Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Eisenau sau Prisaca Dornei

EISENAU sau PRISACA DORNEI. Capătul dinspre Câmpulung Moldovenesc al satului Vama, în lunca împădurită de sub culmea Hurghiş, de la Prisaca Dornei, a fost colonizat, în 1807-1808, cu mineri germani din Grundler (Slovacia), în noua lor colonie, Eisenau, stabilindu-se, ulterior, până pe la 1848, şi alţi colonişti, mineri sau muncitori pentru fabrica de cherestea. În 1810, se înregistrau 38 familii de ţipteri în Eisenau.

1821: Prima biserică din Eisenau a fost ridicată în 1821, comunităţile luterană şi catolică (doar 10 %) convenind, în 1825, s-o folosească în comun.

1851: „O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, menţionează şi următorul segment de drum de poştă: Din Vama, până la Pojorâta, cale de o poştă şi jumătate, repere importante erau Eisenau (Prisaca Dornei), râul Moldova şi Câmpulung Moldovenesc[1].

1855: „Minele cele mai însemnate sunt, însă, cele de la Prisaca şi de la Iacobeni, unde se exploatează nemăsurate cantităţi de fier. De când s-a aşezat în Prisaca o colonie de nemţi, numele acesta a fost schimbat în Eisenau şi pare tot aşa de curios de a găsi, în mijlocul unei ţări şi a unui popor exclusiv român o denumire de oraş nemţesc, precum ar părea deşănţat de a afla, în munţii din Germania, oraşe numite Câmpu-Lung sau Prisaca. Asemenea colonizări şi prefaceri cereau, însă, sistemul de deznaţionalizare, prin care îşi menţine Austria, atâta timp, într-unu mod artificial, prestigiul său politic”[2].

1857: „Apoi șoseaua care trece prin Vama, după „o înclinare blândă”, duce „spre satul Eisenau, unde se află o topitorie de fier. Acest sat este situat într-un defileu de munte, pe piciorul unui munte abrupt, de înălțime considerabilă, care a delimitat locul ca un zid și pe lângă care trece râul Moldova, prin gâtuitura văii dintre lanțurilor de munte, care stau aplecate ca streșinile unui acoperiș spre marginea drumului. După o puternică curbură a șoselei, ajungi în valea Câmpulungului, care desface aglomerarea munților și oferă o priveliște minunată. De îndată ce intri în această vale, mici dealuri se ridică din drum și, treptat, el se transformă în altele mai mari, și iarăși, câștigând înălțimile alăturate, formează munți înalți, care, în funcție de grupul lanțului muntos, care se alătură până spre Transilvania și Maramureș; întunecatul Rareu, împânzit cu stânci, domină peisajul”[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[4].

1870: Laminorul lui Manz din Eisenau a continuat să funcţioneze şi după anul 1870, producţiei iniţiale (cuţite de plug, lopeţi, târnăcoape, ceainice, variate tipuri de tablă şi  de oţel-balot, precum şi sârmă) alăturându-i-se producţia de şine de cale ferată, pentru liniile Lemberg-Cernăuţi şi Burdujeni-Iaşi.

În 1880, după darea în funcţiune a liniei ferate, au sosit şi lucrători italieni, din Tirolul de Sud, precum Battista, Borduzzo, Giacomelli, sau Stefanelli. Cioplitori în piatră talentaţi, ţipterii din Eisenau au lucrat ornamentele de piatră şi monumentele funerare din toate oraşele Bucovinei, ba chiar şi din Moldova (Iaşi, Botoşani), cei mai renumiţi meşteri pietrari fiind Battista, Dürner, Gartner, Handl, Oberländer, Petri, Schmegner, dar şi mai vechii Adolf Nowak, Ambrosius Katani, Adolf Gotsch, Albin Borduzzo, Ferdinand Awram şi Johann Spiske.

