Dragusanul - Blog - Part 4

în timp ce el repetă învieri

 

şi-acum copacul va-ncerca să-mi spună

cu glasul lui de frunze ce răsar

că ne ursise Luna împreună

prin cuiele bătute-n minutar,

căci amândoi cunoaştem răstignirea

şi-o acceptăm de veşnicii supuşi

căci desluşim cu mintea şi privirea

în jurul nostru cete de Iisuşi

 

ce caută grăbiţi prin calendare

doar urmele din care s-au desprins

şi tot păşesc, tânjesc spre-ndepărtare

ademeniţi de-acelaşi necuprins

pe care îl descopăr într-o floare

din crengile acestei primăveri,

copacu-mi este suflet şi mă doare

în timp ce el repetă învieri

 


„Folklorul şi Justiţia”, în părţile Fălticenilor

Românce din districtul Suceava (Fălticeni)

 

„De multe ori, obiceiurile noastre vechi întâlnesc un duşman puternic în întreaga administraţie a ţării, şi chiar în justiţie. Lucrul se explică lesne, ştiind că toate legile noastre nu corespund unor trebuinţe reale, nefiind izvorâte din cerinţele stării noastre sociale.

 

Tribunalul Suceava a avut să judece, cândva, pe nişte flăcăi din satul Dolheşti, acuzaţi de răpire de minori, pentru că la o nuntă au practicat un obicei străbun; tot acel tribunal a judecat şi a achitat pe un moşneag, învinuit de înşelăciune, pentru că locuitorii unui sat întreg îl plăteau ca să alunge grindina de pe holdele lor (solomonar – n. n.).

 

Obişnuiţi a alerga la judecată pentru toate neînţelegerile dintre ei, se întâmplă ca sătenii să dezvăluie înaintea judecătorilor, adeseori, scene hazlii sau obiceiuri interesante. Iată, textual, două jalbe adresate Judecătorului Ocolului Folticenl, în 1899:

 

„Domnule Judecător, Subsemnatul Vasile Ştefan a Trifenii din comuna Şoldăneşti, vin respectuos a aduce la cunoştinţa Dv. urmă­torul fapt: sunt părinte de familie a copilei Marghioala, care, după obiceiul ţărănesc, se duce la joc, unde se adună toţi tinerii şi tinerele din raionul satului. În ziua de 8 septembrie, fiind joc, făcut în ograda curţii Dlui Proprietar moşiei Hârtop, cum era adunătură aproape tot satul, flăcăii au început a striga în joc un cântec în contra fiicei mele mai sus menţionată, pe care l-a compus locuitorul Ştefan Toader Ioniţă Olariu, scriindu-l în stabilimentul de cârciumă din Hârtop, în faţa flăcăilor Ştefan Pădurariu Haraşpuc şi Domiţiian Vas. Brănianu din com. Şoldăneşti. Acea compunere scrisă a dat-o tânărului Ion Vasile Tărâţă, şi fiindcă el a pierdut-o, a dictat-o, după cum în dos se arată. Acest fapt fiind prevăzut şi pedepsit de lege, deoarece s-a făcut o calomnie injurioasă în public, ceea ce a făcut ca fiica mea să fie despreţuită de toţi locuitorii, cer dar justiţia Dv. să reguleze satisfacerea mea.

1899 Sept. 20.

Cântecul compus şi publicat.

 

Foae verde ş-on dudău

iaca Dolca lui Bârsău

foae verde mintă creaţă

Duminica dimineaţă

a fost Dolca la oraş

cu Alexandru …

coborând din târg la vale

n-avea nici unu parale;

la moară dac-a ajuns

Alexandru jos s-a pus;

 

mă-sa sta şi se uita,

fata iute deslega,

amândouă trăgea de craci

ca să deie cu draci.

În crâşmă s-a dus

şi pe două ocă i-a pus,

apoi la Ghidate s-a dus

de s-a pus cu …

şi-a căpătat câţiva gologani

c-aşa-i treaba la jidani.

 

 

Dolca e Marghioala V. St. Trifeni; Alexandru e Alex. Mazilu, căsătorit com. Şoldăneşti (Nota jăluitorului)”.

