Dragusanul - Blog - Part 583

Sate botoşănene din judeţul Iaşi, la 1774

Trei sate şi două câşle (un fel de tabere de vară pentru creşterea animalelor, deci mai mult decât stâni) sunt greu de identificat, aflându-se, astăzi, după câte se pare, în judeţul Iaşi. Aceste ultime cinci aşezări din Ţinutul Botoşanilor, pe care le presupun a fi fost în actualul judeţ Iaşi, sunt Budeştii, Bivolari, Iugani, Câşla lui Bogdan Cămănăcianul şi Câşla lui Andronic.

*

Budeştii

*

Toată suma caselor: 61

Scădere rufeturile, însă: 25

3 femei sărace

16 slugi, argaţi i păstori a dumisale vătavului Şerban Canano

3 preoţi i dascăli

1 mazil

2 ţigani

Rămân birnici: 38

*

Birnici:

*

Chirilă Borbos

Ştefan Lazor

Toader Roşca

Măteiu, rus

Miron sin (fiu) vădanii

Toader, ciunt de o mână

Sava zet (al) ungurian

Georgiţă Orăşanu

Zaharia Amorţitul

Eftimie Şălma, slab

Vasile zet Chirsin

Andrei brat (frate) Sava

Dumitru, bătrân, slab

Todosii zet Grigoraş

Chirilă sin Gavriloai

Ion ci şede cu Ştefan Lazor

Ştefan Orăşean

Georgie

Grigoraş Dumitru, şchiop

Ion Lazu, vornic

Costandin sin Dumitru

Georgie zet babei

Andreiaş Miche

Petre Bărbosul

Pavel, rus

Mihaiu, rus

Ion Păstrăvan, slab

Gavril, rus ot (de la) preot

Grigoraş Prisăcăran

Sava cumnat lui Grigoraş

Toader Surdul

Toader Ţucă

Iordachi Băncilă

Ion Ţucă

Constandin zet butnar

Toader brat Bărbos, holtei

*

Femei sărace:

*

Iliana Alecsoai

Ioana Sănăgiasă

Cristina Dămieniasă

*

Slugi, argaţi, păstori ai dumisale Ştefan Cavano, vătav:

*

Ion, ungurian, slugă

Ioniţă, ciobotar, slugă

Todosii Hariga, herghelegiu

Ene, slugă

Ursul, puşcaş, slugă

Onofrei, plugar

Luca, cioban

Simion cumnat Ursului, cioban

Todosii Vântul, slugă

Pintilie Cănilă, slugă

Ursul Chersin, slugă

Dănilă, cojocar

Petre, croitor

Ştefan Hoga, herghelegiu

*

Rufeturi:

*

Preotul Gavril

Dănilă, diacon

Georgie, dascăl, holtei

*

Georgie Calo, mazil, priş ot Hârlău

*

Vasile, ţigan

Toader, ţigan

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 532 şi 533

*

Bivolari

*

Toată suma caselor: 4

Scădere rufeturile, însă: 4

1 mazil

2 argaţi a mazilului

1 ţigan

*

Georgie Gore, mazil priş ot Suceavă

*

Vasile, argat lui

Lupaşco, cioban

 

Dragomir, ţigan

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 533

*

Câşla lui Bogdan Cămănăcianul, armaş din ţara leşască ot Ştubieni

*

Toată suma caselor: 9

Scădere rufeturile, însă: 9

1 arman

8 câşlari, herghelegii, haidăi, oameni străini

*

Bogdan Cămănăcian, arman

*

Câşlari:

 

Ivan Şafar

Luca Şafar

Petre, herghelegiu

Ursul, haidău

Blajin Mazur, haidău

Vasile, rus, văcar

Martin Mazur, bucătar

Mihai Mazur, crâşmar

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 533

*

Câşla lui Andronic, arman ot Tesminil, pe moşie Joldeştii

*

Toată suma caselor: 3

Scădere rufeturile, însă: 3

1 arman

2 câşlari cu herghelegiu

*

Andronic, arman

*

Câşlari:

 

Pavăl, rus, câşlar

Stahei Mazur, herghelegiu

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 533 şi 534

*

Iuganii

*

Toată suma caselor: 3

Scădere rufeturile, însă: 3

2 ruptaşi

1 femeie săracă

*

Ursul Cozmulici, ruptaş ce slujeşte la Botoşani

Ion, brat (frate) lui, ruptaş

 

