Naraţiunea istorică din paginile acestei broşuri se vrea doar o atenţionare
asupra surselor care conturează calea străbunilor, care cale continuă calea strămoşilor,
surse care sunt mult mai multe şi mai diverse decât cele deja consacrate. Doar atât şi nimic mai mult.
E atât de important un portret al lui Ştefan cel Mare, singurul făcut în ultimul deceniu al vieţii sale, în condiţiile în care artiştii plastici români, inclusiv vechii iconari, începând cu cei ai lui Petru Rareş, i-au portretizat legenda cu atâta inspiraţie? Probabil că nu sau probabil că da, pentru unii dintre noi, cei care tot încercăm să ne descoperim şi să ne înţelegem (I. D.).
Dintotdeauna şi pentru toţi vecii, minţile şi sufletele vorbitoare au fost şi vor fi intolerante
cu minţile şi sufletele care gândesc şi, tocmai de aceea, pot crea.
captivi în peşteri orbii ce-au văzut
au tras oblonul ultimei tăceri,
bătrânul Platon nu e nicăieri,
religiile lumii l-au pierdut
şi nu-l mai vezi prin pieţe stând la sfat
şi adunând în pagini înţelepte
precum nectarul gândurile drepte
ce luminează noul început
Şi prin aceste studii, nu doar prin recuperarea monumentelor noastre de artă, Romstorfer îşi onora obiectivul pe care şi-l propunea, între anii 1887-1895, în „introducerea” studiului Arhitectura moldo-bizantină[1], şi anume acela ca stilul moldovenesc, de canon ortodox, al monumentelor noastre medievale să fie „luat în considerare şi în lucrările de istorie a arhitecturii”.
[1] Romstorfer, Carl A., Moldauisch-Byzantinische Baukuns, Wien 1896