Cântecul naţional în Bucovina: Voitinel

Până a fi cumpărat de Ştefan cel Mare şi dăruit mănăstirii Putna, Voitinel, cu mănăstire sub codru, a avut parte de legendă, fiind vatra armeanului Iaţco, pe care l-a întâlnit Dragoş Vodă, Iaţco din Iţcani fiind, împreună cu Hărman, fiul acelui Iaţco legendar. „De la Straja, mai la vale, / Curge-o apă curgătoare”, iar de acolo curg cântecele, într-o vrajă cum numai peisajul dumnezeiesc al Voitinelului o poate urzi.

Caleapu – 1026, Filip Cârdei, 1909

Luleaua – 1248, Nicolai Vartolomei, 1909

Măi bădiţă-al meu iubit – 1243, Glicheria Scherciuc, 1909

Cântec de nuntă din Voitinel – 1908, Constantin Coroamă, 1913

Dor de neamuri – 1252, Macrina Vartolomei, 1909

Frunză verde mătrăgună – 1249, Nicolai Vartolomei, 1909

Bătrâneasca din Straja – 1255, Vasile Chira, 1909

Of, inimă, of! – 1241, Glicheria Scherciuc, 1909

Trandafir din ceia parte – 1238, Glicheria Scherciuc, 1909

S-o dus cucu-n Rusalim – 1247, Nicolai Vartolomei, 1909

De la Straja, mai în vale – 1240, Ioan Scherciuc, 1909

Ie-ţi, mireasă, zâua bună! – 1251, Macrina Vartolomei, 1909

Jocul cu zestrea – 1239, Ioan Scherciuc, 1909

Bucovina: Harta cântecului naţional No Comments Feb 16

Cântecul naţional în Bucovina: Volovăţ

Atestat în 13 decembrie 1421, Volovăţul, aşezarea zeiţei vetrei, Uţa, care avea să-l întâmpine pe Dragoş Vodă, nu a prea avut, de-a lungul vremii, memorie, inclusiv muzicală, deşi, aici, în Volovăţ, s-a născut şi cimpoiaşul Ionică Bordeian, cel care a compus cântecele lui Darie şi ale lui Bujor – conform mărturiei lui Iraclie Porumbescu. La Volovăţ, însă, incluzând şi Burla, nu s-a păstrat nimic din muzica lui Bordeian, nimic din memoria haiducului Darie, dar cele nouă cântece culese de Voievidca, deşi nu conţin nici un „cântec vechi”, la vremea culegerii, au farmec, ba chiar şi umor, aşa că le aştept, cu nerăbdare, fonotecarea.

Dincolo de casa noastră – 1121, Clementie Antonovici, 1909

Gheorghiţă – 1110, Axenia Motoc, 1909

Frunză verde plop şi salce – 1117, Odochia Torac, 1909

Frunză verdi păr uscat – 1245, Nicolai Vartolomei, 1909

Frunză verde de ţicoare – 1122, Gavril Hriş, 1909

Spune, mândră, mâni-ta! – 1118, Clementie Antonovici, 1909

Bată-l Dumnezeu! – 1120, Clementie Antonovici, 1909

Păsărică din ogor – 1113, Axenia Moţoc, 1909

La stejaru rătizat – 1114, Odochia Torac, 1909

Bucovina: Harta cântecului naţional No Comments Feb 16

Cântecul naţional în Bucovina: Vorniceni

Numiţi Tulova, pe vremea întemeierii statalităţii moldave, Vornicenii au avut, în 1907, un vizitiu ungur românizat, Gheorghe Gal, care se pricepea să le zică din trişcă, repertoriul lui, pe care deja l-am fonotecat (în cele 300 de fonotecări selective), fiind unul instrumental vioi şi colorat.

