Înmormântare, la Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache
FUNDU MOLDOVEI. Una dintre cele mai vechi sărbători ale străbunilor, „Amuţitul Cucului”, prin care se omagia, cu ocazia Echinocţiului de primăvară, văzduhul – ca legătură între Cer şi Pământ, prin regăsire în jurul vetrei părinteşti (şi-atunci înstrăinatul, aidoma cucului, nu-şi mai strigă singurătatea), sărbătoare numită, în creştinism, „Buna Vestire” s-au „Blagoveştenia”, prilejuieşte, de vreo optsprezece ani, organizarea unui impresionant Festival Naţional de Muzică Religioasă, la care participă, într-un interesant concurs, coruri parohiale, seminariale şi laice. Această regăsire creştină, prin cântec imnic, în jurul vetrei străbunilor se petrece în inima munţilor, la Fundu Moldovei. Fundu Moldovei face parte din formaţiunea răzăşească a Câmpulungului Moldovenesc, împreună cu „satele înfrăţite” Sadova şi Pojorâta, iar numele localităţii vine de la statutul pe care l-a avut în vechime de ultimă aşezare moldovenească pe drumul spre Maramureş. Tradiţia spune, iar mărturiile călătorilor străini de mai târziu confirmă, într-un anume fel, această tradiţie, că prin Fundu Moldovei au început cele două aventuri ale descălecării de ţară: „Dragoş Vodă… când dete însă cu ochii de bourelul cel cu trei stele în frunte, atât el, cât şi tovarăşii săi, se ţinură lipcă de dânsul, ca să nu-l peardă din vederi, urmărindu-l necontenit atât pe vârvurile munţilor celor mai înalţi, cât şi prin prăpăstiile cele mai adânci şi mai primejdioase, atât prin văgăuni şi vâlcele, cât şi prin poeni şi preluci, până ce ajunseră la apa Moldovei”. Accesibilitatea dintre Maramureş şi nordul Moldovei, pe care doar cu multă imaginaţie o putem numi drum, făcea legătura între Borşa şi Fundu Moldovei, trecând prin pustietăţile periculoase ale Gârlei Babei (Cârlibaba).
1705: Primii care par să fi descris această accesibilitate par să fie solii lui Francisc Rakoczi la hanul Gazi Ghirai, Michaly Bay şi Gaspar Papay, care, în noaptea de 2 spre 3 decembrie 1705, au pornit din Borşa spre Câmpulung, pe un „drum de 15 mile bune”, pe care îl descriu în amănunţime: „Pe la trei după miezul nopţii, am plecat şi noi şi, pe la prânz, am trecut apa Cibou, pârâu care desparte Munţii Maramureşului de Munţii Moldovei. Am mers pe al patrulea munte, al cărui nume este Ţapul. Trecând şi pe acesta, am luat-o pe al cincilea munte, care se numeşte Cârlibaba. Pe sub muntele acesta curg două pâraie, unul se numeşte, după munte, Cârlibaba, al doilea Licav. Al şaselea munte pe care l-am urcat se numeşte Găina, la poalele acestuia curge râul Tătarca. Al şaptelea munte pe care l-am urcat este Glodul, râul acestuia se numeşte Tătărcuţa. Al optulea munte pe care a trebuit să-l urcăm se numeşte Tâmpa, apa care curge pe sub el se numeşte Moldova; ajungând pe întuneric, de la ora 3 am poposit aici, pe zăpadă, şi, aici, toată noaptea a bătut viforul. În 4 decembrie, vineri, sculându-ne până în ziuă, am ieşit din munţi, mergând de-a lungul râului Moldova… Munţii Maramureşului au, de la Borşa până la Câmpulung, 15 mile bune, în care nu se găsesc nici sate, nici nimic altceva”.
1709: Aparenta nepopulare a văii Moldovei, de la Câmpulung în sus, este contrazisă, la sfârşitul lunii august a anului 1709, de suedezul Johann Wendel Bardili, care se întorcea din tabăra lui Carol al XII-lea de la Bender, şi care mărturiseşte că, deşi „sate întregi nu se găsesc aici”, de-a lungul apei Moldovei, „pe munte, pe amândouă părţile, se găseşte, ici şi colea, câte o căsuţă, unde valea are doar atâta lărgime şi atâta pământ încât să poată hrăni câteva capete de vaci. Spre seară, am poposit lângă o asemenea colibă mică şi ne-am aşezat sub streaşină, de jur împrejur… Ni s-a spus că aici ar fi ultima locuinţă din Moldova”. De la această căsuţă, până la a începe traversarea munţilor, suedezul a mai „trecut râul şi apoi l-am părăsit, în sfârşit, la dreapta, iar noi am luat-o dimpotrivă, spre stânga… Sus de tot începe o pădure… După aceea am ajuns la o stână de oi, care atunci era goală şi părăsită. Am aflat de la moldovenii noştri (călăuzele) că locuitorii de la multe mile distanţă îşi mână oile aici, la păşune, pentru o vară întreagă, iar colibele acestea le serveau pentru prelucrarea şi păstrarea laptelui şi a brânzei”.
1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează în Fundu Moldovii „88 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 panţir, 3 femei sărace şi 83 birnici, şi anume: Dumitru, ungurian (UNGUREAN), Grigori, şălvar (ŞALVARI), Ion sin lui (Grigori ŞALVARI), Toader, ungurian, Petrea sin ungurian, Gavril sin şălvar, Petrea sin şălvar, Iacob sin şălvar, ion sin Nicolai ŞUIUL, Constantin ŞUIUL, Georgii ŞUIUL, Ion ŞUIUL, Ştefan sin Ion STURZA, Gavril RUSANUL, Grigori ŞUIUL, Grigori TONIGAR, Ştefan HAGHIA, Vasile HAGHIA, Simion, dornian (DORNIAN), Grigori CHECHERIŢĂ, Grigori sin Ion CHECHERIŢĂ, Nichita CLIM, Petrea ŢIMPĂU, Simion ŢIMPĂU, Petria ŢIMPĂU, Simion zet Petrea ŢIMPĂU, Ion sin Dumitraş ŢIMPĂU, Vasile ŢIMPĂU, Iacob GEORGIESCU, Toader LEHACI, Ion LEHACI, vornicel, Ion CAZAC, Vasile MEDRIHAN, Grigori LEHACI, Toader CAZAC, Ion URSACHE, Ion ANDRONICESCU, Grigori ANDRONICESCU, Nichita ANDRONICESCU, Nistor GAVRILEI, Toader FÂŞCU, Ion FÂŞCU, Gavril zet FÂŞCU, Nichita LIŢUL, Ion, ungurian, Simion, ungurian, Toader CAZAC, Gavril CAZAC, Ilie GLIGA, Petrea GEORGIESCU, Gavril, ungurian, Vasile, ungurian, Ştefan LIŢUL, Miftodi LEHACI, Grigori URSACHI, Ion GLIGA, Petrea GLIGA, Vasile GLIGA; Petrea POENARU, Pintelei POENARU, Ion sin NICHITEI, Grigori HOLUŢĂ, Pintelei, ungurian, Ion STURZA, Grigori ŢĂRAN, Ion DOROFTEI, Gavril HOLUŢĂ, Roman HOLUŢĂ, Ion sin popii, Petrea HOLUŢĂ, Andronic DOROFTEI, Ion MIŞINĂ ot Pojorâta, Simion PÂŢUL ot tam, Toadir MEDRIHAN ot tam, Nicolai BOGATU ot tam, Simion sin TĂPŞOAII, Vasile MÂNDRILĂ ot tam, Ion ŞUIUL, Nistor URĂTAR ot Sadova, Toader ŞUIUL ot tam, Petrea CRAINIC ot Vatră (Câmpulung) şi Lupul TONIGAR. Rufeturile erau: popa Georgiţă HASNĂŞ, Ion ŞĂLVAR, panţir ot Vatră (Câmpulung), Porfira, săracă, Lupa, fată săracă, Măricuţa, săracă.
