Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Moara

Constantin Irimia, orbit de strălucirea aleşilor dumneavoastră

MOARA. Documente ale moşiei şi ale obştii bosâncene Moara. 1432, august 14: „Cu mila lui Dumnezeu, Noi Ilie Voievod, Domnul Ţării Moldovei, cunoscut facem şi cu această carte a noastră tuturor, care vor căta la dânsa sau o vor auzi citindu-se, că această adevărată slugă a noastră credincioasă şi boier Isaia a slujit mai înainte sfântrăposatului părintelui nostru cu dreaptă şi credincioasă slujbă, iar astăzi slujeşte nouă cu dreaptă şi credincioasă slujbă. De aceea, noi văzându-l cu dreaptă şi credincioasă slujbă către noi, l-am miluit cu osebita noastră milă şi i-am dat, în Ţara noastră, în Moldova anume Tişeuţii, jumătate de Bosance[1], Selajanii, Dobrovleanii, Medjeva, Borâle, Satul lui Giurgiu, Dreslivele şi Jerdenii. / Aceasta am dat-o slugii noastre, pentru a lui dreaptă slujbă, lui, uric, cu tot venitul, nestricat niciodată, în vecii vecilor, asemenea şi fraţilor lui, înainte şi copiilor lui şi nepoţilor lui şi strănepoţilor lui şi răstrănepoţilor lui şi întregii seminţii a lui, în veci. / Iar hotarul tuturor acestor sate, cu toate vechile hotare, din toate părţile, pe unde din veacul veacului au umblat. / Iar la aceasta este credinţa mai sus scrisului, Domniei mele Ilie Voievod, şi credinţa iubitului fiu al Doamnei mele, Roman … şi credinţa tuturor boierilor noştri mari şi mici”[2].

1456, iunie 13: Din mila lui Dumnezeu, noi, Petru voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că a binevoit domnia mea şi cu toţi boierii domniei mele, ne-am sfătuit şi am dat şi am întărit sfintei mănăstiri de la Moldoviţa hotarul satului lor, La gura Brădăţelului. / Hotarul acestui sat să fie începând de la drumul cel mare al Sucevei, de la movila din pisc, apoi, de la pisc, drept pe vale în jos, până la iazul lui Pancu, apoi, de la iaz, în jos pe pârâiaş, până la iazul Călugăriţei – şi cu iazul în întregime în hotarul mănăstiresc –, apoi, de la acest iaz, în sus, şi toate ogoarele Călugăriţei, apoi, din capătul acestor ogoare, dinspre Şumuz, apoi, pe drum în jos, până la Crasna, apoi, de la Crasna în jos, la piscul ţarinei, apoi, de la piscul acestei ţarine drept peste săpătură, la Şumuz, apoi de la Şumuz, drept la hotarul mănăstirii, în deal. Acesta îi este tot hotarul, ca să-i fie sfintei mănăstiri şi cu satul, şi cu iazul Călugăriţei, şi cu hotarul cât scrie mai sus şi cu satul numit La gura Brădăţelului. Toate acestea să-i fie sfintei mănăstiri de la Moldoviţa uric, neclintit, în vecii vecilor. / Iar la aceasta este credinţa domniei mele mai sus-scrise, Petru voievod, şi credinţa tuturor boierilor domniei mele, mari şi mici. / Şi la aceasta, când am hotărnicit acest hotar, a fost însumi domnia mea, şi a fost mitropolitul nostru, chir Theoctist, şi pan Stanciul pârcă<la>b, pan Micu Crai, pan Petru comis, pan Iurie Serbici, pan Grinco de la Mamurinţi, şi rugătorul nostru întru Dumnezeu, popa Rusu, cu fiul său, Bogdan, şi pan Tador sulger, pan Serchiz voit de Suceava, pan Ivaşco Armeanul, pan Ivaşco Fultuc cu fratele său, şi fiii lui Oprişac, şi pan Mihul stolnic, şi Roman Tula şi alţi destui pani”[3].

1458, august 31: Din mila lui Dumnezeu, noi, Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi, <citindu-se>, că a binevoit domnia mea, cu bunăvoinţă, şi cu gând curat, şi cu inima luminată şi cu tot sfatul, şi am întărit şi am dat sfintei biserici de la sfânta mănăstire de la Moldoviţa, unde este hramul Preasfânta Bunavestire, ca să fie şi de la domnia mea, acestei sfinte biserici, aceşti ţigani, anume: Hărman, şi Bera, şi Badu şi Coman, şi cu toate sălaşele lor, şi cu copiii lor, şi cu toate rudele şi neamurile lor şi nepoţii lor, să fie acestei sfinte biserici uric, cu tot venitul. / Şi, de asemenea, am dat slobozie satului mănăstiresc, anume Borhineşti, ca să nu umble în acest sat nici globnicii de la Suceava şi nici ilişarii, nici podvoadă să nu dea, nici posadă, nici la morile noastre să nu lucreze, nici să nu care vin, nici să nu dea desetină din albine şi din porci, nici să nu gonească în hotarul acestui sat, pe urma răufăcătorilor, şi nici să nu-i prindă, şi la cetatea Sucevei să nu lucreze <nimeni> din acest sat. Iar la oaste să meargă aceşti oameni, când se va întâmpla însumi domniei mele să meargă la oaste, atunci şi aceşti oameni să meargă la oaste, iar altcândva, niciodată. Iar acest venit şi toate slujbele din acest sat, totul să asculte de sfânta biserică de la Moldoviţa. / Şi, de asemenea, am dat de la domnia mea sfintei mănăstiri de la Moldoviţa să facă iazuri sfintei biserici, pe Crasna, mai sus de iazurile lor, să fie sfintei biserici uric în veci, cu tot venitul, neclintit niciodată, in veci. / Iar la aceasta este credinţa domniei mele şi credinţa tuturor boierilor domniei mele, mari şi mici. / Iar pentru mai mare putere, am poruncit credinciosului nostru pan, Dobrul logofăt, să atârne pecetea noastră la această carte a noastră. / A scris Petru al lui Ardău, la Târgul de Jos, în anul 6966 <1458> august 31. // <Pe verso, două însemnări din secolul al XVIII-lea:> Pe ţigani şi pe slobodziia Borghineşti, 6966 <1458> avgust 31; <şi:> Borhineşti, cu ţigan(i). <Altă însemnare, cu litere latine:) Ex Iaso, b 4 1/2, No. 3°. // Iar pentru mai mare putere a tuturor celor mai sus-scrise, am poruncit credinciosului nostru pan, Petru logofăt, să atârne pecetea noastră la această carte a noastră. / A scris Petru al lui Ardău, la Suceava, în anul 6964 <1456>, luna iunie, 13. // <Pe verso, însemnare târzie:> De la Petru v(oie)vod, hotarul a Sf(intei) mă(nă)stiri Moldaviţei, pe satul ce-i la gura Brădăţelului, leat 6964 <1456> iunie 13”[4].

1490, martie 6: „Ioan Despot din Bosance” vinde egumenului Moldoviţei, Anastasie, o prisacă.

1586, august 17: Dvornicul de Suceava Albu hotăreşte partea din satul Burhineşti, ţinutul Suceava, proprietatea mănăstirii Slatina [Tradus în româneşte depe o copie germană]. / Eu, Albu, dvornic de Suceava, mărturisesc cu această scrisoare la mâna călugărilor de la sfânta mănăstire Slatina, precum au venit cu mare jalobă înaintea domniei noastre, zicând că li se împresoară satul Burhineşti din partea vecinilor domniei şi viindu-ne de la du-lui Gheorghie hatman şi pârcălab de Suceava o carte, precum să strâng oamenii buni şi bătrâni din Suceava şi megiaşi de pin prejur, şi am strâns oameni buni şi bătrâni, anume Ursul şi Gheorghie Tabaica, Pană, Nicolai Dobre, Gheorghi Grecu, Cârste Gelep, Costin de Zahareşti. Ionaşco uricar de Rotopăneşti, Mălai de Horecica, Gheflovie de Nimerceni, Şandru vataman de Stupca, Corce vataman de Lămăşeni, Groza ot tam, Ionciul vataman de Bosance, Isaie of tam, Petru vataman de Reuseni, Huţul vataman de Icşeni, Simasco vataman de Hipoteşti, Gavril vataman de Areni, Grizeş ot tam, Corne vataman de Burhineşti, Gavril ot tam şi alţi oameni buni megieşi de pin prejur, deci am hotărât partea de Burhineşti despre partea domnească şi despre hotarul satului Miletin şi despre vlădica dolina şi s-a pus piatră pe deal, mai jos de munte, şi de la această piatră drept prin vale, până la pârâul Crasnii, de acolo în jos peste alte părae la piciorul Levov, drept la drumul mare de la Suceava, de acolo peste drum în jos până la Sapoii tatarschi şi până aici este lor danie de la Alexandru Vodă şi judecând cu oameni buni şi cu sufletul meu şi le-am dat ca să stăpânească această bucată de pământ, după cum s-a zis mai sus şi ca să se ştie. În anul 7094 August 17. / Arhivele Statului Cernăuţi, pachetul Slatina, unde se găseşte copia germană. Se aminteşte că originalul n-a fost semnat de nimeni. Satul Borhineşti sau Burhineşti nu mai există astăzi, a dispărut. El nu este identic cu Bahrineştii, după cum a susţinut I. Bogdan”[5]. Documente anterioare privitoare la satul Borhineşti: 1458, August 31, Roman: Ştefan cel Mare scuteşte slobozia Borhineşti a mănăstirii Moldoviţa de podvod, posad, de munca la morile domneşti, de căratul vinului, de desetina de stupi şi porci, de urmărirea hoţilor, de munca la cetatea Sucevii, vor merge la război numai dacă domnul va merge, în urmă de globnici şi de pripaşari (I. Bogdan : Doc. Stef. c. Mare I. 14)”[6].

1590, iunie 8, Suceava. Cartea lui Bole, şoltuzul de Suceava, şi a câtorva orăşeni, prin care mărturisesc că Evloghie de la Nemerniceni a plătit, pentru fratele său Isaico, o datorie în viu şi bani. „Adică noi, Bole şoltuzul, şi Gheorghie Tăbiie, şi Ionaşco Drăguman şi Drăghinde ţârcovnic, facem mărturie şi dăm ştire cu această carte precum au venit înainte noastră Evloghie de la Nemerniceni şi cu fratele său, cu Isaico, şi au plătit Evloghie, pentru fratile său, pentru Isaico, de mai sus numit, 17 boi şi un cal şi 2 vaci cu viţii şi 10 taleri, bani gata. Pentru aceia dăm ştire şi cu sufletile noastră. Iar spre mai mare credinţa, am semnat şi am pus noi pecetea oraşului întărind această a noastră carte, ca să fie de credinţă. / S-au scris în Suceava. 7098 <1590> iunie 8”[7].

1595: „Luând veste Ieremia Vodă de pogorâtul ungurilor, precum a putut, a strâns oastea ţării şi s-a gătit a stare de război împotriva lui Răzvan. Într-o duminică era, când s-au apropiat oştile ungureşti de Suceava. / Şi-a tocmit oştile Ieremia-vodă asupra târgului, la satul la Areni. Iar oastea leşească, pe care o avea cu sine, a tocmit-o mai la câmp, înspre Şcheia, pe sub un mal, ce este alăturea cu drumul Băii. / Ieremia Vodă, fiind în biserică, la sfânta liturghie, i-au dat de ştire cum oştile lui Răzvan acum se văd şi se apropie de oştile ţării. Dar n-a vrut să iasă din biserică, până nu s-a săvârşit sfânta slujbă. / Şi se ajungea, acum, hărăţii lui Răzvan cu oştile ţării, când a ieşit Ieremia Vodă la oşti, din biserică. S-au întâmpinat oştile, din ambele părţile, şi, după câtăva luptă între oşti, au lovit leşii oastea ungurească, din aripa dinspre Şcheia. / Îndată îmbărbătându-se, şi fruntea oştilor, unde era Ieremia-vodă, a înfrânt pe unguri. Sub Răzvan Vodă a căzut calul, atunci, în război, şi, încălecând pe alt cal, îndată a silit să oprească oastea ungurească, şi a oprit-o, şi pusese războiul iar la loc. / Îndemnându-se, iarăşi, oştile lui Ieremia Vodă, acum, cu leşii în frunte, a început a fugi oastea lui Răzvan Vodă, la care fugă l-au prins oştile lui Ieremia Vodă şi pe Răzvan. şi l-au adus la Ieremia Vodă. Stă movila, şi acum, pe drumul Baiei, de la Suceava, care se pomeneşte drept Movila lui Răzvan, până astăzi. / Când l-au adus pe Răzvan, la Ieremia Vodă, după câtăva mustrare, i-au tăiat, îndată, capul şi l-au pus într-un par, în faţa cetăţii. Iar pe unguri i-au gonit oştile până la munţi, cu mare vărsare de sânge. Fost-a acest război în anul 7104 (1595), decembrie, 5 zile. Aşa s-a plătit şi lui Răzvan răul ce-l făcuse şi el lui Aron Vodă” (Costin, pp. 13-15).

1595: O mărturie importantă despre bătălia de la Moara, din decembrie 1595, o datorăm lui Stanislaw Chanski, comandant polon, care, în 8 februarie 1596, întocmea un raport („ştire”), „în numele oştirii”: „În ziua de 12 decembrie, dimineaţa, a apărut oştirea voievodului Ardealului, cu Răzvan, la Suceava, care este, acum, capitala domniei sale, domnului voievod, pus de către Măria Sa, Regele, domnul nostru; au venit cu el 4.000 de oaste aleasă. De-ai noştri, nu se aflau lângă voievod mai mulţi decât polcul meu, de 550 călăreţi, şi 150 din infanterie polonă…Totuşi, cu această mână de oameni, ne voind să ne afle în Suceava, am ieşit împotriva lui şi, cu aceşti oameni, l-am împiedicat, prin hărţuieli şi larmă, până ce-a sosit, din fericire, domnul staroste al Cameniţei, Jan Potocki, cu polcul său de 600 de călăreţi. / În noaptea aceea, când am venit, cu polcul meu, de la oastea lui Răzvan, pe care am lăsat-o numai la o milă şi jumătate depărtare de Suceava, am aflat aici, în Suceava, polcul domniei sale. A doua zi, dimineaţa, aşezându-ne pentru bătaie, am aşteptat sosirea lui Răzvan, cu care, când a lovit oastea sa asupra noastră, am dat lupta în numele Domnului. / Moldovenii, care aveau să lupte mai întâi, deoarece era în joc şi patria lor, înspăimântându-se de o oaste aşa de puternică, şi care scotea strigăte neîncetate, au fugit; au venit, însă, totuşi îndată, să prade, căci era ce. / Prima luptă a dat-o roata mea, împreună cu roata domniei sale, domnului Zebrzydowski. Domnul Tworzanski, din polcul meu, cu 200 de cazaci, a ajutat bine, având, astfel, puţin de lucru. Alţii, luptându-se, au avut mai mult de lucru, gonindu-i câteva mile, când au început a fugi. / Mai bogată ca oastea ungurească e lucru nemaipomenit să fi fost cândva, fapt care nu-i de mirare. Căci au luat multe comori de ale lui Aron şi s-au întors, înapoi, cu ele, ca la o reşedinţă sigură. Deci mare pradă au adus, din ţara Munteniei, din înfrângerea oştirii turceşti (la Călugăreni, Răzvan Vodă şi ungurii luptând alături de Mihai Viteazul – n.n.). / Răzvan Vodă, însuşi prins, nu îndată, în aceeaşi zi, ci în cea următoare, a fost tras în ţeapă; hatmanul, fratele său, a fost tăiat, la care el privea din ţeapă, încă viu. Oastea lui întreagă a fost, astfel, înfrântă, încât nu se ştie dacă a scăpat vreunul dintre ei pe loc, iar pe cei ce n-au pierit, goniţi de ai noştri, atunci, i-au ucis ţăranii, în timp ce rătăceau pe câmpuri… / Atunci când Răzvan a venit cu oastea voievodului Ardealului şi cu oamenii săi, împotriva noastră, oştirea Majestăţii Sale, Regelui, a fost plecată, în urma voievodului, Caraiman Ceauşu, Barbă-Sură, încercat în treburile războinice, precum se spune, atunci când noi trebuia să dăm lupta, iar Răzvan s-a pornit cu oastea sa, bine aşezată şi mai mare decât a noastră, înaintând în tabăra minunată şi apropiindu-se, acum, de noi, cu strigăte „Isus” Isus! Isus!”, acest ceauş a sfătuit pe voievod să fugă la vreme, spunându-i că oastea noastră nu poate ţine piept oştirii lui Răzvan. Nu şi-a abătut mult ochii, pe care i-a întors, acum, spre pădure, ca să vadă că noi, cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, n-am rămas de râs”[8].

1609, ianuarie 28, Suceava. „Zapisul lui Toader, fiul Agathonei, prin care vinde lui Vasile Şeptilici din Suceava partea sa din satul Nemerniceni, pe Şomuz, ţinutul Suceava, cu heleşteu şi moară. „Adică eu, Toader, ficioriul Agathonii, fratele lui Evloghie din Nemerniceni de pre Şumuz, mărturisesc însumi pre mine cu acestui zapis al mieu cum am vândut a patra parte de giumătate de sat de Nemernireni, ce iaste parte me, fac trei jerebii şi giumătate, aşijdire şi giumătate de heleşteu din gios şi din moara giumătate şi de heleşteu din sus, iară a patra parte. Şi am vândut fratelui nostru, lui Vasilie Şeptelici, şi giupânesii sale Tofana şi ficiorilor săi drept 100 de taler bătuţi, de argint, tot taleri de faţă. Şi mi-au plătit deplin, denainte a mulţi oameni buni şi boieri: Nicolai hotnog şi Dubău hotnog, şi Cârstiian pihnicear, şi Zota vameş, şi Londe nepot Mihilii, şi nainte doi şoltuz, Petru rumânesc şi Norco arminesc, şi Gavril Potlog, şi Ghelasii a Magdalinii, şi Andahur cupeţ, şi Hiorga cupeţ, ginerile Turcului, şi Toader, şi Afvar a dumisale hatmanului, şi Isaico, şi Costin, şi toţi vătămanii de ocolul Sucevii. Şi am vândut cu tot venitul, cum scrie mai sus, ca să-i hie de acmu înainte direaptă ocină fratelui nostru Vasilie Şeptelici şi fimei sale, Tofanii, şi cuconilor săi şi nepoţilor şi strănepoţilor. Şi noi, dacă am văzut de bunăvoia lor vânzare şi tocmală şi deplin plata, noi am pus mai mare mărturie şi peceţile noastre către acest zapis. Şi altul ca să nu se amestice denaintea scrisorii mele, ca să se ştie. / S-au scris în Suceava, 7117 <1609> ghenar 28». / S-au posleduit, Constantin Leondari sulger. / Vel logofăt”[9].

1625, martie 8, Suceava. Uricul lui Radu Mihnea Voievod, prin care întăreşte lui Iane, fost pârcălab, şi jupânesei sale Nastasia un loc de prisacă, cu heleşteu şi livezi, în hotarul târgului Suceava: „Noi Radul voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul Ţării Moldavei. Iată nu venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boierilor noştri moldovineşti, şi mari, şi mici, sluga noastră Iane, fost pârcălab, şi au adus înaintea noastră mulţi oameni buni şi bătrâni din ţinutul Sucevii şi megieşi de pin pregiur. Şi au mărturisit înaintea noastră precum uricul şi ispisoace ce-au de cumpărătură, pre un loc de prisacă, cu un heleşteu şi livezi şi înpregiurul acelui loc, una zvârlitură de arc, ce iaste în hotarul târgului Sucevii, între hotarul Arinilor şi împotrivă Mitohului Armenescu, în Ţarina Mare. Care acest loc de prisacă şi heleşleu şi cu livezi iaste lui driaptă cumpărătură de la Crăstina, preotiasa popii, lui Fodor, nepoata popii, lui Parţic, drept 140 taleri de argint. Iar popii, lui Parţic, i-au fost schimb cu Patru voievod, drept alt loc de prisacă şi de heleşteu, pre pârâul Răchita Niagră, pre hotarul Ipoteştior, însă împreună cu hotarul Cegărenilor şi Teşăuţilor, care i-au fost lui de la Alexandru voievod. Iar după aceea s-au fost făcut şi o moarte de om pre acel loc de prisacă, ce este în dreptul Mitohului Armenescu, şi toţi oamenii s-au lepădat de acel loc; iar popa Parţic au plătit 50 boi. Care acele drese s-au pierdut din mănăstiraa Slatina, în zilele lui Mihai voievod, când atuncea au prădat catanile şi mănăstirea Slalina şi multă avere au luat dintr-ace mănăstire. Deci, dacă am văzut noi, de la atâţia oameni buni şi bătrâni, mărturisire lor, precum că este lui driaptă cumpărătură acel loc de prisacă şi heleşteu şi livezi, ce mai sus scrie, pre ai săi drepţi bani, şi dresele i s-au pierdui din mănăstire Slatina, iar Domnia me, văzând, am crezut, şi iată dar şi de la noi i-am dat şi i-am întărit mai sus-numitului slugii noastre Iane, fost pârcălab, şi giupânesii lui, Nastasii, fata lui Sima herar, pre acel loc de prisacă, cu heleşteu şi livezi cu tot venitul, ce iaste în hotarul târgului Sucevii, între hotarul Arenii, în ţarină, şi în dreptul Mitohului Arminesc, ca să-i fie driaptă ocină şi cumpărătură, şi întăritură şi uric, neruşuit nici odinioară. / Şi alţii să nu se amestice. S-au scris în Suceava, 7133 <1625> martie 8, / Domnul au zis. / Dumitraşcu vel logofăt au învăţat / Borălianul a scris”[10].

1633 martie 12. Uricul lui Alexandru Iliaş voievod, prin care întăreşte lui Pătraşco şi fratelui său Frangole vătaf de aprozi, stăpânirea asupra satului Areni, cu heleşteul Luciul şi cu alte locuri do heleşteie din ocolul ţinutului Sucevei. „Noi Alexandru Iliaş voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn Ţării Moldavii, iată, aceste adevărate slugile noastre, Pătraşco, cu fratile său, Frangoale, ce-au fost vătav za aprozi, au slujit altor luminaţi domni, înainte noastre, ce-au fost cu dreptate şi cu credinţă, iar astăzi au slujit şi noao cu dreptate şi credinţă. Drept aceia, văzând noi a lor driaptă credincioasă slujbă cătră noi, i-am miluit cu osebită mila noastră şi li-am dat şi li-am întărit şi li-am miluit şi de la noi, întru al nostru pământ Moldaviei, a lor driaptă ocină şi danie şi miluire din ispisocu de danie şi miluire, cu mare blăstăm, ce-au avut de la Moisei Movila voievod, un sat, anume Arenii, un heleşteu, anume Luciul, şi cu alte locuri de heleştei şi cu tot venitul, ce-i în târgul Sucevii. Pentru aceia, ca să le fie şi de la Domniia mea slugilor noastră, Pătraşco şi fratelui său, Frangole biv vatav za aprozi, acel de mai sus numit sat, anume Arenii, şi cu un eleşteu, anume Luciul, şi cu alte locuri de heleştei şi cu tot venitul, driaptă ocină şi moşie şi danie şi miluire şi uric şi întăritură şi cu tot venitul, neruşuit nici odinioară, în vecii vecilor. Şi altul să nu să amestice. Domnul au poruncit, / 7141 <1633> martie 11 / Noi Alexandru Iliiaş voievod. / Cârstea Damiian a scris. / S-au posleduit, Constandin Leondari sulger, Vel logofăt”[11].

1664, februarie 1: Eustratie Dabija, domnul Moldovei, porunceşte lui Cîrstea, portar de cetatea Sucevei, lui Miron Stîrcea, vornic de Suceava, lui Eremia Cîrcu, fost portar, lui Vasile Mălaiu şi lui Ilie Murguleţ să judece pricina dintre Andriiaş „ci-au fost şetrar mare pe sat Areni”, şi Apostol, feciorul Iorgăi, care, împreună cu Arenii, i-a împresurat un loc „la o odae, la Frumoasa, în ţarina târgului”, pe care l-au ţinut moşii şi părinţii lui, şi cu oameni buni „să socotească la acea odae” şi să stâlpească locul ce se va alege lui Andriiaş şetrariul, după cum stăpânit moşii şi părinţii lui. Racoviţă mare logofăt a învăţat[12].

1671 februarie 3: Carte domnească a lui Gheorghe Duca voievod, prin care scuteşte cinci oameni ai Episcopiei Armene din Suceava de dajdie, de bir, de taleri, de lei, de orţi şi de toate cheltuielile faţă de târg şi de bresle. / „Adică Domnie me m-am milostivit şi am lăsat episcopului armenescu di la Suceavă, di la episcopie şi de mitocu, cinci omini să hii di scotială şi să fii în paci di dajde, şi de birol lor, şi de taleri, şi de lei, şi de orţi şi de alti tabli şi de cheltuială di totu să fii în paci, să nu aibă strânsura la nimica nici cu târgul, nici cu briaslile. Aşişdire di acum înainte să aibă a-şi chima şi a-şi strângi ominii armeni din Ţara turcească sau din Ţara Leşască. Câţi armeni vor veni acolo dintr-altă ţară şi aceea să fii în paci di toati câti mai sus scriem. Şi dacă vor veni acolo la ipiscopie, să vie aici la Domnie me, să le facim cărţi di odihnă, să n-aibă nici un val di la nimeni. Pentru aceea şi voi, toţi slujitori, să nu le faceţi val şi asupreli, ca cine va învălui de mari certări va hi. Aşişdire şi pâini câtă vor ara ominii şi vor sămăna pre hotarul episcopii să nu e pâini de la zeci pre sama Donmii meli, nici alt nime să nu-i învăluiască, ci să aibă a lua din zeci, din pâine şi din tot venitul episcopul arminescu. Iară mai mult să nu cutezi a învălui presti carti Domnii meli. / Leat 7179 <1671> fevruarie 3. / Ian Duca voievod”[13].

1671, martie 9. „Zapisul lui Gheorghe vătămanul şi cu toţi sătenii din Tătăraşi, ţinutul Sucevei, prin care vând lui Ilie Drăguţăscul mare armaş şi cumnatului său, Ioniţă Şeptelici medelnicerul, o bucată de loc din hotarul Tătăraşilor, cu 60 lei bătuţi. Adică eu, Gheorghie vătămanul, şi cu toţi sătenii din sat, din Tătăraşi, din ţinutul Sucevii, anume: Drăgşan păscariul, şi Ionaşco tij păscariul, şi Costantin cel Bătrân, şi Nacul rotariul, şi Ştefan fratile lui Costantin celui Bătrân, şi Ursul feciorul Flueraşului, şi Vasilie Ficiorul Lupului, şi Apostol ficiorul preotesii, şi Gavril ficiorul lui Gheorghiţă celui Bătrân, şi Mihail, şi Neculai ficiorul Dancii, şi Ursul Apreotesii, şi Neculai Apopii şi Dumitraşcu ficiorul lui Drăgşan, scriem şi mărturisim cu acestu adivărat zapis al nostru cum noi, de nime siliţi, nici asupriţi, ce de a noastră bunăvoie, am vândut o bucată de loc din hotarul nostru, a Tătăraşilor, care bucată de loc intră în hotarul Nemircenilor, din valea Zăpodii Băeşilor (Zăpodie – vale lungă şi plată, adăpostită de înălţimi, platou) şi dintr-a Mihăeştilor despre Şomuz, de unde să inpreunează podiile, din vale până în Drumul Băeşilor, ce vine Drumul cel Mare de la Bae, de la podii ce să suie drumul în deal, pe diasupra Strâmbului, heleşteului, culme pe Drumul cel Mare, până la Podul cel de Piatră, la Puţul cu Cumpăna, unde să chiamă la Podişoari; şi acole iar să înpreună iarăşi cu hotarul Nemircenilor. Ace bucată am vândut-o noi dumisale lui Ilie Drăguţăscul marile armaş, şi giupânesii dumisale, Saftii, şi cumnatului dumisale, lui Ioniţă Şeptelici medelniceriul, drept 60 de lei bătuţi, ca să fie dumilorsale driaptă ocină şi moşie, în veci, şi cuconilor dumisale, şi nepoţilor şi strănepoţilor, în veci neclătită. Şi ni-au dat dumnialor toţi banii deplin în mânule noastre. Deci noi, văzând plată deplin, am făcut acest zapis la mâna dumilorsale ca să-şi ţie dumnialor acel loc, ce mai sus scrie, în veci, şi să aibă dumnialor a-şi face şi dresă domneşti. Şi la această tocmală a noastră tâmplatu-s-au mulţi boeri, anume: dumnialui comisul Ştefan Brăescul, şi dumnialui Vârlan Rusul logofătul, şi dumnialui Ionaşcu armaşul, ficiorul Naculni, şi dumnialui Ilie Zbera vornicul, şi Pătrăşcan Tăutul, şi dumnialui Vasile Aramă, şi Dumitraşo Hagi de Suceavă şi alţi mulţi boeri şi oameni buni carii vor iscăli mai gios. / Şi pentru mai mare credinţă, ni-am pus toţi peceţile la acest adivărat zapis al nostru; şi aceşti boeri toţi au iscălit, ca să să ştie. / 7179 <1671> martie 9. / Gheorghie vătăman. / Drăgşan păscar. / Ionaşco păscar. / Costantin Nacul. / Ştefan Ursul. / Vasilie Apostol. / Gavril. / Mihăilă. / Niculai Apopii. / Dumitraşo. / Ştefan Brăescul comis. / Vârlan biv logofăt ical. / Ilie Zbera vornic. / Pătrăşcan Tăutul”[14].

1677, April 21: Antonie Ruset VV dăruieşte episcopului armenesc din Suceava, pentru episcopie şi pentru Mitoc (locul pentru făcutul fânului, din jurul mănăstirii Hagigadar – n. n.), 5 familii de scutelnici; aceştia să fie scutiţi de orice dare, precum zloţi, taleri, lei şi de toate celelalte angării şi să nu fie supăraţi de nimeni, nici de târgoveţi, nici de alţii. Şi de acuma înainte să fie tari a chema mai mulţi armeni din Ţara Turcească sau din Ţara Leşască. Armenii care vor veni în ţara noastră să fie scutiţi, după cum scrie mai sus, iar dacă vor veni la episcopie, să vină la domnia noastră, ca să le dăm o carte de scuteală, pentru a nu fi supăraţi de nimeni. Iar voi, dregătorilor, să nu-i supăraţi, iar cine le va face asupreală va fi de mare pedeapsă. Iar de pe roadele ce vor creşte pe pământul episcopesc, ca şi la Mitoc, să nu se ia de a zecea şi nime să nu-i supere, ci episcopul armenesc să ia de a zecea din roade şi din toate veniturile”[15].

1701, iulie 25: Ilie din Bosance cumpără nişte boi furaţi de la Nicolai Perjul, din Rădăşeni. Alţi doi bosânceni, „Vasilie Arămescul, diacon de Bosance, şi Gheorghiţă, vătăman tot de acolo”, sunt menţionaţi, în 16 februarie 1724, ca martori la hotărnicirea Tişăuţilor.

1707 mai 8. Carte domnească a lui Antioh Cantemir voievod, prin care întăreşte lui Panaite, fost mare postelnic, satul Areni, din hotarul târgului Suceava, cu heleşteul din mijlocul salului. „Noi Antioh Cantemir voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn Ţării Moldaviei. Dat-am cartea Domniei mele credincios şi cinstit boerinului nostru, dumnealui Panaite biv vel postelnic, ca să fie volnic cu cartea Domniei mele a ţine şi a propri satul Areni, cu tot hotarul şi cu tot venitul, care este driaptă ocină şi moşie a dumisale. Aşijdere, să aibă a ţine şi a propri şi un hăleşteu care este în mijlocul satului Arenilor. Pentru care hăleşteu au avut dumnealui întrebare cu Ursul Bulai, zicând Bulai cum că acel hăleşteu l-au cumpărat moşii lui de la un târgoveţ de Suceavă, arătându-ne un ispisoc di-ntăritură de la Ştefan sin Vasilie voievod. Iar boiarinul nostru, carele mai sus scriem, au dat samă cum acel hăleşteu au fost pe loc domnesc a târgului nostru a Sucevii. Şi s-a apucat că va dovedi cu drese făcute mai denainte decât ispisocul Ursului Bulai. Deci şi Domniia me li-am fost dat păsuială, ca să-şi aducă dumnealui Panaiote postelnicul dresăle de dovadă. Deci când au fost acmu, ni-au trimes dumnealui un ispisoc de la Alexandru Ilieş voievod, scriind cum acel sat, ce mai sus scriem, anume Arenii, l-au dat danie, cu toate heleşteile şi cu tot locul ales şi stâlpit Moisii Movilă voievod lui Frangole ce-au fost vătav de aprozi şi fratelui său, lui Irimie Vînculeţ biv aga. Pentru aceea să aibă a popri şi a ţine şi acel hăleşteu despre Ursul Bulai, iar cui va păre cu strâmbul, după ce vom vini în scaun cu sănătate, să vie să-şi întrebe. Iar boiarinul nostru postelnicul Panaiote să aibă a ţine şi a stăpâni, precum îi scrie dresul de la Alecsandru Ilieşi vodă. Şi nime să nu ste înpotriva cărţii Domnii mele. / 7215 <1707> mai 8. / Singur domnul au învăţat. / Axintie uricari”[16].

1715, martie 1: Necolai Alexandru Mavrocordat Voievod scrie la toţi slujitorii ţinutului şi ai târgului Sucevii pentru mitropolia Moldovii, ajunsă la „mare scăpăciune şi răsăpă din zavistiea nepriitoriului”, întocmind satul Bosancii, de la Suceavă, cu „rupta” să dea pe an 5 sferturi, sfertul de 45 ughi, deci într-un an 230 ughi, zlotaşii să nu intre în sat, ci ei vor da banii la vremea sfertului la mâna mitropolitului, iar acesta îi va trimite la visterie. Gorştinarii nu vor lua diseatina de stupi şi gorştina de oi şi de mascuri, ci aceste biruri s-au dăruit mitropolitului „ca să fie de ajutor la sfânta mitropolie”. Preotul din Bosanci îşi va da gorştina şi desetina în mâna mitropolitului, iar disetnicii şi gorştinarii de tară să nu-l supere. La oamenii de Bosanci să nu între nici un fel de globnici, nici şugubinari, nici pârcălabi de acel ţinut, nici vornici de Suceava „nici a-i giudica, nici a-i certa”, îi va judeca şi certa numai mitropolitul. Numai „dacă vor face între dânşii moarte de om sau furtuşag, atunce să va socoti cu divanul domnescu”[17].

1729, Dec. 24: Gheorghe, mitropolitul Moldovei, dăruieşte mitropoliei satul Nimercinii cu biserică de piatră şi cu temelie şi pivniţă de piatră, din care 1/2 sat fusese cumpărată de el de la Silioneasa, iar 1/2 de la Ciudin, amândouă părţile cu suma de 500 lei. Dăruieşte totodată şi heleşteul Strâmbul pe valea Capeştei armeneşti, pe care l-a cumpărat de la Ştefan Eni logofăt şi de la Şeptelici pentru suma de 170 lei (Erbiceanu Constantin: „Istoria mitropoliei Moldaviei si Sucevei”[18].

1737 aprilie 21. „Zapisul lui Dima Iolăş, prin care dăruieşte mănăstirii Sfântul Ilie un loc din hotarul târgului Suceava, în Ţarina Mare, învecinat cu locul mănăstirii. „Adică eu, Dima sin Gheorghiţă Ioliţ, şi cu femeia me, Sanda, şi cu nepoţii miei, care mai gios s-or iscăli, făcut-am credincios zapisul meu la mâna egumenului Ghelasii şi a tot soborul ot svinta mănăstire care este hramul lui Sveti Ilie, pe cum având eu un loc în Ţarina Mari, de la părinţii miei, care se hotărăşte cu locul mănăstirii şi den sus şi den gios, eu, de nimine silit şi neasuprit şi neavând feciori, am dat acel loc danie svintii mănăstiri, să fie pomenire a tot rodului nostru, în veci. Iar egumenul şi cu soborul svintei mănăstiri, văzându-mă că sunt om slab, ei, de bunăvoe lor, mi i-au dat doi giunci şi o vacă. Şi li-am arătat şi locul, care locul slujeşte den Drumul Horodnicenilor în gios, înpotriva dumbrăvii popii, şi parte den sus are semn den movilă în movilă, iar parte den gios slujeşte până în coda Luciului care este heleşteul svintii mănăstiri, iar de-a lungul slujeşte până în zare dialului: de-a lungul sunt semne, tot moviliţe, de amândoo părţile. Însă dentr-acest loc, cari mai sus serie, fiind eu la o slăbăciune, am dat loc, cari face tot doo stoguri de fân, care are şi zapis Pădure de la mine şi răspunde în zapis cât slujeşte acel loc den bordei pân-Înpuţita. Şi această bucăţe de loc Ştefan sin Ioniţă Iolăş despre miazănopte, den ezăr, pân la Soci, gropşora cu soci, care şi aceia au dat Ştefan cuvios svintii mănăstiri să fie pominire pentru sufletul părinţilor dumisali şi a dumisali şi pentru aceasta au iscălit şi al doile din noi am dat să fie driaptă moşie svintii mănăstiri, în veci. Iar cine s-ar scula cu pricină, iar care s-ar scula ca să strice den niamul nostru pentru această moşie să fie supt blăstămul Domnului Isus Hristos şi a Maicii Precistii şi a tuturor svinţilor şi a hramului lui Svetii Ilie şi a tot săborul, să fie neertat, în veci. Şi acest zapis s-au făcut înainte svinţie sali părintelui Isaie, dichiu de Suciava, şi înainte dumilorsali vornicilor de Suciava şi altor omini buni, cari mai gios s-au iscălit. Şi s-au iscălit şi părintele dichiu şi dumnalor vornici şi pentru mai mari credinţa m-am şi iscălit. / Let 7245 <1737> aprilie 21. / Şi eu, Dima, m-am iscălit. / Eu, Ştefan sin Ioniţă Ioliş. / Eu, Nica, nepot de soră Dimii. / Eu, Mihălachii, nepot de soră Dimii. / Gavril sin Gligor olar. / Ursul zet Dimii. / Mihai zet Dimii. / Eu, Vasili Pădure sin lui Gavril Pădure, m-am tânplat. / Eu, Costantin olar sin lui Gligor olar, m-am tânplat. / Eu, Ion ciobotar sin lui Tudose ciobotar, m-am tânplat. / Eu, Ion Acârstinii, m-am tânplat. / Nicolai zet Ioliş m-am tânplat. / Eu, Andrii Zgărîibrîndză, m-am tânplat. / Eu, Ursul Gorca, m-am tânplat. / Dinaintea noastră s-au făcut acest zapis: Isac dvornic Suceavschii. / Ilie Şeptelici vornic m-am tânplat. / Toader Bădiliţă vornic Suceavschi m-am tânplat. / Iordache Cărăge m-am tânplat. Az Ioasaf egumenos ot Dragomirnus. / Această danie s-au făcut înainte noastră şi pentru adeverinţă am iscălii şi noi, / Antinii Mitropolit Suceavschi Ctitor. / Şi pentru o burată loc a lui Ştefan Iolăş au fost dată rău şi am ras-o”[19].

1748, ianuarie 24, Suceava. „Ileana Şeptilicioaia, fata lui Ene Barbălată, cu feciorii Costân şi Ştefan, vând lui Vasile Pădure ocina lor, moştenită de la părintele ei, un loc în câmp numit Frumoasa cea Mare, având pe acel loc un heleşteu, cu loc de prisacă alături, cu 95 lei bani gata. Martori : Naftanail ieromonah, Dan vameş, Naftanail egumen Solcăi, Petre Chelealbă, Neculai curătoriul, Neculai Chiţăscul, Ursachi Foti, Bogdan Atomii a Ciuntului, Ştefan Iolăş şi alţii. A scris Iorest ieromonah, ecleziarh la mitropolie”[20].

1748, noiembrie 16: Costin Şeptelici, cu rudele sale, vinde lui Vasile Pădure un heleşteu şi-i dăruieşte o bucată de loc, amândouă situate lângă Frumoasa cea Mare, ţinutul Sucevei. „Adecă eu, Costin Şeptelici, împreună cu fratile meu Ştefan Şeptelici, feciorii lui Iliea Şeptelici, şi cu maica noastră Ileana, fata lui Enachi Barbălată, făcut-am acest adivărat zapis, de nime siliţi, nici asupriţi, ci de a noastră bună voea la mâna dumisale hinului nostru Vasile Pădure, precum i-am vândut al nostru drept un heleşteu ci este în Frumoasa ce Mare, pe de amăndoao părţile cât slujeşti vatra hăleşteului, de o parte să hotărăşte cu Litenii şi de altă parte să hotărăşte cu moşia lui Canţiriu târgovăţ din Suceavă şi din coada hăleşteului din drumul cel mare în sus să hotărăşti cu moşiea lui Sfeti Neculai care o stăpâneşti acum o fată Iliea. Deci noi i-am vândut a noastră dreaptă ocină şi moşiea, după cum scrie mai sus, dumisale hinului Vasile Pădure drept optzeci lei noi, ca să-i fiea în veci neclătită dumisali şi fii(lor) dumisale şi nepoţilor; dar cine s-ar scula dintre neamurile noastre să n-aibă treabă cu dumnealui Vasile Pădure, ci cu noi să-ş întrebi de va avea ceva, căci acest heleşteu nu este despre parte Şiptiliceştilor, ci iaste despre parte moşului nostru Enachi Barbălată. Şi la această vănzare a noastră s-au întâmplat mulţi oameni buni şi bătrâni târgoveţi din Suceavă. Şi pentru mai bună credinţa mai gios s-au iscălit, care au ştiut carte, iară care n-au ştiut, şe-au pus degitile. / Leat 7257 noem. 16. / Ileana Şeptilicioaea; Costantin Şeptilici; Catrina Şeptilicioaea; Ştefan Şeptilici. Ermonah Aftanasi proegumen Sintiliea m-am întâmplat. / Ne-am iscălit care mai gios ne vom pune şi degitile şi iscăliturile jidoveşti (şi) armineşti. / Eu, popa Vasile martor; eu, popa Toader protopop ot Suceava m-am tămplat; eu, Isac m-am întâmplat; eu, Manolachi sin Andrei celui mari din Suceavă. / Deosăbit i-am mai dăruit altă bucată de loc tot dintr-acesta hotar a Frumoasăi cei Mari de pe ceea parte care şi aceasta să hotărăşte cu Litenii, precum merg movilele în rând pe zare d(e)alului, precum să hotărăşti moşiea, care sănt mai gios, care să hotărăşte cu Zâpodia Vlădicăi pănă unde să împreună păraile la iaz în coada Luciului; şi iată şi noi de bună voea noastră ne-am socotit dinpreună cu fraţi meu Ştefan şi cumnata noastră Catrina, care au ţinut-o Ion Şeptilici şi i-am dăruit finilor noştri celor mai mici, de care şi ei ne-au comandat părinţii noştri, fiind noi la scăpăciune. / Deci şi noi vazind că ne-ar face atâta bine, i-am dat această moşiea ce arată mai sus, iară care dintrc neamul nostru s-ar scula, cu dumnelui să n-aibă treabă, cu noi să-ş întrebi, fiindcă aceasta bucală de loc nu este a Şepleliceştilor, ce esle a lui Eni Barbălată, a părintelui maicii noastre. Iar care s-ar scula din neamul nostru să fiea supt blăstăm şi afurisit şi pentru credinţă ne-am şi iscălit de iznoavă, că această parte iaste dată ca să să cr(e)ază. / Let 7257 mai 12(1749). / Costăn Şeptelici; Ştefan Şeptelici; Catrina Şeptelicioaea; Ştefan Cocioacăş (?); Ion cibotar staroste; popa Toader m-am întâmplat; Neculai Chiţăscul; Ştefan Iolăş; Gheorghi Chiţăscul; Ion Brânză tărgovăţ bătrân. // Copie. Documentul din 16 noiembrie 1749 a mai fost iscălit de Şloima, fiul lui lsac, Heiş mori la Ierusalim, Lupul şoltuz, ginerele Măriei. A scris Grigori Moisa; iscălitură armenească”[21].

1749, mai 12, Suceava. „Constantin Şeptilici, Ştefan Şeptilici, Catrina Şeptilicioaia, fiind lipsiţi de mijloace şi ajutaţi la înmormântarea părinţilor lor de finii lor, fiii lui Vasile Pădure, dăruiesc acestora o bucată de loc din moşia Frumoasa cea Mare, ce se învecinează cu Litenii, pe unde merg movilele în rând pe zarea dealului, cu Zăpodiea Vlădicăi, până unde se împreună pâraiele la iaz, în coada Luciului. Acest loc a fost al lui Ene Barbălată. Martori: Ion Cibotar staroste, popa Toader, Neculai Chiţăscul, Gheorghe Chiţăscul, Ştefan Iolăş, Ion Brânză târgoveţ bătrân”[22].

Zicălaş şi cobzar: profesorul Constantin Irimia

1752 mai 17, Iaşi. Scrisoarea de cercetare a marelui vornic Radu Racoviţa şi a hatmanului Constantin Razul, întărită de Constantin Racoviţă voievod, în pricina dintre Mitropolia Moldovei şi negustorii suceveni Şeptilici, Vasile Pădure, Bulai, Zotta, mănăstirea Sfântul Ilie, pentru unele bucăţi de loc, pe care aceştia le deţin din moşia satului Areni. / „Noi Constantin Mihai Cehan Racoviţă voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu, al Ţării Moldovei, am întărit cu semnătura şi pecetea noastră toate acestea, precum şi cele cuprinse în această scrisoare, după constatarea marilor noştri boieri şi după judecata noastră domnească. Noi Constantin voievod m.p. Cu aceasta facem noi toţi ştire, celor care au nevoie s-o ştie, în ce fel, ca urmare a poruncii domneşti a prea înălţimii şi prea puternicei sale, a voievodului Constantin Mihai Cehan Racoviţă, noi am discutat în pricina certurilor cu biserica Mitropoliei, apoi cu câţiva negustori din Suceava, de asemenea am ascultat plângerea lui Şeptelici, apoi pe cea a călugărului Parftenie, stareţul mănăstirii Sfântul Ilie, pentru o bucată de loc aparţinând bisericii Mitropoliei, care teren se află pe locul satului Areni. Despre aceasta ne-a spus cinstitul părinte şi mitropolii al Moldovei, Iacob, cum că înainte ca Arenii să fi aparţinut bisericii Mitropoliei, era dimpreună cu pământurile Sucevei. Ne-a arătat porunci vechi şi noi în care este scris că satul la început a fost o danie de la decedatul voievod Moise Movilă, care l-a dăruit lui Frangolie vătaf de aprozi şi fratelui acestuia, Ieremie Vănculuţ fost agă (sau colonel). După moartea acestora a ajuns acest sat în posesia femeii lui Frangolie, Axenia, care era sora lui Ursachi vistiernic. După moartea acesteia a ajuns acest sat la Ursachi vistiernicul, iar Dumitru postelnic, fiul lui Ursachi, a vândut mai apoi satul lui Abăza Ilie vornic. Pomenitul Ilie Abăza l-a dat, mai departe, prin cumpărare, lui Panaietachi postelnic, fiul acestuia, anume a lui Panaietachi postelnic, a amanetat acest sat turcului Mersin pentru o datorie. Turcul l-a vândut în virtutea drepturilor sale decedatului chir mitropolit Ghedeon; în felul acesta şi satul acesta a ajuns în posesia sfintei biserici, care îl stăpâneşte şi în prezent. După aceea, sfântul părinte şi mitropolit a chibzuit şi a văzut că hotarele acestui sat sunt încălcate de către negustori, care au pătruns până în mijlocul satului. În acelaşi timp au ridicat pretenţii asupra câtorva locuri, pretinzând că acestea le sunt rămase de la părinţii şi bunicii lor. Despre aceasta au prezentat chiar scrisori de cumpărare, cum că ei au cumpărat unul sau altui din locuri, de la alţi oameni. Între aceştia s-au evidenţiat Şeptilicii, mănăstirea Sfântul Ilie, Vasile Pădure, familiile lui Bulai şi Ştefan Zotta. Şi înălţimea sa, Domnul, a trimis până acolo un hotarnic, şi anume pe domnul Vasile Buhăiescul fost medelnicer, ca acesta să cerceteze pricina şi să hotărnicească hotarele pomenitului sat, după scrisorile aflătoare la biserica sfintei Mitropolii. După ce s-au văzut atare scrisori şi mărturii ale boierilor, în privinţa hotarelor, după aceea unii au fost chemaţi să vină într-acolo, la el, ca Teodor Bădeliţă fost vornic de Suceava, Constantin ţi Ştefan Şeptilici, părintele ieromonah Parftenie, egumen de Sfântul Ilie, şi alţi negustori din românii şi armenii bătrâni, cărora îndată le-a citit în întregime fiecare înscris în parte prezentat. După aceea, a găsit chiar şi natura acestui lucru, că într-o scrisoare de danie pe acest sat, pe care a semnat-o decedatul domn Alexandrii Iliaş, din anul…, este scris că acest fel de document l-a întărit pomenitul domn lui Frangoli vătaf de aprozi şi fratelui acestuia, Ieremia Vaculuţ aga, în virtutea unui hrisov şi a daniei păstrate de la domnul Moise Movilă, care document însă s-a pierdut, totuşi este destul despre aceasta dovada domnului Alexandru Iliaş dată înscrisului de întărire în privinţa acestei danii, în care înscris este însemnat că satul Areni a fost dăruit împreună cu un iaz numit Luciul, împreună cu alte locuri aparţinătoare de acesta, apoi veniturile acestora, din hotarul Sucevei. Încolo, în ceea ce priveşte această danie, în document nu sunt notate, de jur-împrejur, semnele hotarnice, şi chiar nici un alt document de hotărnicie nu s-a aflat, decât unul singur, de la decedatul chir mitropolii Nichifor, care a hotărnicit bucăţile de loc şi hotarele acestui sat Areni, pe o parte de-a lungul hotarului de la mănăstirea Sfântul Ilie şi la Drumul Mare care duce la Câmpulung, începând de la târg, până la sfârşitul hotarului, unde acest hotar se întâlneşte cu cel al Zahareştilor şi Liteniior, după cum arată, de mai multe ori, hotarnica lui Agărici vornic de poartă şi înscrisul lui Simion Cheşco uricar, care au fost hotarnici. De partea cealaltă, însă, satul Areni nu a fost hotărnicit, din cauză că satul Areni a fost în numeroase certuri cu acei negustori, cu acei călugări de la Sfântul Ilie şi cu acei Şeptilici, acestea sunt deci sus pomenitele cauze, care s-au furişat cu terenurile aparţinătoare în mijlocul satului Areni. Toate pricinile la un loc însă le-a cercetat înainte pomenitul hotarnic Vasile medelnicer. Acesta a poruncit ca ei să dovedească în ce fel părinţii acestora au dobândit astfel de terenuri, dacă eventual le-au fost dăruite de cineva. Astfel, trebuie să prezinte documente scrise şi domneşti, deoarece este bine cunoscut că locul a fost domnesc şi nimeni nu este împuternicit să posede un teren fără danie, după cum este şi în timpurile de azi, că dacă un loc sau altul se află fără proprietar, chiar să nu fi fost dăruit nimănui, aceste locuri aparţin întotdeauna domniei şi nimeni nu are nici un drept pe acestea să le ia în posesie. Şi aceştia nu au putut să arate că au vreun document domnesc, ci au vrut să se justifice numai cu câteva scrisori de cumpărare, că aceste locuri le-au cumpărat unii de la alţii. Despre un loc sau altul nu a ieşit la iveală nici un înscris, ci s-a pretins că acestea au fost pierdute. La sfânta mănăstire a lui Ilie s-a aflat numai un singur document domnesc pentru câteva bucăţi de loc, care teren a fost danie pentru mănăstirea Sfântul Ilie. În acelaşi timp, pentru un iaz cu locuri de arat, cure a fost răscumpărat de la Şerban şi decedatul Cantacuzino stolnicul, despre aceasta a fost găsit un hrisov scris de decedatul domn Ştefan Vasile pentru întărirea vânzării. În acest caz al lacului şi iazului, nu a fost aflat însă alt document de bază despre o posesie temeinică a acestora şi este discutată, spre a se cunoaşte în ce fel şi chip acest loc a fost despărţit de târg”[23].

1772: Pe moşia Bosanci, partea Mitropoliei, s-au stabilit emigranţii ardeleni, pălmaşi din Dragomireşti, Zaharia Ungur şi Alexa Moldovan, iar în 1774, Dumitru Chifor, pălmaş din Budurlău, urmat, în 1775, de pălmaşul din Reghin Ion Trif. În 1777, mai vin trei familii de pălmaşi ardeleni, toţi din Cepan, Siomeon şi Tudor Moroşan şi George Ilovan, în anul următor, 1778, sosind doar un plugar, din Bungard pe Someş, un oarecare Zacharie.

1772-1794: Recensământul lui Rumeanţev[24], din 1772-1773, înregistrează la Bosanci, sat cu salvogvardia preînălţatului Graf, fără alte precizări, „159 – toată suma caselor”, însemnând 111 scutelnici ai Mitropoliei Sucevei, 14 popi, 10 femei sărace, 7 ţigani şi 17 scutelnici călugăreşti cu salvogvardie. Recensământul generalului Spleny, din 1775, consemnează ca trăitori în Bosanci, arondat Ocolului Mijlociu, 9 popi şi 161 ţărani, deşi, în urmă cu un an, în 1774, satul avea, conform Topografiei lui Werenka, 128 de familii, numărul acestora sporind, în următorul deceniu, la 238 familii şi tot atâtea gospodării. În 16 februarie 1794, Comisariatul cezaro-crăiesc al Ţinutului Suceava fixează suprafaţa sesiilor parohiale pentru Bosanci, Udeşti şi Reuseni la câte 24 fălci, scutindu-le de boieresc.

1782, martie 4: Ananiea Sevastiea, egumenul mănăstirii Burdujeni, cu Meletie, egumenul de Ilişeşti şi dichiul mitropoliei, declară, în fata comisiunii austriece, că: „Nu se ştie cine a donat moşiile Uidesti, Bosance, Bodeni şi Frumoasa. Tătăraşi fusese cumpărat de mitropolitul Ghedeon, de la Maria, văduva lui Ştefan Milescul sărdar, şi de la fiul ei, Frangole postelnic. Arenii fusese proprietatea unui turc, de la care i-a cumpărat mitropolitul Ghedeon. Nemercenii aparţinuse familiei Şeptelici, care i-au vândut mitropolitilor Antonie şi Gheorghe (Arh. Stat. Cernăuţi, Liber Granicialium X 355-372). / Luciul şi Strâmbul sunt două heleştee. Strâmbul se află pe hotarul satului Bosanci, iar Luciul pe cel al târgului Sucevii”[25].

