Dragusanul - Blog - Part 434

Judeţele Dolj, Dorohoi, Fălciu, Fălticeni, Gorj

(Click pe imagine şi citiţi suplimentul)

 

Din dorinţa de a fi mereu de folos celor care au nevoie de informaţii, înfiinţez rubrica „Exproprieri şi împroprietăriri”, selectând din numerele Monitorului Oficial al Regatului României doar paginile de Supliment care se referă la exproprierile şi împroprietăririle din anumite judeţe interbelice (judeţul Fălticeni, de pildă, cuprindea şi sate din Neamţ şi Iaşi, iar judeţul Dorohoi – din actualul judeţ Suceava). Şi voi începe acest experiment cu „Monitorul Oficial al Regatului României”, No. 107/1924, 20 mai – Supliment, pp. 5561-5576, în care veţi găsi detalii despre moşii din judeţele:

 

DOLJ, moşiile: Măceşu, Bârca, Bârza, Filiaşi, Băileşti, Moţăţei, Albeşti, Şimnicu, Craiova, Floreşti, Izvor, Brădeşti.

 

DOROHOI, moşiile: Vârfu Câmpului, Avrămeni, Drăguşeni,Bereşti – Zvoriştea, Vaculeşti, Ibăneşti, Şerbăneşti – Zvoriştea, Hănţeşti– Zvoriştea, Buda, Mihăileni, Grămeşti,

 

FĂLCIU, moşiile: Tupilaţi, Copăciana,

 

FĂLTICENI, moşiile: Baia, Fântâna Mare, Borca, Boddăneşti-Râşca, Probota, Boroaia, Preuteşti,

 

GORJ, moşiile: Bengeşti, Bobu, Pârâu Baia, Hurezani, Dobriţa, Săuleşti, Albeni, Bâlta, Borăscu, Tg. Cărbuneşti, Ştefăneşti, Sărdăneşti, Vădeni, Calapăru, Bărbăteşti, Urdani, Pojogeni, Colţeşti, Sbereşti-Ilfov, Turceni, Şomăneşti, Dăneşti, Ohoba,

 


Înjuraţi-l pe Emil Ursu! Pentru că o merită.

 

Managerului Muzeului Bucovinei, care şi-a şutit doctoratul în istorie găjbind o aşezare dintr-un deal de pe lângă Baia, din anii 5.000 înainte de Hristos şi scriind despre ce a găsit acolo, rămâne neînjurat şi nu e drept. Dacă nu ar fi savantul Viorel Blanaru, care să pârţuiască trudnic de îngrijorare pentru şanţul Cetăţii (puterea obişnuinţei de o viaţă: aici şanţ, dincoace şanţ, unde Dumnezeu o fi drumul?) şi să-l mai amendeze din când în stând (cu gând nu a fost înzestrat de la natură), mai că aş zice că Suceava este indiferentă faţă de Constantin-Emil Ursu şi nu e drept.

 

Vă spun eu, Emil Ursu e măcar la fel de vinovat pentru Bucovina Rock Castle ca şi noi, Andi şi Ion Drăguşanul. Măcar, dacă nu cumva şi mai şi (nu am măsurat, pentru că suntem prieteni – altă vină de neiertat a lui Emil Ursu!). Dar dacă noi avem acest păcat capital, numit Bucovina Rock Castle, de care şi Emil Ursu se face responsabil în mod egal, el are şi multe alte vinovăţii de neiertat, mafiote şi compromiţătoare pe vecie şi pentru care e musai să-l înjuraţi: a renovat în totalitate şi eficient Cetatea Sucevei, Muzeul Bucovinei şi laboratoarele, a făcut Festivalul Medieval „Ştefan cel Mare”, a editat o adevărată bibliotecă de istorie şi de artă, a transformat Muzeul Bucovinei în principalul reper cultural al Sucevei şi aşa mai departe. E atât de culpabil Constantin-Emil Ursu, încât dacă nu ar fi râgâielile savantoase ale lui Vuiorel Blanaru, îngrijoratul (eu, la beţiiile din tinereţe, eram doar vesel şi glumeţ, nicidecum îngrijorat), vai şi amar, s-ar înălţa Emil la cer, deşi e cel mai vinovat dintre toţi vinovaţii din istoria Sucevei.

 

Dacă ne înjuraţi pe noi, Drăguşanii, vinovaţi de puţine lucruri pe care le-am făcut, fiţi drepţi, înţelepţi şi traci până la capăt: târnosiţi-l şi pe Emil Ursu! Pentru că merită.


Pastor de oi şi, apoi, de oameni

 

Fost pastor de oi, actual pastor de oameni

Astăzi, împreună cu Managerul Centrului Cultural „Bucovina”, Sorin Vasile Filip, am fost la Consiliul Judeţean Suceava, cu o puzderie de probleme, care au nevoie măcar de lămuriri, dacă nu de rezolvări urgente. Discuţii lungi şi persuasive cu domnul Vicepreşedinte Gheorghe Niţă, apoi cu domnul Preşedinte Gheorghe Flutur (numai domnia sa ar putea găsi tabloul lui Ştefan cel Mare, pictat în 1494, deci în timpul vieţii, şi căruia i s-a pierdut urma, după 1919, la Przemysł) şi cu Administratorul Public, doamna Irina Vasilciuc. Vreo două ceasuri de obositoare demersuri s-au dus ca o clipă, iar când coboram, gândind să dau o raită de la Arhivele Statului, mă abordează tânărul din imagine, om cu tradiţie în a nega şi tradiţia ortodoxiei româneşti, dar şi tradiţia „Bucovina Rock Castle”, care mă întreabă direct:

 

– Domnu’ Drăguşanul, dumneavoastră de ce nu credeţi în Dumnezeu?