 

Tot atunci, un altul se plânge că un răuvoitor „i-a legat cu­nunia fetei lui” şi cere pedepsirea vinovatului. Iată ce spune el:

 

„Domnule Judecător, Subsemnatul Tanasă Dobrin, domiciliat în comuna Mălini, judeţul Suceava, chem în judecată pe femeea Ioana Moţoc din comuna Sasca, tot acest judeţ, pentru că, cu diferite far­mece, numita ar fi făcut ca T. Petrea Stan să nu se mai poată cu­nuna cu nimine niciodată, zăpăcindu-l într-o stare normală, şi pe copila mea Ioana Tanasă Dobrin asemenea au zăpăcit-o, şi i-au legat cununia, ca să nu se mai poată cununa niciodată, pentru care invoc ca martur pe Catinca D. Negoiţă şi Rubla Petrea Stan, care ştiu despre cele întâmplate.

 

Şi vă rog, Domnule Judecător, a ne cita înaintea Dv. când vom proba chestiunea mai pe larg. / Cu stimă / Tanasă Dobrin”.

 

Ar fi interesant a se aduna astfel de documente, care ar putea servi la studierea psihologiei neamului nostru. / A. G. (Artur Gorovei)”[1].

 

Fălticeni, strada Mare

 

 

[1] Şezătoarea, Anul XII, vol. IX, No. 3-5, Folticeni, Tipografia M. Saidman, Mai-Iulie 1904, pp. 47-49


ca să le poată el trăi pe toate

 

în ultimele mele anotimpuri

am fost proscris şi-am chiuit spre cer

şi am dansat cu Luna în răstimpuri

ca să învăţ ce-ar trebui să sper,

din palma ei am tot cules aleanuri

şi am băut nectarul unei flori

doar calea mea pândind-o dintre lanuri

şi aruncând miresme-n trecători,

 

iar trecătorii toţi cuprinşi de vrajă

n-au mai zvârlit cu pietre înspre mine,

iar sus, în ceruri, Luna sta de strajă

destinului ursit să i se-nchine,

destin amar de înnăscut proscris

cu mâinile mereu însângerate

de verbele ce-n pagină le-a scris

ca să le poată el trăi pe toate

 


Credinţi populare în cărţi bisericeşti

 

Un material de arheologie spirituală, publicat de Şezătoarea lui Artur Gorovei, în 1904, îmi atrage atenţia asupra unui segment de mărturii româneşti despre componentele Datinii ancestrale: sinopsis-urile, adică „învăţăturile” prin care ierarhii vremuitelor vremi se împotriveau şi trudeau pentru stârpirea unor „reale închipuiri… oameni bucurând”, stigmatizându-le drept „idoleşti” şi „diavoleşti”, înainte de a fi adaptate la creştinism, fie prin sfinţirea unor oameni morţi, în „carele încuibându-se diavolul de multă vreme îi ţin ne-putrezi”, fie prin sfinţirea Venerei drept Sfânta Paraschiva, fie prin falsificarea textelor colidelor, care, din Coliade, devin sfinte cântări de Crăciun. Ca să nu mai vorbim de practica ritualică a Paparudelor, numite în Moldova Păpălugi, înlocuită cu ieşirea preotului cu icoana în câmpurile arse de secetă. Textul publicat de Gorovei se referă la poruncile jefuitorului mormintelor voievodale de la Putna, Iacov, şi la sinopsis-ul lui, dar sunt astfel de cărţi şi înainte, şi după mitropolitul Iacob Stamati, care trebuie cercetate cu atenţie, pentru identificarea unor datini străvechi, stârpite sau încreştinate până la totală golire de identitate, pentru a putea înţelege o spiritualitate multimilenară, în care ne putem identifica rădăcinile. Public textul aflat întâmplător, cu adnotări de subsol, şi ca mărturie a unei răscruci de vremuri, care deschide nebănuite căi de înţelegere:

 

 

Într-o cărticică bisericească, intitulată „Sinopsis adecă adunare de mai multe învăţături, tipărit cu osteneala şi toată cheltu­iala a preosfinţitului Mitropolit al Moldaviei Kir Iacov[1] întru a sa tipografie în Iaş în anii de la naşterea lui Hristos 1757”, despre care „cerească floare ori cărţulie” dl N. Iorga se rosteşte, într-a sa Istorie a literaturii române în sec. al XVIII-lea, că „e cea mai vrednică de luare aminte dintre tipăriturile moldovene ale ace­lui timp”, găsim o mulţime de vechi credinţi şi obiceiuri super­stiţioase ale Românilor. Aşa, la tâlcuiala poruncii întâi, stă scris:

