Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bălăceana

BĂLĂCEANA. Satul Bălăceana, proprietate a lui Toader vistier, tatăl pârcălabului Petru, a fost atestat documentar în 15 martie 1490, când, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 43-a biserică, la Bălăceani, cu popă”. În 12 iunie 1624, Miron, nepotul Candachiei, fata pârcălabului Petru, vindea partea lui din „satul Bălăceani” lui Stratulat Dobreţchi ot (din) Bălăceani, pentru 30 de taleri. În 1640, Dobreţchi cumpăra, cu 200 taleri de argint, şi părţile de sat moştenite de nepoatele lui Toader vistier, Mărica, Ghervasia, Teodosia şi Rada – fetele Chindiei, precum şi de Teta, femeia lui Drăghici, fata Cărcănei, adică „giumătate de satu den Bălăceani, partea den sus, dinspre Ilişeaşti, cu loc de masă şi de eleşteu, şi cu pomăt şi lazuri”. În anul următor, în 21 mai 1641, se mai menţionează un nume răzeşesc la Bălăceana, cel al Antimiei, văduva lui Dumitraşco Tureatcă, care primeşte uric de la Vasile Vodă pentru o a şasea parte din sat.

Neamul Dobreţchi stăpâneşte moşia până pe la anul 1700, când o cumpără Toader Calmăşul ot Câmpulung, fost pârcălab de Hotin şi tatăl viitorilor voievozi Callimah, de la „Toader Dobreţchi şi de la Gahiţa, fata Cărstii, nepoata lui Dobreţchi”.

În 22 mai 1716, Bălăceana este cumpărată, cu 60 lei, de Ionaşco Isăcescul, ctitorul mănăstirii Ilişeşti, care, încă din 21 iunie 1714, încredinţa moşiile sale obştii călugăreşti, cu care populase moşia sa. Dar mănăstirea a fost văduvită de dania din urmă, odată cu stăpânirea rusească, atunci când Simion Tăutul împresurase 40-50 de fălci din moşia Bălăceana, aşa că Sava ieromonah, în numele egumenului Meletie, s-a plâns Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, în 24 decembrie 1791, ignorând faptul că, de cinci ani, averile mănăstireşti fuseseră secularizate.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bălăceana, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „42 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 femeie săracă şi 40 birnici.

În 14 mai 1737, pentru că Ionaşco Isăcescul murise fără să lase un testament, Grigori Ghica Vodă întăreşte ctitoriei sale, mănăstirea Ilişeşti, „sat întreg Bălăceanii”.

În 1774, Bălăceana avea 54 de gospodării, iar în 1784, 144.

La Bălăceana s-au stabilit, până în 27 ianuarie 1778, împreună cu familiile lor, ardelenii Dumitru SOMEŞAN şi Ion SOMEŞAN din Dumitra Mică, Iacob HOFFMANN, Axentie DOBOŞ, Vasile DOBOŞ, Teodor LOLICĂ, Grigorie DOBOŞ, Vasile, Ieremie, Simeon, Alexie, Mihai şi Anton BOCA, Grigore ILIŞOI, Ion, George şi Vasile ŢABA şi Grigore CREŢUL din Ilva Mare, Ioan ŢABA din Feldioara, Procop MIHALI din Ilva Mică, Nichita MOROŞAN din Budeşti, Ion, Toader şi Ioniţă MOLDOVAN, Constantin GRĂSĂU, Toader LEŞU, Ion MIRONEŞ şi Petru şi Silvestru IFTIMIE din Bochia, Vasile RUSU şi văduva Maria IŞI din Budac, Samson şi Petru TOFAN, Ioan a COZMEI, Constantin HERŢA, Gherasim ROMAN, Ieremiţă GHERAZIE, Ioan, Iacob şi Iftimie URECHE, Nicolae SĂLCEL, Mariana LUNCHII, Marcu STRUGAR, Ion TIMOFTEI, Vasile DUBUEAN şi Precop PETRIŞOR din Maier, Ioan ROTAR din Iuş, Alexie ŞIMON din Chirales, Vasile şi Filip MIHALACHE din Rebrişoara, Alexie şi Ioan FIGEŞAN din Figa, Ion MOROŞAN din Moisei, Ion MOROŞAN din Frişu, Dumitru CÂMPAN din Bungard, Ioniţă RUSU, Petru, Iacob şi George TÂRNOVEANU  din Buduş pe Someş, Dumitru NICON şi Vasile ROTAR din Şirling, Toader CROITOR, Ioan HORGA, Anton şi Ieremia SAS, Gherasim şi Ioan FLOREA şi văduva Irina lui GRIGORE, din Leşu Ilvei, Lupu, Ion şi Grigore ŢIPURLEA din Legiu, Vasile, Teodor şi Christă RÂPANU din Râpa de Jos, Maftei UNGUREAN şi Ion MARŞINĂ din Arcălia, Teodor şi Manoli UNGUREAN din Măgheruş, văduva Maria BECHNER din Menifalău, Roman IANUŞCU din Sf. George, Iacob UNGUREAN din Căila şi Gherman POPA din Călan pe Someş.

În 1843, biserica din Bălăceana, slujită de parohul George SELESKI, avea 1.475 enoriaşi. În 1876, când parohia număra 2.138, paroh era Leon von ANDROCHOWICZ. În 1907, paroh în Bălăceana era George BOCA, născut în 1853, preot din 1883, paroh din 1905, preot cooperator era Michail JEMNA, născut în 1870, preot din anul 1900, iar cantor bisericesc, angajat în 1904, era Victor JEMNA, născut în 1884.

În 1869, Bălăceana aparţinea de „Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni” [2].

O şcoală cu 4 clase funcţiona, la Botoşana, din anul 1884[3].

În noaptea de 28 spre 29 iulie 1886, casa preotului Leon de Androchovici din Bălăceana a fost împresurată de 12 tâlhari, care „l-au bătut pe numitul paroh cu cetleie” şi l-au prădat de 6 teancuri a câte 50 florini, 2 teancuri a câte 5 florini, un teanc cu monede de câte 1 florin, 5 sau 6 florini noi de argint, 10 florini în „puişori” de câte 20 creiţari, 4 galbeni găuriţi, 2 galbeni buni, o cutie de lemn plină cu monede diferite, un ciorap în care erau puşi la păstrare 12 galbeni, 2 taleri de la Maria Tereza, mai multe ruble de argint, mai mulţi florini noi de argint şi câţiva „puişori” vechi ungureşti. Cuviosul şi mult prea strângătorul părinte anunţa că „este gata să deie aceluia care va descoperi pre hoţi 100 florini”[4].

1887: „În comuna Cucuteni, comuna Leţcani, s-a pripăşit, ca păzitor la vitele posesorului, locuitorul Tănase Hinea, de loc din Bucovina, satul Bălăceana, judeţul Suceava. După o viaţă liniştită, de mai mulţi ani cu soţia sa legitimă, nenorocirea făcu să rămână văduv, cu trei băieţi şi o fetiţă, care era cea mai mică, abia de trei ani. Simţind trebuinţa a da copiilor o îngrijire mai apropiată simţămintelor părinteşti, cu toate că avea în casă pe o soră a lui, se hotărî a se căsători, pentru care scop merse, în vara anului 1886, în Bucovina, la locul său natal. Acolo făcu cunoştinţă cu femeia Sofronia Bandul, văduvă divorţată, în vârstă de 26 de ani, înaltă şi bine făcută, cu faţa rumenă, ochii mari, albaştri, nasul tras, gura potrivită, frumoasă ca tip, urâtă însă prin maniera sa proastă şi aerul sălbatic. Se înţelese cu dânsa a trăi împreună, până la căsătorie, o aduse în ţară, o făcu stăpână peste puţinul său avut şi mamă asupra copiilor lui. Aicea, dânsa făcu cunoştinţă cu sora lui Hinea, care-i spuse că copila seamănă foarte bine mamei ei; afară de aceasta, amicele şi vecinele femeei din întâia căsătorie, venind să mai vadă copii, drăgosteau pe fetiţă, zicând: „Ce bine seamănă mâni-sa!” şi o sărutau în amintirea ei. Dacă dânsele ar fi ştiut la câtă suferinţă expuneau pe biata copilă dezmierdările lor, desigur că nici una nu ar fi vroit a o dezmierda. Aceste dezmierdări, făcute copilei, pentru cuvântul că seamănă mamei sale, produse în Sofronia Bandul o ură aşa de mare contra ei, încât o cuprindeau fiori de mânie, când vedea că a mai rămas încă un tip de la femeia care a avut întâile plăceri ale bărbatalui ei şi îşi revărsa cu prisosinţă toată ura şi înverşunarea contra nenorocitei copile. Nu trecea o zi, în care biata copilă să nu fi fost, de mai multe ori, bătută şi izbită de pat, de părete şi de pământ. Sora lui Hinea intervenea necontenit în favoarea nenorocitei copile, din care cauză Sofronia Bandul mijloci şi obţinu îndepărtarea ei de către bărbatul său, care nu ştia ce se petrecea, fiindcă nu venea pe acasă decât numai pentru a mânca şi apoi pleca iarăşi la vite. Astfel că desele şi barbarele maltratări au făcut că tipul nefericitei mame, care se cintinua în copilă, de un timp, încoace începuse a se veşteji, înclinând către mormânt. Dacă desele lovituri corporale producea necurmată durere, ceea ce însă era mai sfâşietor erau foamea şi frigul, la care era supusă nefericita copilă. Nimic mai dureros şi mai sfâşietor decât a vedea o fragedă copilă că, cu toate loviturile ce i se aplică pe mâini şi pe picioare, pentru a nu se atinge de o bucăţică rece de mămăligă, totuşi durerea foamei fiind mai presus de durerea fizică, caută mititica, în casa tatălui ei, să ia pe ascuns o fărămitură din mămăliga agonisită de dânsul, pentru a-şi susţine viaţa. Îmbrăcată numai în cămăşuţă şi neputând suporta frigul, năzuia a se sui pe cuptor, unde, în loc de a găsi o mamă, care să o primească la sânul ei, găsi o femeie denaturată, o vitregă barbară, care o luă şi o arancă în mijlocul casei, fără a se gândi că-i poate sfărâma vreun membru al corpului. Acest mod de moarte prelungită aduse pe nenorocita copilă în o stare jalnic de descris; faţa-i transparentă, corpul redus la cea mai simplă expresiune a unui sehelet şi căutătura-i stinsă, transmisă din ochii săi mari şi frumoşi, nu se mai îndrepta asupra cuiva, decât pentru a produce milă şi compasiune. Văzând însă Sofronia Bandul că tot se mai ţine puţină viaţă în nefericita copilă, a început, în ziua de 15 ianuarie 1887, a o bate cu un ciomag gros şi a o lovi cu atâta sălbăticie încât i-a rupt un picior şi nu s-a oprit cu loviturile decât când copila şi-a pierdut conştiinţa. La 18 ianuarie, fiindcă copila nu se putea îndestul târâi, a fost din nou bătută, cu un ciomag gros şi cu un fund, astfel că, după vreo trei ceasuri, muri. Instrucţia afacerii fiind terminată, rămâne ca justiţia să se pronunţe”[5].