Dochiţa, soră lui, săracă

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 534


Tiberiu Avram, cartea şi Gura Humorului

Astăzi, la Gura Humorului, Tiberiu Avram şi-a lansat cartea “Aventuri pe şase roţi”, într-o restituire de epocă pe care numai un primar ca Marius Ursaciuc – om educat şi spiritual – o putea face. Marius a pus în scenă atmosfera cărţii, aşa că, încă de la intrarea în Casa de Cultură, îţi atrăgea atenţia un folkist, cu repertoriu voit de prin anii ’80, aşezat lângă cortul şi bicicletele de care s-au folosit trei tineri humoreni, pe vremea aceea, pentru a ajunge la mare. La etaj, în Sala “Radu Bercea”, pereţii erau pavoazaţi cu lucrările expoziţiei “Memoria retinei gulagului românesc”, iar în capătul sălii, peretele din spatele mesei… prezidiului era împodobit cu portretul tovarăşului Nicolae Ceauşeacu (Dumnezeu să-l ierte!), cu steagul partidului comunist şi al republicii socialiste, precum şi cu drapelul pentru performanţe în întrecerea comunistă, dobândit pe merit Combinatul Minier Gura Humorului. Pe masă, magnetofonul din carte desfăcea de pe bandă muzica rock a anilor ’70, în vreme ce maşina de scris, un aparat de fotografiat şi alte câteva obiecte deja ancestrale îşi retrăiau gloria de odinioară. În sala înţesată cu public, foarte mulţi tineri (dacă aş fi ştiut, mergeam acolo cu tricoul Bucovina Rock Castle – ca să mă fac simpatic), multe dintre personajele cărţii lui Tiberiu Avram şi publicul-cremă, cu care ne-a obişnuit, de-a lungul anilor, Gura Humorului.

*

Moderatorul acestei minunate sărbători a memorie humorene (prin mărturisire de epocă se recomandă, în primul rând, cartea lui Tiberiu Avram) a fost Marius Ursaciuc. Nu ca primar, ci ca spirit viu şi neastâmpărat, care trăieşte din plin şi pe deplin natural bucuria prietenilor săi. Erau de faţă şi ceilalţi compenenţi de odinioară ai trupei de umor AZ-BEST, Sorin Poclitariu mutându-se mai aproape de mine, pentru a savura sărbătoarea, dar şi pentru faptul că, până pe la anul 1700, strămoşii lui şi ai mei, călăreţi de Coţman, erau rubedenii, iar noi, după bunul obicei românesc, încă ne ţinem de veri, fără să ne pese de a câta spiţă. Iar Marius (cu primarul Ursaciuc nu am treabă, dar Marius este şi prietenul meu) a dat strălucire acestei lansări de carte, în care personajele, vag împovărate de ani, au ieşit în faţa humorenilor, înseninându-i cu o firească şuvoire de spirit şi de inteligenţă. La final, după aproape un ceas de minunată trăire comunitară, Marius Ursaciuc i-a adus lui Tiberiu Avram o bicicletă nouă, pe care i-a dăruit-o, cu promisiunea că va scrie o nouă carte, despre un tur al României cu bicicleta, pe care să-l facă împreună cu prietenii de odinioară. Tibi a promis, dar cred că bicicleta se cuvine prinţesei lui, Clara, care l-a determinat să scrie cartea abia lansată.

*

 Astăzi, la Gura Humorului, am trăit o poveste frumoasă, doar însoţindu-l pe Tiberiu Avram la prima lansare a cărţii “Aventuri pe şase roţi”, o poveste pe care o s-o narez cu câteva fotografii:

*

 


