Izvoarele minerale din Vatra Dornei și Poiana Negri, în 1857

Un splendid citat[1] din Dubois-Reymond reprezintă motoul unei cărți, publicată la Viena, în 1868, despre apele minerale din Vatra Dornei și Poiana Negri[2], o carte care conține mărturii și despre povestea de atunci ale celor două localități montane și de care am decis să mă ocup astăzi, drept omagiu adus prietenei mele dornence Anastasia, căreia îi doresc viață lungă și fericită, fericirea – așa cum se știe – cuprinzându-le și fiind condiționată de toate.

În prefața cărții, se precizează că deja „de mai mulți ani, izvoarele minerale din Vatra Dornei au fost vizitate de bolnavi din Bucovina, din Moldova și din estul Galiției, fiind considerate a fi surse puternice de fier” și că „multe dintre vindecările realizate au fost motivul pentru care acest oraș balnear este vizitat destul de frecvent în fiecare an, în ciuda unor inconveniente.

Sursele de apă Vatra Dornei și Poiana Negri au fost analizate de patru ori, de naturalistul Hacquet și de Dr. Adler”, dar, în noiembrie 1865, când a fost scrisă prefața, la Cernăuți, rapoartele respective nu mai puteau fi găsite, dar se știa că, în toate analizele, apele dornene au fost caracterizate drept „surse de fier puternice”, confirmându-se, asfel, analizele din 1805, făcute de descoperitorul lor, medicul de district Dr. Pluschk.

Rezultatele celui de-al patrulea set de analize, făcute de chimistul von Torosiewicz, la cererea cu nr. 38150, din 14 decembrie 1841, a Direcției cercuale de finanțe „Zrödlamineralnew królestwie Galicyj i Bukowiny“, publicate ca raport în 26 octombrie 1865, i-au fost accesibile autorului cărții, Dr. Carl Denarowski, datorită prieteniei sale cu Torosiewicz. Citind raportul, Denarowski garanta, cu experiența sa profesională de medic, că apele minerale dornene „aparțin celor mai bune ape de fier” din Europa.

Suceava, biserica armenească – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Călătorind la Dorna, în scopul documentării, Denarowski a beneficiat de „toate facilitățile unei excursii montane”, adică de panorama unor „munții înalți, impunători pe ambele părți ale localității, un birou poștal și o stradă comercială foarte bună”[3]. Sosise, prin Gura Humorului, prin satele Bucșoaia și Frasin, care l-au frapat prin faptul că formau „un contrast puternic” cu sud-estul provinciei.

Vama, Stâlpul lui Vodă – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

De la Gura Humorului începe „lanțul muntos”, cu coline domoale, rareori întrerupte de „ziduri abrupte de stâncă”, acoperite cu păduri de brad și molid, i-au făcut impresia unui adevărat „parc natural”, în care, ici și colo, „se ridică mesteceni și coloanele lor” strălucesc printre „ramurile întunecate” ale conferelor. „Se formează dealuri luxuriante și stufoase, care sunt succesive și cresc mereu în formațiuni conice”, odată cu „ridicarea și înălțarea muntelui”, „în vârful căruia se află, uneori, un singur molid zvelt”, care parcă se bucură singur de „o vedere pitorească originală”. Iar în această alternanță a peisajului, Denarowski ajunge la „stația de poștă Vama (1864,80 picioare față de nivelul mării), în spatele căreia” zărește stâlpul de piatră, pus acolo „în memoria lui Rakowica voievod, care a avut o victorie asupra tătarilor, în 1716”. Notează și inscripțiile, pe care le preia din prima monografie a Bucovinei[4], scrisă, cu mult prea multe legendări, în limba germană. „Io Michael Rakowitza, Voievod și Prințul tuturor în Moldova. În 1716, în al treilea an al domniei mele, din partea Porții turcești, i-am înfrânt pe nemți” (Celălalt, ilizibil.). În partea de est: „Uniți cu unii germani, au fost în căutarea unor popasuri unguri și alții din Serbia, atacând capitala noastră, pentru a cuceri Iașii și pentru a ne captura și au pățit în această capitală ceea ce li s-a întâmplat anterior cu principii Woda Nicolaus Maurocordato. Cu toate acestea, avem i-am înfrânt complet, cu ajutorul lui Dumnezeu, și trupurile lor au fost îngrămădite unul peste altul. În semn de aducere aminte, această cruce împreună cu o piatră am construit” (există mai multe cuvinte lipsă aici). Pe latura nordică: „Acest stâlp de piatră a fost construit când am trecut munții Mestecănești și Suhard din Ungaria, să invadez Rodna. De aici am plecat cu Hanul unui număr mare de tătari la Bistrița, unde am făcut pradă mare peste tot și am pus foc în toate orașele, numai singurul oraș Bistrița a fost cruțat. De aici ne-am întors, prin Maramureș înapoi” (restul ilizibil)… „iar tătarii au suferit o mare înfrângere”. La vest: „Condusă de Jordaki Kantakuzenos, hatman al (în rest, ilizibil.)