În 1890, Bălăceana avea 2.324 locuitori, păstoriţi de administratorul parohial Theodor Balan şi de cantorul Ambrosie Jemna. Primar al satului era Ioan Sauer, iar învăţători, Alexie Rusu şi Panoria Capstrâmb. În aceeaşi perioadă, se înregistrau la Bălăceana 50 familii de evrei, dar care nu aveau sinagogă, baie ritualică şi şcoală proprii.

O listă de subscripţie pentru biserica ortodoxă din Cacica, din noiembrie 1891, susţinută de „Alexie RUSU, învăţător superior din Balaceana” şi de soţia lui, Eugenia, cuprinde următoarele nume de săteni: învăţătoarea Ana RIBICICA, economul Vasile RUSU, Ion HINEA, Ion GROSARIU, Gavril MORARIU, Niculaiu TOFAN, Dumitru alui Mihaiu CIUHAN, Petrea BEMBEA, Mihaiu CIUHAN, Georgi SASU, Anton GROSARIU, Eudochia lui Ilie BANDOL, Tanasi alui Georgi SASU, Maria alui Niculaiu BOCA, Mihaiu CORMUS, Glicheria alui Ambrosie ICUMA, Anisie alui Vasile RUSU, Georgi BOCA, Toader BOZOMALĂ, Vasile IACOBAN, Alexa FLOREA, Nichifor CIUHAN, Agaţia lui Isidor ROŞCA, Eudochia lui Niculaiu BAZGA, Iulia lui Mafteiu DOBOŞ, Palaghia lui Mihai BAZGA, Paraschiva lui Georgi BUSUIOC, cantorul Ambrosie JEMNA, Domnica lui Irimie alui Petru BOCA, Ecaterina lui Toader TĂPĂLAGĂ, Ioana lui Mihaiu FRAIUC, Agapia lui Cirim DUMITREANU, Elisaveta lui Irimie BOCA, Dumitru ŢIPURLEA, Dumitru PETRIŞOR, Georgi ŢIPURLEA, Constantin şi Ecaterina IOMEŞ şi Iacob şi Agapia BABOR[6].

Cabinetul de lectură „Bălăceanul” s-a înfiinţat, odată cu o filială a Societăţii cantorilor români din Bucovina „Lumina”, în 1898, sub preşedinţia preotului paroh George Şesan, vicepreşedinte fiind cantorul Ambrosie Jemna, secretar, teologul Mihail Cormuş, iar cassar, Anton Grosariu. Din comitetul de conducere mai făceau parte învăţătorul Alexie Rusu (bibliotecar), Michail Cormuş (controlor), Nicolai Buliga (econom) şi membrii comisiei revizuitoare, Vasile Rusu, Dumitru Busuioc şi Luca Boca, în „juriul de arbitriu” activând Nicolai Fedac, Petru Chichifoi, Dimitrie Ţipurlea, Vasile Grosariu şi Vasile Iacoban[7].

În 1901, „în localul agricultorului Zazonti Toderaş Nr. 93”, s-a înfiinţat, la Bălăceana însoţirea raiffeisiană, sub direcţiunea preotului George Şesan, din comitetul director şi din consiliul de control făcând parte administratorul parohial Teodor Balan, învăţătorii Alexie Rusu şi Panoria Capstrâmb şi primarul Ioan Sauer.

În aprilie 1906, „în comuna Bălăceana s-au colectat, la îndemnul d-lui antiste comunal Mihai CORMUŞ, cu concursul binevoitor al d-lui învăţător Ilie DOBOŞ şi a gospodarului Dimitrie BUSUIOC”, produse agricole, numele sătenilor menţionaţi în liste fiind următoarele: Anton GROSARIU, Pantelemon BANDOL, Terenti ARCĂLEAN, Alexa FLOREA, Ştefan FLOREA, Ilarion ŢIPURLEA, George ŢIPURLEA, Petrea FLOREA, Clementi GROSARIU, Ioan BANDOL, Nicolai DUPOI, Nastasia lui Andrei BANDOL, Ecaterina ŢIPURLEA, Olimpia MAZERE, Alexandru BARBĂROŞĂ, George ROŞCA, Grigori BUZILĂ, Chiril CIUHAN, Vasile BUSUIOC, David IACOBAN, Ioan IACOBAN, Ieremie BOCA, George TOFAN, Grigore CÂRŢU, Ignat URECHE, Nichifor BUSUIOC, Ilie BOCA, Luca ŢIMPĂSCU, Petru BLIORŢU, Saghin BOCA, Ioan CREMENIŢCHI, Nichita CIUHAN, Ştefan CIUHAN, Iacob CIUHAN, Simion BANDOL, Maria CIUHAN, Spiridon BANDOL, Dionizie DUMITREAN, George CIUHAN, Ioan BUZILĂ, Mihail CHINDRIŞ, Luchian RÂPAN, Pavel SASU, Dumitru ŢIPURLEA, Dănilă CIUHAN, Dionizie BANDOL, Gavrilă COJOCARIU, Grigori ARCĂLEAN, Marcu ARCĂLEAN, Maria BOCA, Nicolai BULIGA, Petru BUSUIOC, George SASU, Petru BAZGA, Amfilochi BOCA, Ilie CIUHAN, Nichita DUPOI, Pavel RÂPAN, Ioan LEUŢ, Grigore ROZOVLEAN, Anchidim BOCA, Savin DOBOŞ, Iacob SAUER, Simion ŢIPURLEA, Vasile TOFAN, Mihai CHICHIFOI, Dumitru CHICHIFOI, Pavel PETRIŞOR, Ilie PETRIŞOR, Ilie ROŞCA, Constantin MORARIU, Maxim BOCA, Grigori TOFAN, Vasile URECHE, Zacharie BOCA, Ilie URECHE, Ioan CIUHAN, Vasile CIUHAN, Pentelei ANDRONIC, George HANCEAN, Alexa BUZOMALĂ, Nichita MORARIU, Ioan BUZILĂ, David RÎPAN, Vasile IACUBAN, Pavel BUSUIOC, Vasile RUSU, Iacob BABOR, Eustafi BABOR, Constantin LEUŢ, Clementi HULUBEI, Dumitru BUSUIOC, Ioan BOCA, Nichifor BOCA, George BOCA, Zazonti TODERAŞ, Pavel CREŢU, secretarul comunal Carol HOMINSCHI, Constantin BLIORIU, Roman RÎPAN, Toader BAZGA, Pavel SASU, Sevastian ŢIPURLEA, Ieremie RÂPAN, Vasile BAZGA, Iftimie COVELCIUC, Petru RUSCIOR, Pavel CHICHIFOI, Glicheria JEMNA şi Victor JEMNA[8].

1906: „Aflăm totodată că, la 1 noiembrie, se va deschide de mult înjghebata filială din Bălăceana. Sperăm că directoriului prăvăliei îi va succede a întruni, la deschiderea festivă a filialei din Bălăceana, pe toţi poporenii de acolo şi de a mijloci împăcarea între diferitele partide ce există acolo”[9]. „Din Balaceana. Comitetul comunal din Bălăceana, în fruntea căruia stă vrednicul vornic Mihai Cormoş, a hotărât, la ultima sa şedinţă, să trimită, din veniturile comunale, 200 coroane Internatului „Francisc Iosif I” de băieţi români din Cernăuţi. Dacă s-ar grăbi să urmeze toţi vornicii din ţară această faptă frumoasă, atunci internatele noastre, în care se susţin atâţia copii din popor, care vor deveni stâlpi puternici ai naţiunii, n-ar avea să se lupte cu atâtea greutăţi materiale”[10].

1906: „Prăvălia românească din Bălăceana. „O zi de frumoasă serbare naţională a fost ziua de 4 noiemvrie 1906 pentru noi, românii din Bălăceana: Am deschis şi noi, duminică, în 4 noiembrie, o filială a prăvăliei din Cernăuţi, mulţămită acelor bărbaţi care, ieşind din mijlocul nostru, nu şi-au uitat obârşia, ci, venind, din când în când, în satul nostru, ne arată că împrejurările în care trăim sunt grele şi că trebuie să ne organizăm, dacă voim să trăim ca popor între sumedenia de străini, năvăliţi pe pământurile noastre străbune. Cu ocazia adunării generale a cabinetului de lectură „Deşteptarea Poporului”, ţinută în 20 august 1905, atrase dl revident Vasile Jemna, membru onorar al acestui cabinet, atenţiunea poporului din sat asupra înfiinţării unei prăvălii, iar la adunarea poporală din decemvrie, convocată de vrednicul nostru consătean şi membru al Societăţii academice „Junimea”, dl George Jemna, şi prezidată de S. Sa dl paroh George Boca, s-a primit unanim propunerea pentru înfiinţarea unei prăvălii, ca filială a Prăvăliei române din Cernăuţi. Chiar la această adunare s-au înscris mai mulţi membri, dintre gospodarii de faţă, iar predispoziţia şi entuziasmul erau atât de mari, că pe ziua hramului bisericesc, sărbătorit de Sfinţii Trei Ierarhi, era pusă şi deschiderea prăvăliei. Nu voim să descriem, la locul acesta, piedicile care s-au pus în calea acestei întreprinderi inimoase, regretăm însă că, din cauza neînţelegerilor iscate între conducătorii fireşti ai bălăcenilor, a trebuit să fie amânată şi aşa o întreprindere frumoasă, până acuma. Sperăm, însă, că neînţelegerile vechi vor dispărea, odată cu deschiderea prăvăliei, şi conducătorii respectivi se vor întrepune pentru o activitate folositoare bieţilor ţărani şi spre dezrobirea lor din lanţurile întunericului. În prezenţa preşedintelui Prăvăliei din Cernăuţi, a dlui profesor Leonida Bodnărescu, a reprezentanţilor vrednicei Societăţi academice „Junimea”, George Jemna, Nicolai Ciobotariu, Constantin Piţul şi Vasile Bolocan, a S. Sale dlui cooperator Mihai Jemna, a dlui superior Alexie Rusu, a antistelui comunal (primar – n. n.), care a lucrat foarte mult la deschiderea prăvăliei, a dlui învăţător Ilie Doboş şi a multor oaspeţi, sosiţi din Ilişeşti, s-a săvârşit, de către S. Sa dl paroh George Boca, actul sfinţirii prăvăliei. După aceasta, luând dl prof. Leonida Bodnărescu cuvântul, explică celor adunaţi scopul prăvăliei şi însemnătatea ei pentru ţăranul român şi încheie cu un întreit „Să trăiască Majestatea Sa Împăratul nostru!”. Dl jurist George Jemna mulţămeşte, apoi, în numele sătenilor, directorului Prăvăliei centrale din Cernăuţi pentru zelul ce-l dezvoltă la înfiinţarea filialelor, contribuind prin aceasta mult la dezrobirea ţăranilor din ghearele străinilor, precum şi pentru bunăvoinţa arătată faţă de satul nostru, prin venirea sa personală la deschiderea acestei filiale. Dl Jemna sfârşeşte cu dorinţa ca toţi sătenii, uniţi sub firma prăvăliei, să nu uite de vorba veche: „În unire e putere”. Văzând acest lucru frumos, cu ajutorul lui Dumnezeu înjghebat, datori suntem să mulţămim, şi pe această cale, acelor persoane care au deschis calea spre realizarea lui, cât şi antistelui Mihai Cormoş, şi S. Sale dlui paroh Boca, care, stând în ajutor, l-au adus cu bine la capăt, apoi cantorului Victor Jemna, care a luat sarcina grea şi plină de responsabilitate de a ne conduce prăvălia. Fiind acuma lucrul gata, apelăm la toată suflarea românească din sat să se înscrie ca membri în prăvălie, căci, în curând, vom publica lista membrilor, spre cinstea lor, în gazetă. Promitem, totodată, că nu ne vom ruşina a trimite şi lista acelor care mai cumpără marfă de la străini şi nu se arată vrednici de numele şi mărirea străbunilor lor. Fraţilor bălăceni! Aţi făcut un pas înainte, cu deschiderea Prăvăliei voastre. Dugheana pe care aţi deschis-o este dugheana voastră, câştigul de la ea este câştigul vostru; datorinţa fiecăruia din voi este, deci, să se înscrie ca membru la ea, contribuind la înflorirea ei. Nu uitaţi, fraţilor, de vorba veche: „În unire e putere” şi de deviza frumoasă a Majestăţii Sale, „Cu puteri unite!”. Nu vă lăsaţi dezbinaţi, ci trăiţi în unire, căci, spre a ieşi învingători din lupta grea pentru existenţa noastră naţională, ne trebuiesc puteri unite. Uniţi-vă, deci, cu toţii la cabinet, bancă şi prăvălie, nu lăsaţi să treacă banul vostru în pungă străină şi pământul vostru, care s-a împuţinat atât de tare, nu-l vindeţi la străini. Trăiţi între-olaltă ca fraţii, lăsaţi ura şi pizma la o parte, alergaţi, în timpuri de nedumerire, după sfat la cei ce vi-l dau din inimă curată şi, în scurt timp, va câştiga comuna noastră o faţă mai senină şi un cer mai frumos. / Balaceana, la 8 Noembre 1906 / Mai mulţi săteni şi părtaşi ai prăvăliei”[11].