1782, martie 4, Suceava. Procesul verbal încheiat de Comisia Aulică de Hotărnicire cu împuterniciţii Mitropoliei Moldovei referitor la proprietăţile pe care le are biserica mitropolitană Sfântul Gheorghe în oraşul Suceava şi la moşiile Areni, Tătăraşi, Bosanci, Uideşti, Nemerceni, Luciul, Strâmbul etc. (Copie tabulară din protocolul Comisiei Aulice de Hotărnicire a Bucovinei şi din documentele de hotărnicie, paginile 689 până la 728, privitor la moşia Bosanci a Mitropoliei). „Continuat în ziua de 4 martie 1782. După ce domnul colonel şi preşedinte al comisiei s-a pus din nou pe picioare, după ce stătuse 14 zile la pat, cu tuse şi umflătură, şi, de asemenea s-au sfârşit şi ceremoniile bisericeşti ale religiei ortodoxe, care reţinuse pe fiecare cleric şi mai ales pe egumeni la bisericile lor, chiar astăzi a apărut în faţa acestei comisii, din partea cealaltă, domnul episcop de Burdujeni, numit Anania, cu domnul egumen de Ilişeşti şi dichiu al Mitropoliei Ţării, numit Meletie, cu o împuternicire semnată de domnul mitropolit de Iaşi, care a fost anexată aici sub nr. 216, şi au confirmat depunerea jurământului. / 1). Cine a înfiinţat sau a ctitorit Mitropolia Ţării de aici? / Răspuns: Odinioară erau în Moldova numai episcopi şi episcopul de Rădăuţi, care pe atunci era cel dintâi, era supus mitropolitului şi patriarhului titular de Ohrida; când însă domnul Alexandru cel Bun a fost încoronat de împăratul bizantin Ioan Paleologul, el a numit pe episcopul de Rădăuţi ca mitropolii al ţării, şi l-a supus patriarhilor de Constantinopol, după ce a pus capăt dependenţei de Mitropolia Ohrida. / 2). Dacă domnul Alexandru l-a numit pe episcopul de Rădăuţi ca mitropolit, i-a repartizat sau dăruit unele moşii pentru întreţinerea sa? / Răspuns: Domnul Alexandru, când a numit pe episcopul de Rădăuţi ca mitropolit, i-a dăruit acele moşii pe care Episcopia de Rădăuţi le posedă şi astăzi. Pe de o parte, scaunul mitropolitului s-a schimbat şi a fost trecut ba aici, ba colo, pe de altă parte însă moşiile pe care domnul Alexandru le-a dăruit mitropolitului de Rădăuţi au rămas Episcopiei rămase la Rădăuţi. / 3). În ce vreme scaunul mitropoliţilor ţării a fost mutat la Suceava? / Răspuns: Vremea în care mitropolitul a dus scaunul său în Suceava nu le este cunoscută. / 4). Cine a fundat biserica de aici, care poartă numele Sfântului Gheorghe, întocmai ca şi blazonul mitropolitului de aici? / Răspuns: Un domn al Moldovei, numit Petru (Muşat – n. n.), a ridicat biserica (Mirăuţi – n. n.) pentru Sfântul Gheorghe, dar, în afară de aceasta, de asemenea şi biserica Mitropoliei din Iaşi se numeşte Sfântul Gheorghe (biserica din Suceava, care adăposteşte moaştele Sfântului Ioan, ctitorită de Bogdan şi terminată de Ştefăniţă Vodă, în 1522 – n. n.). / 5). Dacă acest domn Petru, care a ridicat biserica Sfântul Gheorghe, a dăruit de asemenea acesteia şi câteva moşii? / Răspuns: Acest domn Petru probabil să fi făcut unele danii bisericii. Regele polon Ioan Sobieski, atunci când a fost în ţară, a luat cu sine în Polonia, pe mitropolit, pe Sfântul Ioan cel Nou şi toate scrisorile Mitropoliei, din care cauză din lipsa înscrisurilor nu se ponte şti, cine a dăruit ceva acestei biserici. / 6). Vor fi ştiut, totuşi, următorii mitropoliţi cine a dăruit ceva bisericii Sfântului Gheorghe, deoarece au făcut rugăciuni în slujbele religioase şi chiar şi în biserică pentru astfel de întemeietori şi făcători de bine şi întemeietori egumenilor obligativitatea pomenirii lor în liturghii solemne? / Răspuns: La ei nu ar fi obiceiul ca numele întemeietorului sau făcătorului de bine, împreună cu cauza, să fi fost însemnat; de ce pentru unul să se roage, ei ar fi însemnat că este să se roage pentru Constantin sau Petru. Mitropolitul şi-a menţinut până acum aici moşiile sale numai prin mărturiile oamenilor evlavioşi, care au mărturisit, cu carte de blestem, că acestea sau alte moşii au aparţinut Mitropoliei. / 7). Ar vrea aceştia să informeze apoi ce deţine Mitropolia ca moşii şi în Cordon? / Răspuns: Mitropolia deţine următoarele sate şi predii ca: satul Uideşti, satul Bosanci, Tătăraşi cu 16 case, Areni cu 15 case; moşiile: Nemerceni, Podeni, Frumoasa, Luciu, Strâmbul; terenul din jurul Mitropoliei, pe care trăiesc ţiganii; de asemenea, 10 stânjeni de loc în Uliţa Mare, care a fost numit şi Arenda Mitropoliei; la fel, o casă cu o pivniţă în oraş, care a fost numită casa lui Harmota; un loc cu o pivniţă lângă biserica armenească. / 8). Cum a ajuns satul Uideşti către Mitropolie, dacă i-a fost dăruit sau dacă a aparţinut bisericii Sfântului Gheorghe, sau dacă l-a cumpărat mitropolitul? / Răspuns: În prealabil, ei trebuie să comunice comisiei că în întreaga Moldovă sau Valahie nici o biserică nu are pământuri sau moşii proprii, deoarece mereu acelaşi care are moşii se îngrijeşte de biserică şi, în caz de distrugere, trebuie s-o refacă. De exemplu, biserica unei mănăstiri va fi întreţinută de mănăstire şi cele ale Mitropoliei, de mitropolit. Dacă satul Uideşti va fi fost dăruit Mitropoliei sau de mitropolit cumpărat, ei nu ştiu nimic, aflându-se scrisorile, aşa cum s-a arătat, în Galiţia, cu Sfântul Ioan cel Nou. / 9). Cât de mult a stăpânit mitropolitul acest sat şi dacă el l-a stăpânit în linişte? / Răspuns: Domnul episcop de Burdujeni răspunde apoi că el, cu 23 de ani în urmă, ar fi fost arhidiacon al Mitropoliei, aici, şi, pe atunci, Mitropolia îl poseda, după cum el, din auzite, zice că i-ar fi cunoscut că Mitropolia îl posedă de 200 de ani încoace. / 10). Dacă despre acest sat nu există nici o hotarnică? / Răspuns: Există o hotarnică, întărită de Divan, pentru Uideşti, pe care o anexează. / Observaţie: Această scrisoare hotarnică a fost anexată aici, sub nr. 217. / 11). În ce fel de împrejurări această scrisoare hotarnică a fost semnata şi dacă Mitropolia a stăpânit în linişte acest sat, cu hotarele acestuia, după cum sunt descrise în sus-anexata scrisoare hotarnică, întărită de Divan? / Răspuns: Această scrisoare hotarnică a fost redactată în împrejurările unei foste pricini dintre Mitropolie, Ilinca Bălşoaia şi un anumit Ştefan Silion, şi Mitropolia stăpâneşte acest sat astăzi în linişte, în hotarele arătate în acea scrisoare hotarnică. / 12). Cum a ajuns satul Bosanci la Mitropolie? / Răspuns: Ei nu ştiu cum a ajuns acest sat la Mitropolie, nu există chiar nici un înscris despre aceasta. Atâta doar ştiu ei că acest sat, din vremuri străvechi, a aparţinut Mitropoliei, că aceasta l-a stăpânit mereu în linişte, asemenea ca până în ziua de azi, fără cea mai mică pricină. / 13). Dacă nu există nici o hotarnică pentru acesta şi dacă hotarele acestui sat sunt marcate cu semne de hotar? / Răspuns: Nu există nici o scrisoare hotarnică, există însă semne de hotar şi oamenii bătrâni cunosc semnele de hotar ale acestui sat. / 14). Cu ce drept Mitropolia stăpâneşte moşia Tătăraşi, pe care se află 16 case? / Răspuns: O anumită Maria, văduva lui Ştefan Milescu serdar, cu fiul ei Frangolie postelnic, au vândut această moşie Tătăraşi mitropolitului Ghedeon, cu 200 lei, care scrisoare de cumpărare există. / Observaţie: Această scrisoare de cumpărare se anexează aici în traducere, sub nr. 218. De asemenea, există o întărire domnească asupra acestei cumpărături, care se află aici sub nr. 219. / 15). Dacă există o scrisoare hotarnică pentru această moşie şi dacă Mitropolia a stăpânit-o în linişte? / Răspuns: Nu există nici o scrisoare hotarnică, însă Mitropolia a posedat-o în linişte, deoarece se găseşte între celelalte moşii ale Mitropoliei. / 16). În ce mod moşia Areni, pe care acum se află 15 case, a ajuns a Mitropoliei? / Răspuns: Un oarecare turc a luat această moşie de la un boier, pentru o datorie, şi mitropolitul Ghedeon a cumpărat-o de la turc, cu 300 florini, pentru care scrisoare de cumpărare există şi o întărire domnească. / Observaţie: Scrisoarea turcului, prin care a vândut această moşie. se află aici, sub nr. 220, şi întărirea domnească, împreună cu hotarele, se află aici sub nr. 221. / 17). De vreme ce hotarele acestei moşii sunt arătate în întărirea domnească, dacă Mitropolia a stăpânit-o în linişte, după aceste hotare? / Răspuns: Au fost pricini în privinţa acestei moşii, dar mai înainte, cu locuitori din oraşul Suceava, care s-au isprăvit printr-o scrisoare domnească. / Observaţie: Această scrisoare domnească, prin care această pricină a fost încheiată, s-a anexat aici, sub nr. 222. / 18). Cu ce drept Mitropolia a dobândit moşia Nemerceni? / Răspuns: Aceasta moşie a aparţinut familiei Şeptilici şi aceasta a vândut-o treptat, treptat, mitropoliţilor Antonie şi Grigorie, despre care exista scrisori de cumpărare. / Observaţie: Aceste două scrisori de cumpărare de la Şeptilici se anexează aici, sub nr. 223, 224. / 19). Dacă exista vreo scrisoare de hotărnicie despre această moşie Nemerceni şi dacă Mitropolia a păstrat-o în linişte? / Răspuns: Nu există nici o scrisoare hotarnică. Mitropolia însă o stăpâneşte în linişte, deoarece se află printre alte moşii ale Mitropoliei. / 20). Cu ce drept Mitropolia stăpâneşte moşia Podeni? / Răspuns: Cum a primit Mitropolia această moşie ei nu cunosc, o stăpâneşte Mitropolia din timpuri imemoriale în linişte, însă scrisori nu există. / 21). În ce fel moşia Frumoasa a ajuns la Mitropolie? / Răspuns: Nici despre această moşie Frumoasa, nici despre altele două, Luciul şi Strâmbul, nu are Mitropolia înscrisuri la mână. Le stăpâneşte însă Mitropolia, în linişte, din vremuri îndepărtate. / 22). Cum a ajuns la Mitropolie terenul pe care se află Ţigănia? / Răspuns: Această Ţigănie este pe terenul pe care se află biserica, aparţinând de asemenea Mitropoliei, cum însă l-a primit Mitropolia nu se ştie, după ce înscrisurile au fost pierdute. / 23). Cine a dat Mitropoliei locul de 10 stânjeni din Uliţa Mare, numit şi Arenda Mitropoliei? / Răspuns: De asemenea, şi despre acest loc nu există nici un înscris, din care cauză ei nu ştiu cum l-a primit Mitropolia. A fost o mică pricină între locuitorul Simeon Roman din Cernăuţi şi mitropolit, care vrea să-i dea mitropolitului un alt loc, ce-l are în Botoşani, în locul acestuia; acest schimb însă nu s-a făcut, deoarece locul lui Simeon Roman din Botoşani ar fi fost în litigiu; s-ar putea ca Roman să vrea să menţină schimbul său şi atunci pot să apară unele înscrisuri. / 24). De la cine a primit Mitropolia casa cu pivniţă, care se numeşte Casa lui Hormotă? / Răspuns: Un anume Dosoftei şi Ştefan Goia au dăruit această casă Sfântului Gheorghe, pentru care există o scrisoare de danie. / Observaţie: Această scrisoare de danie, prin care a fost dăruită această casă şi pivniţa bisericii Sfântului Gheorghe din Suceava, se anexează în traducere aici, sub nr. 225. / 25). Dacă Mitropolia stăpâneşte în pace această casă şi pivniţă? / Răspuns: Mitropolia le stăpâneşte în pace. / 26). Cu ce drept stăpâneşte Mitropolia locul şi pivniţa de lângă biserica armenească? / Răspuns: Nu există nici despre aceasta nici un înscris, cum şi în ce fel ar fi ajuns această pivniţă la Mitropolie, ei nu pot s-o ştie, însă aceasta o stăpâneşte din vremurile de demult. / A arătat mai departe egumenul din Ilişeşti, numit Miletie, comisiei şi a rugat să fie înscris în protocol că o anume Maria sulgeroaia a dăruit Mitropoliei jumătate din satul Rus, care danie a întărit-o domnul Mihai Racoviţă chiar printr-o scrisoare domnească, Mitropolia însă nu o stăpâneşte şi nu a stăpânit-o niciodată. Această scrisoare de danie, împreună cu întărirea domnească se anexează aici, sub nr. 226, 227. De vreme ce Mitropolia, în afară de aceste terenuri citate înainte, nu mai are niciunul şi în prezent acestea nu se pot hotărnici, atunci s-a citit şi în faţa celor doi împuternicit spusele lor, traduse, după care s-a iscălit de ei. // Două semnături greceşti ilizibile. / Ioan Grigorovici. / Alexandru Ilschi. / Metzger, colonel. / Eu, Pitzally, căpitan. / Harsany, locotenent-auditor. / Eu, Erggelet, grefier şi scriitor de acte. / Petru Aaron, tălmaci jurat”[26].

1782, martie 11: „Egumenul de la Slatina Ghenadie declară, în faţa comisiei austriece, că mân. Slatina posedă în Bucovina moşiile: Valeasacă, Măzănaeşti, Cerepcăuti, Rarence şi săliştile Bereşti, Vorniceni, 1/2 Corlăţeşti, Borghineşti şi Steleneşti. Satul Borghineşti îi fusese dăruit de Alexandru VV (Arh. Stat. Cernăuţi, Liber Fundationum III, 146). Este vorba de Alexandru Lăpuşneanul”[27].

1782, Mart 16: „Egumenii mănăstirilor armeneşti Zamca şi Mitoc declară, că Zamca fusese singura episcopie armenească dincoace de Dunăre. Ea stăpâneşte o bucată de pământ. De la şanţul târgului, până la părâul Şcheei. Mănăstirea Mitoc a fost clădită de armeanul Donovacovici, pe pământul dăruit de Ieremie Voevod. Ea stăpâneşte 2 heleştee şi o prisacă (Arh. Stat Cernăuţi, Liber Haereditatum XX, 489). Mănăstirea Mitoc se cheamă astăzi Hagigadar. Zamca există, dar nu mai e mănăstire. Despre Zamca vezi Polek Iohann: „Das armenische Klos-ter Zamka bei Suczawa in der Bukowina, Czernowitz, Heinrich Pardini 1901, extras din „Iahrbuch des bukowinaer Landes-museums”, IX, 1901”[28].

1783, septembrie 26: Hotarnica Borghineştilor. „Satul Borghineşti se hotăreşte cu satele Liteni, Frumoasa, Nemerceni, Bodeni şi hotarul Moldovei. Hotarul începe unde Şomuzul părăseşte Bucovina, pe locul unde se întâlneşte cu Litenii, de aici la piatra unde se întâlnesc hotarele de la Borghineşti, Liteni şi Frumoasa, la un heleşteu, la iazul lui Gherghel, hotarul Nemernicenilor, muchea dealului la valea Caldăruşa, părâul Călugăra. (Tot aici, Liber Fundat. III, 200-204)”[29].

1783, iunie 13, Suceava: „În faţa comisiei austriece apare Iuoniţă Berciul şi declară că Ienacachi Cantacuzino zis Dinul stăpâneşte, în Bucovina, moşiile Teşeuţi, Ipoteşti, Corlata, Căldăruşa şi Tolova. Ultimele două sunt sălişti. Tolova este moşie baştină a familiei Cantacuzino. Zapise nu-s. În ce priveşte Căldăruşa, se declară că Şerban Cantacuzino o cumpărase de la Ilie Şeptelici. De la Şerban, satul a trecut la tatăl lui Ienacachi (Arh. Stat. Cernăuţi, Liber Granicialium IX 252-261)”[30].

1785, mai 17-18, Suceava. Hotarnica moşiei mănăstirii armeneşti Mitoc, aflată în hotarul oraşului, ce aparţine Comunităţii Armene din Suceava. / „Încheiat în Suceava, la 17 şi 18 mai 1785, / Astăzi s-a înfăţişat preşedintele comunităţii armeneşti Luca Botoşan, apoi Ivan Capri, Bogdan Moise, Ariton Pruncul şi încă mulţi alţii, pentru hotarele mănăstirii armeneşti Mitoc sau ale terenului aparţinător, numit Moşiora; apoi, din partea moşiilor mărginaşe ale Mitropoliei, ca vechil al domnului mitropolit al Moldovei, Dumitru Popovici, cu încă câţiva oameni bătrâni, supuşi ai Mitropoliei; Ştefan Zota, cel care este mărginaş cu moşia sa şi cel care, mai înainte, ţinuse aceste moşii în arendă – actualul jude al oraşului, Costachi Borcilă, cu alţi orăşeni şi bătrânii oraşului. / În aceste împrejurări aşadar, s-a pornit la faţa locului, s-a înconjurat, călare, întregul hotar al acestui teren, după declaraţia armenilor, şi s-au ascultat obiecţiile potrivnice ale împuternicitului Mitropoliei, cu bătrânii săi. În sfârşit, precedentelor certuri de lungă durată le-a urmat învoiala ambelor părţi şi mulţumirea acestora. Începutul acestei hotărnicii s-a făcut cu ridicarea primei movile de hotar, despărţind terenurile Mitocului de cele ale Mitropoliei, lângă drumul ce duce din Suceava la Areni, drept în faţa Movilei numită a lui Răzvan Vodă. De acolo, hotarul Mitocului merge cu cel al Mitropoliei, în linie dreaptă, peste această colină, în vale, pe o a doua movilă de hotar, înălţată pe o mică ridicătură alături de numitul drum. Aici cârmeşte linia Mitocului, în forma unui unghi obtuz, înspre apus, către aşa numitul Iaz al lui Bulai, în prezent însă secat şi stăpânit de boierul Dinul (la coada Heleşteului lui Bulai). După aceea, pe malul iazului, pe margine, către Mitoc, până în locul unde aşa numitul pârâu al Vişinilor (Pârâul Vişineilor) se varsă în albia secată a acestui iaz şi unde se întâlnesc împreună hotarul Mitropoliei cu cel al moşiei orăşeanului Ştefan Zotta, stăpânită din părinţi şi bunici, precum şi hotarul Mitocului. / Aici hotarul Mitocului pe cel al Mitropoliei şi merge cu cel al lui Ştefan, mereu pe pârâu în sus, până acolo unde un mic curs de apă (Scursura), ce se scurge în vale, din susul moşiei lui Ştefan Zotta, se varsă în mult pomenitul pârâu al Vişinilor. Aici părăseşte hotarul Mitocului bucata de fânaţ a lui Ştefan Zotta şi prinde iarăşi hotarul Mitropoliei, numit Areni, la pârâul numit Strâmbul. Apoi merge în unire cu acesta, mereu pe pârâu în sus, până acolo unde prisaca domnului boier Balş se învecinează cu pârâul. Aici părăseşte hotarul Mitocului pe cel al Arenilor şi merge pe lângă prisaca lui Balş, către răsărit în sus; pe un şanţ, de forma unei coline, a fost ridicată o movilă de hotar, despărţind Mitocul de prisaca lui Balş. De aici, cârmeşte hotarul Mitocului, în formă de unghi, către deal în sus, către o movilă de hotar, ridicată pe colină, nu departe de un şanţ vechi, abia vizibil. Aici pleacă hotarul Mitocului, de-a curmezişul, peste câmpuri, printr-o vale, către colina din partea cealaltă, în linie dreaptă, din nou către o movilă de hotar, despărţind Mitocul de moşiile Mitropoliei, ridicatăîin sus de începutul unui drum vechi (Gura Drumului). De aici, ceva către dreapta, între răsărit şi miazăzi, urmând marginea pârâului, de acolo până la marginea acestui deal (pe şaria dialului), la prima movilă de hotar, ridicată lângă drum şi vizavi de vechea Movilă a lui Răzvan Vodă, unde se încheie astfel arest hotar al Mitocului. / De aceea, cu mulţumirea amânduror părţilor, s-a pus sub numitele movile de hotar amintite mai sus cărămidă, cărbune etc., ca semne de hotar distinctive, după care s-a încheiat protocolul şi s-a semnat de părţi. La sfârşit s-a adăugat şi semnătura comisiei. Încheiat ca mai sus. / Ivan Capri. / Ariton Pruncul. / Bogdan Moide. / Dumitru Popovici, împuternicitul domnului mitropolit al Moldovei. / Luca Botoşan, judele comunităţii armene. / Pitzelli, căpitan de cavalerie. / Anton Zattler, cancelist al administraţiei”[31].

1793, iulie 3, Suceava. „Comisia de hotărnicie, compusă din comisarul ţinutal din Suceava, judele oraşului şi judecătorul local, la ordinul Administraţiei Bucovinei din 15 mai 1793, delimitează hotarele păşunii oraşului Suceava, pământ ce aparţine Mitropoliei Moldovei, ce a fost folosit de orăşeni, din vremurile de demult fără plată, lucru refuzat din ce în ce mai mult prin arendarea moşiilor mitropoliei şi pentru care există certuri între aceasta şi oraş de 10-15 ani. Hotarele păşunii oraşului Suceava: dealul Lisaura, ceardacul nr. 64, valea râului Suceava, Piscul Dealului, Rupturi, Dealul Lămăşanului, drumul vechi către răsărit, Drumul mare de la Bosanci, la Suceava, pârâul Ipoteşti, Podul Dinului, pământul Ipoteştilor, Fântâna Dinului, Valea Tătărescu, Gura Bahnei adesea numită Ruptura, unde se înalţă 10 movile, dealul Gura Bursucului, iazul Bulai, valea numită Pârâul Mitocului, hotarul Mitocului armenesc, Movila lui Răzvan Vodă, Sf. Ilie, valea Pârâul Vişinilor, Scursura Zottii, pământul lui Zotta, drumul Câmpulungului, drumul de la Liteni, la Suceava, mlaştina Tinoasa, Podul Tinoasăi, Podul Areni. Martori târgoveţii : Vasilie Ropotă, Toma Botoşan, Ştefan a Cristinii, Mihalachi Blanar, Nicolae Zotta, Andrei a Sandei, Gavril Nicescul, Vasile Berbenici, Pintelei Sîrghi, Cîrste Chelealbă, Ştefan Chiţescul, Petre Făclier, Gheorghe Tăbăcar, Manole Capstrîmb, Lazăr Ţaros, Gheorghe Stratul, Ienache a Sandii, Vasile a Grecului. Semnează : Nicolae baron von Capri, Ariton Pruncul, Ducillowicz comisar, Adam Sabo grefier, Simion Czador judele oraşului Suceava, Trausch Johann judecător local”[32].

1799, februarie 18: „Chirii arhimandrit şi egumenul Slatinei arendează lui Panait Bantăş moşia Borghineşti, pe timp de 10 ani (Tot aici, Liber Contract. Novorum XII, 562-4)”[33].

