BROŞTENI. În baza unui proces pentru moşii dintre mănăstirile Moldoviţa şi Voroneţ, desfăşurat în 16 mai 1739, în care ambii proprietari aveau urice din vremea lui Alexandru cel Bun, respectiv, Ştefan cel Mare, Nicolae Iorga s-a străduit să găsească o atestare străveche în „Documentele moşiilor M. S. Regelui”[1], deşi, după cum reiese din primul înscris de care se foloseşte, hotarnica din 26 octombrie 1630, oferea posibililor locuitori numai condiţiile ispăşirii şi umilinţei, care să asigure un loc în rai, lor, bieţilor munteni fiindu-le „oprit a cosi, nici a vâna fiare, nici a prinde peşte, nici a paşte dobitoace, fiece dobitoc vara; unde vor găsi călugării, în braniştea sfintei mănăstiri, câmpulungeni sau vămeni, sau fiecine vor fi, cosind sau umblând după fiară, sau pe vale, după peşte, să aibă a le lua tot ce vor găsi la dânşii; aşijderi, de se vor găsi oi sau fie ce dobitoace vărând sau tomnând în hotarul sfintei mănăstiri, ce este mai sus scrisă, să aibă a le lua lor câte 12 berbeci, cum este obiceiul”[2]. Obiceiul acesta, din vremea lui Homer, până în anul 1800, se referea la răscumpărarea morţii de om, şi adevărată crimă însemna, prin vremuri, ca necăjitul credincios mirean să îndrăznească să guste o firimitură din „pomul cunoaşterii” de pe întinsul rai pământesc.
La hotarnica de care aminteam, din 16 mai 1739, împuternicitul domniei era stolnicul Şerban Cantacuzino, şi e de dorit să reţinem acest nume, ca şi cel al lui Dinul Cantacuzino, ispravnic de Câmpulung, care va hotărnici în 11 ianuarie 1756, pentru că afacerea din anul 1800, prin care domnitorul Alexandru Ipsilanti îşi va însuşi aceste moşii şi le va dărui fiului său se leagă, în fond, de faptele urmaşilor lor, care se vor trezi, la un moment dat, chiar stăpâni peste moşiile din Moldova ale Moldoviţei şi Voroneţului, pe care le vor „vinde” măreţului magnat regal Carol I. În 1877, când piereau ăia, de nu avea drept de hrană nici prin munţi, piereau prin Balcani, bunul nostru Rege, care cumpărase valea Prahovei şi valea Bistriţei, care ridicase Peleşului, dădea naţiunii române un exemplu de eficienţă economică a nesăţioasei hărnicii. Primele sate din zona Broştenilor de astăzi se numeau Gheorgiţeni – sat cu o tulburătoare poveste, Dorna, adică Dorna Areni, Şarul şi Păltiniş, iar documentele aflate de Nicolae Iorga le voi reproduce cu cât mai puţine comentarii. Dacă se poate, fără comentarii. Uricele despre „Broşteanii pe apa Moldovei” nu le voi reproduce, pentru că nu ţin de moşia şi de aşezările Broştenilor de astăzi.
1741, februarie 13: „Săteni din Dorna” dau mărturie „la mâna Gherghiţenilor” pentru muntele Păltiniş şi dealul Omului, şi cel „dintre Negre”, faţă de mănăstirea Slatina, „şi valea neagră Săcuiască”. „Pentru să se ştie că aceste locuri sunt domneşti, şi în trecută vreme le stăpâneau ungurii, şi se făceau multe pricini şi morţi de om dintr-un ungur, anume Pătru Cotaţ, care pusese mâna pe aceste locuri şi, şezând un strămoş într-acea parte de loc, a Ghiorghiţenilor, s-au sculat şi au ucis pe acel ungur. Şi, după ce l-au ucis, înştiinţându-se pe lăcuitorii Ţării Ungureşti, pe la cei mai mari, au trimes cărţi şi la Domnul Moldovei pentru acea moarte de om. Şi, trimiţând Măria Sa, Domnul Moldovei, care s-au fost întâmplat Domn la acea vreme, ispravnici de ai Măriei Sale de au prins pe strămoşul acestor Ghiorghiţeni, şi ducându-l pe la Domnie, s-a dovedit că locurile acelea sunt ale Moldovei, şi domneşti, iar pentru moarte aceea de om a dat Ghiorghe Ghiorghiţanul, strămoşul acestor Ghiorghiţeni, trei sute de berbeci, şi a rămas moşia să o stăpânească Ghiorghiţan, împreună cu neamul lui. Dar noi, satul Dorna, ne-am lepădat de acea moarte de om, şi nici la locurile acelea nu ne abatem a-i scoate. / Iscălesc trei oameni care ţinem minte de o sumă de ani: Costantin Ştefănel, Vasile Candre, Lupul Mălăeş, Nechita Nesutuş, Necolai Ursachi. / Face mărturie şi Vasile Başotă, medelnicer, că ştie de când a fost Vornic . / Tot aşa şi un Dumitraşco Medelnicer, „când am fost Vornic”. Pecetea Câmpulungului, deosebită de cea veche: „Această pecete Câmpulungului…, leat 7249 (1741)”[3].
1755, martie 12: „Câmpulung, 12 Mart 7263 (1755). Dinu Cantacuzino, pentru trei neamuri din Dorna: Gheorghiţenii, Tăriţenii şi Chilsoenii. Pomeneşte hotărnicia vornicului Costachi şi cheltuiala, „afară de 100 lei c-au pus hatalm un Sămion Negre la Visterie gospod”. „Loc dezbătut de la Unguri”. Îl împart dornenii, adunându-se „în casă la preotul Mihail din Dorna”. Aici se face „împărţeala bătrânilor”. Arată ce se cuvine celor trei familii: „până în glodeţ, ci este în cotiştea Drăgoeştii cei mari”, „pe supt poala Bibiraucii, margine pădurii, până în Plaiul Voivodesei”, „Fântâna Vămanului”. Semnează: Costandin Cantacuzino Paharnic”[4].