 

„Şi iară cine crede în visuri şi în farmece şi în vrăji şi în advare şi în baere şi într-alte lucruri diavoleşti, acela este fără de lege… (faţa 42). Pentru aceasta nimenea să nu se înşale cu descântecele şi cu farmecele, sau să lege cu vrăji vila lut să n-o mănânce lupul, nici bărbatul cu muiarea să nu-i lege, nici baere să nu faceţi la omul bolnav, nici să credeţi visurile, nici când cântă corbul sau cioara sau coţofana sau alt ceva din cele trăgătoare pre pământ, să ziceţi că au cântat rău, că cine zice aceasta face pre Dumnezău mincinos, ca­rele au făcut pre corb… Nici să ziceţi că cutarele are noroc rău, că toţi oa­menii a unui Dumnezău sunt zidire; nici să ziceţi că cutare zi este bună şi cu­tarea este rea, că Dumnezău le-a făcut toate zilele şi le-a făcut bune pentru om (fila 42 şi 43)”.

 

De la faţa 51 se înşiră următoarele „Învăţături pre scurt înprotiva a multor reale închipuiri, cari neştiind fac unii din creştini şi dovediri de unde se trag acele fapte reale şi ce închipuesc”:

 

„1). Dumnezăii limbilor elineşti erau foarte mulţi, dintre carii unul era anume Pèrun, carele se numia Dumnezăul focului, că şi în mâna lui ţinea o pia­tră scumpă, care piatră după feliul ei lumina ca jăratecul, încă şi foc deapururea ardea înainta lui. Iară închinătorii lui făcea focuri şi se petrecea pre­ste dânsele, închipuind adecă cum că s-ar da singuri pre sine jertvă acelui idol Pèrun. Aceleşi închipuiri fac şi unii din creştini pănă în zioa de astăzi, adecă focuri cu bălii în zioa de Joi Mari şi se petrec peste dânsele, însă neştiind ei ce închipuesc.

 

2). Alt idol era ce-i zicea Lado[2]. Pre acesta îl avea Dumnezăul veseliilor şi şi a bunii norociri. Acestuia îi aducea jertve cei ce avea a face nunţi şi ve­selii[3], părându-li-se că cu agiutorul lui Lado îşi vor câştiga veselie frumoasă şi viaţă cu dragoste. Asemenea şi aciasta o cântă creştinii pe la nunţi. Pentru aceea dară se cade tot creştinului să se feriască de acestea.

 

3). Mai jertvuia unii dintre acei închinători de idoli[4] şi apelor, adecă băl­ţilor, izvoarălor, numindu-le şi pre acele Dumnezău. Deci unde era apa aproape, ei se aduna odată într-un an şi mergea de se arunca unii pre alţii în apă. Iară unde era apa departe, îşi turna apă pe dânşii unii altora. Aciasta acum şi la unii din creştini vedem făcându-se, adecă: a doua zi după Paşti, numindu-se trasul în vale, dintru care tras în vale prin îndemnarea diavolului se fac multe sfăzi, gâlcevi şi bătăi.

 

4). Alţii avea alt Dumnczău ce-i zicea Coleada[5], carii ei adunându-se la praznecile şi zborurile lor cele idoleşti cânta lăudând pre acel idol Coleada, pomenindu-i de multe ori numele lui. Şi aciasta o vedem că se ţine la unii din creştini şi pănă astăzi, că primesc spre ziua Naşterii lui Hs. de le cântă ţigani, numindu-se Colindători. Şi încă mai primesc la casele lor Turca[6] sau Brezaia având cu sine şi măscărici ghiduş, carele schimbându-şi faţa sa[7] (cea după chi­pul lui Dumnezău zidită) cu gura zice cuvinte urâte scârnave, iară cu trupul face chipuri grozave şi spurcate, atâta cât pre cei fără de cuvinte oameni bucurând[8], iară pre cel fără de răutate copil spăriind.

 

5). În cetatea Rodortol, aproape de apa Istrului, în vremile închinătorilor de idoli, se afla un idol anume Cron, adecă Dumnezăul morţilor, care acela era un elin mort, întru carele încuibându-se diavolul de multă vreme îl ţine ne­putred şi făcând multe năluciri. Acestuia dară îi jărtvuia acei oameni rătăciţi întru acest fel, adecă deş băte trupurile sale până la sânge şi chiuia şi striga şi toată alta fără de lege făcea. Şi cu sângele ce-ş vărsa, închipuia cum că cu sânge iaste Cron Dumnezăul lor (pentru că se arăta a fi rumăn la faţă). Iară fără de legea ce-o făcea zicea că nu o vede Cron, căci ţine ochii închişi, nici aude strigările, căci că iaste mort.

 

Asemene rătăcire vedem şi acum la unii din creştini, că precum aceia se strângea la acel mort de să bătea şi chiuia şi toată altă fără de lege făcea, aşa şi acum creştinii fac pre la morţii lor, strângându-se clacă de nebuni, de-şi bat spatele cu lopăţi şi chiuesc şi joacă şi alte multe ghiduşii, care nici a se mai scrie sau a se pomeni nu se cuvine. Deci de toţi se poate cunoaşte că nu este lucru curios, adecă la vreme de plâns să se facă râsuri şi hohote şi la vreme când toţi acei ce se vor fi strâns ca să se roage lui Dumnezău şi să plângă, ei atuncea să joace şi să chiuiască, şi atuncea când ar trebui acel suflet a se uşura de păcate prin milostenie şi prin rugi, el atuncea mai vârtos să se în­sărcineze cu celelalte necuvioase fapte ce s-au zis. Ci cu cuviinţă iaste la mort adunându-se rudeniile şi alţii să facă plângere cuvioasă, nu atât pentru că a mu­rit, cât pentru iertarea păcatelor lui şi ca să i se aşeze sufletul lui unde drep­ţii se odihnesc. Iară la privegherea acelui mort să citească preoţi, iară necetind preot să fie şi mirean priveghind cu cuviinţă, vorbind cele de folosul sufletesc, iară nu vorbe deşarte lumeşti au jocuri sau alte ghiduşii, ci acestea toate de acum să lipsească.

 

6). Alţii cinstea pe un idol anume Cupal, pe care îl numia Dumnezăul rodurilor pământului, care la pârga secerişului la o zi a lor însemnată îi adu­cea jerlvă, şi adunându-se bărbaţi şi muieri împletind cununi de burueni îşi punea în cap şi se încingea cu burueni. Şi unii din bărbaţi se îmbrăca în haine muereşti, ca putând ei a juca mai grozav şi mai răsfăţat decât muerile să poată a îndemna pre privitori şi pre tot norodul spre toată pohta spurcaţii curvii după cum plăcea diavolilor ce lăcuiau în Bozu, şi aşa jucând şi sărind adeseori pomenea zicând: Cupal, Cupal. Această urâtă închipuire şi până acum se ţine în ţara noastră pe la unele oraşe şi sate, de se îmbracă bărbaţi în haine muereşti şi se numesc şi cu numele aproape de numele Cupal, ade­că Cuci sau Căluceni făcându-şi şi aceştia cununi de burueni, anume de pelin. Iară cei mai mulţi ce nu joacă iară pelin tot îş pun în brâu. Şi iată cu ase­mănarea avidoma închipuesc acea de atuncea sărbătoare drăcească şi prăznuire idolească. Alţii iarăşi fac altă arătare şi izvodire drăcească la vreme de secetă, adecă un om cu pielea goală şi înşirând burueni verzi pe aţă se înfăşură de sus până jos şi pe cap pune iarăş cunună de burueni, şi aceasta încăşi pre la care jucând, aruncă toţi cu apă întrînsul închipuind cum că şi de la dânsul apă cer, adecă ploae. Deci prostimea la aceste doao atât se înşală cât adecă de la Cuci, cum că ar lua vindecări de toate neputinţele sale, prin călcarea Cuci­lor. Iară Papăluga, cum că ar avea putere ca aceia, adecă să poruncească norilor şi să ploaie. Care mai ales şi la aceste doao pricini nu trebue mai mult închinare de idoli, căci destul iaste la acei ce cred aşa adecă cum că pre cum cred credincioşii că prin atingerea sfinţilor apostoli cu numirea lui Hs., s-au dat vindecări celor bolnavi, aşa şi acum s-ar da prin călcarea spurcatelor picioare ale Cucilor (şi aceştia cei mai mulţi sunt ţigani pucioşi, şi iarăşi pre­cum Ilie Prorocul şi alţi sfinţi mulţi, prin mult post şi rugă, cu numirea Dum­nezeiescului nume au pogorât ploae, aşa ar putea şi acel măscărici înşălător Păpăluga ca să pogoare ploae când ar vrea.

 

Toate aceste fapte sunt chiar drăceşti izvodiri şi avidoma închipuiri ai ce­lor de demult idoleşti închinători.

 

Şi pentru toţi aceşti mai de sus numiţi idoli şi pentru închipuirile jertvelor lor, vrând cineva a căuta dovezi, să cerce la Istoriile Moscalilor, mai ales la vremea când s-au luminat ei cu sf. botez, şi acolo va afla, căci la dânşii au fost aceşti Dumnezăi, după cum le sunt şi numele a unora pre limba lor, iară a altor idoli pre limba râmlenească, afară de Cron, carele au fost din Dumnezăul Elinilor, după cum s-au zis, adecă din cetatea Rodoslol. Iară alţii mult mai mulţi decât aceştia, tot a Moscalilor au fost, a cărora spurcate nume nu s-au mai pus aice, fiind că şi închipuirile sărbătorilor şi jărtvelor lor ce se făcea atuncea, acum de tot au încetat şi s-au uitat”[9].

 

 

[1] Iacov Putneanul, născut boier Stamati, cel care a prădat mormintele voievodale de la Putna – n. I. D.

[2] Venus, Venera sau, ulterior, Sfânta Vineri sau Sfânta Parascheva, un atribut lunar al timpului feritilităţii – n. I. D.

[3] Cântecul Lado, Lado, nu mai plânge, deci cântecul de „iertăciune”, pe care Dimitrie Cantemir îl considera eres dacic pierdut, a fost găsit şi notat, în sudul Basarabiei anului 1943, de Constantin Brăiloiu, fiind cântat, pentru prima dată, după atât amar de vreme, de „Zicălaşii”, în primăvara anului 2018 – n. I. D.

[4] Datina presupune închinări astrale, cosmogonice, şi nicidecum idolatre – n. I. D.

[5] Coleada era numele vechi al Colindei – n. I. D.

[6] Cerbul sau Capra – n. I. D.

[7] Îşi punea mască – n. I. D.

[8] „oameni bucurând” – asta este esenţa satanismului, în religie: bucuria omenească, fericirea darului dumnezeiesc numit viaţă – n. I. D.

[9] Şezătoarea, Anul XII, vol. IX, No. 6-7, Folticeni, Aug.-Sept. 1904, pp. 81-84


Cruciadă împotriva Bucovina Rock Castle

 

„Atleţii” talibanismului religios au încercat să-şi unească forţele, împotriva Festivalului „Bucovina Rock Castle”, cu Arhiepiscopia Bucovinei şi Rădăuţilor, abordându-l direct pe Î. P. S. Pimen Suceveanul. Înaltul Ierarh al Ortodoxiei a ascultat în tăcere, apoi i-a sfătuit pe năbădăioşii tulburători de viitorime: „Lăsaţi tineretul să asculte muzica lui, armoniile care-i fac plăcere! Lăsaţi-i în pace şi mergeţi la rugăciunile voastre, pe care şi aşa nu le faceţi cum trebuie! Nici o biserică nu are viitor, dacă se ridică împotriva tinerilor, aşa că lăsaţi-i în pace, să se bucure de cultura lor!”.

 

Întâmplarea mi-a fost relatată, luni, de un apropiat al Î. P. S. Pimen Suceveanul. Dacă e adevărată, ar trebui să fim mândri de Ierarhul ţinutal al Ortodoxiei Româneşti.


Pagina 4 din 1.083« Prima...23456...102030...Ultima »