Povestea aşezărilor sucevene: Boroaia

BOROAIA. Deşi uricul din 4 august 1400, prin care Alexandru cel Bun întărea lui Nicula „un sat, al lui Berea”[1] părea să se refere, nu doar prin nume, ci şi prin elementele din hotarnică, la Boroaia, s-ar părea că, datorită dublei stăpâniri mănăstireşti a moşiei, meleagurile şi povestea obştilor care le-au locuit au rămas într-un anonimat total. În nici o sursă nu pot fi găsite repere ale istoriei vechi a satului/satelor Boroaia, nici în surete, nici în urice, nici în izvoade, iar Serafin Ionescu, revizorul şcolar al judeţului Suceava, care a întocmit „Dicţionarul” din 1894, constata, cu aceeaşi uimire, că, în anul respectiv, „vechimea satului se crede că nu trece de 130 ani” şi că „bătrânii spun că moşii lor au ve­nit din Ardeal şi că mulţi dintre ei s-au botezat în urmă”. Prin megieşii mărturisite, pot fi identificate elemente ale poveştii satului Boroaia, de seama celor semnalate de mărturia din 13 iunie 1636, dar  acestea nu înseamnă cu adevărat mărturii comunitare, aşa că nu am să abuzez de ele, mai ales că povestea Boroaiei, atâta câtă este, e plină de violenţă şi, adeseori, de sălbatică răutate, precum se poate constata din mărturiile istoriei recente a nordului moldav.

1636, iunie 13: „Mărturie hotarnică de ia vornicul de Poartă, Ichim Bandur, cuprinzătoare că, din poruncă gospod, mergând la satul Ciumuleşti, să cerceteze pâra ce au avut Ciumuleştii cu Gheorghie Roşca vistiernic, pentru un loc de prisacă, strângând oameni buni, a aflat că acel loc de prisacă n-a fost nici a Roşcăi vistiernic, nici a Petreştilor (pe teritoriul Boroaia – n. n.), ci l-a destupat un om ocinaş, anume Gavril Pârscă, ci a fost om de moşie. Ei aşa s-au tocmit, ca să-şi mute Gligorie stupii de acolo, la un loc ce are cumpărătură, în partea din sus, iară acolo, în prisacă, să stea stupii Roşcăi vistiernic, până în toamnă, iar din toamnă ei să-şi aleagă şi să-şi stâlpească; despre a cui parte va veni acea prisacă, aceluia să fie. Iară de hotărât aşa au aflat, că umblă locul în nouă părţi, cinci părţi sunt a Roşcăi vistiernic, iar patru părţi sunt a Petreştilor, ce este şi el cumpărător cu moşenii răzăşi a lor, în ţarină, şi în fânaţ şi în tot locul, aşa să aibă a ţine. Iar de nişte mori, ce s-au jeluit Petreştii că a făcut vistiernicul Roşca, n-au vroit Petreştii să întoarcă Roşcăi, ca să intre la mori, ci s-au tocmit să-şi ia Roşca vistiernic morile şi ici, de vor vroi să aibă mori, să-şi facă în vadul de sus, pe cât să va veni partea lor, că şi acolo avea amestec vistiernicul”[2].

1796: Mihail Şuţu, pentru că nu-şi prea imagina călugări făcând curături (defrişări), porunceşte o cercetare şi, când se concluzionează că moşiile Saca şi Târzia, aflate între Bogdăneşti şi Boroaia (pe atunci – dovadă că vatra actuală a Boroaiei este ulterioară), pe teritoriul Bogdăneştilor, se cuvin de drept sătenilor din Moişa (satul nenumit „de pe Moisie” de odinioară, dar aparţinând aceleiaşi obşti săteşti a miculeştilor-bogdăneştilor), porunceşte ca ei să se poată muta pe aceste moşii de pe Poiana Sacă, pe care îi „exilase” egumenul. Neavând de ales, egumenul pare să accepte noua strămutare, pe 9 ianuarie 1796, din moment ce se obligă în scris că, „într-un an nici cu dejma, nici cu zilele de lucru nu-i va supăra şi că le va plăti şi banii cifertului viitor a lunii lui Aprilie”[3]. Schimbarea domnului determină şi schimbarea atitudinii egumenului, care uită de vechea poruncă şi de angajamentul scris şi, în loc să mute 50 de familii de moişeni la Bogdăneşti, le mută la Boroaia. Sătenii se plâng şi noului voievod, iar Alexandru Callimachi obligă pe egumen, prin înscrisul din 5 iulie 1796, să le întoarcă moişenilor „curaturile lor”, cele din Bogdăneşti.

