László Gergely Pál: NUMĂRĂTOAREA

Printre cei care au călătorit în Moldova și Bucovina, și despre care nu prea se știe, s-a numărat și Elek Gegő[1] la începutul secolului al 19-lea. Cartea sa[2], apărută în 1838, prezintă o descriere fidelă a ceea ce a găsit el în Moldova și Bucovina, indiferent de etnie, datini, porturi, religii. Din carte nu am putut trage nicio concluzie despre ce l-a determinat pe călugăr să facă acest drum. Sigur nu a fost trimis de către Academie, căci în prefață cei de acolo nu-și asumă răspunderea pentru texte. Între paginile 115-123, Gegő trateaza coloniile maghiare din Bucovina. Interesant este că, în ziua de azi, se cunosc numai cinci–șase foste sate, dar dacă ne întoarcem în timp, putem observa că au mai fost și altele. Ce s-a întâmplat cu ele nu se știe, dar merită să complectăm cu ele istoria Bucovinei.

*

    Aproape toți istoricii vorbesc și descriu numai satele Țibeni (Istensegíts), Iacobești (Fogadjisten), Dornești (Hadikfalva), Vornicenii Mari (Nagy-Józseffalva) și Măneuți (Andrásfalva). Dar au mai fost și altele, cum e cazul Bălcăuților (Laudonfalva), cu toate că acesta din urmă a avut o perioadă efemeră. Deci, la început au fost șase colonii.

*

    La Bălcăuți maghiarii nu au rămas prea mult și tradiția orală spune că din lipsa condițiilor. Personal, eu n-aș băga mâna în foc pentru o asemenea afirmație, mai ales că am călătorit de nenumărate ori acolo. Eu aș crede că celor aproximativ 20 de familii maghiare de acolo nu le-a convenit faptul că, în scurt timp, au fost colonizate peste ei vreo sută de familii de rusini. Și atunci au plecat, majoritatea stabilindu-se în Dornești și Măneuți.

*

    A mai fost o colonie, numită Tomantic (sau Tomnatec), după cum notează scriitorul Alajos Santha, dar și Raimund Friedrich Kaindl, undeva, pe lângă Karlsberg (Gura Putnei). Această colonie s-a format din vreo 22 de familii din Măneuți și 4-5 din Țibeni, în jurul anului 1826. După cronicile vremii, ei au plecat din cauza impozitelor și a iobăgiei și au rămas în Tomnatic până prin anii 1876-1880, după care s-au reîntors în satele lor.

Și ajungem la călătoria lui Elek Gegő, din anii 1836-1838. La pagina 116 el prezintă un tabel, care, după spusele sale, cuprinde datele furnizate de către Ferenc Fodor, locuitor din Dornești. Surprinzător este că, pe lângă cele cinci sate deja cunoscute, Țibeni (Istensegíts), Iacobești (Fogadjisten), Dornești (Hadikfalva), Vorniceni (Józseffalva) și Măneuți (Andrásfalva), la pozițiile 2 și 7 el mai scrie de două sate, despre care nu se știe azi nimic, dar care au avut destul de mulți locuitori pentru acea vreme: Boldogfalva, cu 7-800 de locuitori și Magyarfalva, cu 600 de locuitori. La ultima coloană sunt notați preoții a patru localități (Iacobeștii fiind filiala  Țibenilor), respectiv Antal Tornay la Măneuți, András Oross la Dornești, Ignacz Piroch la Țibeni și Albert Gyurovits la Vorniceni. La localitățile fără preoți, Elek Gegő scrie că ele aparțin ori de Rădăuti, ori de Țibeni, fără să precizeze nominal satele. Având în vedere că se știe de cine a aparținut Iacobeștii, interesant ar fi de știut pe unde se aflau celelalte două sate (Boldogfalva și Magyarfalva), și ce s-a întâmplat cu ele. Nu sunt adeptul speculațiilor, dar studiind registrele catolice ale regimentelor de la Suceava, tind să cred că una din ele s-a aflat în jurul satului Șcheia.

Ultimul sat care merită amintit este Vornicenii Mici (Kis-Józseffalva), care s-a format între anii 1916-1918. Deci câte au fost în total?

*

*

[1] Elek Gegő (Csíktaplóca 25 martie 1805-Bratislava 9 oct 1844), orator, etnograf, istoric, calugar franciscan, corespondentul MTA (Academia Maghiara de Stiinte). Studiile le-a facut la Székesfehérvár (Ungaria), Nagyszombat (Trnava-Slovacia), Bratislava.

[2] A moldvai magyar telepekről, Buda, 1838, pg. 115-124 (Despre asezarile maghiare din Moldova)