1907: „Măcar că dl baron Hormuzachi a fost cumătru mare la ginerele dlui Cormuş, totuşi dl Cormuş, din pricina unor bani ai comunei, va fi pe cale disciplinară desrădicat din vornicie. Cum oare va sta lucrul cu părintele nostru, George Boca, pe care noi toţi îl stimăm şi care ne-a fost cu multă tragere de inimă? Oare s-ar putea una ca asta, ca părintele să meargă de la noi, iar dl Cormuş, care e adevăratul vinovat, să ne steie şi mai departe în fruntea satului nostru? Cormuş este acela, care a pus toate la cale împotriva părintelui. El nu este om curat, şi oare s-ar pute ca mărturia şi uneltirile lui să aibă mai mare cumpănă decât mai că întreg satul? / Mai mulţi gospodari”[12].

1907: O corespondenţă din Bălăceana, semnată de Vasile Boca, Chifor Busuioc şi Gheorghe Stoleri şi bazată pe înfruntarea politică locală dintre tabăra preotului George Boca şi cea a primarului (antistelui) Mihai Comoroşan (care se împăcau atât de bine în 1906!), susţine că „este neadevărat, că părintele Boca ar fi lacom şi şi-ar fi pierdut încrederea în popor”, dar că în fruntea celor ce „fac batjocură de sat, caută nod în papură… stă vornicul nostru, Mihai Cormoş”, care „este de 9 ani vornic la noi în sat. Satul are o toloacă de cel puţin 200 de fălci, din care cea mai mare parte se ară, în tot anul. Falcea se năimeşte cu un preţ anual de 40-120 coroane”. Primarul Cormoş „nu voieşte să se răspundă acuma cu noi, ci bate numai drumurile la Suceava şi Cernauţi, de unde vine, din când în când, la Bălăceana şi-l vizitează pe jupânul Mochil Haas, care a devenit posesorul crâşmei, ce-a putut-o cumpăra satul”, şi, cică, „nu-i pasă nici de bancă, nici de cabinetul dc lectură, ci mai mult de paharul jupânului Mochil”. „Mihai Cormoş, primar şi gospodar în Balaceana”[13] făcea parte din Comitetul electoral districtual Suceava. Povestea continuă, pentru că Dumnezeu iartă, dar preotul – niciodată. Prin urmare, „un blăstăm greu se pare că zace asupra Bălăcenii. În loc să întărească elementul românesc, care e copleşit de străinii veniţi în sat, slăbeşte pe zi ce merge, dezbinându-se chiar în tabere, care se combat până la cuţit”. Vinovat este, în opinia antisemitului preot Boca, „vornicul Cormuş din Balaceana, care, din mila neamurilor sale şi cu ajutorul adjutantului său, Ilie Doboş, a pus mâna pe toate instituţiunile culturale din sat, boicotând pe preot şi pe toţi care au încercat să puie stavilă pornirilor sale, i-a adus în demnitatea sa de preşedinte al cabinetului de lectură „Deşteptarea”, pe bălăceni la dezbinare definitivă. Domnia sa, supărându-se pe bălăceni, că i-au adus o cercetare de la Comitetul Ţării, în urma căreia a trebuit să depuie în lada comunală câteva mii de coroane, care lipseau, a căutat să se dezbare de orişice control al „răilor“, precum îi numeşte pe cei ce cutează a nu fi de o părere cu dânsul. Ca fruntaş, pus de „răi” în fruntea satului, s-a avântat, prin chiţibuşurile învăţătorului Ilie Doboş şi prin sprijinul neamurilor sale, la preşedinţie în cabinetul de lectură şi, spre a scăpa de controlul membrilor, care cereau necontenit ca domnia sa, ca vornic, să grijească ca legea pentru închiderea crâşmei, în zile de sărbători, să fie băgată în seamă, a oprit acestora intrarea în cabinet. Dorinţa domnului vornic s-a şi împlinit, căci mulţimea, oprită de la cabinetul „Deşteptarea”, şi-a înfiinţat cabinetul „Unirea”, despărţindu-se astfel cu totul de fruntaşi care, la orice prilej, căutau să-i boicoteze. Cu durere însă trebuie să amintesc că în Balaceana n-are drept de existenţă acela ce gândeşte altfel decât badea Cormuş şi astfel cugetă oamenii că nici „Unirea” nu-i îndreptăţită să trăiască, căci, în prima noapte, după constituirea comitetului, s-a năzuit o sumedenie de bolohani asupra casei în care s-a aşezat noul cabinet, spărgând steclele şi chiar geamurile fereştilor şi puind viaţa gospodarului Mihai Boca în cumpănă. Sărmană Balăceană! Departe ai ajuns, prin conducerea atât de lăudată, a înţeleptului vornic Mihai Cormuş şi a adjutantului său Doboş. Ţi-a mers vestea peste hotare că ai rămas fără preot, că ai avut o prăvălie, care a fost desfăcută, după câteva luni de existenţă, că ai avut un cabinet, care începuse a se dezvolta sub preşedinţia parohului Boca şi care astăzi zace iarăşi în ghearele morţii şi în discompunere”[14].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bălăceana, comună rurală, districtul Su­ceava, aşezată pe pârâul Ilişeşti, alături de drumul mare, dintre Stroieşti şi Gura-Humora. Suprafaţa 22,98 km p.; po­pulaţia: 2.324 locuitori, aproape esclusiv români, de religie gr. or. Se compune din vatra sa­tului, cu 2.299 locuitori şi din colo­nia Gropile. Este legată, printr-un drum nou, cu şoseaua principală Suceava – Gura-Humora. Are o şcoală populară, cu 3 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Trei Erarhi”. La 1776 era proprietatea mănăstirii Ilişeşti. Localitatea îşi derivă numele, după legendă, de la o seamă de locuitori, cu numele de Bă­lan, ce s-au aşezat aci. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.308 hectare pământ arabil, 260 hectare fâneţe, 13 hectare grădini, 386 hectare izlaz, 338 hectare pădure. Se găsesc 209 cai, 784 vite cornute, 516 oi, 963 porci şi 33 stupi. Bălăceana, moşie, cu adminis­traţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 0,81 km p.; popu­laţia: 12 locuitori, germani şi români. La 1776, ţinea de satul Bă­lăceana şi era în stăpânirea mănăstirii Ilişeşti” [15].

1912: Şcolile răzeşeşti din Bucovina beneficiau de o colectă, făcută de Societatea Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, din Bălăceana contribuind, pe „lista Nr. 100, încredinţată dlui Mihail Jemna, cooperator (al doilea preot – n. n.) în Bălăceana” adunându-se 10 coroane şi 60 bani, de la următorii săteni: „Mihai Jemna 3 coroane 20 bani; Vichentie Jemna, Victor Jemna, Alexie Rusu, Ilie Doboş, Zaharie Roşca, Emilian Boca, Dumitru Busuioc – cu câte 1coroană, Clementi Grosariu – 40 bani”[16].

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[17], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Casandra SASU (32 ani în 1908) din Bălăceana.

1920: „Deciziune de expropriere No. 1065/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Suceava, cu care s-a decis exproprierea de 9 ha 06 a 83 mp corpul dominical Bălăceana, fasc. No. 381, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”. „Deciziune de expropriere No. 1166/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Suceava, cu care s-a decis exproprierea de 47 ha 70 a 90 mp corpul dominical Bălăceana, fasc. No. 381, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[18].

1925: „Un adevărat român plin, de energie e gospodarul Mihai Cormoş, din comuna Balaceana, judeţul Suceava (Bucovina) al cărui chip îl dăm aici. El e acum în etate de 65 de ani şi a fost deputat, în anul 1920. A fost, 22 de ani, primar în comuna noastră, ca bărbat al datoriei şi cinstit în toate actele sale. De la alegerea sa în comuna noastră, a dus întruna o activitate mare pentru stârpirea răufăcătorilor şi încetarea neregulilor. În toată duminica şi sărbătoarea e în biserică, la sfânta liturghie, şi astfel dă pildă bună şi celorlalţi săteni, ca să umble sârguincioşi la locaşul Domnului. Biserica noastră era, în vreme de pace, gata de zidit şi nu s-a putut sfinţi din cauză că iconostasul era sechestrat de fostul zugrav Schiller (autorul portretului legendarului lăutar Nicolae Picu – n. n.), şi dacă nu stăruia dl Cormoş, mai de multe ori, pe la guvern şi consistor, desigur n-ar fi fost gata multă vreme. Faptele sale vrednice de laudă sunt: înfiinţarea „Însoţirii de păstrare şi credit” (Raifeissen-cassa), înfiinţarea societăţii „Cabinetul de lectură”, înfiinţarea societăţii „Deşteptarea Poporului”, a societăţii „Pompierilor” şi zidirea „Casei Naţionale Române”. Tot acest iubit gospodar cumpărase locul pentru zidirea unei şcoale primare şi chiar materialul pentru clădirea era pregătit, dar, din cauza războiului, nu s-a putut aduce la îndeplinire. E un model de gospodar şi creştin. Dumnezeu să-l ţină mulţi ani, pentru binele tuturora / M. B”[19].

