Disperarea de după Eminescu

Nu sunt un consumator de citate, pentru că am băgat de seamă că majoritatea citatelor… mint prin omisiune premeditată. De pildă, cunoscutul citat din Herodot, care spune că tracii erau cei mai viteji şi înţelepţi dintre traci, are şi un “dar”, în “Istorii”, pe care cititatorul îl omite: “dar leneşi, beţivi, dezbinaţi şi îşi vând copiii”. Sau citatul lui Vadim Tudor, din scrisoarea lui Petru Rareş, adresată Elenei Doamna, cel cu “Vom fi iarăşi ce-am fost, ba mai mult decât atât” (adicătelea noi, românii, vom lua ochii umanităţii), se referă la faptul că Vodă fusese iertat de “Luminăţia Sa Sultanul” şi primise, pentru a doua oară, tronul Moldovei, iar Petru Rareş, vorbind despre sine la plural, cum se întâmplă cu principii şi regii, de-a lungul istoriei, continua “Deci, vom fi iarăşi ce-am fost, ba, mai mult decât atât, vom putea lua capul duşmanilor noştri”. Este ceva eroic şi patriotard într-un astfel de citat integral? Nu, dar dacă decupezi unde trebuie, năuceşti poporul cu un fals patriotism. Cu unul de butic politruc.

Astăzi, mi-a atras atenţia un citat din Eminescu, postat pe “Casa Cărţii” din Suceava, în ciuda faptului că nu ştiu în ce context a făcut Simbolul Sacralităţii Noastre afirmaţia că “şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat”. Adică niciodată. Pentru că un conducător al României, cu nume interis astăzi, scria, într-o apostilă pe un act de guvernare, că “statul, dacă vrea să pretindă onestitate de la cetăţenii săi, trebuie să dea cel dintâi exemplul propriei sale onestităţi”. Ceea ce, în cazul statalităţilor noastre, nu e tradiţional şi nici nu va fi vreodată. Iar atâta vreme cât statul nu e stat, omul nu poate fi om, cu consecinţa nefastă asupra şcolii, menţionată de Eminescu.

Citasem, aseară, într-o sumară prezentare de carte veche (din 1854), o constatare tristă a lui Eustace Clare Grenville Murray despre neamul românilor, care, în 1851, ca şi acum, se afla „într-o stare de confuzie fără de speranţă” (p. 121). Păcat.

Jurnalism No Comments Mar 18

Grenville Murray şi „cântecele omului vechi”

Desen fantezist al lui Schedel, din 1493, ca ilustraţie la Wallachia

Eustace Clare Grenville Murray, în „Doine: or the national songs and legends of Roumania”, London, 1854, după o lungă introducere, preluată din istoria lui Kogălniceanu („Histoire de la Moldo-Wallachie”), vorbeşte despre clasele sociale din ţările româneşti, iar când ajunge la robii ţigani, artişti, meseriaşi şi mineri neîntrecuţi, Grenville Murray înglobează în cuvântul „Doine” cântecele interpretate de lăutarii ţigani, „care conservă tradiţiile străvechi” şi care locuiesc în vecinătatea târgurilor şi a satelor mai importante, în strânsă legătură cu dansul naţional „ora”, deci hora, pe care îl jucau ţăranii din satele sărăcăcioase şi întunecate, pe care le vizitase. Ţăranii purtau „pantaloni albi groşi, o cămaşă albă şi un brâu viu colorat. Părul lung iese vâlvoi, în bucle sălbatice, de sub pălării, iar mustaţa lungă, dă o anume expresie feţelor lor splendide” (pp. 24, 25).

„Femeile au părul lung împletit într-un coc, pe ceafă, prelungit într-o singură coadă pe spate. Ele poartă o cămaşă lungă, de culoare albă, brodată cu mătăsuri viu colorate, în loc de rochie; cămaşa este încinsă cu un brâu de lână roşie, de sub care coboară „fota”, un fel de şorţ brodat, care ajunge până la genunchi. Picioarele lor sunt desculţe” (p. 25).

