Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mitcău

MITCĂU. Aflat pe malul drept al Nistrului, între Mosoriuca, Samuşin, Onut şi Ocna, satul Mitcău este menţionat într-un uric din 16 aprilie 1617 drept moşie a lui Nestor Ureche, care îl dăruieşte, în 9 martie 1643, nepotului său, Neculai Ureche, fiul lui Vasile, şi fratele cronicarului Grigore Ureche.

1710: În 8 iulie 1710, Ileana, jupâneasa banului Savin, fata fostului mare logofăt Vasile Ceaurul, dăruia Schitului Mare din Polonia jumătatea ei de sat Mitcău. „Jumătate din satulu Mitcău, dăruită Schitului Mare din ţara leşească de Ileana, soţia lui Savin, mare Ban, şi fiica repausatului Vasile Ceaurul, cu uricul din 8 Iulie 7218/1710 (La Prot. imp. sub Nr. 185.) Dăruirea confirmată de Nicolae Alexandru Maurocordat, cu hrisovul din 4 Iulie 7220/1712 (Prot. imp. Nr. 186.)”[1].

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Mitcău, moşie a lui ASLAN, „39 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Tănasă, 3 călăraşi, Vasili MOSCALIUC, Ion BĂN şi Ion sin Petrii BĂLAN, 1 jidov, Faki orândar, şi 34 birnici, şi anume: Gavril vornicul, Mihailo BREHUNEŢ, Necolai sin ego, Iacob MOTRIUCU, Vasile BOICO, Andrei CĂZACUL, Giorgie ANTONIUC, Iacob BINITINSKI, Timofei COZACIUCU, Dumitru FIŞCIUCU, Iacob BORDENIUC, Ichim sin BORDENIUC, Ivan HUIVAN, Simion ANTONIUCU, Ostafii ANDRIŞCO, Fedor HOŞÂVSKI, Petraş MEHERA, Georgii CORBULIC, Gavril NECORA, Ivan GĂLUŞCĂ, Dumitru morar, Ştefan vătăman, Gavril ŞAFARIUL, Andrei văcarul, Alecsa TANCA, Luchian TRIFENIUC, Ion sin GIORGII, Simion cojocar, Fedor sin MOISII, Panko rusul, Ion MOISUCU, Gavril MOSCALIUC, Mihailo HUŢUL şi Pricop rus. În satul Slobozia Mitcău, existau 19 case, cu 1 popă, Ion, 1 dascăl, Maftei, 1 călăraş, Gligoraş DOMINCO, 1 jidov orândar, Iţko, şi 15 birnici, adică: Vasile VORDENIUK vornic, Vasili KUNIŢKI, Simion HUDIMA, Mihailo SFISTALO, Ştefan DELIMCIUK, Vasili ANDRŞCIUK, Vasili sin HUDIMII, Ştefan KUNIŢSKI, Mihailo pânzar, Georgie văcar, Ion sin HUDIMII, Ştefan SIDORIUK, Iosip sin TĂNASII, Ivan COTIC şi Dumitru vătăman.

1774: În 1774, Mitcău avea 42 familii, jumătate de sat aparţinând, din 1710, Schitului Mare din Polonia. În 1775, satul Mitcău, din Ocolul Nistrului, avea 2 răzeşi, 2 popi şi 31 ţărani, iar în 1784, 63 familii.

1787: Moşia Mitcău a boierului Gheorghe Roset avea să fie scoasă la licitaţie, la rugămintea acestuia, de Administraţia Bucovinei, în 25 ianuarie 1787, preţul de pornire a licitaţiei fiind de 6.500 lei, fiind vândută, abia în 17 ianuarie 1789, lui Ştefan Ayvas, pentru 1.020 ducaţi.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

1873: În 1873, fusese deschisă, la Mitcău, o şcoală cu 3 clase[4].

Mitropolitul Silvestru Morariu, pictat de Eugen Maximovici

1883: Biserica Adormirea Maicii Domnului din Mitcău a fost fundată în 1883 şi sfinţită în 1885, până atunci obştea fiind arondată bisericii din Brodoc. „Sfinţirea bisericei din Mitcău, în Bucovina. I. P. S. Archiepiscopulu Mitropolitul nostru Silvestru , hotărând actul sfinţirii bisericii din Mitcău, lângă Nistru, pe ziua de 30 Septemvre stil vechi, călători într-acolo, cu o zi mai înainte, insoţit de demnitarii bisericii catedrale. În această călătorie îl întâmpină pretutindeni atât poporul, cât şi clerul şi inteligenţa cu ovaţiunile cele mai cordiale. Ajungând I. P. S., în amurgul serii, în Ocna, fu salutat mai întâi la confinele (hotarul – n. n.) satului, de parohul din Brodoc, în al cărui raion zace atenenţa Mitcău, şi apoi, petrecut de un banderiu (alai de călăreţi – n. n.) strălucit până la biserica din Ocna, unde îl întâmpină, cu procesiune bisericească şi cu făclii aprinse, poporul, parohul local, protopresviterul districtual, cezaro-regalul căpitan (prefect – n. n.) şi comisarul districtual, dimpreună cu căpitanul din armata austriacă, baron Widburg; I. P. S. noaptea spre 30 Septemvrie o petrecu în curtea din Ocna. / A doua zi îşi urmă I. P. S. călătoria la locul destinat, însoţit de baronul Wildburg, protopresviterul districtual şi de căpitanul c. r. districtual, şi condus de banderiul din comuna Brodoc şi Mitcău. Ajungând deasupra comunei Brodoc, i se ivi I. P. S. un portal festiv, lângă care îl aşteptau reprezentanţii comunei, cu primarul în frunte, care, cerând binecuvântarea arhierească, îi oferi pâine şi sare. De asemenea, se prezentă şi şcoala locală poporală, cu conducătorul ei în frunte, care, bineventând pe I. P. S., în numele copiilor, în termeni aleşi şi plini de respect, se învrednici de înalta vorbire a I. P. Sale. / Urmându-l I. P. S. înainte, spre Mitcău, i se arătă a treia poartă festivă, cu procesiunea şi cu epitropii bisericii din Brodoc şi, petrecut de un număr impozant de popor, îl salutară, la confinele comunale, reprezentanţii comunali, cu epitropia bisericescă din Mitcău, lângă o capelă, rugându-l pe I. P. S. a împlini actul consacratoriu al noii biserici şi oferindu-i pâine şi sare. / Înaintea bisericii pregătită spre consacrare, era ridicat un portal măreţ, cu inscripţiunea: „Binecuvântează, prea sfinte stăpâne!”. / Întâmpinându-l aici procesiunile bisericilor învecinate, cu preoţimea pregătită la serviciul divin, îi prezentă parohul local I. P. S. evanghelia la sărutare, şi îndată se începu actul consacratoriu, urmându-i sfânta liturghie, celebrată în sobor, de 12 preoţi, şi cântată de corul arhiepiscopesc, care execută, cu toată exactitatea, cântările bisericeşti. / în timpul sfintei liturghii Înalt Preasfinţitul hirotoni pe teologulu D. Popescu în diacon. După finirea ceremoniilor bisericeşti, urmă prânzul festiv, în casa parohului din Brodoc, la care luară parte, pe lângă căpitanulu c. r. districtual, nobilii domni cav. de Buchental, plenipotentele domnului de Iacubovici, c. r. căpitan de district, exarhul catedral, protopresviterul districtual, cu un număr considerabil de preoţi, şi inteligenţa mireană. / Înalt Preasfinţia Sa, mişcat de ovaţiunile cordiale ce i-au fost aduse nu numai din partea credincioşilor săi, ci, cu multă reverenţă, şi din partea notabililor de altă confesiune, pretrecu la prânz cu o dispunere rară; primind toastul de reverenţă şi felicitare, din partea c. r. capitan districtual, răspunse toastând în onoarea căpitanului, a notabililor în genere, şi a celor prezenţi, apoi a clerului districtual, invitându-l special la cooperare armonică, mai ales în timpurile acestea grele pentru biserica ortodoxă, iar în urmă, în onoarea poporenilor pioşi, care, prezentându-se apoi prin deputaţiune din mijlocul lor, mulţămiră în termeni scurţi, însă din toată inima I. P. S. pentru părinteasca bunăvoire în cauzele lor bisericeşti. / Înalta Preasfinţia Sa binevoi a-si exprima, cu această ocaziune, plăcerea şi mulţămirea sa cu zelul parohului local, părintele Nicolae Vorobchievici, cu a cărui stăruinţă şi conducere s-a ridicat atât biserica din Brodoc, cât şi cea din Mitcău”[5].

1890: În 1890, când partea de sus a satului devenise o localitate importantă sub austrieci, numită Brodoc, partea de jos a satului Mitcău avea 866 locuitori.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mitcău (Mitkeu), comună rurală, districtul Coţman, aşezată pe malul drept al Prutului, la vărsarea pârâului Riza, între comunele conriverane Brodoc şi Mosorovca. Suprafaţa: 4,65 kmp; populaţia 917 locuitori ruteni, gr. or. Este lângă drumul principal Noua Suliţă – Uscie Biskupie (Galiţia) şi legată cu comunele conriverane susmenţionate prin drumuri de ţară. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică filială, atenenţă a parohiei din Brodoc. La 1776, o jumătate din comună era în posesia Schitului Mare, prin hrisovul de danie din 1710 al Ilenei Savin, confirmat în 4 Iulie 1712 de Nicolae Alexandru Mavrocordat; cealaltă jumătate o stăpînea Iordache Aslan. În anii 1766 şi 1767, s-au aşezat aci emigraţi din Galiţia. Populaţia se ocupă cu agricultura. Comuna posedă 484 hectare pământ arabil, 26 hectare fânaţuri, 20 hectare grădini, 45 hectare imaşuri, 3 hectare 50 ari păduri, 2 hectare heleştee. Se găsesc 32 cai, 138 vite cornute, 78 oi, 66 porci şi 19 stupi de albine. Mitcău, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 1,75 kmp; populaţia: 20 locuitori, în majoritate poloni”[6].

1910: În 1910, întreaga populaţie a satului Mitcău vorbea limba ucraineană.

1915: „Grigori a lui Parftemi Covaliuc, născut în Onut, la 4 aprilie 1891, să fi murit, la 15 august 1915, în Mitcău, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează procedura pentru declararea morţii celui dispărut, la cererea lui Partfemi Covaliuc şi Anilei Covaliuc a lui Partfemi”[7].

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941: Savu Eugeniu, seria 1937, media 7,30, numit în com. Mitcău, jud. Cernăuţi”[8].