Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bărbeşti

1899: Ruteni. Foto: Julius Dutkiewicz

BĂRBEŞTI. Aflat în megieşia Nepolocăuţilor, Bărbeştii, satul de la vărsarea Ceremuşului în Prut, beneficiază de o primă atestare documentară, în 1558 (nedatat), când nepoata lui Barbovschi, Anuşca, fata Marenei, vindea a cincia parte din satul Berbeşti şi din Pleşniţa (Zeleneu) altui Barbovschi, pentru 70 zloţi tătăreşti.

În 3 martie 1581, nepoţii lui Romaşco, Danciul, fiul Ulianei, şi ruda sa, Eremie, fiul Milcăi, vindeau lui Petrea Vatag părţile lor de moşie din Bărbeşti („două părţi, partea de mijloc, pe partea cealaltă a Brusniţii”), Pleşniţa şi Botuşăniţa, pentru 240 zloţi tătăreşti.

În 8 februarie 1595, Ilea, vătaful din Bărbeşti, se ceartă cu Fădor Orbul pentru nişte părţi de moşie din Bănila şi Hluboca. Pe atunci, moşia satului ajungea până la schitul Ostra, aflat pe hotarul sudic al satului, şi până la Bănila Rusească, dar se hotărnicea şi cu sate cuprinse, ca nişte insule, în imensa moşie sau la marginea acesteia, precum Pleşeniţa, Dracineţ, Costeşti, Călineşti pe Ceremuş şi Ceartoria. În nord, dincolo de Ceremuş, se aflau ţinuturile poloneze, iar în sud-est, Zeleneul.

În 7 februarie 1672, marele pitar Toader obţinea uric pentru a opta parte de Berbeşti.

În 25 septembrie 1708, satul căpitanului Apostol Mihuleţ trece în proprietatea cămătarului Cerbul Jidovul.

Mihuleţ fusese împuternicit, împreună cu Sturdza cămăraşul, să strângă văcăritul în ţinutul Cernăuţilor, dar, la socoteala finală, Sturdza a plătit 78 lei şi 10 potronici, pe care i-a împrumutat de la Cerbul Jidovul. Banii fuseseră însuşiţi de Apostol Mihuleţ, care, ca să nu dea socoată în faţa lui Matei Vodă, a mai împrumutat, de la Cerbul, şi 394 lei turceşti, apoi a fugit în Polonia.

Tras pe sfoară, Cerbul Jidovul s-a plâns divanului domnesc, primind uric pentru stăpânirea jumătăţii satului Bărbeşti, care aparţinuse lui Mihuleţ, parte de sat pe care o va vinde curând, în 1 martie 1709, vistiernicului Ion Paladi, pentru „230 lei bani gata, de m-am uşurat şi eu de datornicii mei”.

În 5 octombrie 1710, Dumitraşco Calmuţchi cumpără jumătatea de sat, pe care o luase Cerbul de la Mihuleţ, cu 250 lei, de la Ion Paladi, Dumitraşco fiind „mai aproape de acel nume şi de ace moşie”, deci rudă mai apropiată lui Mihuleţ.

Ruda soacrei lui Apostol Mihuleţ, Dumitraşco Calmuţchi, răscumpără partea de sat, în baza dreptului valah, restituind lui Paladi cei 230 lei, în 27 noiembrie 1710.

Un sfert din sat, „partea lui Isar, pentru care parte de moşie s-a tras în judecată Ionaşco Isar cu Ştefan, fiul Ghiţei, nepotul lui Piliposchi, pe timpul domniei lui Ilieş Alexandru Voievod”, aparţinea, după cum avea s-o confirme uricul din 26 februarie 1715, lui Toader Samson şi lui Goian.

Celălalt sfert de sat aparţinea lui Arsenie Ciornohuz, dar care-l vinde, în 6 februarie 1719, popei Ştefan şi diaconului Toma.

În 1720, Apostol Mihuleţ încearcă să-şi recupereze partea lui de sat, folosindu-se de zapise false privind achitarea datoriei către Cerbul Jidov, dar este dovedit şi iarăşi fuge în Polonia megieşă, de unde revine în 1731, după moartea lui Cerbul Jidovul şi a lui Dumitraşco Calmuţchi, şi obţine, în baza altor zapise false, un uric de la Grigore Ghica Vodă, care-l face iar stăpân peste moşia din vina lui pierdută.

Sfertul de sat, care aparţinuse lui Toader Samson şi lui Goian, ajunsese, în 15 iulie 1724, în stăpânirea fraţilor Mihai şi Gheorghe Lenţa, care se plâng la domnie că moşia lor fusese împresurată, deci ocupată abuziv, de Dumitraşco Calmuţchi şi li se face dreptate. Celălalt sfert de sat, care fusese vândut de Arsenie Ciornohuz preotului şi diaconului din sat, revenise în proprietatea nepotului său, Zaharie Ghiţescu (fiul lui Gheorghe „Ghiţă” Ciornohuz), care avea să-l vândă, în 10 mai 1728, protopopului Toma de Berbeşti.

În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întăreşte lui Gligoraş Păunel moşiile pe care le avea în acest nord de ţară, inclusiv „a patra parte de sat Bărbeşti”.

În mai 1728, Zaharie Piţescul vindea protopopului Toma de Berbeşti a patra parte de sat, „ce mi-a venit după moşul meu Ciornohuz… la apa Bruzniţii, cu vatra satului, cu loc de moară, cu câmp, pădure, fânaţe… pentru 2 boi, preţăluiţi cu 18 lei vechi, din care mi-a dat 4 taleri bani gata”, moşioara urmând să fie stăpânită veşnic de rudele protopopului, „în afară de fratele său, popa Ştefan”.

În 1739, partea de sat, cumpărată de Ion Paladi şi răscumpărată de Dumitraşco Calmuţchi, numită Melenişte, se afla în posesia Saftei Caţichi, fata lui Preda Paladi stolnic, semn că practica zapiselor false era în floare. Safta Caţichi vinde partea de sat, dobândită prin întăriri mincinoase, lui Iordachi Cantacuzino, dar urmaşul lui Dumitraşco Calmuţchi, aflând vestea, întoarce banii şi recuperează partea respectivă de sat. Partea aceasta de sat, aflată în sudul moşiei, cuprindea şi schitul Ostra (Berbeşti, cum i se mai spunea, ctitorit de Nicolae Calmuţchi), schit înzestrat cu moşia străbună de Naftanail (Nicolae) monah Calmuţchi, fiul lui Dumitraşco. În 1792, această înzestrare avea să fie precizată, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, la „100 fălci de pământ”.

În 12 ianuarie 1740, după moartea fiului lor de doar 23 de ani, Constandin „cu moarte grabnică de ciumă, aflându-să eal cu noi la Gălaţi”, Iordachi şi Catrina Cantacuzino dăruiau mănăstirii Suceviţa, „pentru ertarea păcatelor lui şi ale lor… o parte de Berbeşti… totul lângă acele sate ce să cheamă Malineşti, care au fostu a moşului du-sale Boului vornicu”.

În 8 iulie 1751, Ioniţă Talpă, nepotul lui Constantin Păunel, vinde lui Iuon Samson şi lui Ioniţă Străşca, pentru 50 lei, „a treia parte din a patra parte de sat Berbeşti.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bărbeşti, moşie a paharnicului CALMUŢCHI şi a răzeşilor, „60 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Giorgie LUPAŞCO, 3 dascăli, Vasili, alt Vasili şi Ion palamar, 2 mazili, Vasile SAMSON şi Sandul PĂUNEL, 2 văduve, Tudosca şi PRICOPOE, 9 argaţi, patri ai paharnicului CALMUŢCHI, Anton HOTIC, Alecsa rus, Luchian cioban, Gavril herghelegiu, şi cinci argaţi ai lui Vasile SAMSON, adică Iozep botnar, ANDRIESCUL, Ivan herghelegiu, Mihail şi Vasile, 4 jidovi, Kilma, Herşko, David şi Simon, 1 ţihan, Simion, şi 38 birnici, şi anume: Vasili sin protopop vornic, Ion MULICI, Grigor  DIACONENKO, Vasile brat lui, Tuader CERNĂUŢAN, Andronic sin popii lui LUPAŞCO, Petre dascăl, Nicolai COZMA, Petre cumnat lui, Toma sin COZMII, Hrihor ŞĂRBATIN, Toma NECULAICIUK, Fodor brat ego, Dumitru GAVRILIUC, Andrii NICOLAICIUK, Vasili sin pălămariu, Vasile zet dascăl, Tănase sin TOMII, Timofti zet CERNĂUŢAN, Matei DUDUCA, Fedeor RUSNAK, Andrei MĂLAICO, Andrei PODAN, Vasile MARCO, Ion TUCHIN, Mihail morar, Vasile HUŢAN, Grigori HUŢAN, Ivan PAVLIUC, Giorgie ROTILĂ, Iurie rusul, Nicolai BOTEZAT, Ştefan ONCIUL, Acsintii sin TOMII, Mihai sin COZMII, Ostafi POGONICI şi Luchian zet ARICI.

