Unirea de la Paris a fost exportată (II)

*

Nu prea înţelesesem eu, din lecturile de până acum, cum s-a putut petrece miracolul înaintărilor triumfale ale armatelor române spre Chişinău, unde au ajuns ca aliate ale armatelor ruseşti, spre Cernăuţi şi spre Budapesta, după ocuparea rapidă a Transilvaniei, pentru că sursele româneşti de informare „neglijează” să menţioneze că trupele germane şi austro-ungare s-au fost retras, de pe toate fronturile de luptă de odinioară, după încheierea armistiţiului european, retragerea era obligatorie. În aceste condiţii, teritoriile transilvane şi bucovinene deveniseră un fel de „the land of no one”, în care trupele noastre nu întâlneau altă rezistenţă decât cea a miliţiilor ucrainene şi, respectiv, maghiare, care tocmai se constituiau din rămăşiţe ostăşeşti abia întoarse din război, din ce în ce mai dornice de pace.

*

În presa franceză a anului 1918, România şi neaşteptatele ei şanse pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat, beneficia de o simpatie sinceră şi nedisimulată. „Revanşa României” însemna, în opinia lui Auguste Gauvain, „fructele îndelungatei sale răbdări şi dureroaselor sacrificii. În clipa de faţă, teritoriul ei trebuie să fie în întregime curăţat de trupe inamice. Mareşalul Mackensen s-a refugiat la Hermannstadt (Sibiu), în Transilvania, cu statul său major şi cu ce i-a mai rămas din divizii. Bulgarii au executat condiţiile armistiţiului din 29 septembrie. În virtutea armistiţiului din 11 noiembrie, celălalt tratat, de la Bucureşti, este abolit. Dar regele Ferdinand nu a aşteptat capitularea germană pentru a-şi valorifica drepturile. El a remaniat guvernul Marghiloman, formând un cabinet aflat, în cea mai bună parte, sub prezidenţia generalului Coandă, a decretat mobilizarea generală şi l-a somat pe mareşalul Mackensen să evacueze ţara până în 10 noiembrie, la orele 21, a declarat război Germaniei şi a lansat în rândurile românilor o proclamaţie, în care garantează reforme constituţionale, bazate pe sufragiul universal şi reforme agrare, promiţându-le ţăranilor mai multe milioane de hectare.

*

În acelaşi timp, populaţia română din Transilvania s-a ridicat împotriva dominaţiei maghiare şi Consiliul Naţional Român, constituit recent în Ungaria, a apelat la trupele regelui Ferdinand. Acestea au intrat imediat în Transilvania, unde vor să reocupe, probabil fără lupte serioase, poziţiile pe care le cuceriseră în 1916. Între România şi ceea ce a fost Austria-Ungaria, armistiţiul semnat cu generalii lui Carol I (urmaşul la tron al lui Franz Iosif – n. n.) nu sunt aplicabile. Aliaţii nu aveau împuternicirea care să-i îndreptăţească să vorbească  în numele guvernului de la Iaşi. Guvernul, condus de generalul Coandă, era deci liber să ia acele măsuri militare pe care le socoate mai convenabile. El nu s-a sfiit, de altfel, să ţină cont de sfaturile care veneau de la Versailles, pentru că este importantă rezolvarea fericită a problemelor teritoriale care se pun în faţa României, guvernul regelui Ferdinand ţinând o permanentă legătură cu Cabinetele aliate” (Journal des débats politiques et littéraires, 16 noiembrie 1918).

*

Urmărită după ştirile contemporane de presă, perioada premergătoare unirii conturează o imagine în bună parte obiectivă. Astfel, cu trimitere la Bucovina, se pot întâlni, în presa franceză din noiembrie 1918, următoarele comunicate:

*

„Berna, 17 octombrie 1918: În 16, seara, domnul Hussarek, preţedintele Consiliului, a reunit pe şefii partidelor din Camera deputaţilor. El le-a adus la cunoştinţă că publicare manifestului este iminentă. Acest document va anunţa transformarea Statului unitar austriac într-un stat federativ. Se ia în considerare, pentru moment, crearea a patru state: un stat german austriac, un stat ceh, un stat ilir şi un stat ucrainean. Soarta românilor din Bucovina nu va putea fi reglată în totalitate” (La Lanterne, 18 octombrie 1918).

