Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Măneuţi

MĂNEUŢI. Deşi are un bogat trecut românesc, satul Măneuţi („Man” înseamnă, în tătară şi în turcă, „Bărbat”) este considerat, chiar şi în 1908, de către Grigorovitza, drept Andrásfalva, colonie maghiară, despre care am povestit separat. Istoria satului a încetat sau s-a alterat în veacurile de stăpânire călugărească, dar nici componenta aceasta de istorie românească nu trebuie ignorată. Satul Măneuţi a fost atestat documentar în 7 iulie 1430 şi în 24 februarie 1437, cu întărire, atunci când Şteful Jumătate primeşte uric şi pentru o jumătate din satul şi moşia „Maneuţi la Suceavă”, cealaltă jumătate revenindu-i lui Mândrea, fratele lui Şteful şi al lui Jurju, a fost, la origini, un sat tătăresc, statut confirmat în 9 noiembrie 1433, când unul dintre cei doi fraţi vrăjmaşi, fii ai lui Alexandru cel Bun, Ştefan Vodă, îi dăruieşte partizanului său, „pan Danco, fiul lui pan Giurgiu de la Frătăuţi… un sat pe Suceavă, anume Mianouţi şi patru curţi de tătari din acel sat”, respectiv familiile „curţilor de tătari Mateis şi Ivaşcu”.

1468: În 1468, la Măneuţi stăpânea Marena, jupâneasa lui Ivanco Braevici, fiul lui Brae cel Bătrân, care zidise o mănăstire la Măneuţi. În 2 octombrie 1468, Ştefan cel Mare cumpără, de la Marena şi de la feciorii ei, Ivaşco şi Iliaş, cu 120 zloţi tătăreşti, „jumătate din satul Maneuţi, pe Suceavă, partea lor, jumătate din moară, jumătate din mănăstire şi jumătate din tot hotarul, cu tot venitul”, pe care le dăruieşte mănăstirii Putna.

1478: În 7 martie 1487, Şteful, fiul lui Hărman, şi sora lui Marina, jupâneasa lui Mihail Rogaşevschi, dau mănăstirii Putna satul „Maneuţi, cu mori pe Suceava” şi primesc, la schimb, „un sat, anume Şirăuţi”.

1742: În 1742, „Mineuţii” erau o selişte pustie, pe care se vor aşeza, după 19 ianuarie 1785, 56 familii de ceangăi, care vor întemeia Andreasfalva, „sau satul lui Andraş” (sat despre care am scris o poveste separată), şi se vor ocupa cu legumicultura şi cu creşterea vitelor.

1776: „Bucovina are trei oraşe municipale: Cernăuţii, reşedinţa districtului, cu 5.743, Siretul, cu 2.318, şi Suceava, cu 4.145 suflete; apoi, patru târguri: Sadagura, cu 1.832, Câmpulung Moldovenesc, cu 2.623, Vijniţa, cu 2.622, şi Rădăuţii, cu 1.868 suflete, apoi 309 sate, 7 ferme izolate, 18 colonii germane, 5 sate maghiare: Hadikfalva (Dorneşti), Istensegits (Ţibeni), Fogadjisten (Iacobeşti), Andrasfalva (Măneuţi) şi Ioseffalva (Vorniceni)”[1].

1782, ianuarie 29: În faţa Comisiei Imperiale de delimitare a proprietăţilor în Bucovina apare egumenul mănăstirii Putna. „Întrebare: Cum a venit (praediul) moşia Manauţi la mănăstirea Putna? Răspuns: Această moşie, care mai înainte a fost un sat, o a schimbat mănăstirea Putna cu un anumit Şteful şi Maria pentru Şerăuţi, sat situat în districtul Cernăuţului, fost al mănăstirii, care schimb l-a confirmat apoi bătrânul Ştefan Vodă. Acest uric domnesc de confirmaţiune, în care însă hotarele nu sunt descrise, se află în traducere sub No. 136. Întrebare: Se află o hotarnică pentru această moşie şi de când o posedă mănăstirea în linişte? Răspuns: Mănăstirea Putna nu posedă o hotarnică specială pentru ea şi mănăstirea Suceviţa uzurpează o bucată de loc, din partea Horodnicului, pentru care mănăstirea Putna se judecă cu Suceviţa”[2].

1887: În octombrie 1887, „întrucât unele case din Andrásfalva erau goale, la vremea respectivă, comisarul de colonizări Danss” a aşezat în acele case câteva familii de germani şi de lipoveni din Motocul Dragomirnei[3], ai căror urmaşi vor putea fi întâlniţi, ca meseriaşi ai satului, în 1940, când li se vor ridica provizoriu licenţele.

1894: La Măneuţi începe să funcţioneze, în limba română, şcoală-filială, cu o clasă[4].

1919: „În registrul însoţirilor s-au introdus la, 7 August 1919, privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru germani în Frătăuţii Vechi comuna rom. şi Măneuţi” (Spar- u. Darlehenskassen-verein für die Deutschen in Altfratautz rom. und Andreasfalva) următoarele schimbări: membrul în direcţiune Johann Bulbuc şters; membrul în direcţiune Friedrich Bulbuc introdus”[5].

1920: „Deciziune de expropriere No. 241/20/3. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Rădăuţi, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 302, Măneuţi, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 240 ha 58 a 73 mp, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[6].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[7]: Arnold Mateus, cizmar, domiciliat în Măneuţi; Weber Ernest, tâmplar, domiciliat în Măneuţi; Zimmermann Anton, cizmar, domiciliat în Măneuţi; Glas Richard, rotar, domiciliat în Măneuţi”.

1941: „Dl Ioan Popa, învăţător în comuna Maneuţi, jud. Rădăuţi, a cerut reconstituirea actului de naştere al fiicei sale, Cornelia Sânziana Maria, născută la 20 Iunie 1940, în Cernăuţi”[8].

1944: „Parohia ortodoxă de la Măneuți s-a înființat la 1 martie 1944, dar nu dispunea de nimic: nici biserică, nici parohie, și nici pământ. Parohia catolică avea parcelele 5053/38 și 5016/5 din fascicola 302, suprafața fiind de 6ha 90 ari și 19m², iar ce reformată avea parcela virană nr. 112 și parcela 103 și 107 din fascicola 813, în suprafață de 72 ari și 76m². În data de 12 septembrie 1945, sub nr. 7638 s-a înregistrat o cerere de către parohia din Măneuți, ca aceste pământuri să le fie date în folosință”[9].

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[10]: Gurzun Petre, comuna Măneuţi, media 8,00”.

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, aliniatul penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri: Moara fostă proprietate a lui D. L. Kraft din comuna Măneuţi”.

[1] Păunel, Eugen I., Acvarelele pictorului Franz Jaschke, în Codrul Cosminului, VIII, 1933-1934, Cernăuţi, pp. 419-432

[2] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 255

[3] Kaindl, op. cit. p. 425

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 122

[5] Monitorul Bucovinei, Fascicula 68, Cernăuţi 30 septembrie nou 1919, p. 5

[6] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 229, 230

[7] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[8] Monitorul Oficial, Nr. 69, 22 martie 1941, p. 1443

[9] Pál, László Gergely, Bucovina unui maghiar, Imperium Constanţa 2019, pp. 51, 52