1800, decembrie 30: „Vornicul satului Bosanci informează Consistoriul Bucovinei că preotul Ion Gramatovici a fost bine primit de stăpânirea satului, dar nu şi de către săteni, cu care „nu s-a învoit deloc”, stăpânirea dându-i sesie şi casă, celelalte acareturi urmând să le facă preotul, pe cheltuiala sa. Probabil că tensiunea dintre preot şi săteni ţinea şi de relaţiile acestora cu Mitropolia, care Mitropolie obţinusese, în 1803, o hotărâre a tribunalului obştesc din Suceava, prin care li se interzicea păşunatul pe moşia Tătăraşi a moşierului ecleziast, hotărârea fiind adusă la cunoştinţa obştii de reprezentantul Administraţiei Bucovinei, Joseph Vogel. / Mitropolia Moldovei, care moşteneşte drepturile de proprietate ale Mitropoliei Sucevei, şi care arendase Bosancii armeanului Dimitrie Popovici (ulterior, o va vinde lui Iacob Gerlaczek), îi cere vechilului, în 31 octombrie 1810, să dea „loc de hrană” (deci, pământ cultivabil) noului preot al satului, Chifan Popovici. / Murind Iacob Gerlaczek, proprietarul Bosancilor, satul şi moşia sunt împărţie în două de către Anicki, mandatar şi judecător de poliţie, prima jumătate revenind ca moştenire fraţilor lui Iacob Gerlaczek, Johann-Joseph, Carl şi Francisca, cealaltă jumătate revenind tutorei copiilor decedatului, Therese Gerlaczek”.

1803, aprilie 20, Suceava. „Ieremie şi Cîrste Romaşcan, orăşeni bătrâni din Suceava, arătând că sunt născuţi în Suceava, pe la începutul anilor 1700, şi că părinţii şi străbunicii lor au locuit în Suceava, mărturisesc că oraşul Suceava se mărgineşte, către răsărit, cu Tişăuţi, Ipoteşti şi Bosanci, către miazăzi, cu Nemerceni şi Liteni, către apus nu-şi aduc bine aminte cu cine, iar către miazănoapte, cu valea râului Suceava. Bătrânii declară că aşa numita Mahala, Tătăraşi cu Lisaura, Tătăreasca, Podişoare, Strâmbu, Frumoasa Mare, Căldăruşa, Bursuc, Iazul lui Bulai, Tinoasa, Iazul Gligorar, Areni, Cut, Gropile, Sf. Iiie şi Şcheia au constituit hotarele ce au aparţinut mereu oraşului. Deoarece, pe vremuri, oraşul nu era aşa de populat „ca azi” şi îndeosebi sub suzeranitatea turcească nu exista nici o magistratură, primărie sau consiliu comunal ordonat, care să fie capabil să înlăture nedreptăţirea oraşului, sau despre aceasta să caute ocrotire, biserica Mitropoliei din Iaşi, prin dichiul său, fără cel mai mic drept, ci numai prin forţă şi profitând de faptul că domnii ţării erau favorabili mitropoliei, a smuls din pământul oraşului Gropile, cu valea de la Sf. Ilie şi Şcheia. La fel, şi mănăstirea Sf. Ilie, prin putere a ocupat şi restul câmpului pentru sine. Andreas Schuller, Georg Weiss, Ioseph Bucher certifică că aceşti oameni foarte bătrâni sunt sănătoşi şi au depus această mărturie înaintea lor”[34].

1813, decembrie 29, Suceava. „Raportul Primăriei Oraşului Suceava, adresat Administraţiei Ţinutului Bucovina, prin care se cere ca terenurile orăşeneşti să fie arendate cu acelaşi preţ de 3 florini falcea orăşenilor din Suceava, motivând, între altele, că oraşul, din cauza lipsei unor târguri anuale, nu are o stare prosperă, iar arendaşii sunt oameni de condiţie modestă. / „Onorabilă Administraţie Ţinutală Cezaro-crăiască a Bucovinei! / Nr. 1497 /. În andorsatul concluzional al onorabilei Administraţii Ţinutale, din 31 luna trecută, nr. 7875, s-a cerut de la primărie declaraţia temeinică, dacă nu s-ar putea da păşunea aflată în posesiunea orăşenească, care a fost arendată pe 3 ani, pe bucăţi de teren, orăşenilor de aici, locuitorilor din zona de munte, în caz că aceştia ar vrea să plătească mai mult decât actualii posesori. / Că locuitorii din zona de munte ar voi să plătească mai mult arenda anuală, decât posesorii de aici, nu încape nici o îndoială, deoarece arenda de acum a acestor posesori de aici, faţă de arenda plătită de locuitorii din zona de munte pe terenurile de la Bosanci şi Liteni este mult mai mică şi aceasta nu se află în nici o legătură”[35].

1843: Biserica ortodoxă din Bosanci avea 2.521 enoriaşi, paroh fiind Lazăr Grigorovici, iar preot administrator, Simion Blândul. În 1876, cei 3.470 enoriaşi ai bisericii din Bosanci erau păstoriţi de Emilian Isopescul, iar patron al bisericii, în locul Mitropoliei Moldovei, era Michael de Sturdza. În 1907, biserica din Bosanci, care deservea, ca şi până atunci, şi enoriaşii din cătunele Bulai, Putrida, Bursuci, Frumosu, Căldăruşa, Strâmbu, Podişor, Nemirceni şi Hreaţa (deci cătunele viitoarei comune Moara), se afla sub patronajul lui Dimitrie Sturdza, îl avea ca paroh pe Roman Bârgăuan, născut în 1850, preot din 1878, paroh din 1883, preot cooperator fiind Alexandru Grigorie Danilevici, născut în 1860, preot din 1891, iar cantor, din 1893, Samfir Nica, născut în 1865. Din 1859, avea să funcţioneze, la Bosanci, o şcoală cu 6 clase[36].

1856, februarie 18, Paris: Smaranda Sturza, nasc. principesa Vogoride, cere intabularea ei asupra moşiilor Bosance, Uideşti, Tataraş, Areni, Nemericeni, Bodeni, Frumoasa, Luciu (heleşteu), Strâmbul şi Borghineşti zis şi Roşia (Tot aici, Haereditates bonorum cleri moldavici in Bucovina I, 41 şi 43). Despre săliştea Bodeni, astăzi dispărută, se constată la 7783 Sept. 26, că ea se hotăreşte cu Borghineşti, Buneşti şi Nemerceni. Partea ei cea mai mare a rămas în Moldova (Arh. Stat. Cernăuţi, Liber Granicialium X, 405-408 – apud Bălan, Teodor, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi 1938, p. 138).

1884: Fiul preotului greco-ortodox din Bosanci, Silviu Mănărăzan, „având deosebită plăcere pentru medicină şi fiind talentat şi sârguincios”, a plecat la Viena ca să studieze medicina. În după-amiaza zilei de 14 iunie 1886, poliţia din Krau i-a găsit cadavrul, pistolul şi patru răni în plămânul drept. Sinucigaşul nu a lăsat nici o scrisoare, iar poliţia bănuia că studentul bosâncean Silviu Mănărăzan „ar fi intrat în reţele socialiştilor şi numai moartea a putut să-l scape din mâinile lor”[37]. Un alt fiu de preot din Bosanci, Mihai Grigorovici, feciorul protosviterului Lazar Grigorovici (mărturisitor despre începuturile învăţământului în Bucovina), absolvind Facultatea de Drept din Viena, a fost repartizat ca practicant la Tribunalul provincial din Viena, ajungând, în scurtă vreme, adjunct şi fiind transferat la Tribunalul districtual din Korneuburg, lângă Viena. De aici, Grigorovici s-a transferat, la cererea sa, la Tribunalul din Cernăuţi, iar de aici, ca procuror substitut pe lângă Tribunalul din Suceava, eminentul jurist bosâncean dorind să fie cât mai aproape de părintele său, care se îmbolnăvise[38].

1894: Corul celor 21 de plugari din Bosanci a fost înfiinţat, în 1894, de învăţătorul Pastei Şandru, în următoarea componenţă: / Tenori I: Gheorghe N. Mitrofan, Nicolai I. Cârlan, Teodor Bocăneţ, Simion Polonic şi George N. Blândul. / Tenori II: George Ieremie, Mihai N. Mitrofan, Ioan Topor, Leon Polonic şi George Smintă. / Bas I: Ioan T. Cârlan, Nicolai Ungurean, Ioan Ieremie, Nicolai Bondar şi Teodor Spoială. / Bas II: George Colţun, Vasile D. Spoială, Andrei Macovei, Constantin Ieremie, Leon Moruz şi Ştefan Blându[39].

1894, de Sfântul Dumitru: Bosâncenii jurau în biserică „să se lase de rachiu” şi se întocmea şi o listă interesantă cu locuitori ai comunei, inclusiv ai cătunului Moara: Ştefan V. BLÂNDUL, Vasile D. SPOIALĂ, L. MOROZ, Teodor D. SPOIALĂ, Teodor CROITOR, George alui Sârghie BIVOL, Simion SVESTUN, George BUJOREAN, Ion CROITORIU, Luca BOBU, Vasile DRAGOIU, Teodor OBRIC, Constantin BLÂNDUL, George CÂRLAN, Constantin BURSUC, Mihai CROITORIU, Andrei G. GĂITAN, Vasile AXINTE, Nicolai G. BIVOL, George G. BIVOL, Vasile G. BIVOL, Leon ŞUŢUL, Vasile S. BLÂNDUL, Nicolai T. DAVID, Dimitrie BUJOREAN, Petre CROITORIU, Teodor SMÂNTANCĂ, Leon alui Andrei BIVOL, Vasile alui Simion a ZOIŢEI, Nicolai GĂITAN, George alui Constantin BIVOL, George BUSUIOC, Leon PLETOŞ, Dimitrie BARBĂ, Vasile CURIC, Constantin GAVRILOVICI, Mihai CROITORIU, Niculai alui Ioan IREMIA, Simion M. SPOIALĂ, Mihai DAMIAN, George CROITORIU, Constantin DUMITRAŞ, Dimitrie NASTASI, George MITROFAN, Dimitrie M. GAVRILOVICI, Dimitrie NASTASI, George MITROFAN, Dimitrie M. GAVRILOVICI, Nicolai NICHIFOR, Nicolai C. MIERLĂ, Nicolai MITROFAN, Teodor POLONIC, Ioan alui Vasile IEREMIA, Nicolai COCOLAŞ, George M. CARP, Nicolai T. MIERLĂ, Ioan BUJOREAN, Vasile M. CARP, Simion CROITORIU, Constantin BLÂNDUL, Teodor PAŞCU, Nicolai G. NICHIFOR, George N. DONISĂ, Teodor I. GĂITAN, Dimitrie VERMEŞAN, Petre BOGDAN, Nicolai alui Mihai BARBĂ, Teodor ONIU, George MOGĂ, Teodor N. GAVRILOVICI, Vasile BONDARIU, Teodor CROITORIU, Simion DAVID, Dimitrie I. BIVOL, George alui Ioan IRIMIA, Nicolai OBRIC, Petre CURIC, George MITROFAN, Nicolai D. SPOIALĂ, Andrei MOROZ, Vasile OBRIC, Simion BARBĂ, George BLÂNDUL, Teodor BLÂNDUL, Petre LEAHULUI, Nicolai MAXINESE, Nicolai T. MITROFAN, Ion a TUDOSIEI, Petre ONIU, Teodor T. DAVID, Nicolai T. MITROFAN, Dimitrie GĂITAN, Ioan I. IRIMIA, Mihai MIERLA, Vasile T. CUCUL, Ioan T. DAVID, George I. AXENTI, Mihai BURSUC, Dimitrie T. BLÂNDUL, Constantin CÂRLAN, George I. IRIMIA, Teodor I. DRĂGOIU, Nicolai ONIU, George V. NASTASI, Petre ARION, Teodor OBRIC, Constantin CROITORIU, Dimitrie T. DAVID, Dimitrie N. DONISĂ, Nicolai V. NICHIFOR, George MIERLĂ, Dimitrie I. MUŞCHET, George I. MUŞCHET, Ioan PASCOVICI, Ioan S. MIERLĂ, Ioan C. FLORI, Leon ONIU, Constantin a ANEI, George GÂTUL, Constantin D. SPOIALĂ, Mihai D. SPOIALĂ, Dimitrie MIERLĂ, Vasile GÂRCĂ, Simion POLONIC, Mihai GÂTUL, Nicolai I. NICHIFOR, George T. BLÂNDUL, Constantin POLONIC, Nicolai SPOILICĂ, Mihai POLONIC, George GÂTUL, Nicolai ŞUŢU, Simion BARBĂ, Ioan T. BIVOL, George D. MIRON, Nicolai GIORGILUI, Ioan TOPARNIŢCHI, Dimitrie SPOIALĂ, Simion I. IRIMIA, Ioan A. GĂITAN, Ioan DUMITRAŞ, George PASCAL, George A. ŞANDRU, Leon DRAGOIU, Teodor BARBĂ, Vasile PERJUL, George P. BLÂNDUL, Vasile N. DONISĂ, George NICHIFOR, Ioan PÂNZARIU, Teodor BUŞILĂ, Ioan CROITORIU, Andrei JUGĂ, George BLÂNDUL, Ioan VIŢEL, George SMÂNTANEI, Teodor MIERLĂ, George A. ŞUŢU, Leon T. POLONIC, Ioan T. CÂRLAN, George T. CÂRLAN, Vasile G. CÂRLAN, Vasile A. BARBĂ, George BARBĂ, Ioan CARVASCI, Ioan SMÂNTANCA, George A. ŞUŢU, Vasile N. DRAGOIU, George IRIMIA, Ioan IRIMIA, Ioan FLORI, Teodor F. DAVID, George T. FEDOR, George MITROFAN, Vasile I. POPOVICI, Ioan T. CROITORIU, Andrei ŞUŢU, Mihai MITROFAN, Vasile MAXINESA, George I. CROITORIU, Teodor IRIMIEA, Teodor DAVID, Simion G. BLÂNDUL, Leon T. BLÂNDUL, Petre MIRON, George T. GAVRILOVICI, Mihai MOGRĂ, Nicolai BUZILĂ, Mihai SPOIALĂ, George ONIU, Nicolai a MORĂRIŢEI, Nicolai I. IRIMIA, George BUJOREAN, Simion NICĂ şi Vasile BLÂNDUL[40].

1895: Se înfiinţează, la Bosanci, Cabinetul de lectură „Deşteptarea”, care funcţionează în casa lui Ion Toma şi număra 30 de membri, care aveau la dispoziţie 140 cărţi, 2 abonamente la gazetă şi o avere de 68 florini şi 58 creiţari. Preşedinte era parohul Roman Bărgăuan, secondat de vicepreşedintele Vasile Blându şi de secretarul Ştefan Blându.

1896, mai: O colectă pentru Internatul de Studenţi din Cernăuţi, făcută de „dl paroh Roman BĂRGĂUAN din Bosanci”, menţionează următoarele nume de localnici: învăţător superior George IANOVICI, Vasilică N. BLÂNDU, Nicodim ŞTEFUREAC, primarul Constantin BIVOL, cantorul Zamfir NICA, Ioan MIRĂUŢ, Simion alui Nistor CROITOR, George alui Toma POPOVICI, Constantin POLONIC, Georgi alui Tanasi ONUL, Simion alui George BLÂNDU, Nicolai STANCIU, George GĂITAN, Niculai GHERASIM alui Mitrofan, George I. BUZILĂ, Gherasim VIŢEL, Sava SVESTUN, Nicolai G. BIVOL, Toader MAXINESI, Toma DAVID, Lazăr MORUZ, George BUSNEA, Anton GĂITAN, Vasile G. BIVOL, Nică IFTODI, Grigori SVESTUN, Svige MIRĂUŢ, George T. BUJOREAN, Nistor C. BARBU, Ioan G. DUMITRAŞCU, Donisi IUGA, Niculai P. MITROFAN, Pavel GAVRILOVICI, Dumitru N. DAVID, George V. BONDARIU, Toader BOCĂNEŢ, Ioan G. GĂITAN, Catrina MACSIMESI, Ioan T. CÂRLAN, George alui Ilie IEREMIE, Simion GAVRILOVICI, Gavril I. SPOIALĂ, Niculai MORARIU, Toader ŞUŢU, Ştefaru T. BONDARIU, Iordachi DRĂGOIU, Constantin a ANI, Ioan Z. UNGUREAN, George I. MIRĂUŢ, Mihail CÂRLAN, George TIMOFICIUC, George alui Toma DAVID, Toma I. CURECHIU, Toader C. POLONIC, Dumitru I. DONICI, Constantin SVARGHI, George CROITOR, George I. PĂDUREŢ, Nicolai DUMITRAŞCU, Nicolai MORARIU, George alui Pavel IUGA şi George alui Radu MUNTEAN[41].

1898: „Bosancea, comună şi parohie în Bucovina, capitala judeţului: Suceava, cu cătunele: Bulaiul, Burghineştii, Bursucii, Frumosul, Căldăruşul, Putrida, Podişorul, Strâmba, Nemericenii, Roşiea şi Hreaţa; are moşie boierească; 5.265 locuitori (4.618 ortodocşi) şi o şcoală de 3 clase / [Dr. I. G. Sbiera]”[42].

1901: Se înfiinţează, la Bosanci, Însoţirea raiffeisiană, sub direcţiunea preotului Roman Bărgăuan, vicedirector fiind Nicodim Ştefureac, iar vistiernic – Samfir Nica.

1904: „Mănăstirea armenească Hagigadar. Pe o fântână: Această fântână este întru amintirea baronului, distins de împărat, Gheorghe de Capri și a soției sale, baroneasa Maria de Mărăței, 1793”[43].

1905: „Și în umezeala înghețată a unei senine seri liniștite ne urcăm prin vâlcele, pe poduri rupte, la Hagigadar, mitocul armenesc, ce stă pe o culme rotundă, parcă ar fi făcută de mână de om, pe un gorgan înverzit, la mijloc de dealuri. În bisericuță se slujește de două ori, numai de două ori pe an; case pustii, dar bine ținute, curate stau încuiate în curtea închisă cu zid. Paznicul ce locuiește în casa cu strașină de șindrilă moldovenească nu se vede. E o mare liniște din toate părțile, pe când soarele, focos, scapătă după înălțimi. O turmă coboară încetinel la vale…”[44].

1906, aprilie: „În comuna Bosanci s-au colectat, de dl învăţător superior Nicu DONISĂ, cu concursul binevoitor al d-lui Parftemie DAMIAN şi al studentului în drept Octavian PAULIUC… precum şi al antistelui (primarului) comunal Nicolai alui Dimitrie SPOIALĂ şi al juratului Teodor alui Vasile UNGUREAN şi al d-lui Petru Damian”, produse agricole şi bani pentru Internatul de băieţi din Suceava, numele sătenilor menţionaţi în liste fiind următoarele: preotul cooperator Nicodim ŞTEFUREAC, cantorul Zamfir NICA, învăţător Mihai ILICA, învăţătoarele Berta LACNER şi Blauca ZUGRAV, Sender POLLAK, Mihai SPOIALĂ, Sava SPOIALĂ, Lazăr MIRĂUŢ, George IEREMIE, Teodor UNGUREAN, Manoli PASCAL, George SPOIALĂ, George MIRĂUŢ, Dumitru DONISĂ, Ioan GĂITAN, Simion BLÂNDU, Isak GOLDENBERG, Constantin BIHOL, Iosif TOPORNIŢCHI, Mihai SPOIALĂ, Ioan BARBU, George alui Vasile STANCIU, Balaşa BLÂNDU, Mihai BABĂU, Constantin SPOIALĂ, Nicolai CROITOR, Sevastiţa BABĂU, Nicolai CÂRLAN, Vasile CUREC, Nicolai SPOIALĂ, Ştefan GĂITAN, Ioan CROITOR, Ioan MUNTEAN, Mafta MUNTEAN, Toader DAVID, Toader POPOVICI, George PÎNZARIU, Sârghie MIRĂUŢ, George COLŢUNEAC, Vasile SPOIALĂ, Dumitru CROITOR, Marghioala CARP, Nistor DONISĂ, Nicolai DAVID, Mihai MITROFAN, Vasile SPOIALĂ, Sava CROITOR, George IEREMIE, Mihai PERSU, Constantin IEREMIE, Dumitru BUJOREAN, Ioan ALIMAL, Nicolai MITROFAN, Toader MITROFAN, Ifrim MITROFAN şi Ioan BARBU[45].

