Trei la leu, că îs cam putrezi!”
*
Pe la taraba votului de treci,
poţi constata că, iarăşi, din păcate,
politica e putredă şi deci
ofertele sunt toate… expirate!
Nicolae Crasi, un mare pictor neştiut (I)
Artiştii plastci Nicolae Crasi şi Radu Iaţco, la Ipoteşti
*
Ieri, pe la 10, m-a căutat arhitectul şi artistul plastic francez Radu Iatzko (Iaţco sau Iaţcu), originar din Ipoteştii Sucevei. “Hai, repede, să îţi arăt un pictor mare!”, m-a luat Radu pe nepregătite, dar decis şi ultimativ. Şi mi-a arătat, din ochi, maşina lui, de parcă ar fi vrut să îmi reamintească faptul că, în urmă cu vreo două decenii, după ce m-a vizitat acasă, încercând să mă atragă în nu mai ţin minte ce proiecte publicistice bucureştene şi, pentru că nu a izbutit, a plecat înciudat. A treia zi, am văzut, într-un ziar, fotografia maşinii lui, făcută praf într-un accident, şi titlul greoi, care făcea ştire că şoferul autoturismului s-a prăpădit.
*
L-am plâns pe Radu Iaţcu, vreme de vreo trei ani, l-am plâns pe bune, cu lacrimi scurse des şi fără voie pe obraz, când, pe neaşteptate, după vreo trei ani, am dat nas în nas cu el, pe strada Grigore Ureche, din Zamca, şi i-am zis: “Spune-mi, te rog, că nu am o nălucire! Asigură-mă că văd doar ceea ce şi există, că eşti cu adevărat viu!”. Radu a râs, apoi mi-a povestit că împrumutase maşina unui văr şi că acesta, circulând cu mult prea mare viteză, a sfârşit prin vecinătatea fostei uzine electrice a Sucevei.
*
Radu Iaţcu e un şofer excelent, calm şi prevăzător, care a bătut Europa în lung şi în lat, căutându-şi destinul. Aşa a ajuns să facă, în Franţa, târziu pentru alţii, dar nu şi pentru el, Facultatea de Arhitectură şi să-şi găsească, apoi, un loc bine conturat în arhitectura vestică, “parafat” şi de ciocnirea unei cupe cu şampanie cu fostul preşedinte al Franţei.
*
Intrăm în Ipoteşti, în satul vechi, acolo unde, odinioară, îmi însoţeam bunicele sau părinţii la cel mai bun cojocar din zonă şi, deodată, printre splendidele case, în stil consacrat, de pe coastele de deal din Ipoteşti, am zărit casa pictorului, marcată vizibil, cu o insolită “carte de vizită”:
*
Ipoteştii Sucevei. Casa pictorului Nicolae Crasi
*
Nicolae Crasi, un fel de Taras Bulba, cu falnice mustăţi zaporojene, cu priviri senine şi înveselitoare, cum numai la regretatul pictor Ion Grigore am mai aflat, trăieşte în lumea lui, o lume durată pe voinţa de a lăsa Ipoteştilor cât mai multe lucrări cu case vechi, reprezentate şi grafic, şi pictural, cu rol de tezaur de memorie, înfăşurat delicat în sufletul lui generos. Între timp, adică în clipele care-i mai rămân după trăirea mărturiilor şi după treburile gospodăreşti, Nicolae Crasi îşi exersează peniţa şi pensula ba cu reproducerea unor opere aparent imposibil de reprodus, ba cu opere proprii, năvalnice, dinamice şi ameţitoare. În casă, o singură lucrare (cred că o reproducere, aceiaşi cu cea de afară), lângă un felinar, de parcă nu ar fi casa unui pictor, şi nimic altceva, care să îi desconspire vocaţia:
*
*
Apoi vin lucrările originale, pe care Radu Iaţco le tot mută, de pe masa din centrul camerei, ca să le pot poza. Nu intenţionez să decupez fotografiile, pentru că, spre deosebire de artiştii plastici, care au de prezentat opere, eu am de prezentat o stare, o realitate dumnezeiască, fremătătoare, care există dincolo de măruntoşenia fiecărei zile. Iar Nicolae Crasi ţopăie pe lângă noi, explicând ici şi colo, cu precipitarea unui cazac de odinioară, care intră în luptă, fără să fi apucat o duşcă de vodcă. Iar “duşca de vodcă” a lui Nicolae Crasi este desăvârşirea: “Aici ar mai trebui pus ceva, dar încă nu văd cu sufletul ce anume!” sau “Grafica asta nu e terminată; dar nu crezi că aşa ar trebui să rămână?” şi aşa mai departe.
*
Opera lui Nicolae Crasi mă copleşeşte într-atât, încât decid, în vreme ce fotografiez, să-i vehiculez lucrările, câte doar şapte pe zi, cât mai mult timp, să scriu ceva şi pentru “Monitorul de Suceava” şi să-i organizez insolitului artist din Ipoteşti, împreună cu Emil Ursu, o expoziţie personală amplă. Puteţi vedea lucrările lui Nicolae Crasi şi pe pagina lui de Facebook, dar nimic nu egalează contactul vizual direct şi, tocmai de aceea, e obligatoriu să-i organizez o expoziţie.
*
Arta lui Nicolae Crasi, bazată pe înrudiri tehnice de expresie diverse, e unică, are stil, adică o dezlănţuită desferecare de forme şi de culori, o ameţitoare cavalcadă de lumină străfulgerată (ce altceva este viaţa omului?). Mână sigură, desen exemplar, imaginaţie dinamică şi mistuitoare, dar şi o nostalgie a departelui (nu a depărtării) copleşitoare. Dar, înainte de a continua, în ziua care va urma, haideţi să vă arăt doar şapte lucrări, în ordinea în care fuseseră depozitate în lăzile secrete de zestre adevărată ale Ipoteştilor:
*
*
1868: Administrarea Fondului religionar
*
În o corespondență, originală din Cernăuți, publicată în noul jurnal „der Osten”, nr. 2 (editat de fostul profesor preferat al lui Eminescu, Ernst Rudolf Neubauer), citim că, în privința administrării fondului religionar al diecezei gr. or. din Bucovina, care constă din 11 milioane, în bani, și din posesiunea a două din trei părți a teritoriului țării, ar fi disparitate de păreri și că unii ar conta, la rezolvarea cauzei acesteia, pe episcopul de acum, alţii pe episcopul ce va veni, unii și-ar dori, alături de episcopul bătrân, pe unu archiereu titular, în persoana lui A, alţii, în persoana lui B. În fine, alţii n-ar voi să știe nimica de un archiereu titular.
*
Dacă e adeverat, ceea ce noi, însă, până acuma, nu știm, că, în Bucovina, se dezbate, în unele cercuri, cauza despre administrarea venetică a Fondului religionar, trebuie să o spunem că lucrul e pripit. Ce e drept, în art. 15 al legii fundamentale de stat, despre drepturile generale ale cetățenilor, este garantată, fiecărei biserici, administrarea autonomă a afacerilor și, în mod special, a averilor sale. Dar, mai înainte de efectuarea acestor îndreptăţiri garantate, ar fi să se preciseze legile referitoare, și anume, în privința autonomiei în administrația afacerilor bisericești în genere, e de lipsă legea despre marginile defipte și subiectele administrării autonome, după firea afacerilor bisericești, ca să nu degenereze până la ignorarea puterii de stat, nici să se dea loc unui absolutism ierarchic, în locul absolutismului de stat. Iar în ce se atinge de modul administrării averilor bisericești, pe viitor, cugetăm că cu Fondul religionar din Bucovina nu se va proceda altminteri, față de averile bisericești ale celorlalte confesiuni, prin urmare, pare-ni-se că corpurile legelative nu vor întrelăsa a se face o lege generală, despre modul administrării averilor bisericești, în genere, și, după sancționarea ei, se va aplica la fiecare biserică recunoscută în stat și, așa, și la Fondul religionar, ca precum la tot felul de averi bisericești.
*
Eugen Hacman, autorul “Dorinţelor clerului”
Nu putem crede, așadar, că, în clerul și inteligența diecezană gr. or. din Bucovina, care nu sunt în nedumerire despre atare decurs al afacerilor legislative, cauza administrării Fondului religionar poate fi obiect de dezbatere și de disparitate de păreri, despre care amintește corespundența ziarului „Osten”. Din contra, știm prea bine că inverșunarea spiritelor, în cuprinsul diecezei, s-a produs prin faima răspândită în țară, că, adică, domnul episcop (care, cu toate că datoriile sale de archipăstor îl cheamă acasă, spre îndeplinirea funcțiilor sale episcopale, petrece, de mult, în Viena) s-ar încorda a mijloci, la regim, o mitropolie bucovineană cu unul sau doi episcopi titulari și că, din sânul senatului de acum al consistoriului, s-ar fi și făcut propunerea pentru numirea părintelui archimandrit Bendella ca archiereu titular. Asta e cauza care, producând înverșunare, se dezbat în cercurile clerului și ale diecezanilor și, pe cât auzim din toată partea, afară de coteria cunoscută, care zice amin la politica de acum a părintelui episcop Hakmann, clerul și poporul diecezan e foarte indignat că, tocmai acum, când autonomia bisericească este garantată, acum, când ne aflăm în ajunul legilor confesionale și a regulării afacerilor externe și a referințelor ierarhice, pe calea legislației constituționale, se face încercarea de a suplini, pe cale birocratică, fapte ca acelea, prin care și clerul, și diecezanii să nu ajungă în exercițiul dreptului de alegere a archipăstorilor și la participarea cuvenită în afacerea despre posesiunea ierarhică a diecezei, drepturi ce li se cuvin atât pe baza canoanelor, cât și a practicii bisericești de mai înainte, în Bucovina.
