Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Berhomet pe Siret

BERHOMET PE SIRET. Aflat pe Siretul Mare, aproape de izvoarele acestuia, dar şi aproape de Vijniţa, de Jadova şi de Lucavăţ, Berhomet pe Siret este atestat în 20 aprilie 1696, când Mihalaşco, nepotul lui Coste de Lucavăţ, vinde partea lui de sat Berhomet lui Vasilie, fiul lui Gavril Căzăcescu.

Povestea satelor de pe valea superioară a Siretului începe înainte de descălecat, cu un oarecare Pancu, aşezat în acele locuri, vatra lui de sat numindu-se, peste ani, Pancăuţi. Feciorul cel mare al lui Pancu, Luca, şi-a defrişat o vatră de sat în apropiere, vatra lui numindu-se Lucavăţ.

Luca, feciorul lui Pancu, a avut doi feciori, Stan şi Şerbco, bărbaţi viteji, care au slujit cu credinţă în oastea lui Alexandru cel Bun, iar voievodul, cinstind aceste „adevărate slugi” (vasali, deci boieri), îi împroprietăreşte pe cei doi cu „ocina lor… două sate, anume Lucaveţ şi Pancăuţi şi cu toate poienile şi pădurile şi cu pâraiele şi pe Siret în Sus, şi cu Mihodrea, al căror hotar se alătură de ele, de demult”. Lucrurile acestea le putem afla din uricul din 16 februarie 1428, prin care copiii lui Stan (Iurie, Cuzma şi Motruna) şi ai lui Şerbco (Simeon, Costea, Dieniş şi Şandru) primesc întăritură domnească.

Berhomet pe Siret este, deci, o altă vatră de sat, întemeiată de strănepoţii lui Pancu, fii ai lui Luca, iar dovadă stă faptul că nu numai Mihalaşco, fiul lui Coste de Lucavăţ, ci şi Ion şi Mihail, feciorii lui Vasilco Lucaveţchi (deci, tot… de Lucavăţ) din Sniatin, vând lui Vasilco al lui Gligorie Căzăcescul părţile lor de sat şi pe vecini, martori ai tranzacţiei cu pământ şi oameni fiind Dumitraşco Simionciu, Gligorie Săul, Toader Bercea, Toader şi Savin Vonciul, Ion Măglei şi Gheorghiţă Vivor (Viore).

În 20 aprilie 1696, Mihalaşco, nepotul lui Coste de Lucavăţ vindea părţile sale de moşii din Lucavăţ, Berhomet şi „Pancoveţ”, pentru 12 lei turceşti, „lui Vasilco, ficiorul Căzăcescului Grigori”.

În 23 februarie 1698, Ian şi Mihailo, feciorii lui Vasilco Lucaveţchi din Sniatin, vindeau lui Vasilco, feciorul lui Gligorie Căzăcescul, părţile lor de moşie din Lucavăţ, Berhomete şi „Panceşti… cu vecini, cu tot, şi cu lazuri, şi cu tot vănetul, şi poene căte sănt în partea noastră”, pentru 50 lei bătuţi, iobagii vânduţi fiind Ion Măglei, Toader Pauluc, Simion Danco, Ghiorghi Danco, Ghiorghi Răus, Macsim Răus, Simion Suş, Samson Holoşne şi Gligore Androne.

În 11 mai 1706, Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe soacra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.

În 12 noiembrie 1711, Micuţa Vasilco, jupâneasa lui Andrieş Brânzanul, vindea partea ei de moşie şi de sat Berhomete lui Dumitraşcu Calmuţchi, Acelaşi Dumitraşcu Calmuţchi va cumpăra, în 10 ianuarie 1712, şi părţile de moşie ale Magdei, fata lui Gavril Lucaveţchi, jupâneasa lui Grabovschi.

În 15 noiembrie 1720, Ursachi Isar, căpitan, şi Sandu Pelin, fost căpitan, certificau că Sandul Săul, nepot de fată Onciului, a cumpărat de la Samuil Onciul, de la vărul său, Ion, şi de la alţi fraţi ai lor, cu 50 lei, „a opta parte de sat de Lucavăţ şi din Berhomet”.

Un alt stăpânitor, în Berhomete, era, în 15 iulie 1736, Velicico Cheşcu, care îşi disputa cu Gheorghiţă Cheşcu, fiul Anei, dreptul de stăpânire a iobagilor, dar Gheorghiţă pierde părţile de sat, pe care le apucase, în 24 iunie 1737, când Gheorghe Pârvul obţinea uric de la Grigore Ghica Vodă că ale lui sunt acele părţi din satul Berhomete.

1736: „Ajuns-a osândă pe biata Moldovă” cu atâtea domnii străine, dar o rază de speranţă părea să se ivească, în 15 decembrie 1736, când revenea în scaunul domnesc Grigore Ghica Vodă, domn „mai bun şi mai înţelept, numai tot fire de grec”[1], şi când Ion Neculce a fost numit, iarăşi, vornic al Ţării de Sus. Şi, cum se întrevedea, deja un nou război ruso-turc, „Grigore Vodă a trimis, pe supt munte, la Câmpulung, la Vicov, la Berhomete, de-au strâns oameni tineri, cu sineţe, ca vreo opt sute, de le da bani şi tain, de i-au ţinut la Iaşi, toată vara”[2].

În 27 aprilie 1753, Ştefan Capşe şi fiul său, Vasile Capşe, vând părţile lor din sat lui Alecsandru Vasilco, boier dintr-un vechi neam moldovenesc, cu rădăcini în vremea lui Ştefan cel Mare.

În 20 noiembrie 1755, urmaşii lui Gheorghiţă Onciul, Paraschiva şi Silion, cedează partea lor de moşie lui Mihalache Cheşco, în contul unei datorii neplătite, dar moşia lui Cheşco va fi împresurată de Tăutuleşti şi de alţi răzeşi din Vijniţa, după cum rezultă dintr-o jalbă din 17 august 1762.

În 12 septembrie 1772, în Berhomet se „răzăşeau”, dar nehotărnicite, moşiile mazilului de Suceava, Alecsandru Vasilco, şi cea a şătrarului Ilie Cârste. Vasilco stăpânea un sfert de sat, după cum rezultă dintr-o jalobă din 7 decembrie 1764.

Recensământul lui Rumeanţev[3], din 1772-1773, înregistrează la Berhomete din Ocolul Berhometelor „64 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 9 femei sărace şi 54 birnici.

În 1774, satul Berhomete pe Siret avea 63 familii, iar în 1784, 101. Comisia Aulică de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, nota, în 1783, că „în acest hotar al Lucavăţului e aşezat, acum, satul Berhometele, care s-a întemeiat nu demult, dar n-are hotar propriu, ci ţine de Lucavăţ”[4], însemnarea aceasta argumentând descendenţa din Pancu, prin Luca şi prin urmaşii acestora, care, toţi, erau răzeşi, deci co-proprietari ai satului şi ai moşiei, iar noua vatră de sat, de curând întemeiată, vizează migrarea huţulă, huţuli care vor forma, în 1910, două treimi din populaţia satului.

Biserica satului, cu hramul „Sf. Nicolae”, a fost construită în 1786, celelalte două biserici, cu hramul „Sf. Mihail” şi „Sf. Iurie”, fiind construite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, scria că „la Berhomet, are Domnul de Vasilco o herghelie considerabilă” [5].

În 1843, Berhomet pe Siret, împreună cu Şipot, Mazuri, Bursuci şi Lăpuşna, reprezenta o parohie cu 2.236 enoriaşi, păstoriţi de parohul Grigorie PROCOPOVICI, patron al bisericii fiind Iordachi de VASILCO. În 1876, când patron bisericesc era Alexander von WASSILKO-SERECKI, parohul Alexander PALIEWICZ (în sursa citată, numele e tăiat cu creionul) păstorea peste 2.544 suflete. În 1907, baronul George von WASSILKO era patronul bisericii, paroh fiind Dionisie URSULEAC, născut în 1867, preot din 1900, paroh din 1903, preot cooperator era Ipolit GALLIN, născut în 1872, preot din anul 1900, iar cantor era Constantin ANTOFI, născut în 1880.

În Berhomet pe Siret funcţiona, din 1861, o şcoală cu 6 clase[6].

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Vijniţa: Vijniţa (târg, cu tribunal) cu Bahna, Ciornohuz, Revna și Wiszenka, Berhomet pe Siret cu Lăpuşna, Mihodra, Cireşenca, Mazuri, Şipot cu Bursekeu, Ispas, Lucavăţ pe Siret cu Maidan, Meschibrod cu Podzaharie, Mihova cu Mega, Milie”[7].

În 30 noiembrie 1886, s-a inaugurat linia ferată Hliboca-Berhomet-Carapciu, primii călători… festivi fiind Baron A. Vasilco, căpitanul ţării, Baron Mustaţă, reprezentant al comitetului ţării, Baron Eugen Stârcea, consilier guvernamental, colonelul Seracsin, Baron Eudoxiu Hurmuzachi şi N. Balmoş – căpitani districtuali, Baron A. Petrino, Dr. I. cav de Zotta etc[8].

În 1890, Berhomet pe Siret avea 4.552 locuitori, doi preoţi (Grigorie Procopovici şi Epaminonda Dracinschi), trei învăţători (Mihail Ponici, Camilla Tanska şi Elisaveta Manovarda), primar al comunei fiind huţanul Georgie Havaleşco.

1893: Baronul Alexandru Vasilco-Sireteanul, „întors, în seara zilei din 7/19 august 1893, de la o vânătoare din împrejurimile Lăpuşnei, înconjurat de o mulţime de companioni şi plin de voie bună, s-a culcat… spre a nu se mai scula”. Se născuse, la Berhomet pe Siret, în 29 decembrie 1827, ca întâiul fiu al lui Iordachi Vasilco (mort în 1862), a urmat gimnaziul şi liceul la Cernăuţi, iar studiile universitare de drept, la Lemberg, absolvindu-le în 1849. S-a însurat cu Catinca Flondor din Hliniţa şi a intrat în politici, fiind ales „în colegiul proprietarilor mari”, încă din 1862, pentru Dieta Bucovinei. În 1868, a fost primit în „casa magnaţilor Consiliului imperial din Viena”. „În dieta ţării fu denumit de Majestatea Sa Împăratul, în trei rânduri, căpitan al ţării, pentru respectivele perioade legislative, şi anume în 16 august 1870, în 19 iulie 1884 şi în 21 septembrie 1890”. „Majestatea Sa Împăratul îl distinsese, în anul 1885, cu Ordinul Cproane de fier clasa a doua, iar în anul 1887, cu demnitatea de consilier intim al său, cu titlul de excelenţă”[9].

În 1898, s-a construit calea ferată forestieră „Mezybrody – Berhomet, de 91 de kilometri, pentru transportul lemnului de foc din pădurile ocolului Berhomet”[10].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Berhomet pe Siret, târg, districtul Vijniţa, aşezat pe ambele ma­luri ale râului Siret, între localităţile Lucaveţ şi Şipot-Privat. Suprafaţa 99,21 km p.; popu­laţia 4.552 locuitori huţani şi ru­teni, de religiune gr. or. Se compune din vatra sa­tului, cu 3.184 locuitori, din satele: Cereşenca şi Lăpuşna, şi din cătunele Mezebrodi şi Mihodra, Pletna şi Maidan. Este străbătut de drumul principal, ce duce de la Storojineţ la Vijniţa şi din care se bifurcă un drum comunal, ce duce, de la Berhomet, prin Lăpuşna, la Şipot-Privat, şi a fost odată şosea foarte umblată, formând, la trecătoarea muntelui Şurdin, o serpentină de artă. Este staţie de drum de fier a liniei locale, Slorojineţ – Berhomet pe Siret. Are un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală populară mixtă, cu două clase; o biserică parohială, cu hramul „Sf. Treime”; o casă de economie şi este sediul unui silvicultor superior. Localitatea se găseşte pome­nită sub numele Berhomete, la 1776, ca aparţinând unui mazil, cu numele Alecu Vasilco din Lucaveţ, care a clădit prima biserică aci. Astăzi localitatea Berhomet pe Siret, împreună cu satele şi cătunele sale, precum şi cu coloniile germane, Alexanderdorf şi Catarinendorf, for­mează un fideicomis (proprie­tate mare privilegiată), care aparţine Baronului George Vasilco-Sereţchi. Posedă 1.867 hectare pământ arabil, 2.802 hectare finaţurl, 55 hectare grădini, 2.096 hectare izlaz, 13.590 hectare pădure. Are 551 cai, 2.304 vite cor­nute, 1.121 oi, 1.086 porci şi 360 de stupi. Berhomet pe Siret, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Su­prafaţa: 200,45 km p.: popu­laţia: 1.315 locuitori ruteni, iz­raeliţi, germani, poloni şi români, de diferite confesiuni. Se compune din moşia Berhomete de pe Siret propriu-zisă, cu 192 locuitori, şi din următoarele localităţi: Alexanderdorf, Catarinendorf şi Şipot-Privat, formând împreună un fideicomis (mare proprietate priveligiată), aparţinînd baronului George Vasilco-Sereţchi. Se găsesc 193 cai, 320 vite cornute, 143 porci şi 300 stupi. Lângă Berhomete se găseşte muntele Stojoc, pe vârful că­ruia se vede un fel de peşteră, în care ar fi ascunse, după cum crede poporul, comorile vesti­tului haiduc huţănesc Doboş. Populaţiunea se ocupă cu prăsila vitelor şi cu lemnăritul, la fabrica cea mare de che­restea, din cătunul Mezebrodi, însă şi ca hăitaşi, la vânătorile mari, ce se fac în această re­giune”[11].

În 1918, a murit pentru Bucovina „Constantin Pentescu, născut la 6 mai 1881, la Berhomet pe Siret, a plecat, în octombrie 1918, pe frontul italian, lipsind, din timpul acesta, orice ştire despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Vasilena Pentescu, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[12].

În 1919, din Comisiunea agrară centrală făcea parte şi „Timotei Bujor, agricultor Berhomet pe Siret”[13].

1929: „De la gara Hliboca, cu trenul sau cu trăsura, pe valea superioară a Siretului, trecând prin oraşul Flondoreni, fost Storojineţ, se ajunge la Berhomete, sat mare şi frumos, aproape târguşor, cu vreo 8.000 locuitori, între care foarte mulţi evrei, aşezat la poalele munţilor. De la Berhomete, cu trenul forestier – se poate merge şi cu trăsura pe şoseluţă – în sus, pe frumoasa vale a Siretului superior, acum mărginită de frumoase şiruri de munţi, împăduriţi cu fag şi brad, foarte asemănătoare cu valea Argeşului, între cetatea lui Radu Vodă şi Cumpăna, şi cu valea Sabaşei. După 25 km de drum, ajung la satul Şipote sau Bursucău, aşezat pe un platou de terase, într-o frumoasa expansiune a văii, aşternuta cu fâneaţă şi păşune”[14].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[15], următorii învăţători şi învăţătoare: Cojocaru Eugenia, comuna Berhomet, Centru, jud. Storojineţ, media 7,16; Săhleanu N. Claudia, comuna Berhomet, Darie, jud. Storojineţ. Media 8,04; Săhleanu N. Claudia, comuna Berhomet, Darie, jud. Storojineţ. Media 8,04”.

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[16]: Cojocaru Gheorghe, comuna Berhomet Centru, media 7,62; Goroveanu Dumitru, comuma Berhomet Centru, media 8,12”.

Important centru zonal de industrializare a lemnului, în perioada interbelică, Berhomet pe Siret se poate mândri cu două personalităţi culturale, care au văzut lumina zilei pe aceste meleaguri, poetul şi publicistul ucrainean Hariton BORODAI (1913-1944) şi etnografa ucraineană Miroslava ŞANDRU (1916-1938), mare colecţionară de folclor huţănesc.

[1] Ibidem, p. 313

[2] Ibidem, p. 316

[3] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 336

[4] GRĂMADĂ, NICOLAE, Topinimia minoră a Bucovinei, vol. I, pag. 163

[5] Ibidem, pp. 779-783

[6] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 34, 1876 p. 91, 1907 p. 73

[7] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[8] REVISTA POLITICĂ, Anul I, Nr. 13, decembrie 1886, p. 4

[9] Sbiera, I. G., Baronul Alesandru Vasilco-Sireteanul, în Familia, Nr. 34, Anul XXXI,  13 august / 1 septembrie 1895, pp. 397, 398.

[10] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 11, 12

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 3, Cernăuţi 3 februarie nou 1921, pp. 28-33

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[14] Lupaşcu-Stejar, Alexandru, general, Paradisul Românesc, Bucureşti 1929, pp. 323,324

[15] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[16] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Berhomet pe Prut

BERHOMET PE PRUT. Aflat pe râuşorul Şoviţa, care curge dinspre Oşehlib, ca prim afluent din ţinutul Coţmanilor, care se află în stânga Prutului, Berhomet cuprindea şi două sate mai mici, Lăpuşna şi Mejebrodi, având, în 1774, 49 de gospodării, cele mai multe dintre ele rutene, colonizarea cu galiţieni sporind numărul locuitorilor, care, în 1784, ajunge la 100 de familii. Biserica de lemn, cu clopotniţă tot din lemn, a fost construită în anul 1786, când a şi fost închinată Sfântului Nicolae.

În 2 aprilie 1741, Grigore Ghica Vodă, împlinind dorinţa răposatului Gheorghe Ursachi jitnicer, dăruieşte mănăstirii Barnovschi săliştea Berhomet, de lângă moşia Jucica. În 16 decembrie 1756, satul Berhomet aparţinea „Du-sale stolnic Constantin Rusăt”, după cum rezultă dintr-un raport de hotărniciri al jitnicerului Iamandi.

De-a lungul veacurilor, moşia Berhomet s-a tot pustiit sau şi-a tot schimbat vetrele de sat, dovadă fiind numele celei mai întinse şi roditoare ţarini, Sălişte.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Berhomete „35 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Grigorii, un dascăl, Dumitro, 3 văduve, Maria ŞTEFĂNIASA, Tichiana şi Catrina, 1 jidov, Saul, 4 case pustii şi 25 birnici, aceştia fiind: Ivan BODILIVSKI, Neculai MÂNDRIC, Ivan MÂNDRIC, Hrihor MÂNDRIC, Iftemi ŞLIMKO, Mihail MANDRIC, Mihail SPOROJCIUK, Ion DRONUC, Andrei DRONUC, Fedor COSOVAN, Andrei MANDRICIUK, Tudosii MANDRICIUK, Mihail HAPKO, Vasile ANDRIEŞCIUK, Fedor CUPCIAK, Zahera MANDUC, Hrihor brat ego, Ivan STAROJCIUK, Vasile sin MAJUC, Hriţco zet LUCHINUC, Andrei nepot lui NECULAI, Mihail PAŞIŞNIC, Vasile DRUNUC, Timofei MANDRUC şi Ştefan vătăman.

În 1843, Berhomet pe Prut avea 550 creştini ortodocşi, păstoriţi de George IANIVICI. Patron bisericesc era Ignaz de ANTONOVICI. În 1876, când patron bisericesc era Smaranda von WASSILKO, parohul Olimpie CHISILIŢĂ păstorea 1.537 enoriaşi. În 1907, patron al bisericii ortodoxe din Berhomet pe Prut devenise evreul Hersch WEISSELBERGER, paroh fiind acelaşi Olimpie Chisăliţă, născut în 1832, preot din 1855, paroh din 1860, care-l avea drept cantor, din 1900, pe Vasile SKRABA, născut în 1853.

În Berhomet pe Prut a funcţionat, încă din 1857, o şcoală cu 3 clase[2].

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman: Coţman (judecătorie de district), Berhomet pe Prut, Bordei sau Burdigeu, Cliveşti, Davideşti, Dubăuţi, Hacrileşti, Iujeniţa, Ivancăuţi, Clivodin, Laszkowka, Lujeni, Malatineţ, Mămăieştii Vechi, Mămăieştii Noi cu Cutul Strileţchi, Nepolocăuţi, Orăşeni, Oşehlib, Piedecăuţi cu Ţopeni, Revacăuţi, Revna, Şipeniţ, Şişcăuţi, Stăuceni, Suhoverca, Valeva, Viteleuca”[3].

În 1890, comuna Berhomet pe Prut avea 1.700 locuitori, păstoriţi de parohul Olimpie Chiseliţă şi de cantorul bisericesc Vasilie Şcraba. Primar al comunei era Dimitrie Cupcenco, iar cei doi învăţători se numeau Timotei Hnidei şi Franz Maurer.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Berhomet pe Prut, comună rurală, districtul Coţman, aşezată pe ma­lul stâng al Prutului, între Piedicăuţ, Revăcăuţ şi Dubăuţ şi aproape de Şipeniţa. Suprafaţa: 4,73 km p.; popu­laţia: 748 locuitori ruteni, de religiune gr. or. Este străbătută de drumul principal Sniatin-Cernăuţi, care se uneşte aci cu drumurile districtuale ce vin de la târgul Coţman şi de la Hliniţa. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Nicolae”, de care ţine şi biserica filială din Revăcăuţi. Odinioară a fost sat cu mo­şie, dăruit de Gheorghe Ursachi Domnitorului Grigore Ghica, care, prin documentul din 2 Aprilie 1741, l-a făcut danie mănăstirii  Barnoschi. La 1876, se găsea în pose­siunea boierulul Constantin Ruset; iar un an după aceasta, trecu în stăpinirea boierulul Iordache Bălănescu. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu prăsila de vite. Are 2 fabrici de spirt şi mai multe mori. Comuna posedă 511 hectare pământ arabil, 27 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 40 hectare izlazuri, 6 hectare şi 50 ari pădure şi 3 hectare 50 ari heleştee şi bălţi. Se găsesc 56 cai, 284 vite cornute,191 oi, 214 porci şi 43 stupi de albine. Berhomet pe Prut,  moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 1,82 km p.; popu­laţia: 63 locuitori, în majori­tate izraeliţi, restul ruteni”[4].

În 1910, comunele vechi răzăşeşti, din categoria a III-a, sunt „Banila rusască, Ispas, Milie, Vijniţa, Zamostie, Carapciu pe Ceremuş, Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Văscăuţ pe Ceremuş, Staneşti de jos pe Ceremuş, Staneşti de sus pe Ceremuş, Barbeşti, Costeşti, Cabeşti, Comareşti, Panca, Jadova, Nepolocăuţ, Piedecăuţ, Revacăuţ, Berhomet pe Prut, Ivancăuţ, Hliniţa, Valeva, Cuciurmic, Verbăuţ, Horoşăuţi, Boianciuc, Babin, Vasileu, Samuşin, Cincău, Culeuţ şi Repujineţ. Afară de aceasta, se află singurite familii răzeşeşti, împrăştiate în întreaga ţară, în felurite stări şi servicii.  În părţile cele rutenizate există şcoli rutene. Mazilii şi răzeşii sunt, după lege, constrânşi a trimite copiii lor la aceste şcoli”[5].

În 1914-1916, s-a jertfit pentru Bucovina şi „Mihail a lui Vasile Cupceanco, născut la 22 mai 1883, în Berhomet pe Ceremuş, ar fi murit, la finea lui noiembrie 1914, în Polonia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Elisabetei Cupceanco, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”.

În 1919, din Comisiunea agrară de ocol Vij­niţa făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Nicolai Hrebiuc, agricultor, Berhomet pe Ceremuş”.

„Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Wassilko-Serecki George conte, strada Flondor 38, Berhomet pe Prut, Banila pe Siret”[6].

La Berhomet pe Prut s-a născut poetul evreu, de limbă germană, Mosez Rosenkranz (1904-2003).

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 417

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 18, 1876 p. 79, 1907 p. 103

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 12

[5] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[6] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66