să-ţi ducă luntrea peste veşnicii?

Memoriei regretatei mele mătuşi Maria Gâză.
Portet de George Zaharia, nepot

se duc ai mei pe cosmice poteci

şi stelele ca nişte lumânări

au prins conturul unor ţurţuri reci

ce au să cadă-n alte depărtări

iar noi, rămaşii întru pribegii

când întâlnim în umbrele din casă

icoanele vremelniciei vii

de trecerea în treceri nu ne pasă

fiindcă avem multe poveri de dus

şi braţele ni-s tot mai ostenite

de parcă vor fi crucea lui Iisus

în visurile ultimelor vise

de-a pururi scufundate-n primăveri

să slobozească floarea din copaci

ca să dea sens sublimei învieri

şi mugur pe o creangă să te faci

ca să-i devii naturii sfinte vamă

şi-apoi natură să începi să fii:

ai auzit cum sevele te cheamă

să-ţi ducă luntrea peste veşnicii?