Vama – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Apoi șoseaua care trece prin Vama, după „o înclinare blândă”, duce „spre satul Eisenau, unde se află o topitorie de fier. Acest sat este situat într-un defileu de munte, pe piciorul unui munte abrupt, de înălțime considerabilă, care a delimitat locul ca un zid și pe lângă care trece râul Moldova, prin gâtuitura văii dintre lanțurilor de munte, care stau aplecate ca streșinile unui acoperiș spre marginea drumului. După o puternică curbură a șoselei, ajungi în valea Câmpulungului, care desface aglomerarea munților și oferă o priveliște minunată. De îndată ce intri în această vale, mici dealuri se ridică din drum și, treptat, el se transformă în altele mai mari, și iarăși, câștigând înălțimile alăturate, formează munți înalți, care, în funcție de grupul lanțului muntos, care se alătură până spre Transilvania și Maramureș; întunecatul Rareu, împânzit cu stânci, domină peisajul.

După o oră de mers prin această vale, se ajunge, la 1,75 mile de Vama, în orașul Câmpulung (2280,20 picioare față de nivelul mării), numele lui fiind dat de locația propriu-zisă (câmp lung). Închis, de o parte și de alta, cu lanțuri montane înalte, acest oraș se întinde într-o lungă vale luminoasă. El înseamnă o oprire obișnuită pentru călători. Dincolo de ultimele case din Câmpulung, se vede un alt lanț muntos, în partea de sud-est, care se înalță treptat”, numele acestor munți fiind „Runku, Mestiak și Pietri Uziga, însă, în partea de nord-est a catedralei muntoase fiind vârfurile Kokosz și Muntschel… Chiar dincolo de Câmpulungului se văd, spre sud, doi munți în formă de piramidă, stând unul lângă celălalt, amândoi abrupți și proeminenți, formați din stânci roci goale, pe care localnicii îi numesc Adam și Eva, iar, în sud-vest, în direcția masivului Giumalău, se întinde Piciorul Giumalăului.

Pojorâta, munţii Adam şi Eva – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

De acolo, ajungi în localitatea de munte Pojorâta (2398,80 picioare), în care se găsesc mine de cupru. Cu greu ajungi la ultimele case din sat și-atunci te înfășoară o zonă sălbatic romantică, uimindu-te cu măreția care te întâmpină.

Munții sunt aglomerați aici, șoseaua, în ambele părți, este delimitată de munți înalți, abrupți și dens împăduriți, care închid calea prin proiecții puternice, astfel încât noi șerpuim pe meandre care se înfățișează ochilor în întreaga lor splendoare.

Curând, munți și mai înalți se ridică de lângă șosea, la distanță mică, și se ridică și se înalță unul peste altul, oferind o vedere și mai impunătoare priveliștii aglomerate a munților.

La următoarea curbură a drumului, munții formează pajiști minuscule, puternic umbrite, care sunt intersectate de pâraie și sunt delimitate, în spate, de ziduri abrupte de munte.

Pojorâta, munţii Adam şi Eva – de Mattias Adolf Charlemont

În unele locuri se văd pâlcuri de copaci, dispuse simetric pe ambele părți ale pârâului, stâni uriașe, copleșite de mușchi, scufundate în mijlocul pârâului, din ale căror crăpături răsar mai mulți molizi mici, în timp ce fundalul este format de un zid de munte verde, pe care se află, între copaci, pereți de stâncă decorați cu arbuști în formă de buchete, înconjurate de ciorchini de mesteacăn și molid, unde ansamblul dă impresia unui peisaj teatral artistic.

