Nemerituoşii Bucovinei, pe scena mare din Vatra Dornei

După vreo trei nopţi nedormite, de la aflare nefericitei veşti că „Zicălaşii” (colac peste pupăză, şi eu!) ar urma să primească „Meritul Bucovinei”, astăzi m-am văzut cu prestigioşii muzicieni, am discutat chestiunea, am decis împreună, apoi l-am sunat pe consilierul personal al Preşedintelui Gheorghe Flutur, domnul Neculai Barbă, ca să-l asigur de tot respectul nostru faţă de domnul Flutur, condiţionat în viitor de neacordarea nouă de diplome sau de medalii, noi, zicălaşii, fiind nişte nemerituoşi atât de notorii, încât nu am fost folosiţi de către Consiliul Judeţean Suceava nici măcar la Festivalul European al Artelor „Ia sarmaua Bucovinei”, darămite la Festivalul Medieval, la Hora de la Bucşoaia, la Întâlniri bucovinene şi alte şi alte manifestări ale forului nostru tutelar, care – se vede treaba – ne ignoră pentru că nu avem faţă, nu suntem vrednici de Bucovina, ba, mult mai grav, suntem atât de fără de merite, încât, de ruşine şi din pudoare, ne-am ascunde sub preş, dacă nu s-ar fi făcut preş în faţa Preşedintelui atâţi şi atâţia. Noi, zicălaşii, suntem doar nişte pârliţi, care nu au fonotecat, din vremea jertfei pentru Întregirea Neamului şi a Unirii decât 432 zicale lăutăreşti (60 cântece pierdute ale Basarabiei, 42 colinde din Bucovina anilor 1907-1914, 30 de cântece ale Unirii şi 300 cântece audio). Un fleac (din totalul de peste o mie de cântece fonotecate), pentru că puteam face mai mult (minimul 3.000 ale Unirii), dacă am fi avut pentru cine şi pentru ce o face.

Domnul Neculai Barbă m-a ascultat răbdător şi înţelegător, declarând că înţelege ce spun (doleanţele, nici vorbă!) şi că, prin urmare, scăpăm, luni, de „Meritul Bucovinei”. Şi m-a făcut atât de fericit această promisiune, încât m-am angajat să-i cântăm domnului Flutur, chiar dacă ne-ar fi singurul spectator, la orice oră din zi şi din noapte. Trebuie să recunosc faptul că, promiţând, n-am prea fost cinstit, ci diplomat. E drept, i-am cânta Preşedintelui oricând – aici am fost cinstit, dar am convingerea că, în următoarele şapte vieţi, Gheorghe Flutur nu va voi să ne asculte vreodată. Având convingerea asta, nu am prea fost cinstit, din moment ce promiteam un „patrimoniu imaterial”, cum ar zice doct Călin Brăteanu, de care Gheorghe Flutur este total dezinteresat. Nu de Brăteanu, ci de spiritualitatea românească adevărată.

Cu inima uşurată de despovărarea de „Meritul Bucovinei”, noi, zicălaşii, am plecat la Vatra Dornei, cu cărţile lui Tiberiu Cosovan, Roman Istrati, Radu Bercea, ale Lilianei Widocks şi ale mele, pe care le promitea afişul lansării. Ne-am instalat instrumentele şi cărţile în Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău”, în care erau montate 48 de scaune, dar mai încap, în picioare, măcar 30 de oameni. Numai că se adunase mult prea multă lume (în frunte cu primarul, viceprimarul şi directorul economic al primăriei), faţă de capacitatea Salonului Alb şi a fost nevoie să ne mutăm pe scena din sala de spectacole. Ce a urmat? Un salt în timp, fiecare dornean trăind, respirând melosul fantastic al românilor, în care tuşe preclasice şi sclipiri simfonice moderne se împletesc într-o uluitoare revărsare de proaspăt, de românesc, de iluminare.

Cu noi se mai aflau umoristul Constantin Horbovanu (care a citit maxime poznaşe) şi  Dr. ing. Ion Barbu, apoi ni s-a alăturat şi Seniorul Scrisului Bucovinean Costantin Hrehor, care a venit, cu o ocazie, la Dorna, doar ca să-i asculte pe zicălaşi. O doamnă profesoară m-a rugat pentru o carte în plus a Lilianei Widocks, apoi au urcat pe scenă zicălaşii (lăutarii de odinioară aveau tot felul de „zicale”: pentru feciori, pentru mirese, pentru soacre etc.), iar starostele Petrică Oloieru a luat o partitură îngălbenită de vreme de pe stativ, a arătat-o publicului, apoi, în câteva fraze scurte şi limpezi, a explicat diferenţa dintre melosul naţional românesc şi folclor. Apoi trupa „Zicălaşii” a început să cânte, iar cei 100-150 de dorneni (poate mai mulţi, nu i-am numărat) au lunecat într-o poveste frumoasă, un miraj, o călătorie în timp, trăind înfioraţi respiraţia tinerilor care s-au jertfit pentru Întregirea Neamului, fiind răsplătiţi de către bunul Dumnezeu cu darul divin România Mare. Atât a fost, pentru că noi doar astfel ştim să ne sărbătorim eroii, depunându-i în rafturile memoriei şi ascultându-le cântecele care le-au iluminat sufletele.

*

vor accepta zicălaşii MERITUL BUCOVINEI?

Cale de peste o mie de cântece româneşti, scoase de sub colbul veacurilor şi înfăţişate în lumină prin concerte şi fonotecări, nu a fost zi în care să nu fi vorbit despre „noi, zicălaşii“. Mă includeam cu atâta patos în echipa aceasta de recuperatori de spiritualitate, încât, atunci când cineva m-a întrebat la ce anume cânt eu, i-am răspuns nepremeditat şi fără ezitare: „La creier!”. Astăzi (de fapt e deja… ieri), însă, am primit un telefon, prin care am fost informat că luni, 26 noiembrie 2018, la ora 14, Preşedintele C. J. Suceava, domnul Gheorghe Flutur, intenţionează să acorde diploma „Meritul Bucovinei” unor iniţiative culturale de excepţie, precum „Zicălaşii” şi „Dialogul Artelor”, şi că s-ar bucura dacă noi, zicălaşii, i-am cânta vreo zece minute din „Cântecele Unirii”. Cu mare plăcere, oricând, oriunde, iar când e vorba de domnul Gheorghe Flutur, la oricare ceas din zi sau din noapte, noi, zicălaşii, suntem gata să-i cântăm, inclusiv în postura de singur spectator.

Şi-atunci, care-i problema? Asta m-am tot întrebat, toată noaptea, şi abia adineauri am aflat un răspuns: Cum să accept semnul egalităţii între demersul recuperator „Zicălaşii” şi „Dialogul Artelor”? Cum şi cine şi-a permis insultătoare ecuaţie „Zicălaşii” = „Dialogul Artelor”?

Nu ştiu dacă muzicienii muzicieni Petrică Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Ionuţ Chitic, Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă vor accepta sau nu „Meritul Bucovinei”; pot să-l primească – şi chiar că îl merită; dar pot să-l şi refuze, din pricina tentativei de umilire, ca să-i rămână domnului Gheorghe Flutur 2 merite ale Bucovinei pentru „Dialogul Artelor”.

Eu doar atâta ştiu, că, în 26 noiembrie 2018, după ora 14, se va produce o delimitare de termeni, urmând să supravieţuiască unul singur: „noi, zicălaşii” sau „Zicălaşii”.