1803: Satele de pe moşiile mănăstirii Slatina, anume Mălinii, Bogdăneşti, Boroaia, Poiana prisăcii etc. fac şi duc la târg de vânzare cherestea: tălpi, grinzi, căpriori, costoroabe, leaţuri, dulapi, scânduri şi draniţă”[4].

1849: În 1849, când satul are 270 de gospodării, patru pietre de moară şi o piuă de sumane, bogdăneştii (cărora li se zice, impropriu, şi bogdăneşteni) se împotrivesc încercării unui revizor al Departamentului Averilor Bisericeşti de a-i supune silnic la încheierea unor învoieli „cu totul împovărătoare şi, la a lor neplecare la aceiaşi învoială, i-a pârât de tulburări şi nesupuşi datoriei lor”. În acelaşi an 1849, egumenul Râşcăi solicita Visteriei izgonirea a 8 locuitori, 4 din Bogdăneşti şi 4 din Boroaia, consideraţi răzvrătitori, care „de ani trecuţi buntuluindu-să asupra posăsorilor s-au buntuluit şi acum”[5]. Excluderea din sat sau izgonirea ţăranilor răzvrătitori, pe care o încearcă egumenul Râşcăi reprezintă o tradiţie feudală, aplicată în cazul unor „oameni ci sunt oameni răi şi făcători de rele”[6]. Din punctul de vedere al proprietarului de pământ şi al arendaşului, împotrivirea faţă de unele învoieli, chiar şi silnice, reprezintă o răzvrătire, deci o faptă rea, comisă de oameni răi.

1850: Ancheta care a urmat, finalizată cu raportul comisiei din 16 februarie 1850, concluzionează că locuitorii din cele două sate, Bogdăneşti şi Boroaia, nu se împotriviseră la efectuarea boierescului legal, ci doar încercării arendaşului de a-i supune silnic la o învoială nedreaptă şi cu adevărat împovărătoare, aceea de a lucra şi pentru rezerva proprietăţii. Conflictul durează până în 1853, când, pe 13 martie, comisia apreciază ca juste plângerile sătenilor din Bogdăneşti şi Boroaia şi propune despăgubirea acestora din averea arendaşului. Alţi ţărani liberi, dar săraci, din Bogdăneşti, sătui de învoielile cu egumenul Râşcăi, cu vornicul sau arendaşul, s-au învoit, încă din 10 mai 1842, cu Neculai Golescu serdar să le dea în folosinţă un suhat, ce-l avea boierul pe Dealul Bolovănosu, cu obligaţia ca sătenii (Ilie Solcan, Neculai Neamţu, Ion Pintilie şi alţii) „să-i are 4 falei de loc, să le prăşească, să culeagă recolta şi s-o pună în coşare şi fiecare locuitor să-i facă câte o zi de coasă, din răsăritul până în apusul soarelui, iar cei ce nu vor putea lucra cele arătate mai sus să dea câte 3 lei pe zi nelucrată”[7].

1881: „Tabloul premianţilor de juriul concursului agricol şi industrial din judeţul Suceava, în zile de 14, 15 şi 16 octombrie 1881: Ioana Vasile Covataru, din comuna Boroaia, pentru ţesături de lână şi borangic, medalie de argint”[8].

1888: „În seara de 7 Iunie, a trăsnit în casa lui Leiba Avram Iţic, din comuna Boroaia, în care erau numitul evreu, muma sa, două surori şi Vasile Mihalachi. Trăsnetul a izbit prin păreţii din lăuntrul casei, prin hogeag şi acoperământ, făcând numai spărturi, precum şi, de pe păreţi, a picat toată tencuiala, rămânând numai lemnul, contuzionând la şoldul stâng pe numitul evreu, care s-a transportat îndată în cura spitalului”[9].

1889: „Fata Irina, în etate de 22 ani, fiica lui Gheorghe Ilincăi Şulariu, din comuna Boroaia, în noaptea de 14 Februarie, s-a dus la moara din cotuna Bărăşti, spre a măcina nişte popuşoi şi s-a înecat în gârla acelei mori, din cauză că numita suferea de o zăpăceală ce-i provenise din spaima”[10].

1889: „În noaptea de 28 Martie, Costachi Curcă, din cătuna Moişa, comuna Boroaia, pe când se întorcea din oraşul Fălticeni, du soţia sa, în carul cu doi boi, voind să treacă apa Râşca, care venise mare, din cauza topirii omătului, a fost luat de curentul apei şi, dând peste o punte, boii s-au încurcat şi s-au înecat, împreună cu mai multe obiecte, ce le cumpărase din oraş, iar numitul sătean, cu soţia lui şi carul au fost scoşi de mai mulţi locuitori, care, la strigătul lor, le-au venit în ajutor”[11].

1894: „Boroaia, comună rurală, în plasa Mol­dova de jos, spre sud şi la o de­părtare de 14 km de Fălticeni. Se mărgineşte, la est, cu comuna Drăgăneşti şi Ciumuleşti, despărţindu-se, prin râul Moldova şi semne convenţionale, la vest, cu comuna Bogdăneşti, având ca hotar pârâul Chilineasa, la sud cu comuna Drăgăneşti şi judeţul Neamţ, despărţită prin pâraiele Târzia şi Bâtca Scăunelelor,  şi la nord cu comuna Fântâna Mare, prin pârâul Râşca. Are forma unui trapez regulat, ale cărui laturi paralele sunt formate de râul Moldova şi cul­mea munţilor, înclinat fiind spre nord-est. Compusă din satele: Boroaia-Râşcăi, Bărăşti, Groşii, Moişa şi Târzia, cu reşedinţa în Boroaia Râşcăi. / Populata cu 903 capete de familie, ce numără 3.523 suflete sau 1.765 bărbaţi şi 1758 femei, din care 113 izraeliţi. Contribuabili sunt 1.026. În toată comuna sunt: 1 stoler, 4 cizmari, 2 cojocari, 3 boiangii, 17 dulgheri, 1 tinichigiu, 1 croitor, 12 dogari, 7 fierari, 3 olari, 9 băcani, 11 cârciumari şi 1 pitar. Se mai află în comună o moară (în Bărăşti) cu 4 pietre şi o piuă, pe pârâul Râşca, proprietăţi ale Spitalului „Stamati” judeţean. Are 5 biserici, în satele Boroaia Râş­căi, Bărăşti, Moişa, Groşi şi Târzia, cu 5 preoţi şi 10 cân­tăreţi, şi 2 şcoli rurale mixte, frecventate de peste 110 elevi. Numărul copiilor între 7-12 ani, din toată comuna, e de 204 băieţi şi 143 fete. / Bugetul comunei, pe anul 1892-1893, are la venit lei 7.730 şi la cheltuieli, lei 7.707, bani 83; al drumurilor, 5.214 lei venit şi 4.004 lei cheltuieli. În co­mună sunt: 149 cai, 693 boi, 656 vaci, 1.446 oi, 6 capre şi 550 porci. Altitudinea comunei, de la nivelul mării, variază între 355-900 m. Udată de Moldova şi pâraiele Râşca, Saca, Chilineasa şi Târzia. / Moşia e parte proprietatea Statului, iar Bărăşti şi Boroaia Neamţului sunt particulare. Suprafaţa teritorială a comunei e de 5.064 hectare, din care 1.200 pădure, 2.933 lanuri şi fânaţ şi 931 sterp. Mai mult de jumătate din teritoriul comunei e muntos, restul, afară de moşiile Bărăşti şi Boroaia Neamţului, care sunt mai mănoase, e slab şi deci să­răcăcios. Puţin grâu se seamănă şi rar se întâmplă de se culege o recoltă bună. Ţarinele cultivate cu porumb se îngraşă. Alte semănături, cu care se îndeletnicesc locuitorii, sunt: ovăzul, hrişca şi, pentru casă, numai cartofi, bob, mazăre şi fasole. Pe lângă plugărie, unii dintre locuitori se ocupă şi cu fabri­catul şindrilei (draniţei). Pădurile comunei sunt numai nişte huceaguri de carpen, mesteacăn, lozie, salcie, puţin brad şi fag. / Principalele căi de comunicaţie sunt: Şoseaua judeţeană Dumbrăviţa-Târgu Neamţ (11.000 m), cea vecino-comunală dintre Boroaia şi Bogdăneşti (4.000 m) şi cea  comunală,   Boroaia Râşcăi – Moişa (4.500 m) / Pe la 1843-1845 „Boroaia, cu cătunurile Târzia, Groşii, Poiana, Slătiora, Muntele Halăuca şi altele, la ţinutul Sucevei, ocolul Muntelui, moşie a sfintei Mitropolii. Starea I. Arc sat cu o biserică, 2 preoţi, 2 diaconi, 2 dascăli, 11 nevol­nici, 18 slujbaşi volnici, 17 vă­dane, 3 jidovi; pe lângă moşiile Baia, Borăşti, Orţeşti cu Boroaia Neamţului şi altele, cu un număr de 182 locuitori” (Buciumul Ro­mân, An. I, p. 370). // Boroaia Neamţului, sat în comuna Boroaia, zis şi Nemţeni, nu­mit astfel deoarece moşia a fost a mănăstirii Neamţ. Aşezat între pâraiele Saca şi Râşca, numără 89 case, cu 94 capi de familie sau 397 suflete, din care 186 bărbaţi şi 211 femei. Din aceştia, sunt 96 izraeliţi. Are 78 contribuabili. Vatra satului ocupă 9 fălci. Moşia, proprieta­tea Doamnei Clara Eugen Singurov, e în întindere de 170 fălci, din care 100 fălci cultivabile şi 70 fânaţ. Împroprietăriţi, după legea din 1864, sunt 28 mijlocaşi şi 27 codaşi, stăpânind 179 fălci şi 40 prăjini. Iar la 1879, s-au mai împroprietărit 4 însurăţei, cu 12 fălci. Biserica şi şcoala din Boroaia Râşcăi servă şi acestui sat. // Boroaia Râşcăi, sat în comuna Boroaia, numit astfel pentru că al­tădată aparţinea mănăstirii Râşca. E reşedinţa comunei. Aşezat pe valea pârâului Seaca şi pe şesul dintre Seaca şi Râşca, numără 373 case, populate cu 430 capi de familie sau 1.622 suflete, din care 831 bărbaţi şi 791 femei; din aceştia, 28 bărbaţi şi 4 femei izraeliţi. Are 600 contribuabili. Vatra satului ocupă suprafaţa de 47 fălci 65 prăjini. Parte din moşie e vândută, de curând, în loturi şi parte rămasă statului. Întinderea ei e de 1.200 hectare (a statului). Împroprietăriţi, la 1864, sunt 37 fruntaşi, 126 mijlocaşi şi 95 codaşi, stăpânind 945 fălci; la 1879, s-au împroprietărit 44 însurăţei, cu 132 fălci, şi, în 1889, s-au vândut 106 loturi mici, a câte 5 hectare, care fac 530 hectare. / Are o biserică, clădită de locuitori, la 1808, cu lemnul de pe loc, cu patronii „Sfinţii Petru şi Sfânta Maria”, servită de 2 preoţi şi 2 cântăreţi, şi o şcoală rurală mixtă, cu un învăţător plătit de stat, înfiinţată la 1858, cu local propriu de zid, frecventată de 70 şcolari. / Vechimea satului se crede că nu trece de 130 ani. Bătrânii spun că moşii lor au ve­nit din Ardeal şi că mulţi dintre ei s-au botezat în urmă; deci, mulţi dintre primit descălecători ai Boroaiei au fost saşi, ca şi la Baia şi Sasca. Drumurile principale sunt: şoseaua comunală, de-a lungul satului (4.000 m), la Bogdă­neşti (5.000 m)”[12].

1896: „O crimă îngrozitoare: patru victime. Din Fălticeni ni se vesteşte că, alaltăieri noapte, o crimă oribilă s-a săvârşit în comuna Boroaia, din judeţul Suceava. Patru indivizi necunoscuţi, armaţi cu puşti şi cu cuţite, au călcat casa locuitorului Dumitru Ciobotaru. Pe când acesta se pregătea să se culce, deodată se pomeneşte cu aceşti indivizi, care se năpustesc asupra lui, lovindu-l cu cuţitele în cap şi în inimă. Pe când doi dintre asasini căsăpeau pe bărbat fără nici o milă, ceilalţi doi se duseră la nevasta lui Ciobotaru, trăgând asupră-i patru focuri de revolver. Doi copii ai lui Ciubotaru, în vârstă de 9-12 ani, au căzut de asemenea victime ale furiei acestor fiare sălbatice. / Descoperirea crimei: Asasinii, fără să fi furat nimic din casă, după săvârşirea acestei monstruoase crime, s-ai făcut nevăzuţi. Ieri, din întâmplare, un locuitor din sat, ducându-se la Ciobotaru, a rămas îngrozit de priveliştea sinistră ce i se prezenta. Patru cadavre zăceau la pământ, în mijlocul unei bălţi de sânge. / Alarma: Dându-se alarma, tot satul, în câteva minute, fu în picioare, ducându-se să vadă cele ce se întâmplaseră. Imediat au sosit autorităţile comunale, pentru facerea cercetărilor, iar după câteva ceasuri au venit şi membrii parchetului din Fălticeni. Până acum s-au făcut câteva arestări printre cei care erau cunoscuţi că trăiau în duşmănie cu Ciobotaru”[13].