1908: „Bosancea, moșie, cu administrașie specială, distr. Suceava. Suprafața: 37,00 kmp; populația 140 locuitori, în majoritate români, de religie gr. or. / Se compune din moșiile: Bosancea propriu zisă că Căldărușa și Moara Carp (Burghinești, Frumoasa, Parzic, Podeni, Roșia și Strâmba – vezi fiecare), având 7 case și 33 locuitori. / Forma odinioară un sat și moșie cu com. Bosancea”[46]. „Bosancea, comună rurală, districtul Suceava, așezată în partea de S-E a distrctului. / Suprafața 40,16 kmp; populația 4.363 locuitori, români, religie greco-ortodoxă. / Se compune din vatra satului, cu 4.229 locuitori, așezată pe un teritoriu lipsit de apă, între comuna Ipotești și Securiceni, și din cătunele: Bulaiul, Bursuci, Frumoasa, Căldărușa, Moara-Carp, Nemerceni, Putrida și Strâmba”[47]. „Moara-Carp, localitate cu moară, pendinte de com. Rur. Bosancea, distr. Suceava (trecut greșit „Storojineț – n. n.). Are 2 case cu 6 locuitori. Moara-Carp, localitate cu moară și casă, făcând parte din moșia Bosancea, distr. Suceava. Este numai o jumătate din Moara Carp; cealaltă jumătate (vezi Bosancea, com. și Moara Carp. Pend. De Bosancea”[48]. „Burghineşti, târlă, cu administraţie specială, districtul Suceava. Are 2 case şi 15 locuitori, români, greco-ortodocşi”[49]. „Roşia, târlă, pendinte de moşia cu administraţie specială Bosancea, districtul Suceava. Are 3 case, cu 13 locuitori”[50]. „Frumoasa, târlă, pendinte de comuna rurală Bosanci. Are 2 case şi 18 locuitori”[51]. „Strâmba, târlă, pendinte de comuna rurală Bosancea, districtul Suceava. Are 3 case cu un singur locuitor. Strâmba, târlă, pendinte de moşia cu administraţie specială Bosancea, districtul Suceava. Are 4 case, cu 28 locuitori”[52].

1911, ianuarie 29: „Şcoala din Bosance, cea mai frumoasă şi mai mare clădire şcoală din toate satele Bucovinei, s-a sfinţit Duminică, în 29 Ianuarie 1911”[53].

1915, iunie: „Doi ţărani români din Bosancea veniseră la târg, la Suceava, cu 10 saci de făină. La spartul târgului, ţăranii se iau la ceartă pentru o diferenţă de câştig. Neputându-se împăca, ei recurg la justiţia rusească: la soldatul din post. Acesta, auzind că e vorba de ghenghi (bani) rosteşte următoarea sentinţă: banii rămân în posesiunea lui, ca „contribuţie de război”. Țăranii, prădaţi de tot rolul mancii lor, se plâng comandatului. Acesta cheamă pe soldat şi-l întreabă dacă plângerea ţăranilor e adevărată. Soldatul se jură, dă „cuvântul său de onoare” că n-a luat nimic. Comandantul ordonă apoi să li se aplice ţăranilor români câte 25 de bice pe o parte sensibilă a corpului, pentru obrăznicia lor de a „bănui pe un soldat rus” de prădăciune”[54].

1919: Tabloul numirilor oficiale ale comunelor urbane și rurale din Bucovina, cu nomenclatura veche austriacă și cea oficială nouă română, cuprinde, în districtul Sucevei, Bosance (nume austriee: Bosancea, Bossancze, Bosancze), Liteni (nume austriece: Liteni, Litany)[55].

1920: Tabloul circumscripțiilor electorale din Bucovina, în 1920, poziționa comunele Bosance și Liteni în circumscripția Suceava[56].

1921: „Potrivit dispozițiunilor art. 12 și 23 din regulamentul pentru congresul bisericesc ortodox-român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat prin Înaltul decret regal No. 2.513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octomvrie la Cernăuți se publică următoarea listă a patronilor bisericești particulari de lege drept credincioasă răsăriteană îndreptățiți la alegerea de 6 reprezentanți pentru acest congres: 47). Sturdza Mihai, lași, strada Carol No. 19 (Bosancea, Rușii-Mănăstioarei, Uidești)”[57].

1924, octombrie 5: „Duminică, 5 octombrie 1924, a avut loc, cu mare fast, serbarea împroprietăririi din comuna fruntaşă Bosanci. Poporul din Bosanci i-a făcut d-lui ministru I. Nistor, la sosirea sa pe teritoriul comunei, o primire cu adevărat grandioasă. Şiraguri de călăreţi cu steaguri, pompierii comunali în mare ţinută i-au ieşit înainte d-lui ministru Nistor până la hotarul satului. Aici s-a format un măreţ cortegiu, în frunte cu d-l ministru Nistor şi Parlamentarii judeţului Suceava, într-un car împodobit cu flori şi tras de patru boi, iar în urmă venea mulţimea imensă de ţărani, care-l aclamau cu entuziasm pe d-l ministru. Pe un altar improvizat sub un cort de scoarţe frumos alese şi cetină, înaltul cler, în frunte cu PSS Episcopul Ipolit Vorobchievici, a săvârşit serviciul divin; răspunsurile le-a dat un cor de săteni… Şi aici, la Bosanci, frumoasa serbare s-a încheiat cu o brazdă trasă pe ogorul acum ţărănesc de către d-l ministru Nistor, în uralele nesfârşite ale mulţimii”[58].

1925: În 1925, reforma administrativă în plăşi, comune urbane şi comune rurale, stabilea împărţirea judeţului Suceava în 4 plăşi, o comună urbană – Suceava şi 60 de comune rurale. Bosancea era reşedinţă de plasă, cuprinzând, pe lângă Bosancea, satele Burdujeni, Ipoteşti, Liteni, Lisaura, Plăvălar, Răuseni, Ruşii-Mănăstioara, Securiceni, St. Ilie, Şcheia, Tişăuţi şi Uideşti[59]. Pretorul plasei Bosancea, Chodzacar Ion avea să fie detaşat, în anul următor, prin decizia ministrului de interne Octavian Goga, „în administraţia centrală a ministerului” de interne[60].

1927: Prin Legea pentru unificarea administrativă din 1927, Împărţirea teritoriului României în 68 de judeţe, Liteni, poziţia 29, şi Vorniceni, poziţia 59, devin comune de sine stătătoare ale judeţului Suceava; Bosancea, poziţia 4, îşi păstra statutul[61].

1929: În 1929, Legiunea de jandarmi rurali Suceava, cu reşedinţa în Suceava, cuprindea 3 secţii şi 16 posturi. În cadrul Secţiei de jandarmi Ilişeşti funcţionau posturile din Bosancea, pentru satele Bosancea, Ipoteşti, Tişăuţi şi Lisaura, şi postul Liteni, pentru Liteni, Zahareşti, Stroieşti şi Bulai[62]. Tabelele „de întinderea şi reşedinţele legiunilor, secţiilor şi posturilor jandarmeriei rurale” din 1930 desemna, pentru Legiunea de jandarmi Suceava, 3 secţii şi 16 posturi, şi un post în Bosancea, pentru comunele rurale Bosancea, Liteni şi Tişăuţi, în cadrul Secţiei de Jandarmi Burdujeni[63].

1930: În 1930, „se modifică în parte înaltul decret regal cu Nr. 4.636 din 7 Decemvrie 1929, publicat în Monitorul Oficial Nr. 274 din 9 Decemvrie 1929, precum urmează… 5. Se aprobă contopirea satului Moara-Nichi cu satul Bosancea, sub numele de Bosancea, ambele din comuna rurală Bosancea”[64]. În acelaşi Monitor Oficial din 22 ianuarie 1930, se publica „Tabloul de determinarea circumscripţiilor teritoriale ale comunelor din judeţul Suceava”, cu un număr de 16 consilieri pentru Bosancea (poziţia 5) şi 8 consilieri pentru Liteni (poziţia 20)[65]. Bosancea şi Liteni rămâneau, ca şi Suceava-oraş, comună urbană în plasa Dragomirnei[66].

1931, iulie 14: Ministerul de Interne / Direcșiunea Administrațiunii Locale, Tablou de comunele rurale din țară, formate potrivit legii sancționată cu Înaltul Decret Regal Nr. 2.536 din 14 iulie 1931, publicată în „Monitorul Oficial” Nr. 161 din 15 iulie 1931, București, Imprimeria Centrală 1931. Comune rurale în Județul Suceava erau 63, compuse din 63 de sate, în care listă intră Bosancea (p. 388) și Vorniceni (p. 390).

1932, decembrie 15: Repartizări de comune rurale urbane nereşedinţă, între plăşile din judeţele Severin, Hunedoara, Bihor şi Suceava, în baza decretului regal nr. 3.501, din 15 decembrie 1932, în baza Decretului regal „Nr. 16.369 A din 31 Decemvrie 1932, se înfiinţează o nouă plasă în judeţul Suceava, cu denumirea de plasa Bosancea, acelaşi judeţ”, cu reşedinţa în Bosanci, care cuprindea satele: Bosancea, Buninţi, Burdujeni, Chilişeni, Ipoteşti, Lisaura, Mihoveni, Plăvălar, Poeni pe Suceava, Reuseni, Ruşii Mănăstioarei, Securiceni, St. Ilie, Şcheia, Tişăuţi şi Udeşti.Litenii treceau în plasa Ilişeşti, şi aceasta nou înfiinţată[67].

1936, iunie 22: „Tribunalul Suceava. Extras din statutele şi actul constitutiv al societăţii Cabinetul de lectură „Lumina Satului” din cătuna Bulai, com. Bosancea, jud. Suceava, recunoscută persoană juridică la 22 iunie 1936, prin sentinţa Nr. 184/936. / I). Denumirea societăţii: Cabinetul de lectură „Lumina Satului”. / II). Sediul: cătuna Bulai, com. Bosancea, jud. Suceava. / III). Data constituirii: 17 iunie 1934. / IV). Scopul societăţii: Scopul societăţii este: a). îmbunătăţirea stării morale şi materiale a membrilor săi, şi b). dezvoltarea membrilor săi pe terenul cultural şi social naţional. / V). Comitetul de conducere al societăţii: 1). Gheorghe Sava Barbă; 2). Ion Mihai Lungu; 3). Pavel a lui Ion Blându; 4). Titus a lui Nicolae Blându; 5). Toader a lui Costan Naharniac; 6). Anton a lui Mihai David, şi 7). Gheorghe a lui Mihai Spoială. / Comisiunea de control: 1). Vasile Stroeşteanu; 2). Alexandru Ion Cârlan şi 3). Ion Mihai Spoială. / Juriul societăţii: 1). Constantin Ostrovan; 2). Simion Ion Blându; 3). Toader Mihai Cocolas; 4). Nicolae Simion Blându, şi 5) Conon Mireuţi, toţi agricultori din cătuna Bulai, comuna Bosancea, jud. Suceava”[68].

1940: În 1940, au fost menționați într-un litigiu bancar, Constantin Vasile Spoială, Ion a Iacob Felic, Vasile Gherasim Gavrilovici, Ion a Dumitru Barbă, George a Toader Albu, din Bulai-Bosance, din Bulai-Suceava: Gheorghe Salesci, Vasile Ivanciuc, Ion Iacob Felic, iar din Bulai-Liteni: George Lupescu (Monitorul Oficial, nr. 266, 12 noiembrie 1940, pp. 9315, 9316).

1941: Teritoriul actualei comune Moara era împărțit între Suceava (Bulai), Bosanci (Mora Nică) și Liteni (partea sudică) și Vorniceni, care erau comune separate, conform „Tabloului normaliștilor cu diplomă de capacitate, numiți în învățământul primar, prin ,,încredințare de post”, pe ziua de 1 Octomvrie 1941: / 387. Dimitriu C. Aurel, seria 1938, media 8,70, numit în com. Liteni, postul III, jud. Baia. / 467. Munteann N. Emil, seria 1938, media 7,74, numit în com. Bosanci, postal IX, jud. Sueeava. / 478. Florescu Gh. Dumitru, seria 1938, media 7,68, numit în com. Bosanci, postul X, jud. Sueeava. / 587. Martinovici Than, seria 1939, media 8,77, numit în com. Bulai-Suceava, postul III, jud. Suceava. / 143. Pricop Marioara n. Mirea, seria 1938, media 8,12, numită în com. Bosanci fete, postul IX, jud. Suceava. / 179. Baciu Domnița, seria 1938, media 8, este numită în com. Bosanci, fete postul VI, jud. Suceava. / 304. Diaconescu A. Gheorghița, seria 1938, media 7,60, numită în com. Vorniceni, postul IV, jud. Suceava. / 289. Sandu P. Casandra, seria 1938, media 7,65, numită în com. Liteni, postul I, jud. Baia. / 346. Ivanciu Sofia, seria 1938, media 7,50, numită în com. Bosanci Podeni, postul II, jud. Suceava. / 442. Mustea Alexandrina n. Nossa, seria 1939, media 8,66, numită în com. Bosanci-Moara Mică, postul V, jud. Suceava. / 621. Bunescu Vasilica, seria 1939, media 7,00, numită în com. Vornieeni, postul II, jud. Suceava. / 670. Gârleșteanu Nădejdea, seria 1940, media 9,17, numită în com. Bosanci, postul II, jud. Suceava. / 753. Stoicescu Eugenia, seria 1940, media 7,78, numită în com. Liteni f., postul II, jud. Baia”[69].

1945, septembrie 1: „Tabloul de posturi vacante pentru transferările pe 1 septembrie 1955”, publicat de „Monitorul Oficial”, cuprindea și posturile Județul Suceava, unde erau necesari dascăli la „231. Bosanci Moara Carp, postul III, învățător; 232. Bosanci Moara Carp, postul IV, învățătoare; 233. Moara Nica (trecută ca sat în sine – n. n.), postul VI, învățătoare”[70]. „Învăţătorul Holeţec Constantin, p. I., se fixează la Bosanci Moara Carp / Gladun Vera, învăţător definitiv la Vorniceni, p. II”[71]. „Croitoru Vasile al lui Gheorghe din Moara Carp, pierduse bonul de rechiziţie eliberat de Reg. 12 Călăraşi”[72].

1947, iunie 11: „Decizia Ministerului Educaţiei Naţionale Nr. 165.788, din 11 iunie 1947 – Tabel de membrii corpului didactic primar, transferaţi pe 1 Septemvrie 1947, cuprinde următoarele transferuri, în localităţile actualei comune Moara: / Fochi Eusebie, de la Frumosul-Câmpulung, la Bulai-Suceava, post V, interese materiale . Nahaiciuc Claudia, de la Stupca-Suceava, la Bulai-Suceava, post IV, vechime în grad. / Pelecar Reghina, de la Bosanci Moara Carp – Suceava, la Bosanci Nr. 1, post XI, int. fam.”[73]. „Prin Decizia nr. 270.290/947, urmau să se mai aprobe transferurile: Volosciuc Adriana, de la Ipotesti- Suceava, la Liteni B. (p. 9654) / Vamanu Octavian, de la Suceava Bulai, la Suceava Nr. 1 (p. 9656) / Nahaiciuc Claudia, dela Suceava Bulai Suceava Nr. 2. / Cortuşan Domnica, de la Moara Carp, la Bosanci Nr. 1. / Grădinaru Ioan, de la Moara Carp, la Slobozia Pruncului. / Văcăreanu Teodor, de la Baia, la Moara Carp. / Ciobotaru Gheorghe, de la Moara Carp, la Udeşti. / Popovici Maria, de la Baia, la Bosanci M. Carp. / Tudose Gheorghe, de la Vornicenii Mici, la Ilişeşti. / Posteuca Maria, de la Udeşti, la Moara Carp. (p. 9657) / Mihăescu Eugenia, de la Bosanci Nr. 1, la Moara Nică”[74].

Constantin Irimia

[1] Uricul Bosancilor, dus în Polonia de Dosoftei, s-a pierdut; ultima dată se afla, în 1783 ,„în arhiva principilor Radziwiłł din Zołkiew, unde a fost inventariat de Manowarda, casierul oraşului Lemberg” – cf. Costăchescu, Mihai, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, Iaşi 1931, p. 344

[2] Acest uric este o adaptare după cel de care a beneficiat Stan Babici, în 18 octombrie 1435, pentru câteva sate de pe graniţa cu Polonia – cf. Costăchescu, Mihai, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, Iaşi 1931, p. 421

[3] AŞSP, Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, II, Bucureşti 1976, p. 90

[4] AŞSR, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, II, Bucureşti 1976, pp. 107, 108

[5] Doc. Ştefan c. Mare, II, pag. 548) şi, după el, Costăchescu: Docum. mold., II, 584

[6] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, I (1507-1653), Cernăuţi 1933, pp. 95, 96; DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, p. 198

[7] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, p. 200

[8] Călători, III, pp. 661-664

[9] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, p. 230

[10] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, pp. 244, 245

[11] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, p. 260

[12] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, 1393-1849, Suceava, 1987, p. 179

[13] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, p. 316

[14] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, p. 317

[15] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi 1938, p. 153

[16] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, pp. 367, 368

[17] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi 1938, p. 153

[18] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, V, 1745-1760, Cernăuţi 1939, p. 155, nota 1

[19] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, pp. 369, 370

[20] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, 1393-1849, Suceava, 1987, p. 272

[21] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, V, 1745-1760, Cernăuţi 1939, document 15

[22] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, 1393-1849, Suceava, 1987, p. 276

[23] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, 1393-1849, Suceava, 1987, pp. 384, 385

[24] A.Ş. Mold., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 353

[25] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi 1938, p. 153

[26] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, pp. 460-464

[27] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi 1938, p. 138, nota 1

[28] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi 1938, pp. 237, 238

[29] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi 1938, p. 138

[30] Bălan, Teodor. Documente bucovinene, III, 1573-1720, Cernăuţi 1937, pp. 192, 193, note

[31] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, pp. 485, 486

[32] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, 1393-1849, Suceava, 1987, p. 449

[33] Bălan, Teodor, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi 1938, p. 138

[34] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, 1393-1849, Suceava, 1987, p. 520

[35] DGAS Suceava, Suceava / File de istorie, Bucureşti 1989, p. 599

[36] Scematismus der Bucowinaer, Czernowitz, 1843 p. 50, 1876 p. 40, 1907 p. 153

[37] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 9, 15 Septembrie 1886, p. 4

[38] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 9, 15 Septembrie 1886, p. 4

[39] DEŞTEPTAREA, Nr. 2/1895, p. 18

[40] DEŞTEPTAREA, Nr. 21/1894, p. 167

[41] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 53/1896, p. 3, 4

[42] Diaconovich, Dr. Corneliu, Enciclopedia Română, Tomul I, Sibiu 1898, p. 538

[43] Iorga, Nicolae, Românismul în trecutul Bucovinei, București 1938, p. 387

[44] Iorga, Nicolae, Neamul romănesc în Bucovina, București 1905, p. 33; Românismul în trecutul Bucovinei, București 1938, p. 147

[45] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 9/1906, p. 3, 4

[46] Grigorovitza, Em., Dicționarul geografic al Bucovinei, București 1908, p. 17

[47] Grigorovitza, Em., Dicționarul geografic al Bucovinei, București 1908, p.16

[48] Grigorovitza, Em., Dicționarul geografic al Bucovinei, București 1908, p. 145

[49] Grigorovitza, Em., Dicționarul geografic al Bucovinei, București 1908, p. 39

[50] Grigorovitza, Em., Dicționarul geografic al Bucovinei, București 1908, p. 183

[51] Grigorovitza, Em., Dicționarul geografic al Bucovinei, București 1908, p. 98

[52] Grigorovitza: 1908, 207

[53] REVISTA POLITICĂ, nr. 18/1911, p. 8

[54] Bucovina în 1914-1915, în Unirea, XXV, nr. 66, sâmbătă 3 iulie 1915, p. 2

[55] Monitorul Oficial, nr. 91, 10 august 1919, pp. 4981- 4988

[56] Monitorul Oficial, nr. 17, 25 aprilie 1920, pp. 1060, 1061

[57] Monitorul Oficial, nr. 98, 5 august 1921, p. 3890

[58] Calendarul Glasul Bucovinei, Cernăuţi 1925, p. 104-107

[59] Monitorul Oficial, nr. 223 din 10 octombrie 1925, p. 11339

[60] Monitorul Oficial, nr. 85, 16 aprilie 1926, p. 5545

[61] Monitorul Oficial, No. 220, miercuri 7 octombrie 1925, pp. 10923-11098

[62] Monitorul Oficial, nr. 109, 23 mai 1929, p. 3969

[63] Monitorul Oficial, nr. 166, 28 iulie 1930, p. 6079

[64] Monitorul Oficial, nr. 15, 22 ianuarie 1930, p. 627

[65] Monitorul Oficial, nr. 15, 22 ianuarie 1930, pp. 668-670

[66] Monitorul Oficial, nr. 15, 22 ianuarie 1930, pp. 717

[67] Monitorul Oficial, nr. 5, 5 ianuarie 1933, p. 116

[68] Monitorul Oficial, nr. 72, 27 martie 1937, p. 3233

[69] Monitorul Oficial, CIX, nr. 249, luni 20 octombrie 1941

[70] Monitorul Oficial, CXIII, nr. 172, miercuri 1 august 1945

[71] Monitorul Oficial, CXIII, nr. 274, joi 29 noiembrie 1945, p. 10395

[72] Monitorul Oficial, CXIII, nr. 230, marţi 9 octombrie 1945, p. 7434

[73] Monitorul Oficial, CXV, nr. 135, marţi 17 iunie 1947, p. 4912

[74] Monitorul Oficial, CXV, nr. 250, miercuri 29 octombrie 1947, pp. 9654-9657

POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ No Comments Jun 6

Violetele din fereastra zilei

O mare izbândă culturală bucovineană, inclusiv din perspectiva Bucovina Acoustic Park, în desfăşurarea căruia, la sfârşitul lui iulie, încă mai sper, o reprezintă Anastasia, mugurul cosmic din braţele Violetei Codorean, directorul Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei şi un trăitor al creaţiei cum rareori am mai întâlnit, dacă fac abstracţie de cealaltă Violeta, primăriţa Berchişeştilor. Violeta Codorean este, astăzi, un om pe deplin împlinit, care respiră fericire prin toţi, pentru că soarta cea bună i-a adus concreteţea viitorului şi sensul existenţial dumnezeiesc, de care toţi avem nevoie şi sperăm. Violeta Codorean trăieşte, astăzi, de două ori, şi în profunzime, şi în înalt, în cosmicitate. Violeta Codorean este, astăzi, Anastasia, aşa cum şi Anastasia Codorean este Violeta. Flori, numai flori de-a lungul şi de-a latul universului.

La mulţi ani Anastasia Violeta Codorean,

şi Dumnezeu şi pentru noi să vă ţie

numai întru bucurie!

Cronici sentimentale No Comments Jun 6

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mitcău

MITCĂU. Aflat pe malul drept al Nistrului, între Mosoriuca, Samuşin, Onut şi Ocna, satul Mitcău este menţionat într-un uric din 16 aprilie 1617 drept moşie a lui Nestor Ureche, care îl dăruieşte, în 9 martie 1643, nepotului său, Neculai Ureche, fiul lui Vasile, şi fratele cronicarului Grigore Ureche.

1710: În 8 iulie 1710, Ileana, jupâneasa banului Savin, fata fostului mare logofăt Vasile Ceaurul, dăruia Schitului Mare din Polonia jumătatea ei de sat Mitcău. „Jumătate din satulu Mitcău, dăruită Schitului Mare din ţara leşească de Ileana, soţia lui Savin, mare Ban, şi fiica repausatului Vasile Ceaurul, cu uricul din 8 Iulie 7218/1710 (La Prot. imp. sub Nr. 185.) Dăruirea confirmată de Nicolae Alexandru Maurocordat, cu hrisovul din 4 Iulie 7220/1712 (Prot. imp. Nr. 186.)”[1].

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Mitcău, moşie a lui ASLAN, „39 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Tănasă, 3 călăraşi, Vasili MOSCALIUC, Ion BĂN şi Ion sin Petrii BĂLAN, 1 jidov, Faki orândar, şi 34 birnici, şi anume: Gavril vornicul, Mihailo BREHUNEŢ, Necolai sin ego, Iacob MOTRIUCU, Vasile BOICO, Andrei CĂZACUL, Giorgie ANTONIUC, Iacob BINITINSKI, Timofei COZACIUCU, Dumitru FIŞCIUCU, Iacob BORDENIUC, Ichim sin BORDENIUC, Ivan HUIVAN, Simion ANTONIUCU, Ostafii ANDRIŞCO, Fedor HOŞÂVSKI, Petraş MEHERA, Georgii CORBULIC, Gavril NECORA, Ivan GĂLUŞCĂ, Dumitru morar, Ştefan vătăman, Gavril ŞAFARIUL, Andrei văcarul, Alecsa TANCA, Luchian TRIFENIUC, Ion sin GIORGII, Simion cojocar, Fedor sin MOISII, Panko rusul, Ion MOISUCU, Gavril MOSCALIUC, Mihailo HUŢUL şi Pricop rus. În satul Slobozia Mitcău, existau 19 case, cu 1 popă, Ion, 1 dascăl, Maftei, 1 călăraş, Gligoraş DOMINCO, 1 jidov orândar, Iţko, şi 15 birnici, adică: Vasile VORDENIUK vornic, Vasili KUNIŢKI, Simion HUDIMA, Mihailo SFISTALO, Ştefan DELIMCIUK, Vasili ANDRŞCIUK, Vasili sin HUDIMII, Ştefan KUNIŢSKI, Mihailo pânzar, Georgie văcar, Ion sin HUDIMII, Ştefan SIDORIUK, Iosip sin TĂNASII, Ivan COTIC şi Dumitru vătăman.

1774: În 1774, Mitcău avea 42 familii, jumătate de sat aparţinând, din 1710, Schitului Mare din Polonia. În 1775, satul Mitcău, din Ocolul Nistrului, avea 2 răzeşi, 2 popi şi 31 ţărani, iar în 1784, 63 familii.

1787: Moşia Mitcău a boierului Gheorghe Roset avea să fie scoasă la licitaţie, la rugămintea acestuia, de Administraţia Bucovinei, în 25 ianuarie 1787, preţul de pornire a licitaţiei fiind de 6.500 lei, fiind vândută, abia în 17 ianuarie 1789, lui Ştefan Ayvas, pentru 1.020 ducaţi.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

1873: În 1873, fusese deschisă, la Mitcău, o şcoală cu 3 clase[4].

Mitropolitul Silvestru Morariu, pictat de Eugen Maximovici

1883: Biserica Adormirea Maicii Domnului din Mitcău a fost fundată în 1883 şi sfinţită în 1885, până atunci obştea fiind arondată bisericii din Brodoc. „Sfinţirea bisericei din Mitcău, în Bucovina. I. P. S. Archiepiscopulu Mitropolitul nostru Silvestru , hotărând actul sfinţirii bisericii din Mitcău, lângă Nistru, pe ziua de 30 Septemvre stil vechi, călători într-acolo, cu o zi mai înainte, insoţit de demnitarii bisericii catedrale. În această călătorie îl întâmpină pretutindeni atât poporul, cât şi clerul şi inteligenţa cu ovaţiunile cele mai cordiale. Ajungând I. P. S., în amurgul serii, în Ocna, fu salutat mai întâi la confinele (hotarul – n. n.) satului, de parohul din Brodoc, în al cărui raion zace atenenţa Mitcău, şi apoi, petrecut de un banderiu (alai de călăreţi – n. n.) strălucit până la biserica din Ocna, unde îl întâmpină, cu procesiune bisericească şi cu făclii aprinse, poporul, parohul local, protopresviterul districtual, cezaro-regalul căpitan (prefect – n. n.) şi comisarul districtual, dimpreună cu căpitanul din armata austriacă, baron Widburg; I. P. S. noaptea spre 30 Septemvrie o petrecu în curtea din Ocna. / A doua zi îşi urmă I. P. S. călătoria la locul destinat, însoţit de baronul Wildburg, protopresviterul districtual şi de căpitanul c. r. districtual, şi condus de banderiul din comuna Brodoc şi Mitcău. Ajungând deasupra comunei Brodoc, i se ivi I. P. S. un portal festiv, lângă care îl aşteptau reprezentanţii comunei, cu primarul în frunte, care, cerând binecuvântarea arhierească, îi oferi pâine şi sare. De asemenea, se prezentă şi şcoala locală poporală, cu conducătorul ei în frunte, care, bineventând pe I. P. S., în numele copiilor, în termeni aleşi şi plini de respect, se învrednici de înalta vorbire a I. P. Sale. / Urmându-l I. P. S. înainte, spre Mitcău, i se arătă a treia poartă festivă, cu procesiunea şi cu epitropii bisericii din Brodoc şi, petrecut de un număr impozant de popor, îl salutară, la confinele comunale, reprezentanţii comunali, cu epitropia bisericescă din Mitcău, lângă o capelă, rugându-l pe I. P. S. a împlini actul consacratoriu al noii biserici şi oferindu-i pâine şi sare. / Înaintea bisericii pregătită spre consacrare, era ridicat un portal măreţ, cu inscripţiunea: „Binecuvântează, prea sfinte stăpâne!”. / Întâmpinându-l aici procesiunile bisericilor învecinate, cu preoţimea pregătită la serviciul divin, îi prezentă parohul local I. P. S. evanghelia la sărutare, şi îndată se începu actul consacratoriu, urmându-i sfânta liturghie, celebrată în sobor, de 12 preoţi, şi cântată de corul arhiepiscopesc, care execută, cu toată exactitatea, cântările bisericeşti. / în timpul sfintei liturghii Înalt Preasfinţitul hirotoni pe teologulu D. Popescu în diacon. După finirea ceremoniilor bisericeşti, urmă prânzul festiv, în casa parohului din Brodoc, la care luară parte, pe lângă căpitanulu c. r. districtual, nobilii domni cav. de Buchental, plenipotentele domnului de Iacubovici, c. r. căpitan de district, exarhul catedral, protopresviterul districtual, cu un număr considerabil de preoţi, şi inteligenţa mireană. / Înalt Preasfinţia Sa, mişcat de ovaţiunile cordiale ce i-au fost aduse nu numai din partea credincioşilor săi, ci, cu multă reverenţă, şi din partea notabililor de altă confesiune, pretrecu la prânz cu o dispunere rară; primind toastul de reverenţă şi felicitare, din partea c. r. capitan districtual, răspunse toastând în onoarea căpitanului, a notabililor în genere, şi a celor prezenţi, apoi a clerului districtual, invitându-l special la cooperare armonică, mai ales în timpurile acestea grele pentru biserica ortodoxă, iar în urmă, în onoarea poporenilor pioşi, care, prezentându-se apoi prin deputaţiune din mijlocul lor, mulţămiră în termeni scurţi, însă din toată inima I. P. S. pentru părinteasca bunăvoire în cauzele lor bisericeşti. / Înalta Preasfinţia Sa binevoi a-si exprima, cu această ocaziune, plăcerea şi mulţămirea sa cu zelul parohului local, părintele Nicolae Vorobchievici, cu a cărui stăruinţă şi conducere s-a ridicat atât biserica din Brodoc, cât şi cea din Mitcău”[5].

1890: În 1890, când partea de sus a satului devenise o localitate importantă sub austrieci, numită Brodoc, partea de jos a satului Mitcău avea 866 locuitori.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mitcău (Mitkeu), comună rurală, districtul Coţman, aşezată pe malul drept al Prutului, la vărsarea pârâului Riza, între comunele conriverane Brodoc şi Mosorovca. Suprafaţa: 4,65 kmp; populaţia 917 locuitori ruteni, gr. or. Este lângă drumul principal Noua Suliţă – Uscie Biskupie (Galiţia) şi legată cu comunele conriverane susmenţionate prin drumuri de ţară. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică filială, atenenţă a parohiei din Brodoc. La 1776, o jumătate din comună era în posesia Schitului Mare, prin hrisovul de danie din 1710 al Ilenei Savin, confirmat în 4 Iulie 1712 de Nicolae Alexandru Mavrocordat; cealaltă jumătate o stăpînea Iordache Aslan. În anii 1766 şi 1767, s-au aşezat aci emigraţi din Galiţia. Populaţia se ocupă cu agricultura. Comuna posedă 484 hectare pământ arabil, 26 hectare fânaţuri, 20 hectare grădini, 45 hectare imaşuri, 3 hectare 50 ari păduri, 2 hectare heleştee. Se găsesc 32 cai, 138 vite cornute, 78 oi, 66 porci şi 19 stupi de albine. Mitcău, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 1,75 kmp; populaţia: 20 locuitori, în majoritate poloni”[6].

1910: În 1910, întreaga populaţie a satului Mitcău vorbea limba ucraineană.

1915: „Grigori a lui Parftemi Covaliuc, născut în Onut, la 4 aprilie 1891, să fi murit, la 15 august 1915, în Mitcău, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează procedura pentru declararea morţii celui dispărut, la cererea lui Partfemi Covaliuc şi Anilei Covaliuc a lui Partfemi”[7].

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941: Savu Eugeniu, seria 1937, media 7,30, numit în com. Mitcău, jud. Cernăuţi”[8].

[1] Pumnul, Arune, Privire repede…, în Biserica şi Şcoala, Nr. 9, Anul XIV, 4/16 martie 1890, p. 68

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 426

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 84

[5] Biserica şi Şcoala, Nr. 45, Anul IX, 10/22 noiembrie 1885, p. 357

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 144

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[8] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele

POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ No Comments Jun 6

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Milişăuţi

MILIŞĂUŢI. Biserica „Sfântul Procopie” din Milişăuţi ctitorită, în 1481, de Ştefan cel Mare şi care deţinea portetul Voievodului Sacru al Neamului românesc şi al familiei sale, făcut în timpul vieţii, avea să fie distrusă de bombardamentele ruseşti din vremea primului război mondial.

1633: În 30 august 1633, Aftanasie, fiul lui Lazăr şi al Anastasiei, vindea episcopului Evloghie de Rădăuţi „jumătate de sat Meleşăuţi, jumătatea de sus… Acea jumătate de sat Meleşăuţi, jumătatea de sus, am fost dat-o svintei mânăstiri Solca…, dar socotind, mai tărziu, cu părintele Evloghie episcopul, cu egumenul şi cu călugării de la Solca, precum acel sat nu este de nici un folos mânăstirii şi stăpânind părintele Evloghie episcopul, din acel sat, jumătatea de jos, ce i-a fost cumpărătură de la Dumitru Tureatcă, am socotit şi am vândut acea jumătate de sat Meleşăuţi, jumătatea de sus, părintelui Evloghie episcop, pentru 200 ughi buni” (ducaţi ungureşti).

1643: Episcopul Evloghie avea să dăruiască Milişăuţii, în 1643, surorii sale, Ana.

1659: În 6 aprilie 1659, sunt menţionate primele nume ale unor săteni din Milişăuţi, care participă la stâlpirea Iacobeştilor, popa Pintilie, precum şi Lazăr şi Ştefan Hirşcu.

1700: Fata Anei de Meleşăuţi, Maria Cărăgioaie, rămasă văduvă, după cum o confirmă terminaţia numelui, dăruia jumătate de sat Milişăuţi, în anul 1700, nepoatei sale Maria, jupâneasa lui Ion, feciorul lui Vântul din Vărtop. Martori ai tranzacţiei au fost Iaţco vătaf, Ieremia şi Sabin Băsăcian, popa Nicolai şi Sofronia, jupâneasa lui Vasile vătăman.

1709: În 29 august 1709, fostul logofăt Zbera făcea hotarnica moşiei din Milişăuţi a lui Gavrilaş, nepotul Anei, reperele toponimice importante fiind: capu hotarului despre Crainiceşti (Grăniceşti), Făntăna Rece, şăsul Sucevii, ruptura Sucevii, capul hotarului Bădeuţului, valea Nelepcii, hotarul Hrinceştilor, hotarul Iacobeştilor, părăul morii de pe Horaeţi, dealul despre Romăneşti, Făntăna Curăscului.

1732: În 22 octombrie 1732, Maria, fata lui Simeon Calcăntaur, jupâneasa lui Gheorghe Humă căpitan, dăruia mănăstirii Iţcani moşia sa din Milişăuţi. Moşia aceasta, „trii părţi di sat Meleşăuţi pe care eu şi svănta biserică Iţcani le-am primit danie de la ruda me, anume Maria Humă”, a fost vândută mănăstirii Solca, pentru 217 lei turceşti, de călugărul Varlaam Ursachi, în 3 octombrie 1733. Câţiva ani mai târziu, în 16 ianuarie 1742, Constandachi, feciorul fostului mare armaş Constantin, făcea dovada, în faţa Divanului Domnesc, cum că el cumpărase jumătatea de sus a satului Milişăuţi, cu 100 lei turceşti, în vremea lui Mihai Vodă (1715-1726), şi, deci, că nu putea fi moştenită acea moşie de călugărul Varlaam Ursachi.

1744: Rămasă şi fără moşie şi fără bani, mănăstirea Solca se jeluieşte lui Ioan Vodă Mavrocordat Vodă, care, în 11 ianuarie 1744, porunceşte căutarea călugărului escroc, dar Varlaam Ursachi dispăruse fără urmă.

1747: Între timp, Lupul Balş cumpără, în 31 ianuarie 1747, partea de moşie Milişăuţi de la fostul mare armaş Constantin, deşi nu avea acest drept, pentru că nu era nici răzeş din Milişăuţi, nici rudă cu Constantin. Mănăstirea Solca se foloseşte de acest principiu străvechi al dreptului valah şi denunţă tranzacţia, iar Balş trage de timp, intrând în tratative discrete cu mănăstirea Sfântul Ilie, pentru a-i vinde ei moşia. Trec, însă, 14 ani, până în 9 ianuarie 1760, când Lupul Balş rămâne definitiv stăpânul moşiei Milişăuţi, partea de sus, pe care, în 20 ianuarie, o vinde, totuşi, mănăstirii Solca.

1761: Această jumătate de sat face obiectul unei dispute, în faţa Divanului Domnesc, în 3 iulie 1761, între armaşul Toader Buhăiescu şi cumnatul său, Costandache, fiul lui Constantin armaş, cu paharnicul Iordachi Cantacuzino, vechilul mănăstirii Solca, dar Solca păstrează moşia.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Meleşăuţi, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „45 – toată suma caselor”, însemnând 1 nevolnic, 1 turc botezat, 1 popă, 2 femei sărace, 20 scutelnici ai armaşului Dumitrachi SCHILIŢ şi 20 scutelnici ai lui „HRISTOLU ot vistierie”.

1774: În 1774, satul Milişăuţi avea 51 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Vicovilor, partea de sus a Milişăuţilor avea 3 popi şi 68 ţărani, în vreme ce Milişăuţii de Jos, împreună cu Bădeuţi şi cu Făgeţel, avea 3 popi şi 15 ţărani.