Treptat munții se desprind oarecum de șosea, și se ridică Alpi înalți, care se unesc între ei în valuri, munți singuratici, adânci, formând chei și risipiri abrupte, care se închid cu următorul lanț muntos. În această veșnicie a naturii, se ajunge la Valea Putnei, la 2 mile de Câmpulung. O abundență de flori în fânețe, pe o vale care are forma unui vas cu pereți din munții înalți, în timp ce, în prim-planul estic, alături de un grup fantastic de munți împăduriți, se formează un perete de stânci cu vârfuri zimțate, aidoma cu ruinelor unui castel (stâncile de la Valea Putnei, imortalizate într-o acuarelă de Franz Xaver Knappp – n. n.).

Pojorâta, Valea Putnei – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

În capătul acestei văi, calea urcă și se vede muntele Mestecănești (3480 de picioare), primul drum de munte de acest fel, care, dispunerii ingenioase a buclelor de urcuș.

Cea mai mare pantă este la poalele muntelui, dar șoseaua este protejată pe de o parte de barierele din beton, în timp ce o zonă frumos împădurită constituie a doua parte a acestei vecinătăți.

Prin înfășurarea serpentinelor, până la capăt, fiecare curbă oferă o grupare diferită a peisajului și, cu cât mergeți mai sus, cu atât mai frumoasă este priveliștea. Pe la jumătatea acestei șosele montane (la cota 1811) puteți vedea Giumalăul, care, cu creasta lui cea mai vizibilă, domină lanțul muntos, Valea Putnei aflându-se spre nord-vest.

Mestecăniş, popasul de poştă – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

De pe jumătatea cealaltă a Mestecășului, începe valea Iacobenilor, care, de pe munte, se zărește ca prototipul unei țări cu adevărat idilice. O vale largă, mărginită de creste muntoase, care cu arbori și tufișuri grupate sunt acoperite, o abundență de flori în ea, împrăștiate pe dealurile pe care colibele fac o trimitere plăcută în timp…

După o jumătate de oră de drum prin această vale, se ajunge la Iacobeni (2953 picioare), localitate situată pe Bistrița de Aur, cândva atât de aglomerată și oraș prietenose de munte, în care se află mine de fier. Se găsește, în defileul din fața Iacobenilor, sulf rece, izvoarele de lângă drum sunt folosite în case balneare bine construite.

Distanța dintre Valea Putne și Iacobeni este de transportă 1,75 mile.

Iacobeni – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

În spatele Iacobenilor, strada duce chiar pe sub piciorul versantul estic al muntelui, în timp ce, în dreapta, strada curge pe lângă Bistrița, pe care o flanchează și pe o parte, și pe cealaltă. Malurile Bistriței sunt însoșite de case din Iacobeni cale de o jumătate de milă.

Panta de munte vestică, chiar înainte Dorna, este plină de grădini, care devin promenade pentru plimbări pe vale și chiar mai departe”.

Până la Dorna Watra, Denarowski mai avea de parcurs un sfert de milă, dar simțea deja că „nevoile imaginației”, pentru a descrie călătoria, au nevoie de resurse suplimentare. De-a lungul drumului, între Gura Humorului și Câmpulung, existau hanuri confortabile, iar „cele 14 mile, de la Suceava, până la Vatra Dornei, pot fi făcute atât cu trăsura de poștă, cât și cu trăsuri particulare, într-o singură zi de vară”.

Vatra Dornei – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

„Topografie și condițiile climatice din Dorna. Orașul balnear Vatra Dornei, din districtul Câmpulung, este situat între 47,9 și 48 grade latitudine nordică și 45,9 și 44 grade longitudine estică, la o înălţime de 2.723,40 picioare, faţă de nivelul mării, înşirându-se pe o vale montană, înconjurată munți înalți, o vale care se deschide în direcția sud-vest, unde se intersectează cu Bistriţa aurie, în care se varsă râul Dorna, care adună râuleţele din aval şi străbate Dorna Watra. Oraşul este staţie de poştă, penultima stație spre Transilvania, unde scrisorile și diligenţa ajung de trei ori pe săptămână, de la Cernăuţi. Pentru confortul oaspeților, a fost înființată în Dorna o stație de telegraf, pentru tot sezonul balnear.

