Idioţia şi stupiditatea au ajuns titluri de nobleţe

Afişul unei “sărbători de porunceală”

*

Faceţi bine dacă mergeţi să vedeţi patriotismul plenar, manifestat de domnii Ioan Cătălin Nechifor şi Ion Lungu, prin intermediul minţii creatoare a distinsului doctor în folclor Călin Brăteanu. Pentru că, pe 28 noiembrie 2015, e Ziua Margaretei Clipa, divinitatea culturală a cărturarilor Ion Lungu şi Viorel Varvaroi, gloriei acestei întrupări grăniceşteano-şcheiene a Bucovinei urmând să i se aducă jertfă Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” şi, desigur, umilirea simandicoasă a muzicianului de la Stupca (doi bani nu dă pe memoria lui savanta directoare Tamira Gonda Cojocariu!). Lor, acestor mari cugete şi conştiinţe bucovinene, le dedic materialul din “Românul”, pe care l-am rebotezat, actualizându-l, prin titlul de mai sus, care nu-i decât un citat din pamfletul “De zece ani…”:

*

“Românul“, despre ieri, dar mai ales despre azi

*

„De zece ani de zile, aceleaşi manifestaţii ridicole”, a fost răspunsul guvernului de uzurpaţiune, rostit prin sinistrul ministru de interne dl I. G. Duca, la moţiunea Partidului Naţional Ţărănesc, cetită, în şedinţa Camerei din 19 martie 1928, de către. dl Dr. Ştefan C. Pop, urmată de retragerea parlamentarilor naţional-ţărănişti.

Şi Ţara replică: De zece ani, de când acest guvern odios persistă în minciuna de a produce muncă constructivă; de zece ani de zile, de când neruşinarea liberală domneşte în această ţară; de zece ani de zile, de când se cultivă în România buruiana discordiei, grădinarul fiind partidul liberal; de zece ani de zile, de când acea muncă constructivă dărâmă tot ce s-a construit în lungul secolelor, unitatea sufletească, care trebuia să fie numai încoronată prin Unirea din 1918; de zece ani de zile, de când neruşinarea liberală batjocoreşte naţiunea Română: de zece ani de zile, de când siguranţa individuală este numai o himeră, legile texte scrise şi trecute la arhive, înlocuite fiind cu voinţa dlui I. I. C. Brătianu, până mai ieri, iar astăzi cu aceea a dlui 1. G. Duca.

*

De zece ani de zile, de când în ţara românească idioţia şi stupiditatea au ajuns să fie titluri de nobleţe, onorate de guvernele liberale cu cele mai înalte situaţii în stat.

De zece ani, de când Tancrezii, Ioneştii, Georgeştii, Petreştii etc. jefuiesc avutul ţarii, fără să fie pedepsiţi, şi, tot de atâta vreme, cele mai veroase afaceri sunt muşamalizate de acelaşi partid liberal.

Sunt zece ani de când cioclul Vintilă Brătianu pândeşte moartea financiară şi economică a ţării româneşti. De zece, ani cetăţeanul acestei ţări îşi consumă rezervele, este batjocorit de administraţie, bătut de jandarm, jefuit de drepturile sale politice.

Sunt zece ani de când armată ţării, neîngrijită, neechipată, nearmată este sortită să fie pradă primului atac al duşmanilor noştri, bine pregătiţi prin politica liberală, care ne înstrăinează şi cei mai devotaţi prieteni.

*

Zece ani au trecut, presăraţi fiind de falimente şi prăbuşiri ale celor mai de seamă instituţiuni economice. Sunt zece ani de când prăbuşiţi voi, mincinoşilor, care pretindeţi să construiţi.

Care organism, fie chiar individual, este acela care nu simte apăsând asupra sa pumnul politicei liberale? Oare nu politica liberală destructivă ia din mâna atâtor mii de ţărani pământurile pe care le-au sărutat cu lacrimi în ochi când le-au primit?

Sărăcia, corupţia, tâlhăria nu sunt oare efectele sinistre ale politicii liberale? Zece ani au trecui de când blajinul popor român adună suferinţele picătură de picătură; zece ani de-a rândul răbdarea ţării a fost pusă la încercare; timp de zece ani, partidul liberal fură dreptul cetăţeanului, banul statului; zece ani de zile, naţiunea romană a fost reprezentată în Parlamentul ţării de derbedei şi tâlhari, aleşi de jandarmi.

*

În zece ani, răbdarea ţării şi-a ajunşi culmea. A sosit anul răfuielii. Voinţa acestei ţări, nesocotită, zece ani în şir, se va manifesta în toată splendoarea şi toată străşnicia sa.

Palmele primite de această na­ţiune prea răbdătoare vor fi înapoiate înzecit. Lăcustele vor fi stârpite. Tâlharii şi asasinii, puşi la furci. Odată stârpit răul, pe cerul ţării româneşti se va ridica un soare mai luminos, firul muncii, în adevăr constructive, se va relua, legea îşi va avea respectul său, naţiunea îşi va putea manifesta voinţa după bunul său plac. Individul va fi factor în organismul de stat. Provinciile alipite vor forma un întreg cu restul ţării, fără a mai fi exploatate ca nişte pâşalâcuri.

*

În al zecelea an, românul va trebui să devină stăpân în ţara sa! (Românul, Anul XIII, nr. 13 din 25 martie 1928)

Agârbiceanu: De serbări de porunceală cine are nevoie?

Afişul unei “sărbători de porunceală”

*

În loc de orice alt comentariu, voi reproduce un fragment din  “Credem”, de Ion Agârbiceanu, publicat în revista lui Octavian Goga, “Ţara Noastră”, cu ocazia şirului de sărbători “Zece ani de la Unire”, debutate, calendaristic, de Basarabia:

*

Nu-i timpul să prăznuim aniversările de zece ani de la unire… Prea e mare mizeria, prea multe nedreptăţile şi necazurile, prea adânci nemulţumirile… Bucuria sinceră cine o poate porunci? Şi de serbări de porunceală cine are nevoie? Da, dacă în zece ani de la unire s-ar fi putut realiza cel puţin o parte din visul pe care l-a adus fiecare român în România nouă! Dacă situaţia economică s-ar fi îmbunătăţit, dacă administraţia şi guvernarea s-ar fi europenizat, dacă viaţa politică s-ar scurge pe drumuri normale. Dacă mie mi-ar fi bine.

*

Dar aşa? Ce rost are serbarea unirii Basarabiei şi ce rost va avea, puţin mai târziu, a celorlalte provincii? Dacă praznicul nu se poate face în mijlocul unei bucurii generale, ce rost poate avea?

*

Aşa se poate întreba fiecare român cu dragoste de neam şi de ţară. Oricine ar putea adăuga: numai când cei 10 ani ar însemna efortul suprem al unui neam, în toate domeniile creaţiei naţionale, am avea dreptul la praznic. Da aşa, când toţi suntem vinovaţi de stările de azi? (fragment din Credem, în Ţara Noastră, Anul IX, No. 18, 29 aprilie 1928, p. 575).