*

În 31 octombrie 1918, conform „Gazetei de Frankfurt”, care lansează informaţia, „românii din Austria au format, astăzi, Constituanta lor. Ei cer Unirea Bucovinei, Transilvaniei şi a românilor din Ungaria într-un stat independent. Ei cer, de asemenea, să fie reprezentaţi în conferinţa de pace” (L’Echo d’Alger, 1 noiembrie 1918).

*

12 noiembrie 1918: „Evacuarea Transilvaniei este obligatorie. După „Neues Wiener Tageblatt”, România a adresat Ungariei, cum a făcut-o şi cu Germania, un ultimatum, prin care cere evacuarea imediată a Transilvaniei” (Le Radical, 14 noiembrie 1918).

*

13 noiembrie 1918, Iaşi: „Ştirile despre armistiţiul încheiat cu Germania au sosit luni seara la Iaşi, în acelaşi timp cu mesajul regelui Angliei către regele României, prin care era salutat poporul român, reamintindu-i-se de drepturile sale.

Acest mesaj a făcut o profundă impresie. Oraşul a fost imediat pavoazat. Cortegii se formară şi se întâlniră în faţa legaţiilor ţărilor aliate, aclamând victoria Antantei.

La Bucureşti, populaţia a organizat o mare manifestaţie în faţa statuii lui Mihai Bravul, vechi principe al Transilvaniei, care a realizat unirea tuturor ţărilor române. Ofiţerii români în uniformă au făcut obiectul demonstraţiilor de entuziasm” (Le Radical, 14 noiembrie 1918).

*

În 14 noiembrie, conform unei ştiri care venea de la Zurich, „Viena a anunţat, ieri (deci în 13 noiembrie – n. n.), intrarea armatelor române în Transilvania” (Le Journal, 15 noiembrie 1918), ungurii fiind ocupaţi cu pregătirile pentru vineri, 15 noiembrie, când deciseră să-şi proclame republica şi, implicit, o rupere definitivă de Austria.

*

„Berna, 24 noiembrie 1918. Se comunică din Viena că, aşa cum informează Consiliul Naţional Provizoriu Român din Viena, întreaga Bucovină a fost ocupată de armatele vechiului regat român. Calmul absolut domneşte în ţară” (Le Temps, La Lanterne, 25 noiembrie 1918). În „L’Echo d’Alger”, aceeaşi ştire adaugă un amănunt important despre Armata română, care, în 24 noiembrie 1918, se afla „în marş spre Kolomea”.

*

În baza unui comunicat bucureştean, din 12 decembrie 1918, presa europeană, inclusiv cea franceză, anunţa că „românii din Ungaria s-au unit cu patria mamă”: „O mare adunare a românilor din Transilvania şi din ţinuturile ungare s-a ţinut, în 1 decembrie, la Alba Iulia. Un Consiliu Naţional, de două sute de membri, a fost constituit. Printre ei se găsesc douăzeci de socialişti şi zece delegaţi ai armatei.

Comitetul executiv, prezidat de Iuliu Maniu, reuneşte transilvani cu mare notorietate, precum Vasile Lucaciu şi Octavian Goga. Membrii acestui comitet sunt investiţi conform Constituţiei regatului României. Delegaţi din Bucovina, Basarabia şi din regatul României au asistat la adunare.

*

Programul, adoptat în unanimitate, prevede: 1. Unirea tuturor românilor din Transilvania, Ungaria şi Banatul Timişoarei cu România. Teritoriile româneşti din Ungaria vor avea un regim autonom, până la adoptarea unei Constituţii, care să prevadă alegeri prin vot universal; 2. Naţionalitatea română unită recunoaşte deplina libertate a naţionalităţilor, egalitatea de drepturi a diferitelor confesiuni religioase, principii democratice, libertatea gândirii, a opiniilor, a reuniunilor şi asocierilor. Programul presupune o reformă agrară radicală, bazată pe diminuarea marii proprietăţi.