Dorna Watra are 725 de case și 2.421 de locuitori, ţinutul fiind locuit încă din vremuri imemoriale, deoarece, la ocuparea Bucovinei, în 1777 (anul în care s-a depus jurământul de credinţă faţă de Austria – n. n.), această aşezare era format din multe colibe, aflate în lunga largă vale de munte şi la poalele pădurii seculare.

Vatra Dornei – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

În 1804, presupusul izvor de fier din Dorna Watra a fost descoperit de ofiţerul vamal de acolo, Moritz Lattinek[5], care i l-a arătat medicului de atunci, Dr. Pluschk, iar acesta a examinat apa, în 1805, și a recunoscut izvorul ca unul de vindecare. De atunci, aceste izvoare au fost folosite în așa fel, încât apa să fie adusă în casă și încălzită acolo, într-o cadă cu pietre încălzite.

Abia în 1848 s-a construit o casă de baie improvizată, iar în 1860, actuala casă de baie, care constă din 9 camere, cu câte două băi fiecare. Locul are avantajul că razele soarelui pot pătrunde liber și căldura este temperată de fluxul de aer blând, care impregnează aerul cu mirosul balsamic al coniferelor; satul este protejat, la nord și est, de munți înalți. În capătul sud-vestic, valea este mărginită de o pantă a muntelui, care face ca direcția predominantă a vântului să fie spre sud-vest. Clima aparține zonei temperate”, cu dimineţi adesea ceţoase şi înserări calme, care tivesc zile vesele şi însorite, întrerupte de ploi rapide, timpul verii durând „de la a doua jumătate a lunii iunie, până la sfârşitul lui august, uneori până la mijlocul lui septembrie”, după care urmează „toamna frumoasă şi de lungă durată”, care sfârşeşte lungă şi deasă în ninsori fascinante.

Descrierea populaţie, care nu descinde din nobilime, dar nici nu se supune vreunui stăpân, şi istoria locurilor, caracterizată de ocupaţii ancestrale, sunt preluate din lucrarea monografică a lui Dimitrie Cantemir, apoi Denarowski adaugă şi nişte consideraţii personale, în baza excursiei la Vatra Dornei, din vara anului 1865: „Nevoile locuitorilor munteni sunt mici. O colibă ​​improvizată, acolo unde există un adăpost pentru animalele sale, cu care se mută în munţi, pe timpul verii, este locuinţa munteanului. Locuitorii din munţii acestei zone sunt blânzi și binevoitori, dar, la fel ca întreaga populație rurală din Bucovina, se află la un nivel inferior de civilizație. Educația populară intelectuală, religioasă și morală se află abia la început. Deocamdată, educația lor se bazează pe obiceiuri, precum respectarea stoică a posturilor și a slujbelor ritualice ale religiei lor, dar şi pe sentimentul înnăscut al dreptului, al moralităţii, al neîncrederii în clasele mai inteligente. O evlavie mare, dragostea de libertate și curăţenia casei sunt calitățile înnăscute, care caracterizează pe toți locuitorii munților, în ansamblu”, concluziona Denarowski, aproape plagiindu-l pe Cantemir, care, cu aceste atribute, caracteriza, de fapt, pe toţi locuitorii nordului moldav.

„În apropiere de Dorna”[6], medicul Denarowski descoperea, în vara anului 1865, o puzderie de frumuseţi nemaiîntâlnite, pentru că „Dorna Watra are un mediu atât de minunat, încât puteți face plimbări foarte plăcute în toate direcțiile, locul fiind înconjurat de păduri tinere, de pajiști luxuriante de munte și de păduri mari” ale veacurile de până atunci. „Printre aceste ţinte, călătoria la Kolbu merită primul loc, pentru că se face pe o vale, care este cea mai frumos împodobită în această zonă. După ce ați parcurs o distanță scurtă cu trăsura, urcați pe plută, la debarcaderul Dorna Kilia şi plutiţi pe Bistriţa. În depărtare, zăriţi vârfurile Giumalău, Pietrele Doamnei, cu zidurile sale de stâncă, în care, potrivit legendei, o prințesă moldovenească s-a ascuns de turci, și Pietrosul, care munții se arată vederii în funcție de direcţia de mers, în direcția nord și nord-est apropiindu-se valea Kolbu. Pe măsură ce Bistriţa se îndreaptă prin defileul ei de munte, de fiecare dată când râul coteşte, veți fi surprinşi de o nouă grupare de munţi.

Spre nord-est, se observă lanțuri montane parțial simetrice, care se ramifică parțial spre culmi, parțial împădurite, parțial cu grupuri de mesteacăn și arbori de conifere, care înconjoară pădurea în formă de coroane. Pe măsură ce un munte se ridică peste altul, aidoma valurilor mării, deasupra tuturor se întrezăreşte vârful Giumalău, care îşi înalţă culmea în zare, înspre răsărit, în concurenţă cu smalţul armonios al Pietrelor Doamnei, pe care îl poate născoci doar cea mai sălbatică imaginație.

Ziduri abrupte, în creștere, dense păduri de munte, proeminenţe spre est, care sunt întrerupte adesea de chei, care pot fi percepute drept trăsăturile elementelor furioase, copaci rupți, alunecări de teren și ruperi de stâncă, peste care pârâul zgomotos se abate fără speranță. Pe măsură ce defileul Bistriţei devine mai îngust, se observă promontoriul Pietrosului, înspre est, al cărui vârf este acoperit cu imense masive de stâncă și este imitat. mai departe, de Pietrele Doamnei. Cu cât mergi mai departe, cu atât lanțurile muntoase se apropie unul de celălalt, iar pereții abrupți, ai căror mase de rocă se înalţă ameţitor dau contur celor mai aventuroase personaje. Vâslind prin aceste chei, vă vedeți înconjurat de ziduri de stâncă și de versanți de munte, de jur împrejur, dar o cotitură îndrăzneață a plutei, spre frumos, transformă valea Kolbu, care se îndreaptă spre sud, într-o o peninsulă grațioasă, mărginită pe toate părțile de munți înalți și situată în punctul în care pârâul Kolbu se varsă în Bistriţa, la 2.262,60 picioare faţă de nivelul mării. După ce ați coborât de pe plută, vă întoarceți, cu trăsura, acolo de unde aţi venit.

O a doua excursie minunată se poate face la Poiana Negri. După ce ajungeți la Dorna Candreni, la o distanță de o milă de Vatra Dornei, faceți la stânga, de pe şoseaua de poştă, pe un drum forestier, pe care, după o jumătate de milă, veți ajunge la Poiana Negri, un sat format din gospodării împrăștiate în această vale montană.

Poiana Negri, situată la 2.721,60 picioare deasupra suprafeței mării, oferă o vedere plăcută în toate direcțiile, dar este ea însăși precum imaginea unui schit. Privită de la sursă, puteți vedea un baldachin blând de munte, spre nord, care se pierde într-un plan prin care trece drumul forestier, în timp ce fundalul este mărginit de lanțuri montane înalte, dominate de vârful golaş Ouşor.

Spre est, puteți vedea un baldachin alungit de munte, cu o pădure frumos dezbrăcată şi cu alte culmi, care sunt acoperite cu păduri de molid. Pentru că această pantă de munte este din ce în ce mai abruptă, spre sud și diferite grupuri de culmi, care se acoperă reciproc într-o formă simetrică, poate fi zărit, în depărtare vârful Lugacz, care este acoperit cu pereți de stâncă și se ridică la 5.074 picioare deasupra suprafeței mării. Spre vest, acest acoperiș de munte se potoleşte în văi din ce în ce mai blânde, mai alungite şi dens împădurite.

O excursie la fel de plăcută este pe Ouşor. Odată ce ai urcat pe muntele, înalt de 5.100 picioare, în jur ţi se desfăşoară o priveliște a depărtărilor care depășește toate așteptările în ceea ce privește măreția.

Vatra Dornei, muntele Ouşorul – de Mattias Adolf Charlemont

La est, puteți vedea vârful înzăpezit al Suhardului din Moldova, la vest granițele înalte ale Transilvaniei, dispuse într-un imens lanț de munți, suprapuşi paralel şi care cresc în trepte, în continuare, într-o neclaritate îndepărtată în nori.

Călătoria la Şaru Dornei nu este mai puțin plăcută. De pe partea de sud-vest a dealului, spre ultimele case din Dorna, puteți vedea Ouşorul și Suhardul dominând lanțul nordic. La est, vârfurile Giumalău, Pietrele Doamnei și Pietrosul anunţă granița cu Moldova. Pe latura moldovenească a Pietrelor Doamnei există o mănăstire și un loc de pelerinaj.

Călătorind de-a lungul pârâului Neagra, timp de aproximativ o oră, ambele părți, de sud-est și nord-vest, oferă o vedere mai uniformă, dar la fel de plăcută. Culmi împădurite, între care curge pârâul Neagra, pajiști luxuriante, sate de munte împrăștiate pe coastele munților până în depărtare, munții înalți, grupați în splendide peisaje montane. În Șaru Dornei sunt izvoare minerale, a căror analiză nu a fost încă realizată.

Alte călătorii care se pot face din Vatra Dornei sunt la Iacobeni, pe cele șapte mari Măguri și satele fermecătoare învecinate”.

Vatra Dornei, Izvorul lui Otto – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

„Principalele proprietăți ale apelor minerale din Dorna”[7], prezentate sub aura unui citat din Aristotel[8] („Totul este apă”), încredințează posterității și câteva mărturii importante. În 1857, la Vatra Dornei, „în mijlocul satului, există patru izvoare de ape minerale feruginoase, pe malul drept al râului Dorna, care sunt folosite pentru băut și scăldat. Trei dintre aceste surse sunt colectate într-un rezervor comun. Au originea pe partea de sud a pavilionului și izvoarele se află la distanță, în trei locuri ale aceluiași munte; primul în est, al doilea în sud și al treilea în sud-vest. În vecinătatea pavilionului, ele converg și sunt preluate în tuburi de lemn, dispuse la patru centimetri unul de altul, care le transportă în rezervor.

Acest rezervor este alcătuit dintr-un bazin rotund, cu diamtrul de două picioare și la fel de adânc, în care se trece apa prin două tuburi. O singură țeavă de lemn duce apa într-un al doilea recipient, făcut din fontă și care înseamnă rezervorul camerei de încălzire, în care apa de la a patra sursă este de asemenea adusă prin tuburi de lemn.

Dacă nevoia este mai mare, tubul care aduce apa în al doilea recipient este închis și toată apa este direcționată spre camera de încălzire. Dacă cererea este mai mică, apa este drenată în al doilea container și, de acolo, în râu.

Din rezervorul camerei de căldură, apa este parțial direcționată, de o stație de pompare, în două cazane din fontă, în care este încălzită și apoi trecută, prin conductele de fontă, în căzile de scăldat, parțial pompate, parțial prin curgere liberă, rezervorul aflându-se în poziție superioară față de căzi, iar apa se scurge prin tuburi în căzile băii.

Casa pentru cură balneară este construită din lemn și este formată din nouă încăperi de baie, dotate cu 18 căzi, făcute din tablă de fier. De asemenea, trebuie menționat faptul că a patra sursă, care se ridică în direcția nord-est, are două șuvoaie care nu sunt colectate, ci se scurg în râul Dorna. Piscina este acoperită cu un pavilion, care protejează apa de contaminare.

În spatele acestui pavilion, se află un parc pentru oaspeții stațiunii, cu o suprafață de 1 jug și 1131 tați (T), care se desfășoară pe coasta unui deal și servește ca promenadă. Parcul a fost amenajat de Wandelbahn. Un salon de cură, un restaurant corespunzător, precum și extinderea casei de baie sunt cele mai urgente lucrări de care stațiunea are nevoie.

O casă nouă, construită cu podea înaltă, cu un spațios salon, este locul de întâlnire pentru petreceri mai mari ale societății.

Femei din Iacobeni, în 1805 – de Franz Jaschke

Bogăția surselor minerale este demonstrată de măsurarea recent luată. Dintre cele trei surse de apă, care se scurg în bazin, debitul din mijloc a umplut o măsură în 15 secunde, cel din dreapta a umplut 2 măsuri în 45 de secunde, dar a secat prin deteriorarea conductei. A patra sursă a livrat și o măsură de apă în 15 secunde. Echivalând, se constată că prima sursă furnizează 240 măsuri într-o oră și, deci, 5.760 măsuri în 24 de ore.

A doua sursă livrează aici 160 de măsuri într-o oră, deci 3.840 măsuri în 24 de ore. A patra sursă livrează, de asemenea, 5.760 măsuri în 24 de ore. Toate cele trei surse au, împreună, 15.360 măsuri.

Să calculăm, acum, rezultatul celei de-a treia surse, cu un debit de 5.760 de măsuri, deci cantitatea totală de apă, în 24 de ore, este de 21.120 măsuri. Cum sunt necesare 85 de măsuri complete de apă pentru o baie, toate sursele furnizează apă pentru 248 de băi zilnic.

Cât de mare ar fi rezultatul, dacă aceste surse ar fi mai chibzuit folosite, iar cele două șuvoaie ale celei de-a patra surse, care sunt deversate în râu, ar fi colectate?

În prezent, se administrează, zilnic, 60-80 de băi. Temperatura acestor surse este, conform studiilor lui Torosiewicz, de +14° R. Cele pe care le-am prezentat, cercetate în primele zile ale lunii septembrie 1865, prin măsurări făcute pentru primele trei surse, aveau o temperatură de +8° R, iar a patra sursă, de +9,9° R.

Apa este incoloră, pur transparentă, și depune un precipitat galben-ocru de fier, formând oxidul. Are un gust ușor acru, picant, gust de tartă. Greutatea acestei ape este, după Torosiewicz, de 1,00067, care este o circumstanță minoră. Cantitatea de săruri din această sursă relevă că, dacă este expusă la aerul atmosferic, o lungă perioadă de timp, se descompune cu atât mai mult, cu cât este mai lungă perioada, producându-se volatilizarea acidului carbonic, care este liantul oxidului de fier în apă, iar calciul carbonat se volatilizează, mai întâi, printr-o nuanță de galben murdar, apoi prin depunerea unui precipitat alb-cenușiu”.

La Dorna Candreni, în 1857, existau „șase surse minerale. Cinci dintre au debit mic și nu sunt folosite. Sursa din Poiana Negri se caracterizează prin conținut mai mare de săruri, iar acestui conținut i se datorează puterea de vindecare recunoscută. Această sursă izvorăște din mijlocul unei pajiști, întinsă pe suprafața unui jug și 58 de tați (T), pajiște care este înconjurată de o pădure moderat de înaltă, care se întinde pe coasta unui munte.

Atât sursa, cât și modestul bazin, se află într-un pavilion și mai modest acoperit. Observi, dacă privești în bazin, cum se ridică, din fundul acestuia, spre nivelul apei, bule abundente, în creștere vie, care trădează existența unei importante cantități de dioxid de carbon. Apa din acest izvor abundent este limpede, transparentă, ușor sărartă. Gustul este plăcut acid, răcoritor, cu discrete furnicături pe limbă. Greutatea acestei ape este, după Torosiewicz, de 1,00189. Temperatura +14° R. Măsurarea făcută de mine, în septembrie 1857, a dat +6° R”.

„Eficacitatea medicamentoasă a surselor Dorna Watra”[9] este luată în discuție, după citarea unei strofe din Goethe[10], care, în traducere mai mult decât liberă, spune că „Cândva a fost fericit, / Atunci când mintea-i căuta / și încerca răspunsuri / Despre miracolul creației naturii”. „Conținutul ridicat de fier al izvoarelor Dornei Watra se traduce, în primul rând, prin aceea că sunt recunoscute printre cele mai bune ape minerale feruginoase. Așa cum am spus deja, apele acestea au, pe lângă conținutul lor mare de fier, și o cantitate foarte mică de alte săruri, dar care nu afectează efectul fierului. În timp ce majoritatea surselor de apă conțin 43, 42, 40, 20, 15 gr de fier, în constituenți solizi,  în 16 uncii de apă, sursa de la Gleichenberg numărând 1,73568 grame în litrul de apă, sursa Dorna Watra are 2,40186 gr.

Gleichenberg și Dorna sunt singurele surse de ape minerale din Europa cu un conținut de fier de 0,66048 și 0,56800, deci cu cea mai mică cantitate de încărcare solidă menționată anterior”.

Deși diferite de apele din Vatra Dornei, cele din Poiana Negri erau recunoscute, în 1857, ca fiind „la fel de calitative și aproape cu aceleași componente cantitative ca sursele din Giesshübl, Krynica și Eger Franzensbrunn”.

Modul de utilizare a apei minerală de la Dorna, pus sub um moto francez, dar fără precizarea autorului, înseamnă, de fapt, o concluzie furișată discret, despre „cel care își irosește timpul în durere, / pentru că nu apelează la bătul apei și la băi”[11]. Și asta „pentru că apele din Vatra Dornei și Poiana Negri sunt potrivite pentru acele boli cronice, care rezultat dintr-un metabolism patologic, datorită localizării de tulburări într-un organ, tulburări ale respirației, circulației sângelui, digestiei” etc. Prin curele cu ape minerale, „la fel ca atunci când utilizați orice medicament, îmbunătățirea stării pacientului se observă zilnic”, dar cu condiția unei stricte supravegheri medicale, pentru că „se întâmplă adesea ca oamenii bolnavi, care apa minerală fără supravegherea medicului, să constate că starea bolii lor se agravează”.

Tratamentul balnear, descoperit și impus de Hippocrate[12], beneficia de o atotcuprinzătoare literatură de specialitate, datorată, în primul rând, experimentelor făcute de medicii francezi Délore, Panisot, Gebler și Reveil, temeinic analizate și concluzionate de Dr. Karl Hoffmann, în 1867, în fața membrilor Academiei de Științe din Paris,  sunt prezentate punctual și de către medicul austriac Carl Denarowski, în 1868, când publica monografia despre băile de la Vatra Dornei și Poiana Negri[13], dar scopul acestui material, așa cum am mai spus, nu este decât acela de a face cunoscută o mărturie neștiută despre oameni și locuri, și nu o mărturie științifică, referitoare la istoria stațiunii balneare din Vatra Dornei. Cei interesați doar de studiul ca atare, pot găsi cartea lui Denarowski în biblioteca digitală a prestigioasei Ősterreichische Nationalbibliotek, acolo unde o puzderie de mărturii, inclusiv iconografice, despre istoria românilor zac neștiute și, din nefericire, arogant ignorate.

: Fată din Iacobeni, în 1805 – acuarelă de Franz Jaschke (1775-1842)

[1] „O particulă de fier este și rămâne în mod fiabil același lucru, indiferent dacă traversează lumea cu pietre de meteoriți, dacă s-a desprins de pe șine de sub roata locomotivei cu aburi sau dacă trece prin templul unui poet din celula lui de sânge”.

[2] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868

[3] Capitolul „Reise nach Dorna” (O excursie la Dorna), pp. 1 și următoarele.

[4] Bandella, Theophil, Die Bucovina, Wien 1845.

[5] Și anul descoperirii acestor surse, şi numele presupusului descoperitor sunt problematice; prima analizare a surselor de ape minerale din Dorna Watra a fost făcută, încă din 1798, de către Hacquet.

[6] Capitolul Umgebung von Dorna.

[7] Eigenschaften der Hauptquelle in Dorna, capitol care urmează după cel al florei și faunei, peste care trec, doar existența umană interesându-mă în acest material – n. n.

[8] „Plerique tamen inquiunt esse aquam, qualis terra est per quam fluxerit, quod quidem in salsis aquis potissimum declaratur“, op. cit., p. 36.

[9] Capitolul Medicinische Wirksamkeit der Quellen von Dorna Watra, op. cit., pp. 46 și următoarele.

[10] „Freudig war vor vielen Jahren, / Eifrig so der Geist bestrebt, / Zu erforschen, zu erfahren, / Wie Natur im Schaffen lebt“.

[11] „Celui perd son temps et sa peine, / Qui sans préceptes boit et baigne.“

[12] „Curari medicamento, balneo auctor / Hippocrates memoriae tradidit!“, spune citatuldin Celsus, folosit de Denarowski, în deschiderea acestui capitol.

[13] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868.