[10] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ No Comments May 31

Bucovina Acoustic Park 2020

Legislaţia şi reglementările actuale permit realizarea ediţiilor de festivaluri, cu respectarea unor reguli de distanţare socială şi de prevenţie sanitară, cu maximum 500 de spectatori. Acum, pentru că, până în 24, 25, 26 iulie (ar fi bine să-l mutăm, de la începutul lui iulie, la sfârşitul lunii), e posibil ca regulile să se mai îmblânzească, funcţie de cum va şti fiecare dintre noi să-şi asume disciplina accesului la normalitate, festivalul Bucovina Acoustic Park este în totalitate posibil (pagina oficială va anunţa trupele, imediat ce voi avea siguranţa că nu mai există blocaje), pentru că şi locaţia Pârtiei “Veveriţa” este una amplă, care permite răspândirea publicului şi care, darorită muzicii acustice, care se ascultă, beneficiază de distanţări încă din anii anteriori. Ar mai fi de rezolvat controlul numărului de spectatori, chestiune lesne de rezolvat, pentru că brăţări avem şi dacă se vor distribui doar 500 (sau câte va prevedea legea în iulie 2020) de către Casa de Cultură “Platon Pardău” şi Centrul Cultural “Bucovina”, nimeni altcineva nu va putea pătrunde pe pârtia cântecului armonios.

Mâine o să încep să mă informez la autorităţile judeţene dacă Bucovina Acoustic Park, festival care şi-a creat o tradiţie şi care este aprobat de Programul Cultural al Consiliului Judeţean Suceava pe anul 2020, poate fi pus în practică. Festivalul Bucovina Acoustic Park este lucrat la cheie, pentru că am tânjit după normalitatea de a-i bucura şi pe alţii, şi poate redeveni realitate.

BUCOVINA ACOUSTIC PARK 2020 No Comments May 31

Atât am aflat despre boierii Ştirbăţ

Pentru că sunt mulţi cei interesaţi despre boierii Ştirbăţ, am căutat pe unde m-a dus imaginaţia şi le pun la dispoziţie următoarea cronologie, precizând, încă o dată, că nu mă interesează deloc genealogia şi, tocmai de aceea, nu vreau să mă implic în astfel de identificări:

1522: „Cu mila lui Dumnezeu, Noi, Ştefan Voevod, Domn ţării Moldovei, înştiinţare facem cu această carte a domniei mele tuturor cui vor căta spre dânsa sau o vor auzi citindu-se, iată au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boierilor noştri ai Moldavei credinciosul nostru pan Banul dvornic şi Toader Bârlad şi Ştirbeţ (Ioan sau Ivanco – n. n.) şi nepotul lui de frate, Lie, feciorul Guşului, şi ruda lui Lupe, şi fraţii lui Ion, şi Fătul, şi surorile lui Negrita, şi Parasca, fiii lui Dragoş, de a lor buna voie de nimeni siliţi, nici asupriţi, şi au schimbat între ei a lor dreaptă ocină şi cumpărătură a lor şi din privilegiile ce le-au avut de la bunul domnii mele, de la Ştefan Vodă, un sat anume Cioriceşti, şi i-a venit în partea slugii noastre Banului dvornic a patra parte de sat din Cioriceşti, partea din sus, şi i s-a dat această a patra parte de sat din Cioriceşti de unchiul său, Gavril Vreameş, de a sa bună voie ; iar în partea slugii noastre, lui Toader Bârlad, i s-a cuvenit a patra parte de sat din Cioriceşti, partea din jos; iar în partea lui Stirbeţ şi a nepotului său de frate, Lie, fiul Guşului, i s-a venit, în acelaşi sat, a patra parte, partea din sus; iar în partea Lupei şi a fraţilor săi, Ioan şi Fătul şi surorile lor Negrita şi Parasca, fiii lui Dragoş, li s-a venit parte din a patra parte, acelaşi sat, din Cioriceşti, partea din jos. Deci noi văzând a lor de bună voie tocmeală şi împărţeală, ce şi-au în de dat ei, de bună voia lor, şi noi aşijderi şi de la noi i-am dat şi i-am întărit… A scris în Hârlău la anul 7030 luna… 26”[1].

1555, aprilie 20: Într-un uric apar ca vânzători, printre alţii, „Taţa, fata lui Albul Farcovici şi Sofica, nepoata ei, fiica lui Ioan Ştirbăţ”[2].

1667, decembrie 29: Printre feciorii de boieri, martori la alegerea părţilor lui Ion Pisoschi în satul Vârtop, se află şi Gligorie Ştirbăţ din Corni.

