Dragusanul - Blog - Part 4

László Gergely Pál: Un motiv pentru a pleca

*

Istoria ne-a demonstrat, dacă mai era cazul, că toate neamurile și-au avut proprii bocitori de serviciu: că am fost cei mai falnici, cei mai viteji, cei mai eroi, dar am pierdut toate luptele, și pe câmpurile de luptă, și cu viaţa. De vină, întotdeauna, au fost alții. S-a scris istorie pentru renume sau să fie pe placul politicienilor vremii. Cum am învățat și noi la şcoală, că al doilea război mondial a început în 1939 și a continuat în 23 august 1944. Nimic de Stalingrad, nimic de Cotul Donului sau de Odessa. Și i-am eliberat pe toți, care nu prea au vrut să fie eliberaţi. Norocul nostru că, de câțiva ani, au apărut „lupii tineri” în istorie, care numai la școală au învățat ce înseamnă cuvântul „tovarăș”.

*

László Gergely Pál

Decolonizarea satelor maghiare din Bucovina se împarte pe două perioade: anii 1882-1911 și 1940-1941. Toate s-au făcut cu contribuția statului maghiar, în afară de cele din Streisângeorgiu și Cristur (judeţul Hunedoara), care au fost organizate de către persoane private. Statul a cumpărat pământurile, a promis construcția de case, a oferit credite, dar au fost niște lucruri esenţiale, de care nu a ținut cont: calitatea pământurilor, numărul şi situația persoanelor relocate, clima. Și așa au ajuns viitorii coloniștii de s-au înșelat, de fiecare dată când s-au bazat pe promisiunile  autorităților.

*

  Prima mare plecare din Bucovina a fost în anul 1883, în satul Giurgevo. Localitatea se afla (azi nu mai există) la 800 de kilometri de Bucovina, la aproximativ 40 de kilometri sud de Belgrad. Şi, în acel moment, satul a fost depopulat. S-a afla în lunca Dunării, la 100 de metri de fluviu. Digurile n-au fost terminate și Dunărea, cam la 4-5 ani, își cerea drepturile înapoi. Cei din Bucovina nu au fost puși în temă cu acest aspect, lor li se promiteau hectare întregi, locuri de muncă și că va curge mierea pe ulițe. Autoritățile au vrut, prima dată, forță de muncă pentru terminarea digurilor, deci bărbați. Cum aceștia nu plecau fără familii, au venit în discuție și familiile. Se aşteptau la circa 1.000 de persoane, dar, până la urmă, au fost 4.000. Au ajuns, în aprilie 1883, și deja, la 3 iulie 1883, deci la două luni după sosire, au formulat o cerere către guvernul maghiar, să-i mute de acolo (scrisă de Barabas Márk). Acest aspect va mai fi discutat.

*

  Multi au scris despre colonizarea și condițiile din Giurgevo, despre motivul plecării din Bucovina (cele economice și cele politice), dar prea puțini știu de un aspect important, petrecut la Măneuți, înainte de plecarea în Josul Dunării. De ce s-au grăbit cei din Măneuți, când petenții, care s-au dus la Budapesta, pentru repatriere, au fost din Vorniceni?

*

   Regretatul istoric Solymár Imre, din Bonyhád (1947-1997), bazându-se pe documentele și informările bisericești din Măneuți, din perioada respectivă, demasca corupţia şi delapidarea, premergătoare plecării din 1883.[1]

