1854, Le Constitutionnele: Provinciile dunărene

*

Dominarea Germaniei, pentru a constitui o putere uriaşă, care să înglobeze sub drapele şi popoarele germanice, acesta a fost visul ţarului Petru I, care a devenit aspiraţie şi pentru cabinetele moscovite. Prima revelaţie a acestei politici s-a produs în anul 1759, sub domnia ţarinei Elisabeta. Într-un memoriu adresat cabinetelor din Viena şi Versailles, în date de 26 octombrie, Rusia nu a cerut nimic mai mult celor două curţi decât cedarea împărăţiei Prusiei drept despăgubire de război. Într-un tratat de alianţă, reînnoit în 1760, între Austria şi Rusia, Prusia fu solemn promisă de către Maria-Tereza ţarinei Elisabeta.

*

După războiul de şapte ani, în timpul căruia acest tratat a fost încheiat, ţarina Elisabeta şi Rusia, obligate la amânarea ale proiectelor lor, nu au renunţat, totuşi, la îndeplinirea lor. Neputând pătrunde cu forţa în inima Germaniei, ţarii încercau să profite de toate oportunităţile care puteau aduce acest rezultat. Provinciile dunărene, fiind situate între Turcia şi Germania, două vise moscovite, ţarii au reluat munca atât de nereuşită a lui Petru I pe malurile Prutului şi, în curând, prin fraudă şi prin ipocrizie politică, ruşii au izbutit să-şi poziţioneze pe malurile Dunării puterea lor funestă şi aşteptau ziua pentru a lua cu forţa Principalele, reduse în sfârşit la cea mai dură sclavie.

*

După un secol, Rusia este pe cale, în Moldo-Valahia, să asimileze moral aceste provincii; după un secol, ea a stabilit legile, sub influenţa ucazurilor în Moldo-Valahia, dar nu a putut altera moravurile, nici obiceiurile, pentru a face din aceste popoare slujitori devotaţi. În ciuda ruşilor, ca şi în ciuda hoardelor barbare, care au trecut, din când în când, de-a lungul secolelor, prin aceste ţări, moldo-valahii şi-au conservat vechile tradiţii romane: instituţii, obiceiuri, prejudecăţi; ei sunt încă aproape de ceea ce au fost în timpul dominaţiei împăraţilor romani. Legile politice, simpatiile pot fi schimbate în Principate, dar caracterul şi credinţa religioasă sunt durabilităţi inalterabile. Romani de astăzi, ca şi locuitorii Romei de odinioară, moldo-valahii conservă particularităţile proprii romanilor de altădată, pe care cineva le-ar căuta zadarnic în Italia modernă.

*

Românii nu sunt răspândiţi doar în Moldo-Valahia, ei formează un mare popor, care ocupă, pe lângă aceste două provincii, Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Dacă s-ar reuni într-o singură naţiune, locuitorii acestor ţări ar putea forma un regat cu nouă milioane de inimi. Evenimentele, războaiele, politica au împărţit această mare ţară şi au plasat sub imperii diferite provinciile ei; dar cu toate acestea, legăturile dintre ei sunt cele ale unui profund sentiment de naţionalitate. În ciuda acestei împrăştieri a poporului, numele naţional, dat de ţările de reşedinţă, Moldova, Valahia, Transilvania, nu îl poate desfiinţa pe cel natural de români.

*

Românii sunt, în general, de talie înaltă, bine făcuţi şi robuşti. Ei au feţele alungite, frunţi inteligente şi păr negru. Cei din oraşe conservă şi trăsături ale fizionomiei greceşti, iar cei din sate au încă trăsături romane. Românii sunt viteji, sobri şi drepţi. Băieţii sunt consideraţi adolescenţi, între cincisprezece şi optsprezece ani şi majori după douăzeci şi cinci. Belicoşi prin temperament, arareori nu poartă o puşcă pe umăr şi pistoale la brâu.