O carte a eroismului cotidian

Nicolae Iorga era de părere că „întâmplările mărunte fac istoria mare”, iar spusa aceasta, din prefaţa cărţii cu însemnări pe vechi cărţi religioase, a lui Ilie Corfus, mi-a rămas întipărită în suflet, pentru că, în fond, exista acolo dintotdeauna, iar Nicolae Iorga doar a trezit-o la viaţă. Şi-mi amintesc de ea, lecturând, în cadrul unei corecturi finale, recenta carte a lui Tiberiu Avram, „Aventuri pe şase roţi”, care mă ia prin surprindere, mai ales prin ignorarea premeditată a „gloriilor” mult mai semnificative şi mai spectaculoase ale autorului, cum ar fi, de pildă, necazurile cu Securitatea, după încercarea de a realiza un avion-machetă teleghidat, care să circule între Gura Humorului şi Bârlad, sau întemeierea şi consacrarea celui mai bun ziar judeţean, „Monitorul de Suceava”, şi ca expresie a unei tămăduitoare concepţii de viaţă. În locul lor, ca o adevărată eliberare de senzaţional, Tiberiu Avram preferă un altfel de eroism, pe care mi-i greu să-l definesc, pentru că îmbină în el prietenie, căutare de sine şi vindecări existenţiale.

*

În principiu, „Aventuri pe şase roţi” e o carte despre adolescenţă, despre răscrucile tulburătoare ale vârstei opţiunilor care ne definesc, scrisă, tot premeditat, într-un limbaj adolescentin, cu propoziţii scurte, cu un restrâns al lexicului aproape de jargotic şi cu o desprindere detaşată de încărcătura emoţională a vârstelor care aveau să urmeze. Tiberiu Avram retrăieşte, prin noua lui carte, nu doar o vârstă, ci şi tulburătoarea răscruce a opţiunilor, străduindu-se să nu o umbrească sau să o lumineze cu scânteierile metaforice ale maturităţii, deşi îi mai „scapă”, uneori, dar numai în cazul descrierilor de natură, şi lirisme expuse cu dibăcie şi care par doar respirări ale adolescenţei de odinioară. Adolescenţa este, prin excelenţă, zodia, nu doar vârsta prieteniilor durabile şi definitorii, iar Tiberiu Avram, redescoperindu-şi adolescenţa sau pecetea aceluiaşi suflu existenţial cu Dan Lefter şi Dan Gaftoniuc, ia în discuţie, pe fondul unui record care aparţine adolescenţei lor solidare (mersul la mare, cu bicicletele), şi un test de bărbăţie, şi o nivelare a conflictului dintre generaţii, şi sensul năzuirii în viaţă, şi împăcarea cu sensul existenţial – nu cu destinul, ci cu sensul existenţial, care presupune o competiţie şi cu tine, şi cu timpul în care exişti.

*

Fără dram de didacticism, care nici nu aparţine adolescenţei, Tiberiu Avram povesteşte. Povesteşte, încercând să se înţeleagă, căutându-se şi descoperindu-se, uneori cu optimism debordant, alteori cu istoricizată resemnare românească, dar întotdeauna împăcat cu sine şi cu linia de conduită, moştenită din veac în veac. Bucurii mărunte, respirate profund, umplu orizontul, scapără de lumină, o lumină pe care o culege, ca pe boabele de strugure copt, fetiţa lui, Clara, deci o altă dezlănţuire de curândă adolescenţă, care are nevoie de repere vechi doar pentru a-şi premedita propriul ei parcurs. O ciudată alunecare din Tibi Mitrii Petrii Toderii Simionului, din nume în nume, pe curmezişul muntelui cosmicităţii vremelniciei, în care virtuţile se moştenesc cu contururi şi cu orizonturi noi, caracterizează, dincolo de explicitul narativ, noua carte a lui Tiberiu Avram, o carte a eroismului cotidian, în care valorile se derulează cu un anumit firesc, un firesc prin care eroismul, deşi în el există, se demitizează sau capătă dimensiunea nostalgică a ninsorilor de altădată. Nu ştiu formă de eroism mai profundă şi mai adevărată decât prietenia şi, cu toate astea, nu am premeditat, vreodată, să-i schiţez silueta de înger veşnic viu, dar iată că o face Tiberiu Avram. O face cu sufletul, păzindu-se de cuvinte şi de mirajul lor ameţitor, o face cu o carte, prin care şi prietenii lui se aşează în fereastra zilei şi salută cerul. E un gest tulburător, pe care ştiu să-l preţuiesc ca atare. Cu sufletul.