1886: „La început, valea Moldovei pare destul de largă, şi începe de la un oraș românesc, amestecat cu germani, apoi ajungem la Eisenau, prin Vama românească. Coborârea în micul târg este minunată. Munți împăduriți și întunecați se ridică pe trei laturi, râul aleargă în fața noastră. Clopotul sună pentru închinare, iar drăguții credincioşi se pregătesc de slujbă. Și avem un preot german în fața noastră, care predică cu glas puternic, cu rostiri energice, vorbind despre curățenia casei și a curții, care dezvăluie gospodarul! Nu puteți vedea o rochie națională în Eisenau. Fetele se înfășoară în haine de sun roșu pal, albastre sau gri, frumusețea lor fiind cu mult inferioară porturilor din România. Ţipterii din Eisenau nu sunt singurii care întrerup temelia românească a populației locale, întâlnim şi în alte locuri câteva așezări cu locuitori ţipteri, în Balta Poienii, în Schwarzthal, în Luisenthal, Freudenthal, Pojorâta, Iacobeni și Cârlibaba. Majoritatea acestor coloniști germani au fost aduși de un anume Manz, pe moşiile Fondului religiei greco-orientale, care a luat moşii întinse în arendă și a hrănit mii de meseriaşi,dar care, datorită investiţiilor uriaşe, avea să dea faliment şi, complet sărăcit, s-a împușcat. Se spune că situația materială a coloniștilor este destul de bună, deși depinde, în mod ciudat, de Fondul religios greco-oriental. Cu toate acestea, casa de locuit este proprietatea oamenilor, dar terenul le este acordat numai cu plata impozitelor. În vremurile anterioare, au funcționat cuptoare de cupru la Pojorâta, Iacobeni și Eisenau şi s-a extras fierul pe scară largă. Astăzi mai funcţionează doar cel din Pojorâta, iar populaţia din Schwarzthal îşi asigură traiul din exploatarea forestieră, făcând plute și lucrând la construcții de drumuri; ţipterii din Iacobeni își continuă activitatea tradițională, dar într-o manieră modestă. Eisenau oferă o imagine minunată, cu râul plin de viață, care curge prin ea. Fiecare dintre case are o grădină, în care, pe lângă legume, sunt cultivate plante ornamentale, semn sigur al existenței germanismului”[5].

În 1890, Eisenau avea 786 locuitori şi doi învăţători, Eduard Kohler şi Sabina Holzstein.

1902: Şcoala din Although school instruction in German took place shortly after the establishment of the „Work Colony of Eisenau“ at the beginning of the nineteenth century, it was not until 1902 at the instigation of Franz Neuhauser, that a „modern school system“ began to take shape.Eisenau a fost dată în folosinţă abia în 1902, la îndemnul lui Franz Neuhauser, cu profesorii Heinrich Frambach, Johann Hawelka, Wilhelm Hehn, Josef Sachelan şi Robert Ziehaus. Un tabel larg al familiilor mai noi şi mai vechi din Eisenau ar cuprinde, pe lângă vechile familii, Significantly, in the course of time the “Eisenau Zipsers” assimilated numerous newly arrived people, a characteristic trait  of the German-speaking population groups of Bukovina.Adam, Awram, Brandauer, Christofori, Dürner, Gartner, Geitz, Gollner, Götsch, Gundl, Hönig, Jung, Keil, Knoblauch, Kripinsky, Köhler, Koller, Kretschmader, Kuchar , Lerch, Loy, Luka, Müller, Nowak, Petri, Sawetzky, Schmegner, Schneider, Selitzky, Spitzschuh, Steinbach, Theiss, Tomaschek, Wagner şi Wojkowsky, pe coloniştii veniţi din nordul Bucovinei, Dutschak, Lukeniuk, Neumohr, Ruschak, Ruszcinjak şi Skrikuljak, pe emigranţii galiţieni Frambach, Hochhauser şi Ripsky), pe şvabul Oberländer, pe boemienii Hawelka, Materna, Zehatschek, Bartsch, pe tirolezii amintiţi, dar şi pe ţipterii Brandauer, Hennel, Müller şi Wagner. Şi-ar mai fi germanii veniţi din Suceava, Lasarowitsch, Laufensweiler, Mitsch şi Mitschka.

1904: „Pe vale, casele satului Prisaca mărginesc drumul, şi vederea se coboară, fermecată, asupra şerpelui de oţel ce se iveşte în vale şi care e Moldova. Apoi nu mai sunt sate. Drumeţii se întâmpină rar, în cară ce lunecă şterse, ca nişte umbre”[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Eisenau (sau Prisaca), moşie, cu administraţie specială, districtul Câmpulung, între Vama şi Câmpulung. Suprafaţa: 3,39 kmp; popu­laţia: 786 locuitori germani, de religie evanghelică, şi puţini români catolici. Este lângă drumul principal Gurahumora-Câmpulung; haltă de drum de fier a liniei Hatna-Câmpulung: are o şcoală şi o casă de economie a coloniştilor germani”[7].

1914-1918: În timpul Primului război mondial, la Eisenau au fost cazate ba armate ruse, ba austriece, într-o alternanţă înspăimântătoare, încrustând cu adânci tranşee dealul Hurghiş.

În anul şcolar 1923-24, învăţământul, la Eisenau, s-a desfăşurat numai în limba română.

Pe la 1930, Prisaca Dornei îşi căpătase porecla „Rosendorf”, deci „Satul Trandafirilor”, datorită superbelor grădiniţe din faţa casei localnicilor.

În 1940, Baronul von der Goltz ordonă repatrierea germanilor din Eisenau, iar mai bine de jumătate dintre săteni urcă în tren, cu o brumă de bagaje şi, după un drum chinuitor, cu escale în Budapesta, Bruck, şi Viena, ajung în Bavaria, fiind adăpostiţi în mănăstirile St, Magdalena, în Altötting, St. Ottiliensis şi Algasing, lângă Dorfen. Vocaţia de cioplitori în piatră a meşterilor din Eisenau s-a păstrat până în timpurile noastre, statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, amplasată în Suceava, fiind executată de meşterii pietrari din Prisaca Dornei, Nowak, Katani şi Spiske.

1945: „Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina de Sud arendează, în ziua de 18 Decemvrie 1945, ora 10, atât în localul Administraţiei Centrale a Fondului Bisericesc din Bucureşti, strada Biserica Amzei Nr. 10, cât şi în localul Administratiei Locale a Fondului bisericesc din Câmpulung-Bucovina, prin licitatie publică cu oferte închise şi sigilate, în conformitate cu dispoziţiunile L. C. P., pe timp de 3 ani, carierele sale de piatră arătate mai jos, şi anume: Hasniş (Prisaca Dornei), Ocolul silvic Vama”[8].

1947: „Act de dizolvare şţi lichidare a unei societăţi: Între subsemnaţii dr. Heinrich Rachmuth, domiciliat în Bucureşti, Intrarea Armaşului Nr. 12, şi Moise Adolf zis Lessner, domiciliat în Fălticeni, s-a încheiat prezentul act de lichidare: 1). Societatea în nume colectiv dr. Heinrich Rachmuth şi Moise Adolf zis Lessner, cu emblema „Molibrad”, având de obiect exploatarea fabricii de cherestea din Prisaca Dornei, jud. Câmpulung (registrul societăţii, Tribunalul Câmpulung, sub Nr. 3 din 1946, Registrul Comerţului Suceava, 393/1.721 din 1946), este dizolvată, pe ziua de 10 August 1947, ne mai putând procura buşteni, devenind astfel imposibilă realizarea. / 2). Tot activul şi pasivul societăţii trece asupra asociatului dr. Heinrich Rachmuth. / 3). Asociatul Moise Adolf Lessner declară că a primit suma de lei 45.000.030, de la dl Heinrich Rachmuth pentru lichidarea drepturilor în societate. / 4). Asociatii convin ca dl dr. Heinrich Rachmuth să fie lichidatorul societăţii, conformându-se dispoziţiunilor codului de comerţ şi nu va întreprinde nici o operaţiune nouă de comerţ. / Câmpulung-Mold., la 10 August 1947”[9].

