ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene Z

După o imensă documentare şi o trudă proporţională cu scrierea şi tehnoredactarea rudimentară a celor 16.000 de pagini, ar trebui să mă simt ostenit. Nici vorbă! Mă regăsesc atât de proaspăt la suflet şi la trup, încât abia aştept să mă îndrept spre alte cărţi, care mă aşteaptă nescrise. Prospeţime, asta înseamnă Moldova, zare a zărilor şi a cerului neprihănit, căreia mă închin cu netrucată evlavie (I. D.).

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene U V

De la Istoria pentru începuturile romanilor în Dachia (Buda, 1812), spiritualitatea românească, înrădăcinată în cea a romanilor de către Petru Maior, a fost, în fapt, retezată de „vremurile şi mai cărunte”[1] ale legendarului Moş Timp, deşi Saturnaliile, de pildă, în care toţi continuatorii lui Petru Maior se resemnează să identifice toate obiceiurile românilor, nu au fost altceva decât omagieri ale lui Moş Timp (Cronos, la greci; Cernunos, la celţi), reper mitic dezlânat descifrat, în condiţiile în care cultura română nu s-a raportat şi nu se raportează la culturile lumii, pe care, în fond, aproape mimetic le mărturiseşte.

[1] Transilvania, Anul VIII, Nr. 5, 1 martie 1875, p. 51

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene T

Istoria are vicleșugurile ei, se păzește să rostească adevăruri care pot fi interpretate în beneficiul altora. Popoarele nu câștigă niciodată nimic din astfel de interpretări. Popoarele își sacrifică doar generații întregi pentru bunăstarea celor care, ocârmuindu-le, fac o afacere ca oricare alta, dar incomparabil mai profitabilă. De fapt, asta este singura idee pe care vreau s-o slujesc, scriind această carte, ideea că mie, deci și dumneavoastră, nu mi-i nimeni dușman, cu excepția celui care nu mă lasă cu nici un chip să trăiesc după cum mă îndeamnă sufletul, liber și cinstindu-l pe Dumnezeu, pe Cel care m-a creat pentru a-l descoperi ca libertate.

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene S

Stâna noldovenilor are propriul ei calendar, adică o succesiune de ritualuri, de fapte şi de eresuri, adică un amestec ciudat de pragmatism, de mitic şi de mistic, toate doar drapate străveziu în ortodoxism, deşi viaţa păstorească are doar două elemente oarecum creştine, participarea la slujba bisericească şi dania, din care să se îndulcească şi preotul, celelalte ritualuri, practici şi credinţe ţinând de datina primordială, asumată şi adaptată de creştinism cu multă, multă dibăcie.