1686, ianuarie 20: Vlasie Ştirbăţ sau Vlasie vornicul din Umbrăreşti, este martor la o danie în Bârlad[3].

1765, iulie 11: Grigore III Ghica porunceşte ispravnicului de Suceava „să împlinească banii chiliilor mănăstirii” Dragomirna (la jeluirea egumenului), printre care „7 lei şi jumătate de la Neculai Ştirbăţ”[4].

1767, noiembrie 28: La hotărnicirea moşiei Uideşti a Mitropoliei Moldovei, participă, ca martori, „Nicolae Ştirbăţ, cu fratele său Constantin, mazili, stăpânii moşiei Chilişeni”[5] (în Ştirbăţ, era stăpân Ioniţă Canano, ca şi în Roşcani).

1724, august 16: La un schimb de moşii între Mitropolia Sucevei (dă jumătate din satul Rus) şi Ioan Balş (dă partea sa din Tătăraş), semnează ca martor şi „Sandul Ştirbăţ biv (fost) vel (mare) clucer”[6].

1777, octombrie 12: „Şi nobilii Bucovinei s-au prezentat în persoană, afară de boieriţele Maria Balşoaia şi Ruxandra Ştirbăţoaia”[7].

1778: Între anii 1756-1778, s-au aşezat la Chilişeni, proprietate a Ruxandrei Ştirbăţ, în 1778, emigranţii ardeleni.

1782, decembrie 13: Roxanda Ştirbeţoaia declara în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina că stăpânea satul Chilişeni, pe care îl moştenise de la Nicolae Ştirbeţ, care, la rândul său, îl primise zestre de la socrul său, Botez sau Mălai. Roxana Ştirbăţ va muri în 27 martie 1809, moşia fiind moştenită de singurul ei copil, Constantin Ştirbăţ, apoi, prin ginerele acestuia, Johann Gerlaczek, de nobilimea polonă.

1783: Protocolul de fixare a hotarelor moşiei Uideşti a Mitropoliei Moldovei, întocmit de Comisia imperială de delimitare a graniţelor proprietăţilor din Bucovina, este semnat şi de Constantin Ştirbăţ[8]. El ctitoreşte, în anii 1812 şi 1813, biserica „Arătarea Maicii Domnului”, din Chilişeni.

1842, martie 8: O căsătorie mixtă face din Johann Gerlaczek noul stăpân al Chilişenilor.

[1] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, Vol I, Iaşi 1906, pp. 115, 116

[2] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, documentul 89, p. 65

[3] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, document 1106, p. 229

[4] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, documentul 1098, p. 363

[5] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, Vol VIII, Iaşi 1913, document 1150, p. 382

[6] Balan, Teodor, Documente Bucovinene, Volumul IV – 1720-1745, Cernăuţi 1938, documentul 29, p. 41

[7] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 9, 1 aprilie 1911, pp. 1 şi 2

[8] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, document 1421, p. 470

Aşa vă place Istoria? No Comments May 30

Povestea aşezărilor sucevene: Roşcani

ROŞCANI. Istoria Roşcanilor „sat între Suceava şi Siret, ţinutul Suceava”, aflat, de fapt, pe albia de odinioară a râului Suceava, sat într-o continuă interdependenţă cu Fântânele, Băneşti şi Stamate, începe cu „Cozma Ghianghea (1543-1552), pârcălab de Orhei” şi continuă, spre cumpăna veacurilor XVI-XVII, cu marele vornic Grigore Ghenghe şi Ionaşco Ghenghea[1] (nu am DRH-urile la dispoziţie, ca să pot reproduce documentele, dar sunt lesne de aflat).

1588: Simion din Roşcani este martor la vânzarea, de către Nicoară şoltuz de Baia, din „a sa ocină giumătate de loc de câmpie între moghilă şi între Siretul vechi şi între Siretul nou” mănăstirii Slatina, ca „să-i fie loc de moară şi de pod”[2].

1645, iulie 1: „Carte domnului Vasile voievod dată Lupului de Tudora, să fie tare şi puternic a opri şi a ţine a sa dreaptă ocină şi moşie, tot satul Roşcanii, pe unde a umblat Suceava mai demult, pe matca cea bătrână. Aşijderi, să aibă a ţine şi o baltă, ce să cheamă Balta Porcului, dinspre pădure, căci a umblat Suceava prin-trânsa”[3].

1745: Gheorghe Cananău, care îşi avea conacul la Fântânele, avea şi „46 stupi, la Roşcani, la Vasile Zuppast”[4].

1818, mai 25: „În legătură cu averea şi procesele lui sunt aceste acte (într-unul, din Suceava, 25 Mai 1822, i se zice „dumnealui Costachi Cananò Spătaru este drept fiu a răposatului Spătar Ion Canano şi clironom, cu fratele dumisale, a averii părinteşti”): / „I. Fiindcă, după tocmeala ce am săvârşit prin contract, la 1818, Aprilie 23, cu dumnealui Costache Cananou Spătarul pentru venitul moşiilor ce am cumpărat de la dumisale, adică Fântânelele şi Roşcani, cu toate cotunurile, într-acest chip după cum prin alăturatele ponturi ce se arată. Adică: A 1). Prin acelaşi contract glăsuieşte ca să dăm pe an câte 12.000 lei, adică douăsprezece mii lei. Dară acu’ au rămas ca pe aceşti doi ani, ce se încep de la anul 1819, Aprilie 23, avem a da dumisale câte 9.000 lei pe an, adică câte nouă mii lei, care bani avem a-i răspunde cu aceste vadele, adică 5.000 lei acu’, la începutul anului, April 23, 1819, şi 4.000 lei la Sfântul Dimitrie, Octv. 26, şi al 3 vadè iarăşi la Apr. 23, 1820, să-i răspundem 5.000 lei, şi al 4-le vadè la Oct. 26, şi, aşa, într-aceste vadele să-i dăm tot istovul. / A 2). Osăbit să avem a-i da, pe an, câte 100 merţe ovăz, adică una sută, adus la hambarul dumisale, şi cu del. de 12 ocă. / A 3). 45 fălci iarbă pe an, care avem a le răspunde dumisale, 40 fălci fân gata şi 5 fălci iarbă în picioare, şi fân bunii, şi iarba. / A 4). Pe tot anul să-i dăm câte două fălci loc de arat, care are a şi le ara dumnealui. / A 5). La banii scutelnicilor ce-i are dumnealui pe moşiile dumisale, noi n-avem nici o trebuinţă a mai lua nici un ban, ci dumnealui, după aşezarea ce o are de la cinstita Vistierie are a-şi trage banii de la dânşii. / A 6). Căci, şi cu 18 oameni ce a avut ai dumisale, i-am mai dat 3 oameni, care fac 22 (sic), care sunt arătaţi prin osebit izvod, cu aceştia n-avem nici o trebuinţă noi, ci rămân ai dumisale, decât ne îndatorim a le da loc de hrană, de arătură şi fânaţ, care l-au avut şi până acu’, iar nu mal mult o palmă măcar. / A 7). Să-i dăm şi pasările ce se arată prin contract, 50 găini, 50 pui. / A 8). Cu toţi ţiganii ce-i are dumnealui în Fântânele, măcar că în contract glăsuieşte ca să nu avem trebuinţă cu 7 sălaşe de ţigani, dar de acu’ să n-avem trebuinţă nici cu unu, rămânând pentru trebuinţele dumisale. Iară loc de arat şi de cosit noi să fim datori a le da; însă acele locuri ce le-au avut şi până acu’, arându-şi şi cosându-şi singuri, n-avem a ne supăra. / Şi ne îndatorăm cu însuşi a noastre iscălituri, a fi întocmai următor contractului şi ponturilor alăturate. Iar când, dimpotrivă, ne vom arăta împotrivitori celui mai mic pont, atunce dumnealui volnic să fie a ne da afară din stăpâniri, şi, orice vom avea pe moşiile dumisale, toate să ni li pună supt sechestru, şi să stea până atunce când ne vom îndrepta greşeala împotrivirii şi ne vom pune la cale cu dumnealui. Deci şi dumnealui, dacă ar voi a ne aduce la oareşicare păgubire, care, socotindu-se binişor, dacă se va dovedi că acea păgubire cu dreptăţi ne-au pricinuit-o, atunce acea păgubire să ne-o răspundă dumnealui. Şi, spre mai adevărată credinţă, dovedeşte a noastre iscălituri. Cum şi 20 breslaşi ce are dumnealui, a rangul boierie, rămân ai noştri, să ne punem la cale cu dânşii, după cum ne vom socoate cu dânşii. / 1819, April 23. / (Trei iscălituri, una a lui Vasile Bahrin)”[5].

1834, aprilie 23: După acelaşi model de contract, postelnicul Costachi Cananău arendează „moşia dumisale Fântînele, cu toate cuturile ei din Ţinutul Sucevei, pe vreme de trei ani, care se încep la 23 aprilie 1831… Zisul Iancul, supus britanicesc”. Conform contractului, „deosebit, de pe moşia Roşcani, de unde toate dijmele de prin grădini şi livezi, şi găinile, pui şi ouăle sunt a se lua de către stăpân, la care eu (arendaşul – n. n.) nu am a mă amesteca cât de puţin sau a pretinde ceva; ci pentru două podvez de pe arătata moşie au locuitorii a mi le duce până la Fălticeni sau Botoşani, iar mai departe nu sunt volnic a-i îndatori să le ducă, socotindu-se câte un car în doi boi de gospodar, numai ce va avea al său car şi boi. Iar când, dacă se va urma neprietenilor (?) şi poruncii stăpânirii ca asemenea dări, de călâp, găină, pui, ouă şi podvezi să nu supere pe locuitori, întrucât de puţin şi eu cunoscându-mă păgubit întru aceasta, şi dacă nici nu voi lua vreunele din acestea de la locuitori, apoi numai atunci are a mă scădea cu douăzeci galbeni pe fieştecare an. Din locuitorii ce nu vor încăpea pe moşie să-şi lucreze zilele boierescului au a se învoi cu mine în bani sau în lucru pe moşiile ce se megieşesc cu arătata moşie a dumisale”[6].

1835, decembrie 27: Într-o scrisoare a postelicului Costachi Cananău, „pentru iubita mea soţie Catinca, la Eşi”, cu urări „şi vărului Iordache Miclescu”, se vorbeşte şi de „doi boi, ce i-a răpit un Vasile Beţivu, ce-l are (fratele lui Costachi Cananău – n. n.) lângă dumnealui vătav, care fu luat de la un om din Roşcani, întâlnindu-l tot pe moşie la Roşcani, şi acum trimite ca să-i dau un bou, care este la mine de pripas, zicând că este a jidovului, posesorul dumitale (arendaşul „supus biritanicesc” – n. n.), fără să aibă vreo dovadă”[7].

1836, octombrie 1836: Într-o altă scrisoare către jupâneasa Catinca, postelnicul Cananău: „Deosebit, îmi scrii pentru Pentelii, paznicul din Roşcani, că vroiesc sătenii a-l schimba şi a pune pe Dumitru Anton; aceasta şi eu am fost zis-o, până a nu mă porni de acolo, pentru că Pentelii îi un blăstămat, şi dar dumneata le vei zice ca să-l pună pe Dumitru Anton”[8].

1895: Peste râul Suceava, „la Litenii Mari şi Roşcani există pod”[9].

1902: „Roşcani, sat, judeţul Botoşani, pe şesul Siretului, la vărsarea Sucevei în Siret, în partea de Sud a comunei Fântânelele, plasa Siretul, cu o suprafaţă de 542 hectare şi o populaţie de 209 familii, sau 901 suflete. Are o biserică, deservită de 1 preot şi 1 cântăreţ şi o şcoală mixtă. Vite: 117 vite mari cornute, 19 cai, 151 oi, 50 porci. Sunt 197 stupi cu albine”[10].

