1940: Mircea Streinul: Călătoria cea mare

Va fi o noapte liniştită, voi pleca iarăşi spre Bucovina;

îngerii vor culege florile lumii, albe, multele…

pe frunte-mi va stărui solemnă, din înserare, lumina –

cuvintele mele din urmă de pe acuma ascultă-le.

Cerurile ascund furtuna sub mâinile tale,

ar putea să fie orcanul marea mea bucurie;

Doamne, iată cum stelele vin la vale.

A început marea călătorie[1].

[1] Univers literar, Nr. 35, Anul XLIX, 24 august 1940, p. 3