Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ciocăneşti

CIOCĂNEŞTI. În ciuda legendărilor locale, satul Ciocăneşti nu a existat până în 31 iulie 1775, când „Ion Ciocan ot Bistriţa, de la Ciocăneşti” şi câmpulungeanul Damaschin Hurghiş îşi dispută, în faţa înţelepţilor bătrâni câmpulungeni, muntele Botuşul Mic. Damaschin avea zapis vechi, iar Ciocan promitea să aducă martori, dar nu o face nici după un an de zile, dar rămâne, oricum, cel care împrumută numele familiei sale satului pe care l-au şi întemeiat. Ce-i drept, în vremea lui Alexandru cel Bun se menţiona un toponim, Fântâna Rece, dar numai ca reper toponimic în diverse hotarnice. De altfel, în recensământul lui von Spleny, Ciocăneştii sunt menţionaţi ca pământ câmpulungean, Câmpulung Moldovenesc având, cu Ciocăneştii, 1 boier, 6 popi şi 360 familii de ţărani.

1778: La Ciocăneşti s-au stabilit, între anii 1756-1778, Ion UNGUREAN (Zagra), Pintelei UNGUREANU (din Rebrişoara, înveşnicit de o acuarelă a lui Franz Jaschke din 1810, când bătrânul de 105 ani se mutase la Iacobeni), Vasile UNGUREAN (Fedru), Cozma BINDU (Borşa), Ion şi Vasile MOROŞAN (Borşa)

1788, Hacquet: „Atelierul de la Iacobeni este punctul central pentru toată activitatea de spălare a aurului din acest râu, căci se spală aur şi în josul, şi în susul său… Aşadar, cum acest râu este aşa de gâtuit, nu se spală aur decât în micile porţiuni unde s-a mai retras, ca la Vatra Dornei, Dorniţa, Holda, mai jos de Iacobeni şi la Ciocăneşti, şi, mai în munte, mai sus, până la graniţa Maramureşului. Cu cât cobori pe acest râu, cu atât se spală mai mult aur, şi directorul atelierului de la Iacobeni, care face şi primirea aurului, m-a asigurat că, adesea, mai atârnă încă ceva cuarţ de grăunţii mari de aur, dovadă că acest aur a fost smuls din crăpăturile munţilor mai înalţi şi, apoi, cărat încoace de apă”[1].

1793: În 2 februarie 1793, Simion Ţigane din Ciocăneşti, trimis de Scaunul de Câmpulung, stabileşte, după „hotarnica dintâi”, hotarele răzeşiei strămoşeşti de la Frunţi, în munţii Dragomăneşti. În 22 noiembrie 1793, s-a făcut hotarnica imaşului sătesc din Ciocăneşti, în dauna unui zapis falsificat de Toader Ujică: „De supt bâtca Oiţii, drept la vale, în picior, unde s-a pus piatră de hotar; şi pogoară drept în pârâul cel din mijloc a Furciturilor; şi apucă pârâul, în vale, până ce dă în pârâul Colacului; şi trece peste pârâul Colacului şi apucă sâhla, în gios, până în capul dealului şi drept în părău Brezi; şi părăul Brezi, la deal, până în mijlocul muntelui Mestecănişului, în vărvu; şi din vărvu, drept în gura plaiului Colacului, iar movilă; şi iar suie la bâtca Oiţii, de unde s-a început”. Martori: vornicul de Ciocăneşti, Ghiorghe Rus, Vasile Oane, Nistor şi Precop Lupăescu, Vasile Purcelescu.

1797: În 1797, Karl Manz, Cavaler de Mariensee, colonizează Ciocăneşti (Tschkaneschty) cu mineri şi meşteşugari germani.

1818: În 10 iunie 1818, bătrânii din Ciocăneşti, Petre Ciocan, Simion Ţigane şi Ştefan Giosanu, întăresc mărturia bătrânilor din satul Dorna despre munţii luaţi în graniţa Ardealului.

1836: În 5 iunie 1836, Neculai Groza din Iacobeni şi Ion Iacoban din Ciocăneşti vând lui Filip Henris, „hămurai” (lucrător la forjă) din Iacobeni, o bucată de moşie din Poiana Iacobenilor, unde se aşezaseră, de fapt, mai întâi, după venirea din Ardeal.

„În 1843 a fost planificată și înființarea unei așezări de subiecți naționali germani la poalele Suhardului, între Ciocăneşti (Czokanestie) și Cârlibaba”[2]. „Cât de necesară ar fi fost această așezare se poate vedea cel mai bine din rapoartele pe care le-am primit de la Oficiul Economic Câmpulung, la 10 mai 1843”[3].

În 1843, biserica închinată Sfântului Nicolae din Ciocăneşti, din comuna bisericească Ciocăneşti, Cârlibaba şi Ludwigsdorf sau, cum i se mai spunea, Siebenburgen, înălţată, în 1784, de Nestor Zdrian, Theodor Giosan, Damaschin Hurghiş şi de epitropii din Ciocăneşti, avea 789 enoriaşi ortodocşi, preot administrator fiind parohul din Ilişeşti, Dimitrie BUCEVSCHI, tatăl pictorului Epaminonda BUCEVSCHI. Biserica a beneficiat de o restaurare, în anii 1850 şi 1851, făcută pe banii preotului Andrei ZUGRAV şi ai enoriaşilor, schimbându-şi hramul în 1863(Arătarea Maicii Domnului). În 1876, paroh era George SOROCEAN, care păstorea 601 enoriaşi. În 1907, comuna bisericească Ciocăneşti, Oiţa şi Botuş avea 860 credincioşi ortodocşi,  paroh fiind Orest BENDEVSCHI, născut în 1868, preot din 1894, paroh din 1905, cantor fiind, din 1892, Ioan POLIOVEI, născut în 1865.

1847: Drumul dintre Iacobeni şi Cârlibaba se construieşte începând cu anul 1847, sub dirigenţia de şantier a constructorului Maftei Tonigar, din Fundu Moldovei, care este amendat pe nedrept, cu 15 florini şi 40 creiţari, pentru doborârea a 200 de arbori şi, în 15 martie 1847, se plânge Administraţiei Bucovinei.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Dornawatra cu Dornakilie (judecătorie), Dorna pe Giumalău, Dorna Candreni cu Coşna, Iacobeni, Cârlibaba Partea câmpulungeană, Poiana Stanpii cu Pilugani, Ciocăneşti”[4]. În Ciocăneşti funcţiona, din 1868, o şcoală cu trei clase[5].

1887: În a doua zi de Bobotează a anului 1887, Gherasim Rusu dijn Ciocăneşti a fost găsit mort, la târla lui de pe muntele Runcul, aproape de Bistriţa. Bănuiţi pentru omor era fraţii săi, cu care trăia în ceartă pentru o „cliromonie” (moştenire)[6].

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „Roman BÂRGĂUAN, paroch în Ciocăneşti” şi preoteasa Catinca Bârgăuan, menţionează, printre familiile comunei, pe: preotul Georghe ZUGRAV, Catinca MAGALEVICIU (soţia cantorului), Dumitru ŞCHEUL, Iosif CIOCAN, Gherasim şi Zenovia ŢIGANE, Teodor şi Irina LUPEANU, Spiridon şi Acsenia HODIŞU, Alexandru şi Floarea BÂRGĂUAN, Petru şi Maria HODIŞU, Gavril şi Elisaveta GIOŞANU, Ilie şi Maria CALENCIU, Petru şi Maria ŞCHEUL, Mihaiu şi Maria TOMOIOAGĂ, Petru CEPOIU, Nistor LUPESCUL, Teodor CATARGIU, Loghin ŞCHEUL, Ştefan BÂRGĂUAN, Ilie GIOSAN, Nistor LATIŞU, Vasile şi Catarina IACOBAN, Mihaiu ŞCHEUL, Palaghia GIOSANU, Vasile CEPOIU, Tecla TINŞANU, Ioana CEPOIU, Rachila CRĂCIUN, Magdalina ROATĂ, Ion TIMUL şi Andrei CRĂCIUN[7].

1893: Şcoala nouă din Ciocăneşti a fost sfinţită, în 7/19 ianuarie 1893, de protoereul şi vicarul protopresviterial George Balmoş, asistat de parohul local, Roman Bărgăuan, şi de espozitul parohial din Iacobeni, Dionisie Constantinovici. La ceremonie a participat, dintre ciocăneşteni, şi „vrednicul preot cărunt, George ZUGRAV”, fiul lui, silvicultorul Iustin ZUGRAV, învăţătorul Mihai PAŞCAN, învăţătorul pensionar din Ciocăneşti Ambrosie ZUGRAV, primarul Iosif CIOCAN, cantorul Ioan POLIOVEIU, Catinca MAGALEVICI, Mihai TOMOIOAGĂ, Toader LUPESCUL, Iacob SCEUL, Vasile ŢĂRAN, Ioan LUPESCUL, Dumitru SCEUL, Loghin SCEUL, Petrea SCEUL, Petrea LEHACI şi Iacob LUPUESCU, care, gospodari de frunte fiind, au făcut donaţii în bani[8]. Cu această ocazie, s-au colectat 154 florini, de la gospodarii satului, suma fiind „menită să fie temelia la un fond şcolar, din al cărui venit să se sprijinească, în tot anul, copiii sărmani de la această şcoală”[9]. O colectă, în folosul Societăţii „Şcoala Română”, făcută la Ciocăneşti, în 1893, de parohul Roman BÂRGĂUAN, menţionează următoarele nume de localnici: învăţătorul Mihai PAŞCAN, cantorul Ioan POLIOVEI-IONESCU, George ZUGRAV, secretarul comunal Carol cav. de CHMILEVSCHI, primarul Iosif CIOCAN, Vasile ŢĂRAN, Teodor LUPESCUL, Petru HODIŞ, Mihai TOMOIOAGĂ, Loghin ŞCHEUL, Catinca MAGALEVICI, domnişoara Helena de CHMILEVSCHI, Petru TEUŞAN, Ioan BÂRGĂUAN, Alexandru IACOBAN, Catrina alui Nicolai ROATĂ, Chirilă UJICĂ, Vasile MOLDOVAN, Mihai ŞCHEUL, Alexandru HĂRGÂUAN, Nistor LUPESCUL, Iacob ŞCHEUL, Teodor ŢĂRAN, George TOMOIOAGĂ, Petru ŞCHEUL, Gavril GIOSAN, Nistor LATIŞ, Spiridon HODIŞ, Vasile CRĂCIUN, George ŞCHEUL, Ioan VARGĂ, Pavel GIOSAN, Maria LPESCUL, doamna Irina alui Teodor LUPESCUL, Porfira GAIER, Dumitru ŞCHEUL, Zenobia alui Gherasim ZIGANI, Elisaveta lui Ilie MOLDOVAN, Gavriil STRÎMBEC, Nastasia alui Ioan MOROŞAN, Onofreiu CRĂCIUN, Sofronia alui Grigorie ŢĂRAN, Maria lui Teodor HODIŞ, George TIMU, Maria lui Gavril TOMOIOAGĂ, Ioan TINCU, Teodor alui Simion CIOCAN, Avram LUPESCUL, Ilie CALENICI, Iacob alui Teodor LUPESCUL, Ioana lui Ioachim UJICĂ, Nichită LUŢIA, domnul BEDRULEA şi Catrina lui Iacob MOROŞAN[10].

1906: „De-ale prăvăliei româneşti. La 21 octombrie 1906, se va deschide, în Ciocăneşti, filiala prăvăliei româneşti. Ne bucură de a putea vesti că aceasta este a 10-a filială ce o deschide prăvălia românească. Deschiderea festivă va ave loc imediat după sf. liturghie şi se invită, la această festivitate, toţi românii doritori de bine. Pentru înfiinţarea acestei filiale şi-a dat foarte mare silinţă parohul din Ciocăneşti, vrednicul preot Orest Bendevschi. Aflăm totodată că, la 1 noiembrie, se va deschide de mult înjghebata filială din Bălăceana. Sperăm că directoriului prăvăliei îi va succede a întruni, la deschiderea festivă a filialei din Bălăceana, pe toţi poporenii de acolo şi de a mijloci împăcarea între diferitele partide ce există acolo”[11].

1902: „Mai multe puteri financiare din Budapesta s-au însoţit, în scop de-a exploata băile de mangan din Bucovina. Compania a şi început cercetările în Ciocăneşti”[12].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[13], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la ciocăneştenii Ştefan ŢĂRAN (36 ani în 1913) şi Palaghia MERCHEŞ (32 ani în 1913).

1907: În 18 aprilie, ciocăneştenii au ratat şansa de a intra în legendă, optând pentru Aurel Onciul (189 voturi), iar câţiva pentru Stefanelli (14) şi doar 13 pentru contele de Bellegarde[14].

1907: „În 26 decembrie 1907, se va reactiva oficiul i. r. poştal în Ciocăneşti (distr. Cîmpulung), care îşi va extinde activitatea peste comunele Ciocăneşti, cu atinenţele Botuşana, Breaza, Oiţa, Orata, Rece şi Suhard. Conducerea oficiului s-a încredinţat doamnei Iulia Chmilevschi”[15].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ciocăneşti, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe râul Bis­triţa Aurie, la Nord de Iacobeni. Suprafaţa: 94,43 kmp; po­pulaţia: 835 locuitori români, de religie gr. or., precum şi pu­ţini germani şi izraeliţi. Se compune: 1). din satul cu acelaşi nume, care, împreună cu târlele Orata şi Recea, are 725 locuitori; şi 2). din cătu­nele Botuşel, Breaza şi Suhard. Se află lângă drumul principal Iacobeni-Cârlibaba; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o bi­serică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Aci se aflau, odinioară, mine de plumb, care azi sunt pă­răsite. Populaţa se ocupă cu prăsila de oi, cu exploatarea de păduri şi cu plutăritul pe Bis­triţa Aurie. Comuna posedă 17 hectare 50 ari loc arabil, 681 hectare fânaţuri, 2 hectare grădini, 552 hectare izlaz, 1.154 hectare poeni, 6.933 hectare pădure. Se găsesc 74 cai, 923 vite mari cornute, 1.713 oi, 181 porci şi 34 stupi. Botuşel, cătun pendinte de comuna rurală Ciocăneşti. Are 7 case şi 34 locuitori români gr. or. Breaza, cătun pendinte de comuna rurală Ciocăneşti. Are 14 case şi 53 locuitori huţani gr. or. Suhard, cătun pendinte de comuna rurală Ciocăneşti. Are 5 case şi 23 locuitori”[16].

1914-1918: Au vărsat sânge pentru Bucovina, pe fronturile austriece, şi „rezervistul Procopciuc, Ciocăneşti, Regimentul 22, rănit; legionarul (voluntar, prea tânăr pentru a fi înrolat – n. n.) Toader Hriţcu, Ciocăneşti, Comp. 2, rănit, şi infanteristul Vasile Ciotu, Ciocăneşti, Regimentul 22, rănit”[17].

1915: Începute înainte de Crăciunul anului 1914 (7 ianuarie stil nou – n.n.), în Bucovina s-au dat lupte grele, la începutul anului 1915. „În noaptea de 3/16 ianuarie, o parte din trupele ruse, înaintând, din punctul Fundu Moldovei, şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti, sat situat la 6 km spre nord de Iacobeni. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Înaintarea acestor trupe se face cu precauţie, pentru a păstra contactul cu restul armatei, ce soseşte din urmă, şi pentru a face faţă trupelor austriece de la Cârlibaba, care pot ameninţa flancul lor drept, în ipoteza că aceştia nu s-au retras spre Ungaria, după cum se zvonea. La rândul lor, trupele austriece, pentru a preveni o mişcare de învăluire, s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Luptele au început din noaptea de 3/16 ianuarie şi au continuat, cu multă violenţă şi fără întrerupere, zi şi noapte, până azi, fără a se sfârşit nici acum. Au căzut, din ambele părţi, mulţi morţi şi răniţi, ofiţeri şi trupă. Astăzi, alte trupe austriece, în forţă de aproximativ o brigadă mixtă, primind două tunuri de calibru mare, au pornit, din Dorna Vatra, spre frontul de luptă. Rezultatul luptei, deşi nu-l am, pare a fi defavorabil austriecilor, judecând după faptul că generalul Silelman, comandantul suprem, cu statul său major, cu două batalioane de infanterie şi 600 de călăreţi, s-au retras din Dorna Vatra, prin Dorna Candreni, la Poiana Stampei”[18]… În vreme ce în ţară se desfăşurau cu o evlavie fastuoasă sărbătorile Bobotezei, în Bucovina, după cum preciza o telegramă, transmisă din Vatra Dornei, în 7/20 ianuarie, ziarului „Adevărul”, „avangărzile ruseşti au ajuns la o depărtare de 6 km de Vatra Dornei”, în vreme ce trupele austriece se poziţionaseră la doar 3 km de târgul de sub Ouşor. Năvala rusească ocolise Mestecănişul fortificat, dar pe care îl înconjuraseră, pe Valea Bistriţei, prin Colbu şi Ciocăneşti. Flancul drept austriac, după cum preciza o corespondenţă fălticeneană din aceeaşi zi, „nu s-a putut menţine în poziţiile Călineşti, Goliceni şi Rusca. Austriecii au fost siliţi a se retrage între punctele Sunători şi Osoi, în aşteptarea ajutoarelor, care să umple golurile. Aceste ajutoare au sosit astăzi, şi anume: un batalion din Regimentul 41 de infanterie (cu luptători bucovineni – n.n.), care, fiind decimat în luptele anterioare, nu poate fi alcătuit decât de elemente adunate din diferite alte regimente”. Curgea sângele tinerilor români prin Bucovina, generalul Lilelman bântuia între Dorna şi Candreni, căutând o altă poziţie strategică, cu care să apere Ardealul de o posibilă invazie rusească, trupele de cazaci săpând tranşee la Ciocăneşti. „Trupele ruseşti sunt desfăşurate astfel: grosul, în Valea Colbului; un batalion de infanterie, o baterie de munte, 400 de cazaci şi trupe de pionieri, în extrema stângă. Acest detaşament, după ce a atacat şi respins trupele austriece din Călineşti, a cantonat în acest sat, în noaptea de 6/19 ianuarie, iar astăzi a înaintat, ocupând poziţii între Sunători şi Rusca, în care timp, au fost continue încăierări între patrulele şi cercetaşii ambilor beligeranţi”. Comunicatul oficial rusesc menţiona ocuparea satului „Ianeşti, la 15 verste la nord de Vatra Dornei”, iar comunicatul austriac menţiona doar „împuşcături neînsemnate”. Prin Bucovina, se răspândise zvonul că austriecii ar fi furat, „cu sicriu, cu tot” osemintele lui Ştefan cel Mare (la ce le-ar fi trebuit?). Luptele ariergărzilor au continuat şi în 8/21 şi 9/22 ianuarie, pe frontul de la Sunători, Osoi şi Zugreni, iar în 10/23 ianuarie 1915, pe la ora 16, bătălia s-a înteţit, austriecii retrăgându-se în direcţia munţilor dinspre Pojorâta. La Iacobeni, Ciocăneşti şi Mestecani, luptele au fost încrâncenate, iar odată cu zvonul despre mari pierderi ruseşti, prin vecinătatea Mamorniţei au fost zărite, în 10 ianuarie, îndreptându-se spre munţi „două regimente de cavalerie şi un regiment de infanterie” ruseşti[19]. „La Ciocăneşti, mai toate casele au fost devastate. Un preot, originar dintr-o nobilă familie, a fost maltratat şi jefuit în modul cel mai groaznic. Deputaţiunile române ale comunităţilor, care s-au prezentat, împreună cu primarii, la comandantul rus al oraşului Suceava, spre a se plânge de aceste excese, au fost date afară cu injurii şi ameninţări”[20].

1916: Printre soldaţii de la Arbeiter Abtig I/41 (geniştii, deci – n. n.), care au donat câte 2 coroane pentru camarazii lor invalizi şi pentru orfanii Eroilor, se numără şi genistul „Roată Anton, din Ciocăneşti”[21].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Vatra ­Dornei, făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Filip Giosan, agricultor, Ciocăneşti”[22].

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[23], încarcerat în închisoarea Suceava: Borcea Ilie, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Ciocăneşti, jud. Câmpulung, născut în comuna Cornăţel, jud. Putna, condamnat de Trib. Mil. al Corp. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259, 260 c. p.”.

1941: Printre primii Eroi ai României Mari, s-a numărat şi „Mezdea Nichifor, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Ciocăneşti, judeţul Câmpulung, mort la 21 iulie 1941”

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[24], următorii învăţători şi învăţătoare: Borcea Ilie, comuna Ciocăneşti, jud. Câmpulung, media 8,50”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[25], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Iovu Marta, de la Ciocăneşti-Botuş, la Ciocăneşti; Negrea Gheorghe, de la Moldova Sulita, la Ciocăneşti-Botuş”.

[1] Călători, X, II, pp. 832-834

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 23, nota 3

[3] Ibidem, p. 142

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 53, 1876 p. 56, 1907 p. 63

[6] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 21, martie 1887, p. 4

[7] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 44/1891, p. 4

[8] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 7/1893, p. 3

[9] DEŞTEPTAREA, Nr. 4/1893, p. 31

[10] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 12/1893, p. 3

[11] Apărarea Naţională, Nr. 4, Anul I, Cernăuţi, miercuri 17 octombrie stil nou 1906, p. 4

[12] Tribuna Poporului, Nr. 7, Anul VI, joi 10/23 ianuarie 1902, pp. 2, 3

[13] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[14] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305

[15] Apărarea Naţională, Nr. 96, Anul II, joi 26 decembrie stil nou 1907, p. 3

[16] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 63

[17] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[18] Adevărul, 28, nr. 9993, 7 ianuarie 1915, p. 4

[19] Adevărul, nr. 9997, din 11/24 ianuarie 1915

[20] Gazeta Transilvaniei, Nr. 18, Anul LXXVIII, sâmbătă 24 ianuarie / 6 februarie 1915, p. 1

[21] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[22] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[23] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[24] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cincău

CINCĂU. Situat aproape de Nistru, între Cadobeşti şi Vasilău, satul Cincău aparţinea, în 14 aprilie 1546, Mariei şi Agafiei, fiicele diacului de vistierie Ivanco, dar vând moştenirea, care, pe atunci, se numea Cernăcăul, stolnicului Ion Iaţco.

1592: Fiul lui Ion Iaţco, Ionaşco, vinde Cernăcăul lui Drăghici Borotco, iar acesta, lui Onciul Herţea, în 3 mai 1592. Ulterior, deşi satul fusese vândut, o altă ramură a familiei Iaţco, reprezentă de un alt Ion Iaţco, ginerele popii Ştefan „Belea, şi Cozma Ciocârlie revendică satul la Divanul Domnesc, dar Onciul Herţea păstrase înscrisurile de cumpărătură, aşa că îşi salvează proprietatea.

1670: În 1 februarie 1670, sunt menţionaţi ca proprietari ai satului, care solicită o hotarnică Divanului Domnesc, Gligoraş Stroescul şi Ion Neniul logofăt. Ion Neniul va lăsa partea sa de sat Cincău ginerelui, Ioniţă gramaticul, care, în 6 iunie 1742, izbuteşte să salveze de lăcomia lui Gligoraş Stroescul dota soţiei sale, apelând la dreapta judecată a Divanului Domnesc.

1742: Pe moşia Cincăului se înregistrează, totuşi, şi proprietăţi mai mărunte, cum este şaisprezecimea lui Ion Vlad, nepotul Anei, fata lui Miron Onciul din Sinăhău, care, în 15 august 1742, vinde lui Ştefan Tabără acea bucăţică de moşie. Dar şi Ştefan Tabără va avea dispute funciare cu Gligoraş Stroescul, în 23 aprilie 1743, fără ca Divanul să se pronunţe. În 8 iulie 1745, se judecă, pentru o altă parte din Cincău, Dumitraşco Bainschi şi Ioniţă gramatic.

În 6 mai 1754, Gheorghe Cazavela vinde cumnatului său, Ştefan Tabără, pentru 20 lei, „a şasea parte din jumătate de sat” Cincău, iar în 2 septembrie, Ioniţă Potlog îi vinde lui Ştefan Tabără, pentru 250 lei, jumătate de sat, care „este lângă cealaltă jumătate de sat Cincău, care este a lor”.

În 22 ianuarie 1756, se întâmplă un eveniment important prin informaţiile colaterale: Ştefan Tabără face preţul casei cumnatei sale, Paraschiva Batura, pe care o izgoneşte cu călăraşii, iar mărturia dregătorilor lui Mihai Racoviţă Vodă descriu, practic, locuinţa moldoveanului din Ţinutul Coţmanilor (deci nu a iobagului, ci a unui om liber): „Am văzut o căsuţă mică de nuele şi ceche şi am socotit preţul casei un leu, că mai mult nu face”. O locuinţă care costa mai puţin decât o oaie, şi care nu are nici o influenţă polonă sau muntenescă.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Cincău, moşie răzeşească, „53 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ion, 1 dascăl, Ivan, 2 mazili, Dumitraş TABĂRĂ şi Ioniţă VOLCINSCHI, 1 văduvă, Maica, 1 jidov, Copil, şi 47 birnici, adică: Iordachi COLAŞCĂ vornic, Vasili CIORTORIŢSCHI, Vasile HALIŢ, Fodor MIDAC, Ivan TRICAC, Hrihor IVANICOV, Timco VACONSCHI, Fedor HRINCIUC, Grigori PRODAN, Alecsa BABII, Ivan ZADOROSCHI, Ion PRISAJNIC, Vasili CRIVOHIJ, Simion HILIP, Năstasi sin lui HILIP, Onofrei BABII, Iacob CIORNEI, Iacob COBINCIUC, Hrihor PIDOPRIHORA, Hrihor VICONSCHI, Fedor LEVKO, Pricop DRABU, Panco CURPENE, Dămian pânzar, Macsim DROBIJA, Mihailo rus, Fodor ZAPOROŞNI, Alecsa CHIVIRIGA, Ştefan LEVKO, Andrei PRIPILEŞNI, Vasili CURICIAC, Dumitru CUCIRICIVI, Coste zet CHIVIRIG, Ilco COLŢUN, Simion  COZUB, Pavlo HUŢUL, Michita morar, Petro ŞTEFANCO, Ivanco CHEVERIGA, Petro VEZURCHII, Hrihor OLEINIC, Tănasi băjenar, Fedor CĂZACUL, Ivan COZINSCHI, Filip CEPRENIUC, Ivan STELVAHA şi Necolai DRABUL.

În 1775, satul Cincău, din Ocolul Nistrului,  avea 2 mazili, 2 popi şi 48 familii de ţărani. În Topografia lui Werenka sunt menţionate, pentru anul 1774, 61 familii, iar pentru 1784, 139.

1787: În Cincău funcţiona, din 1787, o şcoală trivială moldovenească, cu 3 clase[2].

În 1843, biserica Sfintei Treimi din Cincău, cu 1.097 enoriaşi, era patronată de Jenakaki von TABORA, paroh fiind Mihail VOROBCHIEVICI. În 1876, hramul bisericii cu 1.413 enoriaşi era sărbătoarea Arătării Maicii Domnului, patron fiind Emanuel von TABORA, postul de paroh fiind vacant. În 1906, Olimpia von TABORA şi Kazimir von LISKOWACKI, înălţaseră o nouă biserică, paroh fiind, în 1907, Dimitrie PERCEC, născut în 1858, preot din 1887, paroh din 1896, iar cantor, din 1871, Cornel DRACINSCHI, născut în 1849.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

1887: Într-un raport al Academiei Imperiale de Ştiinţe, Matematică şi Ştiinţe Naturale, din Viena se spune că „În districtul Coţman există multe locuri, în care bate grindina de mai mult de șase ori pe an, dar mai puțin de doisprezece, în ultimii ani. Locurile unde căderile de grindină sunt atât de comune, în districtul Coţman, sunt deosebit de interesante, deşi locația lor nu oferă nimic remarcabil. Veresceanca (Werenczanka) se află într-un gol superficial, terenul este plat și ondulat, în jur, spre Cadobeşti (Kadobestie) și Cincău (Czinkeu), dar nu există pădure de kilometri întregi. Doar la Babin, în direcția Nistrului, un loc la fel de bogat în grindină, se găsesc păduri mai mari. Mlaștini mari se găsesc peste tot, în acele zone, deşi, în prezent, acestea sunt în mare parte drenate”[4].

În 1890, comuna Cincău avea 1.678 locuitori. Paroh era Teofilact Bocance, învăţător – Eugen Zukowski, cantor – Corneliu Dracinschi.

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Teofil Bocancea, paroch în Cincău”, menţionează, printre familiile comunei, pe: George FILIPIUC, Cornelie DRACINSCHI, Vasile FILIPIUC, Vasile IERAVSCHI, Ion ANDRUŞIAC, Dimitrie ŢUPRUN, George SOPIUNEC, Ion ŢUPRUN, George BABECI, Mateiu PRODAN, Ion CREVOCHEJA senior, Vasile BABECI, Ştefan TOMIUC, Ştefan CREVOCHEJA, Toader POPIL, Mihail BABECI, Petru SAUCIUC, Mihail SLUSARIU, Ion CREVOCHEJA junior, Dimitrie FILIPCIUC, Constantin ŞERBANOVICI, Ştefan TARNOVEŢCHI, Anton ZAREŢCHI, George STELHAVA, Vasile MARIAN şi George ŢUPRUN[5].

1892: „Marea vrăjitoare. Despre credința populară a rutenului din Bucovina, domnișoara M. Paslawska îmi spune următoarele: În Cincău (Czinkeu), oamenii spun că, în noaptea de dinaintea Sfântului Gheorghe (Juria, 5 mai / 24 aprilie), la miezul nopții, vrăjitoarea (Widma) merge prin împrejurimi, adună ierburi și fermecă vacile. O slugă a dus, odată, caii la pășune, noaptea, iar vrăjitoarea a luat laptele de jumătate dintre iepe și a pornit înapoi. Deodată, flăcăul a auzit pe cineva vorbind; s-a ascuns și a văzut cum vrăjitoarea tăia ierburile pe câmp și spunea mereu: „Ceea ce am tăiat, nu tai”. Apoi băiatul s-a dus în spatele ei, și-a scuturat haina și a spus: „Ce am tăiat, am tăiat”. Așa că a mers după vrăjitoare, peste tot, până ce ea a dispărut. Apoi s-a întors acasă și a atârnat, de tocul uşii, florile ei. Dar când a verificat, dimineața, laptele rămăsese la fel” (Comp. Urquell II., 157, și Despre Ziua Sfântului Gheorghe, Kaindl şi Manastyrski, în Rutenii din Bucovina, II, pp. 22, 28”[6]. Aceeaşi poveste o publică Raimund Kaindl şi în Globus[7], dar în cadrul unui studiu despre casa şi gospodăria rutenilor Bucovinei (Haus und Hof bei den Rusnaken), în care reproduce desene şi fotografii.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cincăul (Czinkeu), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, la o depărtare de 3 km de apa Nistrului. Suprafaţa: 8,74 kmp; po­pulaţia: 1.438 locuitori ruteni gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra satului, cu 1.400 locuitori, că­tunele Horodiştea şi Nahaiarnine (Na Hajarnyne). Prin drumuri de ţară co­munică cu comuna Vasileu, de care este lipită, cu comuna Toutry, precum şi cu drumul principal Cernăuţi-Zaleszczyki. Are un oficiu poştal, o şcoală populară, cu o clasă, şi o bise­rică parohială, cu hramul „Sfânta Treime”. La 1776, era în posesia mazililor Ioniţă Volcinschi, Manoli Tabora şi Mihalachi Giur­giuvan. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna posedă 1.759 hectare pământ arabil, 13 hectare fânaţuri, 7 hectare 50 ari grădini, 85 hectare islaz, 6 hectare pădure şi 8 hectare heleştee. Are 118 cai, 136 vite cornute, 425 oi, 90 porci şi 75 stupi. Cincăul, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 10,63 kmp; po­pulaţia: 139 locuitori, în majo­ritate izraeliţi, restul ruteni gr. or., rom. cat. şi poloni”[8].

1914-1918: „Nicolai a lui Vasil Sopinnek, născut în Cincău, la 29 ianuarie 1884, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 24 de Infanterie şi a plecat, cu acesta, la câmp. De când soţia sa, în vara 1915, a primit o scrisoare, până acum, lipseşte orice veste despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eufrosinei Sopinnek, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9]; „Ioan a lui Vasile Czuprun, născut în Cincău, la 18 septembrie 1877, chemat sub arme în august 1914, a luptat, în vara anului 1918, în Albania. De atunci lipseşte, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Czuprun, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[10].

1919: Unul dintre cei mai respectaţi cârciumari din Bucovina, luat în considerare şi de autorităţile României Mari, era „Munisch Wacher din Cincău”[11].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Wassilko-Serecki Alexandru conte, Şipeniţ (Cincău)”[12].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 439

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 30, 1876 p. 89, 1907 p. 85

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4]  Wachlowski, A., prof. dr. in Czernowitz, Die Hagelverhältnisse in der Bukowina, în Sitzungsberichte der Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften, Mathematisch-Naturwissenschaftliche Classe, Wien 1887, p. 64

[5] GAZETA BUCOVIEI, Nr. 22/1891, p. 6

[6] Kaindl, Raimund Friedrich, Hexenleiter, în Am Ur-Quell. Monatschrift für Volkkunde, III B, 1892, p.168

[7] Globus. Illustrierte Zeitschrift für Länder- und Völkerkunde, Nr. 9, Bd. LXXI, 27 februat 1897

[8] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 63

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 13 mai nou 1921, pp. 203-205

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Chiseleu

CHISELEU. În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Chiselău”.

În 1 ianuarie 1670, când vistierul Neculce, tatăl cronicarului Ion Neculce, s-a căsătorit cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, a primit ca zestre de nuntă 21 moşii, printre care şi câteva sate şi moşii din nordul Moldovei (Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuţi, Prelipcea, Bocicăuţi, Grozinţi, Vasileuţi, a patra parte din satul Lehăcenii Teutului).

În anul 1702, vel aga Ion Neculce împarte moştenirea de la mama sa cu surorile sale.

În 20 aprilie 1740, Grigori Ghica Vodă trimitea pe Şerban Flondor medelnicer şi pe postelnicul Iuon Stârcea de Tărnauca „să meargă la câteva moşii din ţinutul Cernăuţi ale lui Ion Niculcea viv vel vornic, anume la Chiseleu, Valeva şi Prilipcea, şi, strângând oameni buni, megieşi şi răzeşi de prin prejur, să cerceteze cu deamăruntul dresele ce vor arăta şi, pe mărturiile oamenilor buni, cu toată dreptatea să judece”. Satul Chisălău, din Ocolul Nistrului, din vecinătatea Borăuţilor, Şişcăuţilor, Vereşceancăi şi Cadobeştilor,  a fost menţionat, într-o hotarnică din 1762, prin toponimele Bahna, Capătul Timiriului, Movila Oanei şi Movila Paraschii. Poziţionat în imediata vecinătate a Borăuţilor, în hotarul cu Polonia al Ţinutului Coţmanilor, Chiseleul s-a aflat, de-a lungul veacurilor în calea oştilor de pradă tătăreşti, turceşti sau căzăceşti, cu obligaţii de călăraşi, paznici ai drumurilor comerciale, în vremi tulburi şi de neastâmpăr.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Chisălău „68 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Timofti şi Andrii, 1 dascăl, Vasili, 1 mazil, Mihălachi JIAN, 5 umblători, Ştefan HAICO, Simion CĂZACUL, Dănilă ROHMISTRIUC, Ion ROHMISTRIUC şi Mihailo TOPONILSCHI, 25 călăraşi, Toader LITFIN chihae, Ştefan LITFIN, Grigoraş LITFIN, Vasili GUŞACIUC, Matei văcar, Miron PRODANCIUC, Vasili GREU, Fedor COMIUC, Dumitraş ALECSANDRIUC, Mihailo sin lui ANDREI, Chiriac şchiopul, Andrei HAICO, Andrei solonar, Ion solonar, Dumitraş solonar, Nicolai NEDUBOICO, Ion CIAICOVSCHI, Vasili LITFIN, Necolai POPINCO, Sandul STRĂTULAT, Iacob călăraş, Ion JOGE, Ion CLIŞCO, IACOVENKA şi Ştefan CUCUL, 2 văduve, Dochiţa şi Aniţa, 3 jidovi, Moşko, Iura şi David, şi 29 birnici, şi anume: Vasili vornic, Vasili PALANIUC, Dănilă FUŞCIUC, Harasim rusul, Ion MATRICU, Hrihor MULIGA, Vasili CĂSĂIAN, Fedor HARASIM, Iacob ciobotar, Ştefan GLIŞCIUC, Ivan pânzar, Hrihor BUHAI, Dănilă zet IACOBIŢCHI, Vasili RIZUC, Ion sin PALAIUC, Andrei OCRAINEŢ, Ivan SIDOR, Hrihor SIDOR, Semen DUDCA, Andrei BĂLAŞCO, Ignat rus, Vasili CIUTRIC, Andrei DUDCA, Ion morar, Ilie rusul, Iacob ROŞUL, Pavel a lui FEDOR, Andrei rusul şi Foca scripcar.

1775: La Chiseleu erau, în 1775, conform evidenţelor lui von Spleny, 2 mazili, 1 răzeş, 2 popi, 59 ţărani, 5 umblători şi 8 călăraşi, dar, în epoca Bucovinei istorice, numărul locuitorilor creşte, ajungând, la 1890, la 2.324 suflete, păstorite de parohul Emilian cavaler de Bejan.

1783: În 20 ianuarie 1783, au sosit la Chiseleu, din Budinszky, 124 de familii de ruteni[2].

În 1843, biserica Sfântul Nicolai din Chiseleu, cu 1.337 enoriaş, era patronată de Constantin şi Ştefan de ZOTTA, paroh fiind Nikolai TARNAWIECKI. În 1876, patron al bisericii ea Ioan de ZOTTA, parohia lui Leon MAXIMOVICI având 1.773 enoriaşi. În 1907, patron al bisericii era evreul Markus FISCHER, paroh fiind Emilian cav. de BEJAN, născut în 1846, preot din 1872, paroh din 1893, iar cantor, din 1900, Grigorie MAXEMIUC, născut în 1868.

1886: „Raportul anual, pagina 45 (Descoperiri în Kisălău și în Hliboka). „Conservator von Gutter a depus programul pentru o investigație științifică arheologică a Bucovinei, după monumentele preistorice, pentru care dr. Munk pledează pe lângă Comisia Centrală, cu referire la descoperirile majore din Chisălău (Kisseleu) și dintr-un cimitir de pe platoul Hliboka“[3].

1897: În baza iniţiativei Ministerului k. k. al Agriculturii din Cernăuţi, privind aprovizionarea cu apă potabilă a tuturor localităţilor, au fost construite „nouă puțuri de colectare cu jgheaburi, unele din beton, altele săpate în roci, pentru comunitățile Kisseleu și Wassileu, cu un cost total de 2.900 florini”[4]. În Chiseleu funcţiona, din 1897, o şcoală cu 4 clase[5].

1903: „Consultant ofițer principal de construcții Friedrich Haberlandt din Czernowitz: În 1903, o singură stație, și anume Kisseleu, a raportat un cutremur, care coincide cu cutremurul din Zaleszczyki, la 9 km distanță, de Kisseleu. La 2h 32 m dimineaşa (ora locală), în 20 ianuarie 1903, profesorul principal Sebastian Szerbanowicz din Kisseleu a fost trezit de neliniștea animalelor domestice și a ieşit în curte, unde a perceput un cutremur, asociat cu zgomot şi două șocuri. Cutremurul a fost observat și de alți rezidenți locali și a fost atât de puternic, încât tacâmurile au căzut din blidare și s-au rupt. Ora nu este în totalitate sură, deoarece ceasul de buzunar al observatorului nu a putut fi comparat cu un ceas feroviar sau telegrafic, înainte sau după. Conform rapoartelor prof. Laska, de la k. k. Comandamentul Jandarmeriei din Zaleszczyki, acest cutremur a fost observat și în următoarele locații din Bucovina: Kryszczatek, Kadobestie, Prelipcze, Luka, Wasileu, Repuzynetz, Czinkeu”[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Chiseleu (Kisseleu), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, la Nord de cele 4 la­curi de Sud, din care îşi ia naş­tere pârâul Soviţa şi lipită de comuna Borăuţi. Suprafaţa: 11,29 kmp; popu­laţia: 2.117 locuitori, ruteni greco-ortodocşi. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, cu 2.101 locuitori, şi că­tunul Douhei Coneţ (Dowhyj Konec). Prin drumurile comunale, precum şi cu drumul principal, este legat cu localităţile vecine: Cernăuţi, Zaleszczyck, Horodenka (Galiţia). Ţine de şcoala populară din Borăuţi; are o biserică paro­hială, cu hramul „Sfântul Nicolae”. La 1776, era în poseeia boierulul Enache Doni. Aci s-a găsit, în 1865, o se­cure de piatră, fără coadă, cu ascuţişul poleit, probabil din epoca aşa-numită tranzitorie, precum şi o agrafă mare, de bronz, şi o brăţară de sticlă. Populaţia se ocupă, în mare parte, cu agricultura, cu grădinăria şi cu pescuitul. Comuna posedă 1.850 hectare pământ arabil, 46 hectare fânaţuri, 117 hectare grădini, 153 hectare izlaz, 41 hectare pădure şi 34 hectare bălţi şi heleştee. Se găsesc 262 cai, 463 vite cornute, 966 oi, 339 porci şi 82 stupi. Chiseleu, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 11,88 kmp; po­pulaţia: 143 locuitori ruteni, izraeliţi şi puţini poloni; rutenii sunt gr. cat., în mare parte, ceilalţi gr. or. şi rom. cat. Cuprinde, pe lângă  moşia Chiseleu, şi târlele: Ceha (Czecha), Haideica (Haydeyka) şi Metniţa (Metnyca)”[7].

În 1910, a patra parte dintre sătenii din Chiseleu încă erau urmaşii mazililor, răzeşului şi călăraşilor de odinioară, dar identitatea lor s-a topit, în cele din urmă, pe făgaşurile unei culturi ucrainene cu reprezentare majoritară.

1914-1918: „George Palahniuc a lui Ioan, născut în 1877, în Chiseleu, şi-a început, în anul 1914, serviciul militar la Regimentul 41 şi a plecat în câmp. În luna decembrie 1914, sta la Rarancea, de unde a venit şi ştirea cea din urmă. Acolo să fi murit la 19 ianuarie 1915, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se întrumează, la cererea Vasilenei Palahniuc, născută Andrieţ, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”[8].

1941: „Lazăr Octavia, seria 1939, media 7,06, este numită învăţătoare în comuna Chisălău, judeţul Cernăuţi”[9].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 433

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 408.

[3] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[4] Geschichte der österreichischen Land und Forstwirtschaft und ihrer Industrien, Wien 1897, p. 321

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 31, 1876 p. 84, 1907 p. 87

[6] Schwab, Franz, Mittelungen der Erdbebeden-Komission der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften in Wien, Wien 1903, p. 158

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 61

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicula 47, Cernăuţi în 24 Iulie nou 1919, pp. 4 şi 5

[9] Monitorul Oficial, Nr. 249, 20 octombrie 1941, p. 6476

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Chilişeni

Chilişeni – fotografie din cotidianul „Crai nou”

CHILIŞENI. Moşie a boierilor Ştirbăţ, împreună cu „Ştirbeţul Moldovei”[1], Chilişenii, sat vechi, au parte de o atestare târzie, în 7 martie 1760, când se stabileşte hotarul între satele Reuseni şi Chilişeni, apoi în 26 noiembrie 1767, atunci când stăpânii moşiei Chilişeni, mazilii Nicolae şi Constantin Ştirbăţ, participă la hotarnica moşiilor Mitropoliei Moldovei.

1760: În hotarnica din 7 martie 1760, „se arată hotarul satului Chilişeni despre Reuseni şi el începe de pe vârful Uideştilor, unde se desparte Racova veche de cea nouă, de aici merge cu matca Racovei vechi, mai sus de poiana lui Mălai, până la hotarul Reusenilor”.

În 1775, satul Chilişeni, din Ocolul Mijlocului, avea 1 popă şi 16 ţărani.

1778: Între anii 1756-1778, s-au aşezat la Chilişeni, proprietate a Ruxandrei Ştirbăţ, în 1778, emigranţii ardeleni Maftei HULLER (Nimigea), Ştefan ŢAPU (Ţigău), Ioan BLĂJAN (Şirioara), Vasile TRIMUŞ (Căila), Ioan TIMOFTEI (Căila), George BLAGA (Căila), Ştefan NARŢ (Căila), George TIPROVAN (Ormeniş), Alexa, Girdiec şi Iftimie GRIGORAŞ (Căila), Vasile şi George AVRAM (Nimigea), Luca NEGUREAN (Budac), Nichifor IACOBAN (Bârlea), Filip SPATER(Gurghiu), Ursu şi Nechifor MOLDOVAN (Bârlea), Tudor FLOREA (Buduş) şi Luca ZIGOVANU (Buduş). Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Hilişenii, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „4 – toată suma caselor”, însemnând 1 diacon, 2 femei sărace şi 1 turc botezat.

În 12 octombrie 1777, la serbările de la Cernăuţi ale depunerii jurământului de credinţă faţă de Austria, Roxandra Ştirbăţoaia, proprietara Chilişenilor, a fost reprezentată de vechil, fiind printre puţinii stăpânitori de moşii din Bujcovina care au evitat să participe la eveniment.