1930: „Teama pentru joia viitoare. În oraş continuă să circule patrule militare. Populaţia continuă a fi foarte îngrijorată, deoarece prefectul judeţului, dl Tudoraş, a dat scris sătenilor că, joia viitoare, vor fi liberi să ţină adunarea proiectată. Toţi sătenii, plecând acasă, au dus cuvânt de ordine că, joi, are loc la Suceava o mare adunare împotriva cămătarilor. Dacă la Suceava domneşte linişte, în satele apropiate, Costâna şi Bălăceana, s-au produs pe ziua de ieri tulburări, spărgându-se geamurile la mai multe prăvălii[20].

1930, iulie 13: „Noi excese în Bucovina. Cernăuţi, 12. Azi noapte, la orele 12, prefectura din judeţul Suceava a fost anunţată că, în comuna Bălăceana, s-au produs dezordini antisemite. Imediat au fost expediate acolo două camioane cu jandarmi. De asemenea, au plecat domnii Tudoraş, prefectul judeţului, şi colonel Teodorescu, comandantul garnizoanei, împreună cu procurorul Tetiva. Au sosit la Bălăceana pe la orele 3 dimineaţa, când devastările se terminaseră. Un număr de vreo 200 de inşi au devastat toate prăvăliile evreieşti, aruncând toate mărfurile în stradă. De asemenea, a fost devastată sinagoga, dar fără ca obiectele sfinte să fie atinse. Geamurile tuturor locuinţelor au fost sparte. Satul prezintă un aspect jalnic. Sunt şi câţiva răniţi. Domnul senator Maier Ebner, împreună cu preşedintele comunităţii izraelite locale, dl Teich, au expediat o telegramă de protestare ministerului de interne”[21].

1930: „Versiunea ministrului de interne. Azi dimineaţă, ministerul de interne a primit o telegramă de la Cernăuţi, în care a fost anunţat că o nouă turburare antisemită s-a petrecut în satul Bălăceana, situat la o depărtare de 15 km de Suceava. La miezul nopţii, agitatorii antisemiţi au tras clopotele de la biserică, adunând satul. Ţăranii au spart multe prăvălii evreieşti şi au devastat o şcoală evreiască din sat. Jandarmii au fost în imposibilitate să menţină ordinea. Ei au fost nevoiţi să tragă salve de focuri în aer, pentru a intimida pe ţărani”[22].

1930, iulie 17: „Ancheta în Bucovina. Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică. Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol… Procurorul general din Cernăuţi, dl Alexandru Teodoru, a primit numeroase delegaţii de locuitori, care i-au spus diverse reclamaţii. Domnia sa a însărcinat să plece în comunele respective, pentru cercetări, pe primul procuror, dl Bendas. Domnia sa a vizitat comunele Bălăceana şi Băişeşti. La cabinetul de instrucţie continuă cercetările în privinţa dezordinilor recente din Bălăceana şi celelalte localităţi. Se ştie că, pentru mâine, joi, a fost convocată o întrunire publică. O delegaţie din comuna Bosanci, condusă de sătenii Eremia Lazăr şi Ion Tarafine, s-a prezentat la prefectură, cerând libertatea întrunirii şi asigurând că ei nu urmăresc provocarea de dezordini şi nici nu dau ascultare sfaturilor colonelului Niculcea, care vrea să provoace revoluţie. Ei cer numai micşorarea impozitelor”[23].

1930: „În ce constă curentul antisemit. Există un curent antisemit, continuă dl V. Cădere, dar în mod evident nu aceasta a fost cauza esențială a dezordinilor din Suceava, Bălăceana etc. Mai puternică a fost agitația dusă de colonelul Neculcea; mai sunt diverși agitatori ocazionali, precum și profesioniști ai partidelor de opoziție, care au înțeles de a menține o stare de neliniște. La capătul acestor agitații apare, mai întotdeauna, agentul anonim, cu idei de luptă conform tacticii comuniste. Iar unii parlamentari, pare-se dintr-o tradiție locală, nu s-au ocupat activ de circumscripțiile lor. În unele părți, administrația a fost excedată”[24]. Odinioară, loc împădurit, străluminat, ici-colo, de poieni şi lazuri (defrişări sau curaturi, „loc curat” – în folclor), satul Bălăceana beneficiază de o bogată reţea hidrografică, ţarinile sale fiind udate de pâraiele Bălăceana, Babura, Paşcanu, Cirlivăţul, Corjan, Draci, Frasinilor, Glodoasa, Ilişasca, Mănăstioara, Podolu, Prelucii, Tabora, Ţigăncii, Brazilor, Nistor şi Săsciori. Dealurile domoale (Bahrin, Podiş, Cirlivăţul, Corjan, Săsciori, Movila La Ciungi, Vârful Regi, Baron, Brăştii, Muncel, Preluca), acoperite cândva cu păduri (Codrul La Fântâna Rece, Bahrina, Preluca) şi poieni (Poiana Bahrin, Poiana în Sus, Poiana Popii, Poiana Preluca), au fost transformate, odată cu trecerea vremii, în ţarini şi imaşuri, toate închinate unor alte contemporaneităţi.

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Florea Gheorghe, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu în comuna Bălăceana, judeţul Suceava, mort la 6 iulie 1941” (Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549).

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945, se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Rosenblat Rosa, la Bălăceana, p. 10, are casă şi teren” (Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553).

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[25], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Busuioc Gheorghe, de la Pârteştii de Sus, la Bălăceana”.

1947: Tribunalul Suceava, prin Sentinţa civilă Nr. 201, pronunţată în dosarul 594/946, ordonă, la cererea Aurorei Tofan, înregistrarea ulterioară a morţii lui „Tofan Dumitru din Bălăceana… de religie mozaică, fiul lui Nicolai şi al Varvarei, de profesiune agricutor, în varstă de 34 ani, mort la data de 30 noiemvrie 1944, în localitatea Crasna-Luci, din regiunea Tomhas, Rusia Sovietică”[26]. Prin sentinţa Nr. 469, pronunţată în dosarul 722/946, constată moartea lui „Dumitreanu Ieremie din Balaceana… de religiune ort. rom., născut în Balaceana, născut în anul 1912 şi decedat la 31 ianuarie 1945, în lagărul Nr. 5 din oraşul Sacht din U. R. S. S., în etate de 34 ani”[27]. Prin sentinţa Nr. 190, pronunţată în dosarul 298/947, se ordonă înregistrarea ulterioară a morţii lui „Constantin Bliorţu din Bălăceana… de religiunea ort. rom. fini lui Toader şi Eleonora, decedat la 30 iunie 1944”, iar prin sentinţa nr. 192, în dosarul Nr. 302/947, a lui „Grigore Iacoban din Bălăceana… de relig. ortodoxă, fiul lui Ioan, deeedat la 31 decemvrie 1914”. În acelaşi număr al Monitorului Oficial, prin sentinţa Nr. 193, din dosarul 304/947, este înregistrată moartea „Domnicăi Cojocari din Bălăceana… religiunea ortodoxă română, fiica lui Gavrilă, decedată la 31 decemvrie 1944” şi a lui „Dumitru Cojocari din Bălăceana… religiunea ortodoxă română, fiul lui Gavril şi Domnia, decedat la 31 noemvrie 1944” (Sentinţa Nr. 194, dosarul 305/947)[28].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 43, 1876 p. 41, 1907 p. 152

[4] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 7, 15 August 1886, p. 4

[5] România Liberă, Nr. 2887, Anul XI, miercuri 1/13 aprilie 1887, p. 3

[6] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 64/1891, p. 3

[7] DEŞTEPTAREA, Nr. 8/1898, p. 68

[8] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 8/1906, p. 3, 4

[9] Apărarea Naţională, Nr. 4, Anul I, Cernăuţi, miercuri 17 octombrie stil nou 1906, p. 4

[10] Apărarea Naţională, Nr. 23, Anul I, Cernăuţi, joi 23 decembrie stil nou 1906, p. 3

[11] Apărarea Naţională, Nr. 11, Anul I, Cernăuţi, duminică 11 noiembrie stil nou 1906, p 3

[12] Apărarea Naţională, Nr. 32, Anul II, Cernăuţi, duminică 28 aprilie stil nou 1907, p. 3

[13] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, Cernăuţi, joi 21 martie stil nou 1907, pp. 3, respectiv, 4

[14] Apărarea Naţională, Nr. 78 şi 79, Anul II, Cernăuţi, duminică 27 octombrie stil nou 1907, p. 3

[15] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[16] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 6 şi 7, Anul II, Cernăuţi, 29 iulie 1912, p. 111

[17] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 7, Cernăuţi 1 martie nou 1921, p. 69

[19] Cultura Poporului, Nr. 96, Anul V, Cluj, duminică 1 februarie 1926, p. 3

[20] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 3

[21] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 4.

[22] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 4.

[23] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

[24] Gazeta Transilvaniei, Anul XCIII, nr. 79, miercuri 30 iulie 1930, p. 4

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[26] Monitorul Oficial, Nr. 221, 25 septembrie 1947, p. 6579

[27] Monitorul Oficial, Nr. 31, februarie 1947, p. 752

[28] Monitorul Oficial, Nr. 228, 3 octombrie 1947, pp. 6719, 6720

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Băişeşti

Baiaşeşti, în Wikipedia

BĂIŞEŞTI. Satul Băişeşti beneficiază de atestare documentară din 15 septembrie 1499, când Ştefan cel Mare întărea lui Giurgiu Gumelnic a treia parte din partea lui Oană Băeşescul (nepotul lui Gurban, a nepoatei de soră a lui Gurban, Nastea, fiica Anuşcăi, jupâneasa popii Mihul din Baia, a nepoţilor de frate ai Nastei, Mircea şi Stana –copiii lui Giurgiu Udob –, a nepoatei de frate a lui Gurban, Nastea, fata lui Costea, şi a fiului ei, Dragotă) din satele Băişeşti şi Mălini, „cu moară pe Topliţă”, parte cumpărată de la Oană Băeşescul, nepotul lui Gurban.

