Pe dealul Corlatei, sărbătorirea lui Viorel Varvaroi

Mulţi dintre salariaţii Centrului Cultural „Bucovina” au urcat, astăzi, pe dealul Corlatei, pentru a-l sărbători pe Viorel Varvaroi. Prieten, frate, om pe care te poţi baza, atunci când ai ceva cu adevărat de făcut. La fel de apropiate îmi sunt şi îi sunt şi familiei mele cele trei femei importante din viaţa lui: soţia – Antoneta, fata – Alina, şi, mai ales, micuţa crăiasă, pe nume Sonia Prelipcean, dar numai în vremea când nu se află cu bunicul, pentru că lângă bunicul (mai tot timpul), crăiasa cere să i se spună Sonia… Varvaroi. Am şi eu o nepoată straşnică, dar nici Viorel nu s-a lăsat mai prejos. Şi bine a făcut, pentru că nepoţii dau adevărata măsură a vieţilor noastre.

Viorel Varvaroi s-a pensionat de la Centrul Cultural „Bucovina”, dar are atâtea încă de făcut, încât, aşa cum şi sublinia, la momentul potrivit, el doar se transferă de la un loc de muncă la altul. Iar momentul potrivit a fost cel în care managerul instituţiei, Sorin Filip, i-a acordat o diplomă, semnată de toţi colegii apropiaţi de sufletul lui Viorel Varvaroi. Au mai vorbit consilierul judeţean Mihai Grozavu (admirabil om) şi spiritualul Marcel Horodincă, pensionar cu state vechi, dar pe care, sâmbătă, îl veţi putea vedea în spectacolul cu opereta „Crai nou”, de Ciprian Porumbescu, pusă în scenă de un alt pensionar de-al nostru, muzicianul Emil Havriliuc. Marcel a solicitat cuvântul pentru a da tonul şi a conduce corul unui minunat „Mulţi ani trăiască!”. Minunat, pentru că nu conţinea prefăcături (prefăcuţii au evitat dealul Corlatei).

Atmosferă de familie, într-o zi de vară de o tulburătoare frumuseţe (am râs de Viorel, zicându-i că aşa a fost de bun ca organizator, încât izbutea şi izbuteşte să aducă vreme bună), cu o „Sârba manivelelor”, jucată profesionist şi cu fluierături autentice de cei care ţin vieţile noastre în mâinile lor, adică de admirabilii noştri colegi şoferi. S-a evidenţiat, apoi, ca dansator cu trecut la „Arcanul”, Liviu Velniciuc, care zbura prin iarbă, împreună cu Gabi Havriliuc, fan împătimit al celor două festivaluri de rock şi care purta tricoul celui mai apropiat: Bucovina Acoustic Park.

Iar ca surpriză absolută, nepotul lui Viorel Varvaroi, profesor în Gura Humorului, mi-a arătat o poză cu Sofia Vicoveanca, în anul debutului artistic profesionist, încadrată de doi tineri admiratori: tatăl şi naşul domnului profesor Varvaroi. Primind dreptul de a fotografia… fotografia, v-o prezint şi dumneavoastră, doar ca să vă convingeţi că Sofia Vicoveanca dintotdeauna a fost o femeie nespus de frumoasă – vorba poetului Mircea Dinescu.

Astăzi a fost o zi frumoasă. Zi a familiei numită Centrul Cultural „Bucovina”, o familie care a urcat pe dealul Corlatei pentru a-l sărbători pe Viorel Varvaroi. Pentru că merită, pentru că s-a învrednicit la sărbătorire. Iar eu, ca pozar de ocazie, vă redau imagini, presurând clipitele zilei şi în această pagină:

*

Pe dealurile Corlatei

Îmi plac mult dealurile Corlatei, care deschid perspective largi spre valea luminoasă a Moldovei. Îmi plac păşunile şi lanurile care dau în spic, îmi place risipa cimbrişorului sălbatic şi a margaretelor care grăbesc spre înalt, păzind drumurile şerpuitoare, care străbat lenevoase veacurile. Când mă aştern în iarbă, ca să-mi pipăi copilăria cu degetele, îmi reamintesc poveşti vechi, unele cumplite, precum uciderea haiducului Vasile Cârlănariul şi a părintelui lui Simion Florea Marian, ucidere publică şi de-o complicitate publică, cu asumări egale de vinovăţii. Haiducul furase un miel, pe care îl frigea în pădurea dinspre Stupca, dar sătenii l-au prins, l-au chinuit în Corlata, apoi l-au străpuns cu cuţitele şi cu topoarele dincolo de sat; poate aici, poate mai încolo… Iar tatăl lui Simion Florea Marian a sfârşit aproape la fel, pentru o pală de fân, luată de pe locul lui, dinspre Drăgoieşti, şi nu de pe locurile corlăţenilor.

Aşa au fost, odată, vremurile: nemiloase şi încruntate. Dar astăzi nu există comunitate umană care să se poată asemui cu obştea corlăţenilor. Oameni dintr-o bucată, cu suflete de pâine caldă. Oameni luminoşi precum dealul pe care călătoresc doar pentru a-mi sărbători un prieten. Călătoresc şi sunt martor al sărbătorii naturii, o natură vibrantă şi viguroasă, în egală măsură temelie a Cerului şi temelie a pământului.

*