În 13 decembrie 1782, după cum declara în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Roxanda Ştirbeţoaia stăpânea satul Chilişeni, pe care o moştenise dev la Nicolae Ştirbeţ, care, la rândul său, a primit-o zestre de la socrul său, Botez sau Mălai. Cea mai mare parte a satului Chilişeni rămăsese, totuşi, în Moldova. Roxana va muri în 27 martie 1809, moşia fiind moştenită de singurul ei copil, Constantin Ştirbeţ.

În 2 octombrie 1783, mazilul Constantin Ştirbăţ participă şi la stabilirea hotarelor Uideştilor de către Comisia cezaro-crăiască de delimitare a hotarelor în Bucovina.

1842: Neamul mazililor Ştirbăţ devine, foarte curând, neamul Gerlaczek din Chilişeni, datorită unor căsătorii mixte. Drept urmare, în 8 martie 1842, un oarecare Johann Gerlaczek din Chilişeni este invitat, de Anicki, mandatar şi judecător de poliţie, ca moştenitor al Bosancilor, alături de tutora Therese Gerlaczek, după moartea lui Iacob Gerlaczek.

În 1843, patron al bisericii cu hramul Arătarea Maicii Domnului din Chilişeni, înălţată între anii 1812-1813 de Constantin de ŞTIRBEŢ, cu 237 enoriaşi, era Ifrim von MANITZELEU, postul de paroh fiind vacant. În 1876, când biserica din Chilişeni era filială a celei din Udeşti, într-o comună bisericească cu 1.890 enoriaşi, paroh era Vasile POPOVICI. În 1907, în comuna bisericească anterioară, extinsă cu Poiana Silionului şi cu Ştirbăţ, existau 2.629 enoriaşi, dar numai 295 în Chilişeni. Paroh era tot Vasile POPOVICI, născut în 1819, preot din 1848, paroh din 1855, iar cantor era, din 1901, Leon POPOVICI, născut în 1851.

1857: În Bucovina, „cultura fructelor lasă mult de dorit. La Rus, Udeşti şi Chilişeni, pe Suceava, se cultivă via”[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iasobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[4].

1887: La Chilişeni funcţiona, din 1887, o şcoală cu 3 clase[5].

1904: „Ştirbeţul Moldovei rupt din Chilişenii Bucovinei”[6].

1906: Se activează, în Chilişeni, o „agenţie poştală cu cerc de activitate lărgit”, în care se vor „putea intima orice fel de expediţiune poştală, precum şi mandatelepoştale şi scrisori de valoare până la suma de 50 coroane”[7].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[8], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Eleonora MOLDOVAN (21 ani în 1909) şi Gheorghe BÂRSAN (21 ani în 1909) din Chilişeni.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Chilişeni sau Ştirbeţ, sat, districtul Suceava, aşezat pe malul drept al Sucevei, în colţul de est al districtului, spre hotarul cu România. Suprafaţa: 0,89 kmp; populaţia: 252 locuitori români, de religie gr. or. Este unit cu Suceava prin drumul districtual ce trece prin Udeşti, Ruşii Mănăstioara, Bosancea. Are o şcoală poporală, cu o clasă, şi o biserică filială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, atenenţă a parohiei Udeşti. La 1776, era proprietatea mazilei Alexandra Ştirbecioaia, după care s-a numit satul şi Ştirbeţ. Populaţia se ocupă cu agricultura, cu creşterea de vite şi puţin cu cultura viei. Posedă 87 hectare pământ arabil, 17 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini cu vii, 17 hectare izlaz. Are 6 cai, 97 vite cornute, 157 porci, 11 stupi. Cilişeni, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 0,90 kmp; populaţia: 10 locuitori, dintre care 5 vorbesc limba română, 2 limba germană, 1 limba ruteană şi 2 alte limbi; de religie rom. Cat. Sunt 6, iar de cea gr. or. 4. Are numai 2 case. La 1776, forma o singură moşie şi sat cu Chilişeni, comuna, fiind în stăpânirea mazilei Alexandra Ştirbecioaia”[9].

1914: „Satele din josul Sucevei, cuprinse în colţul ce intră în pământul României, ca Lisaura, Tişăiţi, Bosanci, Udeşti, Chilişeni, n-au fost cercetate de cazaci”[10]. Pe fronturile Austriei, „infanteristul Toader Javni, din Chilişeni, Regimentul 22, a fost rănit” (Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915).

1945: „În baza dispoziţiunilor art. 4 din legea administrativă, modificat prin legea Nr. 62, publicată în Monitorul Oficial Nr. din 20 din 24 ianuarie 1942, / Decidem: / Art. 1). Comuna rurală Chilişeni, din judeţul Suceava, se desfiinţează, trecând, ca sat, la comuna rarală Poeni pe Suceava, din acelaşi judeţ. În urma acestei schimbări, comuna Poeni pe Suceava va fi compuă din satele Chilişeni şi Poeni pe Suceava, cu reşedinta în satul Poeni pe Suceava”[11].

1947: „Judecătoria Suceava: Domnii Ilie a lui Ioan Ostrovan şi Gavril a lui Ilie Ostrovan, cu domiciliul necunoscut, sunt citati a se prezenta la această instanţă, camera Nr. 9, în ziua de 2 Aprilie 1947, ora 8, în calitate de pârâţi, personal la interogator, în proces cu Gheorghe Lăcătuş, agricultor din Chilişeni, judeţul Suceava, pentru a se vedea obligaţi să consimtă ca dreptul de proprietate asupra corpurilor funciare, fasc. Nr. 110 şi 16, din Chilişeni, constând, primul, din parselaa34/3 grădină, 68 clădire cu casa Nr. 56, iar al doilea din parcelele 34/1, 35/1 grădină şi 81 clădire cu casa Nr. 80, să se intabuleze pentru reclamantul Gheorghe Lăcătuş; cunoscând că, în caz de neprezentare, vor fi judecaţi în lipsă”[12].

[1] IORGA, NICOLAE, Neamul românesc în Bucovina, Rădăuţi, 1996, pag. 33

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 342

[3] Tommaséo, Nicolò, Geografia storica moderna universale, Milano 1857, p. 79

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 49, 1876 p. 39, 1907 p. 162

[6] Iorga, N., Neamul romănesc din Bucovina, Bucureşti 1905, p. 52

[7] Apărarea Naţională, Nr. 25, Anul I, duminică 30 decembrie stil nou 1906, p. 3

[8] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[9] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 60, 61

[10] Adevărul, 28, nr. 9994, 8 ianuarie 1915, p. 3

[11] Monitorul Oficial, Nr. 234, 13 octombrie 1945, p. 8933

[12] Monitorul Oficial, Nr. 71, 26 martie 1947, p. 2116