1947: „Prin Decizia Nr. 11.761 din 14 Octomvrie 1947, următorului personal temporar din administraţia centrală şi serviciile exterioare ale Oficiului Naţional al colonizărilor, i se fixează, cu începere de la 15 August 1947, până la sfârşitul exerciţiului bugetar, diurnele lunare, specificate în dreptul fiecăruia: Ciornei Nicanor, în funcţiunea de administrator de imobil, oraşul Vama, Prisaca Dornei, Moldoviţa şi Vatra Moldoviţei, cu o diurnă lunară de 1.500 lei, Câmpulung-Bucovina”.

1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial, Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Oficiul Naţional de Colonizare (Onac)”, Statul Român, cu sediul în Prisaca Dornei”[10].

1949: A fost numit „Tudan Casian, director la Şcoala elementară Vama, Prisaca”[11].

[1] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54

[2] Negruzzi, Iacob, Din Carpaţi / Fragmente, în Convorbiri literare, Anul I, No. 22, Iassi 15 ianuarie 1868, pp. 308-314

[3] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93

[6] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 67

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 92

[8] Monitorul Oficial, Nr. 271, 26 noiembrie 1945, p. 8743

[9] Monitorul Oficial, Nr. 242, 20 octombrie 1947, p. 6968

[10] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, p. 6050

[11] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Dubăuţ

DUBĂUŢ. Aflat în stânga Prutului, în vecinătatea satelor Hliniţa, Zeleneu, Revacăuţi, Berhomete şi Lujan, „Dubovăţul” a fost întărit, împreună cu Ciortoria şi Oşilibul, de Ştefan cel Mare, în 2 noiembrie 1464, lui Andreico Ciortorâischi, fiul lui Nemircea Ciortorâischi (lituanianul Nemirski, amestecat în disputele dintre Ilie şi Ştefan, feciorii lui Alexandru cel Bun.

În 10 martie 1591, Petru Şchiopu întărea satul Dubovăţ lui Pepele diac, fost cămăraş. Dubovăţ, „peste apa Prutului, cu un vad de moară pe pârâul Sipeniţului”, şi el ascultător, odinioară de Sipeniţ, era loc pustiu, iar Pepele era recompensat „pentru că a făcut bine visteriei noastre, ajutând-o cu 15.000 bani turceşti, fiind Turcii răi cu noi, şi a dat banii aceştia Turcilor pentru ajutorul ţării noastre Moldova”.

În 8 aprilie 1617, Radu Mihnea Vodă avea să întărească satul Dubăuţi lui Necoară Prăjescul, fost vistiernic.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Dubovăţ, moşie a vistiernicului Ioniţă STURZA, „47 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Andrei şi Ion, 1 dascăl, Andrei, 8 văduve, Gafiţa, Cârstina, Aniţa DUMINTIASĂ, Nastasia, Maria, Aniţa ANDRIASĂ, Catrina şi Lupa, 1 jidov, Mendel, 3 case pustii şi 32 birnici, adică: Iacob DELIICIUC, Neculai COSTAŞCO, Ştefan ŢIRUC, Pelachii sin COŞTAŞ, Andrei ARCEPCIUC, Andrei BUCOVEI, Vasile COSTAŞCIUC, Nechita HODOVANEŢ, Dumitraşco TODORICIUC, Ştefan HODOVANEŢ, Vasile VASALENCIUC, Fodor SOROCOPUD, Vasile SOROCOPUD, Toader SOROCOPUD, Acsintii FURLUCIUC, Iacob COZTAŞUC, Andrieş TOFAN, Ion GELUTA, Simion SODCO, Anton ANDRABURA, Vasile RUSNAK, Hrihor ŞCAVCO, Vasile zet lui ARHIP, Toma FOCIOC, Gavril RUSNAK, Alecsandru ŢOPA, Toader zet COŞTAŞ, Matei sin STASII, Hrihor VASILESCU, Iacob TUMAC, Petro PIRINCHIC şi Ion SOROCOPUD.

În 1774, satul avea 36 familii ţărăneşti, iar în 1784 – 94 familii.

1785: Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dubăuţ, construită în 1785, aflată, în 1843, sub patronatul lui Simion von SIMONOVICZ, în avea preot administrator pe Theodor NOSIEVICI, parohia având 872 credincioşi ortodocşi. În 1876, patron al bisericii era Iakob von SZYMONOVICZ (!), preot fiind Grigorie LIPEŢCHI, cel care păstorea peste 1.011 suflete. În 1907, patron era acelaşi Iakob, dar „von SZYMONOWICZ”, paroh fiind Ilarion KADESZCZUK, născut în 1865, preot din 1893, paroh din 1897, iar cantor, din 1900, Emanuil RUSNAK, născut în 1864.

Din 1856, funcţiona, la Dubăuţ, o şcoală cu trei clase[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Coţman (judecătorie de district), Berhomet pe Prut, Bordei sau Burdigeu, Davideşti, Dubăuţi, Hacrileşti, Iujeniţa, Ivancăuţi, Clivodin, Laszkowka, Lujeni, Malatineţ, Mămăieştii Vechi, Mămăieştii Noi cu Cutul Strileţchi, Nepolocăuţi, Orăşeni, Oşehlib, Piedecăuţi cu Ţopeni, Revacăuţi, Revna, Şipeniţ, Şişcăuţi, Stăuceni, Suhoverca, Valeva, Viteleuca”[3].

În 1890, comuna Dubăuţ avea 1.105 locuitori. Nicolai Rusnac era primar, Leon de Vlad era paroh, Emanuil Rusnac era cantor bisericesc, iar Onufrei Iliuc (socrul cărturarului Alexandru Bocăneţu), învăţător.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Dubăuţi (Duboutz), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, pe ţărmul stâng al Prutului, la Sud-Est de comuna Berhomet pe Prut. Populaţia: 1.080 locuitori ru­teni, de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Sniatin-Storojineţ, numit şi drumul mare carpatin, care e prevăzut cu un pod de lemn peste Prut şi care o uneşte cu Berhomet pe Prut şi cu Hliniţa; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Această comună a fost dă­ruită de Ştefan cel Mare, prin hrisovul din 3 Noembrie 1463, lui Andreicu Şortoreischi. La 1776, era în posesia Marelui Vornic Ioniţă Sturza. Aci se află un castel frumos, zidit de un moşier. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna posedă 955 hectare păminl arabil, 35 hectare fânaţuri, 19 hectare grădini, 62 hectare izlaz, 17 hectare păduri. Se găsesc 56 cai, 215 vite cornute, 185 oi, 248 porci şi 60 stupi de albine. Dubăuţi, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 4,78 kmp; popu­laţia: 99 locuilori, în majoritate ruteni, restul germani şi po­loni. Pe lângă moşia Dubăuţi, propriu-zisă, cu 76 locuitori, mai co­prinde şi cătunele: Dubivciuc (Dubiwczuk) şi Ţarinchi (Zarinky)”[4].

În 1910, 9 din 10 săteni vorbeau limba ucraineană.

1914-1918: „Vasile a lui Alexa Sevei, născut în Dubăuţi, la 5 august 1874, a plecat, din anul 1915, la război şi şi e dispărut din anul 1916, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Savetei Sevei, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[5].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Szymonowicz, născută de Grigorcea Ema baroană, strada Iancu Zotta 13 (Dubăuţi)”.

1941: Învăţător în Dubăuţi este numit „Ciolac N. Ioan, seria 1937, media 8,36, numit în com. Dubăuţi, jud. Cernăuţi”[6].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 417

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 24, 1876 p. 79, 1907 p. 104

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 90

[5] Monitorul Bucovinei, Fascicula 11, Cernăuţi 30 martie nou 1921, pp. 128-133

[6] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele