Concerte în a treia zi: DIRTHY SHIRT
*
De fiecare dată, când se întâlnesc un moroşan şi un bucovinean, au multe de sfătuit, de parcă s-ar şti dintotdeauna. Aşa mi s-a întâmplat şi mie, duminică, înainte de furtuna care ne-a întrerupt probele de sunet, cu băimărenii de la DIRTHY SHIRT, şi mai ales cu soliştii Dan Radu Crăciun (blondul plin de haz şi de spirit, care, în afara cântecului, poartă un tricou al Argentinei, cu numele şi numărul lui Maradona) şi Robert Rusz (bărbosul cu alură daco-romană, deşi e măcar în bună parte maghiar). Glumisem pe seama urmaşului “fiarei paloşului Boldur”, căpitanul lui Ştefan cel Mare care a adus victoria de la Cozmin, Sergiu Boldor – de unde se vede că Ştefan îşi tocmea căpitanii dintre ardelenii cu experienţă militară. În preajmă şi interesaţi de discuţia despre cântecul vechi românesc se aflau şi Ionuţ Cristian Bălănean, şi Ioan Vasile Brânduşan, şi Alin Mesaroş, şi Sergiu Negrean, şi Pál-Bela Novelli, şi Dan Petean, şi Dan Secheli, şi Dragoş Şuteu, şi Vlad Iuliu Toca, şi Adrian Uriţescu, adică o ceată haiducească numeroasă, ca pe vremea lui Pintea. Că aşa-i în Maramu’, când vine vorba şi fapta de cântat şi de horit.
*
Urcaţi pe scenă, seara, după ora 22, maramureşenii de la DIRTHY SHIRT m-au dat gata: inteligenţă, concepţie unitară de spectacol, prelucrări rock ale folclorului românesc ingenios făcute şi o bucurie a spiritului, deci mai mult decât a cântecului şi a jocului de-a joaca, cum rar am mai întâlnit. Nimic întâmplător (doar la DOR DE DUH am întâlnit atâta ştiinţă a eternităţii cântecului), nimic “circăresc” (cum susţin limitaţii genului etno-rock), ci o dezlănţuire de măiestrie şi de îndătinat deloc fabricat, ci retrăit în parametrii spiritualităţii generaţiilor care vin, singurele îndreptăţite să decidă asupra culturii care le reprezintă. Succes total, dar firesc, şi promisiunea lui Dănuţ Crăciun şi a lui Robert Rusz, pe care i-am îmbrăţişat părinteşte, că nu vor lipsi la următoarele două ediţii “Bucovina Rock Castle” – câte mai am de făcut, până la pensionare.
*
