BUCOVINA ÎN POEZIE | Dragusanul.ro - Part 6

1904: Dimitrie Nanu: Imn lui Ştefan

 

 

 

 

Ştefane-i umil cuvântul

Ce se-nalţă către tine;

De păcat negru-i pământul,

Totuşi roua-i dă rubine.

 

 

Şi umilul care sapă

Brazdă-n soarele credinţei

Se sfinţeşte şi s-adapă

Din izvorul biruinţei.

 

 

Către noi din cer coboară,

Mândri ochi de Voievod,

Ai arat cu leşii doară

Semănând prin veacuri rod.

 

 

De furtuna spadei tale

Brazdele şi astăzi sânger;

Peste capul nostru-ntinde

Mâna ta de Arhi-Înger.

 

 

Ocroteşte-ne de-acolo

Îmblânzind pe Dumnezeu,

Să străbată-n minţi şi inimi

Soare sfânt din duhul tău.

 

 

Şi ne-ajunge-atât! Te uită

Simbolul de vitejie;

Gura Leului aşteaptă

Să înghită-o-mpărăţie.[1]

 

 

 

[1] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 237

 

 


1904: A. Mîndru: Mănăstirea Putna

 

Putna, mănăstirea, în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

 

 

Cu turlele-a rugă spre ceruri

Pierdută ca-n vis mănăstirea

Supt farmec de lună-şi ascultă

În freamăt de codri mărirea.

 

 

Ca straje de-alarmă şi zbucium

Trecutu-i se-ncheagă pe frunte,

De parcă şi-acum stă gata

Orgia păgână să-nfrunte.

 

 

Din liniştea bolţii de stele

Un înger povestea mi-o spune:

Icoana lui Ştefan veghează

Senină din vremuri străbune.[1]

 

 

Ștefan cel Mare, portret copiat de Karol Popp de Szathmari după cel de la Putna

 

 

[1] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 237


1904: Alexandru I. Naum: Imn lui Ştefan cel Mare

 

Ștefan cel Mare, în LUCEAFĂRUL, nr 12-13 din 1904

 

 

 

O, Ştefan, voevoade sfânt,

Plecăm genunchi şi frunte

Pătrunşi de-al patriei avânt

Din vremile cărunte,

Căci astăzi s-au îndeplinit

Ani mulţi, ani patru sute,

De când din lume te-ai pornit

Spre raiuri nevăzute.

 

 

Precum măreţ pe cer stăpân

Răsare mândrul soare,

Astfel în cugetul român

Icoana ta răsare.

De vremuri vechi ne aminteşti

Aşa de-ndepărtate

În lupte mari şi vitejeşti

Şi-n biruinţi bogate.

 

 

Când ţara-ntreagă curăţeai

De leşi şi păgânime,

Când împotriva lor porneai

Cu-a şoimilor mulţime,

Şi-n urma lor se ridica

Măreţ flamura tării,

Şi-n codri buciumul suna

Blestemul răzbunării:

 

 

Pe cât ai fost plin de avânt

Şi-nvingător puternic,

Pe-atât ai fost de bun şi sfânt,

De drept şi de cucernic.

De chipul tău dumnezeiesc

Din negura robiii

Şi până azi te pomenesc

Bătrânii şi copii.

 

 

O, vină, Ştefane, acum

Încununat de rază,

Pe-al slavei şi-al dreptăţii drum

Moldova îndreptează;

Şi dă o goană prin străini,

Duşmanii ţării tale,

C-o sfâşie aceşti haini

Şi-o fac să plângă-n jale!

 

O, vină cu-al tău braţ de fier

Ne cheamă iar la luptă,

 Fă iar senin al ţării cer

Virtutea ne-ntreruptă,

Îmbărbătează-ne să fim

Ca vechii tăi tovarăşi;

La glasul tău să tresărim

Din bucium sună iarăşi![1]

LUCEAFARUL, 1904: Putna în secolul XVIII

 

[1] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 237

 


1904: Vasile Bumbac: Odă Eroului Ştefan cel Mare şi Sfânt

 

 

 

 

O, Ştefane, voinic de fală,

Tu-n ţară-atunci ni te-ai ivit

Când lifte crunte dau năvală

Cu sabie şi foc cumplit.