Cântece fonotecate:

Retertoriul vechi al Vornicenilor:

Chindia – 195, Gheorghe Gal, 1907

Rusască – 196, Gheorghe Gal, 1907

Rusască – 194, Gheorghe Gal, 1907

Moldoveneasca – 193, Gheorghe Gal, 1907

Horă – 197, Gheorghe Gal, 1907

Bucovina: Harta cântecului naţional No Comments Feb 16

Cântecul naţional în Bucovina: Voroneţ

Branişte a mănăstirii Voroneţ, din 1490, satul avea, în 1774 doar 8 familii de iobagi ardeleni, populaţia ajungând la aproape o mie de locuitori abia din 1843. Mai curând suburbie a târgului Gura Humorului, pe care îl ţinuse în pustiire, drept Poiana, vreme de veacuri – până la actuala şosea, ce duce la Câmpulung, pe stânga, Voroneţul a avut, pe la 1900, puţine cântece, dar toate importante, precum „Împărate, Împărate, / Ia-n răspunde-mi cu dreptate: / Unde duci catanele, / Iar la foc sărmanele?” sau „Pe marginea Dunării, / Merg voinicii, săracii, / Cu papucii tropăind, / cu armele zăngănind”. Când vom fonoteca şi cele patru cântece naţionale din Voroneţ (şi o vom face!), veţi descoperi şi o melodicitate interesantă („Turceasca” este, de fapt, melodia de mers „cu turca”, de anul nou), care poate intra în orice repertoriu contemporan de prestigiu.

Cântecul fonotecat:

p199

Repertoriul vechi al Voroneţului:

Turceasca – 124, Domnica Oniceag, 1907

Împărate, Împărate! – 2228, Harampie Tatar, 1914

Păsăruică cu coroană – 125, Anghilina Donisian, 1907

Pe marginea Dunării – 2229, Haralampie Tatar, 1914

Bucovina: Harta cântecului naţional No Comments Feb 16

Cântecul naţional în Bucovina: Zahareşti

Atestat documentar în 3 iunie 1429, când feciorii lui Oană, vornic de Tulova, Lazăr, Stanciul şi Costea, primesc întăritură de la Alexandru cel Bun pentru „satele tatălui lor Stroinţii şi Zaharinţii la obărşia Şomuzului”, satul Eroului Bucovinei, Ion Grămadă, Zahareştii, primise, între anii 1763-1777, o puternică infuzie ardelenească, reprezentată de familii bistriţene, maramureşene şi clujene, care au adus cu ele şi cântece, şi dansuri, şi obiceiuri, care, în timp, au devenit folclor bucovinean, adică o moştenire spirituală în care graniţa dintre ardelenesc, muzica de pedagogiu cernăuţean („Vai, plâng!”, de pildă) şi dintre lăutăria moldovenească îndătinată, reprezentată de scripcarul Constantin Soltan, este şi subţire, şi greu de definit, în ciuda sentimentului de nostalgică dezrădăcinare şi însingurare, care bântuie prin cântecele care au poposit şi la Zahareşti.

Dincolo de cântecele cu tentă veche românească, precum „Liţo fa!”, în care s-au pierdut şi vulgarizat oraţiile totemice, numite colinde („La mănăstirea cu steclă / Este-un popă şi-un vlădică”), apar şi la Zahareşti, precum în mai toate aşezările bucovinene, şi cântece de şcoală pedagogică cernăuţeană, deci creaţii ale pionierilor componisticii româneşti, pe care populaţia şi le asumă şi, drept consecinţă – vorba lui Iraclie Porumbescu, când ardelenii i-au luat „Cântecul Iancului”, devin cântece naţionale, chiar dacă diferă fundamental de vechiul melos obştesc, precum acel „Of, of, of, plâng!”, adus de învăţătorul superior Eugen Avram la Zahareşti – Natalia, soţia lui, îl acompania, în 1907, cu… armonica („Nu-i destul, spuneţi, o viaţă întreagă / Să îmblu vecinic plin de venin; / Să târâi lanţul care mă leagă / Făr’ de odihnă şi într-un suspin”).

Tema aceasta, a cântecelor romanţate, larg răspândite în mediul rural din Bucovina, merită o tratare separată, pentru că şi ele, ca şi cântecele totemice, ca şi oraţiile de nuntă sau de strânsură, înseamnă identitate naţională şi, tocmai de aceea, s-au tot numit cântece naţionale.

În Zahareşti s-au cântat şi jucat, de pe la 1800 (cântecele menţionate ca vechi şi foarte vechi), până în 1910: