Emilian Marcu, de-a curmezişul toamnei

*

Poetul ieşean Emilian Marcu refuză să trăiască altceva decât poezie. Numai şi numai poezie, pe care o culege frunză cu frunză din respiraţia de veacuri a neamului său. Are, desigur, un simţ al patriei şi al neamului aproape religios, iar de aici vine vocaţia imnică a cărţilor lui de poezie, din care Emilian Marcu îşi durează propria cetate. Pentru a fi, pentru a dăinui, dar mai cu seamă pentru a se închina memoriei.

*

Emilian Marcu este poetul răzvrătit împotriva trecerilor şi a spaţiilor închise, e o stare a firii cutremurată doar de muzica stelelor din rememorările târzii ale lui Pitagora. E poet, nu poate fi altceva, iar chestia asta îl face demn fie de admiraţie, fie de neînţelegere.

*

La mulţi ani, Emilian Marcu,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Vasile Tărâţeanu, un Grigore Vieru al Bucovinei

*

Întotdeauna, i-am iubit în mod egal, iar poezia lor ca un descântec tămăduitor mi-a încărunţit sufletul cu linişte, pentru a-l revărsa frunziş fără de moarte până la poalele munţilor. Şi-am fost, şi suntem, şi vom rămâne fraţi până în veacul veacurilor.

*

Vasile Tărâţeanu, acest Grigore Vieru al Bucovinei, e o flacără care pârjoleşte stelele – o simţi şi o vezi mai ales noaptea, când rădăcinile arborelui vieţii, înfipte adânc în nesfârşitul cosmic, prind să ardă, în dâre de lumină ale scrisului, ale risipirii poemului în sfânta carte a iluminărilor astrale. E atâta jar şi spuză, şi flacără, şi zvârcolire de scântei în cântecele lui Vasile Tărâţeanu, încât uneori chiar şi bunul Dumnezeu pleacă urechea şi ascultă vrăjit. L-am văzut şi pot depune mărturie.

*

Când mi se face dor de Vasile Tărâţeanu, care trăieşte pe muchia zării, la Sinăuţi, închid ochii şi îl aud cântând; apoi îl văd dansând, cum s-a întâmplat, într-o noapte de vară, la Breaza, şi mă simt fir de iarbă, pentru că, atunci când joacă, Vasile Tărâţeanu este un uriaş, care poartă pe umeri Căile Lactee. Nu există dansator mai bun decât Vasile Tărâţeanu, aşa cum nu există nici suflet mai cântător, de când fratele nostru, Grigore Vieru, a plecat să culeagă stelele, aruncându-ni-le, noapte de noapte, în palme ca pe fructe.

*

Vasile Tărâţeanu este nobleţea poeziei care frânge lanţurile pentru a ne dezrobi. Cei care nu le văd, măcar să le asculte zăngănitul prăbuşirii verigilor departe de noi. Pentru că aici, între zare şi sufletului fiecăruia, cântecul lui Vasile Tărâţeanu e o stare de veghe. A lui şi a noastră.

*

La mulţi ani, Vasile Tărâţeanu,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Poetul filosof Alexandru Ovidiu Vintilă

*

Un avangardism de substanță, retrăit și regândit, caracterizează nu doar poezia, ci și publicistica literar-filozofică a lui Alexandru Ovidiu Vintilă, intelectual rasat al Sucevei și harnic recuperator de memorie aleasă, de spiritualitate care merită să dăinuiască. Ovidiu este unul dintre puținii suceveni capabili să deslușească lăuntricul special al unei cărți, iar înrudirea lui creatoare cu Gellu Naum, în reverberare lirică, și cu Traian Brăileanu, în context existențial, dă substanță propriei personalități, conturată mai curând în inefabil, decât în realitatea de fiecare zi, din care ne înfruptăm cu toții.

*

Alexandru Ovidiu Vintilă, stare cerebrală a cântecului și, tocmai de aceea, și stare de veghe, are, deja, o operă, care tulbură mai ales acolo unde există capacități de pricepere și de împărtășire. Rar poate fi rupt din realitatea lui, cea pentru care există și pentru care se sacrifică, în care durează și se durează.

*

La mulți ani, AOV, și Dumnezeu să vă ție

(o includ și pe Isabel, cum este firesc) numai întru bucurie!