 

 

Acel potop de grea urgie

Era să-i stângă pe români,

Dar tu-ai păşit cu bărbăţie

Scâpînd moşia de păgâni.

 

 

De fala ta vorbeşte Baia

Şi Racova de braţul tău,

 Când înţelese lighioana

Că domnul Ştefan este Leu.

 

 

Alţi martori vechi sunt Războienii,

Cozminul cu Dumbrava sa,

Când cu panţiri şi cu seimenii

Făcuşi minuni în ţara ta.

 

 

Dar şi ruinele cetăţii

Sucevei pururea şoptesc

Că stâlp al fost creştinătăţii

Şi pentru neamul românesc.

 

 

O, geniu dus la nemurire,

Priveşte tu de sus spre noi,

Fă rugă la dumnezeire

Să ne scutească de nevoi![1]

 

 

”Familia” debutului lui Vasile Bumbac

 

 

[1] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 236

 


1904: Octavian Goga: De la noi

 

 

 

 

 

Cu fruntea-n ţărână plângând azi ne vezi

Din slavă, cerescule soare,

Rugându-ne ţie; azi sufletul nostru

Tu lasă-l departe să zboare.

Trimite şi vântul, pribeagul drumeţ,

El, crainicul bolţii albastre,

Să ducă departe pe aripa lui

Cuvântul strigărilor noastre.

 

 

Acolo, departe, spre soare răsare,

În freamăt de foi din dumbravă

Pe veci cetluite în marmură rece

Dorm clipele noastre de slavă.

Voi sunteţi acolo, viteji pârcălabi

Şi voi prea cinstiţilor vornici,

Statornici, în cinstea de lege şi ţară,

În focul credinţei statornici.

 

 

Acolo dormi şi tu, arhanghel bătrân,

Tu, Ştefane, sfânt Voevoade,

Ce-ai scris strălucirea norodului tău

Cu sânge duşman de noroade.

De sfânta ta dreaptă, de spada ta sfântă

Spun toate poveştile slovei;

Să nu se-nfioare de numele tău,

Nu-i frunză în codrii Moldovei…

 

 

Azi maşteră-i vremea… Acum văduvite

Zac sfintele tale oţele

Şi luna când trece prelung se-nfioară,

Căci vede rugina pe ele.

Amarnic ne poartă pe strâmbe cărări

Vicleana şi vitrega soarte,

Mărit Voevoade, străină-i ţărâna

De vise şi fulgere moarte…

 

 

Noi suntem drumeţii piticelor vremi

Pitici în putinţă şi-n vrere,

Copii fără sprijin, ne scurgem viaţa

Din dor şi din nemângâiere.

A noastră moşie, frumoasă nespus,

Grumazul şi-a-ntins spre pierzare,

Căci braţele noastre azi spadă nu strâng,

Şi steag ţara noastră nu are…

 

 

Măria Ta, suntem bătuţi de nevoi.

La noi în zadar ară plugul,

Căci holdelor noastre cu spicul de aur

Străinul le fură belşugul,

Am vrea să purcedem cu jertfele laudei,

Dar n-avem nimica la casă.

Măria Ta, toate străinii le duc

Şi numai cu lacrimi ne lasă…

 

 

Dar spunem cu toţii nevestelor noastre

Să plângă cu lacrimi de jale,

Potopul să treacă şi plaiuri şi munte

Să spele oţelele tale.

Atunci când în soare din nou străluci-vor,

De sus, din a ta-mpărăţie:

Crai tânăr, crai mândru, crai nou să le-ncingă,

Trimite, rugămu-ne ţie![1]

Tinerii soţi Hortensia şi Octavian Goga

 

[1] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 227


Pagina 6 din 15« Prima...45678...Ultima »