Disperarea de după Eminescu

*

Nu sunt un consumator de citate, pentru că am băgat de seamă că majoritatea citatelor… mint prin omisiune premeditată. De pildă, cunoscutul citat din Herodot, care spune că tracii erau cei mai viteji şi înţelepţi dintre traci, are şi un “dar”, în “Istorii”, pe care cititatorul îl omite: “dar leneşi, beţivi, dezbinaţi şi îşi vând copiii”. Sau citatul lui Vadim Tudor, din scrisoarea lui Petru Rareş, adresată Elenei Doamna, cel cu “Vom fi iarăşi ce-am fost, ba mai mult decât atât” (adicătelea noi, românii, vom lua ochii umanităţii), se referă la faptul că Vodă fusese iertat de “Luminăţia Sa Sultanul” şi primise, pentru a doua oară, tronul Moldovei, iar Petru Rareş, vorbind despre sine la plural, cum se întâmplă cu principii şi regii, de-a lungul istoriei, continua “Deci, vom fi iarăşi ce-am fost, ba, mai mult decât atât, vom putea lua capul duşmanilor noştri”. Este ceva eroic şi patriotard într-un astfel de citat integral? Nu, dar dacă decupezi unde trebuie, năuceşti poporul cu un fals patriotism. Cu unul de butic politruc.

*

Astăzi, mi-a atras atenţia un citat din Eminescu, postat pe “Casa Cărţii” din Suceava, în ciuda faptului că nu ştiu în ce context a făcut Simbolul Sacralităţii Noastre afirmaţia că “şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat”. Adică niciodată. Pentru că un conducător al României, cu nume interis astăzi, scria, într-o apostilă pe un act de guvernare, că “statul, dacă vrea să pretindă onestitate de la cetăţenii săi, trebuie să dea cel dintâi exemplul propriei sale onestităţi”. Ceea ce, în cazul statalităţilor noastre, nu e tradiţional şi nici nu va fi vreodată. Iar atâta vreme cât statul nu e stat, omul nu poate fi om, cu consecinţa nefastă asupra şcolii, menţionată de Eminescu.

*

Citasem, aseară, într-o sumară prezentare de carte veche (din 1854), o constatare tristă a lui Eustace Clare Grenville Murray despre neamul românilor, care, în 1851, ca şi acum, se afla „într-o stare de confuzie fără de speranţă” (p. 121). Păcat.