1886: Mihai Eminescu: Doina

De la Nistru pân-la Tisa,

Tot românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân-la mare

Vin Muscalii de-a călare,

De la mare la Hotin

Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii,

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte.

Sus la munte, jos pe vale,

Şi-au făcut duşmanii cale;

Din Satmar pân-n Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet român săracul!

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vara vara lui,

Şi-i străin în ţara lui!

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi

Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier,

Toate cântecele pier;

Zboară păsările toate

De neagra străinătate;

Numai umbra spinului

La uşa creştinului,

Îşi dezbracă ţara sânul,

Codrul – frate cu Românul –

De secure se tot pleacă

Şi izvoarele îi seacă –

Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,

Mânca-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia

Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las’ Archimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija Sfinţilor

În sama părinţilor,

Clopotele să le tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu,

Ca să-ţi mântui neamul tău!

Tu te-nalţă din mormânt,

Să te-aud din corn sunând

Și Moldova adunând.

De-i suna din corn o dată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori,

Îţi vin codrii-n ajutor,

De-i suna a treia oară,

Toți duşmanii or să piară

Din hotară în hotară…

Îndrăgi-i-ar ciorile

Şi spânzurătorile![1]

[1] Almanach Literar Ilustrat 1886, Anul I, București 1885, pp. 127-129