Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Freudenthal în Vatra Moldoviţei

1894: Rumänisches Bauernhaus aus Watra Moldawitza

FREUDENTHAL. Colonia germană de ţipteri de la Vatra Moldoviţei, Freudenthal, a fost înfiinţată, pe Valea Stânii, în anul 1809. „În 1809, Manz a fondat o colonie de ţipteri pe valea Moldoviţei, care se află spre nord-vest de Vama ţi poartă numele de Freudenthal. Administrația bunurilor de stat a aprobat înființarea sa. Inițial, 35 de familii s-au mutat aici. Așezarea este denumită, ulterior, colonie Holzhauer (forestieră). Atunci când operațiunile de exploatare minieră au fost blocate, ca urmare a administrării necorespunzătoare menționate deja (din partea lui Manz – n. n.), ţipterii au căutat să-și îmbunătățească situația, mutându-se în zone miniere (la Candreni, conform notei de subsol – n. n.). În 1890, aproximativ 50 de germani catolici și 118 protestanți locuiau în Freudenthal (Gutsgebiet – zona de proprietate)”.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[1].

1886: „Ţipterii din Eisenau nu sunt singurii care întrerup temelia românească a populației locale, întâlnim şi în alte locuri câteva așezări cu locuitori ţipteri, în Balta Poienii, în Schwarzthal, în Luisenthal, Freudenthal, Pojorâta, Iacobeni și Cârlibaba. Majoritatea acestor coloniști germani au fost aduși de un anume Manz, pe moşiile Fondului religiei greco-orientale, care a luat moşii întinse în arendă și a hrănit mii de meseriaşi,dar care, datorită investiţiilor uriaşe, avea să dea faliment şi, complet sărăcit, s-a împușcat. Se spune că situația materială a coloniștilor este destul de bună, deși depinde, în mod ciudat, de Fondul religios greco-oriental. Cu toate acestea, casa de locuit este proprietatea oamenilor, dar terenul le este acordat numai cu plata impozitelor. În vremurile anterioare, au funcționat cuptoare de cupru la Pojorâta, Iacobeni și Eisenau şi s-a extras fierul pe scară largă. Astăzi mai funcţionează doar cel din Pojorâta, iar populaţia din Schwarzthal îşi asigură traiul din exploatarea forestieră, făcând plute și lucrând la construcții de drumuri; ţipterii din Iacobeni își continuă activitatea tradițională, dar într-o manieră modestă”[2].

În 1890, satul german avea 174 locuitori şi o şcoală primară, cu poetul Heinrich Kipper învăţător.

1898: „În 1898, s-au construit 18,2 kilometri de căi ferate pentru trenuri cu locomotive cu aburi și 39,5 kilometri pentru căruțe trase de cai, deci, în total, 57,7 kilometri, erau în funcțiune, în Bucovina, spre pădurile comunitare și private. S-au transportat în jur de 420.000 metri cubi de material lemnos, în principal cherestea. Distanța medie este de aproximativ 5-15 km. Căile ferate forestiere sunt, cu ecartament standard, pe traseele Rus-Moldoviţa – Varna, de 20 de kilometri, și Mezybrody – Berhomet, de 91 de kilometri, prima pentru transportul materialului de tăiere, provenind din pădurile fondul religios din Vatra Moldoviţei, iar cea de-a doua, pentru transportul lemnului de foc din pădurile ocolului Berhomet. Lungimea totală a căilor ferate din Bucovina este de aproximativ 470 de kilometri…”

1904: „O cale ferată cu linia îngustă duce, în sus, pe valea Moldoviţii (poporul zice şi Moldogiţa), ceea ce arată cât e de mult de când s-a primit cuvântul, pe când străinii scriu „Moldawitza” şi învăţaţii noştri nu ştiu, pe temeiul actelor slavone, care slavizează şi numele de locuri, decât de Moldaviţa. Această Moldovă mică se varsă, la Vama, în Moldova cea mare, şi Bucovina e faţă d ţara Moldovei, astăzi, un fel de ţară a Moldoviţii, care încă nu se poate revărsa unde s-ar cuveni după firea şi dreptatea lucrurilor. Ea nu e însă un râu de nimic, un râu de nimic, un pârâu de munte, ci, măcar în această parte din an, se înfăţişează ca un larg canal pentru apele strânse în cuprinsul culmilor. Timp de peste un ceas ea-şi va tremura undele în şopot lângă drumul nostru şi linia subţire a căii ferate… Valea se lărgeşte într-un cerc de muncele. Acolo e sat nemţesc, cu nume aducător de noroc, Freudenthal. Bisericuţă albă, copii ascunşi în culcuşuri de brad, cari strigă „guten Tag”, scoţându-şi golaşele capete blonde, fete cuminţi, la lucru cu uşa deschisă şi ochii după drumeţi. Un falnic jandarm cu sabie, puşcă şi chivără de postav galben” [3][4].

1908: Primar al „Gutsgebiet”-ului Freudenthal este „dl Okunievschi din Freudenthal”[5].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Freudenthal, moşie, cu administraţie specială, districtul Câmpulung, la Sud-Est de Vatra-Moldoviţei. Suprafaţa: 2,88 kmp; populaţia: 174 locuitori germani, de religie evanghelică, pentru majoritate, şi romano-catolică pentru o a treia parte. Este străbătută de drumul districtual Vatra – Ruşii-Moldoviţei; haltă de drum de fier a liniei locale Vama – Ruşii-Moldoviţei. Are o şcoală şi o capelă de rit evanghelic. Colonie germană, întemeiată pe teritoriul comunei rurale Vatra-Moldoviţei, la 1809, de către proprietarul de mine Manz. Se găsesc 10 cai, 163 vite cornute, 55 oi, 119 porci, 21 stupi”[6].

1914-1918: „La propunerea doamnei Rosa Petrinca, din Vatra Moldoviţei, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Friţ Petrinca. Doamna Rosa Petrinca susţine că soţul ei a murit, în 19 februarie 1918, în Kriva”[7].

1919: „În registrul însoţirilor s-au introdus, la 8 August 1919. privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru locuitorii germani din Freudental şi Vatra-Moldoviţei şi împrejurime” („Spar- und Darlehcnskassenverein für die deutschen Einwohner in Freudenthal u. Watrarnoldawitza und Umgebung“) următoarele schimburi: membrii în direcţiune Felix Relikowski, Ludwig Knoblauch şi Friedrich Hendel şterşi; directorul Johann Henriss, vice-directorul Otto Janiczek şi membrii în direcţiune Adolf Knoblauch, Gottfried Knoblauch, Josef Jezenak şi Josef Prokop, introduşi”[8].

1922: Într-un ordin al Ministrului secretar de Stat la Departamentul Economiei Naţionale, referitor la crearea de stocuri pentru CFR de către fabricile de cherestea din România, aflăm numele fabricilor din Bucovina[9] şi a proprietarilor lor: Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, proprietatea Întreprinderii Luculescu, cu sediul în Bucureşti; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, în exploatarea Întreprinderii Dinescu, cu sediul în Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, proprietatea dlui Traian Gligă, cu sediul în Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, exploatarea dlui Tins Anipodist, cu sediul în Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung”

1948: 1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[10], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Wildman Fischler & Co”, cu sediul în Vatra Moldoviţei; „Weissbroth şi Roll”, cu sediul în Vatra Moldoviţei”.