*

Dacă în provinciile dunărene nu a putut supravieţui un regat roman complet independent, totuşi generaţiile au fost părtaşe la o astfel de mişcare culturală. În 1401, o catedră de drept exista la Suceava (?! – n. n.) şi, de asemenea, câte o şcoală grecească, latină şi pentru multele limbi care se vorbeau atunci. Cotwar (?) avea, atunci, o mare bibliotecă. Românii au fost unul dintre primele popoare care au folosit ştiinţele pe calea civilizaţiei. Un mare număr de moldo-valahi i-au ajutat mult pe ruşi să se civilizeze. Petru I a avut el însuşi, ca învăţător, un savant moldovean, numit Nicolas Kirmel. Înainte de a da legile în ţara lui, ţarul a cerut o copie a Codului de legi care se practicau în Moldova (dreptul valah – n. n.), din care a făcut numeroase împrumuturi. Reglementările pe care le-a extras fură numite înţelepte şi creştineşti de către ruşi, şi sunt încă în uz. A fost, de asemenea, prinţul Dimitrie Cantemir, consilier intim al lui Petru I şi preşedintele Academiei de Ştiinţe din Saint-Petersbourg. În sfârşit, mănăstirile din provinciile dunărene au cultivat, cu zel, scrierile şi ştiinţele, cu toate că ţara era îndurerată de desele năvăliri barbare şi, timp de mai multe veacuri, au adunat opere preţioase ale antichităţii.

*

În vremea în care Turcia devenise puternică, provinciile dunărene au ajuns la discreţia acestui imperiu. Principatele beneficiau, cu toate acestea, sub dominaţia otomană, de o certă independenţă, cu condiţia de a plăti un tribut anual Porţii. Ei au păstrat, peste tot, dreptul de a avea o cameră a deputaţilor aleasă de naţiune (sfaturile boiereşti – n. n.) şi de a-şi alege ei înşişi prinţii sau hospodarii.

*

O intrigă, urzită de fanarioţii stipendiaţi de Rusia, a forţat Poarta de a desemna ea însăşi principii în Principate. Cu toate acestea, sub principii numiţi de sultan, boierii şi clerul ţării, reuniţi în adunare naţională, făceau legile şi schimbările necesare, strângeau impozitele şi stabileau cheltuielile militare. Grecii vânduţi ţarului au izbutit să se facă numiţi în guvernarea Principatelor, iar acţiunile lor pro-moscovite aveau efecte dezastruoase pe malurile Prutului, dar şi pe cele ale Dunării. Rusia începea, peste tot, punerea în practică a planurilor ei invadatoare şi influenţa e s-a relevat printr-o crimă: un hospodar, Brâncoveanu, care refuzase să se alăture politicii ţariste, a fost decapitat împreună cu întreaga sa familie.

*

Decişi să dispună, într-o zi, de provinciile dunărene, ruşii s-au folosit de o politică abilă, pentru a preveni protestele puternicilor vecini. În cazul invaziei Moldo-Valahiei de către moscoviţi, Prusia era, fără îndoială, prea puţin redutabilă, dar intervenţia Austriei era, în tot cazul, posibilă. Pentru a îndepărta pericolul, Rusia a gândit să cointereseze Austria în împărţirea Principatelor şi i-a lăsat Bucovina, în aşteptarea momentului când să-şi ia pentru sine Basarabia. Bucovina făcuse parte din Transilvania (trimitere la perioada de înainte de Bogdan I – n. n.), dar, în secolul al XV-lea, Ştefan a reunit-o cu Moldova (de fapt, vechea Bucovină, menţionată în tratatul de la Lublau, a determinat apariţia Moldovei – n. n.), principatul său. În 1775, Moldova era ocupată de trupele ruseşti, iar Maria-Tereza cerea Bucovina ca un fief al Ungariei. Ţarul, în ciuda tratatului de la Kainardji, încheiat cu Poarta, au făcut să fie dată Bucovina Austriei, fără a şine cont de protestele Imperiului Otoman. Cel care nu a putut consimţi niciodată la o astfel de spoliere, care a considerat întotdeauna Principatele independente. În 1699, Poarta răspundea Poloniei, la Carlowitz, care ceruse stăpânirea Moldovei, că sultanul nu este în drept să cedeze acest principat, pentru că el se află sub protecţia imperiului din proprie voinţă şi fără să fi fost cucerit cu sabia.

