A treia seară Bucovina Rock Castle 2017

Pentru că se însoară în 21 octombrie (îi vom fi alături, cu toată compasiunea… pentru Veronica, aleasa lui – vorba epigramistului George Petrone: “E timpul s-admitem ideea / Căci prea ni se-ntâmplă ades: / Bărbatul alege femeia! / … Aceea de care-i ales”), colegul nostru Lucian Căluşeriu a depus eforturi serioase şi iată că, astăzi, a izbutit să publice şi filmele concertelor Uli Jon Roth, Kempes, Dirty Shirt, White Walls şi Unflicted, care au avut loc în a treia seară Bucovina Rock Castle, duminică, 27 august 2017. Le redistribui cu toate mijloacele, pentru că eu chiar admir tot ce am auzit, spre deosebire de unii erudiţi ai rockului, care strâmbă din nas de li se netezesc creieraşele:

BUCOVINA ROCK CASTLE 2017 No Comments Oct 3

1867: Suntem la Paris, la expozițiune!

Aflat în vizită la Paris, Iosif Vulcan vizita pavilionul României, pentru a scrie al VII-lea episod cu „Suveniri de călătorie”, pe care avea să-l publice, însoțit de ilustrate, în ediția revistei „Familia” din 17/29 septembrie 1867 (anul III, nr. 37, pp. 437-441).

„Iaca locul pe care doream să-l vizităm mai întâi! Iaca expozițiunea României.

Cu multă curiozitate și cu oareșicare temere intrăm în saloanele destinate pentru expozițiunea română, căci ne aduserăm aminte de acele multe secături și batjocuri, câte s-au publicat în foile din Pesta și Viena despre expozițiunea fraților noștri de peste Carpați. Știam prea bine că acele foi nici de altădată nu s-au sfiit a buciuma o mulțime de scornituri răutăcioase despre România și speram cum că, acuma, au urmat numai tacticii lor de mai înainte; totuși, ne cuprinse o îngrijorare, cu atât mai vârtos, căci și într-o foaie din București citirăm o critică aspră, care însă, mai târziu, fu dezmințită.

Într-acestea, pășirăm în despărțământul întâi. Îmi luai în mână carnetul de notițe și îmi însemnai următoarele: acest despărțământ conține felurite articole de tipografie, produse literare, cărți, reviste, foi, din care se vede ce înaintare făcu, în România, arta tipografică. Între tipărituri, observăm și un placat (afiș – n. n.) al tipografiei lui H. Goldner, tipărit în tricolor… unguresc! Pe perete au fost întinse mai multe covoare brodate, dintre care e de însemnat cel ce înfățișează o bătălie a lui Napoleon I. Mai încolo, văzurăm niște obiecte de ceară, orologii, linguri și alte scule. Mai e de amintit și aparatul de instrucțiune primară, perfecționat de Alesandrescu Urechia sau, precum era scris acolo, „Alesandresco Ureke”…

… intrai în al doilea despărțământ. De-aici, dintre celelalte obiecte, amintesc mai ales fotografiile frumoase, care reprezentau diferite orașe ale României, portretele domnitorilor români așijdere sunt interesante, dar mai mult mi-atraseră atențiunea niște fotografii din Galați, între care una, „O româncă, la fântână”, mă încântă de tot. Voiam să chem și pe însoțitorul meu, să-i arăt și lui românca; mă întorsei, dară, a-l cerca, însă el chiar atuncea admira una și mai frumoasă, și mai grațioasă, în original. Aceasta era o copilă brunetă, încântătoare ca visul poeților, cu talie maiestoasă; ochii ei mari și negri străluceau ca două stele, păru-i ca pana corbului ondula răpitor pe umerii-i de nea, mâinile îi erau atât de mici și atât de fragede ca două flori, și arăta cu ele spre obiectele expuse. Era de lângă București și vorbea românește atât de frumos, cuvintele răsunau de pe buzițele ei purpurii atât de melodios ca și un cântec îngeresc. Nu mă mirai, dară, că însoțitorul meu stătea ca o statuie și o admira; eu făcui asemene. Copila fermecătoare trecu, mai încolo, în despărțământul următor. Noi îi urmarăm.

Acolo, ne însemnarăm următoarele obiecte mai remarcabile: statuia lui Carol I din zahăr, pentru masă, de Fialcovschi, grandioasa hartă a României meridionale, mai încolo urmează ornamentele bisericești, veșminte preoțești, cădelnițe, lumini, cruci, și alte o mulțime mare. Într-acestea, părintele zânei noastre fuma, prin o ușă, un ciubuc mare, în despărțământul Turciei; toată familia trecu, dară, dincolo, iar noi puturăm continua neconturbați revista noastră.

