Povestea aşezărilor sucevene: Adâncata

1620: Atestarea documentară a satului Adâncata datează din 21 aprilie 1620[1], ca una dintre vetrele satului Mireni (Mereni, prin confuzii ulterioare), devenit moşie a mănăstirii Pantocrator (Teodoreni), după cum o probează uricele ulterioare şi, explicit, hotarnicele din 1735 şi 1738. În 11 ianuarie 1621, se foloseşte formula „cu tot hotarul de unde s-a folosit în veac”, aplicată doar aşezărilor care existau înainte de Descălecat[2].

1736: „Iaşi, 13 Iulie 7242 (1736). Costandin Neculae-Vodă către Şerban Cantacuzino, biv Vel Medelnicer, şi Solomon Botez, biv Vel Şătrar, pentru hotărnicie la „sălişte Mereni, de care să ţin Rătunda şi Colacul Bălţii, şi heleşteul ce să numeşti Păscărie Mitropolitului Grigorie Nichenschie, ce au fost egu­men la mănăstirea Todireni, şi la moşie Todireni, de care să ţin Ceiriul şi Adâncata şi Poiana Pustie”[3].

1738: Hotarnica moşiei mănăstirii Todireni asupra Merenilor, în care e citată şi hotarnica din 1735, stabileşte pentru mănăstire, sub denumirea de Mereni (Moreni, scris în document), un teritoriu care, pornind din cel al Plopenilor şi Feteştilor lui Iordache, apoi Lupu Balş, urcă şi trece prin pădure şi include Adâncata şi Poiana Pustie, hotarul mergând cu „opcina cu hotar Zvorăşte, pără în hotaru Dragomirnii”[4].

„1762, iulie 14. Gavril, mitropolitul Moldovei, în urma jalbei egumenului mănăstirii Dragomirna pentru apărarea moşiilor Bârnova, Bninţii, Ruşciorii, Poiana Pustie (Adâncata – n. n.), din ţinutul Suceava, Necşeni şi Mătieni, ţinutul Hârlău, împresurate de locuitorii din jur, dă carte de blestem asupra lui Toader Bădiliţă, Ghedion Popescul şi altor locuitori împregiuraşi, care cunosc hotarele acestor moşii şi nu le vor arăta după dreptate, cum arată scrisorile”[5].

1775: Recensământul făcut de Spleny, în 1775, un recensământ asupra unei suprafeţe geografice mult mai largă decât cea ulterior consacrată drept Bucovina, împărţită pe ocoalele care, cu corecţiile de frontieră de mai târziu, vor deveni tradiţionale, poziţiona Adâncata în Ocolul Mijlociu, cu 32 familii de ţărani, în vreme ce Plopenii cu Poiana Pustie (de fapt, o parte din Adâncata) şi Feteşti aveau 1 boier – Balş, care îşi avea conacul lângă biserica de el zidită, 5 popi şi 148 ţărani[6], ceea ce înseamnă că la populaţia Adâncatei trebuie adăugaţi măcar alţi 30 de ţărani, cei din Poiana Pustie. Adâncata, numită, în vechime, Bulboceanca, era moşia mănăstirii Burdujeni cel mai târziu din 12 octombrie 1777, când, după refuzul celor 11.000 de udeşteni, conduşi de părintele Andrei, de a depune jurământul de credinţă faţă de împăratul Austriei, vechii udeşteni (uideşteni) s-au risipit prin satele „de peste apă”, inclusiv în Adâncata.

1818, februarie 27. „Grigore, arhimandritul mănăstirii Burdujeni, scrie Judecătoriei târgului Şiret că, la 7 februarie 1818, s-au furat patru boi din satul Adâncata, acum aflaţi în pripas prin târgul Sucevei; după mărturia sătenilor, doi boi aparţineau lui Irimie Ţurcan, iar doi, lui Tănase Albu, ambii săteni săraci şi nevoiaşi”[7].

1881: „Raportul Dlui ministru de interne către M. S. Regele. / Sire, / Sunt informat de dl prefect al judeţului Dorohoi că atât primarul, cât şi membrii ce compun consiliul comunei rurale Adâncata sunt departe de a cunoaşte datoriile ce le sunt impuse prin legi, săvârşind acte ce sunt totdeauna vătămătoare intereselor comunei şi locuitorilor. / Împlinirea dărilor fiscale este cu desăvârşire lăsată în părăsire şi nu voiesc a ţine de explicările şi îndemnurile ce li se dau de autorităţile superioare pentru a depune mai mult interes în executarea legii şi în cazul neamurilor. / Mai mult decât atâta, primind 1,453 lei, de la casa de depuneri şi consemnaţiuni, pentru construirea localurilor necesare primăriei şi şcolii, pe lângă că nu au luat nici o măsură pentru adunarea materialului trebuitor construcţiunii acelor localuri, dar au cheltuit mai mult din jumătatea acestei sume în plăţi de lefuri şi altele. / Arendându-se pământurile care, după legea împroprietăririi însurăţeilor, s-au cedat şcolilor ce nici s-au înfiinţat, la licitaţia ţinută s-au adjudecat asupra notarului şi din suma arendei nu se găseşte încasat decât o treime. / Pentru aceste motive şi pentru ca administraţiunea numitei comune să se pună pe o cale regulată şi prosperă, rog respectuos pe Majestatea Voastră ca, în puterea art. 71 din legea comunală, să binevoiască a aproba dizolvarea consiliului comunal şi a semna anexatul proiect de decret. / Sunt, cu cel mai profund respect, / Sire, / Al Majestăţii Voastre, / Prea plecat şi prea supus servitor, / Ministru secretor de Stat la departamentul de interne, / No. 12.281. / C. A. Rosetti”[8].

1883: „În Mitocul Dragomirnei a fost, în adevăr, până nu de mult, datina că, dacă un fecior iubea o fată şi fata încă-l iubea pe fecior, iar la căsătoria lor însă se împotriveau sau pă­rinţii feciorului, sau ai fetei, din cine ştie ce pricini, atunci feciorul, pentru împlinirea dorinţei sale, răspândea vestea că are să-şi fure iubita. Şi dacă nici acest mijloc nu ajuta, atunci numai ce se trezeau părinţii feciorului şi-ai fetei că-n cutare duminecă sau sărbătoare feciorul şi fata nu se mai întorc de la joc, acasă. Unde s-au dus? „În ceea parte!”, era răspunsul în­dătinat, adică în Mitocul Moldovenesc, de peste „Hraniţa” sau în Adâncata, sau în alt sat moldovenesc, unde, primind cununia de la vreun preot moldovean, se întorceau înapoi şi  nimeni nu mai cuteza să le conturbe viaţa căsătorească. Acestui abuz i s-a pus, în timpul din urmă, stavilă de către ocârmuire, fiind statornicite pedepse aspre pentru cei ce s-ar cununa „în ceea parte”. Amintirea datinii vechi însă va trăi în memoria mitocanilor, până când chiuitura „Vai, sărmanii mitocani, / Strigă lumea că-s tâlhari, / Nu-s tâlhari de boi, de cai, / Da-s tâlhari de fete mari” se va auzi în horele lor”[9].

1884: „Prin deciziunea domnului ministru de finanţe cu No. 557 din 16 ianuarie 1884, s-au numit şi confirmat ca debitanţi pentru vânzarea tutunurilor următoarele persoane: Vasile Grigore Bârsan în comuna Adâncata, plasa Berhomete, judeţul Dorohoi”[10]. „Se publică, spre cunoştinţa generală, că moşiile Statului, cuprinse în tabelul de mai jos, al căror period de arendare expiră la 23 Aprilie 1885, se arendează pe un nou period de 10 ani, începători de la citata epocă: Adâncata, pendinte de Theodoreni, arenda actuală a periodului 1880, până la 1885, lei 8.844, garanţia provizorie ce trebuie a se depune: lei 2.211”[11].

1890: „Se publică spre generală cunoştinţă că, în ziua de 10 Ianuarie 1891, se va vinde prin licitaţie, în localul prefecturii de Dorohoi şi la comuna Adâncata, un număr de 1.071 arbori verzi în picioare, de diverse esenţe, 100 juguri nuelişte de salcie şi ulm, aflaţi pe moşia Statului Adâncata, destinată vinderii, din judeţul Dorohoi. / Se publică spre generala cunoştinţă că, în ziua de 11 Ianuarie 1891, se va vinde prin licitaţiune, în localul prefecturii de Dorohoi şi la comuna Adâncata, un număr de 157 arbori uscaţi în picioare, de diverse esenţe, din pădurea Statului Adâncata, situată în judeţul Dorohoi. / Se publică spre generală cunoştinţă că, în ziua de 11 ianuarie 1891, se va vinde prin licitaţie, în localul prefecturii Dorohoi şi la comuna Adâncata, un număr de 553 arbori uscaţi în picioare, de diverse esenţe, marcaţi cu ciocanele silvice PS 5 şi PS 7 şi răspândiţi prin pădurea Statului Mitocul, situată în judeţul Dorohoi, cu condiţiunile ce se pot vedea atât la prefectura judeţului, cât şi la comuna menţionată. Amatorii de a cumpăra aceşti arbori se vor prezenta în localul acelei prefecturi şi la comuna Adâncata, la ziua mai sus fixată, spre a concura, fiind însoţiţi si de garanţia prevăzută prin condiţiuni. / No. 57.385. / 1890, Decembre 10”[12].

1891: „Adâncata, comună rurală, plasa Berhometele, formată din sa­tele Adâncata şi Mitocu-Dragomirnei, cu reşedinţa primă­riei în Adâncata. Are o po­pulaţie de 488 familii şi 1.952 suflete; 2 biserici, 1 preot, 3 cântăreţi, 1 pălimar; 1 şcoală, cu un în­văţător, şi 62 elevi. Locuitorii posedă 1.174 hectare 40 ari pământ; proprietarii moşiilor: 902 hectare 28 ari câmp şi 1.790 hectare 24 ari. pădure. Budgetul comunei este de lei 4.220 la venituri şi de lei 4.196 la cheltuieli. Vite mari cornute: 618, oi: 968, cai: 69, porci: 257, şi stupi: 110. Adâncata, sat, în comuna Adân­cata, plasa Berhometele, cu 327 familii sau 1.308 suflete şi plăcută situaţie. în înfundătura unui hârtop, adumbrit de pă­durea de pe dealurile ce-l încunjură. Aşezările sătenilor sunt în mare parte bune, mai multe cu livezi, restul cu grădini; iar a stăpânului moşiei casă veche, de vălătuci, cu heiuri ordinare. Proprietatea moşiei este a Statului; înainte de secularizare, era a Mănăstirii Teodorenii, din Burdujeni, închinată la Sf. Munte. Biserica, cu patronul „Sfântul Dumitru”, cu 1 preot, 2 cântăreţi, 1 pălimar. este de lemn, mică şi veche, făcută de grămada satului. Şcoala, cu 1 învăţător şi 62 elevi, n-are local propriu al său. Calitatea pământului mai mult mediocră ca loc de pă­dure. În vechime, mai tot trupul acestei moşii era acoperit cu pădure mare, în care, pe înce­tul, s-au făcut curături, în urmă locuinţe şi apoi sat şi locuri de agricultură. Sătenii împroprietăriţi au 793 hectare 43 ari pământ; îar proprietatea moşiei are 615 hectare 84 ari câmp şi 1.074 hectare 15 ari pădure, parte bă­trână, parte tânără. Între esen­ţele de arbori, domină fagul, mesteacănul şi stejarul, iar pe piscuri începe a se ivi bradul. Pâraiele principale sunt Valea-Mare, începător din pă­durea moşiei şi se varsă în Siret; Grăniceriu, începe de pe Mitoc şi se varsă în Suceava. Piatră calcarică şi gresie se găseşte, dar se extrage numai pentru trebuinţele locale. Drumuri principale sunt acel de la Zvoriştea, la Burdujeni, şi acel ce duce la trecătoarea (vama – n. n.) de la Iţcani. Hotarele moşiei sunt cu: Zvoriştea, Hânţeşti, Burdujeni, Mitocu, Salcea şi Bucovina”[13]. „Mitocu-Dragomirnei, sat, pe moşia cu asemenea numire, comuna Adâncata, plasa Berhometele. În vechime, se nu­mea Dragomireştii, după do­cumente. Are o populaţie de 161 familii, 644 suflete şi plă­cută situaţie, pe culmea dea­lului Dragomirnei. Satul este despărţit în două, prin săpătura unui şanţ ce demarcă linia de hotar dintre Româ­nia şi Bucovina, venind câte o parte din sat în fiecare din ambele ţări vecine. Aşezările sătenilor sunt mal multe bune, parte cu livezi şi grădini. Proprietatea n-are aici aşezare, fiind moşia ali­pită la trupul moşiei Adâncata, de unde se administrează. Proprietatea moşiei este a Statului. Din vechime, a fost a Mănăstirii Dragomirna din Bu­covina, şi mai în urmă, a schi­tului Sofroni. Biserica, cu patronul „Sfânta Paraschiva”, cu 1 cântăreţ şi 1 pălimar; este veche, făcută din lemn de cătră săteni. Calitatea pământulul e cam slabă ca loc de pădure. Sătenii împroprietăriţi au 351 hectare 87 ari pământ; iar Sta­tul: 286 hectare 44 ari câmp şi 716 hectare 10 ari pădure. Hotarele moşiei sunt cu: Burdujenii, Adâncata, Zvoriştea şi Bucovina”[14].

1892: „Se publică spre generala cunoştinţă că, în ziua de 28 Septembre 1892, orele 11 a. m., se vor vinde prin licitaţie, în localul prefecturii judeţului Dorohoi şi la comuna Adâncata, 157 arbori uscaţi din picioare, având 0,30-0.80 m în diametru, marcaţi cu ciocanele silvice PS 4 şi PS 7 şi răspândiţi prin pădurea Statului Adâncata, din judeţul Dorohoi, şi se vând cu condiţiunile ce se pot vedea atât la prefectură, cât şi la comuna Adâncata”[15].

1895: „Soldaţii mai jos notaţi, nerăspunzând ordinelor de chemare  şi care s-au dat nesupuşi, nefiind prezenţi la corpurile lor, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi / Regimentul 8 Dragoş No. 29: Cobzariu Ioan, contingentul 1882, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Bandel Vasile, contingentul 1883, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Belehuzu Gheorghe, contingentul 1883, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Danis Petria, contingentul 1886, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Toma Vasile, contingentul 1886, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Danişi Constantin, contingentul 1878, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Grigore I. Tănase, contingentul 1879, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Constantinescu Leon, contingentul 1880, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Herşcu Leizer, contingentul 1881, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Şmil Vainberg, Viziteu Alecu, contingentul 1881, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi”[16]. „Soldaţii mai jos notaţi, nerăspunzând ordinelor de chemare  şi care s-au dat nesupuşi, nefiind prezenţi la corpurile lor, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi / Regimentul 8 Artilerie: Vornicese Vasile, contingentul 1884, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi. Regimentul 12 Artilerie: Ţugui Constantin, contingentul 1894, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi. Batalionul 4 Vânători: Sprinceană Vasile, contingentul 1890, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi”[17]. „Regimentul 8 Dragoş Nr. 29: Atănăsoaie Vasile, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Butnariu Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Coţovanu Constantin, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Havărneanu Dumitru, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Murariu Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Pascal Theodor, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Rămbu Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Simion Dumitru, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Voloşincu Vasile, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Vera Niculai, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Ţugui Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi[18]; Ungurianu Ioan, contingentul 1882, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Ciobanu Gheorghe, contingentul 1882, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi[19]; Iliescu Gheorghe, contingentul 1888, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi[20];

1895: „Tablou de bunurile mici ale Statului ce se închiriază, pe un period de 5 ani, începător de la 23 Aprilie 1895: Locul cu cârciumă, compus din 2 camere, de pe moşia Adâncata, situat în satul comunei Adâncata, în suprafaţă totală ca de 1.790 mp; garanţia provizorie, lei 150. / Locul cu ecaretele, de pe moşia Adâncata, compus din o casă de locuinţă cu 4 camere, o bucătărie, un grajd cu 3 despărţituri, un alt grajd, şură, hambar şi un coşar, în întindere suprafaţa totală ca de 1 hectar, 6.250 m p; garanţia provizorie, lei 25”[21].

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Adâncata-Mitoc: „159. Locurile de arătură şi de fâneţe, anume: poienile numite Poiana Costan, Rosciorului, Tudor Dumitroaie, Parascan, Mândrului, Bortica, Cotul Morii, Ilincăi, Nicolae Morărescu, Velincerului, Toca, Grigore Iacob, Huciul Bahului, Vasile Morărescu, Craci Ascunsului, în Fundoaia, Ion Chioru, curătura Chihăi, Grigore a lui Toader Mitruşcă, Iftimie Nascului, Maria Polimaru, Fântâna Gioneşti, Hriscoiniţa, Niculci, Stăinişte, Hulubişte, Românoe, Livada, Gion şi Morăreştilor, toate aceste locuri în întindere totală de 32 hectare, 5.448 mp, situate în cuprinsul pădurii Statului Mitoc, şi cu arătare că din aceste locuri se scad 6 hectare teren pentru hrana gardienilor pădurii, delimitate 3 hectare la locul numit livada lui Gion, şi 3 hectare la locul numit livada Rocşiori; garanţia provizorie lei 180” (Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, pp. 5915, 5916).

1907, martie 6: Ţăranii din Siminicea, Adâncata, Mereni, Plopeni şi Salcea au intrat şi devastat târgul Burdujeni, în ciuda împotrivirii companiei conduse de maiorul Văscan (100 de soldaţi, care păzeau gara, primăria, oficiul poştal, farmacia Lang şi depozitele de pulbere) din Regimentul 15 Războieni. Răsculaţii „fiind beţi, se dedau la adevărate acte de sălbăticie, fără să comită însă omoruri”[22].

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 15 de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Ilaş Victor, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Adâncata, jud. Dorohoi, mort la 7 august 1941”[23].

1943: „La rând venind rezolvarea cauzei de înregistrare ulterioară a naşterii petiţionarului Vasile Iroaie, din comuna Burdujeni, în registrul actelor stării civile pentru născuţi al comunei Adâncata. / La apelul nominal s-au prezentat: Mihai Miron, primarul comunei Adâncata, în calitate de ofiţer al stării civile, şi dl avocat al Statului în Suceava, dr. Victor Haliţchi, pentru Ministerul Apărării Naţionale, lipsind petiţionarul susnumit. Procedura completă. / S-au ascultat martorii Gheorghe Atănăsoaie şi Ioan Iftode, consemnându-se declaraţiile lor în procese-verbale separate, care s-au ataşat la dosarul cauzei. S-a dat citire tuturor actelor şi lucrărilor de la dosar… / Având în vedere că parchetul local, cu adresa Nr. 10.448 din 10 Octomvrie 1942, a trimis acestui tribunal cererea petiţionarului Vasile Iroaie din comuna Burdujeni, adresată Primăriei comunei Adâncata, prin care arată că este născut în comuna Adâncata, la data de 10 Decemvrie 1879, ca fiu legitim a lui Petre Gh. Iroaie şi al Mariei a Iroaie, născută Ioan Foca Lucanu, şi că din motive necunoscute dânsul nu este înregistrat în condica actelor stării civile pentru născuţi ale comunei Adâncata, / Având în vedere că în cauză parchetul local a făcut cercetări şi apoi a trimis dosarul acestui tribunal pentru a se dispune în conformitate cu art. 30 din legea actelor stării civile. / Având în vedere că din declaraţiile martorilor Gheorghe Atănăsoaie şi Ioan Iftode, ascultaţi sub prestare de jurământ, în faţa acestui tribunal, se constată, în fapt, că petiţionarul Vasile Iroaie s-a născut în comuna Adâncata, judeţul Suceava, înainte de cam 60 ani, ca fiu legitim al lui Petre Gh. Iroaie şi al Mariei a Iroaie, născută Foca Ion Lucanu, care au fost legal căsătoriţi între ei… / Ordonă înregistrarea ulterioară a naşterii”[24].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[25], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Prodan Eugen, de la Stulpicani, la Adâncata; Filip Elena, de la Adâncata, la Burdujeni, Şc. nr. 1, post X, soţ învăţător; Dracinschi Viorica, de la Mileanca-Dorohoi, la Adâncata, post III, interese familiare”[26].

1947: „Următorii funcţionari, ale căror puneri în retragere, în vederea aranjării drepturilor la pensie, făcute în baza art. 132 din Statutul funcţionarilor publici, au fost anulate prin deciziunea cu Nr. 34 din 1947, a Comisiunii ministeriale pentru redresarea economică şi stabilizarea monetară, se licenţiază din serviciu, pe datele de pensionare, arătate în dreptul fiecăruia: Cucoş Dumitru, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947. Saftiuc Alexandru, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947. Bălan Gh. Iordache, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947. Şuţu Ioan, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947”[27].

În comuna Adâncata s-au născut pictorul Mihai DĂSCĂLESCU (21 septembrie 1919) şi publicistul Gheorghe GIURCĂ (11 aprilie 1940).

[1] Academia Română, Documente privind Istoria Românilor, A. Moldova, sec. XVII, vol. IV, p. 465

[2] Ibidem, doc. 6

[3] Iorga, N., Documente amestecate, p. 56

[4] Iorga, op. cit., p. 58

[5] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, p. 347

[6] Spleny von Mihaly, Gabriel, Descrierea districtului Bucovina, în Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice, Bucureşti 1998, pp. 236-266

[7] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, p. 561

[8] Monitorul Oficial, Nr. 85, 16/28 iulie 1881, p. 2596

[9] Morariu, Constantin, Matrachi şi feciorii ei – Amintiri din trecut , în Amicul Familiei, Nr. 19, Anul VII, 15/27 mai 1883, nota de subsol de la p. 95

[10] Monitorul Oficial, Nr, 236, 29 ianuarie / 10 februarie 1884, p. 6118

[11] Monitorul Oficial; Nr. 216, 1/16 ianuarie 1884, p. 4759

[12] Monitorul Oficial, No. 206, 14/26 decembrie 1900, p. 4870

[13] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al Judeţului Dorohoi, Iaşi, 1891, pp. 1, 2

[14] Ibidem, p. 227

[15] Monitorul Oficial, No. 117, joi 27 august / 8 septembrie 1892, p. 3568

[16] Monitorul Oficial, No. 118, 26 august / 7 septembrie 1895, pp. 3948-3951

[17] Monitorul Oficial, 26 august 1895, p. 4008

[18] Ibidem, p. 4008

[19] Ibidem, p. 4010

[20] Ibidem, p. 4012

[21] Monitorul Oficial, No. 25, 3/15 mai 1895, p. 794

[22] Roller, Mihail, Răscoalele  ţăranilor din 1907 – documente, Bucureşti 1958

[23] Monitorul Oficial, Nr. 223, 20 septembrie 1941, pp. 5633 şi urm.