1778: În 1778 se stabilesc în Milişăuţi 8 familii de emigranţi transilvăneni, George IVAN din Iuda-Turda, Filip SAVAN şi Miron ŞTEFAN din Enciu pe Someş, Eremia VASILE, Ursu RUSU, Ioan ARDELEAN şi Vasile URSU din Năsăud şi Florea NATU din Odorhei pe Someş.

1784: În 1784, satul Milişăuţi avea 142 familii.

1787: În 1787, câteva familii de agricultori germani, provenite din Renania, din Bavaria şi din Baden-Württemberg, se statornicesc la Milişăuţii de Sus.

1843: Biserica „Sfântul Procopie” din Milişăuţi, era slujită, în 1843, de preotul administrator Grigorie LITVINOVICI, care păstorea 1.607 suflete. În 1876, biserica avea 2.672 enoriaşi, în Milişăuţi şi în Bădeuţi, fiind slujită de parohul Nicolai DAŞCHIEVICI şi de preotul cooperator Meleti COMOROŞAN. În 1907, paroh era Vasile CALANCEA, născut în 1849, preot din 1882, paroh din 1898, preot cooperator fiind Cassian BREABĂN, născut în 1870, preot din 1904, iar cantor, din 1890, Petru LOMUŞ, născut în 1860.

1860: Din 1860, funcţiona, la Milişăuţi, o şcoală cu 5 clase[2].

1867: „Mergând pe la aşa-numitul „Vadul Vlădichii”, în satul Milişăuţi, avui plăcerea de a vedea, iarăşi, o biserică, durată de marele Ştefan, cum se vedea încă la începutul domniei sale, căci, intrând înlăuntru, aflai, pe perete, portretul lui Ştefan cel Mare, în etate cam de 25 de ani, împreună cu al doamnei şi al fiului său, Bogdan (cred că e vorba de portretul lui Alexăndrel, nu al lui Bogdan – n. n.). Neputând rămâne mai lung, deşi preotul tinerel de acolo mă ţinea de vorbă, despre soarta bisericii şi despre unele momente din viaţa lui Ştefan Vodă, trecui peste apa Sucevii şi, venind la cale, mi se părea că nici nu calc pe pământ, de uşor ce-mi era pe inimă, când văzui, de departe, turnurile bisericilor din Suceava, reşedinţa de mai înainte a domnilor Moldovei şi a eroilor români”[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Rădăuţi (Târg cu tribunal districtual) cu Vadu Vlădichii, Andreasfalva cu Mitoca, Bădeuţi, Bilca, Burla, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Fűrstenthal, Horodnicul de Sus, Horodnicul de Jos, Karlsberg, Marginea, Milişăuţii de Sus, Putna (cu mănăstirea), Satulmare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Sus cu Bivolăria, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Seletin cu Frasin, Tomnatic, Rusca, Paltin, Plosca Camerale, Ulma, Ropoţel, Nisipitu, Bistriţa cu Cârlibaba, Izvor cu Iaroviţa, Sărata, Moldova, Şipot Camerale. Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[4].

1890: În 1890, comuna Milişăuţi avea 2.564 locuitori, primar fiind neamţul Ioan Walter. Învăţători erau Georgie Olinec şi Iulia Tudan, parohi – Vasile Tomiuc şi Georgie Pojoga, iar cantor bisericesc – Georgie Halip.

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[5].

1902: Însoţirea raiffeisiană din Milişăuţi şi Bădeuţi a fost înfiinţată în 21 septembrie 1902, sub preşedinţia lui Constantin Nastasi, direcţiunea fiind asigurată de Georgie Abager, până în 1903, când face schimb de funcţii cu vistiernicul Vasile Calancea. Vicedirector era Eugeniu Siretean, iar Petrea Lomoş era vicepreşedinte.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Milişăuţ, sat vechi, din care s-au format, cu timpul, 2 comune aparte: Milişăuţul de Sus, districtul Rădăuţi, şi Milişăuţul de Jos, districtul Suceava. În apropierea şesului numit Varniţa, pendinte de acest sat, a construit Ştefan cel Mare o biserică, probabil în amintirea unei victorii repurtată de el asupra tătarilor. La 1776, o jumătate din acest sat aparţinea mănăstirii Solea, prin hrisovul din 20 Ianuarie 1760; iar cealaltă parte aparţinea mănăstirii Sf. Ilie, prin hrisovul de danie al Irinei, fiica lui Gheorghe Mînzul şi al soţului ei, Grigoraş, hrisov confirmat în 9 Ianuarie 1761 de Domnul Moldovei. Milişăuţ, herghelie, pendinte de moşia cu administraţie particulară Hardeggthal, districtul Rădăuţi. Are 3 case şi 32 locuitori. Milişăuţul de Jos (sau Slobozia Pruncului), comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe malul stâng al râului Suceava, la intrarea lui în district. Suprafaţa: 2 kmp; populaţia: 456 locuitori români, de religie gr. or. Este în apropiere de drumul principal Siret-Suceava, precum şi de linia ferată Cernăuţi-Iţcani. Are o biserică filială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, atenenţă a parohiei din Romaneşti. Forma, odinioară, un singur sat cu moşia Milişăuţul de Sus, sub numele de Milişăuţ. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 274 hectare pământ arabil, 20 hectare fânaţuri, 3 hectare grădini, 43 hectare imaşuri. Se găsesc 21 cai, 148 vite cornute, 117 oi, 104 porci, 7 stupi. Milişăuţul de Jos (sau Slobozia), moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 1,77 kmp; populaţia: 42 locuitori, în majoritate izraeliţi, de religie mozaică. Depindea, odată, de comuna Milişăuţul de Jos. Milişăuţul de Sus, comună rurală, districtul Rădăuţi, aşezată pe malul drept al Sucevei şi lipită, în partea de Nord-Vest, de localitatea Rădăuţi. Suprafaţa: 20,70 kmp; populaţia: 2.564 locuitori, în majoritate ruteni, restul români şi ceva germani; religia gr. or., pentru ruteni şi români, evanghelică pentru germani. Prin drumuri de ţară comunică cu Rădăuţul, cu Iaslovăţul (Gurahumora), cu Milişăuţul de Jos (Suceava), precum şi cu drumul principal Suceava-Siret. Este staţie de drum de fier a liniei Suceava-Hadicfalva; are un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală populară, cu 2 clase (deci, 60 de şcolari – n. n.), şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Procopiu”. Forma, odinioară, un singur sat cu moşie, împreună cu Milişăuţul de Jos, districtul Suceava, sub numele de Milişăuţ. Populaţia, formată din locuitori originari români, peste care au venit ruteni, probabil fugari militari din Galiţia şi, în anul 1787, colonişti germani, se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.502 hectare pământ arabil, 101 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 418 hectare imaşuri, 21 hectare păduri. Se găsesc 164 cai, 930 vite cornute, 1.600 oi, 723 porci, 127 stupi”[6].

1912: „Centrala Însoţirilor Economice Române din Bucovina a cumpărat, înainte cu câţiva ani, moşiile Milişăuţi şi Pătrăuţii de Jos pe Siret (cu ele era împreunat şi patronatul din parohiile Pătrăuţii de Jos pe Siret, Româneşti şi Danila), cu menirea ca ele să fie parcelate şi vândute, în loturi mai mici, ţăranilor români din aceste comune. Cu cât a cumpărat Centrala aceste moşii şi dacă le-a obţinut ieftin sau prea scump, aceasta ne-o spun îndeajuns gazetele noastre din Cernăuţi, „Foaia Poporului şi „Viaţa Nouă”, care nici azi n-au picat de acord, şi cu greu vor şi pica, întru stabilirea adevărului. Dar şi „Seljanska Kassa” (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina) a cumpărat tot 2 moşii, în Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, şi iarăşi cu menirea ca să fie parcelate şi vândute, dar nu ţăranilor ruteni, ne-existenţi în părţile acelea, ci ţăranilor români rutenizaţi din cele 2 comune „mixte” (nu mixte, ci inundate!) din valea Sireţelului! Dar pe când Centrala română a cumpărat moşii, ca să ferească sate româneşti de o invaziune galiţiană (!), „Seljanska Kassa” a cumpărat moşiile amintite, cu scopul ca să facă prozeliţi în rândurile noastre şi să propage lăţirea galiţianismului veşnic flămând cât mai departe, înspre miazăzi. Dar aceasta nu se ţine întocmai de patronatul bisericesc din Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, care, prin cumpărătură, a trecut la Seljanka Kassa”[7].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă îl are, printre eroii generozităţii şi pe genistul (Arbeiter Abtig I/41) Cojocar Ilie, din Milişăuţii de Sus, care a contribuit cu 2 coroane, bani mulţi în vremurile acelea[8].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost săvârşită de „Corporalul Petru Gavriliuc, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Procopie Calinciuc, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Nicodim, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Vladimir Ududec, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit”[9]; „Infanteristul George Hrab, Milişăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit; Infanteristul Ion Huţuleac, Milişăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit; Infanteristul Petru Nuiaşciuc, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit”[10]; „Infanteristul Andrei Zical, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit”[11]; „Petre a lui Dumitru Bodnariuc, din Milişăuţii de Sus, a participat la război şi ar fi murit ca prizonier în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Bodnariuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[12].

1917: Biserica Sfântului Procopie din Milişăuţi, ctitorită, în 1481, de Ştefan cel Mare şi distrusă de bombardamentele ruseşti din vremea primului război mondial are o reprezentare iconografică în albumul „L’Art et les Artistes”, apărut la Paris, în ianuarie 1917.

1920: „Deciziune de expropriere No. 80/20/3. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Rădăuţi, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 390, Milişăuţi de Sus, din registrele funciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 288 ha 72 a 23 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[13].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – a). în calitate de învăţători superiori: Onofrei Andrievici la Milişăuţi”[14].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[15]: Dofcec Josef, morar, domiciliat în Milişăuţi; Straub Frantz, morar, domiciliat în Milişăuţi; Preser Iohann, cizmar, domiciliat în Milişăuţii de Sus; Hoffmann Carol, morar, domiciliat în Milişăuţi; Czernay Carol, rotar, domiciliat în Milişăuţi; Mainiczi Ioan, morar, domiciliat în Milişăuţi; Marţiac Mihai, rotar, domiciliat în Milişăuţi; Hardman Maximilian, rotar, domiciliat în Milişăuţi”.

1941, septembrie 30: „Se publică mai jos lista Nr. 9[16], de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Circaci Petru, soldat, ctg. 1931, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Milişăuţi, jud. Rădăuţi, mort la 18 iulie 1941”.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[17]: Sârbu Ioan, seria 1938, media 7,33, numit în comuna Milişăuţi, postul VII, jud. Rădăuţi”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[18], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Lagadin Irina, de la Milişăuţi, la Vicovu de Sus Centru”; „Albotă Olimpia, de la Brăneşti-Dâmboviţa, la Milişăuţi, post XII, unică sosolicitantă; Şandru Daniil, de la Milişăuţi, la Climăuţi, post IV, apropiere de soţie, învăţătoare”[19].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 340

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 49, 1907 p. 125

[3] Albina, Anul II, Nr. 18, miercuri 14/26 februarie 1868

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 142, 143

[7] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii, în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

[8] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[9] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[11] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 229, 230

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[15] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[16] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043 şi următoarele

[17] Monitorul Oficial, Nr. 249, 2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[18] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[19] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911

POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ No Comments Jun 5

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Milie

MILIE. Menţionat în 1428, dar atestat documentar în 13 decembrie 1433, când, convenind graniţa cu Ştefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, regele polon Vladislav lăsa negociatorului graniţei, logofătul Tăutu, satele care anterior erau sub ascultarea Coroanei poloneze, Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca, satul Milie este menţionat, cu o confuzie între Ştefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, şi Ştefan cel Mare, şi în letopiseţul lui Neculce, care spune că, atunci „când au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică dimineaţa”[1].

1619: În 30 mai 1619, satul Milie, zălogit lui Ioan Stroici, este răscumpărat de pârcălabul de Hotin Mihai Tăutul, iar în 2 aprilie 1623, Ştefan Tomşa întăreşte lui Mihai Tăutul, printre alte moşii, şi „satul Milie, care-i pe Cirimuş, cu locuri de mori în Topoliţa, care este lui dreaptă cumpărătură”.

1686: În 28 aprilie 1686, Vasile Bainschi cumpăra, de la Ilie Drăguţescul, cu 600 lei turceşti, jumătate din satul şi moşia Milie şi un sfert din Putila, tranzacţia fiind confirmată, în 20 mai 1691, de Safta, văduva lui Ilie Drăguţescul.

1740: În 14 octombrie 1740, Dumitraşco Bainschi, fiul lui Vasile, stăpânea jumătate de sat şi moşie, cealaltă jumătate aparţinând lui Sandul Sturza şi lui Toader Paladi.

1764: În 30 octombrie 1764, mazilul Ion Flondor se jeluia Divanului Domnesc împotriva lui Ioniţă Sturza şi a lui Toader Paladin, primul mare vornic al Ţării de Jos, celălalt – mare stolnic, pe motiv că i se împresoară moşia, partea de sus a satului Milie, moştenită de la mama sa şi de la unchiul lui, Dumitraşco Bainschi.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Milie, moşie a vornicului STURZA şi a lui Ion FLONDOR, „56 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Dumitru, 1 dascăl, Tănasă, 1 mazil, Ioniţă FLONDOR, 4 argaţi ai lui Ioniţă FLONDOR, Fodor pânzar, Ion LUNGUL, Toader TĂTARUL şi Georgi ungurian, 11 văduve, Maria, Odochiţa, Maria, Acsana, Vasâlina, Parasca, Măriuţa, Catrina, Iliana, Maria şi Odochiţa, 2 jidovi, Volva şi Pereţu, şi 36 birnici, şi anume: Georgie OSCOBIINICU, Chirilă vătăman, Ştefan ZAVUL, Andrei ONOFREICIUK, Ilaş OZCO, Toma UZCO, Grigori CĂZAN, Lavro morar, Vasili CAUZAŢ, Dumitraş CRINICO, Toader FRĂŢIORUL, Mihail MACOVEICIUC, Ivan HUŞCA, Simion IVAN, Gligoraş morar, Mihail BULIGA, Ivan CAZACU, Gligori COLOTILĂ, Georgi FOCA, Vasili SMUC, Ştefan ŞFAICA, Tănasă SMUC vătăman, Dumitru ARMAŞ, Vasili SLAVCU, Gligori ISAC, Tudosi PALADIUC, Andrei IRIMIICIUC, Fedor IRIMIICIUC, Vasile MORDACU, Pintelei SMUC, Ignat FOCA, Ştefan BAHATURSCHI, Mihail SMUC, Ivan DUMCO, Vasili ARMAŞ şi Ion SĂMEN.

1774: În 1774, Milie avea 51 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Cirimuşului, 1 mazil (Ion Flondor), 1 popă şi 81 ţărani. În 1784, satul avea 171 familii.

1794: Partea de sus a satului Milie, cea care aparţinuse lui Ion Flondor, este moştenită, în 16 noiembrie 1794, de feciorii lui, Constantin, Iuoniţă, şi Dumitraş Flondor, Iuoniţă Flondor cedând partea sa de sat şi moşie, în 18 august 1797, fraţilor săi, Constantin şi Dumitraş.

1795: Cealaltă jumătate de sat, care fusese a lui Mihalachi Giurgiuvan şi a jupânesei Maria, fata lui Ioniţă Potlog, era moştenită testamentar, în 24 iunie 1795, de jupâneasa Maria.

1855: Biserica Sfintei Parascheva din Milie a fost construită în 1855, pe locul unei bisericuţe vechi, ctitorită de familia FLONDOR, care avea, în 1843, 1.100 enoriaşi, păstoriţi de parohul Matei ZAHAROVICI. În 1876, biserica avea 1.561 enoriaşi, fiind patronată de Ioan BOHOSIEVICI, de Leon şi de Georgie de FLONDOR, paroh fiind Ştefan HUSSIATYNSKI. În 1907, paroh era doctorul în teologie Cassian BRENZAN (Brânzan), născut în 1871, preot din 1896, paroh din 1905, iar cantor, din 1906, Victor CERNIAWSKI, născut în 1871.

1861: În 12 martie 1861, jumătate de sat aparţinea lui Vasile Flondor, iar cealaltă jumătate – lui Criste Aivas.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Vijniţa – Vijniţa (târg, cu tribunal) cu Bahna, Ciornohuz, Revna și Wiszenka, Berhomet pe Siret cu Lăpuşna, Mihodra, Cireşenca, Mazuri, Şipot cu Bursekeu, Ispas, Lucavăţ pe Siret cu Maidan, Meschibrod cu Podzaharie, Mihova cu Mega, Milie”[3].

1874: În Milie funcţiona o şcoală cu 4 clase şi o şcoală cu o clasă din 1874[4].

1890: În 1890, comuna Milie avea 2.023 locuitori, primar fiind Ioan Cuziec. Învăţători erau Ioan Velehorschi şi Aristea Macovievici, iar paroh era Constantin Danilevici.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Millie, comună rurală, districtul Vijniţa, aşezată, în masă compactă, pe partea dreaptă a râului Ceremuş, între comuna Ispas şi Bănila Rusească. Suprafaţa: 11,26 kmp; populaţia: 2.023 locuitori ruteni, de religiune gr. or. şi ceva izraeliti. Se compune: 1). din satul cu acelaşi nume, care numără 1.766 locuitori; şi 2). din cătunele Beresniţa şi Ţarina Lazoc. Este lipită de drumul districtual Văscăuţi-Vijniţa, precum şi de linia ferata Nepolcăuţi-Vijniţa, la care este staţie. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfânta Paraschiva”. La 1776, aparţinea, jumătate mazilului Ioan Flondor; iar cealaltă jumătate, Marelui Vornic Ioniţă Sturza. Populaţia se ocupă cu prăsila de vite şi cu agricultura. Comuna posedă 1.158 hectare pământ arabil, 335 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 188 hectare imaşuri, 357 hectare păduri. Se găsesc 62 cai, 640 vite cornute, 217 oi, 133 porci, 15 stupi. Millie-Bohosiewicz, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa: 4,12 kmp; populaţia: 109 locuitori, izraeliţi şi poloni. Cuprinde, pe lângă moşia Millie-Bohosiewicz, şi târlele Beresniţa şi Ţarina Lasok. Millie-Flondor I, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa: 2,94 kmp; populaţia 24 locuitori ruteni, israeliti şi români. Pe lângă moşia Millie-Flondor I propriu-zisă, cuprinde şi târla Berezniţa. Millie-FIondor II, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa: 3,63 kmp; populaţia: 43 locuitori izraeliţi, poloni şi ruteni. Pe lângă moşia Millie-Flondor II propriu-zisă, mai cuprinde şi târlele Berezniţa şi Ţarina Lasok.”[5]. Îmi poate arăta cineva o moşie Flondor rămasă cu locuitori români, pentru dăinuirea spiritului neamului? Aş! Peste tot, aduşi de boierii Flondor, ruteni, evrei, poloni şi ţigani. Şi-atunci, cine a rutenizat Bucovina?

1910: În 1910, ucrainenii formau 55 % din populaţie, românii – 35 %, iar evreii – 10 %.

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Gura Putilei făceau parte şi „Reprezentant al proprietarilor expropriaţi: Cajetan Bohosievici, proprietar mare, Milie; Locţiitor: Stanislaus Bohosievici, proprietar mare, Milie”, iar din Comisiunea agrară de ocol Vijniţa, „Locţiitor: Vasile Zavadiuc, învăţător superior, Milie; Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Kajetan Bohosievici, proprietar mare, Milie; Locţiitor: Stanislaus Bohosievici, proprietar mare, Milie”[6].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc ortodox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Flondor Olto cav. de, Cernăuţi, strada Iancu Zotta No. 17 (Milie)”[7].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[8], următorii învăţători şi învăţătoare: Meran Alecu, comuna Milie, Chibochi, jud. Storojineţ, media 7,37”.