*

La o primă vedere, „Aventuri pe şase roţi” – titlu care face discretă trimitere la nostalgia pentru „Cireşarii” lui Constantin Chiriţă, e greu de încadrat într-un gen narativ anume. Nu e un roman sau o povestire, nu e o carte de memorii. E ceva mai mult, dar sarcina descoperirii a ce anume este această carte le revine cititorilor lui Tiberiu Avram, care, cu siguranţă, înţeleg şi trăiesc mult mai multe decât mine sau decât autorul acestei cărţi. Spun fără ironie că doar cititorii pot descifra profunzimile, pentru că asta este fiecare om de pe acest pământ: o profunzime tulburătoare şi care merită respectul cel mai desăvârşit (I. D.).


Cel mai bogat om din judeţul Suceava!

Bucovina Rock Castle nu ar avea nici o şansă pentru menţinerea ascendenţei valorice, dacă nu se găsesc soluţii pentru constituirea unui fond de rulment, din care să se plătească, în avans, cu titlul de cheltuieli de transport, sume convenite mai curând ca taxe de credibilitate pentru un românism atât de compromis de puzderie de “aleşi”, dar şi de cetăţeni de nevoie voiajori. Sfătuit de Gheorghe David şi de Daniel Tănase să fac nişte cereri de sponsorizare pentru constituirea fondului respectiv, desigur că m-am conformat, deşi nu prea aveam eu încredere în comunitatea oamenilor de afaceri din Suceava, dar mizam pe încă doi prieteni, care, după cum se vede treaba, nu au putut să mă ajute (sunt sigur că, dacă ar fi putut, ar fi făcut-o, pentru că ne leagă zeci de ani de prietenie). După trei luni de demersuri, aveam doar echivalentul a 1.000 euro în cont, contribuţia lui Gheorghe David şi a lui Daniel Tănase, dar prima plată pe care trebuia să o fac, în baza “Invoice”-ului din toamna anului 2017, până în 1 februarie 2018, era de 3.000 euro. De unde să scot eu încă 2.000 de euro? Şi de ce să-i scot?

*

De ce? Pentru că întineresc, în fiecare vară, când văd generaţiile tinere fericite măcar timp de 3 zile şi 3 nopţi. E drept, vor să dea cu tăvălugul beznei peste fericirea lor şi fanaticii talibani ai ortodoxiei, şi cei ai cultelor protestante, care îşi închipuie că memoriile semnate de 2 sau de câteva sute de bigoţi sunt majoritare în raport cu circa 20.000 de prezenţe întru luminile şi iluminările muzicii. Cum aş putea eu dezarma, când ştiu că miile acelea de tineri aşteaptă şi altceva, dar mai presus de toate, o necontenită primenire şi creştere valorică a Festivalului Bucovina Rock Castle? Da, dar de unde bani?

Soluţia salvatoare a venit ca un fulger luminos de vară: descoperiri de carduri! În negocierile cu nevastă-mea, nu a fost nevoie să fiu cine ştie ce persuasiv, ca să accepte sacrificiul dobânzilor pe care le vom plăti împreună, până la acoperirea sumelor descoperite, adică retrase ca împrumut bancar. În condiţiile acestea, când sute de oameni de afaceri şi de politicieni prosperi ai judeţului Suceava nu s-au învrednicit să pună mână de la mână, ca să adune vreo cinci mii de euro, care să folosească, an de an, ascendenţei festivalului care ne reprezintă cultural în Europa, stau şi mă întreb şi vă întreb: cine-i, cu adevărat, cel mai bogat om din judeţul Suceava?


La cheremul… Instituţiei Prefectului!

Instituţia Prefectului – foto SuceavaNews

Nu ştiu cui i s-a năzărit să stabilească, prin lege, că o carte de identitate trebuie să expire exact în ziua de naştere a bietului cetăţean român; nu cu câteva înainte sau după, ci taman atunci când meriţi măcar să te odihneşti, dacă nu chiar să te sărbătoreşti. Dar, mă rog, când Patria ne-o cere, nici un sacrificiu nu-i prea mare, aşa că astăzi m-am dus să-mi schimb, disciplinat, cartea de identitate, care, de mâine, nu mai este valabilă. Am consultat, pe net, de ce acte şi plăţi este nevoie, m-am dus la primărie şi am plătit 7 lei, apoi, cu actele în original şi în copie, m-am prezentat la ghişeele Patriei, biata Patrie fiind, de fapt, pingeaua Guvernului, reprezentat, la Suceava, de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava sau, mai precis, de dama din imagine, fardată ca o gheişă medievală, încât niciodată nu am văzut şi cum arată. De poticnit în imaginea fardului domniei sale m-am mai poticnit, căci persoana respectivă mai adineaori a ordonat cercetări, la reclamaţia unui buzincurist semidoct, pentru interzicerea site-ului meu propriu şi personal (sic!), pe motiv că, în loc să declam lozinci, dezlipite cu abureală din creieraşul domniei sale, am scris că unirea cu România a Ardealului şi a Bucovinei s-a făcut prin optare pentru răul cel mai mic. E minunat că s-a făcut, dar să mă prefac analfabet ca buzincuriştii nu pot şi pace. Cetăţeanca Instituţie, şi încă a Prefectului (cine o fi, dom’le, ăsta, Prefectul?), nu a prins de veste că obligaţia ei este să-mi garanteze libertatea de exprimare, nu să mi-o interzică prin gealaţii administrativi.