În uric se menţionează că Oană Băeşescul stăpânea satele Băişeşti şi Mălini cu privilegii de la Alexandru cel Bun, dar cum documentul acela este doar menţionat, nu şi păstrat de istorie, el nu poate fi considerat ca o atestare documentară, deşi satele acestea datează, ca şi Baia, măcar de pe la 1330. Mai ales că toponimul Băişeşti (caligrafiat Baiaşeşti) sugerează drept întemeietori ai satului pe câţiva dintre locuitorii Băii, toţi oameni liberi (de aici, cum spune Iorga, formula pluralului în toponim).

Hotarul noii moşii a lui Giurgiu Gumelnic conţine, în privinţa Băişeştilor, şi nişte toponime care vehiculează şi înveşnicesc şi nume de localnici: malul Moldovei, Topliţa, Topliţa Mică, livada lui Procopie, livada lui Tulici, drumul care merge la Baia, casa lui Ştefan.

Uricul menţionat al lui Alexandru cel Bun exista, încă, în 9 aprilie 1555, când, cu întărirea lui Alexandru Lăpuşneanul, Dan, portar de Suceava, şi jupâneasa Teodosia, nepoata gumelnicului Cozma Şarpe, dăruiau Mănăstirii Homor, „din jumătate de sat Baişeşti pe Moldova, a patra parte, partea de jos… care a fost din cumpărătura credinciosului nostru boliarin panului Dan, portar de Suceava, de la Odochia, fiica panului Luca Arbure, portar de Suceava, pentru 300 zloţi tătăreşti, din privilegiul ce-l avea părintele ei de la Marena, fiica lui Toma Juncul, nepoata lui Stan, şi de la privilegiul pe care l-a avut de la strămoşul nostru Alexandru Voevod, şi de la privilegiul de cumpărătură pe care l-a avut pan Luca Arbure, portar de Suceava, şi de la fratele domniei noastre, Ştefan cel tânăr Voevod”, dar şi „un loc pentru trei case, pe care l-a cumpărat credinciosul nostru boliarin pan Dan, portar de Suceava, acel loc de trei case din satul Băişeşti pe Moldova de la Dumitru… pentru 130 zloţi tărăreşti de la copiii lui Andreica Rotumpan, din privilegiul de cumpărătură pe care ei l-au avut de la Ion Ursu şi de la sora lui, Dolca, şi de la nepoţii lor, de la Ion şi de la fratele lui, Păntea şi Eremia şi Cărstea, şi de la surorile lor, Sofronia şi Tudora şi Mărinca, copiii Alexinii”.

Dan şi Teodosia mai dăruiesc Mănăstirii Homor, „în acelaşi sat, Baişeşti pe Moldova, un loc pentru trei case, pe care l-au cumpărat… de la Dumitru, pentru 130 zloţi tătăreşti, şi de la copiii lui Andreica Rotumpan, din privilegiul de cumpărătură pe care ei l-au avut de la Ion Ursu şi de la sora lui, Dolca”.

Trebuie să precizez aici că, pe acele vremuri, când dreptul valah (valaskim) era întocmai respectat, că vânzările de pământuri nu se putea face decât către „ruda cea mai apropiată”. Pământurile de pe o parte şi cealaltă a Moldovei aparţinuseră fiilor lui Dragoş Viteazul, care nu trebuie confundat cu presupusul descălecător de ţară (Dragoş din Bedeu), băştinaşul Dragoş fiind stăpânitorul unei ţărişoare, numită Câmpul lui Dragoş, care se întindea de la Bacău, până aproape de Fălticeni şi de Gura Humorului. Feciorii acelui Dragoş au fost Sima Drăguşanul, Stanislav Rotimpan şi Şandru Gherman, numit şi Lazea, ctitorul Solcăi, în pădurile căreia lăzuise (defrişase) vatră de sat.

La o primă vedere, Luca Arbure, fiul unui fost biet diac domnesc, Ivan Arbure (ajuns, datorită ştiinţei de carte şi datorită vitejiei, pârcălab de Neamţ), nu putea cumpăra moşii nici în părţile văii Moldovei, nici în cele ale Solcăi. Numai că mama lui Luca Arbure a fost Nastasia, sora lui Ivul Solca, şi fata lui Şandru Gherman, nepoată, prin mamă, a lui Nicula şi strănepoată lui Mic Crai (tatăl lui Bogdan I Întemeietorul). Deci Luca Arbure se trăgea şi din neamul lui Drăgoi Viteazul, stăpânitorul ţărişoarei numită, înainte de Descălecat, Câmpul lui Dragoş, dar şi din neamul Cuhea, al părintelui primului voievod al Moldovei, care, judecând după toponimul maramureşean al baştinii lor, se trăgea dintr-un fierar, cu multă căutare şi prestigiu în societăţile tribale, Cuhea însemnând, pe acele vremuri, fierărie.

Luca Arbure avea să stăpânească, la un moment dat, aproape toată valea Moldovei, chiar şi Praxia, sat care înveşniceşte numele unuia dintre ginerii săi, Praxia însemnând, pe acele vremuri, plăieş, deşi toţi ginerii lui Luca Arbure, în frunte cu vornicul Trotuşan, deţineau mari slujbe la Curtea Domnească, adică erau „slugi” (demnitari, pe atunci), precum acel Stan, menţionat în documentul citat, care a fost, în vremea lui Petru Muşat, cel mai important personaj al Curţii Domneşti şi, drept consecinţă, numit Sluga Stan, titlu care echivala, atunci, cu cea contemporană de premier.

În 20 aprilie 1555, o altă fiică a lui Luca Arbure, Anisia, jupâneasa aprodului Maţarina, cumpără, „din jumătate de sat Băişeşti, a treia parte, dară din partea de jos”, cu 250 zloţi tătăreşti, de la strănepoatele lui Efrim, Anuşca Lata, fata ei, Magdalina, şi nepoata de soră, Mărica, dar, în anul următor (15 iunie 1585), vinde noua moşie, cu acelaşi preţ, Mănăstirii Homor.

În 15 martie 1586, Maţarina aprod şi jupâneasa lui, Anisia, vindeau aceleiaşi mănăstiri, pentru 250 zloţi tătăreşti, a şasea parte din sat, cumpărată de la Anuşca Lata, fata Malii.

În 19 iunie 1586, pe vremea lui Petru Movilă, deci, Mănăstirea Slatina primeşte, „danie de la Huroae călugăriţa (deci, văduva lui Petrea Huru) şi de la Lateş… a patra parte de sat Băişeşti”.

În 5 noiembrie 1628, Mănăstirea Homor mai înşfacă, de la Stroici logofăt, oferindu-i, la schimb, Dersca, „niscaiva părţi din satul Băişeşti, care acele părţi au fost şi lui Stroici logofăt drept schimbătură cu nepoţii săi, Constantin şi Cârstian, fiii lui Ionaşco Rotompănescul uricarul, şi altă parte din acel sat, care a fost cumpărătură lui Stroici logofăt de la sfănta mănăstire Voroneţ”.

Probabil că pe oamenii exagerat de evlavioşi îi deranjează acel „înşfacă”, cu care caracterizez afacerile latifundiare ale călugărilor, dar şi termenul acesta este mult prea generos faţă de mentalităţile vremilor, ba chiar şi faţă de cele ale contemporaneităţii călugăreşti.

În 27 iulie 1636, vin la curtea lui Vasile Vodă „rugătorii noştri călugări de la sfănta mânăstire, care se cheamă Homor… şi s-au dat de faţă, înaintea noastră, cu cneaghina Cârstieneasa şi cu fiii ei, Ionaşco şi Gheorghie, pentru satul Băişeşti… zicând călugării precum ei au ţinut jumătate din acel sat Băişeşti, iar cneaghina Cârstieneasa (deci, văduva lui Cârstian, fiul lui Ionaşco Rotompănescul) are cealaltă jumătate din acelaşi sat şi a stăpânit de la noi mai mult decât partea ei şi o bucată de hotar din hotarul călugărilor şi şi-a făcut două piue pe râul Moldovii, în partea călugărilor”.

Vasile Vodă trimite în cercetare pe diacul de la Ilişeşti, Gligorcea, care constată că laicii trebuie să se bucure doar de averile cereşti, nu şi de cele pământeşti, care rămân celor „lepădaţi de bunurile lumeşti”, călugărilor adicătelea.

În anul următor, în 2 iunie 1637, călugării de la Slatina vând călugărilor de la Homor „a lor dreaptă ocină şi danie de la Huroae călugăriţa şi de la Lateş… şase jirebii din satul Băişeşti, care-i în ţinutul Sucevii, cu vatra satului şi cu câmp, şi cu pădure, cu tot venitul”.

Mănăstirea Humorului (Homor, adică Repedea, în tătară) are, în 23 ianuarie 1735, un conflict de hotar cu proprietarul celeilalte jumătăţi de sat, Ştefan Gherghel, care, după vreun deceniu de necontenite hărţuieli evlavioase, vinde partea sa de sat, în 4 iulie 1747, fratelui său, Nicolae Gherghel.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Băişeştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „10 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 2 ţigani, 2 jitari din Câmpulung, 2 femei sărace, 1 nevolnic şi 3 birnici, dar mai existau părţi de sat, precum Corlăteştii Slatinii, cu 11 case, locuite de 11 familii de panţiri isprăvniceşti, şi Corlăteştii Gorii, cu 9 case, în care locuiau 2 mazili, 4 argaţi ai lor şi 3 femei sărace.

În 15 ianuarie 1782, când se fac delimitările proprietăţilor Mănăstirii Humorului în Bucovina, Băişeştii aparţineau, în părţi de moşie egale, mănăstirii şi mazilului Constantin Stroescul. În faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare, Mănăstirea Humorului a fost reprezentată de băişeştenii Ioniţă Presăcar şi Constantin Prăjescul, în vreme ce Constantin Stroescul a fost reprezentat de Gheorghe Gore.

Hotarul între cele două părţi de sat începea de la râul Moldova, urca pe Şomuzul Mic, pe la moara mănăstirii, aflată la stânga moşiei lui Stroescul, îngloba în proprietatea mănăstirească şi casele supuşilor Ioniţă Presăcar şi Teodor Moldovan, continua, în partea stângă, de-a lungul drumului din mijlocul satului, trecea pe lângă casa supusului Miron Gagea, dar şi pe lângă cea a preotului Lupu, ambele aflate pe moşia lui Stroescul, şi se sfârşea în Cordunul (graniţa) de pe Moldova.

Din fericire pentru băişeşteni, averile mănăstireşti au fost confiscate, în 1786, iar obştea satului şi fiecare ţăran au beneficiat, atunci, de o primă împroprietărire cu pământ arabil (fiecare, cât avea în lucru), cu păşuni şi fâneţe.