Adunarea i-a salutat pe fraţii din Bucovina, uniţi cu patria română, şi a mulţumit puterilor Antantei, care au eliberat civilizaţia de jugul barbar” (Le Journal, 13 decembrie 1918).

Unirea de la Paris a fost exportată (I)

Jurământul voluntarilor ardeleni, foşti prizonieri la ruşi, în 15 iunie 1917

*

Dacă trupele franceze au trecut Dunărea luni, 11 noiembrie, înseamnă că negocierile între şeful serviciilor secrete ale Armatei Române, generalul Iliescu, care se afla la Paris, ca reprezentat al Marelui Stat Major Român, şi francezi s-au purtat în ultimele 10 zile, deci după 1 noiembrie 1918. Aşa se explică şi acceptul generalului de corp de armată Coandă, tatăl savantului român, care ajunsese şi şeful guvernului, ca grănicerii căpitanului Anton Ionescu să intre în Suceava, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, urmaţi, două zile mai târziu, de ostaşii armatei conduse de generalul Zadik, care, cu o zi înainte de a trece francezii Dunărea, deja ajungea la Cernăuţi, unde începea… entuziasmul patriotic românesc. Chestia asta o spune „Monitorul Oficial” al Regatului României, dar discret şi temător, la rubrica „Partea neoficială”, pentru că vânturătorii de ţară nici usturoi nu mâncaseră şi nici nu le mirosea respiraţia a ticăloşie.

*

Defilarea trupelor române în Kolomea – Biblioteca Naţională a României

*

În ziua în care se proclama armistiţiul general, iar francezii treceau Dunărea, îndemnându-i pe români la luptă, şeful Marelui Stat Major Român, generalul Alevra, comunica mobilizarea „ofiţerilor de rezervă şi a oamenilor de trupă” din diviziile 6-14 (Ordinul No. 72 din 29 octombrie vechi 1918).

*

În 14 noiembrie 1918 (în continuare, voi folosi doar calendarul nou), se ordonă mobilizarea voluntarilor ardeleni, deci a ostaşilor transilvani din armata austriacă, luaţi prizonieri de ruşi şi care au profitat de oportunitatea de a se oferi voluntari ai Armatei Române, pentru a scăpa de captivitate:

*

*

„Marele Cartier General

*

1. Hotărându-se mobilizarea corpului de voluntari români ardeleni, se aduce la cunoştinţa tuturor ofiţerilor şi gradelor inferioare ardeleni, care au făcut parte din brigada de ardeleni (Hârlău), precum şi acei ce au aparţinut batalionului de ardeleni al regimentului vânătorilor de munte şi batalionului 6 etape, că sunt mobilizaţi şi urmează a se prezenta imediat la reşedinţa corpului de voluntari, în Iaşi, strada Unirii, în localul Circului Sidoli.

*

2. Ofiţerii şi gradele inferioare ardeleni, care fac parte din corpurile de trupă din contingentele mobilizate rămân pe loc.

Aceia care fac parte din unităţile şi contingentele nemobilizate se vor prezenta corpului de voluntari.

*

3. Ofiţerii şi gradele inferioare ardeleni, care ocupă funcţiuni administrative la Stat (judeţ şi comună) rămân de asemenea pe loc.

*

4. Preoţii şi învăţătorii refugiaţi, care nu ocupă funcţiuni la Stat (judeţ şi comună) urmează a se prezenta.

*

Din înalt ordin:

Şeful de stat-major general al armatei,

General de carp de armată adjutant Pressan”

(Monitorul Oficial, No. 181, sâmbătă 3/16 noiembrie 1918, p. 3172).

