“Istoricii români moderni nu vor să ştie nimic despre aceasta mutare din Făgăraş. Hurmuzaki nu-și amintește nici măcar cu un cuvânt despre această emigrare şi, de fapt, îl consideră pe Radu Negru un astfel de kenez (cneaz), doar că mai norocos în demersurile sale decât voievodul Litovoi (Lythen), care s-a răzvrătit sub László Kun”.
Născut la Rosenthal, comitatul Glatz, în Silezia prusiană, în anul 1775, Franz Jaschke a murit la Viena, în 6 noiembrie 1842. Biografia lui abia schiţată, printre stampele reproduse masiv, în „Archiv fur Geographie, Staats und Kriegskunst” 1821, revistă a baronului Iosif Hormayr, şi în „Lexiconul biografic austriac” al lui Constant Wurzbach, rămâne difuză sub aura uriaşă a operei, o operă importantă nu atât ca reper al academismului austriac, ci ca iconografie a memoriei exemplară, care ar trebui să-şi capete loc în cărţile de istorie ale multor popoare.
„Descendenții nobililor români, mai pe urmă, au trecut la calvinism și, ca toţi nobilii români mai distinşi din trecut, s-au înstrăinat de corpul poporului românesc”
(Diaconovich, Dr. C., Enciclopedia Română, Tom I. Sibiu 1898, p. 837).
În dumineca de 2/14 mai 1848, la luminaţia care s-au făcut în tot oraşul Blaj, a fost foarte de însemnat seara. Steagul naţiei române a fost cu cruce în vârf, deasupra 2 petele galbenă şi neagră. Pe dânsele scris: Vivat Ferdinand imperator Austriei și al Românilor! Apoi a fost steagul făcut din sus, faţa, mierie-albastră, în mijloc față roşie, dedesubt față albă, pe dânsul era scris „Virtutea română reînviată”.
(Ţara Bârsei, Anul VI, nr. 6, Braşov 1934, pp. 552, 553).
Cu acest prim volum al cărţii „povestea aşezărilor transilvane”, călătoresc nu doar în trecut, ci şi în viitorul urmaşilor şi al urmaşilor urmaşilor mei, obişnuinţa obligându-mă să cunosc cât mai bine locurile în care mi-i dat să trăiesc. Judecând după primul volum, cel al aşezărilor transilvane ale căror denumiri încep cu litera „A”, estimez că lucrarea aceasta, la care trudesc de vreo doi ani, va avea circa 18 volume de aproximativ 900-1.200 pagini fiecare – în medie.
Sper că, până la sfârşitul anului în curs, voi fi în măsură să închei această muncă, pentru că tot mai des mă ademeneşte gândul ca, după „povestea aşezărilor bucovinene”, „povestea aşezărilor moldovene” şi „povestea aşezărilor transilvane”, să încerc, dacă o mai fi viaţă şi putere, şi „povestea aşezărilor muntene”. Abia după aceea voi putea muri împăcat cu mine în totalitate.