Cântecul naţional în Bucovina: Zahareşti

Atestat documentar în 3 iunie 1429, când feciorii lui Oană, vornic de Tulova, Lazăr, Stanciul şi Costea, primesc întăritură de la Alexandru cel Bun pentru „satele tatălui lor Stroinţii şi Zaharinţii la obărşia Şomuzului”, satul Eroului Bucovinei, Ion Grămadă, Zahareştii, primise, între anii 1763-1777, o puternică infuzie ardelenească, reprezentată de familii bistriţene, maramureşene şi clujene, care au adus cu ele şi cântece, şi dansuri, şi obiceiuri, care, în timp, au devenit folclor bucovinean, adică o moştenire spirituală în care graniţa dintre ardelenesc, muzica de pedagogiu cernăuţean („Vai, plâng!”, de pildă) şi dintre lăutăria moldovenească îndătinată, reprezentată de scripcarul Constantin Soltan, este şi subţire, şi greu de definit, în ciuda sentimentului de nostalgică dezrădăcinare şi însingurare, care bântuie prin cântecele care au poposit şi la Zahareşti.

Dincolo de cântecele cu tentă veche românească, precum „Liţo fa!”, în care s-au pierdut şi vulgarizat oraţiile totemice, numite colinde („La mănăstirea cu steclă / Este-un popă şi-un vlădică”), apar şi la Zahareşti, precum în mai toate aşezările bucovinene, şi cântece de şcoală pedagogică cernăuţeană, deci creaţii ale pionierilor componisticii româneşti, pe care populaţia şi le asumă şi, drept consecinţă – vorba lui Iraclie Porumbescu, când ardelenii i-au luat „Cântecul Iancului”, devin cântece naţionale, chiar dacă diferă fundamental de vechiul melos obştesc, precum acel „Of, of, of, plâng!”, adus de învăţătorul superior Eugen Avram la Zahareşti – Natalia, soţia lui, îl acompania, în 1907, cu… armonica („Nu-i destul, spuneţi, o viaţă întreagă / Să îmblu vecinic plin de venin; / Să târâi lanţul care mă leagă / Făr’ de odihnă şi într-un suspin”).

Tema aceasta, a cântecelor romanţate, larg răspândite în mediul rural din Bucovina, merită o tratare separată, pentru că şi ele, ca şi cântecele totemice, ca şi oraţiile de nuntă sau de strânsură, înseamnă identitate naţională şi, tocmai de aceea, s-au tot numit cântece naţionale.

În Zahareşti s-au cântat şi jucat, de pe la 1800 (cântecele menţionate ca vechi şi foarte vechi), până în 1910: