1899: Vicovanul Nicolae Chifan, în garda Împăratului Franz Josef

„Acum, până ce se deschide anul şcolar, e bine să prospectăm folosul ce ni-l aduce şcoala, apoi sârguinţa şi purtarea cea bună. Vremile sunt grele şi amarnic traiul, dar dacă eşti om mare şi pe lângă aceea eşti şi sârguincios şi cu purtări alese, apoi Dumnezeu îţi ajută să reuşeşti mai bine şi mai cu folos. Iată, bunăoară, unde-l vedem ajuns cu învăţătura, cu voinţa şi cu purtarea cea bună pe dl Nicolai Chifan, al cărui chip l-am pus, cu dragă inimă, în fruntea gazetei noastre.

Dl Chifan îi român şi se trage din Chifănenii din Vicovul de Jos. Ca copil de gospodar, a îmblat la şcoala din sat, ca şi alţi băieţi; dar în anul 1858 a fost luat la cătane şi a slujit, mai întâi, la Regimentul de Infanterie 41 şi, apoi, la Regimentul de Infanterie 63. Fecior isteţ şi voinic, cum era, nu şi-a pierdut timpul degeaba la oaste, ca alţii, ci a învăţat, mai departe, cât ce a putut. Timpurile erau grele, pe atunci. În Talia se aprinsese bătălie crâncenă şi, Doamne, mult sânge de român s-a mai vărsat în bătălia aceea. Şi dl Chifan, ca ostaş curajos, a luat parte la bătăliile din Italia, înfrângând, cu ceilalţi fraţi de luptă, puterea duşmanului, şi anume în bătăliile de la Castelnedolo şi de la Como. Şi, în bătăliile acesta crâncene, şi el s-a ales cu o rană la piciorul cel drept, dară şi cu medalia de vitejie pe vitejescu-i piept.

Împlinind, în anul 1864, şapte ani de cătănie, dl Chifan a trecut la garda Curţii împărăteşti din Viena. Se ştie că în garda Curţii îm­părăteşti întră numai ostaşii cei mai frumoşi şi cei mai voinici şi ei sunt puşi se stea pururea de pază la curtea preaînălţatului Împărat, de aceea îi şi aleg dintre ostaşii cei mai cu credinţă.

Şapte ani de zile, după olaltă, a fost dl Chifan gardist împărătesc, dovadă, că era om foarte cu credinţă prea luminatului nostru Împărat. În anul 1871, a ieşit dl Chifan, de bună voie, din garda împărătească şi s-a făcut portar la Grădina împărătească din Viena, cu numele „Augarten”. Cei ce nu cunosc rândul prin Viena, vor socoti că portăria aceea nu-i nici de o seamă; dară nu-i aşa, căci ea e slujbă de mare onoare şi încredere.

După aceea, a întrat dl Chifan portar la Ministerul de Externe, adică într-un serviciu mai greu, dară şi mai bine plătit, şi în care a rămas, apoi, până în ziua de astăzi. Pentru purtarea cea vrednică, ca portar împărătesc şi ca ostaş voinic, dl Chifan a căpătat, până acum, şapte medalii de laudă, de la Împăratul nostru; dară tot pe atâtea a căpătat şi de la împăraţi şi regi străini, bunăoară de la Împăratul rusesc şi de la Împăratul german, apoi de la regele României şi de la regele Serbiei, şi de la alţii. Pieptul cel lat al dlui Chifan e parcă anumea făcut pentru atâta decorare.

Dl Chifan s-a născut în Vicovul de Jos, în anul 1837, şi acuma îi în vârstă de 62 de ani. Putem zice, dară, că şi-a petrecut mai toată viaţa între străini. Dară, cu toate că dl Chifan şi-a petre­cut viaţa departe de vatra părintească, dumnealui tot a rămas, şi până în ziua de azi, român adevărat, pentru că dumisale îi e scumpă limba cea mămească ca ochii din cap şi o vorbeşte tare cu drag, cu câţi români numai se poate întâlni. Aşa a venit, odată, la Viena, marele român Ioan Brăteanu, ministru al României şi, necunoscându-l pe dl Chifan, a început a vorbi, la dânsul, franţuzeşte; iară dl Chifan, ştiindu-l că-i român, nu i-a mai răspuns franţuzeşte, ci curat româneşte. Ce nu s-a mai bucurat mi­nistrul că a dat de român tocmai în Viena şi încă într-aşa un serviciu!

Aşa ar trebui să facă fiecare român bucovinean, să-şi iubească limba şi să o vorbească cu drag, ori şi cu cine, iară nu să se apuce îndată la încurcat pe rusie ori în altă limbă, îndată ce dă faţă cu un om necunoscut. Foarte mulţi şcolari români, de pe la şcolile cele mari din Viena, se întâlnesc cu dl Chifan şi dumnealui se bucură tare de întâlnirea lor, pentru că ştie că sunt români ca şi dânsul. Mul­tor din aceşti şcolari li-i dl Chifan ca şi un tată şi-i ajută şi cu bani la învăţătura lor, căci dumnealui e şi om cu avere, tare bun de inimă şi nu cruţă unde vede că-i de dat.

Dlui Chifan tot aşa îi e de dragă şi de scumpă şi legea ce şi-a moştenit-o din moşi strămoşi. Măcar că trăieşte acolo, în Viena, între fel de fel de oameni, de altă lege, dumnealui tot a rămas statornic şi neclintit în legea noastră cea dreaptă şi, de intri în casă la dumnealui, afli şi cărţi sfinte pe masa lui, cum sunt în bisericile noastre. Apoi mai ţine şi gazetele noastre cele romaneşti din Bucovina, căci nu-şi poate uita neamul şi ţara, şi totdeauna e îngrijit de ursita ei. Şi numai Dumnezeu ştie câte lacrămi a vărsat, de câte ori i s-a întâmplat să capete veşti rele din ţara unde s-a născut, din leagănul scump al copilăriei sale, din frumoasa Bucovina.

Dl Chifan, cu purtarea lui cea bună şi cu sârguinţa lui a ajuns să fie om avut, cinstit şi tare băgat în seamă de toţi câţi îl cunosc, nu numai de români, ci şi de străini. Iată, iubiţi cetitori, ce poate purtarea cea bună, sârguinţa şi în­văţătura! Mai zică acum cineva,că nu e bine să-ţi trimiţi copiii la şcoală! Priviţi la portretul din fruntea „Deşteptării” şi vedeţi la cât bine şi la câtă laudă a ajuns un fiu al poporului no­stru românesc din Bucovina”[1].

[1] Deşteptarea, Nr. 14, Anul VII, Cernăuţi 15/27 iulie 1899, pp. 1, 2

1912: Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina

Dieceza arhiepiscopală ortodoxă a Bucovinei e împărţită, pentru o administrare bisericească mai uşoară, în 12 protopresbiterate ; această împărţeală însă nu trebuie confundată cu cea a judeţelor, care sunt în număr de 11 şi care au în vedere administraţia autonomă şi politică a ţării. După „Şematismul diecezei arhiepiscopale ort. or. din Bucovina pe anul 1911” (şematismul pe anul 1912 încă n-a apărut), patronatul în biserica ort. din aceste 12 protopresbiterate, respectiv din parohiile ataşate acestora, se împarte în: bisericesc şi laic.

Patronatul bisericesc e exercitat în Bucovina de 1). Mitropolia ortodoxă a Moldovei şi Sucevei din Iaşi, la mănăstirea de la biserica Sf. Gheorghe a fostei biserici mitropolitane din Suceava, şi 2). de Arhiepiscopul Cernăuţilor şi mitropolitul Bucovinei şi al Dalmaţiei, în acele parohii de pe moşiile private, ale căror proprietari sunt jidani. El adică îi substituie pe aceştia.

Patronatul laic se împarte în un patronat public, exercitat de către fondul religionar, şi un patronat privat, executat, în prezent, de un mare număr de patroni privaţi, adică proprietarii de moşii private, şi pe care îi împărţim iarăşi în: a). români; b). creştini de naţionalitate străină, ca: poloni, armeni etc., şi e). jidani. Fondul religionar, ca cel mai mare proprietar de pământ din Bucovina, este, după cum reiese din tabela de mai jos, patron în 122 parohii. Dar afară de aceasta, tabela de mai jos are, conform şi scopului ei, o importanţă cu mult mai mare, căci ea ne prezintă, cu cifre concrete, încă o icoana fidelă a referinţelor triste în care se află de prezent Bucovina. Dar să vorbească mai întâi cifrele. Pentru lămurirea tabelei însă trebuie să mai adaug că, sub-împărţeala celor trei clase de 1, 2, 3, etc., arată câte parohii sunt deodată patronate de unul sau mai mulţi patroni, deci:

sau în cuvinte:

I). Fondul religionar e patron în 122 parohii!

II). 76 români patroni în câte 1 parohie.

10 români patroni în câte 2 parohii.

4 români patroni în câte 3 parohii.

III). 75 creştini de altă naţionalitate patroni în câte 1 parohie.

20 creştini de altă naţionalitate patroni în câte 2 parohii.

2 creştini de altă naţionalitate patroni în câte 3 parohii.

1 creştin de altă naţionalitate patron în 4 parohii.

1 creştin de altă naţionalitate patron în 10 parohii.

IV). 44 jidani patroni în câte 1 parohie.

10 jidani patroni în câte 2 parohii.

6 jidani patroni în câte 3 parohii.

3 jidani patroni în câte 4 parohii.

Ca să fie tabela completă, trebuie să mai adaug:

a). Comuna (să zicem!) românească Volcineţ e patron, în trei parohii (Volcineţ, Bahrineşti şi Baineţ), toate 3 în protopresbiteratul Vicovelor.

b). Centrala Însoţirilor Economice Române din Bucovina e patron în 3 parohii (Pătrăuţii de Jos pe Siret, Romaneşti şi Danila).

c). „Seljanska Kassa” (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina) e patron în 2 parohii (Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni).

d). Asociaţia silvică jidovească din Cornu Luncii e patron în o parohie (Baiaşeşti).

Avem, prin urmare: 92 (90 + Volcineţ + Centrala) patroni români.

100 (99 + Seljanska Kassa) patroni creştini de altă naţionalitate.

64 (63 + Asociaţia) patroni jidani.

Ce nu spun aceste cifre? Deci nici nu pot să trec mai departe fără ca să nu întru puţin în amănunte şi să nu fac puţină comparare între cantitatea şi calitatea celor patru feluri de patroni.

Fondul religionar, după cum am afirmat odată, e cel mai mare proprietar de pământ din Bucovina; deci e şi natural dacă e patron în 122 parohii. Din tabelă e mai evident că latifundiile fondului religionar sunt situate, în cea mai mare parte, în regiunile locuite de români (Câmpulung, Rădăuţi, Humor, Vicovele etc.) şi numai puţine în cele rutene (Nistru, Ceremuş, Putila etc.).

Români. Din cei 92 patroni români, sunt 76 patroni în câte o parohie, 10 patroni în câte 2 parohii şi 6 patroni în câte 3 parohii. Aceştia din urmă sunt : Gheorghe baron Vasilco (Ceremuş), Constantin şi Ioan de Baloşescu (Storojineţ), Dimitrie cav. de Niculiţă-Popovici (Suceava), comuna Volcineţ, şi Centrala română. Cei mai numeroşi români se află în protopresbiteratul (aş putea zice judeţul) Storojineţului, citadela nobilimii noastre. Aci aflăm familii ca: Flondor, Goian, Grigorcea, Hurmuzachi, Stârcea, Vasilco etc., care au jucat şi joacă şi astăzi un rol preponderent în mişcarea noastră politică şi naţională. Cred însă că nu greşesc, dacă afirm că o bună parte dintre patronii români o formează mazilii şi răzeşii; aşa vedem la Ceremuş, Coţmani, Nistru şi, întru câtva, Storojineţ şi Şiret.

O mică observare: În Câmpulung şi Rădăuţi n-avem nici un patron român. De ce? Nu poate pentru că acolo nu s-ar afla români destul de avuţi şi vrednici ca să fie patroni ai bisericilor noastre, ci numai din simpla cauză că, fiind acolo fondul religionar, mai avut decât românii noştri avuţi (mai toţi munţii româneşti sunt proprietatea fondului), şi patronul parohiilor e fondul. În Câmpulung, spre exemplu, afară de patronatul fondului, nu există alt patronat. Dar ce s-a spus aici de Câmpulung şi Rădăuţi nu se poate spune şi despre Putila, cu toate că nici aici nu aflăm măcar un singur patron român, în realitate nici n-ar putea să fie, fiind numărul românilor în această parte a ţării aproape disparent. Aflăm însă, aici, 3 patroni mari, puternici, se înţelege străini, care par să fi pus monopol pe instituţiunea patronatului. Despre aceştia, în cele următoare.

Patroni creştini de altă naţionalitate. Aceştia sunt, relativ cei mai numeroşi, 100 (99 + teljauska), numai în majoritate covârşitoare sunt poloni, apoi vin armeni, ruteni şi nemţi. Dintre aceşti 100 patroni, sunt patroni în câte o parohie chiar 75, apoi 21 (20 + teljauska) în câte 2 parohii, 2 în câte 3, 1 în câte 4, şi 1 chiar în 10 parohii. Acei 2 patroni în câte 3 parohii sunt polonul Roman Frejtag (prin succesorii săi), în Ceremuş, şi armeanul Andreas Botuschan, în Siret; cel 1, ca patron în 4 parohii, e armeanul românizat Varteres cav. de Pruncul, în Humor; iar acel 1, ca patron în nu mai puţin decât 10 parohii (din 17 câte, le are întreg protopresbiteratul Putilei) e contele polon Ludislaus Baworowski! Acesta a bătut recordul.

Nu trebuie să uităm, însă, că mai ales numărul nobilimii polone creşte în Bucovina în mod îngrozitor. Latifundiile lor din Galiţia nu-i îndestulează mai mult. Astfel, întâlnim azi o mulţime de conţi şi prinţi poloni, şi în Galiţia bancrutaţi, ca antreprenori, apoi posesori ai mai multor fabrici din ţară (Jucica, Hliboca etc.) şi, în fine, ca latifundiari multipli (de exemplu, Baworowski) şi nu arareori se poate citi, prin ziarele străine bucovinene, că cutare şi cutare „graf”, pe lângă un Kalman, Hersch, Chaim etc., a cumpărat, de la acela şi acela, o moşie, cu atâtea şi atâtea sute de mii sau milioane! Dar ai noştri, cum nu cumpără? Nu, ei vând!!!

În fine, ajungem la jidani. De toţi, avem noi, la biserica noastră ortodoxă din Bucovina, 64 (63 + asociaţia) ca patroni jidani, şi anume: 45 (44 + asociaţia) ca patroni în câte o parohie, 10 ca patroni în câte 2, apoi 6 în câte 3 şi, în fine, 3 în câte 4 parohii. E bine de ştiut şi de nu uitat niciodată cine-s acei 6 jidani patroni în câte 3 şi acei 3 patroni jidani în câte 4 parohii. Iată cine sunt. Întâi, cei 6: Mochi Fischer (Ceremuş), Hersch Weissglas (Cernăuţi), losef Blum (Coţmani), Mordko Korn (Nistru), Jankl Fischer (Rădăuţi), şi Isig Fränkel şi succesorii (Storojineţi). Iar cei 3 jidani, patroni în câte 4 parohii, sunt: Kalman Fischer (tot în Ceremuş, unde-i şi Mochi) şi Leib cu Chaim Schärf şi succesorii (Putila).

Latifundiarii cei mai mari, şi cu toţii străini, îi găsim deci în nordul Bucovinei, care-i, aşa zicând, monopolizat de câţiva jidani şi poloni venetici, proaspeţi la noi în ţară! Dar şi partea de sud a Bucovinei e ameninţată, şi anume de 2 armeni şi o odraslă a lui Fischer! Îţi place, iubite cetitor? Şi aşa că te îngrozeşti, când citeşti, negru pe alb, că Fischereştii, Moki, Kalman şi Jankl (Iancu, cum îşi zice el şi cum îi zicem noi, românii de aici!), apoi un Hersch, un Mordko, un Leib şi Chaim, frate-său, un Ízig şi un Iosef (recte Iosel), la un loc cu 2 poloni şi 2 armeni şi cu mai mulţi alţii mai mici (mici deocamdată!) au pus ghearele pe ogoarele noastre mănoase şi au devenit patronii bisericilor noastre, unde, în genunchi, cu mâinile înălţate, cu inima împietrită şi cu ochii scăldaţi în lacrimi, implorăm mila şi ajutorul celui de sus, în luptă cu nevoile şi asupritorii noştri?! Şi totuşi, e realitate. Pe când abia 4 boieri români sunt patroni în câte 3 parohii, venetici sunt chiar 6, apoi 4 în câte 4 şi 1 în 10 parohii!! În Palestina ne aflăm, clar, nicidecum în Bucovina, muzeul trecutului românesc! Cum de s-a întâmplat această schimbare, nu o spun: o ştie fiecare, chiar şi „alianţa izraileană”. Atât numai pot să amintesc că ea (schimbarea) formează cea mai tristă pagină din istoria românilor bucovineni!

Comuna Volcineţ. Dobândind patriarhatul din Ierusalim, pe cale procesuală, proprietatea moşiilor Văşcăuţi pe Siret şi Dimca, trecu la dânsul şi patronatul acestor comune. Tot pe această cale a dobândit mănăstirea Barnovschi a sf. mormânt al lui Cristos proprietatea şi patronatul comunei şi bisericii clin Volcineţ. Amintitele proprietăţi, fiind închinate din vechime, de domnitorii ţării, amintitelor biserici din orient, însă, înstrăinându-se ele, cu timpul, de arendatori, au fost reclamate de aceste institute, pe cale judecătorească, şi aşa redobândite (Dimitrie Dan, Patronatul în bis. ort. din Bucovina, p. 10). Comuna Volcineţ însă, răscumpărând, acum câţiva ani, moşiile susnumite, a dobândit totodată şi patronatul comunelor Volcineţ, Bahrineşti şi Baineţ.

Centrala Însoţirilor Economice Române din Bucovina a cumpărat, înainte cu câţiva ani, moşiile Milişăuţi şi Pătrăuţii de Jos pe Siret (cu ele era împreunat şi patronatul din parohiile Pătrăuţii de Jos pe Siret, Româneşti şi Danila), cu menirea ca ele să fie parcelate şi vândute, în loturi mai mici, ţăranilor români din aceste comune. Cu cât a cumpărat Centrala aceste moşii şi dacă le-a obţinut ieftin sau prea scump, aceasta ne-o spun îndeajuns gazetele noastre din Cernăuţi, „Foaia Poporului şi „Viaţa Nouă”, care nici azi n-au picat de acord, şi cu greu vor şi pica, întru stabilirea adevărului. Dar şi „Seljanska Kassa” (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina) a cumpărat tot 2 moşii, în Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, şi iarăşi cu menirea ca să fie parcelate şi vândute, dar nu ţăranilor ruteni, ne-existenţi în părţile acelea, ci ţăranilor români rutenizaţi din cele 2 comune „mixte” (nu mixte, ci inundate!) din valea Sireţelului! Dar pe când Centrala română a cumpărat moşii, ca să ferească sate româneşti de o invaziune galiţiană (!), „Seljanska Kassa” a cumpărat moşiile amintite, cu scopul ca să facă prozeliţi în rândurile noastre şi să propage lăţirea galiţianismului veşnic flămând cât mai departe, înspre miazăzi. Dar aceasta nu se ţine întocmai de patronatul bisericesc din Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, care, prin cumpărătură, a trecut la „Seljanka Kassa”.

Asociaţia silvică jidovească din Cornu Luncii a dobândit patronatul din Baiaşeşti, în urma cumpărării unei moşii în acea comună. Am finit cu compararea patronilor bisericii ortodoxe din Bucovina şi pun acum întrebarea: Faptul că, pe lângă 92 patroni români (patronatul fondului nu vine aici în considerare), avem încă 100 patroni creştini de altă naţionalitate şi 64 jidani, deci 164 patroni străini, are încă şi altă însemnătate regretabilă ori numai aceea că aproape două treimi din moşiile private din Bucovina se află în mâni străine? Da, zic, când ştim ce datorii, dar mai ales ce drepturi îi acordă legea de stat austriacă unui patron. Dintre datoriile multe ale patronului, amintesc numai una, care, nefiind împlinită de patron, dă cauză la neînţelegeri şi plângeri: „Patronul bisericesc e obligat să contribuie cu o cotă anumită la restaurarea şi susţinerea bisericii patronate şi a casei parohiale, fără ca să se poată sustrage acestei obligaţiuni prin demiterea patronatului”. Iar dintre drepturile patronului, amintesc încă numai unul: dreptul prezentării a unui candidat, în vederea ocupării parohiei patronate. Şi mai ales proprietarii de moşii private, care, având dreptul patronatului în biserică, interpretează după referinţe acest drept, conform intereselor sale, fac imposibil ca instituţia patronatului să se prezinte întocmai cum ar trebui mai bine. Fiind chestiunea patronatului în Bucovina sub forma în care ni se prezintă el în prezent, de o importanţă extraordinară, voi să întreb ori de s-a gândit cineva la un început de îndreptare în privinţa aceasta ? Da. Primul a fost părintele Dimitrie Dan de la Straja, care a publicat, în „Candela” din 1903, un studiu întitulat „Patronatul în biserica ortodoxă din Bucovina”, iar al doilea, şi mi se pare că şi ultimul, e dl Dr. Nicu Cotlarciuc (viitorul mitropolit Nectarie Cotlarcoic – n. n.), care i-a răspuns părintelui Dan, întâi prin „Viitorul” din 1904. Amândoi ajung la concluziuni diferite, contrare una, alteia. N-am intenţia să mă ocup cu mersul ideilor din ambele lucrări, ci voi numai să constat că reformei patronatului, în biserica ortodoxă din Bucovina, i se acordă prea puţină atenţiune din partea forurilor mai înalte. Abia viitorul congres bisericesc să se ocupe cu ea! Dar e prea viitor acest congres, dacă luăm în considerare referinţele politice actuale din Bucovina. Un lucru însă e constatat: moşiile româneşti se înstrăinează tot mai mult, iar numărul patronilor străini creşte pe zi ce trece! Aşa e la noi! / Cernăuţi, 1 martie 1912 / Ilie Dugan”[1].

[1] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii,  în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

1914: Karl Franz Josef, moştenitorul de tron al Austro-Ungariei în Bucovina

Se ştie că ţinuturile de sus ale Bucovinei, cu oraşul Cernăuţi, sunt în mâna ruşilor, în partea de jos însă, înspre hotarele Ro­mâniei, nu s-au băgat ruşii nici la întâia lor înaintare, nici acum, când a doua oară au reu­şit a străbate până la culmile Carpaţilor. Aşadar, partea de jos a Bucovinei, locuită în cea mai mare parte de români, şi azi e în stăpânirea armatei austro-ungare, şi trupele noastre, de la începutul războiului, nu şi-au părăsit aici, nici pe-o clipă, aşezările întărite. Aceste trupe şi pe locuitorii acestei părţi a Bucovinei le-a cercetat, acum, de curând, din 17, până în 19 decembrie 1914, noul Moştenitor de tron, Karl Franz Josef, cu care prilej populaţiunea ţării i-a făcut o pri­mire din cele mai călduroase. Iată ce se scrie despre vizita, de 3 zile, a moştenitorului de tron în Bucovina:

Viena (Vatra Dornei) 20 decembrie 1914. Arhiducele Carol Francisc Iosif a vizitat, între 17 şi 19 decembrie stil nou, Bucovina şi a inspectat trupele de aci. Arhiducele s-a dus pe frontul de răsărit şi apus, până la primele şanţuri, şi a salutat pe ofiţeri şi pe soldaţi, exprimându-le recunoştinţa sa şi lăudând ţinuta lor vitejească.

La Câmpulung, Gura Hu­morului, Rădăuţi etc., arhiducele a primit pe trimişii diregătoriilor, clerului, şcolilor, corporaţiilor şi a mulţu­mit, în limbile germană şi ro­mână, pentru dragostea cu care se alipesc bucovinenii, în aceste zile grele, către îm­părat şi patrie. Arhiducele a fost pretu­tindeni primit cu însufleţire. La 19 decembrie, arhiducele s-a întors la Vatra Dornei, fiind primit călduros de de­legaţia autorităţilor şi populaţiunii. Arhiducele a mulţumit, în limba germană şi română, pentru manifestaţiunile patri­otice ce i s-au făcut. A pri­mit, apoi, în audienţă pe mi­tropolitul Repta, arhiepiscopul greco-oriental, şi consistoriul greco-oriental, pe vicarul ge­neral catolic, delegaţii Crucii Roşii şi delegaţia israelită.

A părăsit Bucovina, fiind frenetic aclamat de populaţiune. Şi-a exprimat bucuria, văzând că populaţiunea din Bucovina, fără deosebire de naţionalitate, este cuprinsă de aceleaşi sentimente de devo­tament şi credinţă pentru îm­părat şi casa domnitoare.

Czernowitz: Besuch Kaiser Karls I. in Czernowitz; 6 aug. 1917

Budapesta, 20 decembrie 1914. Moştenitorul tronului, arhidu­cele Carl Franz Iosef, a făcut o vizită de trei zile în Buco­vina. Arhiducele a fost sa­lutat, cu însufleţire şi entu­ziasm, de populaţia din loca­lităţile prin care a trecut. Po­pulaţia din Câmpulung a or­ganizat o retragere cu torţe. La sosirea arhiducelui în Vatra Dornei, a fost întâmpinat de primarul român, ţă­ranul Forfotă, în fruntea tu­turor reprezentanţilor comunelor din sudul Bucovinei. Primarul a ţinut o vorbire, asigurând pe arhiduce de credinţă nestrămutată faţă de casa domnitoare.

„Populaţia românească – a zis oratorul – a primit cu bucurie şi recunoştinţă hotărârea moştenitorului tronului de a face greaua şi marea călătorie în Bucovina. Năvă­lirea duşmanului în Bucovina a făcut multe pagube şi a adus multă mizerie populaţiei. Aceasta din urmă a rămas însă credincioasă pământului pe care s-a născut, patriei şi dinastiei glorioase şi aşteaptă cu încredere ajutorul neîntârziat şi liberarea de inamic”. La sfârşitul discursului său, primarul şi-a arătat dorinţa ca Austria să iasă învingă­toare, pentru a libera ţara de duşmani.

Arhiducele moştenitor a răspuns, în limba românească, mulţumind pentru primirea călduroasă ce i s-a făcut. Apoi arhiducele a stat de vorbă îndelung cu cetăţenii de faţă. În „Kurhaus” a avut loc o reprezentaţie. Au luat parte şi toate autorităţile bucovinene aflătoare acum în Vatra Dornei, precum şi diferite aso­ciaţii. Arhiducele s-a întreţi­nut cu prietenie cu cei de faţă. Interesant a fost schim­bul de vorbe cu ajutorul de primar din Cernăuţi, Dr. Dori Popovici. Acesta a povestit arhiducelui starea din Cer­năuţi, în timpul năvalei ruseşti.

Arhiducele a declarat că a căpătat o impresie minu­nată şi neuitată de la poporul român din Bucovina şi şi-a arătat admiraţia pentru frumuseţea şi inteligenţa românu­lui, precum şi mulţumirea pentru primirea călduroasă pe care i-a făcut-o pretutin­deni populaţia românească.

Dl Dr. Popovici a răspuns că declaraţia moştenitorului asupra românilor îl bucură nespus de mult şi a cerut voie să comunice această declaraţie şi poporului român. Însufleţirea mulţimii, care a venit în masă, din toate părţile, este cu atât mai demnă de remarcat, cu cât sosirea arhiducelui n-a fost vestită dinainte.

În Rădăuţi, primirea ce s-a făcut arhiducelui moştenitor a fost atât de călduroasă încât arhiducele a fost mişcat până la lacrimi”[1].

Czernowitz: Besuch Kaiser Karls I. in Czernowitz; 6 aug. 1917

[1] Libertatea, Nr. 76, Anul XIII, Orăştie, luni 15/27 decembrie 1914, p. 4