Emigranţii transilvăneni s-au stabilit, la Băişeşti, doar pe moşia Mănăstirii Humorului, primul dintre ei fiind Toader URECHE, plugar din Topliţa, care s-a stabilit în vatra satului, în 1727, împreună cu soţia şi un fecior. Ceilalţi emigranţi, capi ai unor familii numeroase, stabiliţi la Băişeşti între anii 1768-1778 şi menţionaţi de Consignaţiunile lui Enzenberg din 27 ianuarie şi 15 decembrie 1778, au fost: fostul preot din Silvaş, Popa Samuil LUPU, fostul vornic din Silvaş, Ioan BACIU, fratele lui, Vasile BACIU, dar şi un alt Ioan BACIU, fost vataman în Ruştior; plugarul Toader ALDEA a venit din Dicea, iar Ihnat DOBREAN, din Voila; din Topliţa, au venit, împreună cu familiile, plugarii Nicolae SOZIN, Vasile GUŞU, Toader GUŞU, Vasile TRUŢU, Gavril SPODAR şi Simeon GOGA; din Gurghiu, a venit Toader COJOCARU, din Modac, Trifon GRAMĂ, iar din Aneniş, Simeon MOCANU; din Budac, au venit Axent MORARIU şi Fodor MORARIU; din Sân Martin, au venit Dănilă URSU, Vasile CROITOR, Dănilă ŞANDRU, Dănilă URSU şi Gheorghe BANCEAC; din Gârdani, Vasile DĂNILĂ; din Borşa, Petru UNGUREAN, Vasile UNGUREAN şi Ilie UNGUREAN; din Şimuş, Miletie UNGUREAN; din Galaţi, sat mai la sud de Bistriţa, Gavril MORARIU; din Boghiş, Toader şi Ioan ZGURVAN; din Vandiş, Costan RUSU; din Şieuţ, Vasile MOLDOVAN şi Ioan RUSU; din Şulumberg, Simeon PETRUŢ; din Dombrava, George NOVAC; din Şopteriu, Vasile CÂRSTEAN; din Hotar, Vasile UNGUREANU, iar din Ormeniş-Cluj, Ion MACARIE.

În 1776, satul Băişeşti avea doar 15 familii, iar în 1784, numărul gospodăriilor sporeşte, pe seama emigrărilor din Ardeal, la 79 de familii. În 1890, satul avea 1.129 locuitori, păstoriţi de preotul Ilarion Siretean şi de cantorul Ioan Vasilovici. Învăţător, în şcoala sătească, era Simion Medvighi.

În 1843, când avea doar 321 locuitori, altarul bisericii din Băişeşti nu era slujit de nimeni, aşa cum nu era slujit nici în 1876, când biserica avea 1.616 enoriaşi, iar patroni erau, pe lângă statul austriac, şi fraţii armeni Gabriel şi Garabet de PRUNKUL. În 1907, biserica din Băişeşti, construită, în 1771, de Constantin STROIESCUL, şi restaurată în 1869, se afla în proprietatea statului austriac şi a Eufrosinei de PANTASI, fiind slujită de preotul Ilarion SIRETEAN, născut în 1853, preot din 1880, şi de cantorul Ioan VASILOVICI, născut în 1853, cantor din 1900.

1855: În Direcția de construcție militare a frontierei, la Băişeşti era numit inspector Doctorul în Medicină şi Chirurgie Johann Hoffmann, specialist în oftalmologie şi obstretică[2].

Prin ordinal Ministerului de finanţe Nr. 82 din 5 iunie 1870, „Birourile vamale secundare de Clasa I, Novoseliţa, Zurin și Baişeşti din Bucovina sunt autorizate, în sensul prevederilor legale existente, pentru taxarea băuturilor distilate care ies din ţară prin biroul vamal respective, cu restituirea taxei de consum”[3]. Acest drept de încasare a taxelor vamale era întărit, în 16 iunie 1898, prin Ordinul Ministrului cezaro-crăiesc de finanţe Nr. 107[4]. „Pentru vamă, principalul birou vamal se află la Cernăuţi, apoi la 7 birouri vamale secundare în Novoseliţa, Zurin, Sinăuţi, Iţcanii Noi, Bosani, Băişeşti și Gura Negri”[5].

O şcoală cu 3 clase funcţiona, la Băişeşti, din 1885[6].

Începând din ziua de 15 august 1895, „din Baiaşesci primim numele acelor bravi români, care stau vitejeşte împotriva rachiului, dând aşa pildă şi altora să se ţâie de sfânta trezvie. Eacă numele acelor bravi: primarul Mihai BOZONC, Mihai RUSU, George ARSENTI, Vasile alui Niculai BLANAR, Petru alui Gheorghe alui Ioan BLANAR, Nicolai CROITOR, Petrea CORA, Ioan CORA, Ion alui Simeon CORA, Roman alui Teodor BLANAR, Teodor BRĂDĂŢAN, Alexandru VODĂ, George FLOCEA, George alui George POPOVICI, George alui George BLANAR, Constantin alui George BLANAR, Andrei MONORAN, George CROITOR, Ion alui Ioan POPOVICI, Ion alui Dimitrie TATAR, Dimitrie alui Petru VODĂ, Dimitrie alui Ioan ALDEA, Teodor BOZONC, George alui Nicolai POPOVICI, George alui Dimitrie VODĂ, Nicolai GAGEA, Teodor alui Ioan GAGEA, George RUSU, Vasile CIURLĂ, George CIURLĂ, George GAGEA, ZALUŢCHI, Dimitrie CORA, Dimitrie VLAD, Teodor VULTUR, Mihai VODĂ, Mihai alui Petrea BISTRIŢAN, Dimitrie ZEGREAN, Teodor VODĂ, Ioan PINAR, Petrea CAZACIUC, Ioan MALINOVSCHI, Vasile BISTRIŢAN, Petrea ALDEA, George LOZNICER şi Ioan BISTRIŢAN”[7].

Însoţirea Raiffeisen se înfiinţează, la Băişeşti, în anul 1903, sub preşedinţia cantorului bisericesc Ioan Vasilovici, şi sub direcţiunea preotului Ilarion Siretean. Vistiernic al noii bănci rurale era Leon Vasilovici.

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[8], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la băişeşteanul Ambrozie FRIJAN (lăutar sătesc, vioară, 38 ani în 1908).

În 1907, preot la „Baiaseşti, părintele Ilarion Siretian”[9].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Băeşeştii, comună rurală, districtul Gura-Humora, aşezată pe malul stâng al râului Moldova, aproape de hotarul cu România. Suprafaţa: 8,93 km p.; popu­laţia: 1.129 locuitori români, de religie gr. or. Este străbătută de un drum districtual, care o leagă, pe de o parte, cu România, prin Cornul Luncii, iar pe de alta, cu comuna Berchişeşti, pe unde trece dru­mul districtual Suceava-Păltinoasa. Are o şcoală populară cu o clasă şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Ar. Mihail şi Gavril”, zidită, la anul 1771, de boierul Constantin Stoenesu. La 1776, o jumătate din această localitate era averea mazilulul Gherghel şi cea­laltă jumătate, în posesia mănăstirii Humorului. Populaţia, formată din lo­cuitori originari, peste care au venit colonişti români din Transilvania, se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 825 hectare pământ arabil, 11 hectare şi 50 ari fâneţe, 7 hectare şi 50 ari grădini, 118 hectare păşune. Se găsesc 60 cai, 556 vite cor­nute, 62 oi, 482 porci şi 50 stupi. Băeşeştii, moşie, cu administraţie particulară, districtul Gura-Humora. Suprafaţa: 2,15 km p.; popu­laţia: 16 locuitori, dintre care 13 români gr. or.”[10].

1909: „În Băiaşeşti a repausat Eufrosina de Pantasi, care a fost o mare binefăcătoare pentru Băiaşeşti şi comunele învecinate”[11]. Cine a fost răposata? Răspunsul îl aflăm dintr-un număr al gazetei sucevene „Revista Politică” din 1891: „Nobila cucoană Eufrosina de Pantasi, proprietăriţă mare din Băiaşeşti, a documentat, nu numai în anul 1890, mărinimia sa către şcoala din loc, dăruind copiilor şcolari felurite rechizite de scris şi desen şi cărticele de rugăciuni, iară copilelor lâneţe, bumbac, andrele şi cârlige spre a putea mai lesne prospera în lucru, dară această nobilă amică a şcolii a dăruit, şi-n anul aceasta, din partea Dumisale, iară pă­rintele Ilarion Siretean, paroh din Băiaşeşti, din o casetă de dumnealui singur depusă în biserica din loc, copiilor şcolari sărmani următoare îmbrăcăminte şi rechizite: 4 sumane, 4 tulpane, 9 părechi de opinci, 6 coţi de pănură albă, 2 lecturare româneşti a 25 creiţari, 2 căr­ticele de compus a 8 creiţari şi 2 tăbliţe a 15 creiţari. Pe lângă acestea toate, a mai binevoit nobila cucoană Eufrosina de Pantasi de a mai dărui şcoalei acesteia: Jurnalul „Revista politică” pe anul 1888 şi „Convorbiri Literare” pe anii 1886, 1887, 1888. Pentru toate acestea simte subsemnatul o datorie plăcută de a exprima nobilei cucoane de Pantasi şi părintelui T. Siretcan cea mai călduroasă mulţumită. / Băiaşeşti, 30 ianuarie 1891. / Alexandru Şuhan, învăţător”[12].

„În luna mai 1914 au dat examene de capacitate”, printre alţi „învăţători şi învăţătoare”, la secţia românească, „Vasilovici Maximilian din Baiaşeşti”[13].

„Nicolai a lui Toader Vultur, din Băişeşti, a participat la război şi ar fi căzut, în anul 1916, lângă Boian, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Magdalena a lui Nicolai Vultur, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” [14].

În 1919, din Comisia agrară de ocol Gura Humorului făceau parte „Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Alfred Calmuţchi, proprietar mare, Baiaseşti”, iar ca locţiitor, şi „Gheorghe Vodă, agricultor, Baiaseşti” [15].

În 17 mai 1943, „Dumitru a lui Piuari, agricultor din comuna Baiaşeşti… intentă soţiei sale pârâte Eftimia a lui Dumitru Piuari, născută Tatar, cu acelaşi domiciliu, divorţ. Din căsătoria părţilor susnumite a rezultat o copilă, şi anume Virginia, în vârstă de 5 zile”[16].

1946: Tribunalul Suceava, „fiind la ordine soluţionarea cererii Primăriei comunei Baiaşeşti, făcută prin adresa Nr. 1.796 din 2 septembrie 1943, pentru înregistrarea ulterioară a mortii copilului Cristofor Blănaru, fiul lui Grigore şi al Casandrei Blănaru, din susnumita comun… în virtutea legii, hotărăşte: admite cererea Primăriei”[17].

1946: Buletinul Cooperaţiei Române, Nr. 38 din 21 septembrie 1946, înregistrează consituirea cocietăţii cooperatiste Cooperativa „Floarea Românului”, comuna Baiaşeşti, judeţul Suceava”[18].

