Va fi o noapte liniştită, voi pleca iarăşi spre Bucovina;
îngerii vor culege florile lumii, albe, multele…
pe frunte-mi va stărui solemnă, din înserare, lumina –
cuvintele mele din urmă de pe acuma ascultă-le.
Cerurile ascund furtuna sub mâinile tale,
ar putea să fie orcanul marea mea bucurie;
Doamne, iată cum stelele vin la vale.
A început marea călătorie[1].
[1] Univers literar, Nr. 35, Anul XLIX, 24 august 1940, p. 3
La noi, în Bucovina, încărunţit-au fagii!
La Putna şi Suceava dorm somn de veghe magii.
La noi, în Bucovina, stejarii se închină
Şi bat metanii ulmii cu frunţile-n lumină.
Şi primăvara-i parcă mai fragedă-n şuviţă,
E mai nostalgic cerul ca ochii de crăiţă.
Pe jilţuri noi de seară stau sfetnici în ceardac
Şi-i strânsă noaptea toată-ntr-un singur comănac.
Se-aprind sfioase candeli, la noi, în Bucovina,
Şi cântă dorulene cu părul ca sulcina.
Flăcăii cu zăbune şi brâie-n şase iţe,
Se-ntorc cu-amurgu-n plete din deal cu romaniţe.
La noi, în Bucovina, şi hora e vioaie!
Ciobanii toţi zic jalbe pe frunzele de toaie.
Doinitul lor se duce cu vântul hăt-departe
Şi plânge toamnă-n cnejii de dincolo de moarte![1]
[1] Almanahul ziarelor Bucovina şi Basarabia 1943, Bucureşti 1942, p. 228
„psalm al frumuseţii, cântat de un străin,
poeta Bojena Fmaria de Verny din Cehia”
(Dr. Milan Şesan).
Văzui o ţară-ntinsă ca bunătatea divină
şi neexprimabilă prin cuvinte, ca îndurarea
şi necuprinsă de privirea unui muritor.
Numai ochiul Domnului o oblădueşte cu îngrijire…
Văzui o ţară de aur şi trandafirie, de trifoi – Bucovina
sub cerul argintiu zburau norii
şi se topeau ca brumele.
Soarele răsărind arunca spre ei mănunchiul său de raze
prefăcându-i în mări cu orizontul lucitor.
Pe verdeaţa fragedă cârduri de gâşte.
Sub cerul albastru cirezi cafenii,
Inul, cânepa şi porumbul şi căsuţe de lemn,
la ape albastre a îngenunchiat păstorul ţinând în braţe oiţa albă…
Văzui o ţară verde şi-nvolburată,
lată ca visul şi amabilă ca zâmbetul;
Eram aici liber şi fericit ca pasărea…
Văzui un popor credincios, îngenunchind în bisericile
Maicii Precistei, Bunei Vestiri, Sf. Paraschiva,
Sf. Niculae, Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Sf. Vasile, Sf. Ilie;
zeci de cruci şi-a făcut păcătosul aprinzând lumânările,
Până şi-a făcut cruce cu mâna a atins solul
plecându-se la pământ ca grâul cel copt;
Sfinţii petrec în aur. Din priviri le străluceşte îndurarea,
Maica Domnului e regină. Cu aur o încoronează poporul.
Văzui altare cu acoperişuri roşii încadrate în verdeaţă – Suceava
întinse şi cu fresce vestite – Voroneţ, Suceviţa
În faţa pereţilor de frumuseţe spectrală ce cutremurau inima mea
îngerii se pogoară în şiraguri nesfârşite pe raze strălucitoare – Suceviţa
Sub piatră odihneşte Ştefan cel Mare după lupte victorioase – Putna
În frescă Apostoli, patriarhi, prooroci şi sfinţi;
în razele soarelui veşmintele lor lucesc ca un curcubeu,
cercuri de aureole se confundă cu nouri aurii – Voroneţ.