*

La negocierea păci, la Kainardji, în 1774, Rusia s-a prefăcut că recunoaşte Poarta ca protector al moldo-valahilor, şi dicta, în favoarea ei, condiţii de forţă şi iluzii pentru celelalte părţi. Apoi, pentru o consolidare a influenţei sale, ea numit, demis, strangulat, otrăvit mai mulţi prinţi, în funcţie de cum au servit, bine sau rău, acţiunile ei protectoare. La câţiva ani după acest prim succes, Rusia i-a acordat Porţii dreptul de a ţine în Principate un consul, însărcinat să ajute administraţia şi să aibă puterea de a controla şi de a suspenda actele hospodarului.

*

De atunci, din 1781, Rusia a fost, realmente, suverană peste Moldo-Valahia. Agenţii ei au inundat provinciile, creaturile ei au ocupat toate funcţiile. Acest regim de protecţie abrutizantă a durat mai mulţi ani. Totuşi, acest mod de guvernare, care avea să aducă Principatele la ruină, a trezit, în sfârşit, patriotismul locuitorilor lor. În 1804, plângeri amare, neauzite timp de un secol, s-au revărsat din toate părţile împotriva agenţilor moscoviţi, greci şi ruşi, şi peste tot a izbucnit o puternică insurecţie.

*

Pentru a rezista protectorilor lor odioşi, dar şi pentru a se sustrage jugului otoman, locuitorii din Principate au apelat la sprijinul Franţei, au luat legătura cu Europa întreagă, dar nimeni nu a putut, multă vreme, să dea speranţe moldo-valahilor. Principatele, reduse la neputinţă, l-au cerut atunci, în numele Rusiei, pe Ipsilanti drept principe al lor, iar ţarul Alexandru i-a promis acestuia că va reconstitui, în beneficiul lui, vechiul regat al Daciei. Ipsilanti a devenit, deci, unealta docilă a ţarului; dar actele acestui principe au fost atât de odioase, încât, doi ani mai târziu, şi-a încălcat toate promisiunile şi, alungat de ţară, s-a retras în Rusia, pentru a scăpa de furia concetăţenilor săi. A revenit, totuşi, în curând, în fruntea unei oşti de cazaci şi s-a repus în stăpânirea acestor state, dar numai până când l-au părăsit ruşii, guvernând până în 1812.

*

În 14 martie 1812, prin tratatul de la Bucureşti, prin care Rusia (asaltată de francezi – n. n.) smulgea Porţii epuizate gurile Dunării şi Basarabia, atentat monstruos comis de protector asupra protejaţilor. Din această epocă, consulul şi agenţii ruşi din Principate vor exercita o adevărată dictatură. Numirea principilor era bine rânduită de deputaţii moldo-valahi; dar acest drept se exercita de ei sub presiune moscovită şi nu mai era decât o vană formalitate, pentru că, în realitate, principele era ales şi numit de către ţar, în ciuda drepturilor şi capitulaţiilor Porţii.