1947: Tribunalul Suceava admite cererea pentru consemnarea, în registrul Primăriei Baiaşeşti, a lui Tatar Gheorghe, fiul lui Zaharie şi Eufrosina, decedat la data de 12 septembrie 1944, în comuna Baiaşeşti[19].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947, următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Sgaibă L. Vasile, seria 1938, media 7,80, numit în comuna Baiaşeşti, postul V, jud. Suceava; Mureşan Gheorghe, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Baiaşeşti, postul V, jud. Suceava; Smoleninov Mihail, comuna Baiaşeşti, jud. Suceava, media 7,00” (Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657). În baza raportului cu Nr. 16799 din 1947 al Inspectoratului regional Suceava, de la 1 septembrie 1947 este confirmată pe post „Rădăşanu Olga, de la Berchişeşti, la Baiaşeşti”[20].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 345

[2] Schematismus des Österreichischen Kaiserthumes, Wien, mai 1855, p. 718

[3] Austria, Nr. 26, anul XXII, Viena 25 iunie 1870, p. 498

[4] Woestyne, Adolphe de Plason de la, Recueil dest Traités et Conventions conclus par L’Autriche-Hongrie avec les Puissances étrangères, Vienne 1904,, p. 189

[5] Schmedes, Carl Ritter von, Geographisch-statische uebersicht Galizien und der Bukowina, Lemberg 1869, p. 181

[6] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 52, 1876 p. 54, 1907 p. 93

[7] DEŞTEPTAREA, Nr. 16/1895, p. 130

[8] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[9] Apărarea Naţională, Nr. 41, anul II, Cernăuţi, duminică 2 iunie stil nou 1907, p. 3

[10] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 107

[11] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 5, Anul I, Cernăuţi, 19 ianuarie 1910, p. 15

[12] Revista Politică, Nr. 3, Anul VI, Suceava 8 februarie 1891, p. 7

[13] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 13 şi 14, anul III, Cernăuţi 29 mai 1914, p. 222

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[16] Monitorul Oficial, Nr. 42, 19 februarie 1944, p. 1141

[17] Monitorul Oficial, Nr. 229, 3 octombrie 1946, p. 7641

[18] Monitorul Oficial, nr. 264, 13 noiembrie 1946, p. 11912

[19] Monitorul Oficial, Nr. 238, 15 octombrie 1947, p. 6899

[20] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, p. 9656

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Baineţ

Baineţ, în Wikipedia

BAINEŢ. În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 13-a biserică, la Bainţi, cu popă”.

În 11 aprilie 1598, Mărica Hăsăneasa, fata Nastei, nepoata Cristei, dar şi văduva hatmanului Orăş, schimba, cu nepoata sa, Elinca, o treime din satul Bainţi pentru părţi din alt sat.

În 10 martie 1607, Crista îşi înzestra fata, Nasta, jupâneasa lui Macri armaş, cu această moşie.

Văduva hatmanului Orăş, Maria Hăsăneaca, împreună cu ginerele ei, Onciul Iuraşcovici, redevine proprietara satului, după o dispută, în faţa Divanului Domnesc al lui Gaşpar Graţiani, cu Iuraşco Drace, pe care o câştigă în 23 martie 1620.

În 15 iunie 1638, se mai atestă două proprietăţi în Baineţ, cea a lui Grigore pârcălab şi cea a  lui Nicolae Cucăza Petriceaico, pe care, din porunca lui Vasile Lupu Vodă, le vor hotărnici trei boieri.

În 4 noiembrie 1745, Dumitraşco Bainschi dăruieşte nepotului său, Ion Flondor, fiul lui Şerban Flondor, partea din Baineţ moştenită de la tatăl său, „Vasile Bainschi, ce se trage de pe moşu’ (deci, bunicul) Orăş hatman”.

În 22 iulie 1758, Ioan Flondor, mazil de Cernăuţi, şi Ilie Stroici îşi disputau satul Bainţi la Divanul lui Grigori Ghica Vodă, care a poruncit o cercetare.

Consemnaţi în Consignaţiunea lui Enzenberg, din 15 decembrie 1778, sub numele de Bainţi, cu trei emigranţi transilvăneni, respectiv Andriaş ERŢABA, din Berghia Maramureşului, George, un plugar maramureşean din Chiraleş, şi Dumitru ŞESAN, plugar din acelaşi Chiraleş, satul Baineţ avea, în 1776, 15 gospodării, iar în 1784, 79.

În 2 februarie 1775, în izvodul de zestre al Aniţei, fata lui Ion şi a Nastasiei Flondor, figurează, pe lângă tot felul de obiecte şi podoabe, „pol sat Baeniţa”, deci jumătate de sat şi un sălaş de ţigani.

În 29 martie 1783, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Ioniţă Flondor declara că stăpâneşte întreg satul Bainţi, moştenit de la strămoşul lui, Dumitraş Bainschi, care îl primise zestre, când s-a însurat cu fata lui Nicolai, nepotul lui Orăş hatman.

În 16 noiembrie 1784, Aniţa, Maria şi Alexandra, fiicele lui Ion Flondor, moştenesc, în părţi egale, partea de sat care aparţinuse, odinioară, hatmanului Orăş.

În 1787, câteva din cele optzeci de familii germane, provenite din Renania, din Bavaria şi Baden-Württemberg, s-au stabilit la Baineţ (Bainze).

În urma unor învoieli între fraţi, Aniţa Potlog, fata lui Ion Flondor şi jupâneasa lui Manole Potlog, primeşte a treia parte din satul Baineţ, în 10 decembrie 1791, moşie cu care îşi va înzestra fata, Catrina, în 22 ianuarie 1792, când se va căsători cu Iordachi Costin-Mutenco, dar Catrina va vinde partea ei de sat, în 27 ianuarie 1818, lui Mathias Swiecicki şi lui Peter von Gittel, pentru 800 ducaţi olandezi.

În 15 aprilie 1803, pentru că satul nu avea biserică, Vasile Vasilco ruga Consistoriul să i se permită lui să zidească o biserică şi să susţină pe preot.

„Un document din Vasileu 1828”, testamentul lui Nicolai Tomoriug, în 8/20 noiembrie 1828, lasă fiicei lui şi a Mariei Tomoriug, născută Vlad, „Ilinca Paunel… o parte din Babin sau Ştefaniuca”[1].

În 1843, satul Baineţ avea 286 locuitori ortodocşi, dar postul de paroh era vacant. În 1876, când satul avea 345 ortodocşi, patroni ai bisericii erau Abraham NEUBERGER şi SWIENCICKI, dar încă nu era angajat un preot, care să slujească altarul. În 1907, patron al bisericii era Josef BARBER. Biserica satului, sfinţită în 1525, dispărută prin vremuri, dar reconstruită, în 1807, de Vasile de VASILCO, reparată şi dotată cu un iconostas nou, în 1840, de George de FLONDOR şi de Ioan de VASILCO, fiind slujită, din 1884, de preotul cooperator Constantin URSACHI şi de cantorul Ştefan CIOBOTAR[2].

În 1890, când Baineţ avea 650 de locuitori, fruntaşi ai satului erau preotul Teodor Bumbac, învăţătorul Vasile Balinescu şi cantorul bisericesc Ştefan Ciubotariu.

„În 9 ianuarie 1908 stil vechi, cu ocaziunea când a fost protopresviteratul Vicovelor în Volcineţ, să introducă pe noul administrator, pe părintele Ursachi din Baineţ, i-a cerut protopresviterul părintelui Ursachi ca, în duminica de 13/26 ianuarie a. c., să introducă pe domnul Poclitariu ca cantor provizoriu, dară neprimind părintele Ursachi administratura din Volcineţ, precum am înţeles mai tîrziu, a rămas introducerea cantorului D. Poclitariu în suspens”[3].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Băinţi (Baince), comună rurală, districtul Siret, aşezată la obârşia pârâului Ruda, între comuna Climăuţi şi Bahrineşti. Suprafaţa: 4,67 km p.; popu­laţia: 689 locuitori, în majoritate romînî, restul germani, precum şi puţini poloni şi ru­teni; religia gr. or. şi rom. cat. Se compune: 1). din satul de reşedinţă Băinţi, cu 659 lo­cuitori şi 2). din ferma Ruda. Este străbătută de drumul districtual Siret – Fântâna Albă şi e în apropiere de linia ferată Hliboca-Suceava. Are o şcoală po­pulară, cu o clasă, şi o biserică cu hramul „Sf. Dumitru”. Această comună, la 1776, era cătun, în posesia mazilului Ioniţă Flondor. La 1780, a fost unită cu Bahrineşti. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 906 hectare pământ arabil, 39 hectare fâneţe, 10 hectare grădini, 37 hectare pă­şune. Se găsesc 126 cai, 248 vite cornute, 16 oi, 173 porci şi 16 stupi. Băinţi, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 5,77 km p.; popu­laţia: 47 locuitori, în majoritate izraeliţi, restul români gr. or. şi ruteni gr. cat.” [4]. „Ruda, fermă, pendinte de comuna rurală Bainţi, districtul Siret. Are 7 case şi 30 locuitori. Este haltă de drum de fier a liniei Hliboca-Suceava”[5].

1912: „Comuna (să zicem!) românească Volcineţ e patron, în trei parohii (Volcineţ, Bahrineşti şi Baineţ), toate 3 în protopresbiteratul Vicovelor”, pentru că „comuna Volcineţ însă, răscumpărând, acum câţiva ani, moşiile susnumite, a dobândit totodată şi patronatul comunelor Volcineţ, Bahrineşti şi Baineţ” [6].

1920: „Deciziune de expropriere No. 283/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 149, Baineţ, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 16 ha 37 a 38 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. ort., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă” [7].

În 1922, se mută la Igeşti „Scheiber, din Baineţ” [8].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”: Dull Stanislas, cizmar, domiciliat în Baineţ; Czijevschi Vasile, domiciliat în Baineţ; Balanovschi Eugen, croitor, domiciliat în Baineţ; Drehuţă Vasile, fierar, domiciliat în Baineţ” (Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208).

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia: Megera Iaroslava, comuna Baineţ – Fântâna Albă, media 8,12” (Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.).

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului ţcolae regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[9], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Călinescu Vasile, de la Baineţ, la Costişa”. „Smuc Aspazia, de la Climăuţi, la Baineţ, post V, aproape de soţ, preot; Seredinschi Otto, dela Iaşi-Făgăraşi, la Baineţ-Vicşani, post III, unică solicitare” (Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911).

[1] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 13, Anul I, Cernăuţi 8 iunie 1911, p. 135

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 37, 1876 p. 66, 1907 p. 163

[3] Apărarea Naţională, Nr. 21, anul III, Cernăuţi, joi 19 martie stil nou 1908, p. 3

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 184

[6] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii,  în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[8] Dan, Dimitrie, Igeştii, în Revista Istorică, N-rele 4-6, Anul VIII, Aprilie-Iunie 1922, pp. 117-119

[9] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bahrineşti

BAHRINEŞTI. În 26 mai 1670, fostul vistiernic Neculai şi marele pitar Dumitraşco se înţelegeau să stăpânească frăţeşte satul Bahrineşti, „fiindu acel sat a Grămoae”.

În 31 mai 1695, „Anastasia, domniţa doamnei Dafina”, nepoata lui Ionaşco Jora şi fata Dafinei şi a lui Dumitru Buhuş, dăruia mănăstirii Cetăţuia jumătate de sat Bahrineşti, „care sat l-a fost cumpărat Nicolae visternicul şi jupâneasa sa, Alecsandra, de la Grama cămăraşul”. Anastasia, care se va căsători cu Gheorghe Duca Vodă, îşi numea mama „doamna Dafina”, pentru că Dafina, în cea de-a treia căsătorie, fusese doamna lui Istrati Dabija Vodă.

Cealaltă jumătate de sat aparţinea mamei lui Stroici spătar, care, aşa cum rezultă din uricul din 16 iunie 1705, obţinut de Stroici, i l-a lăsat mama lui cu limbă de moarte, „precum mărturisi şi preotul Fădor, cari au fost duhovnic mamei lui Stroici”.

În 16 ianuarie 1708, Sanda cluceroia şi feciorii ei, Ursul postelnic, Gheorghiea postelnic, Antiohie medelnicer şi Gavriluţă, vindeau egumenului mănăstirii Putna, Calistru, pentru 150 lei, partea de sat Bahrineşti pe care o stăpânise Stroici, „fiindu-ne nouă danie de mătuşa noastră, de Cărstăna, fata Gramăi, giupâneasa lui Statie, ce au fost vistiernic, pentru multe datorii ce am plătit şi noi a mătuşei noastre, a Slătioea”. Există, tot de atunci, şi o „ţidulă de însemnare, pentru răzeşii ce şi-au vândut părţile din Bahrineşti lui Orăş Hatman” [1].

În 7 ianuarie 1709, Nicolae Mavrocordat Vodă întăreşte un hrisov „privitor la cumpărarea moşiei Bahrineşti”, un al doilea hrisov, din 17 iulie 1710, de la acelaşi domnitor, întărind „lui Calistru, episcopul de Rădăuţi, stăpânirea asupra satului Rădăuţi”[2].

1710, iulie 17:„Carte domnească de la Nicolae Alexandru voievod, dată lui Calistru, Episcopul de Rădăuţi, de stăpânit satul Bahrineşti” [3].

1732, iulie 5: „Carte domnească de la Grigorie Ghica voievod, dată lui Antonie mitropolit, de stăpânit jumătate sat Bahrineşti”[4].

1740, ianuarie 13: „Carte domnească de la Grigorii Ghica voievod, dată egumenului şi a tot Soborul de la sfânta mănăstire Putna, să fie tari şi puternici a apăra moşia Climăuţii, despre oamenii din Bahrineşti”[5].

În 2 august 1741, Gheorghe Perjul, fraţii săi şi vara lui, Paraschiva, obţineau uric de la Grigori Ghica Vodă pentru „moşiile ce zisă că au di pe părinţii lor” în Bahrineşti. În 1742, când s-au împărţit moşiile lui Miron Costin între feciorii lui, partea lui din Bahrineşti a revenit lui Ion Costin.

1756, mai 28: „Carte domnească de la Constantin Mihail Cehan Racoviţă voievod, dată lui Calistru egumen şi soborului de la mănăstirea Putna, de stăpânit jumătate sat Bahrineşti”, uricul fiind necesar pentru că „mânăstirea Cetăţuii (din Iaşi – n. n.) cu judecată au luat-o de la Putna şi o stăpâneşte Cetăţue”[6].

În 25 iulie 1761, Lupul Stroici obţinea uric pentru jumătate din satul Bahrineşti, care era „driaptă ocină şi moşie a lui de baştină”, plângându-se că foştii lui iobagi, care plantaseră livezi la Bahrineşti, dar s-au răzleţit pe alte moşii, veneau la vreme de toamnă şi culegeau fructele.

Recensământul lui Rumeanţev[7], din 1772-1773, înregistrează la Bahrineşti, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „20 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, 3 femei sărace, 3 argaţi ai lui Lupul Stroici şi 12 birnici.

Recensământul din 1775 al generalului von Spleny, înregistrează satul Bahrineşti, din Ocolul Berhometelor, cu 3 popi şi 22 ţărani, iar „Topografia” lui Werenka, pentru 1774, menţionează 20 familii, sporite la 63, până în 1784.

Prima biserică „modestă din lemn”[8] a fost adusă la Bahrineşti, în anul 1777, de la Vicovu de Jos, de către episcopul Dositei Herescu.

„O scrisoare a lui Ioasaf, egumenul mânăstirii Putna, din 8 decembrie 1778, adresată generalului Enzenberg, cu privire la zisa oamenilor din Bahrineşti, că Leonteştii, o bucată din moşia Bahrineşti, ar fi proprietatea lor, însă s-ar afla sub stăpânirea mânăstirii. Pe dosul scrisorii se află răspunsul lui Enzemberg, datat din 18 decembrie 1778 (fără număr”[9].

Partea de sat a lui Lupul Stroici şi a jupânesei Aniţa a fost moştenită de fiul lor, mazilul Antohi Stroici, care, în 4 ianuarie 1779, se plângea generalului Enzenberg de împresurare din partea mănăstirii Putna.

Vecin cu târgul Siretului, cu Bainţii, Bănceştii, Muşeniţa, Văşcăuţi pe Siret, Cerepcăuţi, Volcineţ şi cu moşia Moiseni, Bahrineştii aparţineau, în 1783, în părţi egale, mănăstirii Cetăţuia şi lui Antioh Stroici. În acelaşi document sunt menţionate şi „trei movile în pădure, unde stau lingurari”, „livada lui Ungureanu şi Murguleţ”, „Movila îngrădită”, Poiana lui Velişco şi „Drumul Iancului” (Voievod). Mănăstirea Cetăţuia va arenda partea ei de sat, pe şase ani, în 9 mai 1793, lui Todori Mustaţă, apoi, din 23 iunie 1799, lui Graf Iacob Logoteti.

Antohi Stroici, care moare în ziua de 9 februarie 1814, dăruia, în aceeaşi zi, partea lui de sat Bahrineşti, în părţi egale, copiilor lui, Gheorghe, Manolachi, Petrachi, Mihalachi şi Nicolai. Gheorghe Stroici va lăsa jupânesei Elisaveta şi copiilor lor, Ioan, Maria, Zoiţa, Catarina, Maranda şi Simeon, a cincia parte din jumătate de sat Bahrineşti, în 14 mai 1832. Petrachi Stroici va vinde partea lui de sat, în 10 noiembrie 1834, lui Ioan Vasilco, pentru 1.320 guldeni.

Parohia din Bahrineşti sau Cetăţuia există din 8 decembrie 1870. În 1876, patroni ai bisericii din Bahrineşti, cu 972 enoriaşi, erau Ioann von MUSTAZZA şi Christofor von JAKUBOWICZ, iar paroh era Georgie MIRONOVICI. În 1907, când patroni ai bisericii erau obştea din Volcineţ şi Johann HERMANN, paroh era Ştefan CEPIŞCA, născut în 1870, preot din 1898, paroh din 1905, iar cantor era, din 1884, Ismail SIRETEAN, născut în 1861.

O şcoală cu două clase activa, în Bahrineşti, din 1884[10].

În 1890, satul Bahrineşti avea 1.100 locuitori, fruntaşii obştii fiind primarul Ioan Tofan, preotul Ştefan Selenschi, învăţătorul Alexandru Dunic şi cantorul bisericesc Ismail Siretean.

Numele familiilor ţărăneşti, adunate în vatra Bahrineştilor, în vremurile începuturilor, sunt păstrate de toponimica părţilor de sat: Corneni, Dăscăleni, Hurjuia, Lăzăreni, Tofaneni, Ungureni şi Văleni, alte două părţi de sat purtând nume arbitrare, Fundătura şi Şirlivăţ.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bahrineştii, comună rurală, districtul Siret, aşezata la obârşia pârâulul Volcineţ, la Est de comuna Fântâna Albă şi la Nord de Băinţi (Baineţ – n. n.). Suprafaţa 12,30 km p.; po­pulaţia: 1.105 locuitori, români de religie gr. or. Este străbătută de o pre­lungire a drumului districtual Siret – Fântâna Albă, ce trece prin apropiere; marginea sa din­spre Est este tăiată de linia fe­rată Hliboca – Suceava. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Treime”. Această comună este po­menită, pentru prima oară, în anul 1458. La 1773, o ju­mătate aparţinea mănăstirii Cetăţuia din Iaşi, iar cea1altă mazilului Antochi Stroici. La 1780, a fost unită cu comuna Băinţi. Populaţia, formată din lo­cuitori originari, peste care au venit colonişti din Transil­vania, se ocupă cu agricul­tura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.115 hectare pământ arabil, 109 hectare fânaţe, 20 hectare grădini, 240 hectare izlaz, 136 hectare pădure. Se găsesc 94 cai, 421 vite cornute, 400 de oi, 330 porci şi 47 stupi. Bahrineştii, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 7,97 km p.; popu­laţia: 36 locuitori români, izra­eliţi, poloni şi germani”[11].

1912: „Comuna (să zicem!) românească Volcineţ e patron, în trei parohii (Volcineţ, Bahrineşti şi Baineţ), toate 3 în protopresbiteratul Vicovelor” [12]. Învăţător era Octavian Paulovici, care cumpăra câteva exemplare ale „Calendarului Naţional”, dar nu ca „să le vândă şi să aibă ceva câştig, ci foloseşte şi vinderea calendarelor în scop educativ: învaţă pe copii a câştiga şi ei ceva, a înţelege de mici că negoţul e brăţară de aur”[13].

1940: „Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”: Prepeliţă Gheorghe, cojocar, domiciliat în Bahrineşti; Broască Mihai, fierar, domiciliat în Bahrineşti; Ionuţă Ştefan, rotar, domiciliat în Bahrineşti; Grün Iacob, tâmplar, domiciliat în Bahrineşti; Toma Albert, cizmar, domiciliat în Bahrineşti” (Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208).

[1] Dan, Dimitrie, Mânăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1906, p. 224

[2] Dan, Dimitrie, Mânăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1906, p. 92

[3] Dan, Dimitrie, Mânăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1906, p. 224

[4] Dan, Dimitrie, Mânăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1906, p. 224

[5] Dan, Dimitrie, Mânăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1906, p. 173

[6] Dan, Dimitrie, Mânăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1906, p. 224

[7] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 338

[8]Pacurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, ediţia a II-a, Bucureşti 1994, p. 454

[9] Dan, Dimitrie, Mânăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1906, p. 100

[10] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1876 p. 66, 1907 p. 163

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 6

[12] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii,  în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

[13] Libertatea, Nr. 53, Anul XI, Orăştie 13/26 decembrie 1912, p. 5