„Frumuseţea Domniţei Ruxanda şi zestrea ei cea strălucită au fost numai un izvor de nenorociri şi de primejdii pentru ţara Moldovei, pentru dânsa însăşi şi pentru întreaga casă a lui Vasile Vodă Lupu…
Tristă i-a fost viaţa acestei Domniţe: cei mai frumoşi ani din tinereţile ei i-a petrecut ca ostatecă la Constantinopol, iar, la întoarcerea acasă, se iscară, din pricina ei, războaie şi, atunci, ca să-şi mântuie ţara de pustiire, îşi jertfeşte fericirea şi norocul, cununându-se cu un om crunt şi fără milă.
În căsătorie, n-a avut parte de dragoste şi de milă de la soţul ei, căci, în scurtă vreme după nuntă, sălbaticul Timuş se purtă de tot mojiceşte cu ea, care era gingaşă ca o floare de grădină, bătând-o în două rânduri şi învinuind-o pe nedrept că, în timpul petrecerii ei ca ostatică la Stambul, a fost iubita marelui vizir. În zadar încerca bătrânul Bogdan Chmielnicki să-i bage feciorului său minţile în cap, dându-i poveţe cum să se poarte cu o fiică de Domn, căci Timuş, după vorba lui Miron Costin, numai chip de om era, dar firea de fiară sălbatică…
După moartea soţului ei – pe care îl aduseră, îmbălsămat, la Cehrin, într-un sicriu tras de patru cai şi înconjurat de steaguri –, Ruxanda trăia în oraşul Raşcov, dar mai ales în Sobotow, unde umbla îmbrăcată ca o circaziană, având pe cap un calpac de stofă blănită cu samuri. În jurul frumoasei văduve vedeai servitoare circaziene şi moldovene, îmbrăcate în acelaşi mod. Trăia departe de ţara-i iubită şi de rudele ei dragi, în palatele repausatului Timuş…
La bătrâneţe, se retrase în ţara copilăriei ei, în Moldova. Intrând, în 1688, leşii şi cazacii în această ţară, ajunseră şi sub munte, la cetatea Neamţului, unde o aflară pe Ruxanda, care se retrăsese acolo din pricina jafurilor cazacilor. Aceştia cu multe munci au muncit-o, cerându-i banii cu de-a sila. De fapt, ei aflară la dânsa 19.000 de galbeni, pe urmă însă îi puseră capul pe prag şi i-l tăiară cu toporul”[1].
Mi-am amintit de această splendidă naraţiune, pe care o culesesem în anii în care mă străduiam să scot la iveală viaţa şi opera cărturarului Ion Grămadă, Eroul Bucovinei absolut ignorat şi necunoscut, datorită unei scrisori a fostului patriarh al Ţarigradului, Iacob, din 30 aprilie 1689, scrisoare din care răzbate nu compasiunea pentru tragicul sfârşit al pilduitoarei Domniţe, ci viermuiala lăcomiilor pentru averile ei pământeşti. Prin urmare, cred că trebuie să reproduc integral această scrisoare (cu adaptări de limbaj şi de punctuaţie corespunzătoare):
1888, Mary Adelaide Walker: Cetatea Neamţului
„Iacob, cu mila lui Dumnezeii ce am fost Arhiepiscop Ţarigradului şi a toată lumea Patriarh.
Facem ştire cu această carte a noastră cum întâmplându-se mare primejdie răposatei Doamnei Ruxandei, fata răposatului Vasile Voevod, că venind Craiul Leşesc prin ţara Moldovei, lovit-au o seamă de cazaci la Cetatea Neamţului şi, fiind acolo închisă Doamna Ruxanda, dovedit-au cazacii Cetatea şi au luat toată avuţia Doamnei Ruxandei şi i-au tăiat şi capul; mai pe urmă, înţelegând nepotul său, Vasilie Cantacuzino, paharnic, feciorul răposatului Toader Iordachi, vistiernicul, de pierirea ei, venit-au la sat, la Preuteşti, de a luat bucatele şi pâine ce au aflat de a Doamnei Ruxandei, de le-a dus la casa dumisale, şi, într-acea, sculatu-s-au călugării de la Monastirea de la Golia şi de la Trisfetitele şi au făcut jalbă pe Vasile, paharnicul, înaintea Măriei Sale, Domnului nostru Io Constantin Voevod, cerşindu-i călugării bucate şi pâinea ce au rămas de la Doamna Ruxanda.