*

    În 1875, biserica reformată din Măneuți avea o avere de 2.853 florini şi 26 de creițari, care „s-a topit” în doi ani. În acel moment, biserica n-avea preot, dar enoriaşii îl aşteptau să vină pe Láng Károly. Curatorul din prezbiterul Balogh Gergely s-a apucat de renovare: acoperișul, pivnița, gardul, săpatul fântânii, dar „un pic” a calculat greșit manopera. La jumătatea lucrării, deja nu mai aveau bani. Populația fiind săracă, nu puteau cere de la ei. Atunci, șase din cei mai înstăriți gospodari, fiind și membri în prezbiteriu, s-au hotărât ca, în numele bisericii, dar fără știrea enoriașilor, să solicite un împrumut de 1.050 de florini, de le nişte evrei. Enoriașii au fost anunțați de-abia  după șase luni, la ședința din 8 aprilie 1877. Împrumutul nu a fost rambursat, dobânzile se acumulau. Între timp, cei șase au cheltuit și fondul școlii reformate, care era pentru salariul preotului și al dascălului. Încet-încet, dobânzile au depășit suma împrumutată, dar nimeni nu plătea. În toamna anului 1878, evreii au denunțat la căpetenia din Rădăuți tot satul, aici intrând, fără vină, și catolicii, cerând de la autorități recuperarea sumelor datorate. Autoritățile, cu sprijinul jandarmilor, au mers în sat, pentru recuperarea împrumutului, ei confiscând ce se putea: haine, produse agricole etc. A venit iarna și s-a instalat foametea în sat. În vara lui 1880, doar trei familii reformate, din 150, și-au plătit contribuția către biserică.

*

   Cine credeţi că au fost primii, pe listele de plecare din sat? Cei șase.

Cum spune zicala: apără-mă, Doamne, de prieteni….

*

*

[1] Solymár Imre:
Újabb adatok a bukovinai székelyek al-dunai telepítésének gazdasági hátteréhez.

(Források a bukovinai székelyekről; Babits Kiadó, Szekszárd – 2000; pag. 265-270. )

 


Maria Teişanu, din „Ovidius in Love”

Actriţa Maria Teişanu

Ajunsă, deja, pe cele mai dificile baricade ale artei, spectacolele afirmării, ale definirii de personalitate, tânăra actriţă Maria Teişanu, suceveancă prin naştere, clujeancă prin educaţie şi probabil bucureşteancă prin carieră profesională, repetă, în aceste zile, la Constanţa, sub bagheta regizorală a Maestrului Alexander Hausvater, un text dramatic bazat pe o operă a lui Marin Mincu, „Ovidius in Love”.

*

Maria Teişanu face parte dintr-o splendidă generaţie „Manastur City”, care-i enumără şi individualizează pe tinerii entuziaşti ai scenei şi, simultan, martiri ai supravieţuirii sociale Boda Norbert, Alex Chindriş, Radu Dogaru, Andreea Bănică, Robert Danci, Nicolae Burlacu, Victor Tunsu, Irina Sibef, Dan Pugh, Denisse Moise, Blanca Doba, Cosmin Stănilă, dintr-o generaţie de exponenţi ai forţei de creaţie şi de înţelegere a viitorimii. O aşteaptă bătălii cumplite, îi aşteaptă răni nemeritate, în confruntarea cu îngustimea tot mai accentuată a societăţii omeneşti.

*

Actriţa Maria Teişanu s-a născut şi se naşte astăzi, pentru că aşa-i ursirea omului care se iveşte pe lume înzestrat cu har, să se nască mereu şi mereu, să-şi repete cât mai des posibil întâia sa naştere.

*

La mulţi ani, Maria Teişanu, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

*

*


Măriei Sale Regelui Mihai

*

Noi te slăvim cu toți, Mărite Rege,

Ce duci în veacuri fala lui Mihai.

Din gândul tău ne făcurirăm lege

Sub care neamul falnic înțelege

Să poarte al măririlor alai.

*

Adânc poruncile Măriei Tale

Ne toarnă-n vrere sabie și foc.

Cu ele ne topim străvechea jale

Și adâncim străluminoasă cale

Spre noul nostru voevodal noroc.

*

Pornirăm toți spre răsărit de soare

În luptă cu-al dușmanului puhoi.

Ni-s armele mereu biruitoare,

Ne curge sângele și nu ne doare

Când inima regească e cu noi.

*

Și luptă dreaptă noi mereu vom duce,

Jurând în veac să biruim la fel.

Orice furtuni și vremuri de răscruce

Ne vor găsi tot mai uniți în cruce

Și mai viteji sub falnicul drapel.

*

Luptăm crezând în dreapta Ta Domnie

Și-n sfântul, strămoșescul nostru țel.

Și vom zidi o nouă Românie

Ca un Ceahlău semeț în vijelie,

Cu dăinuiri de stâncă și oțel.

*

Măria Ta, rostește-ne cuvântul.

Menirea noi ne-o știm din fir a păr.