O ultimă revendicare şi întărire de moşii, datată în 20 aprilie 1783, delimitează, în hărţile cadastrale austriece, două părţi de sat, aparţinând răzeşului Iuon Calmuţchi, un sfert, aparţinând lui Vasile Samson, celălalt sfert de sat aparţinând feciorilor popii Toma Păunel, Sandul şi Vasile.

Părţile satului se numeau Calaura, După Deal, Gropana, Samsoneni şi, aşa cum deja am văzut, Maneleşce (loc devenit, ulterior, ţarină).

Moşia Berbeştilor, străbătută de pâraiele Berina, Brusniţa, Salomonie şi Trestianeţul, înseamnă o unduire de dealuri domoale (Stânca, Ostra, Trimudri, Horb, Dumbrava, Culmea Dealului, Venohrad) şi lunci (Lunca Câinelui, Şesul Prutului), cu ţarini roditoare (Berina, Bezar, Cadeleşce, Dumbrava, Maneleşce, Mănăstirea Ostra, Ostra, Pletna, Răzăşeni, Samsoneni, Dubena, Luh, Na Lanu, Rutke, Staveşce).

În 1774, satul Bărbeşti avea 44 de gospodării, sporite, până în 1784, la 119. În 1890, satul avea 1.175 locuitori, păstoriţi de parohul Nestor Goreţchi. Învăţător era Nicolai Cuşniriuc, iar primar – Teodor Petraşciuc.

Răzeşii din Berbeşti, Iuon Calmuţchi, care stăpânea o jumătate de sat, moştenită de la tatăl său, Mihalachi Calmuţchi, care o cumpărase, Vasile Samson, care avea un sfert de sat (zestrea fetei lui Onciul de Zamostie), celălalt sfert fiind al lui Sandul Păunel şi al Vasile, feciorul popei Toma, şi-au declarat proprietăţile, în 20 martie 1783, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina. Fiul lui Mihalachi Calmuţchi, Dimitrie, îmbolnăvindu-se, va dărui, în 11 aprilie 1795, surorii sale, Zoiţa, o jumătate din a douăspezecea parte de sat Bărbeşti, iar fratelui mai mic, Nicolai, o parte din sat.

În 1797, când cete de tâlhari leşi, care prădaseră prin Bucovina, încă s-au mai „ţinut o bucată de vreme la margine şi pe urmă, cu mână întrarmată au căutat să treacă în Galiţia, dar fiind bătuţi de armele împărăteşti, s-au împrăştiat”, autorităţile bucovinene au ordonat vornicilor să întocmească liste nominale cu călăreţi şi pedestraşi, fiind puşi sub comandă, pentru a fi rânduiţi în vederea unor „întâmplări trebuincioase”.

În 1797 iulie 28, s-a întocmit izvodul locuitorilor din Bărbeşti şi Carapciu pe Ceremuş, atât călăreţi, cât şi pedestraşi-puşcaşi. Satul Bărbeşti avea câţiva şleahtici călare, Dumitraş Culeşcăi, Toader Bendaş, Dumitraş Cernăuţeanul, Vasăli Popovici şi Toader Andrusiac, şi tot atâţi pedestraşi, pe Toader Scripcar, Ştefan Ciubotar, Iacov Marcina, Vasăli Necolaeciuc, Vasăli zet Dascăl.

Vornic al satului Bărbeşti era Ion Dascăluc, în consiliul comunal activând mazilii Vasăle Cârste, Vasăle Mihailocu şi Ilie Peletina.

În 1843, patronul bisericii ortodoxe din Bărbeşti era Ioan de GOIAN, iar parohul Georgie MITROFANOVICI păstorea peste 688 enoriaşi. În 1876, patroni ai bisericii erau Eugen şi Elisabeth de KALMUTZKI, satul avea 1.459 locuitori, iar paroh era Nestor GORECKI. În 1907, Nestor GORECKI, născut în 1848, preot din 1870, paroh din 1872, se mai afla la cârma parohiei, cantor fiind, din 1900, George ZALKOWSKI.

Din 1878, în Bărbeşti funcţiona o şcoală cu 4 clase[2].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bărbeşti, comună rurală, în partea de N.or a districtului Storojineţ, situată pe pârâul Bruşniţa, afluent al Prutului. Suprafaţa: 13,71 km p., îm­preună cu satul Ostra; popu­laţia: 1.761 locuitori, dintre care aproape toţi ruteni; români sunt puţini. Este în apropiere de drumul districtual Zeleneu-Văşcăuţ şi de drumul principal Nepolocăuţi-Vijniţa; staţie de drum de fier a liniei ferate Nepolocăuţ-Vijniţa. Are o şcoală populară şi o bise­rică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, zidită din legatul defunc­tei Ana de Calmuschi, născută Prodan. La 1776, era pe jumătate în posesia mazilului Mihalache Calmuschi şi cealaltă jumă­tate, în posesia mănăstirii Suceviţa. Se găsea, pe atunci, aci schitul, întemeiat pe la anul 1762, de Nicolae Calmuţchi sau Calmăşul, care se călugărise, sub numele de Natanail. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.273 hectare pământ arabil, 158 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 135 hectare izlaz, 27 hectare pădure. Se găsesc 82 cai, 555 vite cor­nute, 113 oi, 224 porci, 88 stupi. Bărbeştii, moşie, cu administra­ţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 3,83 km p.; populaţia: 54 locuitori, aproape exclusiv izraeliţi. La 1776, era jumătate în posesia mazilului Mihalache Calmuţchi şi cealaltă jumă­tate, în posesia mănăstirii Suceviţa”[3].

În 1910, trei sferturi dintre locuitori vorbeau limbi slave, iar un sfert – româna.

În 13 ianuarie 1912, murea „Leon cavaler de Samson, mare proprietar în Samsoneni (Bărbeşti)[4].

1916: Printre eroii necunoscuţi ai Bucovinei, s-au numărat şi „Gavril a lui Teodor Petraşciuc, născut în Bărbeşti, la 21 august 1867, ar fi murit, în toamna 1916, în Prislop, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea surorii sale Paraschiva Cozma, născută Petraşciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”, şi „Ioan a lui Ştefan Iavorenco, născut în Bărbeşti, la 24 august 1867, trecând, cu trupele austriece, în Ungaria, în luna decembrie 1916, ar fi murit, cu puţine zile înaintea Crăciunului anului 1916, în Tihuţa, Ungaria. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eudochiei Iavorenco, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” [5].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Stăneşti, făcea pare, ca reprezentant al ţăranilor, şi „N. Sirota, agricultor, Bărbeşti”[6].

1941: Învăţătoarea „Leca Olga Prodan, seria 1938, media 7,90, numită în comuna Bărbeşti, judeţul Storojinet”[7].

1942: „Noi, preşedinţii Curţii Marţiale a Corpului IV Armată, / Având în vedere deciziunea dlui general comandant al Corpului IV Armată, prin care individul Jealcovschi Petre, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, a fost trimis în judecata Curţii Marţiale a Corpului IV Armată, pentru crima de trădare, prevăzută şi penată de art. 192, combinat cu art. 190 din codul penal; / Având în vedere că numitul nu s-a prezentat la formalităţile prevazute art. 254 din codul justiţiei militare, / Ordondm ca individul Jealcovschi Petre, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, să se prezinte, cel mai târziu în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe, la Curtea Marţială a Corpului IV Armată, spre a fi judecat; în caz contrar, va fi judecat în contumacie, conform art. 364, 365 şi 366 codul justiţiei militare. Prezenta ordonanţă va fi afişată la ultimul domiciliu al susnumitului, la uşa Curţii Marţiale; de asemenea va fi trecută în ordinul de zi al Comandamentului de care depinde această Curte Marţială şi va fi publicată în Monitorul Oficial. /Dată la 11 iulie 1942. Preşedinte, lt. col. magistrat Burada / Nr. 67.789”[8].

1943: „Doamna Calenciuc Maria a lui Atanasie, casnică, din comuna Bărbeşti, satul Călineşti, judeţul Storojineţ, prin petiţiunea înregistrată sub Nr. 5.592, din 6 mai 1943, a intentat, la acest tribunal, acţiune de divorţ, contra soţului său Atanasie Calenciuc, agricultor, cu acelaşi domiciliu, pentru motive determinate de lege. Din căsătoria susnumiţilor a rezultat un copil. / Nr. 11.060 – Dos. Nr. 872/943”[9].

1943: „Tribunalul Storojineţ. Prin ordonanţa Nr. 30, din 30 noiembrie 1942, s-a transcris, în registrul de societăţi al Tribunalului Storojineţ, con tractal de asociaţie, intervenit între Alexandru Perci, Vasile lui Gavril Hîj şi Vasile Gavreliuc, toţi din comuna Văşcăuţi pe Ceremus, judeţul Storojineţ, auteutificat de Judecătoria mixtă Văşcăuţi, sub Nr. 85 din 31 iulie 1942, pentru exploatarea fabricii de cherestea, situată în comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, constituiţi în societate în nume colectiv, sub denumirea „Societate pentru exploatarea şi industrializarea lemnului Perci-Hîj-Gavreliuc”, în Bărbeşti, judeţul Storojineţ, având un capital social de 100.000 lei, în durata de 3 ani, şi cu respectarea clauzelor din contract. Drept care s-a îneheiat prezentul extract. / Grefier, Indeseifrabid, / Nr. 16.374. / 1942, noiembrie 30”[10].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[11], următorii învăţători şi învăţătoare: Ivanciu Sofia, comuna. Bărbeşti, judetul Storojineţ, media 7,50, şi Prodan Olga, comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, media 7,70”.

1944: „Doamna Ecaterina Slevciuc, născută Hunca, din comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, prin petiţiunea înregistrată la Nr. 16.367 din 21 decemvrie 1943, a intentat, la acest tribunal, actiune de divorţ, în contra soţului ei Nicolae Slevciuc, agricultor, fost cu ultimul domicilu în comuna Bărbeşti, în prezent cu domiciliu necunoscut, pentru motive determinate de lege. Din căsătoria susnumiţilor a rezultat o fetiţă, cu numele de Natalia, în vârstă de 2 ani. Pârâtul nu posedă nici un fel de avere. / Nr. 6.688. / 1944, martie 7. / Dos. Nr. 2.159/943”[12].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 445

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz. 1843 p. 21, 1876 p. 94, 1907. p. 72

[3] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[4] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. I, Anul II, 10 martie 1912, p. 13

[5] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[6] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[7] Monitorul Oficial, Nr. 302, 20 decembrie 1941, p. 7928

[8] Monitorul Oficial, Nr. 165, 18 iulie 1942, p. 5986

[9] Monitorul Oficial, Nr. 141, 21 iunie 1943, p. 4213

[10] Monitorul Oficial, Nr. 60, 12 martie 1943, p. 1507

[11] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[12] Monitorul Oficial, Nr. 67, 20 martie 1944, p. 1962

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bănila pe Siret

BĂNILA MOLDOVENEASCĂ. În 17 august 1428, Alexandru cel Bun întărea lui Stanciul satul Banila pe Siret.

În 7 mai 1555, Alexandru Lăpuşneanul confirma lui Fedco şi surorii lui, Maruşca, copiii Magdei, precum şi rudelor lor, Alexandru şi Avram Banilovschi diac şi surorii lor, Fedca, copiii lui Ioan Banilovschi, nepoţii lui Danco Banilovschi, satele Bănila şi Iugeşti (Igeşti), după uricul din 17 august 1428 al strămoşului lor, Stanciul.

În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă feciorilor săi, Constantin şi Săcuianul, „a patra parte de sat Bănila, baştină, cu toţi ţăranii şi cu o moară, şi cu toate locurile şi veniturile, însă casele din Bănila sunt ale fiului mai mic, Săcuianul”.

În 2 aprilie 1700, Gheorghe Isar vindea lui Constantin Turcul partea lui „de Banila moldovenească, ce a cumpărat-o părintele meu, Isar, de la Vasilie Postelnicescul, anume a şasea parte din a treia parte de sat”.

În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin (fiul lui) Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe soacra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.

În 10 iulie 1709, Gheorghie Isar vindea lui Constantin Turcul, pentru 45 lei, partea de moşie din Bănila Moldovenească, din partea pe care o stăpânise împreună cu Goianeştii.

Aflată pe Siretul Mic şi în hotar cu străvechile sate Lucavăţ, Jadova, Comareşti, Panca, Budineţ, Ciudei, Crasna Putnei, Crasna Ilschi şi Braniştea Putnei, Bănila de pe Siretul Mic sau Moldovenească pare să se fi constituit ca vatră de sat pe Lazurile Petreştilor, cum se menţionează într-un document din 1712, şi avea, în 1774, 44 de familii, numărul acestora crescând, până în 1784, la doar 55.

În 20 ianuarie 1726, Sandul Momitco şi jupâneasa Aniţa vindeau Antimiei, văduva lui Constantin Turcul, pentru 25 lei turceşti, „din a patra parte, a şesa parte” din satul Bănila, moşie moştenită „de la părintele nostru Pilat şi moşul nostru Grama”.

În 19 iunie 1727, Gheorghe Diacon, nepotul lui, Constantin, şi Vasile Licperde obţin uric de la Grigori Ghica Vodă pentru „o moşie din sat de Bănila moldovenească… ce o are de la moaşa sa (bunica) Gaftona, fiica lui Grama, şi fusese împărţită în două, între Constantin şi Licperde, după zapisul visternicului Lupul, fost staroste de Cernăuţi”.

În 2 august 1741, Gheorghe Perjul, fraţii săi şi vara lui, Paraschiva, obţin uric de la Grigori Ghica Vodă pentru „moşiile ce zisă că au după părinţii lor” în Bănila.

În 15 octombrie 1754, când s-a stâlpit satul Bănila pe Siretul de mijloc, a douăsprezecea parte din tot satul aparţinea diaconului Ştefan Vlad şi lui Ion Vlad; a şasea parte din tot satul era a fraţilor Nacul şi Ion Goean; a treizeci şi şasea parte era a diaconului Gheorghiţă, „ce-i zic Veriga”; a treisprezecea parte era a lui Toader Păunel; a douăzecia parte era a lui Sandul Onciul, iar a patra parte din tot satul aparţinea lui Toader Ciornohuz.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bănila, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „44 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, 7 femei sărace şi 34 birnici.

Două toponime, menţionate în 1755, Sălişte şi Săliştea Veche, sugerează discontinuitatea locuirii acestei vetre de sat, care avea „unele poieni lângă Siret, în spre munte, care se cheamă Coşciula”. Ulterior, adică în 1785, vor fi menţionate „părţile de Banila, zise Cireşul şi Coşciula”, cu referire la moşii şi nu la vetrele de sat cu aceleaşi nume.

În 3 ianuarie 1786, familiile Zota, Ciornohuz şi Borşan, având acelaşi strămoş, Măndre, împărţeau între ei satul Banila pe Sereţăl, semnatarii înţelegerii fiind Ioniţă Zota căpitan, Grigoraş Ciornohuz, Vasili Ciornohuz, Andronachi Borşan, Mihalachi Ciornohuz, Andrei Daşchevici, nepot de soră Zotii, Grigoraş săn Pentelei, nepot Zotii ot Cernăuţi şi Vasili Popovici zet lui Ciornohuz.

În 18 februarie 1802, Maria, văduva lui Isac Cucoran, înzestra pe fiica ei, Nastasia, jupâneasa lui Condurachi Pătraşcu, cu părţii de moşii în Bănila, Lucavăţ, Jadova, Vilauca şi Panca.

Iliana, văduva lui Ion Ciornohuz şi fata răposatului Nicolai Borşan, dăruia, în 26 iulie 1812, în regim viager, nepotului de soră al soţului ei, Marco Bahatir, o moşioară de 24 stânjeni domneşti, în Bănila Moldovenească, învecinată cu moşioarele verilor ei, Andronachi Borşan, şi feciorii lui Ilie Borşan.

În 1843, biserica din Banila pe Siret, patronată de Nicolai de GOIAN, îl avea paroh pe Constantin ONCIUL, care păstorea peste 1.258 de suflete. În 1876, parohul Ioan ŞTEFANOVICI păstorea 2.118 enoriaşi. În 1907, când biserica din Banila pe Siret, ridicată la statutul de parohie în 1786, ţinea de Protopresbiteratul Siretului, deservea enoriaşii din Bănila pe Siret şi din cătunele Mesteceni, Augustendorf, Coşciula, Hligea, Strungiu, Staica, Coşulica, Pantin, Poieni, Hoiniceni, Proseanca, Dunavez, Veji, Laurenka şi Rivnia, patroni ai bisericii erau Casandra de BUBERL, Emil şi Fanny von MEDVECZKY, iar paroh era Eusebie PROCOPOVICI, născut în 1870, preot din 1900, paroh din 1905. Cantor bisericesc, angajat în 1900, era George POPESCUL, născut în 1866.

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[2].

1885. Raportul anual, pagina 40 (Descoperiri pe platoul Hliboka). „Conservatorul Gutter a raportat și despre descoperirile făcute recent la Vama, Banila și Siret, şi s-a decis să se subvenționeze săpături sistematice pe Podișul Hliboka“ [3].

1886. Vol. 12. Nota 2, pagina XXIV (Descoperiri de monede): „Conservatorul Gutter din Siret a raportat că, în 1885, multe monede romane de argint au fost găsite în incintele castelului princiar din Suceava, iar alte monedele romane de argint au fost găsite, în număr mai mare, şi la Banila. Ambele descoperiri sunt remarcabile”[4].

O şcoală cu 4 clase funcţiona, la Bănila pe Siret, din 1886[5].

În 1890, Bănila Moldovenească avea 4.479 locuitori, dintre care 850 evrei, doi preoţi, pe Ioachim Pătraş şi pe Vasilie Buşnean, cantorul bisericesc numindu-se Teodor de Cracalia. Primar al comunei era Dimitrie de Baloşescul, iar învăţător, Dometie Ştefanovici. Şcoala din Bănila Moldovenească funcţiona, cu învăţământ în limba română, în anul 1894.

În Bănila Moldovenească existau trei gatere, distilerii de alcool, fabrici de cherestea o fabrică de unt şi una de mobilă. În perioada interbelică, timp de trei decenii, primar al comunei a fost evreul Mendel Gottesmann, funcţii importante în probleme de edilitate ocupând Dinghe Druckmann, Herzl Haber şi Seide Koppler, familiile evreieşti DThe Druckmann, Haber, Gabor and Surkis families were highly respected.DDruckmann, Haber, Gabor şi Surkis fiind printre cele mai respectate. Comuna-orăşel avea trei comunităţi evreieşti, ultimul rabin din localitate fiind Mordechai Horowitz. The last president of the Jewish community was Salamon Sussmann, his deputy was Abraham Koffler. The doctors were Dr. Josef Horn and Dr. Isiu Salzberger.PrintrePPrintre medicii din Bănila se numărau Josef Horn şi Isiu Salzberger.

O listă cu „o parte însemnată a poporenilor de acolo”, adică din Banila Moldovenească, semnată în primăvara anului 1894, în semn de „lepădare de rachiu şi de crâşme, cuprinde următoarele nume: cantorul Teodor de CRACALIA, Dionisie COSTINEAN, Teodor şi Maria VOLOŞENIUC, Daniil, Ioan şi Maria BELMEGA, Ilie, Teodor, Ana şi Ioan LOGIN, Teodor, Vasile George, Maria, Alexandru, Iordachi, Eudochia şi Paul CHARITON (se citeşte HARITON), Agripina, Ioan, Anna, Nicolai, Axenia, Vasile şi Alexie COSMICI, Constantin, Varvara şi Teodor MEHEDEN, Ana şi Maria ŞERBAN, Eudochia şi Matrona IVANEŞCIUC, Maria, Teodosia, Axenia, Pelagia, Iacov, Eufrosina, Titiana, Samfira, Michail, Agapia, Nichita, Procopie, Varvara, Marco şi Irina COVALI, Simion, Maria, Axenia, Irina şi Agapia ŞENDREA, Dimitrie şi Elena HARASEMNIUC, Gavriil şi Maria MANDRIG, Ecaterina, Martin, Dimitrie, Simion, Maria, Nastasia, Ştefan şi Petrea BORŞAN, Paul, Ecaterina şi Domnica OPAEŢ, Nicolai, Titiana, Maria şi Cosma COPCIUC, Gavriil şi Nastasia MOTOVELEŢ, Maria, Irina, Ieremie şi Vasile REBCA, Onufrei, Sofia şi Alexie CHIRILEC, Ana NARGANG, Iftimia, Magdalena, Dimitrie, Parascheva şi Leontie URECHE, Andrei, Eudochia, Ioan, Parascheva şi Elena ZINECI, Andrei, Petru, Maria şi Parascheva LEIBUC, Nichifor, Teodor, Pelagia, Paul, Teodora şi Nichita POPOVICI, Ioachim, Nichita, Nicolai, Ecaterina, Teodor, Irina, Onufreiu, Gavriil, Agapia şi Ştefan CIORNEI, Ioachim, Andrei, Axenia şi Titiana CIOCAN, Constantin UHRIN, Ioan, Ciril şi Ioana HUMENIUC, Eudochia GELETCA, Domnica ISAC, Anna SAITCU, Ioan, Paraschiva şi Ciril ZIETCO, Vasile FLOREA, Lucian, Nichita şi Elena MARTEŞCIUC, Anna MARCINEAC, Anna ŢINTILĂ, Vasilisa, Alexie şi Procopie BERLA, Irina, Vasica, Alexie şi Procopie BERLA, Irina, Vasile, Magdalena, Ioan şi Nastasia HINCEAC, Parascheva, Samfira, Iftimia, Maria, Ana, Ioana şi Petrea HOINIC, Parascheva, Ioan, Ilie, Maria, Sofia şi Agapia UNGUREAN, Ecaterina HNATIUC, Nastasia, Axentie, Pelaghia, Irina, Tanasie, Ignatie, Maria, Mihail, Iioana şi Nichita BOJCIUC, Maria şi Filip CHEFIUC, Anna şi Achilina BERDAR, Dimitrie, Ilie, Parascheva, Nastasia şi Iftimia FERCIUC, Onufrei şi Nastasia FAICIAC, Petru, Maria şi Paul Volfinger, Titiana şi Grigore TURCHEVICI, Ioan, George, Nastasia, Magdalena şi Ecaterina ŞCRABA, Antonie şi Axenia BERCIUL, Elena CIONOHOZ, Trifon, Parascheva, Irina şi Maria SEPCIUC, George şi Maria GONTARIUC, Petru şi Mihail MÂNDRIŞOR, Ştefan, Axenia, Grigorie şi Domnica DOLINSCHI, Maria ŞALOSCHI, Titiana, Petru, Pentelei şi Nichita DAVIDEAN, Petru şi Tecla ODINSCHI, Varvara, Eufrosina şi Dimitrie MANCOVSCHI, Axenia SANDULOVICI, Domnica MIROŞ, Axenia şi Titiana COCERHAN, Maria George şi Iacov SCRIPCARIU, Ioan COJOCARIU, Vasile DUMITRIUC, Dimitrie, Parascheva şi George TATULICI, Ioan şi Iftimia ALBOTA, Ioan şi Ecaterina PORFIREAN, Michail, Christina, Constantin, Calinica şi Mateiu MOSCALIUC, Grigorie BILINSCHI, Casandra FRUNZĂ, Grigorie şi Anna PŞINEC, Timofie şi Teodor PETRAŞCIUC, Gerasim MOISIUC, Ilie şi Domnica FALIBOGA, Ecaterina, Michail, Teodor şi Eudochia BRUS, Michail CHALUS (se citeşte HALUS), Maria şi Pentelei SAVIUC, Eudochia, Constantin, Pelagia şi Elena MATEICIUC, Constantin şi Titiana POLEANSCHI, Vasilisa, Ignatie, Anna, Ioan şi Sofia JACOVEICIUC, Grigorie TVARDOVSCHI, Filip, Irina, George, Domnica, Emanuil şi Daniil ROMANIUC, Varvara, Nastasia, Elena, Parascheva, Grigorie şi Maria GEORGICIUC, Nastasia şi Ilie VADELIUC,  Axenia şi Nastasia TRUFIN, Parascheva şi Nastasia TANASICIUC, Ioan şi Gavriil SINEAVSCHI, Dimitrie, Domnica, Constantin şi Miron BOHATIR, Daniil PELEPCIUC, Achilina MELNECIUC, Maria HERDEGA, Ioan ORJENDOVICI, Sofia COSTANCIUC, Michael, Parascheva, Ioan, Ecaterina, Maxim şi Elena SMUC, Simion TUN, Axenia PAULIUC, Constantin REBCIUC, Teodor şi Sofia SINEAVSCHI, Grigorie, Paul şi Sofia PURŞAGA, Georgie, Domnica şi Daniil ŞVED, Ioan ALEXIUC, Alexie TATAR, Dimitrie, Irina, Iftimia, Axentie şi Eudochia BUCATCA, Andrei MANCHEVICI, Iacob şi Maria UHRENIUC, Onufreiu şi Ana MAXEMIUC, Paul, Ioan şi Maria PROŢIUC, Grigorie, Maria şi Irina ILCIUC, Grigorie MAZUREAC, Maria ZAHUL, Parascheva CUSIEC, Sofia, Onufreiu şi Sofronia COSOVAN, Maria TATAREN, Onufreiu CHARIUC (se citeşte HARIUC), Teodor TIMCIUC, Vasile LASCHIVA, Vasile COSTINIUC, Miron şi Ioan CHIMEC (se citeşte HIMEC), Eudochia BODNARIUC, Simion, Maxim, Ioan şi Atanasie PASARIUC, Miron şi Ioan RIZAC, Maria ONUFREICIUC, Sofronia COSACIUC, Melania CIOBOTARIU, Iustina FLORESCU, Lucian, Parascheva şi Procopie SCACUN, Eufrosina DRAVTA, Elena CREJANOVSCHI, Nastasia şi Anna DUMITRIUC, Dimitrie şi Sofronia RACHOVSCHI, Pelagia şi Michail ŞENCARIUC, Ioan DOFTORIUC, Alexie HACMAN şi Artemon PENTELEC[6].

O colectă pentru Internatul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de „Vasile BUSNEAN, cooperator în Banila-moldovenească”, menţionează următoarele nume de localnici: Constantin ŞTEFANOVICI, Leon BALOŞESCUL, Teodor CRACALIA, Ilie LOGHIN şi Teodor CHARITON[7].

1901: „Prin Vicovu de Sus (Ober-Wikow), am călătorit, prin împădurita țară muntoasă, spre nord-vest, până la Krasna-Ilski, satul românesc extrem din nord-vest, deoarece satele Banila Moldovenească, Davideni, Comareşti vorbesc limbi slave, în ​​ciuda românilor. De aici, am urmat Siretul, trecând prin Ciudei (Czudyn), unde locuiesc evrei, germani, români şi ruteni, spre Suceveni” [8].

