Carol I în albumul Curții de Argeș din 1866

A fost o surpriză pentru mine să descopăr, în detaliile fotografiilor albumului „Episcopie de Curtea de Arcis / Photographie et dedié a son Altesse Serenissime / Charles I / Prince Regnant de la Roumanie / par C. P. de Szatmári / Paintre et photographie de son Altesse Serenissime”, imaginea unui tânăr, care, inițial, am crezut că e Szatmari, datorită poziționărilor modeste.

Privindu-le încă o dată, cu atenție, am înțeles că tânărul acela este, de fapt, Carol I, în vara anului în care abia sosise în România și călătorea prin țară ca să o cunoască măcar cât de cât. Citisem despre acele excursii câte ceva, deși nu sunt un pasionat de regalități, ci chiar dimpotrivă, până foarte aproape de iacobinism.

În mod ciudat, dacă privești aceste fotografii, în compania celor cu țărani, surprinși în diferite ipostaze, parcă și tânărul de atunci câștigă o involuntară simpatie, pentru că pare mai curând un student, ușor plictisit de monotonia perspectivelor, decât un viitor rege și încă primul din istoria României.

Nu vreau să iau în discuție nici „eroismul” contrafăcut al personajului, nici spectaculoasa lui chivernisire pe seama slugărniciei elitelor românești și a urgisirii mulțimilor. Uit, în mod voit, și de sângele învingătorilor de la Plevna, Grivița, Smâdan, pe care i-au făcut una cu pământul, și încă în două etape, forțele de represiune ale acestui tânăr deocamdată melancolic și cu alură de artist care încă nu-și ghicește locul și rostul.

Las, deci, imaginile anului 1866 să vă ademenească sau să vă amăgească, funcție de obișnuințe și de ce-a mai rămas de visat.

ANECDOTE ISTORICE No Comments Oct 10

1885: Înger și demon

Lumea strigă că femeia e un înger pe pământ,

Iar bărbatul pui de diavol alungat de duhul sfânt.

Foarte bine; așa să fie, însă-ți vine cam ciudat

Când vezi câte-o îngeriță brațe-n brațe c-un bărbat.

Se știe că paradisul este loc de fericire,

Dar femeia e un înger ce trăiește din iubire

Și cum sfinții de prin ceruri nu prea știu să facă curte,

Pe pământ aleargă toate, și frumoase, și mai slute.

Aici lucrurile se schimbă, căci aripa s-a muiat;

Draci sunt mulți, iubire multă, paradisul e uitat

Și se-ntâmplă câteodată de-ntâlnești câte-o femeie

Mai drăcoasă ca toți dracii, dar e înger, e tot zee!

(Ciulinul, Anul III, No. 95, Duminică 4 august 1885).

Umor de un veac juma' No Comments Oct 10

1885: Răbdare!

Români, opriți strigarea că „roșii” ne fură,

Că țara pentru dânșii destule rele-ndură,

Lăsați-i să se scalde în jafuri și omor,

Să punem la-ncercare răbdarea, cât va ține,

și dacă ni-o vom pierde să știe orișicine

că-atunci pieri-vor hoții cu toată ceata lor!

Și-amar va fi de dânșii când țara-nverșunată

De-atâta suferință, durere îndurată

Va răzbuna tot răul ce-atât l-a suferit

Și mila, rugăciunea deoparte vor fi date

Căci ele nu se cade să fie acordate

Acelora ce țara mereu au asuprit!

(Ciulinul, Anul III, No. 95, Duminică 4 august 1885).

Umor de un veac juma' No Comments Oct 10

Ascultând “Rapsodia” lui Ciprian Porumbescu

Nu ştiu dacă există sau nu români care să fi putut asculta, vreodată, “Rapsodia Română” a lui Ciprian Porumbescu. Oricum, eu am auzit-o astăzi, după orele de repetiţii ale orchestrei Ansamblului “Ciprian Porumbescu”. Mai întâi, pe bucăţi, cu viori şi ţambal, apoi şi cu braci şi contrabas, iar în cele din urmă, de la capăt, la capăt, într-o execuţie care m-a dat gata. Iar mâine va fi şi mai bine, urmând să se repete şi alte piese. La cât a compus Ciprian Porumbescu, cred că vom avea de lucru pentru încă două dintre zilele lui de naştere – doar atât mai am şi eu până la pensionare. Oricum, ne străduim să dăm curs ultimelor lui cuvinte, şoptite în 25 mai / 6 iunie 1883: “Nu lăsaţi muzica mea să moară!”.

“Rapsodia Română”, concepută într-o manieră preclasică, aproape romanescă, precum cântecul acela din 1476, pe care l-a adus la Suceava Maria de Mangop şi pe care l-au cântat “Zicălaşii” în Cetatea Sucevei, în urmă cu vreo doi ani, este de o frumuseţe tulburătoare prin nobleţea demnităţii cu care creatorul îşi apără vremelnicia. Exploatează, într-un stil interpretativ vioristic propriu lui Ciprian Porumbescu, stil pe care Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă sunt pe cale să-l înţeleagă pe deplin (pe ei, pe viorişti, cade greul spectacolului), mai ales că Răzvan Mitoceanu le-a arătat, la un moment dat, pe vioară, cum se obţin anumite efecte armonice, regăsibile şi în “Balada”. Muncă multă din drag de drag, iar impresia mea că pe o rază de lumină poposise şi Ciprian Porumbescu lângă “Zicălaşi” s-ar putea să ascundă o realitate. De care ne vom convinge sau nu, sâmbătă, 14 octombrie, în ziua naşterii personajului pururi emblematic al Bucovinei.

Cronici sentimentale No Comments Oct 9

Ilustrația română: Niște profesori distrați

UN PROFESOR DISTRAT

Un profesor dintre cei distrați pleacă, într-o dimineață, la frizer. Afară, ploaie și vânt. Ieșind în stradă, după cațiva pași, vântul îi întoarce umbrela pe dos, rupându-i un arc. În trecere, intră la umbrelar și-i lasă umbrela, ca s-o repare, până la reîntoarcerea sa de la frizer. Aici, însă, mai avea trei umbrele în reparație: a doamnei, a fetei și a băiatului, care așteptau, mai de mult, ca să fie scoase. După ce termină la frizer, din obișinuință, se îndreptă spre cuier și puse mâna pe o umbrelă străină. Proprietarul umbrelei observă, prin oglindă, gestul, spunându-i:

– Domnu’… ați gresit adresa…

Profesorul, rușinat, se scuză și puse umbrela la locul ei. Ajuns la umbrelar, scoase cele patru umbrele și se urcă în tramvai. Întâmplarea făcu ca, în același vagon, pe banca din fața lui, să se afle clientul cu pricina de la frizer. Observându-l pe profesor, cu patru umbrele în brațe, îi zise ironic:

– Domnule v’a mers bine azi, nu-i așa?…