Familie din Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache
1783: Documentele câmpulungene, toate scrise în limba română, dar cu buchii slavone, deci monumente de limbă română veche încă neconştientizate ca atare, menţionează multe proprietăţi montane ale câmpulungenilor, până în hotarul moşiei mănăstirii Putna, la Moldova Suliţa, unde, pe creasta muntelui, Ursu Mănăilă îşi ridicase „casă din brad verde”. De altfel, aşa apar toate satele din Ocolul domnesc al Câmpulungului: celui mai mare dintre feciorii unui câmpulungean i se făcea casă în vecinătatea unei „moşii”, a unui loc defrişat (laz, în limba vremii) de neamul lui. Când vor veni „vremuri de tihnă şi linişte” (Grămadă), adică după ocuparea Bucovinei de către austrieci, cei din munţi se vor grupa pe malul Moldovei, dar aproape de „locurile de hrană”, adică de poienile şi lazurile lor. Aşa se face că primul document explicit despre Fundu Moldovei datează abia din 16 august 1783, când Franz von Kollowrat propune constituirea şi exploatarea de către Aerariu a minelor din Fundu Moldovei, odată cu cele din Pojorâta şi din Iacobeni. Toate cărţile de privilegii pentru câmpulungeni, emise de cancelariile voievodale, îi vizau pe muntenii din toate satele aflate sub judecia Câmpulungului, satele acestea având o origine comună şi o aceeaşi atestare documentară, adică hotarnica uricului de danie din 14 aprilie 1411, prin care Alexandru cel Bun dăruia mănăstirii Moldoviţa „Vama Moldaviţei”. Deci şi Câmpulung, şi Fundu Moldovei, şi Pojorâta, şi Sadova pot şi trebuie să-şi asume aceiaşi sărbătoare.
1788, Hacquet: „Atelierul de la Iacobeni este punctul central pentru toată activitatea de spălare a aurului din acest râu, căci se spală aur şi în josul, şi în susul său… Numai la două ore de Iacobeni, s-a şi pornit o exploatare, la care s-au pierdut banii, căci minereurile conţineau prea puţin aur. Exploatarea a fost pornită în valea Fundu Moldovei, unde s-au săpat câteva galerii, spre nord-est”[2].
1819: Biserica Sfântului Dimitrie din Fundu Moldovei „de jos”, ctitorită între anii 1819-1822 (cea veche, din lemn, fiind ulterior dăruită nou înfiinţatei comune Breaza) de Nistor DOROTEI, dotată cu un iconostas nou, în 1837, de Miron CIUPERCĂ, Vasile HASNAŞ şi Parascheva TONIGARIU, apoi, în 1890 cu o clopotniţă nouă, era slujită, în 1843, de Grigorie CIUPERCOVICI, numărul enoriaşilor fiind 692. Biserica Sfântului Nicolai, din „Fundu Moldovei de sus”, construită în 1809 de Ioniţă ŞUIU, de George ŞALVARI şi de protopresviterul Gavriil CIUPERCĂ, dotată cu un iconostas, în 1836, de Ioniţă ŞALVARI, era slujită, în 1843, când avea 736 enoriaşi, de Vasilie CIUPERCOVICI. În 1876, cele două biserici din Fundu Moldovei, cu 1.934 enoriaşi, îl aveau paroh pe protopresviterul Dimitrie ŢURFCAN, preot cooperator fiind Ilie de ANDROCHOVICI. În 1907, comuna bisericească Fundul-Moldovei de sus şi de jos, cu Handal (Luisenthal) şi Tatarca, îl avea paroh pe Ioan POPOVICI, născut în 1861, preot din 1891, paroh din 1906, preot cooperator fiind Ioan MACOVEI, născut în 1876, preot din 1905, iar cantor, din 1900, Grigorie TONIGARIU, născut în 1864.
1862: În Fundu Moldovei funcţiona o şcoală, cu 5 clase (deci 150 şcolari), din 1862, şcoala nemţească din Luisenthal, Handal – cum îi spuneau românii noului sat, fiind înfiinţată în 1805[3].
1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[4].