1907: O polemică politică, publicată de Apărarea Naţională, şi semnată, în 14 martie 1907, în Bănila Moldovenească, de Toader Opaeţ, Ştefan a lui Ioan Borşan, Filimon Cuciurea şi Alecu Borşan, conţine şi o informaţie importantă pentru istoricul obştei. Şcoala din Coşuliuca, cu 2 clase, s-a înfiinţat în 1904, cu Constantin Vlad învăţător, înlocuit cu „Kocza din Ipoteşti”, care a renunţat la predarea în limba română, optând pentru ruteană – cum i se spunea, pe atunci, limbii ucrainene, în ciuda împotrivirii răzeşilor din Bănila Moldovenească, al căror lider de ocazie, în chestiune, devenise George Şcraba[9].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bănila Moldovenească, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe Siretul Mic. Suprafaţa: 67,55 km p.; po­pulaţia: 4.249 locuitori români şi ruteni, de religia gr. or. Se compune din vatra sa­tului şi din cătunele: Dunaveţ, Hilgea (sau Pontu-Euxin), Hoiniceni, Coşciuia, Laurenca, Pantin, Plaiul, Poliana, Rivna, Soloneţ şi Strungiu. Este legată cu Cireş şi Budineţ printr-un drum distric­tual, care se bifurcă aci, o ra­mură apucând spre Berhomet, alta spre cătunele sale Hilgea şi Coşciuia. Are o şcoală populară şi o bi­serică parohială, cu hramul „Înălţarea Domnului”, ambele în Bănila Moldovenească pro­priu-zisă; o biserică filială, cu hramul „Sf. Ioan cel Nou”, în cătunul Coşciuia. Românii au o casă de economie şi un ca­binet de lectură. La 1776, era în posesia unui oarecare preot Ştefan. În pădurea Rosişnei se află un munte, pe al cărui vârf stă o foarte frumoasă stâncă, numită „Scala-Doboş”, care este obiectul unei legende răspândite prin populaţia dimpre­jur. Se zice că aci şi-a avut locuinţa căpitanul de haiduci Doboş, foarte mult cântat în poeziile populare ale rutenilor. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, fâneţurile, exploatarea pădurilor şi cu creşterea vi­telor. Mulţi fac chirigie, tră­ind din transportul lemnelor. Comuna posedă 1.670 hectare pământ arabil, 1.590 hectare fânaţuri, 37 hectare grădini, 1.283 hectare izlaz şi 10.750 hectare pă­dure. Se găsesc 338 cai, 2.069 vite cornute, 640 oi, 760 porci, 202 stupi. Bănila Moldovenească, veche moşie boierească, cu admi­nistraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa 10.06 km p.; po­pulaţia: 88 locuitori, ruteni şi izraeliţi”[10].

1910: Din conducerea Societăţii Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni făcea parte şi „Eudoxiu cav. de Ursachi, mare proprietar în Banila moldovenească”. „Societatea numără, astăzi, 2.572 membri ordinari, 17 membri fundatori şi 9 membri onorari”, iar adunări generale s-au ţinut „prin satele răzeşeşti, anume în Nepolocăuţ, Cuciurmic, Broscăuţ, Ropcea, Igeşti, Banila moldovenească, Muşeniţa, Mihalcea, Cabeşti, Voloca pe Ceremuş şi Carapciu pe Ceremuş. În toate locurile acestea, mazilimea şi răzeşimea au întâmpinat stăruinţele societăţii cu mare însufleţire” [11]. „În 9 octombrie 1910, a avut loc o frumoasă adunare a mazililor şi răzeţilor din Banila moldovenească, la îndemnul domnului proprietar mare şi primar Eudoxie cav. De Ursachi şi Alecu Daşchevici. Din partea comitetului au luat parte dl vicepreşedinte Dr. Iancu cav. de Cuparencu şi Leon cav. de Vlaico, însoţiţi de un număr considerabil de tineri universitari, ca reprezentanţi ai Societăţii academice „Academia Ortodoxă”, „Junimea” şi „Dacia”. La gara din Banila, au fost întâmpinaţi reprezentanţii noştri de inteligenţa locală, în frunte cu dl Ursachi, iar la localul şcolii i-a salutat, în numele mazililor şi răzeşilor din Banila, dl paroh Ştefan Stefanovici. A răspuns dl Dr. Cuparencu, mulţămind pentru frumoasa primire şi invitând pe cei prezenţi, la orele 4, la adunare. Adunarea a fost deschisă de dl. H. Stefanovici, la a cărui propunere s-a ales de prezident ad-hoc Dr. Cuparencu per acclamationem. Întâmpinat cu vii aplauze, a început Dr. Cuparencu oraţiunea sa, arătând rolul însemnat ce l-au jucat, în trecut, mazilii şi răzeşii din Bucovina. A raportat despre activitatea comitetului şi, în special, despre ajutoarele acordate, în anul acesta, elevilor sărmani şi sârguincioşi, care frecventează şcolile secundare şi primare în capitală. A provocat pe mazili şi răzeşi la muncă serioasă, şi a încheiat cu cuvintele: „Avere n-aveţi ca strămoşii voştri, aceasta e în mare parte în mâna duşmanilor voştri; pă­straţi cel puţin cinstea neamului şi odorul cel mai scump al stră­bunilor, limba românească, pe care să o lăsaţi neştirbită copiilor voştri. Daţi copiii la şcoală, căci azi numai prin cultură putem ajunge la ceva”. Frumos a vorbit dl superior Zaharie Şesan, despre însemnătatea şcolii, îndemnând pe cei prezenţi să-şi dea copiii la şcoli româneşti, să trăiască în unire şi să nu se lase ademeniţi de contrarii neamului. La propunerea dlui Vasile Marcu (din Frătăuţi – n. n.), care e un membru zelos al răzeşilor, adunarea l-a felicitat pe Dr. Cuparencu, la obţinerea gradului de doctor în filozofie, mulţămindu-i, totodată, pentru munca prestată pentru mazilii şi răzeşii din Bucovina. Mai mulţi elevi ai şcolii din sat au declamat frumoase poezii româneşti. Laudă şi onoare i se cuvine dlui Leşan, care îşi cunoaşte aşa de bine misiunea sa ca educator al tineretului şi naţionalist vrednic. Cu un puternic „Trăiască prea luminatul împărat Francisc Iosif I”, s-a încheiat această mândră adunare. La finea adunării, s-au trimis, la propunerea dlui Daşchevici, telegrame de încredere şi recunoştinţă preşedintelui societăţii, Dionisie cav. de Bejan, şi deputatului prof. univ., dlui Dr. Constantin Isopescul-Grecul. Seara, a avut loc o petrecere cu dans, pe care a deschis-o dl Dr. Cuparencu, cu dna Vilhelmina de Ursachi. A fost animaţie şi entuziasm, în toată suflarea românească, până în zori de zi. Esprimăm recunoştinţa noastră inteligenţei din Banila şi dlor studenţi universitari care şi-au dat toată silinţa ca, atât adunarea, cât şi petrecerea, să reuşească atât de frumos. Venitul curat s-a distribuit între „Soc. Mazililor şi Răzeşilor bucovineni” şi „Soc. Doamnelor române” din Banila, a cărei harnică prezidentă e dna Ursachi”[12].

1910: „Societatea Mazililor şi Răzeşilor buco­vineni a trimis liste de subscripţie, în toamna anului 1910, la diferite persoane. Începem cu publicarea celor sosite. Pe lista Nr. 7, încredinţată dlui Zaharie Leşan, învăţător superior în Banila Moldovenească, au sosit 29 coroane, la care au contribuit: Iancu de Cracalia 3 coroane, Zaharie Leşan, George Chariton, Neagul Minai, Vasile Bohatir câte 2 coroane, Tudor Bujor, Iustin Cârdei, Titus Puşţinchevici, George Martilici, Otilia Siretean, Gramatovici, Arcadie Vihnan, George Filievici, Petru Ilica, Dumitru Voloşciuc, Volcinschi, Constantin Zugrav, Simion Boca, N. W., Policarp Ostafi, Calistrat Mancovschi, Teodor Georgiciuc câte 1 coroană, George Popescul, Adolf Fischer câte 50 bani. Afară de aceea, a mai colectat dl Leşan, la nunta d-lui Leon cavaler de Vlaicu, în Banila Moldovenească, suma de 94 coroane, la care au con­tribuit: Isopescul-Grecul, Eudoxie Ursachi, Vihelmina Ursachi, Leon cav. de Vlaico câte 10 coroane, Eudoxie Daşchevici, Aurora Daş­chevici, Ioachim Patraş, Teofil Constantinovici, Ştefan Ştefanovici, Marie Bilobram câte 5 coroane, Olga Iacoban, Alecu Daşchevici, Ilarion Daşchevici, Nicolai Hluşco, Vladimir de Ianovici, Teofila Daşchervici, Cornel Vasilovici, Dimitrie Voloşciuc, Aspasia Daşchevici, Vic­toria Hluşco, Leon Baloşescul, Eufrosina Ştefanovici câte 2 coroane. Din suma aceasta, s-a trimis, la hotărârea comitetului filialei Societăţii din Banila 25 coroane unui elev care cercetează gimnaziul din Câmpulung, iar restul s-au trimis la adresa dlui Cuparencu”[13].

1910: „Doamna Maria de Goian a obţinut şefia poştei din Banila Moldovenească, după răposatul ei soţ, Dimitre cavaler de Goian”[14].