*

În curând, Rusia nu se va mulţumi cu aceste monstruoase uzurpări. Nu izbutise să acapareze toate teritoriile pe care le-a vrut prin agenţii şi prin diviziile împrăştiate prin Moldo-Valahia; ea invadează, din nou, teritoriile otomane în 1818. Ocupând ţările, moscoviţii jefuiesc, timp de şase ani, Principatele şi îi fac pe locuitori să sufere cele mai neauzite chinuri. Exilul, detenţia şi moartea pedepseau pe deputaţii neascultători de voinţa ţarului, iar bieţii ţărani, vânaţi prin localităţile lor ruinate, erau nevoiţi să se hrănească doar cu ierburi şi cu coajă de copac, pentru a nu muri de foame sub mărinimoasa protecţie moscovită.

*

Acestea au fost, sub această înspăimântătoare ocupaţie, semnalele cruzimilor, care l-au făcut pe mareşalul rus Wittginstein să adreseze următoarea proclamaţie locuitorilor Moldo-Valahiei:

*

„Moldoveni şi valahi din toate clasele, războiul pe care Rusia vine să-l declare Porţii Otomane nu are ca scop rezolvarea celor mai simple nemulţumiri şi execuţia tratatelor celor mai solemne.

*

Spectatori şi victime ale ostilităţilor în mijlocul cărora vă aflaţi, ocupaţi-vă fără teamă de binele patriei voastre, şi faceţi-vă deplina datorie. Legile, obiceiurile voastre străvechi, proprietăţile, drepturile sfintei religii, care pentru noi este comună, trebuie respectate şi protejate”.

*

În timp ce ruşii adresau moldo-valahilor aceste cuvinte ipocrite, menite să înşele Europa asupra actelor şi faptelor lor de îmbogăţire prin jafuri, storcând bogăţiile ţărilor, dând foc satelor pentru a-şi ascunde crimele şi bulversând radical instituţiile, legile şi cutumele Principatelor. Toate aceste flageluri dezolante şi bolnăvicioase pricinuite de nebunia cazacilor au durat şase ani. Ciuma şi foametea au întregit lucrarea devastatoare.

*

Principatele, aflate sub toate capitulaţiile turceşti, ajunseseră să conserve o suzeranitate deplină şi întreagă. Rusia nu s-a oprit niciodată la un principiu asemănător. Mult timp după intervenţia acesteia în cauza administrării provinciilor danubiene, guvernând prin ucazuri şi cu ajutorul cnutului, ea a impus alegerea deputaţilor şi a manipulat adunarea, fixând impozitele şi natura legilor care se votau.

*

Fără îndoială, Rusia, cu fiecare ocupare a Principatelor de către cazaci, a obţinut de la Poartă o adevărată concesionare a moldo-valahilor; dar toate aceste tratate au fost pentru a servi politica Moscovei. Această capitulare nu a avut alt scop decât deposedarea Porţii de drepturile sale, pentru a-şi asuma însăşi Rusia, încetul cu încetul, nu rolul de protector, ci cel de opresor” / BÉRAUD-REGNY (Le Constitutionnele, nr. 221, 9 august 1854, p. 3).

Bucovina de sub preşul istoriei (VI)

*

1775, iulie 21: „Constantinopole, 6 iunie 1775. Sultanul a numit la Comisariatul pentru hotare cu Austria pe Taer Aga, vechi arhitect al Constantinopolelui, care s-a arătat dispus, în ziua următoare, la destinaţie” (Gazette de France, 21 iulie 1775).

*

1810, septembrie 13: „Lemberg, 19 august. Arhiducele Rainier, pasionat de istoria naturală, a străbătut părţile cele mai frumoase ale Obcinilor Bucovinei, în ciuda accesului dificil. Alteţa Sa Imperială a vizitat frontierele Moldovei, apoi s-a îndreptat spre forjele şi salinele din Galiţia, la Skole, Smolna, Drohobyctz şi Stambor. Un inginer din suita sa a desenat, la faţa locului, toate obiectele demne de atenţie” (Journal de l’Empire, 13 septembrie 1810, p. 1).

*

1813, august 28: „Varşovia, 24 iulie. Momentan nu se află trupe ruseşti în părţile Moldovei care aparţin Rusiei; cele care s-au adunat la Hotin au primit ordin să se pună în marş şi ele au traversat Wolhnya, pentru a ocupa poziţii pe Bug. Frontierele Bucovinei nu sunt ocupate decât de un număr mic de trupe şi de ţărani înarmaţi” (Journal de l’Empire, 28 august 1813, p. 1).

*

1818, noiembrie 10: „Vinena, 30 octombrie. S-au primit, din Moldova şi din Valahia, noutăţi oficiale că, nu doar la Iaşi, ci şi în Focşani şi Brăila, mai multe persoane au fost atinse de pestă. În consecinţă, guvernul nostru a ordonat autorităţilor sanitare din Bucovina, din Banat şi din Transilvania să execute cu mai multă rigoare reglementările pentru carantină” (Journal des débats politiques et littéraires, 10 noiembrie 1818, p. 1).

*

1821, septembrie 24: „Austria, frontiera cu Moldova, 29 august. Cetatea Hotinului este în foarte bună stare, fortificaţiile sunt înarmate cu 180 piese de artilerie şi s-au asigurat proviziile necesare pentru o garnizoană de 6.000 de oameni… Căpitanul Iordaki a fost văzut, cu 2.000 de eterişti, la Gura Neagră, lângă Piatra, după ce a jefuit şi incendiat, în 19 august, micul târg Neamţ, pentru bănuiala că locuitorii i-ar fi informat pe turci despre mişcările eteriştilor. Iordaki a spus că intenţionează să facă ocolul frontierei austriece, până în Rusia, pentru că, după cum a spus, el este supărat că oameni curajoşi străbat, fără arme, teritoriile austriece, când ar putea să-şi deschidă un culoar cu săbiile. Rănile lui Iordaki nu s-au vindecat încă, iar el suferă în linişte, deşi nu poate nici mărşălui, nici încăleca pe cal sau urca în trăsură; el a fost transportat la Piatra pe o plută. După ce a trimis eterişti să ceară de la locuitorii din Fălticeni 25.000 de piaştri pentru armatele sale, căpitanul numit de turci, care se găsea acolo cu cinci oameni, a fost foarte deranjat de acest mesaj; dar, în sfârşit, el a răspuns că-i este imposibil să strângă suma cerută, deoarece boierii şi cetăţenii bogaţi au emigrat. Mănăstirea Slatina are o garnizoană de 700 de eterişti bine înarmaţi şi experimentaţi; pe scurt, se pot ridica până la 4.000 de eterişti, care se găsesc, acum, de-a lungul frontierei austriece, în pădurile dintre Prut şi Siret şi în munţi. Mai bine de 2.000 de eterişti au traversat Bucovina fără arme, dar care nu vor să abandoneze cauza pierdută” (Le Constitutionnele, 24 septembrie 1821, p. 2).

*

1821, octombrie 24: „Viena, 13 octombrie. „Observatorul” austriac publică noutăţile următoare: „Conform ştirilor recente sosite din Moldova, castelul întărit Secu, din apropierea Neamţului, unde se află masate resturile insurgenţilor (eterişti – n. n.), împreună cu doi căpitani, Iordaki şi Farinski, înainte de a fi bombardat, timp de mai multe zile, a fost luat cu asalt de către trupele turceşti de sub comanda lui Salih-Paşa. Toşi insurgenţii, în majoritate albanezi, care se găseau în întăritură au fost trecuţi pe sub tăişul săbiilor, cu excepţia celor doi căpitani, care au fost luaţi prizonieri şi duşi la Constantinopole. Ienicerii, înfuriaţi de rezistenţa întâmpinată din partea insurgenţilor, au ucis şi nevinovaţi, şi vinovaţi; călugării care se găseau în mănăstire nu au scăpat de tăişul săbiilor şi mulţi dintre ei au fost masacraţi cu cruzime. Acest comportament brutal i-a înspăimântat pe călugării de la mănăstirile din vecinătate, care au părăsit altarele, încercând să-şi salveze vieţile cu fuga. Vreo două sute dintre ei au sosit la graniţa austriacă, unde au găsit adăpost şi protecţie.

Prin cucerirea acestor mănăstiri, ultimele rămăşiţe ale insurgenţilor au fost nimicite, cu ecepţia unui mic număr, aparţinând armatei principale, care a ieşit din mănăstire şi se află la graniţa Bucovinei” (Journal des débats politiques et littéraires, 24 octombrie 1821, p. 1).

*

1821, noiembrie 2: „Frontierele Moldovei, 5 noiembrie. Turcii, care nu credeau că vor rezista în Moldova, au prădat provincia şi îşi vor petrece iarna la Iaşi. E posibil să părăsească Moldova, dacă eteriştii vor reveni. Şase mii dintre ei au trecut Nistrul, apoi Prutul şi aşteaptă neliniştiţi clipa în care să-şi răzbune fraţii. Boierii moldoveni, care sunt în Basarabia şi în Bucovina, au plănuit să-şi apere liniştea cu toate mijloacele, inclusiv cu sabia, dacă turcii vor părăsi Moldova; ei vor trebui să-i alunge pe eterişti; dar, cunoscută fiind indolenţa moldovenilor, se poate concluziona lesne că proiectul acesta este irealizabil” (Le Constitutionnele, 2 noiembrie 1821, p. 3).

*

1823, septembrie 25: „Cernăuţi, 18 august. Rezultatele în care au sperat eteriştii, cu ultimele mor maşinaţiuni, s-au realizat parţial. Moldova, unde a început să se spere în evacuarea trupelor turceşti, a fost ocupată de o nouă garnizoană, şi asta drept consecinţă a mişcării eteriste, care ameninţă Principatele cu o nouă invazie. Mehmet-Paşa, seraschier de Silistra, a trimis, începând cu această lună, 1.500 de ostaşi turci. Sisirea acestor trupe în Moldova, care se vor alătura celor existente, oferă noilor emigranţi raţiunea de a aştepta liniştiţi întoarcerea în patria lor.

Bucovina este fericită de a fi primit, în aceste zile, vizita Alteţei Sale Imperiale Arhiducele Francisc-Karl. Acest prinţ a vizitat provincia care a făcut parte, până de curând, din Moldova, inclusiv capitala Suceava, în baza mai multor convenţii şi interese. Alteţa Sa Imperială a examinat în detaliu diferitele instituţii administrative, instituţiile publice şi a primit, la Cernăuţi, o deputăţie din parte domnitorului Moldovei, în persoana tatălui său, boierul Alexandru Sturdza, preşedintele departamentului de afaceri străine, prilej cu care, conform uzanţelor ţării, pentru legăturile de prietenie între cele două imperii vecine (Austria şi Turcia – n. n.), a fost transmisă invitaţia Moldovei pentru Alteţa Sa Imperială de a o vizita. Boierii emigraţi în Bucovina, precum şi alţii, au avut, de asemeni, onoarea de a fi prezentaţi trimisului Moldovei şi Alteţei Sale Imperiale, căreia i-au adus recunoştinţa eternă pentru protecţia de care se bucură Bucovina din partea augustei Case de Austria, pe care tânărul prinţ are cinstea de a o reprezenta” (Journal des débats politiques et littéraires, 25 septembrie 1823, p. 1).

*

1826, septembrie 29: „Augsburg, 23 septembrie. Austriecii au luat măsuri, se spune, de a preveni ocuparea Valahiei de către ruşi, în cazul în care această putere îşi va pune în practică ameninţarea de a face dreptate cu armele împotriva ocupaţiei turceşti. În acest scop, numeroase corpuri de trupe au fost mutate în Bucovina, peste tot la frontierele acestei ţări” (Le Constitutionnele, 29 septembrie 1821, p. 1).

*

1829, decembrie 9: „Bucureşti, 15 noiembrie. La Bucureşti, atenţia publică este fixată asupra unui comitet de boieri, care se ocupă cu alegerea unui domnitor. S-ar părea că prinţul Ghika va obţine majoritatea sufragiilor. La Iaşi, dimpotrivă, balanţa nu se înclină în favoarea unui candidat. Au fost arestaţi, recent, în acest ultim oraş, trei indivizi, care se ocupau cu falsificarea biletelor de bancă.

Îmbolnăvirile de pestă sunt, de o lună, numeroase în Principate, dar cazurile s-au înregistrat mai ales în Basarabia, mai ales la Noua Suliţă, localitate de graniţă, unde a fost declarată şi în familia unui funcţionar al vămii. În consecinţă, măsurile sanitare sunt aplicate cu mai multă rigoare, în această zonă, la toate frontierele Bucovinei; toate posturile de supraveghere au fost dublate şi uneori triplate. Este aşteptat la Cernăuţi guvernatorul din Lemberg, care şi-a propus să examineze personal măsurile care s-au luat şi cum se respectă” (Journal des débats politiques et littéraires, 9 decembrie 1829, p. 1).

*

1830, noiembrie 24: „Presbourg, 9 noiembrie. Împăratul, gândind la condiţiile puse de state, în consimţămintele lor pentru ridicarea a 50.000 de recruţi, şi de neprezentarea unora, dar şi de înrolarea altora în primăvara viitoare, dieta, după lungi dezbateri, a adoptat înrolarea imediată a recruţilor necesari… Se crede, totuşi, că Bucovina va fi alipită la Ungaria (referire la Ardeal – n. n.) şi că celelalte provincii îşi vor păstra statutul” (Journal des débats politiques et littéraires, 24 noiembrie 1830, p. 1).

*

1831, iulie 7: „Viena, 28 iunie. Conform raportului adresat Comisiei Aulice de Sănătate, holera s-a diminuat în mod considerabil ca intensitate în cercul Czorthow şi Tarnopol, unde s-au produs cele mai mari ravagii. În ce priveşte oraşul Cernăuţi, ca punctul central al Bucovinei, flagelul încă nu a pătruns şi nici în sud” (Journal des débats politiques et littéraires, 7 iulie 1831, p. 1).

*

1844, decembrie 27: „Se poate citi în „Gazette d’Augsbourg” din 22 decembrie: S-a anunţat că guvernul a propus construirea căii ferate în Galiţia, propunere votată de cercurile acestei provincii. Linia Bochnia, prin Lemberg, şi, în Bucovina, până la Cernăuţi, la frontiera Moldovei, va fi declarată cale ferată imperială” (Journal des débats politiques et littéraires, 27 decembrie 1844, p. 2).

*

1854, septembrie 14: „Iată câteva informaţii, publicate de „Journal allemand de Frankfurt”, despre poziţia trupelor austriece: Două armate au fost mobilizate (Austria are patru), şi anume a treia, care e condusă de arhiducele Albert, şi a patra, care îl are în frunte pe contele Schlick, general de cavalerie. Feldmareşalul Hess a luat în mâinile sale comanda reunită a acestor două armate. Linia poziţiilor trupelor începe la Cracovia şi se întinde de-a lungul frontierei ruse în Galiţia, în Bucovina şi în Transilvania, până în Valahia, pe care austriecii o ocupă în acest moment. Se poate estima cu exactitate la 300.000 de oameni trupele repartizate, foarte inegal – e adevărat, pe această linie. Sunt şi peste 82.000 de cai. Până în 1848, armata austriacă nu a avut niciodată mai mult de 48.000 de cai. A patra armată, comandată de generalul Schlick, ocupă linia Cracovia-Lemberg. Arhiducele Albert, a cărui armată este alcătuită din corpurile 10, 11 şi 12 şi dintr-un corp de cavalerie, are cartierul general în Bucovina, aproape de Suceava, unde se află grosul armatei sale, pegătită să intre în Moldova. O concentrare până acum fără egal a avut loc la Cernăuţi, aproape de răscrucea frontierei Bucovinei, Basarabiei şi Moldovei. Al 12-lea corp de armată este în Transilvania; 40.000 de oameni ai acestui corp trebuie să intre în Valahia” (Le Constitutionnele, 14 septembrie 1854, p. 1).

*

1868, ianuarie 28: „Viena, 26 ianuarie. Ziarele oficiale publică o ordonanţă a ministrului de interne, prin care informează autorităţile din Galiţia şi din Bucovina care sunt prevederile legii fundamentale din 21 decembrie 1867, care le interzice evreilor să achiziţioneze imobile” (Le Temps, 28 ianuarie 1868).

*

1869, februarie 22: „Viena, 18 februarie. Legea adoptată de dietele provinciale din Dalmaţia, Bohemia, Salzbourg, Carinthia, Vorarlberg, Styria, Istria şi Bucovina pentru supravegherea şcolilor a primit sancţiunea imperială” (La Presse, 22 februarie 1869).

*

1891, octombrie 11: „Pesta, 10 octombrie 1891. A fost arestat, acum câteva zile, la Suceava, în Bucovina, un individ asupra căruia s-au găsit hârtii şi desene, care au determinat autorităţile să creadă că au de-a face cu un spion. Acest individ avea să declare că este ofiţer francez” (Le Figaro, 11 octombrie 1891, p. 2).

*

1893, ianuarie 26: „Berlin, 25 ianuarie 1893. Noua adeziune a României la Tripla Alianţă, făcută publică, a fost dezminţită de toate ziarele oficiale germane, austriece şi italiene. În ciuda acestor dezminţiri, se poate afirma că există un tratat formal între România şi Austro-Ungaria. Prin acest tratat, Austro-Ungarea garantează României posesia asupra unei părţi a provinciei Bucovina, în care populaţia este română, în cazul în care ea va face o alegere fericită, în eventualitatea unui război cu Rusia” (Le Figaro, 26 ianuarie 1893, p. 2).

*

1915, aprilie 29: „Din Bucureşti, în 27 aprilie, în „Times”: Ruşii au făcut, în bătăliile din 22 şi 23, o tentativă de a pătrunde în Bucovina. Ei au făcut inamicul să se retragă dincolo de Malenki, capturând 182 de prizonieri. Forţele ruse s-au concentrat, de asemeni, la Boian, în nordul Bucovinei, încercând să forţeze trecerea Prutului. Autorităţile române au declarat că armata austriacă din Bucovina are nevoie de provizii” (Le Figaro, 29 aprilie 1915, p. 2).

*

1915, aprilie 29: „În Bucovina. Bucureşti, 26 aprilie. Conform informaţiilor sosite aici, ruşii au încercat să treacă frontiera Bucovinei şi, în 22 şi 23 aprilie, ei au împins inamicul dincolo de Malenki, făcând 182 de prizonieri, din care 2 ofiţeri. Se vorbeşte, de asemeni, de o concentrare de trupe ruseşti la Boian, în nordul Bucovinei, pentru forţarea trecerii Prutului. Autorităţile române susţin că armatelor austriece din Bucovina le lipsesc proviziile / Times” (Le Figaro, 29 aprilie 1915, p. 2).

*

1916, iunie 24: „În Orientul dunărean, armatele lui Broussiloff cuceresc cea mai mare parte a Bucovinei, ajungând până la Siret moldav… În Bucovina, ruşii continuă să-i preseze pe austriecii în retragere. Ocuparea Rădăuţilor e o problemă de ceasuri, pentru că ei au ajuns la râul Suceava, care traversează această provincie prin mijlocul ei” (La Figaro, 24 iunie 1916, p. 1).