Tiberiu Avram, cartea şi Gura Humorului

Astăzi, la Gura Humorului, Tiberiu Avram şi-a lansat cartea “Aventuri pe şase roţi”, într-o restituire de epocă pe care numai un primar ca Marius Ursaciuc – om educat şi spiritual – o putea face. Marius a pus în scenă atmosfera cărţii, aşa că, încă de la intrarea în Casa de Cultură, îţi atrăgea atenţia un folkist, cu repertoriu voit de prin anii ’80, aşezat lângă cortul şi bicicletele de care s-au folosit trei tineri humoreni, pe vremea aceea, pentru a ajunge la mare. La etaj, în Sala “Radu Bercea”, pereţii erau pavoazaţi cu lucrările expoziţiei “Memoria retinei gulagului românesc”, iar în capătul sălii, peretele din spatele mesei… prezidiului era împodobit cu portretul tovarăşului Nicolae Ceauşeacu (Dumnezeu să-l ierte!), cu steagul partidului comunist şi al republicii socialiste, precum şi cu drapelul pentru performanţe în întrecerea comunistă, dobândit pe merit Combinatul Minier Gura Humorului. Pe masă, magnetofonul din carte desfăcea de pe bandă muzica rock a anilor ’70, în vreme ce maşina de scris, un aparat de fotografiat şi alte câteva obiecte deja ancestrale îşi retrăiau gloria de odinioară. În sala înţesată cu public, foarte mulţi tineri (dacă aş fi ştiut, mergeam acolo cu tricoul Bucovina Rock Castle – ca să mă fac simpatic), multe dintre personajele cărţii lui Tiberiu Avram şi publicul-cremă, cu care ne-a obişnuit, de-a lungul anilor, Gura Humorului.

*

Moderatorul acestei minunate sărbători a memorie humorene (prin mărturisire de epocă se recomandă, în primul rând, cartea lui Tiberiu Avram) a fost Marius Ursaciuc. Nu ca primar, ci ca spirit viu şi neastâmpărat, care trăieşte din plin şi pe deplin natural bucuria prietenilor săi. Erau de faţă şi ceilalţi compenenţi de odinioară ai trupei de umor AZ-BEST, Sorin Poclitariu mutându-se mai aproape de mine, pentru a savura sărbătoarea, dar şi pentru faptul că, până pe la anul 1700, strămoşii lui şi ai mei, călăreţi de Coţman, erau rubedenii, iar noi, după bunul obicei românesc, încă ne ţinem de veri, fără să ne pese de a câta spiţă. Iar Marius (cu primarul Ursaciuc nu am treabă, dar Marius este şi prietenul meu) a dat strălucire acestei lansări de carte, în care personajele, vag împovărate de ani, au ieşit în faţa humorenilor, înseninându-i cu o firească şuvoire de spirit şi de inteligenţă. La final, după aproape un ceas de minunată trăire comunitară, Marius Ursaciuc i-a adus lui Tiberiu Avram o bicicletă nouă, pe care i-a dăruit-o, cu promisiunea că va scrie o nouă carte, despre un tur al României cu bicicleta, pe care să-l facă împreună cu prietenii de odinioară. Tibi a promis, dar cred că bicicleta se cuvine prinţesei lui, Clara, care l-a determinat să scrie cartea abia lansată.

*

 Astăzi, la Gura Humorului, am trăit o poveste frumoasă, doar însoţindu-l pe Tiberiu Avram la prima lansare a cărţii “Aventuri pe şase roţi”, o poveste pe care o s-o narez cu câteva fotografii:

*

La cheremul… Instituţiei Prefectului!