*

Bun, dar nu ăsta e subiectul. Patria evidenţei populaţiei sucevene e la mama dracului, în lunca Sucevei. Acolo, lume peste lume, înghesuită în trei cozi mari, pentru depunerea dosarelor, şi o coadă înjumătăţită, pentru fotografiat. Nu pierzi decât un ceas şi ceva (plus încă pe atâta cu plata de la primărie şi cu folosirea mijloacelor de transport în comună – nu în comun, pentru că e vorba de comuna primitivă), până ajungi fie în faţa bărbatului flancat de două dame, fie în faţa uneia dintre cele două, croite după chipul şi asemănarea reprezentantei guvernului în teritoriu. Doar că-s ceva mai amabile, în ciuda faptului că nu dau semne că ar şi gândi. Iar cetăţenii… O doamnă de vreo optzeci şi ceva de ani, din Gura Humorului, care a venit cu un maldăr de acte, ca să-şi scoată buletinul expirat, fără de care nu se poate prezenta în faţa comisiei anuale de constatare a nu ştiu cărui handicap şi, deci, nici bani nu mai primeşte, s-a împiedicat de un act. Halt!, i-a strigat, pe româneşte, Patria-bărbat de la ghişeu. Biata doamnă l-a privit lung şi a murmurat: “Le rup, dară, şi mă azvârl înaintea trenului”. Sper să nu o facă, mai ales că pe cetăţeanul-patrie o să-l doar în cot.

*

Cu mine, lucrurile nu au stat chiar aşa de disperant. Nu aveam la mine certificatul de căsătorie, pentru că eu nu m-am măritat, ci m-am însurat. Am scăpat uşor: mi s-a făcut dosarul, cu promisiunea că revin, până în ora 16, cu certificatul de căsătorie în copie şi în original, şi am trecut la coada de la pozat, la dispoziţia unei artiste fotograf preţioasă şi pretenţioasă. În fine, am scăpat, am stat în frig până a venit autobuzul, am dat o fugă până acasă şi retur – un fleac, încă vreo două ceasuri. Dar m-am conformat Patriei negânditoare, care mi-a spus să revin peste o lună, ca să-mi iau cartea de identitate. Cum am nevoie de buletin pentru diverse operaţiuni bancare, mi s-a cerut să scriu o cerere justificată de urgenţă – şi m-am temut că trebuie să merg, iarăşi, la primărie, ca să plătesc… un leu! Dar, iarăşi, am avut noroc. Mi s-a primit cererea, fără să fiu pus la plată suplimentară.

*

Ceea ce mi s-a întâmplat mie, astăzi, nu contează şi nu aş fi scris un rând, dacă mâine şi în toate celelalte zile ale anului, câteva sute de cetăţeni pe zi nu ar păţi la fel. Şi o vor păţi, pentru că Instituţiei Prefectului nu-i trece pe sub fard şi bucle artificiale ideea de a deschide un birou de taxe al Primăriei Sucevei acolo, unde se eliberează cărţi de identitate (necesar şi pentru serviciul cu probleme de circulaţie – să vedeţi acolo iad înghesuit!), aşa cum nu-i trece prin spaţiul dintre fard şi bucle să-şi instruiască subalternele că nu toate actele enumerate în lege sunt obligatorii la schimbarea unei cărţi de identitate care expiră.


Pagina 583 din 1,488« Prima...102030...581582583584585...590600610...Ultima »