dincolo de cea dată poezie
*
destinul meu de frunză în cădere
tânjește după ierburile mute,
iar cântecul nescris, de prin stingere
melancolii silabele-și ascute
și le împlântă nemilos în mine
de parcă-s vinovat că nu l-am scris,
dar rănile acestea îmi fac bine
și-mi amintesc că nu-s decât un vis
*
pe care l-a trăit mereu un altul
din cine știe care depărtări
atunci când s-a desprins de prin înaltul
de dincolo de veci și-ntunecări
ca să aducă zorii mai aproape
de sensul cel tânjit, dar fără sens,
apoi s-a scufundat în niște ape
cu cerul lui fatidic și imens
*
ca să ignore cântecele lui
pe care n-apucase să le scrie
căci el știa că altă viață nu-i
dincolo de cea dată poezie