1756, ianuarie 11: „Matei Ghica dă Voroneţului „moşie sfintei mănăstiri ce este împrejur”, după hotarnica din 7248 (1740) şi a Mitropolitului Iacob şi a lui Radul Racoviţă Vel Logofăt, din 2 August 7259 (1751). „Dinul Cantacuzino, ispravnic Câmpului-Lung, să ia de la călugării de la Moldoviţa cărţile lui Matei şi a lui Constantin Racoviţă, de alt cuprins”[5].
1763, octombrie 1: „Manolachi Costachi Vel Logofăt, Andronachi Vel Vornic, Enachi Costandachi Vel Spătar, Arg. Vel Ban, Andronic Vel Paharnic arată că s-a judecat, înaintea lor „Ioniţă Negre, câmpulungean de la Câmpulung, cu Neculai sin Tănase şi Alexandru, frate-său, Tărăţeştii, tot câmpulungeni”, ce aveau „fiştecare câte o hliză de moşii în păduri, şi pe hlîzăle lor au curături făcute din codru, de la moşii şi părinţii lor, şi sunt a fiştecăruia hlizi osebite, şi fiştecare să hrăneşte pe hliza lui”. Acum Tărăteştii „ş-au făcut osebite curături în capul hlizii lui Ioniţă Negre”, cuprinzându-i „locul cel de hrană”. Ei arată însă că „au tăiat pădure verde şi au destupat de şi-au făcut curătură”. Decizie: „că este cu dreptate fiştecare să-şi facă curătură în capul hlizăi sale, iar nu să-şi facă în capul hlizăi altora . Deci, să le facă Negre altă curătură, în capul hlizăi lor, de potriva curăturii lor, şi, până le-a găti Negre curătura, să fie deopotrivă cu a lor, ei tot să-şi stăpânească curătura”[6].
1800, august 6: „Hrisovul pre-înălţat Domnului nostru, Măria Sa Constantin Alexandru Ipsilant Voevoda, de danie prea-iubit fiului înălţimii Sale, luminatului beizade Alexandru Ipsilant, pe trei moşii, ce-au fost domneşti, la Ţinutul Sucevei, alăture una lângă alta, anume Dorna, Şarul şi Păltinişul, la marginea ţării Moldovei, ce să hotărăsc cu Transilvania şi cu Bucovina Nemţească; 1800, August 6 zile. / [Şi Domnii de înainte au dăruit nu numai la] biserici şi mănăstiri, ce mai ales către fiii şi rudeniile Domniilor Sale: adică, atât moşii din hotarele domneşti şi ţigani din ţiganii domneşti, cât şi alte mile din însuşi veniturile Domniei, volnici fiind, ca nişte Domni şi stăpânitori, cum mai pre larg dovedesc aceleaşi hrisoave ce se văd pe toată ziua, care toate se păzesc ca un lucru lăudat, şi se urmează întocmai… Aflat-am că la Ţinutul Sucevei este o moşie domnească din cele vechi şi drepte hotare domneşti, nedată nimănui până acum, care este alături cu hotarul ţării ungureşti şi al Bucovinei; pe care moşie se află şi oameni locuitori, adică trei sate, anume Dorna, Şarul şi Păltiniş. Deci această moşie, cu tot hotarul cât este domnesc şi nedat nimănui de alţi luminaţi Domni, cu toţi munţii ce se află pe dânsa, cu locuri de fânaţe, de ţarini, cu locuri de mutări pentru păşunatul oilor, cu vaduri de mori şi de chiuă de sucmani şi de hirisăia, cu tot venitul din tot locul [o dă lui Alexandru, fiu-său], de pe care să ia vechilul Luminării Sale tot venitul, din tot locul, după obiceiul pământului şi după ponturile ce sunt în Visterie cu pecete gospod. Martori: fiii Alexandru, Dimitrie, Gheorghie, Necolai; şi boierii: Costandin Balş Vel Logofăt de Ţara de Jos, Iancul Razul Vel Logofăt de Ţara de Sus, Teodoraşco Balş Vel Vornic de Ţara de Jos, Manolachi Conache biv Vel Vornic de Ţara de Jos, „epistat Vornicii de aprozi”, Vasili Costache Vel Vornic de Ţara de Jos, Costandin Paladi Vel Vornic de Ţara de Sus, Dimitri Ralet Vel Vornic de Ţara de Sus, „Sandul Sturza Hatman şi pârcălab Sucevschii”, Iordache Rosăt Vel Vistier, Costache Caragea Vel Postelnic, Grigoraş Caliiarhi Vel Cămăraş, Iancul Negre Vel Agă, Costache Manu Vel Spătar, Iordache Milo Vel Ban, Teodorache Văcărescu Vel Comis, Petrache Ritoridi Vel Căminar, Toadir Jora Vel Paharnic, Dimitrie Jora Vel Sărdar, Constantin Cantacuzino Vel Stolnic. Scrie Şărban Botescu biv Vel Sulger. 6 August 1800”[7].
1800, septembrie 9. „Toţi lăcuitorii din Dorna”, către Domn. Îi chemase ispravnicul, pentru a le ceti „mila” dăruirii lor către „beizadea Alexandru Voevod”, „spre odihna şi ocrotire noastră”. Mulţămesc pentru „nemărginita bunătate”: „acum am dobândit bună ocârmuire”. Semnează şi „Ion Cozan Vornic ot Dorna, Toader Ungurian, Chirilă Cărstei, Nechita Săminescul”. „Şi noi, tot satul Dorna şi Şaru şi Păltiniş, neştiind carte, am pus degetele”. Martori: boieri, popi, călugări. Parte din locuitori vin şi la Divan, de arată că aşa e[8].
1800, noiembrie 15: „Hotărnicia celor trei sate ale lui beizadea Alexandru. Se hotărăsc „cu munţii Voroneţului, a Clirosului, anume Horda şi Cruce”, „cu munţii mănăstirii Slatina, anume Grenţiiaşul”, „cu muntele Chetrosul, ce se stăpâneşte de dumnealui sulgerul Toma Balş”. Se înfăţişează ca vechili: „dumnealui dragomanul Toma Moldovanul”. Arată hotarele despre cei dintâi munţi, locuitorii „din Niagra Secuilor, pe Negrişoara în sus, până la Piatra Pinului, şi tot Negrişoara în sus, pâră în gura Toplişoarei, şi Toplişoara, la deal, până în obârşie ei, şi din obârşia ei, în deal, pin capul opcinii Raţei, în opcina Tunzării, şi opcina Tunzării, în sus, până la piatra Tunzării şi până în vârful Tunzării, şi, pe deasupra fântânii Ialovicioarei… Şi de acolo întoarce opcina Mihăileţului, la deal, până în vârful Şarului… Şi de acolo, opcina Bădii, până în vârful Bosuiucului… Şi de acolo, plaiul, la vale, pin Băda şi pe la fântâna Bădii… Şi de acolo, opcina Şandrului, pin vârful Stevii şi în prilog, unde să întâlneşte cu muntele Petrosul” (acestea, între Holda şi Dorna). Balş arată „că acest munte este după neamul Cantacuzineştilor şi că maica dumisale l-a avut zestre”. Oamenii Dornei înşiră hotarele: „din prislop şi drept prin Ciungi, şi în cracul Sunătoriului, şi de acolo, în dealul Călugărului, şi de acolo în buza Bagolicului, şi drept în apa Bistriţei, drept gura Colbului”. Ai lui Balş, „care au ţinut în cumpărătura de la dumnealui acel munte cu anul”, arată alte semne: pe la „gura Părăului Rău”, „bătca Palmeşului”. Chiril, arhimandritul Slatinei, e chemat apoi pentru Grenţiiaş: arată un act de la 9 Iulie 1795, întărit de ispravnicul Sucevei, Spătarul Dumitrachi Ghica. Hotare: „Glodul Omului, şi în vârful dealului dintre Negre, şi pogoară la vale, prin bătca cu Dărmocza, în buza dealului Bratului”. Pomenite „iadulurile ce sunt între Negre”. Se aduce şi o mărturie a dornenilor, din 13 Februar 7257 (1749), „cu pecetea Câmpulungului întărită, după obiceiul vremii de atunce, dar este adeverită şi cu iscăliturile a doi boieri: răposat Medelnicer Vasăli Başotă, Medelnicer Dumitraşco, care aceşti boieri au fost, în vremile trecute, Vornic la Câmpulung”. Altă mărturie, „de la răposatul boier Banul Dinu Cantacuzino, fiind, într-acea vreme, Paharnic şi Vornic de Câmpulung, din văleat 7263 (1755), Mai 12”: în acest act se pomeneşte o veche hotarnică, „ce ar fi făcut… un Costachi biv Vel Stolnic, ce era, în vremea de atunci, Vornic de Câmpulung, întâi scris: Botoşeni”. O hotărnicie n-o recunosc dornenii: ar fi făcut mărturia „din silă şi din închisoare”, plângându-se apoi lui Alexandru Vodă Calimah. O anulează acum, „pentru că ei sunt nişte lăcuitori ce şed pe moşie domnească şi nu aveau putere nici să dea moşie, nici să ia moşie”. „Nişte oameni ce numai din păscutul bucatelor zic că ştiu”. Despre partea Bucovinei, „Cordonului”, s-ar fi încălcat cinci case. Se împresura şi dinspre Ungaria. Nouă hotare, între care: „părăul Serişorul”, „lunca Vânătorului”, vârful Lucaciului, „tăietura ce este mai la vale de Pietrile Roşii”, „un picior din mijloc, din trei picioare ce se pogoară din dealul Bonbii”, „părăul tăieturii”, „părăul haitei”, „un părăuţ ce vine de la deal, din Ciriboc”, „un picior ce vine din muntele Căliman”, „părăul Călimanului, ce se numeşte şi a Bucinişului”, „Arsurile Omului”[9].
1801, ianuarie 28: „Condică de toate scrisurile moşiilor Dorna, Şarul şi Păltiniş, de la Ţinutul Sucevei, c-au dat danie prea înălţat Domnul nostru, Măria Sa Constandin Alexandru Ipsilant Voevoda, prea iubit fiului Înălţimii Sale, Alexandru Voevoda, prin luminat hrisovul Înălţimii Sale, şi apoi s-au hotărât de boieri hotarnici, a cărora mărturie hotarnică, cercetându-se de către Preosvinţie Sa părintele Mitropolit şi de către iubitorii de Dumnezeu episcopi ai Scaunului, de cătră toată boierimea, s-au făcut carte de încredinţare, care s-a trecut aice asemine; 1801, Ghenarie 28.
1809, octombrie 13: „Divanul Cnejiei Moldovei. Costandin Balş biv Vel Logofăt ia cele trei moşii de la Hatmanul Sandul Sturza. Serdarul Gheorghi Tufeccibaşa nu dă alte acte decât condica; restul, până în două luni. Întărită stăpânirea lui Balş şi fără ele”[10].
1832, iulie 9: „Alecu Balş, către Logofeţia Dreptăţii. Pentru nişte turci, ce, fără voia lui, s-au suit la munţi, exploatează cheresteaua, nu vreau să dea „zeciuială pentru adetiul moşiei”, au bătut un vătav, „s-au aşezat acolo în sate, luând casă şi având ţiitoare, şi în silă gonind şi despărţind pe bărbaţi de femei”. Se plânge protopopul. Îl leagă şi-l dă Vornicul pe unul din ei, spre a-l trimete la isprăvnicie; se roagă ceilalţi turci a-i da drumul. Era ordin de la Iaşi a-i scoate de acolo”[11].
1882: „Prin deciziunea Dlui ministru de finanţe, cu No. 7.069, sunt confirmaţi debitanţi pentru a exercita vânzarea de tutun, următoarele persoane: Ion Cojocaru, comuna Şarul Dornei, plasa Muntele, judeţul Suceava; Ion Străilaş, comuna Broşteni, , plasa Muntele, judeţul Suceava; Teodor Muştea, comuna Broşteni, , plasa Muntele, judeţul Suceava; Iosif Cucinschi, comuna Broşteni, , plasa Muntele, judeţul Suceava; Vasile Moga, comuna Broşteni, , plasa Muntele, judeţul Suceava;, Vasile Gh. Marcu, comuna Broşteni, , plasa Muntele, judeţul Suceava; Neculae Grigorescu, comuna Broşteni, , plasa Muntele, judeţul Suceava; Vasile a Sandoiei, comuna Broşteni, , plasa Muntele, judeţul Suceava”[12].
1883: Unul dintre cei mai importanți fotografi ai Bucovinei, Julius Dutkiewicz, realiza, cu ocazia vizitei făcute de Carol I, în 1883, în vara anului 1883 la moșia Broșteni, și publica, în toamna aceluiași an, albumul de lux „Broșteni”, cu 44 de fotografii, dispuse, câte două, pe 22 de pagini.
1887: „Dl dr. în medicină B. Sandovici este numit în postul vacant de medic al plăşei Muntele, cu reşedinţa în comuna Broşteni, judeţul Suceava”[13].
1888: „Reproducem, după Resboiul, fără nici un comentariu, o corespondenţă ce zisul ziar a primit din Broşteni, proprietatea Regelui Carol, spre a se vedea cât de nedrepţi sunt aceia care găsesc de cuviinţă să zică că Regele Carol nu aduce fericire acolo unde calcă. / „Cei însărcinaţi cu administraţia acestei moşii fac mari nedreptăţi locuitorilor şi mai cu seamă vătafii Bolomey şi Vidrighi, ambii un fel de călăi, în faţa cărora bieţii săteni nu au nici o putere, siliţi fiind de a indura toate neajunsurile. Spre exemplu: Un om, deşi se mărgineşte cu locul de apa Bistriţei, este oprit de a pescui în acel loc, dacă nu plăteşte sau nu face câteva zile de muncă la curte. Oamenii de acolo plătesc câte 10 lei pentru o vită de păscut la munte şi 10 lei de luat uscături pentru foc, pe an; însă fiecare din aceşti locuitori mai este dator a face muncă 40 zile în timp de un an, a 50, 60, 80 sau 100 bani ziua, cu mâncarea lui, şi când omul nu poate fini aceste zile, prin vreo întâmplare, atunci restul de zile se scriu în seama lui, cu câte 2 lei ziua, pe anul viitor, aşa că un om, dacă are nefericirea a se mântui, anul dintâi, numai de 20 zile, pentru restul de celelalte 20 plăteşte 40 lei, şi astfel, din an, în an, aceşti săteni vor deveni un fel de robi. / Dacă omul nu voieşte a face cele 40 zile cu plată, liber este a-şi duce vitele pe altă moşie, ceea ce însă e cu neputinţă, căci patru poşte, în sus şi în jos, este numai moşia Regelui, aşa că oricare e nevoit a sta, cu avuţia lui, pe loc şi a răbda. / La Broşteni este un mare ferăstrău de tăiat scânduri; lucrătorii sunt mai toţi străini, mai ales unguri, cu 2 lei pe zi, subt cuvânt că sunt mai buni la lucru, pe când românii au câte un leu. Este drept că ungurii vor fi mai spornici, căci se hrănesc mal bine, deoarece câştigă mai mult, dar ceilalţi mănâncă mai prost, lucrează mai prost”. / Ungureni, Broşteni; rimează”[14].
1890: „Tablou de posturile vacante de medici de plăşi, oraşe ţi spitale: În judeţul Suceava, plasa Muntele, cu reşedinţa în comuna Broşteni”[15].
1890: „Întinderea ce a luat epidemia de angină difterică, din plasa Muntele, jud. Suceava, şi pustiirile ce le-a făcut, în câteva luni, trebuie să aibă un capăt. Persoanele care sunt în fruntea judeţului Suceava sunt atât de ignorante şi nepăsătoare că a se ocupa de cultura şi de sănătatea poporului de la ţară e un paradox. Consiliul judeţean şi comitetul permanent, alcătuit din nişte babalâci obscuri, ca să dea probă de iubirea lor pentru igiena judeţului şi sănătatea populaţiunii, a suprimat încă de mult postul de medic pentru plasa Muntele. Şi iată că o epidemie furioasă ucide tânăra generaţie din sate întregi, nimiceşte o parte din odraslele ţării şi un medic de plasă, care să dea primele ajutoare şi sfaturi nenorocitelor victime, lipseşte. Ruşine vouă, care vă îngrijişi numai de pungile voastre şi de intrigile mahalalelor! Cine-şi poate închipui ca o epidemie grozavă să fie combătută cu ştiinţa unui vaccinator şi cu arsenalul farmaceutic al primăriilor comunale? / Ei bine, cine nu-şi poate închipui aceasta, afle că tot corpul medical hotărât la viaţă ori la moarte în această epidemie este an vaccinator, Bută, şi tot cordonul sanitar, crâşmele inspectate de dânsul, care ar sta mai bine în altă parte, decât acolo unde stă acum. Oricine mai are simţământul de om şi n-a pierdut simţământul patriotismului, are dreptul să strige că această nepăsare bizantină a autorităţilor judeţene, a medicului de judeţ şi a guvernului actual e o crimă. Iar toţi aceşti stăpânitori de astăzi, care rămâneţi nepăsători la pierderea unei populaţiuni muncitoare, veţi fi blestemaţi de părinţii victimelor şi de generaţiile viitoare. / Dar să căutăm mijloacele de îndreptare, căci populaţia tânără a munţilor Sucevei se stinge: În cel mal scurt timp, trebuiesc oprite comunicaţiile de la o comună la alta, căci contagiunea anginei difterice se face şi de la om la om sau de la păsări atinse de difterită (?)./ În ziua de 8 Septembrie, în satul Pârâul Cârjei a fast hramul bisericii. S-au adunat atunci oameni şi copii din tot Muntele şi mai ales din comuna Broşteni, unde epidemia bântuia din primăvară. Peste câteva zile, Pârâul Cârjei era Pârâul morţii. În satul Mădeiu se ivise numai două cazuri mortale, la două case, pe marginea Bistriţei, şi, timp de 18 zile, nu s-a mai ivit nici unul. Dar părinţii victimelor au făcut praznic, unde s-au adunat oameni din tot satul, ca să bea pentru sufletul celor care nu mai sunt şi, în timp de o lună şi jumătate, copiii comunei Medeiu în adevăr că nu mai sunt. Au rămas, în toată comuna, poate 10 copii de ţâţă. Deşi casele din satele muntoase sunt depărtate unele de altele de o jumătate de kilometru, de un kilometru şi mai mult chiar, din cauză că se fac hramuri, praznice, petreceri la crâşmă etc., contagiunea merge cu aceiaşi furie ca şi în satele cu populaţie deasă. / Trebuie dar oprite şi praznicele, hramurile, întrunirile (crâşmele şi şcolile), înmormântările cu pompă etc. Trebuie făcute dezinfectări igienice ca pentru toate cazurile de epidemii. Toate aceste măsuri însă nu se pot lua decât de oameni care să nu aibă de pregătit alegeri, nici să facă intrigi de politică de gaşcă, nici să fie ocupaţi cu frecventarea crâşmelor, ci măsurile se pot lua de oameni devotaţi. / Guvernul şi consiliul sanitar trebuie să trimită o comisiune de câţiva doctori, pregătiţi cu toate ajutoarele terapeutice; iar autorităţile păcătoase ale nenorocitului judeţ Suceava să fie obligate, prin ordin special de guvern, să pună la dispoziţia comisiunii medicale toate mijloacele administrative şi ajutoarele materiale de care se va simţi nevoie. Un număr determinat de studenţi în medicină (doctoranzi) din Iaşi şi Bucureşti să fie plătiţi de stat pentru a forma personalul medical pe lângă doctorii şefi. Cu modul acesta li s-ar putea aplica mijloacele moderne de tratare a difteriei; cu modul acesta s-ar împiedica ruina familiilor; suferinţa părinţilor şi stingerea unei populaţiuni întregi; cu modal acesta ar folosi şi nenorociţilor locuitori, ţi studiilor medicale, şi ţării”[16].
1890: „Prin deciziunea Dlui ministru de finanţe cu No. 19.372 din 8 Octombrie 1890, s-au numit ca debitanţi de tutunuri, timbre, chibrituri şi cărţi de joc următoarele persoane: Ştrul Moise Opincaru, în comuna Brosceni, plasa Muntele, judeţul Suceava”[17].
1888: „Prin decretul regal cu No. 1.850 din 13 Iunie 1888, după propunerea făcută prin raport de dl ministru secretar de stat la departamentul de justiţie, sunt numiţi şi permutaţi: Dl N. S. Vlădoianu, actual judecător al ocolului Broşteni, judeţul Suceava, în aceiaşi calitate, la ocolul Snagov, judeţul Ilfov, în locul dlui Al. G. Nicolescu”[18].
1893: „Broşteni, comună rurală, plasa Muntele, jud. Suceava, spre Vest şi la 76 km de Fălticeni. Se mărgineşte, la Est, cu comunele Mădeiul şi Mălini, hotărnicindu-se prin Bistriţa şi o linie ce porneşte din pârâul Căţeluşa şi trece peste munţii Comoara, Opcina Goei, Goia, pe lângă Muntele Lung şi până în Opcina Rea; la Vest, cu comunele Dorna (Areni – n. n.), Şarul Dornei şi Neagra Şarului, despărţindu-se prin o linie ce porneşte de la Cheile Negrei Broştenilor, trece pe la Piatra lui Ciubuc, Piatra Albă, scoboară în pârâul Scoruşul, apoi apucă pe Negrişoara, în sus, până la Gura Toplicioarei, urcă pe acest pârâu până în Opcina Raţei, Opcina Mihăileţului, Şarul, Bâtca Opcioarei, Opcina Bădei, pe la Prislop, Bogolin şi până ce scoboară în Bistriţa, după gâtul de la Colţul Acrei; la Sud, cu Mădeiul, Borca şi Transilvania, limitându-se prin Bistriţa şi Neagra Broştenilor; la Nord, cu Bucovina, hotărnicită prin Bistriţa, până la gura Pârâului Arămei, urcând până sub vârful Rarăului, se întoarce, pe după Todicescu, pe la munţii Căpăţâna, Scoruşul, Tarniţele, Clifele, Alunişul, Grebenele şi până în Opcina Rea. Lungimea hotarului e de 138 km. Are forma unui poligon destul de neregulat, înclinat de ambele părţi N-E şi S-V spre albia Bistriţei. E compusă din satele Cotârgaşul, cu Poiana Cotârgaşului, Lungeni cu Cotul Hăleasei, Broşteni cu Hărăoaia, Neagra cu Poiana Vinului, Holdiţa, Holda cu Barnar, Căboaia, Crucea, Lunga, Cojoci şi Chiril, cu reşedinţa în Broşteni, care e şi reşedinţa sub-prefecturii plaiului.
E populată cu 680 capi de familie, cu 2.872 suflete (1432 bărbaţi şi 1440 femei), din care 145 izraeliţi. Contribuabili sunt 677. Are un schit, Rarăul, şi 5 biserici deservite de 3 preoţi şi 12 cântăreţi; 1 şcoală rurală de băieţi, 1 de fete şi 1 mixtă, frecventate de 140 elevi şi eleve. Numărul copiilor în vârstă de şcoală este de 159 băieţi şi 151 fete, însă e peste putinţă să frecventeze toţi şcolile, din cauza prea marii depărtări dintre sate şi a drumurilor cu totul rele şi accidentate. Şcoala are 3 învăţători, plătiţi de stat şi subvenţionaţi din casa particulară a M. S. Regelui.
Budgetul comunei, pe anul 1892-1893, are la venituri 14.730 lei şi la cheltuieli, 14.689; iar al drumurilor 3.092 lei, 30 bani la venituri şi 2.900 lei la cheltuieli. În toată comuna sunt 648 cai, 744 boi, 1.242 vaci, 10.927 oi, 2 capre şi 602 porci. Caprele s-au nimicit, pentru că stricau pădurea. Altitudinea comunei, la nivelul mării, ajunge, în vârful Pietrosului Bogolin, la 1.749 m. Vârful Rarăului, ce cade în Bucovina, ceva mai sus de hotarul comunei, are 2.008 m. E udată de râul Bistriţa, cu afluenţii ei. Cei mai însemnaţi munţi ai comunei sunt: Pietrosul Bogolin (1.749,4 m), Grinţieşul(1.739,5 m), Scăricica (1.716,5 m), Barnarul (1.704,3 m.), Pietrosul (1.704 m), Căboaia (1.638,8 m), Tunzăria (1.630,3 m.), Ialovjiţa (1.616,3 m), Tomnaticul (1.604 m), Gruiul (1.563,5 m),Bâtca Raţei (1.531 m), Muntele Verde (1.530 m), Pietrele Albe (1.488,9 m), Tarniţele (1.479,5 m), Vârful Buzei (1.411,3 m), Scoruşi (1.396,1 m), Căpăţâna (1.383,4 m), Grebenele (1370.5 m.), Clifele (1.367,1 m), Scoruşii Frontierei (1352.2 m.), Alunişul (1.347,3 m), Măzănariul (1.339,9 m), Vârful Goei (1298,4 m), Opcina Rea (1.295,7 m), Bâtca lui Tîrsînă (1.263 m), Pleşul-Broşteni (1.205.1 m) şi Bâtca Popii (608,2 m). Numai culmea munţilor e stâncoasă sau acoperită de păşuni; încolo sunt păduri şi codri nestrăbătuţi de brad şi molift.
De la 1877 moşia a devenit proprietatea M. S. Regelui, cumpărată de la familia A. Balş, pe preţul de 2.500.000 lei. Suprafaţa moşiei e de 44.000 hectare, din care 34.000 hectare pădure, 1.500 hectare fânaţ, 3.000 hectare păşuni şi 5.500 hectare sterpe. Venitul anual al moşiei e de 400.000 lei, iar cheltuielile de 225.000.
Cu diversele instalaţiuni forestiere s-au cheltuit, de la 1877, încoace, 300.000 lei. Cu şcoalele şi bisericile, a cheltuit M. S. Regele 400.000 lei. Moşia avea 7 fierăstraie, cu 17 juguri, care acum s-au desfiinţat, vânzându-se toată producţiunea. Din 200 hectare pădure, ce se taie anual, ies: 1.745 plute butuci şi 450 ghile mari sau 45.000 metri cubici, la care se mai adaogă 100 plute de cioplitură. În comună sunt trei schele: Hărăoaia, Lungeni şi Cotârgaşi.
Locuitorii împroprietăriţi la 1864 sunt: 57 fruntaşi, 168 mijlocaşi şi 163 codaşi, stăpânind 1.393 fălci; afară de care mai sunt 121 săteni ce au primit danie câte 10 prăjini loc de casă, 50-60 fălci de fiecare sat, de la fostul proprietar, ca despăgubire pentru râpi, ponoare etc., care fac în total 1.910 fălci şi 52 prăjini.
Locuitorii se ocupă puţin cu plugăria şi mai mult cu lucrul lemnului şi creşterea vitelor. Săteanul harnic are ce munci şi ce câştiga, plătindu-i-se ziua cu braţele de la 1,50-2 lei, iar cu carul, 2-3 lei. De lucru găsesc oricând, vara ca şi iarna.
Principala unealtă de muncă e toporul, de care săteanul nu se desparte niciodată, servindu-i la vreme de nevoie şi ca armă de apărare, contra fiarelor. Sunt, în toată comuna, numai 40 care şi vreo 50 pluguri primitive.
În comună sunt 11 morişti, în care se macină aproximativ 7.780 hectolitri porumb. Făina de grâu se cumpără, numai pe la zile mari, de pe la dughene. Pe pârâul Barnarul se fabrică varul necesar pentru întreaga comună. Unii săteni însă îşi spoiesc casele cu un fel de lut albicios şi luciu, numit mal. Mai sunt în comună: 3 fabrici de caşcaval, 6 fierării, 4 brutării, 2 căsăpii, în care se taie anual pană la 250 vaci şi 500 miei, un cizmar, un croitor şi 2 boiangii izraeliţi, 6 cârciumi, 4 dughene, 5 debite de tutun.
Pădurile comunei, care altădată gemeau de vânat, acum sunt cutreierate mai mult de sălbătăciuni ca urşi, lupi şi vulpi. Se mai găsesc însă căprioare, iepuri, dar cerbi nu, pentru că, vânatul fiind interzis, s-au înmulţit carnivorele, iar vânatul celălalt s-a retras pe alte moşii. Apele conţin peşte: păstrăvi, lostriţe, mrene, boişteni, behliţi, cleni, svârlugi, grindele, sglăvoci, lipani şi midhai. Se găsesc, în comună, 192 stupi, ce produc anual pană la 400 kg miere şi 294 kg ceară.
Munţii conţin, în sânul lor, minerale, ca: pucioasă, fier, aramă, piatră de var; dar aceste produse au rămas încă ne-exploatate.
Sunt în comună 4 izvoare de pucioasă: unul lângă Lungeni, altul pe pârâul Holdiţa, al 3-a pe pârâul Pusdra şi al 4-a pe pârâul Cotârgaşul. Se mai găsesc 2 izvoare de burcut (borviz): unul pe Negrişoara, la Mîrcă, şi secundul pe Neagra, la Poiana-Vinului.
Ca localităţi demne de vizitat sunt: Rarăul, cu Pietrele Doamnei, Cheile Bistriţei, instalaţiile forestiere de la Barnari, Văcăria, cu însemnatele fabricaţiuni de brânzeturi, Vârful Barnarului, al Grinţieşului şi Tarniţele, Piatra Zimbrului şi Groapa Volintirilor. La Pietrele Doamnei şi la Tarniţă se găseşte în abundenţă frumoasa floare numită de noi floarea Reginei şi floare albă de munte (Edelweiss)
Pe pârâul Negrişoara, la 17 km depărtare de Broşteni, se observă urmele unei fabrici de fier, fostă, se zice, a unui bogătaş, Conache.
Pe la 1850, „Broşteni, Holda, Holdiţa, la ţinutul Sucevei, Ocolul-Muntelui, moşie a dumisale Logofătului Alecu Balş. Are sat cu 2 preoţi, 4 dascăli, un privilegiat, 11 bejenari hrisovoliţi, 16 nevolnici, 12 vădane, 12 slujbaşi volnici, 5 jidovi; pe lângă moşiile Păltinişul, Cotârgaşi şi altele, cu un număr de 230 locuitori” (Buciumul Românesc, An. I, p. 476)”[19].
„Broşteni, sat, pe moşia şi în comuna cu acelaşi nume, jud. Suceava, numit, în partea Est, dinspre primărie, şi Hărăoaia. Aşezat pe ţărmul stâng al Bistriţei, la 47° 14’ 20’’ latitudine boreală şi la 23° 21’ 10’’ longitudine or. Are 100 case, cu 100 capi de familie sau 407 suflete, 200 bărbaţi şi 207 femei. Din aceştia, 40 sunt străini, şi anume: 8 elveţieni, 8 austrieci, 4 unguri şi restul izraeliţi. Are 100 contribuabili. În acest sat este 1 cârciumă, 2 dughene, 1 cafenea, 1 stoler şi 1 cojocar.
Vatra satului ocupă o suprafaţă aproximativă de 18 fălci. Împroprietăriţi la 1864 sunt: 4 fruntaşi, 14 mijlocaşi şi 18 codaşi, stăpânind 123 fălci, afară de cei cu câte 10 prăjini. Aşezările locuitorilor sunt bune. În Broşteni sunt 2 biserici: 1 veche, cu hramul „Sfântul Nicolae”, clădită cu vreo 100 ani în urmă, din lemnul de pe loc, de cine nu se ştie, în care nu se mai oficiază, şi alta nouă, având acelaşi hram, zidită la 1865, de fostul proprietar Alecu Balş, ajutat de locuitori, şi restaurată la 1886, de către M. S. Regele, care a înzestrat-o cu odăjdii şi toate cele necesare. E deservită de 1 preot şi 2 cântăreţi şi împroprietărită cu 8 fălci. Are 1 şcoală rurală de băieţi, cu 1 învăţător plătit de stat, frecventată de 70 elevi, şi 1 şcoală rurală de fete, înfiinţată la anul 1892, cu o învăţătoare, plătită tot de stat. Şcoala de băieţi a fost înfiinţată la 1865, funcţionând până acum ca şcoală mixtă. Ambii învăţători sunt subvenţionaţi şi din caseta particulară a M. S. Regelui. Şcoalele au localuri proprii din cele mai frumoase, construite tot cu spesele M. S. Regelui. Şcoala de fete e frecventată de 40 eleve. În sat, sunt în vârstă de şcoală 85 băieţi şi 84 fete.
În Broşteni e reşedinţa sub-prefecturii plasei Muntele, a judecătoriei ocolului, a unei companii de infanterie, a medicului şi moaşei de plasă. Are un oficiu telegrafo-poştal.
Drumurile principale sunt: la Mădeiu, 8 km; la Dârmoxa, 17 km; la Holda, 3 km. În dreptul Broştenilor este un pod stătător, construit de administraţia moşiei M. S. Regelui.
La 1803, „Broşteni-Holda, a clirosului din Bucovina aveau 80 liuzi plătind 1.404 lei bir pe an” (Uricariul, de Th. Codrescu, vol. VII, p. 255)”[20]. Textele din Dicţionarul lui Lahovari provin, de fapt, din Dicţionarul revizorului şcolar Serafim Ionescu[21].
1899: „Depozitul de recrutare Suceava: A Paraschivei Petre, soldat, contingentul 1898, din comuna Broşteni, plasa Muntele, judeţul Suceava; dezertor de la 23 Iulie 1898”[22].
1914-1918: „Johann a lui Carol Koczynschi, născut în Broşteni, la 17 februarie 1873, chemat la arme, în anul 1914, a ajuns, în anul 1915, în captivitate la ruşi, unde, îmbolnăvindu-se, ar fi murit la finea anului 1917, în Turchestan, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Emiliei Koczynski, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[23].
1922: „Astăzi, 29 iulie 1922. / Comisiunea de ocol instituită pe lângă judecătoria Broşteni, judeţul Suceava, pentru revizuirea împroprietăririlor precedente şi exproprierea terenurilor pentru completarea izlazurilor necesare comunelor: Broşteni, Borca, Crucea, Fărcaşa şi Mădei, ce compun acel ocol, a ales şi determinat următoarele terenuri:
Moşii regale expropriate, pe Bistriţa Aurie: / La Broşteni: Giungătul (55 ha), Muntele Verde (160), Căboiele (50), versantul drept al pârâului Paltinul (10), Ciotenii şi Runculeţ (427 ha); Pârâul Ursului (291 ha), izlazul Piciorul Văcăria (33), Muntele Hagingosu (135 ha); / La Crucea: Dealul Omului (20 ha), Toancele şi Arama (120), Hupăineşti şi Căpăţâna (80), Livezile de la Cojoci (25), Livezile Crucea (65), Şesu (40 ha).
Moşii ale statului expropriate, pe Bistriţa Aurie: / La Broşteni: Capul Dealului (102 ha); / La Borca: golul muntelui Stânişoara (150 ha), Fundul Farcaşa (390), Golul deasupra pârâului Pântea (25), Fundoaia (90 ha); Piciorul Scurt (170), Smida Ilieşti (40), Jufa (22), Pârâul Corenţi (150), Sub piatra Găina (120), La Secu (10), Pârâul Ungurului (10), La Văcărie (12), Pârâul Băltita (16); / La Mădei: Runcul Frasinului (90 ha), Faţa Petroasa (70), Gura şi fundul Puciosului şi pârâul Gărjei (273), Slopăţul şi bâtca Ortoaia din Budacu (310), Coada muntelui Arşiţa Ştirbului (40), Cristişorul cu parte din Budacu (300 ha); Măguricea (82), Arşiţa Rea (38), Între câmpuri (4), Piciorul Lat (70), Golurile muntelui Lacurile (60), Arşiţa Cerbului (20), Dosul Haliasa (165), Arşiţa lui Macovei (22); / La Fărcaşa: Arşiţa Sasului cu faţa şi dosul Scorului (350 ha), Bursune (3,172), Ostrovul Bistriţei din faţa Fărcaşa (3), Pădurea cu sign (200), Celarul (45), Marginele Tarniţelor (35), Ciungii Mănăstirei (25), Ciungii Bâtcei (2), Lacul Fabricei (3), La Stâncă (0,5 ha).
Terenuri expropriate din Domeniul Coroanei, prin procesul-verbal de la 9 iulie 1922: Pentru comuna Crucea; 20 hectare Dealul Omului; 120 hectare Toancele şi Arama; 80 hectare
Hupăineşti şi Căpăţâna; 25 hectare Livezile de la Cojoci; 65 hectare Livezile Crucea; 40 hectare Seşu. / Pentru comuna Broşteni: 391 hectare Pârâul Ursului; 33 hectare din izlazul Piciorul Văcăria; 135 hectare Muntele Hagiogosu.
Terenuri expropriate din domeniul regal Broşteni, prin procesul-verbal dresat la 3 Iulie 1922. / Drept care am dresat acest proces-verbal, care se va trimite Monitorului Oficial, spre publicare. / Preşedinte, C. Sava. / Secretar, P. Erhan”[24].
1948: „Consiliul de Miniştri în şedinţa sa de la 18 Iunie 1948, / Văzând raportul d-lui ministru al Justiţiei cu Nr. 58.402 din 18 Iunie 1948, / Decide: / Art. 1. În baza dispoziţiunilor decretului Nr. 38 din 27 Mai 1948, referitor la intrarea în proprietatea Statului a bunurilor fostului rege Mihai I şi a membrilor fostei familii regale, bunurile enumerate în prezentul articol se trec în administraţia şi folosinţa autorităţilor şi instituţiunilor arătate în dreptul fiecăruia, precum urmează: / I. Terenuri agricole: 39.885,38 ha, în comuna Broşteni, judeţul Neamţ, foste proprietatea Nicolae”[25].
[1] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, volumul VI, Partea II, Bucureşti, 1904, pp. 3-10
[2] Iorga, op. cit., p. 3
[3] Ibidem, p. 5
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Ibidem, p. 6
[7] Ibidem, pp. 6-8
[8] Ibidem, p. 8
[9] Ibidem, p. 9
[10] Ibidem, p. 10
[11] Ibidem
[12] Monitorul Oficial, No. 126, 1/13 septembrie 1882, p. 2170
[13] Epoca, No. 416, Anul II, joi 16/28 aprilie 1887, p. 3
[14] Adevărul, No. 28, Anul I, vineri 16 septembrie 1888, p. 3
[15] Monitorul Oficial; nr. 176, 6/18 noiembrie 1890, p. 4110
[16] Adevărul, No, 638, Anul III, duminică 7 octombrie 1890, pp. 1, 2
[17] Monitorul Oficial; Nr., 23 octombrie 1890, p. 3868
[18] Epoca, No. 773, Anul III, duminică 19 iunie / 1 iulie 1888, p. 3
[19] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, Volumul I, Bucureşti 1898, pp. 655, 656
[20] Ibidem, pp. 657, 658
[21] Ionescu, Serafim, Dicţionar Geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 49-54
[22] Monitorul Oficial, Nr. 173, 3/15 noiembrie 1899, p. 5985
[23] Monitorul Bucovinei, Fascicula 6, Cernăuţi 21 februarie nou 1921, pp. 61-64
[24] Monitorul Oficial, 7 octombrie 1922, p. 6781
[25] Monitorul Oficial, CXVI, Nr. 140, sâmbătă 19 iunie 1948, pp. 5219-5226
Alte mărturii iconografice:
George Antoniu: Broşteni
Alexandru Vlahuţă: Broşteni
Casă moldovenească, în munţii Bistriţei, prin zona Dorna Arini – Broşteni
George Antoniu: Pe Rarău