*
În fața revendicării drepturilor de autonomie, pe baza principiului de sinodalitate în toate afacerile bisericești, nu e vorba de un archiereu titular, în persoana lui A sau a lui B, precum afirmă corespundența lui „Osten”, ci de recunoașterea dreptului de alegere a arhipăstorilor și a celorlalte organe ierarhice și, în astă privință din urmă, nu este nici o disparitate de păreri; din contra, știm că și clerul, și diecezanii au reclamat, de repetate ori, acest drept nedisputabil. Ne mirăm, dară, cum de se încumeta și se încordează părinții episcopi a apuca o cale necanonică și neconstituțională, prin care se vine, cu propunerile de mai înainte, în contrazicere și cu clerul, și cu diecezanii săi, în discordie. Au doară nu știe sfinția sa că proccsul, în asemenea cauză, în contra căreia a protestat însăși patriarhia din Constantinopole, este unul din cele mai înverșunate în principatele dunărene? Sau cugetă sfinția sa că clerul și diecezanii sunt copii minori și, necunoscând competența lor de drept, vor tăcea și nu vor striga, în gura mare, pe calea legală? Dacă are de gând sfinția sa ridicarea părintelui Comoroșanu la demnitatea de consilier consistorial, ar suprinde dieceza și cu o a doua faptă împlinită, care sperăm că nu-i va reuși; deoarece credem, cu fermitate, că ministerul parlamentar de acum, care a scris, pe flamura sa, respectarea și efectuarea constituţionalismului, va respinge atare năzuință, mai vârtos acuma, când, în senatul imperial, sunt puse la ordinea zilei legile confesionale. Și, ca ministerul să nu rămână neinformat despre starea adevărată a lucrurilor în Bucovina și, din neștiință, să nu sprijine propunerile părintelui episcop Eugeniu Hakmann, ce stau diametral în contrast cu interesele bine înțelese ale bisericii, prin urmare și cu dorința și voința diecezei, bunăoară ca propunerea lamentabilă pentru numirea lui Comoroșanu, credem că de aceasta se vor îngriji diecezanii și, mai cu seamă, ablegatii dietali și senatorii imperiali, care luară asupră-le apărarea intereselor vitale ale poporului.
*
Fiind cauza prezentă o cumpănă mare și adnotându-se, la articol menționat al lui „Osten”, din partea redacției, că, cu privire la însemnătatea obiectului și la datele interesante ce i se tramiseră, se va discuta, pe larg, în viitor, nu vom întrelăsa nici noi a prourma subiectul acesta interesant, dacă va binevoi onorata redacție a ține deschise coloanele „Albinei”, și de aci, înainte, pentru discutarea cauzelor noastre naționale și bisericești din Bucovina.
*
(Albina, Anul III, Nr. 2, duminică 7/19 ianuarie 1868)
ridică-te, trezeşte-te, Suceavă!
*
iar năvălesc potăile pe noi
şi nimeni nu ridică nici o puşcă
să sperie, s-arunce la gunoi
acele zile care vin şi muşcă
şi stăpânesc terorizând oraşul
doar sfârtecând din suflete pe cale,
nu mai suport să văd mereu cum laşul
îşi schimbă viitorul pe sarmale,
*
nu mai admit s-aştept alte potăi,
căci gudurarea lor amăgitoare
este menită să-i dezbine, să-i
transforme-n prăzi pe cei ce-n resemnare
îşi caută refugiu trecător,
mizând pe falsa lor înţelepciune,
şi-n vremea asta, fără viitor,
chiar viitorul javrei se supune;
*
încă e timp şi pentru demnitate,
dar vântură, odată, tot ce-i pleavă
şi, ca să-ajungi stăpână pe cetate,
ridică-te, trezeşte-te, Suceavă!