1911: O altă petrecere populară românească a avut loc, la Bănila Moldovenească, joi, 24 septembrie, aranjată tot de către Societatea Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni. „Cu trenul de amiazăzi au sosit, din Cernăuţi, dl inginer Iancu Popescul”, studenţi din societăţile „Junimea” din Cernăuţi şi „România Jună” din Viena, „oaspeţi din districtul Storojineţului”, toţi aşteptaţi, la gară,  de „harnicul naţionalist, dl primar Eudoxiu de Ursachi, de învăţătorii Alecu de Daşchevici, Iancu de Cracalia, Zaharie Leşan şi absolvenutul de liceu Iulian de Cracalia, precum şi mai mulţi călăreţi cu steaguri treicolore, din partea Arcaşilor din loc. De la gară, oaspeţii sunt conduşi, cu muzică, până la „Villa Ursachi”, unde se pregătise o primire splendidă de către doamna Vilhelmina de Ursachi”, printre altele, preşedintă a Filialei Societăţii Damelor Române din loc. de la ora 3, s-au ţinut discursuri, s-a cântat, iar la „Hora Unirii”, jucată domneşte, cu „dl Popescu, cu dna Ursachi care deschid dansul, într-o clipă se încinge o horă la o sută de părechi”. Seara, mare bal mare, la care vin şi „reprezentanţii societăţilor academice „Bucovina” şi „Moldova” şi ofiţerii de la Renotière cavaler de Kriegsfeld şi Nicu cavaler de Goian. Petrecerea a durat până la 5 ore dimineaţa. Venitul curat, care e destinat pentru sprijinirea elevilor sărmani din loc, s-a urcat la suma de 110 coroane 52 bani, la care au binevoit a suprasolvi următoarele persoanr: Eudoxiu cavaler de Ursachi 20 coroane, Societatea Academică „Junimea” 5 coroane, societăţile academice „Bucovina” şi „Moldova” câte 5 coroane, M. Gottesmann 5 coroane, Leon de Baloşescul 4 coroane, protopresviter Ioachim Pătraş, familiile Goian şi Cracalia câte 3 coroane, I. Leşan, învăţătorul Petrea Dolinschi, secretarul comunal Constantin Zuhrav şi Ştefănică Borşan câte 2 coroane, domnişoara Berciu şi domnii Eugen Braha, Paul Chariton, Grigorie Borşan, Isidor Moscaliuc câte 1 coroană”[15].

1912: Ucraineni din Bănila Moldovenească, sătenii din „Rivna, atinenţă a Banilei Moldoveneşti”, care, „marţi, în a treia zi după sfintele Paşti, au convocat deputaţii ucraini” la o adunare populară, sub conducerea localnicilor „ucrainului Hinceac” şi „Mankovschi, un gospodar din Banila, pe care galiţienii l-au cumpărat pentru dânşii, neavând un om apt să conducă banca sătească din Poeni, altă atinenţă a Banilei”, adunare la care au paricipat „deputatul-ţăran Leşan, deputatul-coşarcar Iwaniţki din Storojineş, renegatul Spenul (Spânul – n. n.) şi vreo câţiva învăţătoraşi, codiţe ale ucrainilor”[16].

1919: În Comisiunea agrară de ocol Ciudei, locţiitor era „Meier Gross, proprietar mare, Banila pe Siret”, iar dintre ţărani, „Ion Hoinic, agricultor, Banila pe Siret”[17].

1921: Reprezentanţi ai parohiilor locale în Congresul bisericesc din 3 octombrie 1921 au fost „Sachnovici Victor, Banila pe Siret (Cireş-Opaiţeni) şi Wassilko-Serecki George conte, strada Flondor 38, Berhomet pe Prut, Banila pe Siret” [18].

1921: Printre familiile stabilite definitiv la Igeşti, s-au numărat şi „mazilii Daşchievici s-au mutat încoace din Banila Moldovenească; Vornicul de poartă Ureche a venit din Banila Moldovenească; Bălăşescul, răzeş, a venit din Banila Moldovenească”[19].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: a). în calitate de învăţători superiori – Aurelian Cudla în Banila pe Sirete-Rivnia; b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive – Anastasia Scraba la Banila p/S.-Rivnia; Isidor Livescu la Banila p /S.–Helgea-Coşciuia” [20].

Odată cu retragerea trupelor româneşti din Bucovina, în 1940, evreii Moise Haller, Natan Druckmann şi Irlanda Lupowicz au fost duşi şi executaţi în Suceava.

În iulie 1941, când trupele româneşti s-au întors la Bănila, au fost ucişi cărturarul evreu Jakob Brecher şi fiica sa, biblioteca lui, cu peste cinci mii de volume, fiind distrusă. Alte 18 victime, printre care Rachel Sucher, Druckmann, Frieda Sussmann, Jakob Fleischer, Mendl Safran, Baruch Singer, M. Satran şi Libzi Welloch, au căzut în acele zile, ceilalţi evrei fiind duşi, mai întâi, la Storojineţ, unde au fost puşi să-şi înjghebeze un ghetou, iar de acolo, în lagărele din Transnistria. Criminalii Bănilei Moldoveneşti au fost primarul Moscaliuc şi un ins anonim, Burbaza, care s-au pus în fruntea bestiilor umane, dar şi un oarecare Ciornei, care a încercat să-l ucidă pe doctorul Isiu Salzberg, care asistase la naşterea nepotului său.

1944: „Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia: Ciocoiu Olimpia, comuna Banila pe Dobovăţ, media 8,00”[21].

Crimele de la Bănila Moldovenească au fost condamnate, încă din ziua comiterii lor, de către parohul Dometie Ştefanovici, nepotul fostului învăţător din sat, care a refuzat, din solidaritate cu victimele, să mai intre în biserică, în duminica următoare, cea de după barbara sâmbătă a monstruozităţii rurale.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 35, 1876 p. 69, 1907 p. 141

[6] DEŞTEPTAREA, Nr. 16/1894, p. 127, 128

[7] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 46/1896, p. 4

[8] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[9] Apărarea Naţională, Nr. 20, Anul II, 17 martie nou 1907, p. 2

[10] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[11] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[12] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 11-13

[13] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 14, Anul I, 7 iulie 1911,  pp. 159, 160

[14] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 2, Anul I, 7 decembrie 1910, p. 14

[15] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 19, Anul I, 3 noiembrie 1911, pp. 235, 236

[16] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul II, 1 iunie 1912, p. 55

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[19] Dan, Dimitrie, Igeştii, în Revista Istorică, N-rele 4-6, Anul VIII, Aprilie-Iunie 1922, pp. 117-119

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[21] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bănila pe Ceremuş

Vladimir de Repta – desen de Radu Bercea

BĂNILA PE CEREMUŞ. În 7 mai 1555, când Alexandru Lăpuşneanu întărea nepoţilor lui Danco Banilovschi, Fedco şi Maruşca, copiii Magdei Banilovschi, şi verilor lor, Alexandru şi Avram, feciorii lui Ioan Banilovschi, câte o jumătate din satele Bănila pe Ceremuş, Lucavăţ şi Igeşti, reconfirma existenţa unor localităţi vechi, frământate de zvârcolirile vremurilor.

În 8 februarie 1595, Ilie, vătaf de Barbeşti, şi Fădor Orbul, îşi disputau nişte părţi din Hluboca şi din Bănila pe Ceremuş, dar s-au împăcat prin cedarea unor părţi din Şişcăuţi, care aparţineau lui Fădor Orbul, vătafului Ilea.

În 8 martie 1641, se întărea uricul prin care „Petrea, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpărau, cu 150 galbeni, părţile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca.

Bănila însemna un vechi sat răzăşesc, aşezat pe malul drept al Ceremuşului, între Milie şi Văşcăuţi, proaspăt ieşit din indiviziune, deşi părţi de sat şi de moşie vor mai fi disputate între răzeşi, unii dintre ei ajunşi, între timp, printre boierii de frunte ai Moldovei, precum Isar de Călineşti, care avea să revendice, în 29 iulie 1649, la Divanul lui Vasile Lupu, „partea care i se va alege” din Bănila. Alţi răzeşi bănileni, precum Ilea din Bărbeşti, deveniseră răzeşi şi în alte sate, pe locurile lăzuite de ei sau prin pătrunderea în răzeşii existente, prin căsătorie. Ilea disputa părţi din Bănila, în 8 februarie 1595, cu Fădor Orbul, asupra dreptăţii urmând să decidă starostele de Cernăuţi, Sidorie.

În 23 aprilie 1652, Bănila se împarte între Ştefan Rugină şi fraţii Cucoranul, dar jirebiile răzeşeşti încă mai există şi vor supravieţui în timp, răzeşii transformându-se, încetul cu încetul, în mici boiernaşi, care îşi lucrează pământurile cu iobagi, aduşi de prin ţările vecine.

În 1 aprilie 1680, când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărţirea moştenirii rămase după soţul ei, cumnaţilor ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco căpitanul Turculeţu şi Trinca, le revene „din giumătate de sat Banila, din partea de sus, a şes parte”.

Nicolai Gafenco, fiul lui Dumitraşco Gafenco şi al Mariei Rugină, sora lui Pavel Rugină şi fata lui Ştefan Rugină şătrar şi al Nastasiei, fata lui Isac de Sinehău, obţinea uric de la Divanul lui Matei Ghica Vodă, în 31 august 1655, pentru a patra parte din Bănila.

Preot al satului, prezent, în 21 august 1687, la o hotarnică, era un oarecare Anton.

În 2 aprilie 1700, Gheorghe Isar, urmaşul lui Isar din Călineşti, vindea medelnicerului Constantin Turcul (străbunul zvăpăiatului neam Turculeţ) „a şasea parte din a treia parte” din sat, cea pe care „a cumpărat-o părintele meu, Isar, de la Vasile Postelnicescul”. Ulterior, adică în 12 iulie 1712, Gheorghe şi Mierla Isar vindeau lui Constantin Turcul şi „lazurile la pârâul Crivăţ, zise ale Petreştilor”, după numele unui Petrea, care tăiase pădurile prin acele locuri.

În 14 octombrie 1740, satul Bănila a fost împărţit între Miron Gafenco, Moise Cucoranul, Tănasie Ţintă şi alţi răzeşi, Miron Gafenco, vornic de Câmpulung Rusesc, nepot de soră (Maria) al lui Pavel Rugină, obţinând, împreună cu fratele său, Dumitraşco, uric pentru jumătate de sat, în 22 iulie 1768.

În 1752, la împărţeala moşiilor Goianeştilor, fraţii Toader, Nacul şi Ion Goian, şi surorile lor, Măriuţa, jupâneasa lui Vasălce, Irina, jupâneasa lui Andrei Marcu, şi Gafiţa, jupâneasa lui Sandul Tăutul, primesc a şasea parte din tot satul Bănila şi a cincia parte tij în Bănila din tot satul.

Tănasie Ţintă, care stăpânea o parte din Bănila, a dăruit-o, cu vecini şi lazuri, schitului Berejniţa, zidit de Isac Cocoran, iar daniei din 26 mai 1748 i-au fost martori protopopul Gligorie din Bănila, vornicul Bănilei pe Ceremuş, Cotaşco, Constantin Cocoran şi Vasilie Grierosu.

În 11 iunie 1754, fraţii Nicolae şi Dumitraş Gafenco obţin uric de la Matei Ghica Vodă pentru părţile lor de moşie din Bănila, jumătate de sat, cea care aparţinuse lui Rugină şi surorii lui, Maria, mama fraţilor Gafenco.

Fostul vornic al Bănilei, mazilul Cotaşco, avea să se jeluiască la Divan, în 26 martie 1774, împotriva căpitanului de cazaci Tarasie Cocoran, care colonizase cu cazaci sfertul de sat pe care el, Cotaşco, îl primise drept zestre a jupânesei Nastasia, fata lui Gheorghe Cocoran.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bănila de Jos, moşie a lui Nicolai GAFENCO, „63 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Iacob, 1 mazil, Nicolai GAFENCO, 3 argaţi ai lui Nicolai GAFENCO, Vasilie DRĂGAN, Hrihor CHISĂLIŢĂ şi Mihail PRICOPCIUC, 6 ţigani, Ivan, Toader, Anton, Luca, Dumitru şi Hlihor, 2 jidovi, Froim şi Herşko, 5 văduve, Maria, Iliana, Aniţa, Vasâlina şi Paraschiva, şi 45 birnici, şi anume: Dumitru COLOTILĂ vornic, Andrei BEŢINCO vătăman, Simion HUŢUL vătăman, Vasilii morar, Iacob COZARIUC, Ivan SABCA, Giorgie COLOTILĂ, Ivan COZA, Vasili MANDRIC, Petre TEMHUN, Iacob ZAHARIICIUK, Nichita COSTAŞ, Iacob MOISUC, Ivan MARISACO, Mihail HAVERIŞCA, Pricop COSTINIC, Ştefan MANDRUC, Gavril MACOVEICIUK, Ivan BOTNARIUC, Alecsa CĂZACUL, Andrei MOMITCO, Ivan MOISA NICOLENKO, Nichita ŞEMENIC, Petre NICOLENKO, Mihail COZORII, Mihalachi FOCIUC, Matei BĂRĂZUN, Vasile RĂDULIAC, Ivan MARCON, Fedor NEZNOC, Toader RADOLENKO, Petre NAHAICIUK, Andrei ciobotar, Marco MOISA, Andrei morar, Palii HOLIC, Ivan BALVAS, Timofei CIORNEI, Simion pânzariul, Palii CRÂTACU, Hlihor COŞUMAN, Ştefan COŞUMAN, Pricop BILAVA, Alecsa NEMITCO şi Toma BĂLAVAS.

În Bănila de Sus, moşie răzeşească, existau 79 case, cu 2 popi, Giorgii şi Gligori, 2 dascăli, Tănasă diacon şi Ivan dascăl, 3 ruptaşi, Costaş CUCORAN, Gavril sin ego (deci fiul lui Costaş Cucoran) şi Toader ruptaş, 4 jidovi, Iancul, Iţko, Froim şi Moşko, şi 68 birnici, adică: Ştefan PRICOCICO, Ivan MERDACO, Alecsa HUŢUL, Ivan RADUL, Iacob LOTIN, Iurii sin CARPU, Hrihor zet CARPU, Petre sin CARPU, Oleksa RONISCHII, Ivan RONISCHII, Andrei DIACONENKO, Ştefan ANDRU, Vasile sin ego, Istrate ANDRU, Marco ANDRU, Mihail ZARULĂ, Tănasă ZARULĂ, Hrihor DEZUR, Nicolai MIGLII, Ostafii IVANCIUK, Ivan băjenar, Ivan băjenar, Andrei botnar, Petre sin CARPU, TIŢCO teslar, Ştefan sin TIŢKO, Hrihor sin morar, Iacob brat ego, Ştefan botnar, Ion botnar, Petru ANTONICU, Hrihor BIICIUK, Vasili BEZERECICA, Ştefan morar, Dumitru MELNIC, Sămen MĂZANUL, Matei MARISCO, Ilie botnar, Vasilie MAROSAC, Hrihor STRENICA, Vasili CHIIVA, Hrihor CHIIVA, Chirilo HRAB, Vasili scutariul, Vasili DODIŞ, Andrei SĂRIDOCO, Simion CIORNEIE, Onisko MELNICIUK, CARPU morar, Iurii FINIUC, Sămen zet MARCO, Sămen FINUC, Hrihor DROŞ, Vasili DROŞ, Ivan MOROZ, Timofei MOROZ, Vasili COLOTILĂ, Roman KODILKA, Dumitru GEORGIICIUK, Ivan SCUTARENKO, Ivan KOBILKA, Ilie HLIHORIUK, Ivan ciobotariul, Mihail BORCHIZA, Vasili sin COBÂLCĂ, Hrihor OGORA, Ivan TODOSII şi Hrihor GRĂPINA.

În 1774, când vin austriecii, Bănila de Jos, cu Slobozia Bănilei, avea 1 mazil şi 82 ţărani, iar Bănila de Sus, 5 mazili, 4 popi şi 105 ţărani. La începutul aceluiaşi an, în 26 martie, Costaş de Bănila şi Tarasie Cucoranul îşi dispută moşia, obţinând, fiecare, câte o a opta parte de sat, iar Cucoranul, care va revendica, în 5 februarie 1782, şi şaisprezecimea lui Tănase Ţăntă, îşi colonizează moşia lui cu cazaci.

În 25 aprilie 1783, Dumitraş Gafenco revendică jumătatea de sat moştenită de la bunicul său, Dumitraş Gafenco, fiul lui Ştefan Rugină. Tot atunci, Gheorghe Lenţa, Iordachi Ciolpan şi Toader Mălai declară, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, că stăpânesc împreună un sfert din satul Bănila pe Ceremuş. Toader Mălai şi egumenul schitului Berejeniţa revendică o optime, iar Iacob conte de Logoteti (ginerele lui Leon Imbault) – a douăsprezecea parte din sat, în vreme ce Constantin „care-şi zice Cocoran”, deşi este doar „feciorul popii Gheorghe”, vrea şi el o a douăsprezecea parte.

În 14 februarie 1789, pătruns în obşte printr-o mezalianţă, contele Iacob Logoteti arendează partea lui de sat, inclusiv cea cumpărată de la Panaite Stroescul, cu 400 lei, evreului Iosel Schwender. Partea de sat care aparţinuse lui Miron Gafenco este împărţită, în 23 mai 1793, între copiii lui Nicolai şi ai Nastasiei Gafenco, Andrei şi Vasile.

În 8 aprilie 1797, Aniţa şi Mihalachi Răut vând soţilor Zoiţa şi Ioniţă Volcinschi 1/24 din Bănila, iar în 2 noiembrie, Ioan Zota dăruieşte copiilor săi, Vasile, Maria, Catrina şi Aniţa, părţile sale de moşie. Un an mai târziu, în 24 mai 1798, ei îşi înzestrează cu părţile sale din Bănila fiica, Odochia, care se căsătorea cu Gavril Borşan.

După anul 1800, boierii noştri, deveniţi elită germanizată sau polonizată, continuă, ca şi odinioară, să se joace cu oameni şi moşii. Iohann Turkul, fiul lui Elias, vinde fratelui său, Anton von Turkul, partea din moşie pe care o moşteneşte, în 10 octombrie 1801. În 19 ianuarie 1802, văduva lui Ioan Cucoranul, Maria, îşi înzestrează cu părţile sale fiica, Nastasia, jupâneasa lui Condorachi Pătraşcu. Şi, în sfârşit, în 23 mai 1823, Vasile Lenţa, fiul lui Grigore, dăruieşte nepoţilor săi, Alexandru şi Vasile, partea de sat moştenită de la mama sa, Maria, fata lui Constantin Tăutul.