[24] Monitorul Oficial, Nr. 106, 8 mai 1943, p. 3004

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[26] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

[27] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, p. 9662

Povestea aşezărilor sucevene: Litenii pe Siret

LITENII PE SIRET. Uricul din 18 decembrie 1515 al lui Bogdan cel Orb, fiul lui Ştefan cel Mare şi finul lui Vlad Ţepeş şi, tocmai de aceea, numindu-se Bogdan-Vlad, prin alăturarea, la numele bunicului, pe cel al naşului din 1475, când s-a născut şi Ţepeş, vărul lui Ştefan, se afla la Suceava, conţine câteva informaţii extrem de importante: descendenţa din Liteanul, statutul de sat întemeiat înainte de Descălecat confirmată de formula hotarnică „pe unde au umblat din veac”, precum şi trimiterea la vremurile „străbunului nostru Alexandru Voievod”, când s-au întocmit primele direse (direase – în uric) ale satului Liteni. Iar în vremea lui Alexandru cel Bun, stăpânul Litenilor nu putea fi decât tatăl bunicului lui Costea Liteanul, Dragomir Liteanul, menţionat în toponimia satului Vorona, în 1463[1], tatăl lituanianului Dragomir, Ioanăş de Şomuz, care, la 1435, avea casa la izvoarele Şomuzului Mic, deci exact acolo unde, peste veacuri, adică în 1627, încă mai era „loc de cinci case din vatra satului şi cu locuri de moară”[2]. Teoria pazei cu coloni a drumurilor de negustorie, cel al Nordului şi cel al Răsăritului, încă înainte de anul 1200, de către bosnieci (în bosniacă: bosanci) şi de către lituanieni (litanii de pe cele două Şomuzuri, în amintirea cărora supravieţuiesc satele Litenii Bucovinei şi Litenii pe Siret), a fost lămurită de către Hasdeu, care susţinea că, „Româneşte, Liteanul are o accepţiune foarte apropiată (de poreclă – n. n.), însemnând păgân. Etimologia cuvântului e interesantă. Din toate popoarele indo-europene ale Europei, acela care a îmbrăţişat cretinismul mai târziu şi mai cu anevoie decât celelalte, au fost Litvanii. În secolii XIII şi XIV ei toţi erau idolatri. De aici, la români, „liftă spurcată”, „liftă rea”, „litean” au rămas ca sinonime cu păgân”[3]. Însuşi străbunul genealogiei Dragomir, Costea şi Pătru Liteanul, adică Ioanăş de pe Şomuz, se număra, în 1435, printre partizanii lituanieni ai lui Ilie Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, aflat în conflict fratricid cu celălalt fiu, Ştefan, la semnarea actului jurământului lui Ilie Vodă față de Polonia, din august-septembrie 1435, deci cu un an înainte de bătălia de la Podraga, dintre fiii lui Alexandru cel Bun, din 4 august 1436, câștigată de Ilie Vodă, apar, cu curțile lor, boierii: Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia, Petru de Hudești, Uncleat de Zăbrăuți, Șteful de Șerbănești, Duma de Braniște, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneț, Vitolt de Ripujeni, Deneș Chropotowski, Stețco al lui Jurj de Toporăuți, Dămăncuș de Sirețel, Ioanăș de Șomuz, Sima al lui Mihăilaș din „Izgherț”, Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu), Boris de Cuciur, Mic de Silișău”[4]. De la acest Ioanăş de Şomuz, liteanul care a obţinut prima confirmare a satului său de la izvoare, se trage şi numele-poreclă Liteanul, pe care aveau să îl poarte chiar şi ultimii stăpâni ai moşiei Litenii de pe Siret, inclusiv vornicul Iorgu Vărnav-Liteanu, care putea fi întâlnit, împreună cu legendara stareţă de la mănăstirea Văratic, Epracsia Vârnav-Liteanu, în 1907, la o sărbătorire a Rădăşenilor[5]. De-a lungul vremii s-a transmis stăpânirea Litenilor din neam în neam, după obiceiul pământului, adică dreptul valah, care se trage din legile pelasgine ale străvechilor pelasgi, şi care impunea obligativitatea preemţiunii la cumpărare, numită jure vicinitas, admiţând ieşirea/intrarea din/în indiviziune, atunci „când proprietarul lotului îşi va fi manifestat dorinţa de a se lepăda de el, prin vânzare, ceilalţi părtaşi ai obştii au dreptul să intervină, în calitate de primii cumpărători, dreptul de preemţiune la cumpărare – protimisis –, iar în ca­zul, dacă vânzarea s-a produs fără ştirea vreunui părtaş al obştii, acesta are dreptul să-l răscumpere”[6]. Cum s-a ajuns, de la Ioanăş de Şomut, prin boierii Liteanul, Moţoc, Pisovski, Balş, Canta, la Vârnav-Liteanu nu ţine de rostul acestei poveşti, care nu înseamnă decât recuperarea unor repere de memorie, ci ţelul unei monografii, dacă se va lucra vreodată şi o astfel de carte a identităţii obşteşti a Litenilor de pe Siret.

Printre legendele superbe ale Litenilor se numără cea a râului Suceava, întrupat din lacrimile Zânei Apelor, prezentă în multe legende moldave, care, la Liteni, este „tânăra femeie (care) n-a murit şi nici poate muri, căci se scaldă vecinic în lacrimi de vieţi prelungitoare” şi cea a fântânii: „în direcţiunea îmbucăturii Sucevei cu Siretul, spre Răsărit, se află, în satul Vercicani, fântâna făcută din porunca Marelui Ştefan, ce şi până astăzi sătenii o numesc fântâna lui Ştefan cel Mare”. Ceva-ceva, poate că măcar conacul unuia dintre boieri, exista la Vercicani, din moment ce Eremia Movilă întocmea, tocmai aici, uricul din 3 septembrie 1604[7], iar anterior, adică în 1560, Ştefan Vodă Tomşa, conform „Letopiseţului” lui Ureche, după ce „încungiură Cetatea” Sucevei, în care se afla Despot Vodă, „a ieşit înaintea lui Vişnoveţkii la pod la Vercicani, pre Siret”, unde „i-au lovit, de i-au spart şi i-au răsipit, şi pre mulţi i-au prins vii”[8]. E posibil ca, în cinstea victoriei asupra polonilor, Ştefan Tomşa să fi făcut fântâna de la Vercicani, lângă podul care putea să-l aibă drept ctitor real, deşi mărturisit doar de legende, pe Ştefan cel Mare. Satul încă mai exista în anul 1858, atunci când mărturiile vremii, menţionându-l, printre „alegătorii direcţi în districtul Suceava” din acel an, pe „Vornicul Iorgu Vârnav Liteanu, (stăpân al satelor – n. n.) Liteni, Rotunda, Vercicani şi Cornii, 8.000 galbeni”[9], îl atestau indirect.

1515: În 18 decembrie 1515, Bogdan Vodă întărea satul Liteni pe Siret, Bilcăi şi alor săi, după dresele pe care le-a avut moşul, adică bunicul lor, Costea Liteanul de la Alexandru cel Bun. „Cu mila lui Dumnezeu, Noi, Bogdan Voievod, domn ţării Moldaviei. Ştire facem cu această carte a noastră tuturor cui pe dânsa vor căta sau auzindu-se o vor citi; adică această adevărată Bilca şi seminţeniile ei, Rustanul şi Ustidianul (sic), toţi nepoţi Costei Liteanului, şi i-am miluit noi din osebita noastră milă şi le-am dat şi le-am întărit lor, în al nostru pământ, în Moldova, a lor direaptă ocină, un sat, anume Litenii pe Siret şi din direse ce le-a avut, de la străbunul nostru Alexandru Voevod… ca să fie şi de la noi uric şi cu toate veniturile, lor şi copiilor lor, şi nepoţilor lor, şi strănepoţilor lor, şi împrăştiaţilor lor, şi la tot neamul lor, ce li se va alege mai de aproape, neruşeit nici odinioară în veci. Iar hotarul celui sat Litenii, ce-i pe Siret, să fie pe vechiul hotar, pe unde au umblat din veac”[10].

1617: În 20 mai 7125 (1617), în faţa divanului lui Radu Vodă au venit „Mierla, fata lui Pisovski[11], şi s-a pârât, de faţă cu fraţii săi, Simion şi Gligorcea, fii Anuşcăi, pentru jumătate sat din Liteni, care acea jumătate sat din Liteni a fost vândut-o Oţel Tomăscul, ruda lui Pisovski, vlădicăi Isaia, pentru şase sute taleri. Deci s-a sculat Pisoski şi a răscumpărat el acea jumătate sat din Liteni, de la vlădica Isaia, şi a dat 600 taleri bani gata în mâiniile mai sus scrisului vlădică Isaia, cum a arătat înaintea noastră şi uric de la Eremia Moghilă Voevod de întorsătura. Pentru aceea, Domnia mea şi cu tot sfatul Domniei mele judecat-am lor după legea ţării şi astfel aflat-am judeţ lor cum să aibă a întoarce Mierla, fata lui Pisovski, 200 taleri fraţilor săi, lui Simion şi Gligorce, căci ca a fost ei dreaptă ocină şi moşie. Deci Mierla, fata lui Pi­sovski, ea s-a îndreptat şi şi-a pus ferâe (taxă de judecată – n. n.) 24 zloţi, iar fraţii săi, Simion şi Gligorce, ei au rămas din toată a noastră lege; drept aceea să aibă Mierla, fata lui Pisovski, a întoarce lor acei bani, care-s mai sus scrişi, 200 taleri, şi să aibă a stăpâni ea acea jumă­tate sat din Liteni. Şi de acum, înainte, mai mult să nu aibă a pârî Simion şi Gligorcea pe sora lor Mierla, fata lui Pisovski, pentru această pâră, dar nici a stăpâni în satul Liteni nici odinioară în veci, înaintea acestei cărţi a noastre”[12]. / În nota de subsol, care continuă şi în pagina următoare, Ghibănescu face următoarele precizări lămuritoare: „Pisovski, părintele Mierlăi, a lui Simion şi Gligorcei, din căsătoria sa cu Anuşca, a trăit la sfârşitul secolului al XVI-a (1550-1610), căci deja cei 3 feciori ai lui Pisovski se judecă între ei, pentru Liteni, în 1617. Un Pisoski îl găsim ţinând în căsătorie pe Tudosca, fata vel logofătului Pătraşco Şoldau (1610), socrul lui Coste Bucioc (Candakia) şi a lui Racoviţa Cehan vel logofăt (Tofana). Deci sora nevestei lui era soacra lui Vasile Lupul (Tu­dosca) şi a lui Iordachi Cantacuzino vistiernic (Catrina). Ferăe era taxa ce se plătea visteriei domneşti ca să se închidă procesele dintre părţi. Mierla a plătit 24 zloţi ferăe, în procesul pentru Liteni, a cărui afacere aşa a curs. Oţăl Tomăscul, văr cu Pisovski, vânduse, fără ştirea acestuia ca văr (plemea). satul Liteni, pe jumătate, vlădicăi Isaia ot Rădăuţi, cu 600 taleri. Pisovski, cu protimisis (dreptul la întâietate al rudei celei mai apropiate – n. n.) vine şi răscumpără moşia, dând vlădicăi Isaia cei 600 taleri. Acestea se petrec supt Eremia Moghilă Vodă (către 1600). Mierla vine şi dă fraţilor ei 200 lei, moşia fiind dreaptă a ei”.

1625: „O carte de gospod din veleat 7133 Ghenar 11”, prin Radu Vodă şi Divanul Domnesc judecă pricina dintre „Iacob Moţoc şi cu fratele său Lazor”, care „au pârât de faţă pe Mierla jupâneasa lui Steţco ce au fost pârcălab” „pentru nişte părţi de ocină din sat din Liteni pe Siret, în ţinutul Sucevei, din partea din sus treisprezece jirebii zicând că le ţine fără ispravă; iar jupâneasa Mierla, jupâneasa lui Steţco, ne-au arătat direase de la Ale­xandru Vodă Iliaş, cum ea şi-a fost cumpărat acele părţi de ocină de la Nechita, fratele lui Iacob Moţoc şi de la sora lor, Antemiia, şi de la feciorii ei. Deci Mierla s-a îndreptat şi şi-a pus lor şi fierăe; iară Iacob Moţoc, cu fraţii săi, au rămas din toată legea. Drept aceea, de acum, înainte, să n-aibă a mai pârî Iacob Moţoc cu fraţii săi pe Mierla, jupâneasa lui Steţco, de această pâră nici odinioară peste cartea domniei mele”[13].

1627: Conflictul continuă, în faţa aceluiaşi Radu Vodă şi a boierilor săi, în 2 iulie 1627, când iarăşi au venit „Iacob Motoc şi cu fraţii săi şi au pârât, de faţă, înaintea domniei mele, pe Mierla, jupâneasa lui Steţco ce au fost vornic, pentru nişte părţi de ocină din sat din Liteni, din jumătate de sat, cinci jirebii, şi iarăşi, din sus, din jumătate, a treia parte, cu loc de cinci case din vatra satului şi cu locuri de moară, şi jirebii în ţarină şi cu fânaţ, şi aşa au zis că le este a lor direaptă moşie; iar jupâneasa Mierla a zis că este a ei direaptă cumpărătură acele părţi de ocină, cu moară şi cu loc de curţi, de la Lucoci, fecior lui Vărlan, şi Ştefan, şi Gheorghe, şi Toader, şi sora lor Tudosia, şi de la Marica, jupâneasa lui Lucoci, şi de la Nechita, iarăşi fecior lui Simeon Moţoc, şi de la alţi fraţi şi nepoţi ai lui Moţoc, cum s-au arătat zapise şi mărturii de la dânşii. Deci domnia mea şi cu tot sfatul judecatu-i-am giudeţ dirept, după obicei, şi pe acele zapise de mărturie, şi le-am făcut lor lege ca să-şi ţie jupâneasa Mierla acele părţi de ocină, cu loc de curţi şi cu moară, şi cu tot venitul, iară Iacob Moţoc şi cu fraţii săi au rămas din toată legea domniei mele, dar jupâneasa Mierla s-a îndreptat şi s-au pus fierăe 12 florini în visteria domniei mele. Şi de acum, îna­inte, să nu mai pârască iară Moţoc şi cu fraţii săi pe jupâneasa Mierla de această pâră nici odinioară în veci înaintea curţii domniei mele, iar Iacob Moţoc şi cu fraţii săi, de va fi avut vreo parte acolo, să-şi întrebe cu fraţii săi”[14].

1867: „La 21 iunie, Măria Sa Domnitorul (Carol I – n. n.) a plecat din Iaşi, la orele 7 de dimineaţă spre a merge să viziteze mai multe părţi ale ţării de sus… Sâmbătă, 24 iunie, pornind spre Liteni (de la Burdujeni – n. n.) a urmat cursul Suceava şi a fost întâmpinat de Prefectul Sucevei, dl Cosadini, de dl Vârnav Liteanu, tânărul, şi de dl Silion, şi s-a oprit la case dlui Liteanu, unde a prânzit. La 7 ore plecând din Liteni, a sosit, la 9 ore (seara – n. n.) în Fălticeni”[15].

1882, aprilie: „Soldații mai jos notați, dezertând, sunt rugate toate autoritățile din țară a-i prinde și înainta la corp: Ilie Gheorghe, din comuna Liteni, plasa Șomuz, județul Suceava, părul închis, fața smeadă, sprâncenele castanii, ochii verzi, nasul mic, fruntea și gura potrivite, barba rotundă”[16].

1885: „În ziua de 31 Iulie 1885, Ion Cavaşă din comuna Liteni, judeţul Suceava, ducându-se la râul Siret, ca să prindă peşte, a găsit, la locul numit Cotul Turcului, unde se varsă apa Şomuzului în Siret, un săculeţ de pânză, legat la gură, în care, scoţându-l pe mal şi dezlegându-l a aflat un băiat mic mort”[17].

1885: „La întâia privire, staţiunea (gara – n. n.) Liteni, ca clădire, nu se deosebeşte de celelalte staţiuni similare ei, dar ca îngrijire se distinge, căci faţada ce priveşte spre drumul de fier este îmbrăcată în un soi de verdeaţă, mi se pare rădăcină de vie sălbatică, ceea ce face ca să pară grădină în aer. Staţiunea se află tocmai lângă satul cu acelaşi nume, comună care, pe lângă frumuseţile ei naturale: păduri, la spate, şi apele Suceava şi Siretul, la picioare, dar apoi mai are încă şi linie ferată cu staţiune. Ieşind din staţiune, pe partea ce priveşte mai mult spre Apus, deodată, pe deal, ochii sunt izbiţi de nişte înalţi plopi, care ascund, la spatele lor, frumoasa clădire în 2 etaje, cu zid înconjurată, casa proprietăţii, veche locuinţă a uneia din cele mai strălucite familii boiereşti din partea de sus a Moldovei, vreau a zice familiei Vârnav-Liteanu, aşa de cunoscută bunilor români. Dar, pe lângă acestea, în comună se mai vede o velniţă şi mai multe case particulare şi dughene destul de frumuşele. Ceea ce m-a mirat aici este numeroasa populaţiune evreiască, care, după cum m-au asigurat localnicii, este ca la 30 familii, toate venite de pe aiurea, mai ales din judeţul Botoşani, şi, găsind loc mănos, s-au aciuat aici, trăind desigur tot din spinarea sătenilor. În primul loc am fost izbit de evreimea numeroasă, în al doilea loc îmi plăcu a cerceta despre biserică şi şcoală. Şi cu mare satisfacţiune auzii cuvinte înveselitoare de bunăstare şi prosperitate. Dar, afară de îngrijirea părintească ce prosperitatea o pune în ceea ce priveşte cultura religioasă-morală şi intelectuală, în comună se află oameni cuprinşi, gospodării frumoase, grădini întinse, precum ţi livezi. Apoi o regulă mare, tradusă prin uliţe în cea mai mare parte acoperite cu prund, luat de pe râuleţul Suceava. Această apă izvorăşte din Carpaţii Bucovinei, trece pe lângă târgul Suceava, vechea capitală a Moldovei, şi, după ce şerpuieşte şesul comunei Liteni, cam până în dreptul staţiunii ferate, apoi se varsă în Siret. Însemnez şi aceasta că în direcţiunea îmbucăturii Sucevei cu Siretul, spre Răsărit, se află, în satul Vercicani, fântâna făcută din porunca Marelui Ştefan, ce şi până astăzi sătenii o numesc „fântâna lui Ştefan cel Mare”. / Plecat din Huşi, în luna lui cuptor, şi înfierbântat încă în trenuri, unde vara, mai ales după amiază, se poate lua în ele adevărată baie sudorifică, mi se impunea de la sine a mă răcori în apele ce le aveam la îndemână. Plecai, în acest scop, la Suceava. Deşi, lângă sat, cam la 500 de metri de la ultima căsuţă, totuşi n-am avut parte curând de a ajunge, căci călăuzul zise: „Îi închisă rampa la drumul de fier, să mai aşteptăm, că vine prundăriţa”, aşa numesc oamenii, în partea locului, maşinile ce târâie vagoane cu prund. Trecu şi prundăriţa, după care, trecând şi noi linia ferată, peste puţin sosirăm în şes şi iată şi Suceava. O apă, la vedere, scăzută, aproape limpede şi nu tocmai aşa repede, încât mi se păru un pârâu, poate chiar mâlos, un fel de Prut cu apa-i greoaie şi rece. Dar de câte ori ne înşeală ochii! Apa Sucevei se deosebeşte în totul de alte ape muntoase, ea este caldă, chiar în acel timp când oamenii zic că-i prânzul cel mic, când se ştie că toate apele, de regulă, sunt reci, dar cu deosebire pare ca clocotită seara. Într-un cuvânt, ea este caldă, uşoară, dulce la gust şi de o iuţeală necrezută, încât, la adâncime de 1 metru, curentul te duce, nu e chip a te împotrivi. Dar nu numai atât despre ea, ci cată a mai spune că nu e chip a sta mult în apă şi pentru revoluţia ce-ţi pricinuieşte şi despre care, în urmă, am aflat că chiar sătenilor, obişnuiţi cu ea, le face ameţeală, de câte ori se scaldă, cauza pentru care dânşii nu stau în ea mai mult decât 10, cel mult 15 minute. Eu însă nici atât n-am putut să stau. O împrejurare ca aceasta mă făcu să cercetez dacă această apă este sau nu cunoscută, în acele părţi, ca vindecătoare de ceva. Şi, spre marea mea satisfacţiune, auzii că persoane de o constituţie slabă, după 30 de feredeie, deveniră tari ca fierul, după expresiunea informatorului, ceea ce întăreşte credinţa, în partea locului, că această apă cuprinde, între alte substanţe, şi fier. Calităţile acestei ape şi mar ales căldura ce o posedă m-au pus în poziţiune a mă lăsa în vorbe cu oameni mai bătrâni, de la care am putut atâta prinde că, în vechime, nu ştiu ei cât de depărtată, o tânără domniţă, retrasă la munţi din timpii de restrişte, acolo ea plânge, vărsând şiroaiele de lacrimi, care astăzi le înfăţoşează apa Sucevei. Tânăra femeie n-a murit şi nici poate muri, căci se scaldă vecinic în lacrimi de vieţi prelungitoare. Şi, în adevăr, calităţile acestei ape te fac, şi fără să vrei, să vezi în ea o lacrimă arzătoare, ce fără încetare se varsă din gindura Carpaţilor pe pământul nostru, împrospătându-ne necontenit jalea nemângâiată pentru un trecut glorios. Sub aste impresiuni părăsii Litenii şi mă îndreptai spre mănăstiri. Vă voi mai scrie. / George Aramă”[18].

1886: „În ziua de 14 Mai curent, a plouat bine prin plase şi, în special, la plasa Şomuz-Moldova, judeţul Suceava; ploaia ce a căzut a fost însoţită cu grindină şi la comuna Liteni; din cauza ploii mari şi a furtunii ce a urmat, s-au rupt podeţe, îngrădiri, s-a întrerupt linia căii ferate în mersul de la Liteni spre Dolhasca, s-au mâlit şi distrus arături şi semănături, care se speră a se îndrepta”[19].

1887: „Brevetele de licenţă notate mai jos fiind declarate pierdute, se publică anularea tor, conform art. 11 din regulamentul legii licenţicelor: Brevetul No. 435 al debitantului Neculai Ionescu din comuna Liteni”[20].

1886: „Dl Vârnav-Liteanu, ministrul ţării la Berlin, sosit abia de două zile în Bucureşti, a primit ordinul să se întoarcă cât mai în grabă la postul său; guvernul abia i-a concedat ca, în drumul său, să se oprească, o zi, în Moldova, la Liteni”[21].

1888: „Sunt numiţi debitanţi de tutunuri, timbre, chibrituri şi cărţi de joc următoarele persoane: Dl Ion Neamţu în cătuna Corni, comuna Liteni, plasa Şomuzu, judeţul Suceava”[22].

1889: „Şedinţa Camerei de la 18 Februarie 1889: Dl C. Popovici prezintă o petiţie a 200 de ţărani din comuna Liteni, judeţul Suceava, care cer să li se schimbe pământurile date”[23].

1894: „Liteni, comună rurală, situată la Nord-Estul plasei Şomuzul şi la 37 km de Fălticeni. Se mărgineşte, la Est, cu comuna Fântânele (jud. Botoşani), de care se des­parte prin Suceva şi râul Siret, la Vest, cu comuna Dolheşti, la Sud, cu Dolhasca şi comuna Tudora din judeţul Botoşani, de care se desparte prin Siret, şi, la Nord, cu comuna Si­liştea. Are forma unui poligon neregulat, înclinat spre albia Si­retului. Se compune din satele Liteni, Rotunda şi Corni, cu reşedinţa în satul de la care îşi trage nu­mele. E populată de 652 capi de familie, ce numără 2.870 su­flete sau 1.444 bărbaţi şi 1.426 femei (185 izraeliţi). Contribua­bili sunt 598. Are trei biserici, servite de 3 preoţi şi 5 cântă­reţi, şi 2 şcoli rurale mixte, frecventate de 89 şcolari. În toată comuna sunt 187 băieţi şi 191 fete, cu etatea între 7-12 ani. Bugetul comunei, pe 1892-1893, are, la venit, 7.021,90 lei şi, la cheltuieli, 7.015,30 lei; iar al drumurilor, 1.864 lei venit şi 1.440 lei cheltuieli. În comună sunt 188 cai, 650 boi, 604 vaci, 1.931 oi, 14 capre şi 279 porci. Altitudinea comunei, de la nivelul mării, variază între 335-345 m. E udată de râul Siret şi de pâraiele Humăria, Liteni, Bucşa, Ciobăniţa, Şomuzul Mic, Ghi­dale, Tulburea, Re­cea, Pietrosu şi Maftiesei. Moşia e proprietatea domnilor Gheorghe şi Alecu Vârnav Liteanu şi are suprafaţa de 3.777 fălci, din care 2.390 cultivabile, 1.020 pădure, 159 fânaţ şi restul prundiş şi loc neproductiv. Anul din urmă, s-au cultivat 270 fălci grâu, 544 fălci porumb, 274 fălci orz, 275 fălci ovăz, 4 fălci hrişcă şi 3 pogoane şi jumătate vii. Împroprietăriţi la 1864 sunt 73 fruntaşi, 242 pălmaşi şi 68 codaşi, stăpânind 921 fălci. În comună sunt 2 mori de apă, una cu vapori, o căsăpie, o fa­brică de spirt, ce nu mai func­ţionează, un pod de fier al C. F., peste Suceava, şi altul de lemn, stătător peste Siret. Locuri mai însemnate în co­mună sunt: Vercicani, unde sunt urmele unui pod de piatră şi o fântână despre care tradiţia spune că ar fi făcute de Marele Ştefan.

Liteni, sat pe moşia şi în comuna cu acelaşi nume. Tăbărât pe spinările şi coastele dealurilor Liteni, Bucşa şi Humăria şi pe şesul drept al Siretului, numără 386 case, populate cu 414 capi de familie (190 izraeliţi). Are 369 contribuabili. Vatra satului ocupă 152 fălci, 64 prăjini. Împroprietăriţi, la 1864, sunt 38 fruntaşi, 152 pălmaşi şi 43 codaşi, stăpânind 565 fălci, 60 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Sfântul Nicolae”, zidită de Teodor Vârnav Liteanu, în 1782, împroprietărită cu 8 fălci şi jumătate, servită de 2 preoţi şi 3 dascăli, şi o şcoală rurală mixtă, înfiinţată în 1865, cu un învăţător plătit de stat, frecventată de 50 şcolari. Drumuri principale sunt: la Valea Glodului (8 km), la Ro­tunda (3 km), la Corni (6 km) şi la Vorona (8 km). În 1803, „Liteni, a banului Iordache Vârnav, avea 74 liuzi, plătind 1.124 lei bir anual, fiind şi 18 liuzi de cei fără bir (Uricar. de T. C., voş. VII, p. 246)”[24].

„Rotunda, sat, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Liteni. Tăbărât sub dealul cu acelaşi nume şi pe ţărmul drept al Şomuzului Mic, numără 114 case, în care trăiesc 120 capi de familie sau 515 suflete, din care 250 bărbaţi şi 265 femei (8 izraeliţi), fiind 111 contribuabili. Vatra  satului ocupă 44  fălci, iar locuitorii sunt bunişori gospodari. Moşia, proprietate a domnului A. Vârnav Liteanu, are 1.480 fălci, din care 741 cultivabile, 590 pădure, 81 fânaţ şi restul teren puţin pro­ductiv. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 11 fruntaşi, 49 pălmaşi şi 9 codaşi, stăpânind 181 fălci Are o biserică, cu patronul „Adormirea Maicii Domnului”, clă­dită de V. Liteanu, în 1803, împroprietărită cu 8 fălci şi jumătate, ser­vită de preotul şi dascălul din Corni, cu care formează o paro­hie. Şcoala din Corni serveşte şi acestui sat. Drumuri princi­pale sunt: la Liteni (3 km), la Dolheşti (3.500 m) şi la Corni (2800 m)”[25].

„Corni, sat, numit şi Cornişori, pe moşia Corni-Rotunda din comuna Liteni. Aşezat pe coasta dealului cu acest nume. Numără 120 case, populate cu 118 capi de familie sau 533 suflete (272 bărbaţi şi 261 femei), din care 5 evrei. Contribuabili sunt 118. Locui­torii sunt bunişori gospodari. Vatra satului ocupă 46 fălci şi 54 prăjini. Moşia e proprietatea domnului Alecu Vârnav Liteanu. Dintre proprietarii vechi se ţin minte Zoiţa Lupu Balş şi Ion Canta, de la care, la 1848, trecu la fa­milia Liteanu. În întindere de 231 fălci 65 prăjini, din care 170 cultivabile, 40 fânaţ şi 21 fălci 65 prăjini nefolositor. În acesta nu intră şi pădurea, a căreia întindere n-o cunoaştem. Împroprietăriţi, la 1864, sunt 24 fruntaşi, 41 pălmaşi şi 16 codaşi, stăpânind 173 fălci şi 65 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Sfinţii Voievozi”, zidită de Zoiţa Balş, la 1841, servită de un preot şi 2 cântăreţi şi împroprie­tărită cu 8 fălci şi jumătate. O şcoală ru­rală mixtă, cu un învăţător plătit de stat, înfiinţată la 1890 şi frecventată de 30 şcolari. La 1803, „Corni, moşia dumisale căminarului Iordache Balş, avea 36 liuzi, plătind bir 376 lei pe an. Ei lucrau pământul, având loc de mijloc” (Uricar., de T. C., vol. VII, p. 245).”[26].

1913: „Monstruosul viol din Liteni (Suceava). În ziua de 12 mai, flăcăul Toader Jurea, prinzând în câmp pe fata Aglaea Jurea, verişoara lui, în etate de 12 ani, a violat-o, maltratând-o oribil. Părinţii copilei, aflâd de nenorocirea fii­cei lor, n-au reclamat nimic autorităţilor, din cauza ruşinii ce cădea asupra lor. Văzând însă că boala copilei se agravează din ce în ce, înştiinţează pe agentul sanitar din Liteni, Gh. Baluţă, spunându-i că fata e bolnavă. Examinând-o, însă, agentul sanitar con­stată cauza bolii copilei şi înştiinţează parchetul de fapta descoperită. Autorităţile au dispus, în urmă, ca fata să fie transportată la spitalul din Lespezi, unde muri, însă, în ziua de 14 mai, după grele suferinţe. Parchetul a delegat pe medicul plasei cu facerea autopsiei cadavrului, dând man­dat de arestare contra lui Toader Jurea şi delegând, totodată, pe şeful postulai de jandarmi din Liteni, C. Diaconu, cu ares­tarea criminalului”[27].

1908: „Sunt numiţi debitanţi pentru vânzarea tutunurilor, timbrelor, cărţilor de joc, pulberilor, chibriturilor şi hârtiei pentru ţigarete, următoarele persoane, cărora li s-au liberat brevetele: Lupu Ilie a Paveloaiei, în comuna Liteni, jud. Suceava”[28].

1913: „La Liteni se construieşte, peste Siret, un pod de beton armat”[29].

1922: În 30 octombrie 1922, comisia condusă de judecătorul Ilie Cocea hotăra exproprierea, „pentru cauză de utilitate naţională, din pământul bisericii Liteni, comuna Liteni, plasa Dolhasca, judeţul Suceava, câtimea de 12 ha 34 ari teren arabil şi fânaţ, cu urătoarele megieşii: la nord, moşia Liteni, la sud, cu pădurea Liteni, la răsărit, cu moşia Liteni şi, la apus, cu partea rămasă neexpropriată a bisericii”[30].

1926: „În circumscripţia tribunalului Fălticeni. D. Dimitrie Chirică, judecător inamovibil la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în locul nou înfiinţat. D. Ioan Silivestru, ajutor de judecător la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în postul nou înfiinţat”[31].

1941: „Cercul de recrutare Baia / Itinerarul operaţiunilor Consiliului de recrutare clasa 1942, aprobat de Comandamentul 4 Teritorial, cu ordinul Nr. 2.732 din 31 Ianuarie 1941, / În ziua de Sâmbătă, 1 Martie 1941, Consiliul se transportă, cu trenul, de la Fălticeni-Liteni, şi recrutează tinerii din comunele: Hârtop şi Valea Glodului, din plasa Siret, în localul Primăriei comunei Liteni. / Siretul / În ziua de Duminică, 2 Martie 1941, se recrutează tinerii din comuna Pleşeşti, în localul Primăriei comunei Liteni. / În ziua de Luni, 3 Martie 1941, se recrutează tinerii din comuna Liteni şi transport cu trenul la Liteni-Dolhasca”[32].