Măreţia alegerilor locale sucevene
*
Astăzi, am poposit în faţa unui panou cu afişaj electoral. Chipuri cunoscute, năravuri fără de lecuire şi notorietăţi bătucite, care nu înseamnă mare lucru. Şi, după clişeul mitului străbun, decebali şi traiani sunt, astăzi, Gheorghe Flutur şi Ion Lungu, Tiberius Brădăţan şi Cătălin Ioan Nechifor, Ştefan Alexandru Băişanu şi Călin Popescu-Tăriceanu. Ici, colo, discrete şi nebăgate în seamă, fotografii de tineri, rătăciţi în această brambureală electorală, lipsită de imaginaţie şi cu lozinci penibile, numai bune de luat în băşcălie, deşi ar trebui luate în şuturi, pentru că disimulează un arogant dispreţ faţă de noi, “prostimea” care votează.
*
*
În solidaritatea cimotică a PSD, insul cu stetoscop avertizează că va sosi “al 12-lea ceas” şi că “schimbarea nu mai poate fi oprită”, chestie imediat contrazisă de Ioan Cătălin Nechifor, care proclamă că “mergem mai departe!”. Cale bătută, cucoane!
*
*
La PNLungu, Gheorghe Flutur încă mai mizează pe “echipa lui Flutur”, din care Lungu desigur că nu face parte nici măcar aşa, de ochii lumii. Lungu e unic, deasupra “echipei” şi i se rupe în PNL de la bicicletă şi de cei pe care şi i-a înşurubat la pingea (fostul PDL), dar şi mai şi de dumneavoastră, dragii lui suceveni, mituiţi, din sânziene în sânziene cu câte trei sarmate şi două felii de pâine.
*
Alde Ştefan Alexandru Băişanu “îndrăzneşte mai mult”, fără strop de imaginaţie, în compania lui Tăriceanu, vehiculând o lozincă penibilă, pentru că votantul sucevean nu dă nici o dovadă de îndrăzneală în plus, în “mai mult”, dacă-l schimbă pe Lungu cu Lungu, cu Brădăţan sau cu Băişanu. Gaşca mare e aceeaşi, urmând să se schimbe, eventual, doar apucătoarea.
*
*
Pe un afiş marginal şi parţial desprins de pe panou de greutatea mătăhăloasă a trufaşului “Ion Lungu – primar” (fudulie de primată, deh!), zăresc două fete frumoase, iar una dintre ele sugerează discret, tot printr-o platitudine, dar una mai acceptabilă, care ar fi “schimbarea de care Suceava are nevoie: o femeie PRIMAR”.
*
Nu, stimată doamnă, nu de o femeie, nu de un bărbat, ci de un caracter, de un ne-membru al caracatiţei sucevene clasice, are Suceava, cu adevărat, nevoie. Dar cum afişele înseamnă naivităţi de partide, fie partidele acelea atât de partiduleţe, încât le încap toţi membrii într-o sacoşă (de plasă sper să aibă parte Lungu, Brădăţan, Băişanu & Co!), am fost curios să aflu dacă Ionela-Alina Geonea, nume pe care îl auzeam pentru prima dată, înseamnă doar o femeie sau şi un caracter. Şi am intrat pe pagina ei de facebook, unde, în afară de afiş, găzduit cu bun simţ, am întâlnit un om viu, excelent pregătit profesional în marketing şi în proiecte europene, dar care, prin naturaleţea cu care există şi în spaţiul virtual, cu siguranţă reprezintă şi un caracter. Adică exact ceea ce îi lipseşte, de decenii, politicii sucevene.
*
*
Nu ştiu mai nimic altceva, decât ceea ce desluşesc, despre Alina Geonea şi nici nu i-am căutat biografia, care sunt convins că e plină de prospeţime şi de onestitate. Din nefericire pentru noi, sucevenii, copleşitoare va fi nătângia urnelor, iar un om care nu face parte din mafii, care este cu adevărat şcolit şi care are caracter, precum Alina Geonea, nu are şanse, în acest târg, nici măcar să iasă consilier municipal, iar primar – niciodată.
*
Dar dacă ar fi altfel? Dacă am strânge noi rândurile şi ne-am răcori pe Lungu, Brădăţan, Băişanu şi tot neamul lor de ciocoiţi politici, militând pentru Alina Geonea, votând-o şi sfătuind şi pe alţii să o facă? Înţelegeţi ce măreţie ar avea alegerile electorale sucevene, dacă, peste încăierarea potăilor, ar trece o pasăre în zbor, adică voinţa celor care nu vrem să ne mai lăsăm prostiţi? Nu o cunosc pe Alina Geonea, dar dacă ea este singurul candidat la funcţia de primar care nu face parte din mafia politrucă suceveană, de ce n-am alege-o drept simbol şi drept mesager al ultimelor noastre speranţe?
*