Vezi negri, tătari, turci, mahomedani, creştini;
Moise cel ars de soare arată pe Hristos Mântuitorul,
Maica Domnului din rai dezmiardă copilul,
la dreapta având pe Isac şi Iacov;
Adam şi Eva goniţi din rai pleacă plângând
şi se pun pe lucru în sudoarea feţii lor:
Eva îşi ţese haine, Adam ară pământul.
Dur e pământul, munca obositoare.
Soseşte diavolul, dar sufletul vine la judecată;
În faţa Domnului mulţimea e împărţită:
cei răi aruncaţi în poarta iadului, iar cei buni îndrumaţi spre rai,
în ziua cea mai de apoi cei reînviaţi vor preamări pe Domnul,
precum sfântul Ioan cel Nou din Cetatea Albă
care, biciuit în faţa sultanului,
a suferit, a murit şi s-a întors proslăvit.
Filosofia religiunii şi sufletul se manifestă în icoane.
Văzui monumente de artă de dimensiuni suprafireşti şi maiestoase –
Palatul mitropolitan Cernăuţi
Sub bolta enormă în tăcerea şi frumuseţea culorilor,
Hristos cinând cu apostolii îi trimite între popoare;
Nuntaşii din Cana Galileei beau din pahare de aur.
Cei înfometaţi în armonii de culori se umplu de sfinţenie,
Maria Magdalena primeşte îndurare –
Sala de marmură a Palatului mitropolitan Cernăuţii.
Văzui maşini cu inima feroce bătând;
Văzui clădiri prietenoase şi luminoase ca săli de citire,
lucrătoarele îmbujorate surâdeau în ele – Crasna Ilschi
ca şi când ar citi în cărţile pădurilor nesfârşite…..
Multe am văzut şi le-am păstrat în minte.
în fundul ochilor mei întredeschişi,
Ca ape în adâncuri,
Ca faruri de suflet regal
se reoglindeşte frumuseţea trăită în ţara română[1].
[1] Almanahul ziarelor Basarabia şi Bucovina 1943, traducere de Dr. Milan Şesan, Bucureşti 1942, pp. 104, 105
La “Bucovina Acoustic Park”
şi vânători de zimbri mai tropotesc prin piatră
cu tălpile desculţe desferecând lumina,
în lemnul de sub obcini un corn de vânătoare
măsoară anotimpul târziu în Bucovina,
şi eu îmi pun pe masă un verb cu nări flămânde
ca să cuprindă spaţiul din jur şi să-l frământe
când zidurile mele cu vânători de zimbri
din colbuite pagini se pregătesc să cânte:
şi vânători de zimbri mai poposesc în mine
doar fluierând frunzişul sălbatec printre brazi
când pregătesc poemul cu palmele şi dalta
cioplindu-l în substanţa prezentului, în azi,
şi când ca o sămânţă îmi mai descopăr vârsta
în spunere firească, în poezie gravă,
când ştiu că o să vindec zăpezile cu pleoapa
ca să-mi găsesc odihna în palma ta, Suceavă:
când ştiu că sunt un cântec dezlănţuit, când ştiu,
că o să vindec veacul cu ierburi de acasă,
doi voi nu ştiţi, prieteni, că-n fiecare noapte
eu mai invit legende şi basmele la masă,
doar voi nu ştiţi, prieteni, prin carnea mea cum trec
năprasnice galopuri de cai şi de lumină,
eu sunt contemporanul din voi şi vă aştept
în mărul meu de aur, superba Bucovină
De la Nistru pân-la Tisa,
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân-la mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale,
Şi-au făcut duşmanii cale;
Din Satmar pân-n Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vara vara lui,
Şi-i străin în ţara lui!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier;
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului,
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Archimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară,
Toți duşmanii or să piară
Din hotară în hotară…
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile![1]
[1] Almanach Literar Ilustrat 1886, Anul I, București 1885, pp. 127-129