Fost pastor de oi, actual pastor de oameni
Astăzi, împreună cu Managerul Centrului Cultural „Bucovina”, Sorin Vasile Filip, am fost la Consiliul Judeţean Suceava, cu o puzderie de probleme, care au nevoie măcar de lămuriri, dacă nu de rezolvări urgente. Discuţii lungi şi persuasive cu domnul Vicepreşedinte Gheorghe Niţă, apoi cu domnul Preşedinte Gheorghe Flutur (numai domnia sa ar putea găsi tabloul lui Ştefan cel Mare, pictat în 1494, deci în timpul vieţii, şi căruia i s-a pierdut urma, după 1919, la Przemysł) şi cu Administratorul Public, doamna Irina Vasilciuc. Vreo două ceasuri de obositoare demersuri s-au dus ca o clipă, iar când coboram, gândind să dau o raită de la Arhivele Statului, mă abordează tânărul din imagine, om cu tradiţie în a nega şi tradiţia ortodoxiei româneşti, dar şi tradiţia „Bucovina Rock Castle”, care mă întreabă direct:
– Domnu’ Drăguşanul, dumneavoastră de ce nu credeţi în Dumnezeu?
Îi răspund fără ezitări:
– Cine-ţi spune ţie că nu cred? Cred, şi încă din tot sufletul, dar în tradiţia creştin-ortodoxă a neamului meu…
– E depăşită, decide el. Adevărata credinţă…
Mă prind, deşi cu întârziere: e unul dintre „cruciaţii” care ţin strâns pe lângă Consiliul Judeţean (tocmai mi se povestise despre agasările lor zilnice, care nu vor înceta sub nici o formă), cerând Casa de Cultură şi niscaiva diavoleşti biştari, ca să îngăduie… „Bucovina Rock Castle”, şi îl abordez direct:
– Mă, ce ştii tu despre dumnezeire şi despre libertatea omului de a decide cum anume să creadă? Cine şi ce te îndreptăţeşte să hotărăşti cum trebuie să creadă fiecare în parte?
– Am citit. Cât am umblat cu oile, numai „Biblia” am citit-o, din scoarţă în scoarţă; o ştiu aproape pe de rost…
– Bine, dar ai înţeles ceva din „Biblie”? Sau te crezi un nou Mesia, pe care trebuie să-l urmăm fără crâcnire…
Şi începem o lungă discuţie, care include şi încălcarea tradiţiei creştine ortodoxe, prin refuzarea imnelor bizantine (catavasii, irmoase, priceasne etc.), compuse de Sfântul Ioan Damaschin şi rămase, de secole, în tradiţia creştină a răsăritului european. Insul strâmbă din nas şi-mi spune numele unor compozitori religioşi contemporani, ale căror opere se cântă în biserica lui. Şi i-am mai explicat flăcăului că un imn prost scris înseamnă un sacrilegiu adevărat, mult mai grav decât o înjurătură neaoşă, scăpată inconştient pe gură. Discutăm, îl duc prin cărţile religioase ale omenirii, cu două milenii mai vechi decât „Biblia”, în intenţia de a-i desluşi ideile pe care „Biblia” le conţine doar ca pilde, pentru că până şi bunului Iisus îi era greu să explice ideile unui neam de păstori, fără a apela la pilde. Dar pastorul de oi, care se vrea pastor de oameni, vine cu un argument năucitor:
– Dumneavoastră nu credeţi în Dumnezeu, pentru că nu credeţi şi în Satana!
Îi arăt, cu ochii, ba chiar şi cu mâinile, frumuseţea din jur, întrupările dumnezeirii în tot ceea ce ne înconjoară:
– Unde vezi tu altceva decât dumnezeire în tot ceea ce ne înconjoară?
– Vedeţi, nu credeţi în iad… (Nu-mi poate arăta, totuşi, vreo întruchipare satanică, iar minţişoarele nu le scoate la iveală).
– Nu, în iad nu cred. Cred doar în fericirea oamenilor şi în dreptul lor la fericire; de asta nu înţeleg cum puteţi voi urî, cu atâta sălbăticie, fericirea tinerilor care se bucură dumnezeieşte de Bucovina Rock Castle.
Şi am plecat, fără să îl trimit la oi pe pastorul de oameni din Prelipca. În fond, e dreptul lui să creadă în iad, aşa cum dreptul meu şi al tuturor rockerilor este de a crede în lumină, în dumnezeire.