Grenville Murray ne oblică, prin cunoaştere, încă din paginile introducerii, la o lămurire a termenilor „horă” şi „doină”. În Ardeal, precum se ştie, a hori înseamnă, de fapt, a cânta, şi doar în celelalte provincii româneşti înseamnă a juca. Doina definea cântecele arhaice, cântecele ritualice ale străvechimii. Şi astăzi, în ţările baltice şi scandinave, „dainas” înseamnă „cântece vechi”, inclusiv colinde (nu vifleimuri, deci nu contrafaceri creştine), inclusiv melodii de joc, numite „lautar” (cum se zice în limbile scandinave). „Hora-galles” a vichingilor cuprindea dansurile dedicate lui Thor, dar exista şi la popoare mediteraniene, precum grecii sau evreii, din „chora” grecilor derivând „chorus”-ul latinilor, semn că şi hora grecilor, precum mărturisea Pindar, se juca şi se cânta, pentru că ţinea de ritualurile religioase arhaice. Cu siguranţă, hora se referea la dansul ritualic (fiicele Timpului se numeau Hore sau Muze, adică Anotimpuri), iar melosul oral sau instrumental care însoţea dansul ritualic se numea „Dainas”, adică doină, sensul de cântec de jale, pe care îl poartă cuvântul în ultima vreme, ţinând de rolul de incantaţie individuală, care se diferenţia de incantaţia comunitară, civică (în sensul de „civitas Dey”).

„Deşi cunosc interesul special pentru Doine, îmi pare rău să spun atât de puţine. Ţara Românească şi Moldova, apăsate de proastele guvernări ale fanarioţilor, au avut acces, o lungă perioadă de timp, nu la literatura lumii, ci doar la „Psalmii” lui David şi la câteva texte religioase, sumar tratate. Cunoaşterea lumii antice a fost posibilă doar din unele traduceri mizere din greacă, făcute într-un jargou barbar” (27), şi-atunci, Doina, „frumoasa coloană vertebrală a neamului”, dar şi „poezia care a stârnit inima unei naţiuni, are un ecou deosebit în inimile oamenilor, care au foarte aproape de suflete sentimentele şi iubirile străbunilor lor” (p. 34).

„Doinele seamănă cu cântecele Nordului, ele sunt cântecele unui popor care a trăit sub un cer de vară şi ale cărui vise erau toate marcate de soare şi flori, de lună şi stelele, şi de pădurile de argint” (p. 35) şi, fără îndoială, ele sunt, la origine, şi „fiicele omului vechi”, ale spiritualităţii primordiale europene.

Grenville Murray, trecând prin ţările româneşti pentru scurtă vreme, dar copleşit de misterele sacre ale acestui neam, pe care le află „într-o stare de confuzie fără de speranţă” (p. 121), mai mult semnalează existenţa Doinelor, a cântecelor „omului vechi” (omul pelasg, de la Klages, încoace – cum preciza Lucian Blaga), mult mai complexe şi mai interesante decât celelalte vestigii sacre europene (textele Ossian, cântecele Nordului, baladele spaniole, scoţiene, irlandeze sau colindele provensale, spre care tot face trimiteri), interesul lui fiind atras de „tradiţii” (ceea ce numim, astăzi, mituri sau legende), în care descoperă nu doar o epopee a fenomenelor astrale (temă care trebuie aprofundată separat), ci şi o istorie disimulată a timpurilor primordiale, în care „fiul omului vechi”, Toma Alimoş, îi înfruntă pe giganţii Manea. Românii, spune Murray, datorită „idolatriei faţă de eroii populari”, au falsificat mitul, bagatelizându-l prin baladă, care nu-i decât „o poveste stearpă şi neinteresantă” – şi câtă dreptate avea englezul acela înţelept.

Începutul unei “doine”, începutul “cântecului omului vechi”

Toate „tradiţiile” culese de Grenville Murray din ţările române sunt cronici disimulate ale preistoriei, ale spiritualităţii în care Universul însemna totul. Doinele, adică muzica veche a românilor, cu incantaţiile ei degenerate în timp, doar le etichetează admirativ, schiţând rareori ferestre spre înţelegerea ritualicului încă păstrat, dar şi notând nişte melodii („lautar”, în limba vichingilor), care i-au fost cântate de prinţul Ion Ghika, dar pe care le-a publicat, aranjate pentru pian de Henriz, cu paginare distinctă, pagina 1 fiind destinată titlului, „National airs of Roumania” (6 cântece, în 20 de pagini).

Videoclipurile distribuite pe Facebook

Cred că trebuie să fac precizarea că videoclipurile pe care le distribui pe Facebook sunt ale unor trupe care vor cânta, în nopţile de 18-20 august 2016, pe scena Bucovina Rock Castle. Le postez din convingerea că, în afară de noi, iubitorii acestui gen de muzică, trebuie să afle şi alţi oameni de calitate ce vor pierde, dacă vor continua să ignore muzica generaţiilor tinere, cărora le şi este închinat festivalul nostru, care, în 2016, va începe, prin voia sorţii, în chiar ziua atestării documentare a târgului Sucevei, ctitorit nu de Ion Lungu, cum ştiu sucevenii, ci de voievodul Petru Muşat. Voievod în memoria căruia am şi întemeiat acest festival. Cine nu mă crede să fie sănătos!

BUCOVINA ROCK CASTLE 2016 No Comments Mar 17

Spaethe, Stamati, Stamatiad

Album PERSONALITĂŢI No Comments Mar 17

Haiducirea marelui contribuabil, fumătorul

Fumătorul: Fraţi români, ei mă obligă să iau calea codrului!

Faţă de statul român şi măreaţa lui economie, am fost, întotdeauna un contribuabil serios. Dar statul român s-a purtat cu mine mereu invers şi viceversa, aşa că, de-a lungul anilor m-a tot obligat la măsuri de autoapărare decisive.

În toamna anului 1984, de pildă, m-am lăsat de băut, iar refuzul meu de a mai da bunătate de părăluţe gâl-gâl în stomacul nesătul al statului comunist s-a soldat cu o descreştere economică atât de curmezişă, încât, în decembrie 1989, poporul român nu a mai rezistat şi a ieşit în stradă, să dea de-a dura comunismul. S-au născut, atunci, legende despre conspiraţia universală şi alte baliverne, dar să nu le credeţi, eu fiind disperatul care, în realitate, a dărâmat comunismul.

Şi aflu că, de mâine, nu mai am voie să fumez decât pe calea codrului. Au înnebunit politicienii, oameni buni, şi se sinucid electoral. Păi, dacă mă las eu de fumat, de unde bani pentru campaniile lor electorale? Că doar contrabanda cu papieroase nu o fac românii alegători, ci ei, dragii noştri fraieri, pe care îi tot scoatem din urne.

De mâine, marele contribuabil, cel mai serios şi mai încrâncenat dintre toţi contribuabilii, care este fumătorul român, nu mai are de ales: ori ia calea codrului, ori plăteşte amenzi gaborilor puterii, de se speteşte. Dar problema nu-i asta. Problema este că legea este atât de imbecilă, încât este mai toxică şi decât fumatul pasiv.

Straşnică prioritate naţională şi-au găsit parveniţii votului universal, atunci când fumatul în spaţii special amenajate funcţiona eficient şi rezonabil! Nu ştiu dacă o să mă las sau nu şi de fumat, dar un lucru e deja hotărât: nici înlănţuit nu mă mai prindeţi, fraierilor, prin secţiile de votare (dacă aţi şti cum aştept o nouă revoluţie!) şi sper să procedeze ca mine şi ceilalţi români, fumători sau nefumători. Pentru că mai abitir decât alcoolul, tutunul sau chiar drogurile de mare risc politica dâmboviţeană dăunează grav sănătăţii.

Urzica vieneza No Comments Mar 16