1876: „Al doilea râu principal, Moldova, curge prin zona de șisturi, parcurgând doar lungimea de aproximativ două mile, spre sud, intrând la Botuş (între Breaza și Fundul Moldovei), apoi întorcând spre sud-vest, spre Fundul Moldovei, printr-o vale longitudinală, iar la Pojorâta, în viraj ascuțit spre nord-est, se îndoaie spre marginea mezozoicului… Să luăm în considerare, mai întâi, valea Moldovei, în măsura în care aparține zonei ardezie cristaline. Dacă urmați această vale, din Pojorâta (fostul sediu al Centralei de minereu din Buovina) în sus, spre vest, puteți vedea malurile văii de pe ambele părți ale structurilor cristaline de ardezie, care sunt compuse din mică și cuarț. Această din urmă componentă apare predominant aici, astfel încât roca poate fi menționată ca schistul mic de tip cuarţ, ardezie de cuarțit sau cuarțit, în funcție de gradul diferit al acestei predominanțe. Deoarece valea urmează parcursul acestui complex de straturi destul de uniform ca lungimi, valea trebuie să se întoarcă lateral pentru a întâlni alte formațiuni. Părăsind valea Moldovei, cam pe la mijlocul dintre ultimele case (vestice) din Pojorâta și colonia minieră Louisenthal, urcați, pe versantul nordic al văii, pe creasta stâncoasă a Dealului Cailor, care se întinde, într-un unghi ascuţit, spre vale, precum se vede în imaginea de mai jos… Deasupra se află o rezervă de ardezie şi mică, cu grosimea de aproximativ 12-15 metri, care este destul de bogată în roci și conține și urme de hornblende, în sus. Este acoperit de un strat gros, de 40-45 de picioare de gnei roșcat, cu straturi groase, peste care, din nou şi aproximativ în aceeași grosime, urmează o ardezie de granat, de culoare închisă, exact ca cea care apare sub malul gneisului. Deasupra acestuia se află un strat de conglomerat de cuarț și de gresie de cuarțit, nu mai mare de 12 metri, deasupra căruia, în stânci abrupte, se ridică varul care compune Dealu Cailor; acestea din urmă sunt roșiatice și bulboase, imediat deasupra conglomeratului de cuarț, dar masa lor principală este dolomitică și se contopește în dolomita breccia. Exact aceeași secvență: ardezie, mică de cuarț dedesubt, ardezie, mică cu granat și gneie deasupra, despărțite de un strat subțire de conglomerat de cuarț, var dolomitic, este prezentat și de valea Pârâului Cailor, care se varsă în Moldova, la primele case din Louisenthal, și, de asemenea, mai spre nord-vest de de Neagra sau Parotimithal. În acestea din urmă, se deschid straturi oarecum culcate ale schistului mic de cuarț, mai mult decât în mediile atinse anterior; contin ardezie cu pietricele negre. De la Louisenthal, în sus, valea Moldovei se extinde, într-o direcție de aproximativ o jumătate de milă, şi spre vest, şi spre est, și taie straturile schistului mic, bogate în cuarț, la un unghi de aproximativ 40°; prin urmare, cunoaștem și mai multe straturi aici, decât în Pareutimithale. Mai întâi, vedem în satul propriu-zis, pe versantul drept (sudic), imediat deasupra podului de peste Moldova, o rocă deosebită, alb-gălbuie, moale, foarte ușoară, de structură celular-poroasă, care, la o privire superficială, ar putea aminti de unele structuri asemănătoare cu piceul. Cu toate acestea, la o inspecție mai atentă, se dovedește că avem de-a face cu trenul de șist clorit, bogat în sulf. Se pare că, datorită influenței sulfului atmosferic, pietrișul s-a descompus și s-a scurs un oxid de fier cu acid sulfuric, în timp ce liantul siliceu a rămas ca un schelet celular, reprezentând astfel structura asemănătoare cu pomița. Numeroasele tranziții ce pot fi observate la această structură, care este atât de izbitoare, la prima vedere, cu ardezia neclasată bogată în pietriș, dovedind conexiunea menționată“[5].
1886: Despre traiul muntenilor din Fundu Moldovei a povestit, extrem de convingător, primarul Ioan Merchiş, într-o replică la o delaţiune săvârşită de preotul din Colacu, în 1886: „De ar da Dumnezeu să fie în toate satele gospodării şi gospodari ca în Fundumoldovii, apoi bine ar fi! Poftim! În anul 1880, s-au scris la noi vitele cornute şi s-au aflat la 3.000, şi în anul acesta (1886) s-au scris iarăşi şi s-au aflat peste 4.000, fără de viţei. La noi sunt gospodari care au 100 fălci de loc. Rânduială ca la noi nu-i nicăiri; şcoala noastră a fost şi este cea dintâi din tot ţinutul; 135 copii umblă la şcoală; catechisaţii cu tineretul se ţin în şcoală în toată Duminica şi sărbătorile şi care din tineret nu umblă la şcoală îl globesc, îl împlinesc, că am izvod de la preoţi. Tineretul nu joacă, la noi, la crâşme, ci la case de gospodari, sub priveghiare. Atât că oamenii ţin şi sărbătorile cele mici, dar nu merg atuncea la crâşme, ci dau ajutor cu clacă unul la altul”.
1888: Din acelaşi calendar aniversar al satului nu pot fi excluse zilele de 12 februarie 1888, care este cea a naşterii pictorului bucovinean Haralambie Mercheş, feciorul primarului de atunci, 16 iulie 1891, ziua în care s-a născut pictoriţa Eufrozina Lipeţchi, precum şi zilele de naştere ale celor doi mari rapsozi bucovineni: 14 aprilie 1892 – Sidor Andronicescu, 19 iunie 1903 – Ilie Cazacu.
1889: „Există o serie de gatere cu abur mai mici în Bucovina, în Ursoaia, în Fundu Moldovei, în Păltinoasa (împreună, 135 cai putere) și în Rus pe Boul (120 cai putere)”[6].
1890: Volumul 16, nota 6. Pagina 69 (Descoperiri în Bucovina). „În urma notiţei cu același nume, inclusă Mittheilungen, anul 1889, nota 36, fie-ne permisă raportarea asupra altor descoperiri interesante, nepublicate încă: Patru bucăți mici de cămăși de zale, realizate în același mod, dar care constau din inele de 8 până la 12 mm, în diametru, cu grosimea de 1 până la 2 mm, au fost găsite, acum câțiva ani, în Capu Câmpului, districtul Gura Humorului, şi la Fundu Moldovei, în districtul Câmpulung; Proprietar: Asociația Arheologică Română din Cernăuți”[7].
1890: „Comuna Fundu-Moldovei începe îndată ce treci podul amintit mai sus. Ea formează, mai întâi, o vatră între râul Moldova, cătră amiazăzi, între muntele Dealul-Negru, spre nord-vest, şi-ntre muntele Răchitişul, spre nord-est. Mai departe, se-ntinde comuna aceasta spre nord-vest, pe râul Moldova, în sus, printr-o vale îngustă, de ambe părţile râului, atât de departe, încât trebuie să călătoreşti cum se cade, până ce ajungi în capătul de sus al său. Totuşi, măsuri lungimea comunei cu plăcere şi fără a o simţi, deoarece te vezi petrecut, de o parte şi de alta, cu deosebire, însă, în partea stângă a râului, de culmi de munţi impozanţi, atât prin nălţimea, cât şi prin variele lor forme. Acele culmi şi piscuri sunt parte coperite de codri, până la picioarele lor, parte având coaste fără pădure, ci coperite numai de iarbă, de flori admirabile şi de stânci de feliurite mărimi şi chipuri. Fundul Moldovei are două biserici române, din cari cea din jos e de piatră, o şcoală cu un învăţător şi o învăţătoare… Comerţul cu lemne, trecute prin ferestee, seamănă să fie şi aice foarte însemnat, fiindcă se află în mişcare o mulţime de ferestee, dintre care îl amintim pe acela al fruntaşului român Mercheş. În Fundul Moldovei se află, mai de mult, în lucrare băi de aramă şi de fier, cari lăsară multe semne în urma lor. Cercetat-am, cu părintele Avram, unele ştoluri (galerii de mine), cari fug adânc în coasta muntelui. Movile şi jirezi colosale de zgură şi de feliurite pietre metalice zdrobite şi încă netopite stau lângă găurile minelor. În comuna aceasta, sunt mulţi români cu averi însemnate, ce constau, mai cu samă, din moşii de sute de fălci”[8].
1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Dimitrie ŢURCANU, paroch în Fundul-Moldovei”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Costan POPOVICI, Ioniţă HERLE, Dumitru ŢIMPĂU, Pinteleiu TONIGARIU, Costan MÂNDRILĂ, Dumitru DOROFTEIU, Gavril ŞANDRU, Mihaiu COCÂRŢĂ, Vasile FLOCEA, Gavril CAZAC, Nichita CIUPERCOVICI, Chifor MOROŞANU, Ioniţă ŢARAN, Vasile RUSANU, Anna URSU, Mihaiu SAMSON, Dumitru ŞANDRU, Chifor URSESCU, Pavel ŞALVARIU, Vasile URSU, Mihaiu LEHACI, Ilie GRADINSCHI, Gheorgiu BOMEIU, Costan GRIGOREANU, Teoder MIHALI, Teoder COCÂRŢĂ, Mihaiu FRÂNCU şi Dumitru CAZAC. O altă listă, întocmită de preotul cooperator Modest AVRAM, cuprindea numele altor săteni: Iftemi LIŢU, Costan URSESCU, Dumitru GLIGĂ, Mihaiu MOROŞANU, Spiridon ANDRONICESCU, Teodor URŞESCU, Iacob ŢARAN, Teodor CAZAC, Costan ŢÂMPĂU, Dumitru ANDRONICESCU, Grigori GAVRILEIU, Iacob ANDRONICESCU, Simion ŢÂMPĂU, Casandra ŢÂMPĂU, Ioniţă CIUPERCOVICI, Varvara CIUPERCOVICI şi Teodor LEHACI[9]. O a treia listă de subscripţie, pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, întocmită de preoţii Dimitrie ZURCAN (Dimitrie Ţurcanu) şi Simion ŞINDELAR, cuprinde următoarele nume: S. FRÂNCU, D. GLIGA, C. URSESCUL, Maria ANDRONICESCU, Constantin TONIGAR, George ŢIMPĂU, George LEUŞTEAN, Pentelei TONIGAR, Iftimie LIŢUL, Teodor POMOHACI, Dimitrie ANDRONICESCU, învăţător superior Simion MAGHIOR, George TONIGAR, Axenia alui D. CAZACU, George NUŢESCU, George CAZACU, Ilie I. ŢĂRAN, Constantin BURDUHOS, Nicolae ŢĂRAN, Grigore TONIGAR, Simion ŢIMPĂU, Petru ANDONICESCU, Dimitrie URSESCU, Iacob ŢĂRAN, Grigore GAVRILEI, Constantin RAŢU, Artemie POIENARIU, Maria C. URSESCU, Nicolai URSESCU, Vasile COCÂRŢĂ, Teodor ŞALVAR, Petre ANDRONICESCU, Grigore UŢA, Chifor GLIGA, Ilie ŢIMPĂU, Dimitrie COCÂRŢĂ, Teodor RAIA, Teodor I. CAZACU, Ioan I. RUSU, Teodor ŢIMPĂU, Nicolae LIŢUL, Ambrosie POIENARIU, Ioan FĂŞCU, Petre I. FĂŞCU, Constantin LEHACI, Ioan I. URSU, Teodor ANDRONICESCU, Vasile CAZAC, Teodor POIENARIU, Ioan GLIGA, Spiridon ROPCEANU, George CAZACU, Nistor ANDRONICESCU, Dumitru TONEGARI, Simion alui Neculai POIENARIU, Ilie MÂNDRILĂ, Ilieana lui Ion LEUŞTEAN, Minodora lui Teodor LEUŞTEAN, Areta lui Teodor LEUŞTEAN, Luca lui Teodor LEUŞTEAN, Veronica lui Teodor LEUŞTEAN, Glicheria lui Teodor LEUŞTEAN, Dimitrie T. LEUŞTEAN, Ioan T. LEUŞTEAN, Mihai SAMSON, Ioan HAGHIA, Constantin MÂNDRILĂ, Dumitru COTLEC, Mihai DORNEAN, Ştefan ANDRONICESCU, Teodor V. CAZACU, Dumitru G. ANDRONICESCU, Petrea NUŢESCU, Nicolai DORNEANU, Ioan D. CIUPERCĂ, Ilie POMOHACI, Dumitru C. ŢIMPĂU, Ioan GRĂMADĂ, Nicolae HASNAŞ, Filip I. ŢĂRAN, Ileana C. URSESCU, Grigore UŢA, Maria T. LOSU, George I. ŞUIU, Constantin POIENARIU, Dumitru G. MÂNDRILĂ, George ANDRONICESCU, Vasile MÂNDRILĂ, Spiridon CAZACU, Dumitru COMAN, Petre COMAN, Constantin BACIU, Nicolae TONIGAR, Iacob şi Eufrosina DORNEANU, Dumitru MÂNDRILĂ, Petrea ŢIMPĂU, Ioan MEDRIHAN, Alexandru RUSU, Ioan G. ANDRONICESCU, George RUSU, Constantin GRĂMADĂ, Simion ZUGRAV şi Constantin URSESCU[10].
1895: În „Topographie der Bukowina”, apărută la Cernăuţi, în anul 1895, Daniel Werenka nota: „Fundul-Moldovei: 2.500 locuitori, parochi – Dimitrie Ţurcan şi Modest Avram, învăţători – Samuil Maghior şi Ioan Blându, primar – Ioan Mercheş, cantori – Grigorie şi Costan Tonigariu. În 1774, satul avea 93 familii, iar în 1784 – 130”.
1895: Fundu Moldovei avea, din 1895, şi un cabinet de cetire, „Lumina”, în casa lui Simion Mândrilă, cu 143 membri, 250 cărţi, 6 abonamente la gazete şi o avere de 266 florini şi 46 creiţari. Preşedintele acestei prime biblioteci din sat era Samuil Şindilar, vicepreşedinte – Toader Leuştean, iar secretar Nicolai G. Ţăran.
1902: „O a treia mină, deținută de Fondul religios greco-oriental Bucovina, este mina de minereuri de cupru din Louisental (Fundul Moldovei), care se află pe un depozit de minereu de sulf, purtător de cupru, care a fost dezvăluit de mai multe fisuri de crăpătură. Materialele miniere care erau în linie, peste tunelul lung de 1 km, perforat cu un puț adânc de 150 de m, au fost deja ridicate complet de proprietarul anterior. Operațiunea curentă a fost sub tunelul moștenit. Odată cu folosirea capacităţii hidroenergetice a râului Moldova, un centru electric a fost pus în funcţiune și energia electrică de înaltă tensiune este introdusă, prin reţele, în mină, unde este utilizată pentru a acționa o linie cu vagoneţi de transport, o pompă subterană, o mașină meteo și forajele de impact Siemens, și, desigur, pentru a ilumina locațiile șinei și răscrucile”[11].
1907: „În vreme ce Francisc Bellegarde şedea liniştit la Viena, „comitelui naţional, împreună cu dl consilier T. V. Stefanelli” s-a deplasat „în comunele Stulpicani, Bucşoaia, Vama, Pojorâta, Fundul-Moldovei”, participând şi la „grandioasa şi impozanta adunare electorală, care a aflat loc, luni în 18 martie 1907, în Câmpulung, unde muntenii spătoşi şi cu plete lungi din vechiul ocol, ascultând mai întâi cu multă atenţiune şi plini de încredere referatele comitetului naţional din Cernăuţi, privitor la o organizare trainică a tuturor păturilor sociale, au proclamat cu o însufleţire rară de candidat pentru senatul imperial pe dl consilier T. V. Stefanelli”[12]. Dar „pe când se făcea atâta tărăboi straşnic şi foarte scump pentru candidaţii puşi de cărturari, muntenii mergeau, pe jos sau în căruţele lor sprintene, din sat în sat şi stăteau de vorbă gospodăreşte cu ai lor” [13], şi astfel, deşi „n-a candidat, ci a fost rugat să primească candidatura”[14], tocmai acel „curios, sincer, deși neașteptat prieten al românilor și, mai ales, al alegătorilor săi din Ținutul Câmpulungului, contele vienez cu nume franțuzesc Bellegarde” a câştigat mandatul şi, „în ziua de alegere, a fost chemat telegrafic de munteni, să vină la Câmpulung, în mijlocul lor. De la gară şi până la locuinţa sa, a fost purtat numai pe braţe şi cuvintele ce le-a rostit alegătorilor români nu le vor uita muntenii nicicând. Contele nu a făcut ca ceilalţi deputaţi, să părăsească ţinutul şi să nu-şi mai arate faţa, ci el s-a aşezat în Câmpulung”[15]… La Fundu Moldovei, „în sala spaţioasă a Casei Naţionale, erau adunaţi aproape 800 de săteni, care l-au primit pe dl consilier Stefanelli, în frunte cu impunătorul primar Leuştean, parohul Popovici, învăţătorul Mercheş şi m. a. cu multă dragoste. Un taraf de lăutari (din Gura Sadovei – n. n.) întonă „Deşteaptă-te Române“ , iar mulţimea izbucni în strigăte însufleţite de „trăiască“. Bătrâni şi tineri se îmbulzeau să-l bineventeze pe binefăcătorul lor cu cuvinte pline de căldură. Rar s-a văzut o manifestaţiune mai impunătoare ca cea din această comună bine organizată. Strigăte însufleţite de „trăiască” nu mai voiau să înceteze, fiind însoţite de împuşcături dese din săcăluşi, care răsunau puternic prin munţi, vestind tuturora sosirea a scumpului şi mult iubitului tată al românilor munteni”[16], apoi, spre finalul întâlnirii, „au încins tineretul, în frunte cu vrednica vorniceasă Leuştean şi dl Dr. Bocance, o horă mare, pe când bătrânii stăteau la sfat cu iubitul şi scumpul lor binefăcător”. Idilic, patriotic, vibrant şi tipologic românesc, mai ales că Stefanelli a trăit satisfacţia de a constata că „chiar şi contrarii politici ai dumisale se îmbulzeau să-i sărute mâna”[17].
18 aprilie 1907: „În 8 aprilie 1907, a aflat loc, în Câmpulung, o adunare electorală, convocată de fracţiunea bellegardistă. La aceasta adunare, a vorbit, între alţii, şi dl Miron Ciupercovici, econom din Fundul Moldovei, zicând cam următoarele: „Contele Bellegarde, devenind deputat, a promis, că va lucra pentru deschiderea frontierei spre România, ca să putem noi, ţăranii, aduce de acolo mai lesne pâine şi vite ieftine. Deschizându-se frontiera, va stărui apoi dl conte ca să fie casate posturile revizorilor de vite, pentru că aceştia sunt năcazul ţăranilor. Mai departe, va lucra dl conte ca locurile Fondului religios să se arendeze numai ţăranilor, iar pădurile să se taie astfel ca oamenii să aibă păscători pentru vite. Mai departe, se va interpune ca legile (Onciuliste??) să fie sancţionate, cea ce se va putea realiza abia după alegeri, căci Majestatea Sa vroieşte mai întâi să vadă ce fel de oameni vor alege românii. Fiind dl conte membru al casei împărăteşti, numai domnia sa e în stare să realizeze toate afacerile acestea, deci datorinţa noastră, a românilor, este să-l alegem numai pe Domnia sa”. Cam astfel a glăsuit, în învălmăşagul aplauzelor celor adunaţi, dl Miron Ciupercovici. În vederea acestui program, desfăşurat de acesta, ne luăm libertatea să-l întrebăm pe aceasta, cât şi pe dl conte Bellegarde, ori de l-a împuternicit Domnia sa pe dl Ciupercovici ca să fie gramofonul programului său. Din scrisoarea ce a primit-o comitetul Partidului Naţional, de la contele Bellegarde, ştim, că Domnia sa nu s-a adresat absolut cătră nimeni, afară de vornicii din diferite sate, cu vreo rugăminte în afacerea alegerii sale. Sperăm, deci, că până la casarea revizorilor de vite, nu va întrelăsa dl conte să delăture mai întâi gramofonii neautorizaţi ai programului său”[18]. Cu o astfel de campanie cuvioasă a prea finţilor părinţi, contele Bellegarde a fost înfrânt de Aurel Onciul, la Fundu Moldovei (249 voturi – Onciul, 217 – Bellegarde, iar Stefanelli – 40)[19], de unde se vede că fudulia şi naivitatea dominau satul, pe acele vremuri.
1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[20], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ioana a lui Simion PITICARI (27 ani în 1908), Rahila a lui Vasile CIUMĂU (32 ani în 1908), Acsânia CIUMĂU (74 ani în 1908), Maria TEODOROVICI-FRANCIUC (38 ani în 1908) şi Aniţa HASNAŞ (52 ani în 1908) din Fundu Moldovei.
În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Fundul-Moldovei, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată, pe o mare întindere, pe ambele maluri ale râului Moldova, între Pojorita şi Breaza. Suprafaţa: 246,10 kmp; populaţia: 2.509 locuitori români, de religie greco-ortodoxă, precum şi puţini germani şi izraeliţi. Se compune din satul Fundul Moldovei propriu-zis, cu 1.973 locuitori, şi din cătunele atenente Arseneasa, Botoş, Colacul, Tătarca şi Valea Stânei. Este străbătută de drumul districtual Pojorâta-Breaza. Are un oficiu poştal, o şcoală populară, cu 3 clase (deci 90 ţcolari – n. n.) şi 2 biserici: una parohială, cu hramul „Sfântul Dumitru”, în Fundul Moldovei de Jos, şi alta filială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, în Fundul Moldovei de Sus. Aci există o casă de economii a românilor. La 1776, era domeniu domnesc. Prin apropierea acestei comune, şi anume prin văile Tătarca şi Tătărcuţa, pare a fi avut loc ultima trecere a tătarilor, atât la intrarea lor în Ungaria şi Transilvania, cât şi la întoarcere. De câteva sute de ani, se exploatează aci o mină de cupru, cu mai multe grote, ca Peta, Runcu ş. a. Această mină a fost cauza înfiinţării unei colonii germane, numită Luisenthal, la 1805. Mina era, la început, proprietate a statului, dar, la 1821, trecu în posesia antreprenorului Manz. Are fierăstraie cu industrie de lemn, o fabrică de argăseală şi mai multe mori. Populaţia, formată din locuitori originari şi din colonişti transilvăneni şi germani, se ocupă cu prăsila dc oi şi de vite mari, precum şi cu stănăria; germanii sunt mineri. Comuna posedă 150 hectare pământ arabil, 5.746 hectare fânaţuri, 24 hectare grădini, 4.106 hectare islaz, 706 hectare poeni şi 13.770 hectare pădure. Se găsesc 4l6 cai, 3.300 vite cornute, 6.500 oi, 415 porci şi 129 stupi de albine. Arseneasca, cătun, pendinte de comuna rurală Fundul Moldovei. Are 29 case şi 113 locuitori români gr. or. Botuşul, cătun, pendinte de comuna Fundul Moldovei. Are 35 de case şi 174 locuitori români gr. or. Colacul, cătun, pendinte de comuna Fundu Moldovei. Are 37 case şi 172 locuitori. Tătarca, târlă, pendinte de comuna Fundul Moldovei. Are 4 case şi 18 locuitori. Valea Stânei, târlă, pendinte de comuna Fundul Moldovei. Are 10 case şi 59 locuitori”[21].
1911, ianuarie 6/19: Teatru sătesc, la Fundu Moldovei, cu două piese în repertoriu „Unirea”, în 2 acte, şi „Barbu Lăutaru”, un singur act: „Invitare. Comitetul, constituit din funcţionarii ferestrăului din Colacu ai firmei dlui „Ballan & Co” şi feciorii plugarilor români din Fundul Moldovei, aranjează o petrecere poporală, împreunată cu „teatru sătesc”, concert şi dans, Joi (Botezul Domnului) 6 (19) Ianuarie 1911, la 8 ore şi jumătate seara, în sala Cabinetul de lectură „Lumina” din comuna Fundul Moldovei, la care are onoare a vă invita cu prea onorata Dvs. Familie. Preţul de intrare: Pentru Domnii intelectuali 1 coroană 50 bani de persoană. Pentru ţărani: bărbatul, cu soţia, 1 coroană în tolal, feciorul, 60 bani, şi fata, 40 bani. Suprasolviri se primesc cu mulţămită. Scopul serbării: 1). Jumătate din venitul curat se va da în ajutorul elevilor săraci din comuna Fundul Moldovei şi numai acelora care frecventează gimnaziul din Cernăuţi; 2). Un sfert, la dispoziţiunea şcoalelor române din comuna Fundul Moldovei, pentru procurarea rechizitelor şcolare necesare; 3). Un sfert, pentru crearea şi alimentarea unui fond pentru „Teatrul sătesc” din comuna Fundul Moldovei. Programul serbării: 1). Teatru sătesc: „Unirea”, în 2 acte, „boeri şi ţărani”, şi teatru sătesc „Barbu Lăutaru”, un singur act. Concertul cu cântece naţionale, patriotice şi poporale, printre „recitări”, „dialoguri”, „declamaţiuni” şi „anecdote”; 4). Dansul, până la ziuă / Comitetul”[22].
1911: „În luna lui Faur (februarie 1911) s-a revizuit banca sătească din Fundu Moldovei. S-a aflat o lipsă totală de 20.000 coroane. Vina o poartă directorul, prezidentul, consiliul de control şi visternicul”[23].
Un ostaş rus şi o familie de bucovineni – Colecţia Vasile Uresache
1914: Începute înainte de Crăciunul anului 1914 (7 ianuarie stil nou – n.n.), în Bucovina s-au dat lupte grele, la începutul anului 1915. „În noaptea de 3/16 ianuarie, o parte din trupele ruse, înaintând, din punctul Fundu Moldovei, şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti, sat situat la 6 km spre nord de Iacobeni. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Înaintarea acestor trupe se face cu precauţie, pentru a păstra contactul cu restul armatei, ce soseşte din urmă, şi pentru a face faţă trupelor austriece de la Cârlibaba, care pot ameninţa flancul lor drept, în ipoteza că aceştia nu s-au retras spre Ungaria, după cum se zvonea. La rândul lor, trupele austriece, pentru a preveni o mişcare de învăluire, s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Luptele au început din noaptea de 3/16 ianuarie şi au continuat, cu multă violenţă şi fără întrerupere, zi şi noapte, până azi, fără a se sfârşit nici acum. Au căzut, din ambele părţi, mulţi morţi şi răniţi, ofiţeri şi trupă. Astăzi, alte trupe austriece, în forţă de aproximativ o brigadă mixtă, primind două tunuri de calibru mare, au pornit, din Dorna Vatra, spre frontul de luptă. Rezultatul luptei, deşi nu-l am, pare a fi defavorabil austriecilor, judecând după faptul că generalul Silelman, comandantul suprem, cu statul său major, cu două batalioane de infanterie şi 600 de călăreţi, s-au retras din Dorna Vatra, prin Dorna Candreni, la Poiana Stampei”[24].
Dragon austriac din Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache
1916: „Pe frontul bucovinean, nu se mai întâmpla nimic deosebit, deşi ruşii ocupaseră Fundu Moldovei şi Valea Putnei încă din 8 iulie 1916, deşi prin Suceava încă treceau trenuri cu sute de răniţi ruşi”[25]. „La celălalt capăt al frontului sudic, o operațiune prin care inamicul dorise să respingă trupele care ocupă Bucovina a sfârşit mizerabil. Știm că, prin trecătorile Carpaților, trupe austriece au încercat, prin marşuri forţate în regiunea Câmpulungului, să amenințe flancul stâng al armatei ruseşti. Trecând pe lângă Dornawatra și pe drumul către Iacobeni, ajunseră pe valea Moldovei. După cum credeau jurnalele vieneze, această armată austriacă, formată cu rezerve venite din Balcani şi comandată de generalul Koevess, unul dintre comandanţii din Serbia, urma să facă minuni. Ruşii nu au putut fi surprinşi. Ei îşi întăriseră poziţiile pe culmile munţilor, din vecinătatea satelor Fundul Moldovei şi Valea Putnei. Numai armata lui Letchitzky a capturat, între 23 iunie şi 7 iulie 1916, de pe întreg frontul estic, mai bine de 31.500 soldaţi şi ofiţeri”[26].
Ostaşi austrieci din Fundu Moldovei, în spital – Colecţia Vasile Ursache
1914-1918: Jertfele de sânge pentru Bucovina au fost depuse de „Infanteristul Simion Dornean, Fundu Moldovei, Regimentul 22, mort”[27]; „Glotaşul Gavril Negriş, Fundu Moldovei, Reg. 22, prizonier”[28]; „Legionarul (voluntarul prea tânăr pentru a fi încorporat – n. n.) Ilie Moroşan, Fundu Moldovei, Comp. 2, rănit; Jandarmul Leon Andronicescu, Fundu Moldovei, Batalionul 3, rănit”[29]; „Infanteristul Andron Andronicescul, Fundu Moldovei, Regimentul 22, rănit”[30]; „La propunerea domnului Spiridon Leuştean din Fundul-Moldovei, se îndrumează procedura pentru adeverirea morţii lui Dumitru a lui Jacob Leuştean din Breaza. Domnul Spiridon Leuştean susţine că fratele său Dumitru Leuştean a murit, în anul 1917, la Lemberg / Tribunalul Suceava, Secţia I, la 16 Iulie 1919”[31]; „La propunerea doamnei Ileana Andronicescu, din Fundu Moldovei, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Iacob a lui Dumitru a lui Gavril Andronicescu. Doamna Ileana Andronicescu susţine că soţul ei, Iacob a lui Dumitru a lui Gavril Andronicescu, a repausat, la 13 mai 1915, picând în lupta de la Rava-Volosca; La propunerea domnului Gheorghie Dornean, din Fundu Moldovei, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii fratelui său, Simion a lui Chifor Dornean. Domnul Gheorghie Dornean susţine că fratele său, Simion Dornean, a murit în luna iunie, anul 1916, la Taşchent, ca prizonier la Rosia”[32]; „Iftemi Ropcean din Fundu Moldovei a participat la război, din 1914, şi ar fi murit în spitalul din Körösmezö, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Ioana Ropcean din Fundu Moldovei, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[33].
Bătrânul Raţiu – Colecţia Vasile Ursache
1919: În urma deciziunii ministeriale, semnată de ministrul pentru Bucovina, istoricul Ion I. Nistor, au fost validate comisiile de expropriere şi împroprietărire pentru toate localităţile Bucovinei, iar baza aceasta de date este extrem de importantă, pentru că, pe lângă numele prefecţilor, preşedinţilor de tribunale şi judecători, ale marilor proprietari, experţi etc., întâlnim şi numele unor ţărani legendari, precum Ştefan Blându din Bosanci, membru al Comisiei Centrale sau Isidor Andronicescu, marele scripcar din Fundu Moldovei, cel care, împreună cu fluieraşul Ilie Cazacu şi cu dansatorii din Breaza, avea să farmece Londra, spre sfârşitul perioadei interbelice. În Comisiunea agrară de ocol Câmpu-Lung, figura, ca „Reprezentantul Băncii regionale: Nistor Andronicescu, agricultor, Fundul Moldovei”[34].
1929: „Dimineaţa, pe o vreme splendidă, plec, cu trăsura, mai departe, din Seletin, spre satul Fundul Moldovei. După un parcurs de 9 km, ridicând, pe şosea, în sus, pe strâmta şi frumoasa vale superioară a Sucevei, printre şirurile de munţi nu prea înalţi şi mai puţin despăduriţi, ajung în frumosul sat Şipotele Sucevei, situat la confluenţa celor două mici pârâiaşe, care formează, de aici, în jos, cursul Sucevei; cel dinspre apus, izvorând de sub muntele Tomnaticul, înalt de 1567 m, numit Cubilioara, iar cel dinspre răsărit, izvorând cam de sub muntele Lucinei, înalt de 1597 m., numit Isvor. Satul este, în mare parte, locuit de huţani. Chiar în momentul sosirii mele acolo, întâlnesc o huţană voinică, frumoasă şi bogată, bine şi curat îmbrăcată în costumul ei naţional, care, mi s-a spus, ţinuse, până atunci, trei bărbaţi… gonind bărbăteşte, perfect aşezată în şea, dreaptă şi cu privirea mândră, pe un mare şi frumos cal, într-un trap săltat, ce putea face gelos pe orice bărbat dintre cei mai buni călăreţi. Din Şipotele Sucevei, urmând pe pârâiaşul Isvor în sus, dau în cătunul Izvor, întins de-a lungul apei, cu casele foarte răspândite pe vale şi pe dealuri. În dreapta şi în stânga şoselei şi a pârâului, păşune şi fâneţe cosite, pline de flori violete de brânduşe, semn de toamnă lungă şi frumoasă, aşa cum de fapt a şi fost. Trecând şi de cătunul Isvor, las munţii Papaica şi Rebenul spre răsărit, părăsesc şi pârâul Isvorul, aproape de obârşia lui, ridic dealul, pe o mică şi uşoară serpentină, şi trec, prin „pasul Isvorul” sau „Plaiul Moldovei”, din valea superioară a Sucevei, în valea superioară a râului Moldova, şi chiar pe la izvorul lui, la satul Moldova-Suliţa, după ce, mai întâi, de pe culmea dealului, admir, spre apus, frumoşii munţi Lucina şi Ţapul, cei mai înalţi şi mai măreţi din această regiune, iar spre răsărit, munţii mai puţin înalţi ai râului Moldova. Ieşind din satul Moldova-Suliţa, privesc, spre răsărit, muntele Găina, împădurit cu brad, mai puţin înalt decât Găina munţilor Apuseni. Traversez cătunul Benie, apoi frumosul sat Breaza, la ieşirea de miază-zi a căruia, în punctul numit „Podişul”, munţii, îmbrăcaţi cu frumoase păduri, se apropie, valea, pe fundul căreia, alături de şosea, şerpuieşte limpede, învolburată şi frumoasă apa Moldovei, se strâmtează foarte mult şi, într-amurg, când soarele, aruncându-şi înapoi cele din urmă raze, scaldă în lumină valea cu apa, coastele, coamele şi măgurile munţilor învestmântaţi cu brad, ajung la marele şi frumosul sat Fundul Moldovei. Satul este întins pe o lungime de vreo 15 kn, pe marginile apei Moldovei, bucurându-se de un remarcabil pitoresc şi de o climă foarte dulce şi plăcută, ceea ce-l face propriu şi ca staţiune climatică, fiind, mai cu seamă, capul liniei ferate ce vine dinspre Vatra Rornei şi dinspre Câmpulungul Bucovinei. În general, drumul de la Vijniţa, la Fundul Moldovei, are vreo sută de kilometri. Între Seletin şi Fundul Moldovei sunt 50 km, iar drumul este foarte frumos şi plăcut, străbătând de-a lungul apelor vii, limpezi şi murmurătoare, o regiune muntoasă dintre cele mai frumoase, mai pitoreşti şi mai variate“[35].
Fată din Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache
1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[36], Tribunalul Suceava (Penitenciarul Suceava): Hojbotă Dumitru, comerciant, cu ultimul domiciliu în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, născut în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal, ord. I. D. Nr. 856 din 1938; Ţimpău Marţian, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, născut în comuna Câmpulung-Moldova, condamnat de Trib. Mil, C. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p.; Ursescu Dionisie, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, născut în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, 2 ani interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p., combinat cu art. 157 c. p.”.
1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[37]: Dima N. Ioan, seria 1938, media 7,70, numit în comuna Fundul Modovei de Sus, postul IV, jud. Câmpulung”.
1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[38], următorii învăţători şi învăţătoare: Selişcanu Gavrilescu Elena, comuna Fundul Moldovei, Nr. 2, jud. Câmpulung, media 8,72; Popovici Maria, comuna Fundul Moldovei Nr. 2, jud. Câmpulung, media 7,83”.
1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[39], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Crăiuţă Arghira, de la Cârlibaba, la Fundul Moldovei, Botuş; Popescu Virginia, de la Fundul Moldovei I, la Moldoviţa, Demacusa”.
1949: Sunt numie, în învăţământul elementar, ciclul I[40], Cimpoeş Maria, directoare la Şcoala elementară Fundu Moldovei, Nr. 1, iar Hasnoş Veronica, directoare la Şcoala elementară Fundu Moldovei, Botuş, iar în învăţământul elemenlar, ciclul II, Apetrei Gheorghe, director la Şcoala elementară Fundu Moldovei Nr. 1.
Străvechea biserică din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza
[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 251
[2] Călători, X, II, pp. 832-834
[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 57, 1876 p. 57, 1907 p. 64
[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161
[5] Paul, K. M., Grundzüge der Geologie der Bukowina, în Jahrbuch der k. k. Geologischen Reichsanstalt, volumul XXVI, Viena 1876, pp. 263-270
[6] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202
[7] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71
[8] VASILE BUMBAC, Schiţe de excursiuni feriale. Anul 1889, în Revista Politică, Anul V, nr. 16 / 15 august 1890, pg. 10
[9] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 45/1891, p. 6
[10] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 67/1896, p. 3
[11] Die Bergwerks-inspektion in Österreich, Elfter Jahrgand 1902, Wien 1905, pp. 211, 212
[12] Apărarea Națională, Nr. 22, Anul II, Cernăuți, duminică 24 martie stil nou 1907, pp. 1-3
[13] Revista Politică, Nr. 6, Anul VI, Suceava, în 20 noiembrie 1910, p. 2
[14] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, p. 305
[15] Revista Politică, Nr. 6, Anul VI, Suceava, în 20 noiembrie 1910, p. 3
[16] „În numele comitetului naţional din Cernăuţi au mai vorbit domnii exarh Ioan Procopovici, consilier Onesim Ţurcan, Dori Popovici şi Dr. Antonovici, iar din partea comunei Vama a vorbit dl protopop Lumicovschi, care, scoţând în relief meritele multe ale dlui consilier Stefanelli, a salutat cu multă bucurie candidatura unui bărbat atât de devotat cauzei naţionale” – p. 2
[17] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, Cernăuţi, joi 21 martie stil nou 1907, p. 2
[18] Apărarea Naţională, Nr. 29, Anul II, Cernăuţi, joi 18 aprilie stil nou 1907, p. 1
[19] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305
[20] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940
[21] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 99
[22] Revista Politică, Nr. 14, Anul VII, 15 ianuarie 1911, p. 8
[23] REVISTA POLITICĂ, nr. 21/1911, p. 10
[24] Adevărul, 28, nr. 9993, 7 ianuarie 1915, p. 4
[25] Adevărul, 29, nr. 10531, 5 iulie 1916, p. 2
[26] Le Matin, No. 11.823, Mardi 11 Juillet 1916, p. 1
[27] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915
[28] Viaţă Nouă, IV, nr. 174 din 7 februarie n. 1916, p. 2
[29] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4
[30] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8
[31] Monitorul Bucovinei, Fascicula 66, Cernăuți, în 18 Septemvrie nou 1919, pp. 4-7
[32] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi în 20 Martie nou 1919, pp. 4-6
[33] Monitorul Bucovinei, Fascicula 88, Cernăuţi în 18 Decemvrie nou 1919, pp. 7-11
[34] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8
[35] Lupaşcu-Stejar, Alexandru, general, Paradisul Românesc, Bucureşti 1929, pp. 323-330
[36] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860
[37] Monitorul Oficial, Nr. 249, 2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele
[38] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552
[39] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657
[40] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846
Alte fotografii din colecţia Poetului şi istoricului Vasile Ursache:
Răzeşul Raţiu, din Fundu Moldovei (Colecţia Vasile Ursache)
Grupul folcloric din Breaza şi Fundu Moldovei, la Londra, în 1937 – fotografie de presă
Ilie Cazacu, la Londra