 

Îi răspund fără ezitări:

 

– Cine-ţi spune ţie că nu cred? Cred, şi încă din tot sufletul, dar în tradiţia creştin-ortodoxă a neamului meu…

 

– E depăşită, decide el. Adevărata credinţă…

 

Mă prind, deşi cu întârziere: e unul dintre „cruciaţii” care ţin strâns pe lângă Consiliul Judeţean (tocmai mi se povestise despre agasările lor zilnice, care nu vor înceta sub nici o formă), cerând Casa de Cultură şi niscaiva diavoleşti biştari, ca să îngăduie… „Bucovina Rock Castle”, şi îl abordez direct:

 

– Mă, ce ştii tu despre dumnezeire şi despre libertatea omului de a decide cum anume să creadă? Cine şi ce te îndreptăţeşte să hotărăşti cum trebuie să creadă fiecare în parte?

 

– Am citit. Cât am umblat cu oile, numai „Biblia” am citit-o, din scoarţă în scoarţă; o ştiu aproape pe de rost…

 

– Bine, dar ai înţeles ceva din „Biblie”? Sau te crezi un nou Mesia, pe care trebuie să-l urmăm fără crâcnire…

 

Şi începem o lungă discuţie, care include şi încălcarea tradiţiei creştine ortodoxe, prin refuzarea imnelor bizantine (catavasii, irmoase, priceasne etc.), compuse de Sfântul Ioan Damaschin şi rămase, de secole, în tradiţia creştină a răsăritului european. Insul strâmbă din nas şi-mi spune numele unor compozitori religioşi contemporani, ale căror opere se cântă în biserica lui. Şi i-am mai explicat flăcăului că un imn prost scris înseamnă un sacrilegiu adevărat, mult mai grav decât o înjurătură neaoşă, scăpată inconştient pe gură. Discutăm, îl duc prin cărţile religioase ale omenirii, cu două milenii mai vechi decât „Biblia”, în intenţia de a-i desluşi ideile pe care „Biblia” le conţine doar ca pilde, pentru că până şi bunului Iisus îi era greu să explice ideile unui neam de păstori, fără a apela la pilde. Dar pastorul de oi, care se vrea pastor de oameni, vine cu un argument năucitor:

 

– Dumneavoastră nu credeţi în Dumnezeu, pentru că nu credeţi şi în Satana!

 

Îi arăt, cu ochii, ba chiar şi cu mâinile, frumuseţea din jur, întrupările dumnezeirii în tot ceea ce ne înconjoară:

 

– Unde vezi tu altceva decât dumnezeire în tot ceea ce ne înconjoară?

 

– Vedeţi, nu credeţi în iad… (Nu-mi poate arăta, totuşi, vreo întruchipare satanică, iar minţişoarele nu le scoate la iveală).

 

– Nu, în iad nu cred. Cred doar în fericirea oamenilor şi în dreptul lor la fericire; de asta nu înţeleg cum puteţi voi urî, cu atâta sălbăticie, fericirea tinerilor care se bucură dumnezeieşte de Bucovina Rock Castle.

 

Şi am plecat, fără să îl trimit la oi pe pastorul de oameni din Prelipca. În fond, e dreptul lui să creadă în iad, aşa cum dreptul meu şi al tuturor rockerilor este de a crede în lumină, în dumnezeire.


nu m-am culcat pe lacrimi niciodată

 

să nu te culci pe lacrimi niciodată,

îmi zice tata-n largul altui veac

în care lumea lui e minunată,

deşi ne închinăm sub un copac,

iar preoţii goniţi de prin biserici

dau viaţă numai candelei din cer

ca să-nvăţăm cum să ajungem sferici

în rotunjimea marelui mister:

 

aici nu ne trufim, îmi zice tata,

ci suntem umbra soarelui şi-atât;

în depărtare zace vinovata

întindere de fals şi de urât,

dar noi avem sub umbra de frunzare

şoptită parcă de o adiere

o treaptă sfântă pentru închinare

cu suflete prelinse drept tăcere:

 

iar sus, în cer, când s-a făcut lumină

şi-n gândurile noastre ostenite,

doar aripa de frunze e senină,

iar crengile, tăinatec desfrunzite,

presoară-n ierburi cosmice litanii

prin care Dumnezeu ni se arată,

iar de atunci, tot numărându-mi anii,

nu m-am culcat pe lacrimi niciodată


povestea Bucovina Rock Castle

 

îmi spun doar mie-n plină zi

şi-nlăcrimat, şi furios

că secolul nu va mai fi

dacă va fi religios,

căci Dumnezeu nu e o bâtă

pe care s-o agite proştii

când bezna minţii lor aţâţă

şi-nvolbură în largul obştii

 

venin, otravă, urâciune

şi ură pentru tot ce-i sfânt

în ipotetica minune

a vieţii noastre pe pământ,

o, cum tresare stâlpul vremii

şi cum se plânge-n căpriori

sub greutatea anatemii

întunecată de strânsori

 

şi cum doar cântecul se zbate

pentru fireasca lui lumină

când întunericul străbate

prin cei ce cred că se închină,

când ei nu sunt decât o ură

faţă de tot ce-i fericire,

deci nu uitaţi că în natură

frumosul e dumnezeire


Pagina 434 din 1,488« Prima...102030...432433434435436...440450460...Ultima »