Iarăși urmară fotografii, acestea însă colorate. Erau numai cinci, însă toate prea frumoase, îndeosebi „Lăutarii” și „Două țărance” atraseră atenția noastră. Mai văzurăm încă niște scaune, flori, poame de ceară și altele.

Intrarăm în despărțământul cel mai interesant, al costumelor. Văzurăm expuse porturi de români, pălării, pănuri multe, un număr mare de veșminte țărănești, cojoace, călțuni, opinci prea frumoase, pantofi, postavuri din fabrica lui Cogălniceanu, apoi un costum de postilion din districtul Argeșului – urmară, apoi, costume foarte pitorești din Câmpulung, Suceava, Bacău, Romanați, toate premiate, cămăși femeiești, spacele și alte veșminte foarte frumoase. Mai încolo, iarăși văzurăm un costum de postilion al domnitorului; veșminte religioase, între care costumul călugărilor din mănăstirea Neamțului atrage mai ales atenția privitorilor; iarăși aveam ocaziunea să mai vedem porturi poporale, românce din Vlașca, Turnu-Severin și din Basarabia. După aceea, ni se înfățișează mătăsăria, din care trebuie să amintim mătasea domnului Vitlimescu din Iași.

Pășirăm mai încolo și ne aflarăm între o mulțime de vase, animale umplute, luminate de stearin (din Galați), și sosirăm la colecțiunea ornitologică, ce conținea multe păsări interesante, mai văzurăm încă pești, mărgele, apoi cărbuni de pietre, unelte de fumat, tutun de mai multe soiuri, cele mai frumoase de G. Stanulescu, frații Papazoglu, Jean Marghiloman, comuna Buda.

De aci, încolo, urmau grânele, vinurile și alte produse de agricultură, precumși lemnele premiate cu medalia de aur. Mașinăria și pictura sunt slab reprezentate. În fine, văzurăm două busturi din sare, unul al lui Napoleon III și altul al lui Carol I, apoi trei carete și două sănii pompoase din Iași.

Și cu aceste, ieșirăm în parc, să vedem pavilionul României. Un steag mare, tricolor român, ne anunță numaidecât încotro aveam să mergem. În câteva minute, sosirăm acolo. Pavilionul reprezenta biserica de Argeș, acest edificiu prea interesant, în toate privințele.

Reîntorcându-ne acolo, întâlnirăm doi maghiari. Vorbeau despre expozițiunea Ungariei.

– Frate, zise unul, expozițiunea noastră e foarte săracă, încă și a României e mai frumoasă.

Iaca critica expozițiunii române! Critica din gura unuia care n-avu nici o cauză a se linguși. Și, într-adevăr, asemănând expozițiunea română cu expozițiunile celorlalte țări, egale cu România, poate emula cu orișicare. Românii au căpătat o mulțime de medalii și de amintiri onorabile. Deosebit, costumele țărănești și-au eluptat aplauze recunoscătoare din partea publicului și medalii de la juriu! / Iosif Vulcan (Familia, anul III, nr. 37, din 17/29 septembrie 1867, pp. 437-444)

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Oct 3

Caietele Delisle și manuscrisele lui Cantemir

Un mare colecționar francez de manuscrise, Domnul Delisle, trimitea Academiei Franței, în 4 martie 1766 „copia câtorva memorii ale prințului Dimitrie Cantemir, ultimul hospodar al Moldovei, care mi-au fost comunicate, din Petersburg, de domnul Gross”. Există manuscrise ale cărților lui Cantemir și în capitalele țărilor în care și le-a tipărit sau a încercat să le tipărească (cele mai multe la Londra), dar nu prea pare să mai intereseze pe cineva.

ANECDOTE ISTORICE No Comments Oct 3

Voltaire: Cantemir, urmaş al lui Kan Témir Lenk

Că prinţul Dimitrie Cantemir ar fi un „Kan Témir” sau „Kan Timur” Lenk, deci un descendent al legendarului cuceritor al Asiei, ştiut şi sub numele de Tamerlan, se prea poate, ştiut fiind faptul că părintele său, vrednicul domnitor Constantin Cantemir, se trăgea din tătari, numele de Cantemir fiind întâlnit la mulţi mârzaci care au vânturat vremurile. Deşi nu contează, pentru că Dimitrie Cantemir, înainte de toate, este şi rămâne, după inspirata formulare a lui Nicolae Iorga, „cărturarul prinţilor şi prinţul cărturarilor”, această interesantă sau măcar năstruşnică genealogie merită oarecare atenţie, din moment ce a fost lansată de Voltaire, care argumenta astfel:

„Moldova era guvernată, atunci, de prinţul Cantemir, grec de origine, care reunea talentele anticilor greci, ştiinţa scrisului şi cea a armelor. A fost descendent al faimosului Timur, cunoscut sub numele de Tamerlan. Această origine pare mult mai frumoasă decât cea grecească; această descendenţă a fost dovedită prin numele cuceritorului. Timur, se spune, seamănă cu Témir; titlul de „kan”, pe care îl avea Timur, înainte de cucerirea Asiei, se regăseşte în numele Cantemir (turcii scriau Kantemir, deci… Kan Témir, adăugând „ozoglu”, adică prinţ – n. n.), astfel prinţul Cantemir este descendent al lui Tamerlan. Iată fundamentele celei mai mari părţi a genealogiilor” (Oeuvres complètes de Voltaire, Tome 15, Paris, 1886, p. 112).

ANECDOTE ISTORICE No Comments Oct 2

Ion Luca Caragiale: Gogoşi

Mai mult decât oricare, breasla bărbătească este foarte hazlie, şi de multă vreme pusesem de gând să-i fac apologia. Fiecare membru al acestei importante corporaţii merită osebită luare aminte, pentru particularităţi mai mult sat mai puţin ciudate. O pornire însă nevinovată către artele frumoase este caracteristică la toţi bărbaţii. Mulţi dintre dânşii, împinşi de patima lor pentru teatru, s-au făcut actori; mulţi, iar, scriu poezii, de obicei poezii galante; mai toţi trebuie să ştie a cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele lor pierdute, îşi traduc în melodii patimile nobilului lor suflet.

Toţi ca toţi, dar să-mi daţi voie să pun mai presus de toţi confraţii lui pe chir Năstase Ştirbu, bărbierul meu. În tinereţe a fost corist la teatru. Ştie să cânte cu ghitara, cu flautul şi cu ţambalul; are două pisici foarte bine educate: una învârteşte la o minaveta mică, ce cântă mazurca, cealaltă joacă. Toţi pereţii prăvăliei lui sunt garnisiţi cu colivii mulţime, în care ciripesc fel de fel de păsărele.

Pe sub colivii, se văd o sumă de cadre, care dovedesc un gust ales. Aci se vede planul Sevastopolului, cu luarea turnului Malacof, dincolo capitularea lui Napoleon, la Sedan, apoi chipul răposatului Sultan Abdul-Megid…. şi altele.

Între aceste cadre se află şi o operă originală a lui chir Năstase. Cadra înfăţişează un munte depărtat, în fund; pe vârful lui stă un călător şi, la poale, curge o apă mare. Dincoace de apă e un cioban, care păzeşte nişte dobitoace, ce nu se află trecute încă la istoria naturală; dacă n-ar părea că sunt porci, ar semăna că sunt oi. În sfârşit, călătorul din vârful muntelui îşi aprinde ţigara de la luleaua ciobanului.

Am admirat îndestul tăria lui chir Năstase în perspectivă, şi o admir de câte ori mă rade, căci mă pune cu faţa spre opera lui – ştie că-mi place.

Chir Năstase avea, odată, doi cocoşi , pe care-i învăţase la darul beţiei, şi încă beţie de rachiu, pentru că le dădea boabe de porumb zăcute în rom. Am văzut, de multe ori, pe desfrânaţii lui cocoşi beţi lulea, făcând mustru şi defilând soldăţeşte, pe două cărări, pe dinaintea unui căţel alb şi creţ, muiat în boia de băcan, care şedea sluj în două labe, foarte încântat de poziţie, chir Năstase, la comandă, cântându-le din ghitară marşul de la 1848.

Ca să aveţi însă o idee desăvârşită despre comediile bărbierului meu, trebuie să vă spun, în sfârşit, că, astăzi, în afară de un mierloi, care fluieră „Căzăceasca” ca un adevărat artist, se mai găseşte în prăvălia lui chir Năstase o gaiţă foarte diplomată. Cum intră muşteriul în prăvălie, pasărea îl întâmpină, ţipând:

– Zdraste!

După ce-ţi trage chir Năstase perdaful din urmă şi-ţi dă voie să te scoli, printr-un „Să-ţi fie de bine!”, gaiţa, schimbând tonul, strigă foarte desluşit:

– No, haraşo! Davai paruski!

***

O cucoană intră într-o prăvălie, să târguiască.

– Cum daţi zahărul?, întreabă.

– Trei franci ocaua.

– Cum se poate! Am citit, în „Claponul” că s-a ieftinit!

***

Iată un adevăr, care poate să treacă, de pe acum, în proverbe: Senatul, fără domnul Deşliu, e ca nunta fără lăutari.

***

O sumă de cocoane fac politică, în grădina Episcopiei. Una dintre ele, cocoana Tarsiţa, este muma unui ofiţer de călăraşi.

– Tare trebuie să fii mâhnită, cocoană Tarsiţo, cu bătaia asta!

– Dar pentru ce?, întreabă cocoana Tarsiţa.