Deci Măria Sa, Vodă, împreună cu tot sfatul Măriei Sale, au judecat într-acest chip: cum pâinea şi bucatele, ce au rămas de la Doamna Ruxanda, să le dea dumnealui toate pe mâna călugărilor de la Golia şi de la Trisfetitele şi, pentru sat, iar să fie după cum a aşezat Doamna, în diata sa, iar pentru satul Preuteştii, aşa a scris Doamna, în diata sa, ca să fie Preuteştii a răposatului Toader Iordachi, vistiernic, părintele dumisale, lui Vasile, paharnic, şi Toader vistiernic să dea un sat la Golia, pentru Preuteşti; pentru aceea, dumnealui Vasile, paharnicul, după judeţul ce 1-a făcut Măria Sa, Vodă, dat-au la mâna sfinţiei sale Grigori Proin Mitropolitul Laodichion, ce era atuncea la Golia, şi la Andonie, Egumenul de Trisfetitele, 11 boi şi vaci mari şi cinci gonitoare şi 9 bivoli mari şi 9 bivoli gonitori, şi a mai dat 77 oi mari şi 12 cârlani, a mai dat 15 iepe mari şi 60 strâjnici; acestea le-a dat la mâna călugărilor ce s-au zis mai sus, şi a mai rămas la Vasile, paharnicul, să mai dea acestor călugări 400 merţe grâu şi mazăre, şi două sute opt merţă secară şi mălai, însă să i se ţină în seamă şi lui Vasile, paharnicul, o sută şi treizeci de lei dintr-această pâine, pentru că a cheltuit la nişte sărindare ale Doamnei Ruxandei şi la alte trebi, ce a dat seamă înaintea Măriei Sale, lui Vodă, într-acea dată, când a fost paharnic, acea pâine, întâmplatu-s-a Dumnealui de a lipsit din ţară şi s-a dus în Ţara Românească, şi a făcut acolo un an şi mai bine; mai pe urmă a venit Dumnealui, Vasile, paharnicul, iar în ţară, şi am poftit noi ca să dea cu ce a rămas mănăstirilor pentru acea după poruncă şi judeţ ce au făcut Măria Sa, Vodă, împreună cu boierii ţării; mai înainte vreme, venit-a dumnealui, Vasile, paharnicul, înaintea Patriarhiei noastre şi a dat la mâna noastră şi la mâna dintru Ermonah popa Eremia, egumen de Trisfetitele, 200 lei bătuţi şi 100 merţe grâu, şi să plătească 40 lei Sfinţiei Sale, lui Grigorie Proin Mitropolitul Haortofilacs, şi să mai plătească 50 lei la un zapis ce are Doamna Ruxanda la Egumenul de Galata, cu care bani n-a fost datoare Doamna Ruxanda Egumenului de Galata, ci au fost ai lui Balaş Hartofilacs, iar o sută şi treizeci lei i-am ţinut dumisale în seamă pentru ce a cheltuit.
Pentru aceea, dând dumisale, Vasile, paharnicul, bucăţile şi pâine şi alte tot ce a fost de a Doamnei Ruxandeî, făcutu-i-am această scrisoare a noastră, la mâna dumisale, cum să nu mai aibă dumnealui nici o asuprire dinspre călugării noştri, nici dinspre alţii.
Iar pentru 50 lei, ce-i mai cere Egumenul de la Galata, iar cu acel zapis a lui Balaş Hartofilacsi, de n-am putea noi să scoatem numai pe acei 50 lei ce s-au zis mai sus, să-i dea Vasile, paharnicuil, şi tot ar mai cere şi ceilalţi 50 lei, atunci să avem noi a-i da, de la Golia, 25 lei, şi de la Trisfetitele, iar 25 lei, şi să plătească acei 50 lei, iar dumnealui, paharnicul Vasile, să n-aibă nici o supărare, nici dinspre un datornic, căci ce a fost de a Doamnei Ruxandei, nimic la dumnealui n-a rămas; aşijderea şi pentru sat, pentru Preuteşti, iar s-a lăsat după cum a scris răposata Doamna Ruxanda, ca să fie a dumisale, paharnicului Vasile, şi dumnealui ne-a. dat aice, la mănăstire, la Golia, satul Lăzărenii, ce sunt pe Jijia, cu tot locul, după cum ne-a făcut şi zapis. Pentru aceea şi dinspre noi să fie a dumisale satul Preuteştii, schimbătură şi aşezare, şi să-şi facă şi dres Domnesc pe satul Preuteştii, să fie moşie neclătită în veci; şi pentru mai mare încredinţarea noastră, am iscălit şi am pus şi peceţile sfintelor mănăstiri Golia şi Trisfetitele, să fie încredinţat în tot judeţul, într-alt chip să nu fie. / U Ias, leato 7197 (1689) April 30. / Iscălit greceşte: Iacob Proin Arhiepiscop a Ţarigradului şi a toată lumea Patriarh”[2].
Mie îmi lasă un gust amar o astfel de poveste, în care lăcomia liderilor spirituali întrece orice închipuire şi mă întreb adesea dacă puzderia aceea de asupritori în sutane, care, ca şi astăzi, îi exploatau nemilos chiar şi pe bieţii preoţi de altar, avea sau nu credinţă în Dumnezeu.
1888, Mary Adelaide Walker: Cetatea Neamţului
[1] Grămadă Ion, Nunta Domniţei Ruxanda (1652), în Viaţa Românească, vol. XXV, Iaşi 1912, p. 161; Cartea sângelui, Suceava 2002, pp. 183-194
[2] Codrescu, Theodor, Uricaru, Volum XXIII, Iași 1895, pp. 383-386