1931: Comuna Fântânele, judeţul Botoşani, compusă din satele: Băluşeni, Stamate, Băneşti, Fântânele, Goldeşti, Roşcani, Slobozia[11].

1945: „Următorii învăţători se transferă pe ziua de 1 Septemvrie 1945, la şcolile primare din oraşul şi judeţul Botoşani, trecute în dreptul fiecăruia: Huţupaş Ioan, de la Moleşti, la Roşcani-Fântânele, I băieţi, părinţi bătrâni”[12].

[1] Gonţa, Alexandru, Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 216

[2] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XXI, Iaşi 1929, p. 120

[3] Academia Română, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul XXVIII, (1645-1646), Bucureşti 2006, Doc. 114, p. 95

[4] Iorga, Nicolae, Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 129

[5] Iorga, Nicolae, Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 193-195

[6] Ibidem, pp. 213-215

[7] Ibidem, p. 224

[8] Ibidem, p. 226

[9] Averescu, Ales., Maior, Lecţiuni de geografie militară predate la Şcoala de Ofiţeri, Bucureşti 1895, p. 125

[10] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, Volumul V, Bucureşti 1902, p. 274

[11] Ministerul de Interne, Tablou de regruparea comunelor rurale, Bucureşti 1931, p. 65

[12] Monitorul Oficial, Nr. 246, 27 octombrie 1945, p. 9500

POVESTEA AŞEZĂRILOR SUCEVENE No Comments May 30

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mănăstirişte

MĂNĂSTIRIŞTE. „Acest suburbiu e aşezat spre amiază-zi, de la Cernăuţi. E împrăştiat pe şes, numai partea lui nordică e pe dâmburi şi pe vale, în care se află şi un pârâu… Aici e o şcoală comunală de 4 clase. La ea umblau, în 1894, 105 Români, 47 Ruteni, 160 Germani, 9 Poloni, 1 Ceh. Anul fundării, 1872. Aici ar fi necesară o bisericuţă de piatră, vis-a-vis de şcoală, ca să aibă copiii unde umbla la ascultarea sfintei liturghii, că, pe aiurea, nu le dă mâna să meargă, din cauza depărtării. În Mănăstirişte locuiesc oameni de tot felul: Români, Germani, Ruteni, Jidovi. Oamenii ortodocşi din acest suburbiu, deşi mai toţi Români, vorbesc, între olaltă, când se întâlnesc, ruseşte, numai preotului îi spun „Bună ziua!”. După ce au trecut de dânsul, o mână ca şi mai înainte. Româncele şi şvăboaicele vorbesc, între olaltă, tot ruseşte. Rele timpuri!”. „Se pare că şi pe locul acesta a fost un schit sau o mănăstioară, de unde apoi şi numele de Mănăstirea, care, în mod corupt, se zice Mânăstirisca”[1].

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[2].

1898: În Mănăstirişte sunt două societăţi: 1. O filială a „Doamnelor Române” din Bucovina; 2. Cabinetul de cetire „Mănărişte”, care e o filială a Societăţii cantorilor români din Bucovina „Lumina”, întemeiat în 1898[3]. Cabinetul de lectură „Lumina” din Mănăstirişte s-a înfiinţat, în 1 Mai 1898, sub preşedinţia lui Andreiu Brăteanu, vicepreşedinte fiind Ion Penteleiciuc. Din comitetul de conducere mai făceau parte şi preotul Petru Popescul (secretar), Dionisie Clein (controlor), George Zavadovschi (casar), Nicolai Cohut (bibliotecar), Mihai Jemna (econom), Vasile Jemna, Nicolai Scalat şi Mihai Creiliciuc (comisia de control).

