1867: Suntem la Paris, la expozițiune!
*
Aflat în vizită la Paris, Iosif Vulcan vizita pavilionul României, pentru a scrie al VII-lea episod cu „Suveniri de călătorie”, pe care avea să-l publice, însoțit de ilustrate, în ediția revistei „Familia” din 17/29 septembrie 1867 (anul III, nr. 37, pp. 437-441).
*
*
„Iaca locul pe care doream să-l vizităm mai întâi! Iaca expozițiunea României.
Cu multă curiozitate și cu oareșicare temere intrăm în saloanele destinate pentru expozițiunea română, căci ne aduserăm aminte de acele multe secături și batjocuri, câte s-au publicat în foile din Pesta și Viena despre expozițiunea fraților noștri de peste Carpați. Știam prea bine că acele foi nici de altădată nu s-au sfiit a buciuma o mulțime de scornituri răutăcioase despre România și speram cum că, acuma, au urmat numai tacticii lor de mai înainte; totuși, ne cuprinse o îngrijorare, cu atât mai vârtos, căci și într-o foaie din București citirăm o critică aspră, care însă, mai târziu, fu dezmințită.
*
*
Într-acestea, pășirăm în despărțământul întâi. Îmi luai în mână carnetul de notițe și îmi însemnai următoarele: acest despărțământ conține felurite articole de tipografie, produse literare, cărți, reviste, foi, din care se vede ce înaintare făcu, în România, arta tipografică. Între tipărituri, observăm și un placat (afiș – n. n.) al tipografiei lui H. Goldner, tipărit în tricolor… unguresc! Pe perete au fost întinse mai multe covoare brodate, dintre care e de însemnat cel ce înfățișează o bătălie a lui Napoleon I. Mai încolo, văzurăm niște obiecte de ceară, orologii, linguri și alte scule. Mai e de amintit și aparatul de instrucțiune primară, perfecționat de Alesandrescu Urechia sau, precum era scris acolo, „Alesandresco Ureke”…
*
… intrai în al doilea despărțământ. De-aici, dintre celelalte obiecte, amintesc mai ales fotografiile frumoase, care reprezentau diferite orașe ale României, portretele domnitorilor români așijdere sunt interesante, dar mai mult mi-atraseră atențiunea niște fotografii din Galați, între care una, „O româncă, la fântână”, mă încântă de tot. Voiam să chem și pe însoțitorul meu, să-i arăt și lui românca; mă întorsei, dară, a-l cerca, însă el chiar atuncea admira una și mai frumoasă, și mai grațioasă, în original. Aceasta era o copilă brunetă, încântătoare ca visul poeților, cu talie maiestoasă; ochii ei mari și negri străluceau ca două stele, păru-i ca pana corbului ondula răpitor pe umerii-i de nea, mâinile îi erau atât de mici și atât de fragede ca două flori, și arăta cu ele spre obiectele expuse. Era de lângă București și vorbea românește atât de frumos, cuvintele răsunau de pe buzițele ei purpurii atât de melodios ca și un cântec îngeresc. Nu mă mirai, dară, că însoțitorul meu stătea ca o statuie și o admira; eu făcui asemene. Copila fermecătoare trecu, mai încolo, în despărțământul următor. Noi îi urmarăm.
*
*
Acolo, ne însemnarăm următoarele obiecte mai remarcabile: statuia lui Carol I din zahăr, pentru masă, de Fialcovschi, grandioasa hartă a României meridionale, mai încolo urmează ornamentele bisericești, veșminte preoțești, cădelnițe, lumini, cruci, și alte o mulțime mare. Într-acestea, părintele zânei noastre fuma, prin o ușă, un ciubuc mare, în despărțământul Turciei; toată familia trecu, dară, dincolo, iar noi puturăm continua neconturbați revista noastră.
Iarăși urmară fotografii, acestea însă colorate. Erau numai cinci, însă toate prea frumoase, îndeosebi „Lăutarii” și „Două țărance” atraseră atenția noastră. Mai văzurăm încă niște scaune, flori, poame de ceară și altele.
*
Intrarăm în despărțământul cel mai interesant, al costumelor. Văzurăm expuse porturi de români, pălării, pănuri multe, un număr mare de veșminte țărănești, cojoace, călțuni, opinci prea frumoase, pantofi, postavuri din fabrica lui Cogălniceanu, apoi un costum de postilion din districtul Argeșului – urmară, apoi, costume foarte pitorești din Câmpulung, Suceava, Bacău, Romanați, toate premiate, cămăși femeiești, spacele și alte veșminte foarte frumoase. Mai încolo, iarăși văzurăm un costum de postilion al domnitorului; veșminte religioase, între care costumul călugărilor din mănăstirea Neamțului atrage mai ales atenția privitorilor; iarăși aveam ocaziunea să mai vedem porturi poporale, românce din Vlașca, Turnu-Severin și din Basarabia. După aceea, ni se înfățișează mătăsăria, din care trebuie să amintim mătasea domnului Vitlimescu din Iași.
*
*
Pășirăm mai încolo și ne aflarăm între o mulțime de vase, animale umplute, luminate de stearin (din Galați), și sosirăm la colecțiunea ornitologică, ce conținea multe păsări interesante, mai văzurăm încă pești, mărgele, apoi cărbuni de pietre, unelte de fumat, tutun de mai multe soiuri, cele mai frumoase de G. Stanulescu, frații Papazoglu, Jean Marghiloman, comuna Buda.
*
De aci, încolo, urmau grânele, vinurile și alte produse de agricultură, precumși lemnele premiate cu medalia de aur. Mașinăria și pictura sunt slab reprezentate. În fine, văzurăm două busturi din sare, unul al lui Napoleon III și altul al lui Carol I, apoi trei carete și două sănii pompoase din Iași.
Și cu aceste, ieșirăm în parc, să vedem pavilionul României. Un steag mare, tricolor român, ne anunță numaidecât încotro aveam să mergem. În câteva minute, sosirăm acolo. Pavilionul reprezenta biserica de Argeș, acest edificiu prea interesant, în toate privințele.
*
*
Reîntorcându-ne acolo, întâlnirăm doi maghiari. Vorbeau despre expozițiunea Ungariei.
– Frate, zise unul, expozițiunea noastră e foarte săracă, încă și a României e mai frumoasă.
*
Iaca critica expozițiunii române! Critica din gura unuia care n-avu nici o cauză a se linguși. Și, într-adevăr, asemănând expozițiunea română cu expozițiunile celorlalte țări, egale cu România, poate emula cu orișicare. Românii au căpătat o mulțime de medalii și de amintiri onorabile. Deosebit, costumele țărănești și-au eluptat aplauze recunoscătoare din partea publicului și medalii de la juriu! / Iosif Vulcan (Familia, anul III, nr. 37, din 17/29 septembrie 1867, pp. 437-444)