Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ocna

OCNA. Numit, iniţial, Martineşti, satul numit, astăzi, Ocna a fost dăruit, în 29 august 1591, de fraţii Stroici surorii lor, Olenţa, satul fiind „o parte de la mama noastră, răpousata Anghelina”.

1639: În 13 mai 1639, partea de sus a satului Martineşti aparţinea lui Dumitraşco Burlă, care o vindea starostelui de Cernăuţi, Gavrilaş Mateiaş.

1652: În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Martineşti, cu două heleşteie”.

1722: În 6 martie 1722, în faţa Divanului Domnesc, de Gligoraş Stroescul şi de Iordachi Cantacuzino îşi dispută jumătate de sat Martineşti, dar înscrisurile vechi i-au dat dreptate lui Stroescul, cel care, în 22 aprilie 1740, este împuternicit de Grigore Ghica Vodă să strângă dijma din Martineşti.

1761: Conflictul privind dreptul de proprietate asupra unei jumătăţi a satului Martineşti continuă, între Gligoraş Stroescul şi Iordachi Cantacuzino, dar câştig de cauză are tot Stroescul, şi în 21 august 1761, la Divanului lui Grigore Ioan Callimah Vodă. Abia fiul lui Iordachi, Constantin Cantacuzino, va câştiga dreptul de proprietate asupra jumătăţii de sat disputate, cea de jos, în 11 septembrie 1764.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Slobozia Ocna, moşie a comisului Iordache CANTA, „36 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Tudosii, 1 călăraş, Vasilie, 1 văduvă, Anca, 2 jidovi, Leiba şi Şmil, şi 31 birnici: Dumitraş ZOTA vornic, Ion STANCĂ, Mihai ŞEVCIUCU, Vasilie brat ego, Ştefan HOROBEŢ, Vasilii COLENCHIUSCHII, Iacob OLINCIUCU, Ştefan VANDICA, Andrei CACII, Andrei DRIHONEŢ, Andrei ŞECIUR pânzar, Ivan CORJU, Vasile HUŢULIAC, Ivan COLBA, Ivan CARPECIUC, Panco PAVLIUC, Hrihor TITIN, Ştefan REDIU, Ivan TITIN, Semen MIHOVANCU, Ivan OSADIŢA, Vasile BUJENIŢĂ, Ilaş VOLOŞIN, Ştefan VORNICO, Hrihor BEREAZUNSCHII, Iacob văcar, Necolai cioban, Petre velnicer, Neculai scutar, Toader scutar şi Ştefan vătăman.

1774: În 1774, satul Slobozia Ocna, multă vreme pustiită, până atunci, avea doar 10 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Nistrului, 1 popă şi 30 familii de ţărani ruteni. În 1784, datorită masivelor colonizări cu ruteni, făcute de Constantin Stroescul, care recâştigase partea lui de sat, în 4 februarie 1783, numărul familiilor din Ocna ajunge la 106.

1784: Din 9 martie 1784, când Constantin Stroescul renunţă la partea de jos a satului Ocna, neamul Cantacuzinilor devine stăpânul de necontestat al acele moşii.

1826: Biserica Sfântului Ioan Teologul din Ocna a fost construită, în 1826, de Alexandru CANTACUZINO. În 1843, patron bisericesc încă era Alexandru Cantacuzino, iar paroh, Mihail DAŞCHEVICI, care păstorea 1.035 suflete. În 1876, când avea 1.488 enoriaşi, biserica era patronată de Victoria de ZOTTA, paroh fiind Vasile PETRAŞCO. În 1907, paroh era Tihon HACMAN, născut în 1865, preot din 1890, paroh din 1902, iar cantor, din 1900, Samson ZOPA, născut în 1862.

1859: Din 1859, funcţiona, la Ocna, o şcoală cu 4 clase[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoriuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

1889: Proprietarul frumosului castel din Ocna, Aladar Baron Wildburg, probându-şi pasiunile, publica un interesant studiu ornitologic Über den Steppenadler (Aquila nipalensis orientalic), într-o publicaţie germană de specialitate[4].

1890: În 1890, Ocna avea 1.880 locuitori, 80 % ucraineni, 15 % români şi 5 % evrei, primar al comunei fiind Iacov Catreci. Învăţător era Ioan Bajanschi, paroh – Vasile de Petraşco, iar cantor bisericesc – Samson Zopa.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ocna, comună rurală, districtul Coţman, aşezată pe ambele părţi ale pârâului Chiţa, afluent al Nistrului, între comunele Mitcău şi Pohorlăuţ. Suprafaţa: 12,01 kmp; populaţia: 1.863 locuitori ruteni gr. or. şi puţini izraeliţi. Este străbătută de drumul principal Noua Suliţă – Cernăuţi – Uscie Biskupie (Galiţia); prin drumuri de ţară comunică cu comunele Doroşăuţ,Onut,Pârâul Negru şi Brodoc. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan”. La 1776, era în posesia Marelui Paharnic Gheorghe Iordache Paşcanu. În anii 1766 şi 1767 s-au aşezat aci emigraţi din Galiţia. În această localitate se află un castel foarte frumos, al familiei baronilor de Wildburg, precum şi o fermă cu o fabrică de spirt. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.351 hectare pământ arabil, 21 hectare fânaţuri, 45 hectare grădini, 26 hectare imaşuri, 66 hectare păduri şi 3 hectare heleştee. Se găsesc 151 cai, 253 vite cornute, 305 oi, 245 porci şi 44 stupi de albine. Ocna, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 3,77 kmp; populaţia: 74 locuitori, în majoritate poloni, restul izraeliţi şi ruteni”[5].

1914: „Victor a lui Alexandru Dworecki, născut în Ocna, la 22 ianuarie 1887, a intrat, cu ocazia mobilizării generale, în luna lui august 1914, în serviciul militar şi ajunse în captivitatea rusească. Ultima scrisoare a primit soţia sa în luna martie 1917. De atunci lipseşte orice veste despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Olgăi Dworecki, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[6].

1941: Învăţătorul „Ilieş Gh. Zaharia, seria 1937, media 7,16, este numit în comuna Ocna, jud. Cernăuţi”[7].