1906: „Încercare de sinucidere. Iosefa Nicur din Mănăstirişte, nr. 500, a încercat, ieri, să se sinucidă, bând o soluţiune de fosfor. Cauza a fost amor nefericit şi anume că părinţii ei sau opus legăturii ce vroia ea s-o încheie cu alesul inimii sale. Bolnava a fost transportată la spitalul ţării”[4].

1907: „De însemnat ar fi şi reuşita socialistului George Grigorovici în al doilea cerc electorat din Cernăuţi, contra candidatului Evreilor N. Wender. Grigorovici a întrunit 3.543 voturi, iar Wender 2.494. Românii din oraşul Cernăuţi, din suburbiile Roşişa, Clocucica, Mănăstiriştea, au votat cu toţii pentru Grigorovici, care, ca român din naştere, are legături de sânge cu noi. Şi programul lui a fost mai simpatic decât cel al contracandidatului”[5].

1907: „Cabinetul de lectură „Mănăsterişte” din Mănăsteriştea îşi amână petrecerea poporală, care era fixată pe ziua de 14 Iulie stil nou, pe ziua 28 Iulie stil nou; tot în aceiaşi zi se va ţine şi adunarea generală a cabinetului de lectură. Petrecerea va avea loc în ograda dlui Maxim Jemna. Începutul, la 2 ore după-masă. Intrarea 50 bani. Suprasolviri se primesc cu mulţămită şi se vor publica pe cale ziaristică. Venitul curat este menit pentru sprijinirea copiilor săraci din Mănăstirişte. Onoratul public tânăr inteligent din oraş este rugat a lua parte la această petrecere poporală”[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mănăsteriştea (Manasteriska), mahala a oraşului Cernăuţi, cu 2.600 locuitori, parte colonişti germani, parte colonişti pripăşiţi din Galiţia şi numai puţini români. Populaţia se ocupă cu felurile meserii, cu salahoria şi parte cu grădinăritul şi agricultura. Germanii sunt buni zidari, care lucrează mult prin România. Are o şcoală, cu 6 clase (deci peste 180 şcolari – n. n.), pentru ambele sexe, iar cultul ţine de oraşul Cernăuţi. Se găsesc 135 cai, 391 vite cornute, 86 oi, 302 porci şi 44 stupi de albine”[7].

1914-1918: „Petru a lui Petru Huber, născut în 1886, în Mănăstirişte, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 3 de Artilerie Grea, în Przemysl, şi a servit în fortăreaţă. În martie 1915, a căzut prizonier la ruşi şi a fost internat în lagărul din Taşchkend. Acolo ar fi murit în iunie 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Luisa Huber, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[8].

1936: Legionarii au ridicat o biserică în Mănăstirişte, „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, iar studentul la teologie Gheorghe Grigor „a fost asasinat mişeleşte de o mână criminală”, devenind jertfa de la temelia sacrei zidiri şi fiind omagiat de Traian Brăileanu, Constantin Zoppa, Barbu Sluşanschi, Vasile I. Posteucă şi Mircea Streinul[9].

[1] Hostiuc, Erast, Prof, Schituri bucovinene, în Ţara Şipeniţului, Anul I, Nr. 1, Cernăuţi, iulie 1936, p. 25

[2] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[3] Patria, Anul III, Nr. 291, Nr. 292, Nr. 293, Nr. 294, 295, 297, 299, 301, 304, 306, începând cu ziua de 30 Iunie / 12 Iulie 1899

[4] Apărarea Naţională, Nr. 9, Anul I, Cernăuţi, duminică 4 noiembrie stil nou 1906, p. 4

[5] Viaţa românească în Bucovina, în Viaţa Românească, Volumul V, Anul II, Iaşi 1907, p. 397

[6] Apărarea Naţională, Nr. 51, Anul II, duminică 14 iulie stil nou 1907, p. 3

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 139

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicula 76, Cernăuţi în 22 Octomvrie nou 1919, pp. 5-9

[9] Iconar, Anul I, Nr. 12, Cernăuţi 1936, pp. 1-8

POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ No Comments May 29