Vom spinteca văzduhul și pământul

Să ridicăm la ceruri neînfrântul

Și pururi românescul adevăr…

*

REDACȚIA

*

(Almanahul ziarelor Basarabia și Bucovina 1943).

*

NOTĂ: Istoria, inclusiv cea literară, are dreptate: ceaușiștii au inventat cultul personalității, la români. Vorba poetului de pe la 1900, Ion Cătină. „Ticăloși, Măria Ta!”.


Artele, la noi, au fost totdeauna dispreţuite

*

„Razele binefăcătoare ale civilizaţiei n-au întârziat a străbate şi la noi, făcând să dispară, pe încetul, idei primitive în ceea ce priveşte frumoasele arte şi muzica; pe la anul 1831, începe a se introduce muzica în pensioanele publice şi private. Aşa, în luna februarie acelaşi an, un cor de muzică vocală se înfiinţează în gimnaziul vasilian din Iaşi, sub conducerea profesorului Paulicec, care, pentru prima oară, acompaniat de harpă, a cântat cele mai frumoase arii, la împărţirea premiilor, care a avut loc în 1 iunie 1831.

*

În pensionul privat de domnişoare al defunctului vornic Teodor Burada, înfiinţat în 20 august 1831, se învăţa muzica, el însuşi dădea lecţii de pian şi chitară şi fu cel dintâi profesor român de muzică.

*

Pe la finele anului 1831, muzica militară se organizează, sub capelmaistrul Herfner, şi înlocuieşte meterheneaua domnească, care, compusă din turci, greci şi bulgari, având în capul ei pe Mehter Başa (capelmaistru), cânta, duminicile, sărbătorile şi în alte zile, la Curtea Domnească, diferite manele turceşti, cu instrumentele lor, care erau nişte fluieraşe, neiuri, zimbalare, naiuri, dairale, darabani şi diferite timpane de deosebite mărimi, precum şi câteva instrumente de alamă.

*

Înfiinţarea teatrului francez de varietăţi, sub direcţiunea lui B. Furo, pentru prima oară în Moldova, a cărui inaugurare se făcu la 4 decembrie 1832, influenţă foarte mult asupra dezvoltării gustului muzical în diferite clase ale boierilor, prin cântecele actorilor, care erau artişti distinşi, şi a orchestrei, care executa cu măiestrie cele mai grele bucăţi de muzică.

*

În 15 noiembrie 1835, un Conservator de muzică se înfiinţează în Iaşi. Iată ce ne spune bătrânul Asaki despre înfiinţarea lui:

*

„O societate de boieri, doritori de muzică, au informat, prin mijlocirea subscrierii, înfiinţarea unui conservator filarmonic-dramatic, unde gratis se învaţă muzica vocală şi declamaţia în limba patriei. Directorii Conservatorului s-au ales domnii vornic Ştefan Catargiu, aga Asaki şi spătarul Vasile Alecsandri, care s-a însărcinat a fi şi casier acestui conservator, aşezat în o casă particulară, aproape de biserica Sfântu Ilie. Domnul Paulo Cervati, tenor, artist însemnat, şi D. Cuna au început lecţiile lor, iar un membru al societăţii s-a însărcinat paradosirea declamaţiei. Douăsprezece dame tinere învăţau, de patru ori pe săptămână, dimineaţa, iar 16 tineri, după-amiază”.

*

Progresul elevilor, în conservatorul filarmonic, a fost foarte mare, căci, în 23 februarie 1837, s-a reprezentat, în româneşte, piesa „Laperuz”, dramă de Cotzebu, şi „Văduva vicleană”, tot de acelaşi autor, prelucrată de aga Asaki. Orchestra era dirijată de Cervati, profesor conservatorului, alcătuită din acei întâi artişti ai Capitalei; ariile care s-au cântat în piesa „Laperuz” au fost din cele mai alese, ale lui Rossini, Bellini şi ale altor maeştri celebri.