Fondul Religionar, care stăpânea o parte din moşia Bănilei (puteau rămâne cuvioşii propagandişti ai averilor din cer şi fără o halcă din moşia Bănilei?), vinde prin licitaţie, pentru 13.064 guldeni, moşioara aceea lui Vasile Gafenco.

În rest, ca şi până atunci, nu s-a prea întâmplat nimic, cu excepţia faptului că, în 21 decembrie 1857, s-a născut, la Bănila pe Ceremuş, teologul Eugen A. Kozac, probabil urmaş, cum o sugerează şi numele, al cazacilor colonizaţi, în 1774, de Tarasie Cucoranul.

În 1843, cele trei biserici ale Banilei pe Ceremuş, „Ober” (de Sus, cu 1.319 enoriaşi), „Unter” (de Jos, cu 1.132 enoriaşi) şi Slobozia Banilei (641 enoriaşi), toate aflate sub autoritatea patronală a lui Stephan von WASSILKO, erau slujite de parohul Theodor SLUŞANSCHI, respectiv de administratorul Vasile VASILOVICI şi, în Slobozia, Grigorie VELEHORSCHI. În 1876, când drepturile şi responsabilităţile patronale erau exercitate de Ioann şi Michael BOHOSIEWICZ, parohia Banilei pe Ceremuş, cu 3.296 enoriaşi, era slujită de parohul Wassilie CHARINOWICZ şi de preotul Constantin DANILEVICI, la Slobozia Banilei, care avea doar 669 enoriaşi, slujind parohul Theofil KOSSOWICZ (numele este tăiat cu creionul, de un probabil cunoscător, în sursa citată). În 1907, drepturile şi responsabilităţile patronale erau exercitate de Anna, Iulia şi Emil de BOGDAN, de Ioan, Kazimir, Tadeus, Romania, Jadwiga, Helene, Stanislawa, Ludwiga şi Michael de THEODOR, de Theodor, Zacharias, Ioan, Josef şi Bogdan ai lui Peter BOHOSIEWICZ, de Maria DEBINSCHI, de Maria KOSINSKI şi de evreul Moses Josef HERMES. Paroh era Konstantin DANILEWICZ, născut în 1847, preot din 1873, paroh din 1877, preot cooperator era Kornel ANDRIJCZUK, născut în 1862, preot din 1899, iar cantori, angajaţi în anul 1900, erau Emilian CZERNIAWSKI, născut în 1860, şi George TOFAN, născut în 1876.

În Banila pe Ceremuş funcţiona o şcoală cu 5 clase din 1856[2].

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa” [3].

În 1890, Bănila pe Ceremuş avea 4.479 locuitori, dintre care 818 evrei, doi preoţi (Vasile Charinowicz şi Samuil Simionovici), patru învăţători (Vasilie Stefiuc, Ladislaus Kukielka, Sigismund Scholz, Ios. Zukowska), un primar rutean (A. Ciornocoza) şi un cantor bisericesc (I. Popovici).

O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Vasile CHARINOVICI, paroch şi protopresviter în Banila rusească”, menţionează, printre familiile comunei, pe: soţii Alexandru şi Carolina VLAD, Vasile STEFIUC, sergentul major Emanuil MIRĂUŢĂ şi soţia sa, Elena, Anton SLAVIC, Osia FINGERHUT, Wenzel MACEK, preotul ajutător Dionisie CHISILEVSCHI, George ILCIUC LINEŢCHI şi cantorul Ion POPOVICI[4].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bănila Rusească (Ruskij Banyliw) comună, rurală, districtul Vij­niţa, aşezată pe malul drept al Ceremuşului, între Milie şi Bănila-Slobozia. Suprafaţa: 21,34 km p.; po­pulaţia: 4.673 locuitori ruteni, relig. gr. or., şi ceva izraeliţi şi germani. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, cu 4.296 locuitori, şi satul Berezniţa (Berejniţa, Bereznica, sat, pendinte de comuna rurală Bănila Rusească, districtul Vijniţa. Are 377 locuitori ruteni şi o biserică filială, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, ce ţine de biserica parohială din satul de reşedinţă; o parte din enoriaşi, însă, ţine de parohia din Milie, districtul Vijniţa). E străbătută de drumul dis­trictului Văşcăuţi-Vijniţa şi de linia ferată locală Nepolocăuţi-Vijniţa, la care este staţie. Are un oficiu poştal, o şcoală po­pulară, cu 4 clase, şi 2 biserici, una parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în satul de reşedinţă, şi alta fi­lială, în satul atenenl Berezniţa. Se împarte în două: Bănila de Sus şi Bănila de Jos. O parle din Bănila de Jos apar­ţinea, la 1776, mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi, iar cea1altă parte, lui Nicolae Gafenco. Bănila de Sus aparţinea lui Costaşco Cioranu. În această comună se gă­sesc 2 fabrici de spirt, un ferestreu mare şi o casă de eco­nomie populară. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu prăsila de vite. Comuna posedă 2.443 hectare pământ arabil, 628 hectare fâneţe, 37 hectare grădini, 143 hectare izlaz, 1.129 hectare pădure. Se găsesc 197 cai, 1.364 vite cornute, 845 oi, 678 porci şi 206 stupi. Bănila Rusească, moşie, cu ad­ministraţie particulară, distric­tul Vijniţa. Suprafaţa: 31,48 km p.; po­pulaţia: 158 locuitori, ruteni, izraeliţi şi poloni”[5].

În 1910, Bănila pe Ceremuş încă se număra printre „comunele răzăşeşti de categoria 3: Banila rusască, Ispas, Milie, Vijniţa, Zamostie, Carapciu pe Ceremuş, Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Văscăuţ pe Ceremuş, Staneşti de jos pe Ceremuş, Staneşti de sus pe Ceremuş, Barbeşti, Costeşti, Cabeşti, Comareşti, Panca, Jadova, Nepolocăuţ, Piedecăuţ, Revacăuţ, Berhomet pe Prut, Ivancăuţ, Hliniţa, Valeva, Cuciurmic, Verbăuţ, Horoşăuţi, Boianciuc, Babin, Vasileu, Samuşin, Cincău, Culeuţ şi Repujineţ. Afară de aceasta, se află singurite familii răzeşeşti, împrăştiate în întreaga ţară, în felurite stări şi servicii.  În părţile cele rutenizate există şcoli rutene. Mazilii şi răzeşii sunt, după lege, constrânşi a trimite copiii lor la aceste şcoli” [6]. După Unire, la Bănila pe Ceremuş, unde existau doar cabinete de lectură ucrainean şi polon, a fost înfiinţată, drept ironie a sorţii, şi o filială a Societăţii mazililor şi răzeşilor moldoveni.

1911: „În 28 ianuarie 1911 a răposat Ştefan de Repta, consilier guvernial şi fost director al gimnaziului gr. or. Din Suceava… Ştefan de Repta era originar din Bănila Rusască şi coborâtor dintr-o veche familie moldovenească, pe care o aflăm în analele omagiale din Bucovina de la 1777 ca Râpta” (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 6, Anul I, 12 februarie 1911, pp. 17, 18).

În 1916, a murit pentru Bucovina şi „Atanasie a lui Ioan Ivoniac, născut în Banila pe Ceremuş, la 14 octombrie 1882, luptând pe frontul italian şi rănit fiind grav de un şrapnel, să fi murit într-un spital din Triest, la finea lunii august 1916. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Nastasiei Ivoniac, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” [7].

În 1919, din „Comisiunea agrară de ocol Văşcăuţi” făceau parte şi „Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: N. Bohosievici, proprietar mare, Banila pe Ceremuş”, dar şi ţăranul „N. Cozman, agricultor, Banila pe Ceremuş” [8], ca locţiilor.

Stabiliţi de multă vreme la Bănila pe Ceremuş, evreii au dinamizat viaţa economică a zonei din graniţa cu Polonia. Inginerul Schlomo Geller construise o modernă fabrică de cherestea. Ultimul rabin al Bănilei, The rabbi of Rus-Banila, Rabbi Berisch Reimann and his son Elieser and family died on the way to Transnistrien.Berisch Reimann Elieser, a murit, împreună cu familia, pe drumul deportării în Transnistria. Alţi 263 evrei (170, conform surselor ucrainene) au fost ucişi,  în iulie 1941, de brigăzile ucrainene şi de locuitori ucraineni ai satului, conduşi de Ioan Colodelo şi de Alexe Mateiaş, fiind îngropaţi, în gropi comune, în cimitirul evreiesc. În lagărele din Transnistria au murit 70 evrei din Bănila pe Ceremuş.

Personalitatea simbol a satului Bănila pe Ceremuş este Vladimir de Repta (1841-1926), vicar general (1896-1902), episcop de Rădăuţi (1899-1902) şi Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei (1902-1924).

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 452

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 23, 1876 p. 96, 1907 p. 72

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 22/1891, p. 6

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8