„Descendenții nobililor români, mai pe urmă, au trecut la calvinism și, ca toţi nobilii români mai distinşi din trecut, s-au înstrăinat de corpul poporului românesc”
(Diaconovich, Dr. C., Enciclopedia Română, Tom I. Sibiu 1898, p. 837).
În dumineca de 2/14 mai 1848, la luminaţia care s-au făcut în tot oraşul Blaj, a fost foarte de însemnat seara. Steagul naţiei române a fost cu cruce în vârf, deasupra 2 petele galbenă şi neagră. Pe dânsele scris: Vivat Ferdinand imperator Austriei și al Românilor! Apoi a fost steagul făcut din sus, faţa, mierie-albastră, în mijloc față roşie, dedesubt față albă, pe dânsul era scris „Virtutea română reînviată”.
(Ţara Bârsei, Anul VI, nr. 6, Braşov 1934, pp. 552, 553).
Cu acest prim volum al cărţii „povestea aşezărilor transilvane”, călătoresc nu doar în trecut, ci şi în viitorul urmaşilor şi al urmaşilor urmaşilor mei, obişnuinţa obligându-mă să cunosc cât mai bine locurile în care mi-i dat să trăiesc. Judecând după primul volum, cel al aşezărilor transilvane ale căror denumiri încep cu litera „A”, estimez că lucrarea aceasta, la care trudesc de vreo doi ani, va avea circa 18 volume de aproximativ 900-1.200 pagini fiecare – în medie.
Sper că, până la sfârşitul anului în curs, voi fi în măsură să închei această muncă, pentru că tot mai des mă ademeneşte gândul ca, după „povestea aşezărilor bucovinene”, „povestea aşezărilor moldovene” şi „povestea aşezărilor transilvane”, să încerc, dacă o mai fi viaţă şi putere, şi „povestea aşezărilor muntene”. Abia după aceea voi putea muri împăcat cu mine în totalitate.
„Meşteşugul cântărilor a fost nu numai în laudă de cei vechi, ci şi în mare socoteală, încât filosoful Pitagora zicea cum că sufletul nostru este alcătuit în trup după armonia muzicii şi pentru aceasta auzul omenesc are mare pornire către armonia glasului, care armonie este puternică a preface patimile omeneşti, schimbându-le după a lor mişcare” („Psaltirea” din 1802).
În vara anului 2013, pentru că fiul meu Andi, aflat în tinereţea lui muzicală, încerca să compună o melodie pentru poemul „împăcarea cu lumea”, am tipărit o carte, în doar 10 exemplare numerotate, pe care am lansat-o în clădirea tipografiei „Muşatinii” din Suceava, la „Bizz Café”. Amândoi am cântat, fiecare cu instrumentele vocaţiei lui, într-o seară a prieteniei, pe care nu o vom uita nicicând.
Cartea aceasta intră târziu în universul virtual, abia atunci când exemplarul 1, aflat în păstrarea mea, se va întoarce acasă, la destinaţia lui iniţială.