*

La 20 februarie 1838, ei au reprezentat, în limba patriei, opera „Norma”, pentru prima dată; persoanele care au luat parte în această operă au fost: doamna Langa, care a jucat rolul Normei, doamna Elisabeta Fabian (soţia profesorului şi poetului ardelean Vasile Fabian, numit, peste munţi, Bob, pentru că se trăgea din ilustra familie arhierească – n. n.) , a Adalgisei, Dimitrie Gherghel – al lui Flavius, şi Constantin Gherasu – al lui Orovezo; corul, format numai din elevii conservatorului, a reuşit şi el pe deplin.

*

În 1 martie 1844, un cor de muzică vocală se înfiinţează în Seminarul Veniamin de la Socola, unde a fost numit profesor Al. Petrino; în 29 martie 1847, se înfiinţează un cor de muzică vocală şi în oştire, sub conducerea aceluiaşi profesor. În 23 aprilie 1854, se înfiinţează un cor de muzică vocală la biserica Sfântul Atanasie, sub îngrijirea lui Evdochim Ianov şi a lui Gh. Burada; în 1 octombrie 1860, sub ministeriatul domnului Cogălniceanu, se înfiinţează, în fine, Conservatorul de Muzică; în 1 iulie 1864, un cod de muzică vocală, la Mitropolie, având de profesor pe Gh. Burada; în 1868, sub ministerul domnului Dimitrie Gusti, un cor de muzică vocală la bisericile din Iaşi Sfântul Lazăr şi Nicoriţia; în fine, constatăm, cu o deosebită plăcere, că muzica merge progresând în societate şi Primăria urbei Iaşilor, în 8 aprilie 1871, înfiinţează muzica comunală, care, prin deosebita îngrijire ce o are consiliul comunal pentru îmbunătăţirea ei, progresează, din zi în zi, şi, astăzi, execută cele mai grele bucăţi cu mare acurateţe”.

*

S-au mai înfiinţat alte coruri, „în Huşi, la seminar… în 1 ianuarie 1854; un altul, la mănăstirea Neamţului, în 1859, la mănăstirea Agapia şi Văratic, în 1860, sub conducerea vechiului profesor de muzică Ioan Cartu. Asemenea, la Galaţi, în 1862, apoi la Roman, Bârlad, Botoşani – înfiinţate mai de curând. În Ismail, episcopul Dunării de Jos, Melchisedec, în 30 mai 1868, a înfiinţat un cor de muzică vocală, întreţinut cu a sa cheltuială, sub conducerea domnului Gavril Musicescu, acum profesor la Conservatorul de Muzică din Iaşi…

*

Muzici comunale s-au înfiinţat: la Bacău – în 13 mai 1864, la Botoşani – în 1 ianuarie 1866, la Piatra – în 14 iulie 1871 şi la Roman – în 14 iulie 1871…

*

Artele, la noi, au fost totdeauna dispreţuite, niciodată n-au fost încurajate de nimeni şi aceasta este, poate, una din piedicile cele mai mari care se opun progresului civilizaţiei. Oamenii nu sunt fiinţe abstracte, nu se pot conduce ca nişte automate, ei au simţuri şi acele simţuri formează pasiunile; ştiinţa de a conduce oamenii pe calea progresului nu este alta decât ştiinţa de a dirija sensibilitatea lor, iar fundamentul instituţiilor umane stă în moravurile lor publice şi private şi frumoasele arte sunt esenţial morale, fiindcă fac pe individul care le cultivă mai bun şi mai ferice”

*

(Theodor Th. Burada, Conservatorul de Muzică din Iaşi, în Almanah muzical 1875, pp. 21-25)


Edy Ciornea, bateristul de la Toy Machines

*

Chiar dacă viaţa, cu problemele ei, l-a forţat să se retragă pentru o vreme din muzică, chiar dacă Edward Ciornea a rătăcit, în ultima vreme, prin Europa, într-o încrâncenată căutare de sine, Edy, unul dintre cei trei fondatori ai trupei „Toy Machines”, îmi va fi întotdeauna apropiat de suflet. Şi sper că nu va dura prea mult până când, la o răscruce, va desluşi calea care i se potriveşte şi care să-l răsfeţe cu lumină pe întregul ei parcurs. Iar acea desferecare de căi poate fi chiar cea de astăzi, ziua în care Edward Edy Ciornea împlineşte 27 de ani.

*

*

La mulţi ani, Edy Ciornea, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Pagina 4 din 858« Prima...23456...102030...Ultima »