Zile de sărbătoare la Suceava: "Crai nou" | Dragusanul.ro

Zile de sărbătoare la Suceava: „Crai nou”

Duminică, 19, luni, 20 şi marţi, 21 martie 1922, au fost adevărate zile de sărbătoare ale Sucevei româneşti, zile de triumf ale culturii naţionale. A fost triumful harnicei Reuniuni „Ciprian Porumbescu”, care s-a ridicat la o prestaţiune artistică cum n-a realizat-o încă Suceava românească.

*

Senina, vecinic tânăra operetă a neuitatului Ciprian Porumbescu s-a înfăţişat publicului în condiţiuni care au întrecut orice aşteptare: orchestraţie bogată, executând cu preciziune nuanţele cele mai fine; soliste încântătoare, solişti vrednici de partenerele lor; cor puternic, bine disciplinat şi plin de viaţă; înscenare plină de poezie.
A fost o vrednică reprezentaţie jubilară, împlinindu-se 40 de ani de când „Crai nou” a văzut lumina rampei, la Braşov, în 28 februarie şi 26 martie 1882, sub conducerea compozitorului însuşi, căruia publicul braşovean i-a făcut ovaţii delirante.

        Şi acum, la Suceava, opereta s-a reprezentat într-o atmosferă de nobil şi sincer entuziasm, iar ovaţiile mergeau mai ales la adresa celor doi maeştri, ale căror nume garantau, din capul locului, înfăptuirea minunii: domnul inspector general Dr. Grigorie de Pantazi, conducătorul artistic al montării şi înscenării, şi domnu1 August Karnet, ca dirigent muzical.
Solistele au fost domnişoara Porfira Ieşan şi domnişoara Eliza Manug (Anica).

*

        Domnişoara Ieşan, cunoscută publicului, de doi ani, încoace, ca apreciată soprană şi ca remarcabil talent dramatic, a pus mult temperament şi inteligenţă în rolul complex al Dochiţei, rol în care duioşia alternează cu veselie, haz, umor, cochetărie nevinovată, vervă ironică, dar şi cu grijă, frică, spaimă. Acesta gamă de nuanţe a fost redată într-un joc mimic de toată fineţa, culminând în duetul-vals cu Ispravnicul, scenă jucată, dansată cu verva umoristică a unei veritabile subrete. Jocul acesta, unit cu înfăţişarea drăgălaşă şi cu farmecul vocii de soprană, limpede, caldă, mlădioasă, ne-a dat o Dochiţă ideală.

*

        Anica domnişoarei Manug ne-a captivat, înainte de toate, prin exteriorul ei de dulce şi frumoasă „copiliţă de la munte”. Ne-a emoţionat în scena trezirii din leşin, unde e îngrozită încă de viziunea duşmanilor care o urmăresc, ca şi în duetul de fericire, unde ochii ei de mură se pierd în ai lui Leonaş; a fost de o graţie răpitoare în hora „Copiliţa de la munte”. Mezzo-sopranul domniei sale e dulce, plin, puternic, emisiunea vocii foarte justă, denotând o frumoasă şcoală”.
Dintre rolurile bărbăteşti, s-au impus, cu deosebire, Moş Corbu al domnului I. Berhang şi Ispravnicul domnului, P. Rodinciuc.

*

        Domnul Berhang, care, deşi nu e român, e un veteran al teatrului românesc din Bucovina – nu e mic numărul rolurilor jucate de domnia sa – ne-a dat un Moş Corbu nespus de simpatic, prin umorul său plin de viaţă, prin duioşia doinelor, cântate cu vocea-i plină şi puternică, de bas, şi prin cheful neaoş românesc, cu care juca şi chiuia, în scena unde bea cu jandarmii.

*

        Figura comică a Ispravnicului a întrupat-o, cu mult haz, domnul Procopie Rodinciuc, cunoscut ca talent comic din alte piese, îndeosebi din rolul lipovanului Egor, din „Doi morţi vii”. Foarte simpatic, ca joc, ca înfăţişare şi ca voce (tenor) a fost domnul Nicolae Ştefanschi, în rolul tânărului Leonaş, iar domnul Teofil Macariciuc (Bujor) a fost un impozant căpitan de jandarmi.

*

        Dacă soliştii s-au achitat, în mod atât de splendid, de rolurile lor, să nu uităm că au fost povăţuiţi nu numai de îndemnurile frumoaselor lor talente, ci şi de indicaţiile maestrului Pantazi, cel care a dat suflet, din sufletul său bogat, realizând frumoasa viziune a ansamblului, aşa cum o concepuse imaginaţia sa fecundă. Opera lui Pantazi, operă de o săptămâna numai, se vădea îndeosebi în viaţa de care era animat corul. Corul acesta, compus, în partea cea mai mare, din elevi şi eleve de liceu, trăia în fiecare clipă, se mişca, se agita, se mlădia, se alcătuia în grupe încântătoare şi executa figuri de o estetică ireproşabilă – era corul coregrafului Pantazi.

*

        La această frumuseţe a mişcărilor, se adăoga splendoarea costumelor naţionale şi frumuseţea montării – în mare parte, şi meritul regizorului, domnul Christi Saco – cu Crai nou lucind aievea pe cer, cu casa Dochiţei şi „Crâşma lui Moş Precup” – încât, dacă opereta a fost un deliciu al auzului, a fost şi o desfătare a ochilor.

*

        Orchestra, care a cucerit auditoriul de la primele acorduri ale uverturii, era compusă din 14 persoane, între care, partea cea mai mare, diletanţii cei mai aleşi ai Sucevei, domnii: A. Bendas, C. Botezat, M. Derer, M. Feller, Dr. O. Ferlievici, Dr. J. Halpern,. Arnold Hasenöhrl, A. Migdal, V. Morariu, Const. Procopovici, Mih. Totoiescu, D. Voevidca, câţiva elevi de liceu, iar din Cernăuţi, domnii Const. Lupu (corn) şi Salter (trompetă). Corul şi orchestra au urmat, cu preciziune, baghetei dirijorului Karnet, a cărui muncă, de aproape jumătate de an, a fost încoronată de succes desăvârşit.
    *

        Ca şi la 1882, la Braşov, aşa şi acum, la Suceava, au fost trei reprezentaţii, una după alta, căci matineul de duminică, în 19, deşi fusese anunţat ca o „repetiţie generală”, de fapt a avut tot farmecul şi tot fastul unei reprezentări. Dar adevărata festivitate a fost în seara de luni, 20 martie, când sala era plină de publicul cel mai distins şi când, după Actul I, publicul i-a aclamat frenetic pe domnii Pantazi şi Karnet, iar preşedintele Reuniunii, domnul Severian Procopovici, le-a mulţumit tuturor celor ce şi-au dat concursul şi, îndeosebi, domnului Pantazi. În răspunsul său, acesta a arătat că aceea ce l-a făcut să vină la Suceava, ca să conducă înscenarea operei „Crai nou” a fost cultul şi admiraţiunea pentru muzica acestei operete, a cărei reprezentaţie a condus-o, acum 20 de ani şi mai bine, la Cernăuţi, şi pe care, şi acum, o găseşte fot atât de frumoasă, limpede, cristalină ca un pârâuaş de munte. Domnul Pantazi a terminat evocând memoria lui Ciprian Porumbescu şi invitând asistenţa să-i aducă omagiul cu¬venit, sculându-se de pe scaune, ceea ce s-a şi făcut.
Tot atunci, domnişoarele Ieşan şi Manug au primit, din partea Reuniunii, câte un coşuleţ cu flori, în oale, drept recunoştinţă şi amintire pentru frumoasele lor prestaţiuni.

*

        La reprezentaţia de luni, multă lume a fost rămas pe dinafară, ne mai aflând bilete; a trebuit, deci, să mai urmeze un matineu, marţi, în 21. Iarăşi, sala plină, iar reuşita şi entuziasmul, încă mai mare decât în cele două seri anterioare. A urmat, apoi, la orele 9, o veselă „convenire”, la Hotel „Central”, un fel de „picnic”, la care „artiştii” au fost oaspeţii damelor din societatea românească. I s-au adus, iar, omagii domnului Pantazi, prin rostirile domnului Victor Morariu, care a scos în evidenţă strălucita carieră şi personalitate artistică a maestrului şi deosebita onoare ce a făcut-o Reuniunii, prin cooperarea sa. A fost salutat, ca oaspe drag, şi domnul prof. Constantin Şandru, care i-a făcut Reuniunii preţioase servicii, la reprezentare, având şi intenţiunea de a reprezenta opereta la Cernăuţi, cu Societatea „Tudor Flondor” şi cu concursul reuniunii sucevene…

*

        Citesc, din nou, cele scrise şi caut să-mi dau seamă dacă entuziasmul nu m-a făcut să exagerez în bine. Şi răspunsul e: nu! Nu-mi e frică să fiu dezavuat din vreo parte sau alta, îndeosebi fiindcă aprecierile de mai sus sunt culese, în partea cea mai mare, chiar din acest public, pe care l-am văzut atât de entuziasmat şi care aşteaptă cu dor, cu nerăbdare, reprezentarea a patra şi a cincia, care vor urma”.
Aşa încheie raportul „Glasului”.

*

        Dar se mai impune, aici, îndeosebi pentru ilustrarea generoasei spontaneităţi a gesturilor artistului Pantazi, să povestim cum anume a ajuns chiar el să-i facă Reuniunii acest nepreţuit şi neuitat serviciu. Era în seara de 16 ianuarie. Repetam Actul I din operetă, în sala „Dom Polski”, toţi şi toate în mantale, căci era frig şi sala neîncălzită. Deodată, ne pomenim cu Pantazi, ca privitor. Ai noştri stăteau pe scenă nemişcaţi, cu mâinile în buzunare, şi cântau „Haideţi, haideţi pe plaiul înverzit!”. La un moment dat, Pantazi sare pe scenă şi se răsteşte: „Apoi, asta-i „haideţi!”? Şi, nici una, nici două, o apucă de mână pe cutare duduie şi porneşte cu ea, mână în mână, roată, împrejurul scenei, arătându-le celorlalţi să facă la fel. După câteva minute de asemenea evoluţie a corului întreg, jur-împrejur, se opreşte şi conchide: „Asta-i „haideţi”!”. Şi atunci ni s-a şi oferit, aşa, fără de veste, să ne facă „regia”; ba, a doua zi, l-am căutat pe domnul Inspector General al Artelor la Mănăstire, unde stătea ca oaspe, de i-am înaintat o cerere a Reuniunii, pentru o subvenţie, pe care ne-a şi scos-o, în sumă de 2.000 lei.

*

        Ne-a venit, apoi, abia în ziua de 15 martie şi a stat lipcă de noi şi, în mai puţin o săptămână, a înfăptuit „minunea”!
„Crai nou” s-a mai reprezentat, apoi, a patra oară, la 6 mai, cu aceeaşi distribuţie.

*

Victor MORARIU