*

Odată mobilizarea făcută, se putea proceda la unire, cu entuziasm popular, aşa că, în baza raportului No. 61.504/918 al Ministerului de Război, bravul nostru rege ştirbitor de ţară, dar cu viitoare statuie de întregitor la Alba Iulia (altminteri face greva foamei un nu ştiu cine liberal), decreta, sub No. 3.276 din 18 noiembrie, principalele reguli de conduită ale funcţionalităţii unirii:

*

„Art. I. – Cu începere de la 28 Octomvrie 1918 (10 noiembrie stil nou) şi pe tot timpul cât va dura mobilizarea generală a armatei, decretată cu No. 3.179 din 27 Octomvrie 1918, consiliile de război ale corpurilor de armată, prevăzute de codicele de justiţie militară, vor continua să funcţioneze ca Curţi marţiale, păstrându-şi însă organizaţia prevăzută de lege pentru timpul de pace, atât în privinţa numirilor de judecători, cât şi în privinţa compunerii parchetelor şi a cabinetelor de instrucţiune.

Competenţa şi toate regulile de procedură vor fi cele stabilite prin titlul II adiţional al codicelui de justiţie militară, pentru timpul de război.

Prin derogaţiune de la art. 24 şi 25 din menţionatul titlu II adiţional şi art. 93 din codul justiţiei militare, când inculpatul are gradul de colonel sau general, ordinul de punere în urmărire şi apoi acela de dare în judecată se va da de către şeful de stat-major general al armatei, care va hotărî şi Curtea marţială (consiliul de război) către care va fi dat ordinul de punere în urmărire sau dare în judecată.

*

Art. II. – Pentru toată durata acestei noi mobilizări generale, consiliul de reviziune permanent al armatei va îndeplini atribuţiunile Curţilor superioare de justiţie militară, observându-se regulile statornicite de lege, pentru timpul de război.

*

Art. III. – În mod cu totul excepţional şi potrivit trebuinţelor, se vor putea înfiinţa Curţi marţiale şi la comandamentele de divizii, prin ordine de zi speciale, date de către şeful de stat-major general al armatei, cu asentimentul prealabil al ministrului de război, însă numai pentru corpurile şi serviciile puse sub directa conducere a Marelui Cartier General şi numai în zona operaţiunilor active ocupată de aceste trupe şi servicii.

Acele ordine de zi vor fi aduse pe cale de publicitate la cunoştinţa trupelor şi locuitorilor din zone de operaţiuni.

*

Art. IV. – Serviciul pretorilor, astfel cum este prevăzut în titlul II adiţional din codicele de justiţie militară, se va organiza şi va funcţiona, la caz de trebuinţă, în modul ce se va stabili prin ordine de zi date de către şeful de stat-major general al armatei, în urma asentimentului prealabil al ministrului de război.

Acele ordine de zi vor fi aduse la cunoştinţa tuturor pe cale de publicitate.

*

Art. V. – Dispoziţiunile decretului de faţă vor fi supuse ratificării ulterioare a Corpurilor legiuitoare.

Art. VI şi cel din urmă. – Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul războiului este însărcinat cu executarea decretului de faţă.

*

Dat în Iaţi, la 5 Noemvrie 1918 (18 noiembrie, stil nou – n- n.).

FERDINAND

*

Ministru de război,

General de corp de armată

Grigorescu.

No. 3 276” (Monitorul Oficial, No. 184, miercuri 7/20 noiembrie 1918, pp. 3221, 3222).

*

După ce a lepădat aceasta grea povară a stabilirii regulilor întregirii, măreţul nostru rege unificator, încă strâmtorat în bucăţica de Moldovă care-i mai rămăsese, şi-a pus în valoare marile lui virtuţi ortodoxe multimilenare.

*

„Duminică, 4 Noemvrie (17 noiembrie, stil nou – n. n.), la orele 12 din zi, a avut loc la Sf. Mitropolie, în prezenţa M. M. L. L. Regelui, Reginei, A. S. R. Principelui Carol, Moştenitorul Tronului şi a Familiei Regale, înconjurate fiind de Casa civilă şi militară regală, un Te-Deum, cu prilejul victoriei Aliaţilor noştri.

La intrarea în biserică, Maiestăţile Lor au fost întâmpinate de Î. P. S. S. Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, care Le-a prezentat Crucea şi Evanghelia. În urmă, Înalt Prea Sfinţia Sa, înconjurat de înaltul cler mitropolitan, a oficiat slujba.

*

La această ceremonie au luat parte membrii corpului diplomatic şi consular, domnul preşedinte al consiliului cu domnii miniştri, preşedinţii Corpurilor legiuitoare, foştii miniştri aflători în Iaşi, Înalta Curte de casaţie şi justiţie, rectorul universităţii cu profesorii universitari, ofiţerii generali şi superiori aflaţi în garnizoană, înalţii funcţionari ai Statului, precum şi mai multe alte persoane de distincţiune.

O gardă de onoare cu drapel şi muzică era aşezată în faţa bisericii, dând onorul. După terminarea serviciului religios, Maiestăţile Lor şi Alteţele Lor Regale, înconjurate de suită, au ieşit din biserică, primind defilarea companiei de onoare, apoi S-au reîntors la Palatal Regal” (Monitorul Oficial, No. 184, miercuri 7/20 noiembrie 1918, p. 3233).

*

Gata, şi bunul Dumnezeu fusese momit de partea noastră, aşa că se putea trece la chilipirul istoric al Întregirii Neamului Românesc.

1918: „La arme, Români ! La arme, Români!”

Generalul Berthelot, în Ardeal – Luceafărul, 15 ianuarie 1919

*

Miracolul înfăptuirii României Mari se află dincolo de lozincarismul istoriei oficiale, care omite şi ruşinoasa “Pace de la Bucureşti” a ştirbitorilor de ţară Ferdinand, Brătianu, Marghiloman, şi faptul că dinspre Franţa “Clipa a sunat de a arde zdreanţa de hârtie care ne-a fost adusă la Bucureşti“. Armatei române, decimată de iresponsabilitatea guvernărilor, avem a-i aduce omagii pentru miracolul întregirii neamului, şi nicidecum clicilor de irositori de ţară, cărora alţi vânturători de demnitate naţională românească le vor ridica statui, în 2018, clădite pe ignoranţă şi pe îndătinată prosteală publică băştinaşă.

*

*

1918, 29 octombrie stil vechi, Iaşi

*

Proclamaţia generalului Berthelot

*

Trupele franceze au trecut astăzi Dunărea. Generalul Berthelot, comandantul armatei dunărene, a adresat românilor următorul apel:

*

„La arme, Români ! La arme, Români!!”. Trupele franceze trec astăzi Dunărea pentru a vă ajuta să vă eliberaţi de jugul sub care inamicul credea să vă îngenucheze. De opt luni de zile aţi fost cu toţii în măsură de a judeca brutalitatea inamicului care vă socotea în puterea lui. Voi, mai cu deosebire oamenii din Oltenia şi Muntenia, care de doi ani de zile aţi suferit ocupaţia, aţi putut constata obrăznicia şi barbaria duşmanului care se numeşte civilizat. Germanii au pustiit câmpiile voastre şi au golit staulele voastre, au prădat casele voastre, au aşezat robia şi foametea la vetrele voastre, ferm hotărâţi, ei înşişi au spus-o: să nu vă lase decât ochii pentru a plânge.

*

Ceasul răzbunării sau, mai bine zis, ceasul dreptăţii a sunat. Învins pretutindeni, acolo unde nu este zdrobit, duşmanul este pretutindeni pus pe fugă. Clipa a sunat de a arde zdreanţa de hârtie care ne-a fost adusă la Bucureşti.

Soldaţi ! Batalioanele voastre să se unească cu ale noastre.

*

Ţărani, sculaţi-vă şi luaţi armele împotriva cotropitorului. Acesta este apelul Patriei române pentru care voi aţi suferit. Acesta este apelul guvernului vostru care a jertfit totul pentru „Marea Românie”. Acesta este apelul strămoşilor, a umbrei lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân. Acesta este strigătul feciorilor şi fraţilor voştri căzuţi cu glorie pe câmpul de bătaie de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, pretutindeni unde a fost nevoie de apărarea pământului.

*

Iar mâine veţi vedea steagul englez şi tricolorul francez fâlfâind alături de tricolorul vostru la puternica suflare a victoriei şi libertăţii.

Sculaţi-vă, fraţi români, şi aruncaţi-vă asupra duşmanului. / BERTHELOT (Regatul României / Monitorul Oficial, No. 177, Marţi 30 octombrie / 12 noiembrie 1918, p. 3088)