1941: Se publică lista Nr. 9 de gradele inferioare (trupă) morţi pentru Patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Iftodi Ilie, caporal, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Liteni, jud. Baia, mort la 7 iulie 1941; Zeamă Constantin, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Liteni, jud. Baia, mort la 14 iulie 1941; Onisei Teodor, caporal, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la 14 iulie 1941; Iurea Teodor, soldat, ctg. 1941 cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la 17 iulie 1941; Mariniuc Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la 17 iulie 1941; Popa Teodor, soldat, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Liteni, jud. Baia, mort la 18 iulie 1941”[33].

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Sireteanu Vasile, învăţător, şeful Subcentrului Liteni; Belcic Gheorghe, învăţător, şeful Subcentrului Liteni; Irimescu Ana, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni; Belcic Eugenia, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni; Pătraşcu Teodora, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni”[34].

1942: „Noi, ministru secretar de Stat la Departamentul Culturii Naţionale şi al Cutelor, / Având în vedere adresele Sf. Mitropolii a Moldovei şi Sucevei Nr. 4.100 şi 5.060 din 1942, / Decidem: / Art. I. Se înfiinţează, fără spor bugetar, parohia Liteni II, jud. Baia, prin dezlipire de la parohia Liteni, acelaşi judeţ, pe data de 1 Iulie 1942. / Art. II. Preotul ajutător Mihai Herţug, de la parohia Sf. Voevozi din Tg. Pascani, este promovat paroh al Parohiei nou înfiinţată Liteni II, pe aceeaşi dată. / Art. III. Postul de preot ajutător de la Parohia Sf. Voevozi din Tg. Paşcani, deţinut de preotul Mihai Herţug, se desfiinţează pe data de 1 Iulie 1942. / Art. IV. D1 director al cultelor este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni. / p. Ministru, Prof. A. Popa / Nr. 35.642/942”[35].

1943: Soţii Nicolae şi Maria Lazăr, care aveau doi copii, Nicolae şi Maria, divorţau, la cererea soţului. „Soţia pârâtă posedă două case în com. Liteni, cu locul împrejmuitor, şi 2 ha, 9.714 mp teren arabil, în ţarina com. Liteni, toată această avere în valoare de 300.000 lei”[36].

1945: „Următorii învăţători se transferă, pe data de 1 Septemvrie 1945, la şcoalele primare din jud. Baia, arătate în dreptul fiecăruia: Grigore Vasile, gr. II, de la Rotunda-Liteni, la Corni-Liteni, post III, casă, teren, vechime în învăţământ; Sireteanu Napoleon, gr. II, de la Dihtineţ, la Liteni, post III, casă şi teren; Bonceag Maria-Luiza, de la Racova-Liteni, la Liteni, fete, post III, apropiere de soţ, funcţionar CFR; Anastasiu Eugenia, gr. def., de la Bogdăneşti, la Rotunda-Liteni, post V, prin încredinţare; Crăciun Gheorghe, gr. II, de la Berchişeşti, Suceava, la Rahova-Liteni, post I, singurul solicitant; Cămăruţ Vasile, gr. II, de la Slobozia-Siriţel, la Siliştea-Liteni, post III, teren;Zgardan Constantin, gr. def., de la Moţca, la Rotunda-Liteni, post IV, casă şi teren; Dimitriu Aurel, gr. def., de la Liteni, la Sârbi-Drăguşeni, post I, interese familiare; Tomescu Eugenia, gr. II, de la Liteni, fete, la Dolheşti M., fete, post IV, mamă văduvă şi casă; Diaconescu Valeria, gr. def., de la Liteni, fete, la Liteni, fete, post IV, interese familiare”[37].

1947: „Următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 Septemvrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia / Regiunea Suceava / Judeţul Baia: Huşeanu Iulia, de la Liteni, fete, la Bogdăneşti Nr. 2; Volosciuc Aldrina, de la Ipoteşti, Suceava, la Liteni, băieţi; Holban Eugen, de la Liteni, la Rotunda; Herescu Eugenia, de la Liteni, fete, la Cristeşti”[38].

1949: „Administraţia financiară a judeţului Baia (Fălticeni)” sesizase Tribunalul Baia asupra unei datorii de 57.741 lei şi solicita scoaterea la licitaţie a „imobilului proprietatea contribuabilului Florentina Ştefănescu din com. Liteni, jud. Baia, imobil aflat în com. Siriţel, satul Bereslogi, jud. Baia, compus din 25 ha teren”[39].

În satul Corni, din comuna Liteni, s-au născut marele pictor Ion GRIGORE şi nepotul lui, poli-instrumentistul Leonard ZAMĂ.

[1] Gonţa, Alexandru I., Indicele numelor de persoane, Bucureşti 1995, p. 161

[2] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XXIV, Iaşi 1930, p. 206

[3] Petriceicu-Hasdeu, B., Etymologicum Magnum Romaniae, IV, Bucureşti 1898, p. CXIII

[4] Iorga, Nicolae, La cronologia vechii domni moldoveni, Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XII, 1931,p. 39

[5] Forescu, V. A., Obiceiurile sătenilor şi Măriuţa din Rădăşeni, în Gazeta Transilvaniei, 9 iunie 1907

[6] Boldur, Alexandru V., Ştefan cel Mare (1457-1504), Madrid 1970, pp. 48, 49

[7] Ghibănescu, Gh., Ispisoace şi Zapise, Vol. I, Partea I, Iaşi 1906, p. 27

[8] Ureche, Grigorie, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţia Const. Giurescu, Bucureşti 1916, pp. 198, 199

[9] Petrescu, Ghenadie; Sturdza, Dimitrie A.; Sturdza, Dimitrie C., Acte şi documente relative la Istoria Renaşterii României, Vol. VII, Bucureşti 1892, p. 995

[10] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XVIII, Iaşi 1927, p. 169

[11] Gligorcea Pisoţchi (Pischie), martor în 1625, tatăl Anei şi al Mierlei din Liteni (Ruşi), menţionat în 1617 – cf. Gonţa, p. 256

[12] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. V, Iaşi 1908, pp. 254, 255

[13] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XXIV, Iaşi 1930, pp. 160, 161

[14] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XXIV, Iaşi 1930, p. 206

[15] Romanulu, No. 1, Anul XI, joi 29 iunie 1867, p. 539

[16] Monitorul Oficial, No. 9, sâmbătă 10/22 aprilie 1882, pp. 207, 208

[17] România Liberă, Nr. 2415, Anul IX, duminică 11 august 1885, p. 1

[18] România Liberă, Nr. 2412, Abul IX, joi 8 august 1885, p. 2

[19] România Liberă, Nr. 2640, Anul X, 25 mai / 6 iunie 1886, p. 3

[20] Monitorul Oficial, No. 58, 14 iunie 1887, p. 1374

[21] Epoca, No. 262, Anul I, miercuri 8 / 20 octombrie 1886, p. 2

[22] Monitorul Oficial, No. 167, 29 octombrie / 10 noiembrie 1888, p. 3899

[23] România Liberă, Nr. 3429, Anul XIII, miercuri 22 februarie / 5 martie 1889, p. 2

[24] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 186-188

[25] Ibidem, p. 287

[26] Ibidem, p. 81

[27] Opinia, No. 1883, Anul X, duminică 19 mai 1913, p. 3

[28] Monitorul Oficial, 16 februarie 1908, p. 9459

[29] Opinia, No. 1880, Anul X, joi 16 mai 1913, p. 2

[30] Monitorul Oficial, nr. 52 din 8 martie 1924, pp. 2627-2631

[31] Monitorul oficial al României, nr. 3, 3 ianuarie 1926, p. 29

[32] Monitorul Oficial, Nr. 49, 27 februarie 1941, p. 981

[33] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043-5051

[34] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565

[35] Monitorul Oficial, Nr. 159, 11 iulie 1942, p. 5731

[36] Monitorul Oficial, nr. 112, 15 mai 1943, p. 3183

[37] Monitorul Oficial, Nr. 248, 30 octombrie 1945, pp. 9578 şi următoarele

[38] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9654

[39] Monitorul Oficial, Nr. 17, 21 ianuarie 1949, p. 178