America, Anglia, Austria, Moldova, Norvegia…

Ştiam, încă din 1 decembrie, că la Bucovina Rock Castle 2019 vor cânta două trupe din Anglia, două din Republica Moldova şi câte una din America, Austria şi Norvegia. Trupe de primă mână, care, dacă vin, uneori, prin România, nu pot fi ascultate, într-un club, cu bilete mai ieftine de 70 de lei; trupe cu milioane de vizualizări pentru fiecare cântec şi cu sute de mii de like-uri, unele, precum cea din Marea Britanie, cu numele încă necomunicat, cu şlagăre îndrăgite şi în spaţiul cultural românesc; altele, precum cele din Norvegia şi din America, legende râvnite de generaţiile viitorimii. Trupe care ne creează o singură problemă, cea a capacităţii şanţului Cetăţii, de maximum 7.000 de oameni, ceea ce s-ar putea împlini doar din abonamente, limitând sau chiar excluzând vânzarea de bilete pentru câte o singură seară de concerte, în fiecare seară, între orele 18-24, urmând să cânte câte 6 trupe, inclusiv câte una din cele trei, care au câştigat ediţia 2018 a concursului Bucovina Rock Castle.

Bucovina Rock Castle aparţine şi va rămâne, prin gestionare financiară şi prin calitatea de întemeietor şi de organizator, Consiliului Judeţean Suceava, prin intermediul instituţiilor sale de cultură, Muzeul Bucovinei şi Centrul Cultural „Bucovina”. Asta am voit, împreună cu fiul meu, Andi, încă de la prima noastră încercare, să dăruim locurilor natale un eveniment cultural emblematic, un blazon al Sucevei şi al Bucovinei în Wappenbuch-ul (Cartea blazoanelor) spiritualităţii europene. Asta ne dorim în continuare şi ne vom îndeplini datoria de bună voie asumată, oricât s-ar tot azvârli în noi cu pietre. E drept că, datorită spectaculoasei evoluţii artistice a festivalului Bucovina Rock Castle, deja există un partener german, dispus pentru implicări şi mai decisive; uşa a deschis-o credibilitatea de care se bucură Managerul Muzeului Bucovinei, dl Dr. Constantin-Emil Ursu, în spaţiul cultural european, iar Andi Drăguşanul a consolidat această şansă (nu de pomană lucrează în IT!). Numai că Bucovina Rock Castle nu vrem noi să ne aparţină vreodată, pentru că, din perspectiva noastră, înseamnă o ofrandă. Dacă ne-am dori un festival de rock în proprietatea noastră şi a prietenilor noştri Mihnea Blidariu şi Lucian Francisc Csibi, am putea întemeia unul, cu sprijinul partenerului german, oriunde în România. Numai că pe noi, Drăguşanii, nu ne interesează decât ca, începând cu 2019, Bucovina Rock Castle, festival al Consiliului Judeţean Suceava, să-şi acopere integral costurile şi să producă eventuale beneficii, încasate şi gestionate de Consiliul Judeţean Suceava, care să fie folosite în consacrarea altor manifestări culturale de prestigiu. Eu nu am gestionat niciodată fonduri. Eu doar gândesc proiecte şi le pun cu perseverenţă în aplicare.

Statutul incert, pe care îl au toţi cei care au consacrat Bucovina Rock Castle drept blazon al Sucevei, după pensionarea mea, îmi pricinuieşte o singură problemă, cea a concursului menit promovării trupelor tinere de rock din România. Dacă îl organizăm şi în 2019, cine garantează că 3 dintre trupele câştigătoare vor deschide nopţile de concerte ale ediţiei Bucovina Rock Castle 2020? Să lăsăm trupele tinere fără concurs, după un prim demers soldat cu rezultate frumoase, iarăşi ar fi nedrept. Încerc, pe drumul spre Cluj-Napoca, să aflu o soluţie în albul frivol al omăturilor pârjolite de soare şi vânt. Prin faţa ochilor, suprapuse peste peisaje, îmi defilează crâmpeie din concertele din concursul 2018: muzică bună, dar prea puţine piese compoziţii proprii; o slabă promovare prin paginile trupelor, necompletate, lăsate într-o adevărată paragină a leneviei spiritului; voci superbe, care înoată în valurile înspumate ale oportunităţilor stilistice – mă refer la abordarea stilurilor rock în funcţie de genul care are susţinători mai fanatici, un fel de microbişti ai zarvei.

Şi totuşi, concursul trebuie făcut. Regândit, dar nu abandonat. Pun sarcina aceasta, a rescrierii unui regulament de concurs, printre darurile de sub brăduţul lui Andi Drăguşanul – pentru că, am uitat să vă spun, eu plecasem la Cluj-Napoca, după ce nepoţica făcuse un vărsat de vânt, care a împiedicat reunirea familiei la Suceava, ca să duc daruri pentru toţi şi bucate ca la mama acasă, gătite, cu excepţia răciturilor, integral de către mama lor. Duc şi un pachet pentru basistul de la Toy Machines, Alexandru „Teiu” Teişanu, dar cu bucate pregătite de mama lui, colega mea de birou Gabi Teişanu. Duc la Cluj-Napoca… Bucovina lui Gheorghe Flutur pentru… Bucovina Rock Castle a Drăguşanilor.

Îndată, după sărbătorile de iarnă, am convenit cu Andi ca să fie publicate, pe paginile oficiale Bucovina Rock Castle (plătite tot de noi, pentru că altminteri nu s-a putut) numele altor 5 trupe, urmând ca alte 10 să fie vestite pe la începutul lui februarie, când sper că vor fi finalizate licitaţiile, ca să poată începe vânzarea de abonamente în sistem electronic. Am convenit cu Andi, pentru că asta facem noi de când cu povestea Bucovina Rock Castle: el concepe festivalul în sine, iar eu asigur condiţiile şi soluţiile pentru transformarea unui vis în realitate. Andi se sfătuieşte cu Mihnea Blidariu şi cu Emil Ursu, eu – cu Emil Ursu, cu Sorin Filip, cu Ramona Medeleanu şi cu Asica Leizeriuc. Eu sunt noi, el este… ei, iar întregirea înseamnă bucuria celor câtorva mii de oameni, care dau faimă festivalului, ediţie după ediţie, prin atitudinea fantastică pe care o manifestă faţă de cultura lor, până de curând total ignorată la Suceava.

Am o trăire atât de obsesivă a festivalului Bucovina Rock Castle, încât în tot şi în toate desluşesc, măcar sub formă simbolică, contururile ultimei ediţii de care mă ocup. Nu aş vrea să-mi rămână vreo carte nescrisă şi trudesc din greu pentru aceasta, iar Bucovina Rock Castle înseamnă, pentru mine, tot o carte, dar pe care am scris-o cu sufletul pe suflete.

*