Instituţia Prefectului – foto SuceavaNews

Nu ştiu cui i s-a năzărit să stabilească, prin lege, că o carte de identitate trebuie să expire exact în ziua de naştere a bietului cetăţean român; nu cu câteva înainte sau după, ci taman atunci când meriţi măcar să te odihneşti, dacă nu chiar să te sărbătoreşti. Dar, mă rog, când Patria ne-o cere, nici un sacrificiu nu-i prea mare, aşa că astăzi m-am dus să-mi schimb, disciplinat, cartea de identitate, care, de mâine, nu mai este valabilă. Am consultat, pe net, de ce acte şi plăţi este nevoie, m-am dus la primărie şi am plătit 7 lei, apoi, cu actele în original şi în copie, m-am prezentat la ghişeele Patriei, biata Patrie fiind, de fapt, pingeaua Guvernului, reprezentat, la Suceava, de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava sau, mai precis, de dama din imagine, fardată ca o gheişă medievală, încât niciodată nu am văzut şi cum arată. De poticnit în imaginea fardului domniei sale m-am mai poticnit, căci persoana respectivă mai adineaori a ordonat cercetări, la reclamaţia unui buzincurist semidoct, pentru interzicerea site-ului meu propriu şi personal (sic!), pe motiv că, în loc să declam lozinci, dezlipite cu abureală din creieraşul domniei sale, am scris că unirea cu România a Ardealului şi a Bucovinei s-a făcut prin optare pentru răul cel mai mic. E minunat că s-a făcut, dar să mă prefac analfabet ca buzincuriştii nu pot şi pace. Cetăţeanca Instituţie, şi încă a Prefectului (cine o fi, dom’le, ăsta, Prefectul?), nu a prins de veste că obligaţia ei este să-mi garanteze libertatea de exprimare, nu să mi-o interzică prin gealaţii administrativi.

*

Bun, dar nu ăsta e subiectul. Patria evidenţei populaţiei sucevene e la mama dracului, în lunca Sucevei. Acolo, lume peste lume, înghesuită în trei cozi mari, pentru depunerea dosarelor, şi o coadă înjumătăţită, pentru fotografiat. Nu pierzi decât un ceas şi ceva (plus încă pe atâta cu plata de la primărie şi cu folosirea mijloacelor de transport în comună – nu în comun, pentru că e vorba de comuna primitivă), până ajungi fie în faţa bărbatului flancat de două dame, fie în faţa uneia dintre cele două, croite după chipul şi asemănarea reprezentantei guvernului în teritoriu. Doar că-s ceva mai amabile, în ciuda faptului că nu dau semne că ar şi gândi. Iar cetăţenii… O doamnă de vreo optzeci şi ceva de ani, din Gura Humorului, care a venit cu un maldăr de acte, ca să-şi scoată buletinul expirat, fără de care nu se poate prezenta în faţa comisiei anuale de constatare a nu ştiu cărui handicap şi, deci, nici bani nu mai primeşte, s-a împiedicat de un act. Halt!, i-a strigat, pe româneşte, Patria-bărbat de la ghişeu. Biata doamnă l-a privit lung şi a murmurat: “Le rup, dară, şi mă azvârl înaintea trenului”. Sper să nu o facă, mai ales că pe cetăţeanul-patrie o să-l doar în cot.

*

Cu mine, lucrurile nu au stat chiar aşa de disperant. Nu aveam la mine certificatul de căsătorie, pentru că eu nu m-am măritat, ci m-am însurat. Am scăpat uşor: mi s-a făcut dosarul, cu promisiunea că revin, până în ora 16, cu certificatul de căsătorie în copie şi în original, şi am trecut la coada de la pozat, la dispoziţia unei artiste fotograf preţioasă şi pretenţioasă. În fine, am scăpat, am stat în frig până a venit autobuzul, am dat o fugă până acasă şi retur – un fleac, încă vreo două ceasuri. Dar m-am conformat Patriei negânditoare, care mi-a spus să revin peste o lună, ca să-mi iau cartea de identitate. Cum am nevoie de buletin pentru diverse operaţiuni bancare, mi s-a cerut să scriu o cerere justificată de urgenţă – şi m-am temut că trebuie să merg, iarăşi, la primărie, ca să plătesc… un leu! Dar, iarăşi, am avut noroc. Mi s-a primit cererea, fără să fiu pus la plată suplimentară.

*

Ceea ce mi s-a întâmplat mie, astăzi, nu contează şi nu aş fi scris un rând, dacă mâine şi în toate celelalte zile ale anului, câteva sute de cetăţeni pe zi nu ar păţi la fel. Şi o vor păţi, pentru că Instituţiei Prefectului nu-i trece pe sub fard şi bucle artificiale ideea de a deschide un birou de taxe al Primăriei Sucevei acolo, unde se eliberează cărţi de identitate (necesar şi pentru serviciul cu probleme de circulaţie – să vedeţi acolo iad înghesuit!), aşa cum nu-i trece prin spaţiul dintre fard şi bucle să-şi instruiască subalternele că nu toate actele enumerate în lege sunt obligatorii la schimbarea unei cărţi de identitate care expiră.