1896: „Satul Boroaia, din judeţul Suceava, a fost, deunăzi, teatral unei drame mişcătoare. Cârciumarul Ciobotaru, împreună cu soţia lui şi cu 2 copii ai lor, au fost omorâţi de tâlhari, în următoarele împrejurări: / În noaptea de 22-23 curent, doi indivizi, anume Vasile Grigoraş şi Gheorghe Tărău, originari din Boroaia, prieteni buni ai cârciumarului Ciobotaru, s-au introdus în cârciuma acestuia pentru a-i vinde un sac cu grăunţe. Pe când Ciobotaru cântărea sacul, Tărău aplică acestuia o puternică lovitură peste cap cu un ciomag; Ciobotaru începe să cheme în ajutor, dar Tărău îi a plică o lovitură si mai cumplită, de-l culcă la pământ. În acest timp, Grigoraş ucidea, într-o cameră vecină, în acelaşi mod, pe soţia lui Ciobotaru. Tot în această cameră se aflau şi doi copii ai cârciumarului, o fetiţă de 8 ani şi un băiat de 10 ani – criminalii, temându-se ca aceştia să nu-i recunoască şi să-i denunţe, i-au ucis şi pe dânşii, tot prin lovituri de ciomag. În urmă, bandiţii au acoperit câte-şi patru victime cu o plapumă, pe care au pus-o în comunicaţie cu o lampă, printr-un fitil, căruia voiau să-i pună focul, la plecarea lor, pentru a simula astfel, un incendiu. / După ce au scotocit totul prin casă, ei au plecat, focul însă nu s-a putut comunica, deoarece plapuma era de lână. Criminalii, înainte de a se retrage, au aplicat încă câte o lovitură fiecăreia din victime, iar pe cârciumar l-au strangulat cu o curea, după aceia au astupat bine uşile şi ferestrele şi au dispărut, luând cu ei suma de 120 lei, în bilete de bancă, şi 16 lei în argint. / Procurorul de Suceava, căruia i s-a comunicat crima, s-a transportat imediat la faţa locului şi a făcut primele investigaţiuni; domnia sa a constatat că autorii acestei crime îngrozitoare nu pot fi decât Vasile Grigoraş şi Gheorghe Tărău, care dispăruseră din sat. În urma unei urmăriri serioase, vinovaţii au fost arestaţi şi, daţi judecăţii, ei au mărturisit fapta ce li se imputa”[14].

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Boroaia: „389. Locul de arătură denumit Poiana Cerbului (1 hectar, 7.900 mp), situat în perimetrul pădurii Statului Preuteşti; garanţia provizorie lei 25.390. Locurile de fâneţe, ţi anume: poienile denumite la Poiana Creţului (4 hectare, 2.000 mp), Copci C. Butnariu (1 hectar, 2.000 mp), Rusului (1 hectar, 4.000 mp), Onisei (3 hectare, 5.000 mp), Cordoneanului (7 hectare, 8.000 mp), Chelbosului (2 hectare, 8.000 mp), Th. C. Ioan (1 hectar, 2.500 mp), Mihail Sandu (3 hectare, 5.000 mp), Dumitru Petrea (1 hectar, 8.000 mp), Gr. Monoran (1 hectar, 4.000 mp), C. Sibeche (1 hectar, 5.000 mp), Gh. Zaharia (1 hectar, 5.000 mp), Th. Moşneagu (1 hectar), Pricope (1 hectar), drumurile Secuţei (7.000 mp), Grigore Papuc (1 hectar, 8.000 mp), V. Ciobu (1 hectar, 2.500 mp), Ion Condor (2 hectare, 1.000 mp), Ionitä Chirilă (1 hectar, 2.500 mp), Berarului (1 hectar, 3.616 mp), Axintioie (2 hectare, 8.714 mp), Maftei Roman (3 hectare, 7.500 mp), I. Ungureanu (1 hectar, 7.800 mp), Hârhala (1 hectar, 7.800 mp), I. Cioban (1 hectar, 5.000 mp), Dumitru Monoranu (2 hectare, 1.400 mp), Berărţei (1 hectar, 4.000 mp), Grigorie Beraru (2 hectare, 8.000 mp), Th. A. Pistei (2 hectare, 8.000 mp), I. Gh. Mihăilucă (2 hectare, 8.000 mp), p.), Gavril Holca (2 hectare, 8.600 mp), P. Moldovanului (6 hectare), a Niculaescu (1 hectar), Şpiţel (2 hectare, 1.500 mp), Volintirului (9.131 mp), Timofte (9.435 mp), Tomogei (1 hectar, 7.000 mp), poiana Slătioara (57 hectare), Pârâul Larg (1 hectar, 4.300 mp), V. Sebeche (3 hectare), Fundu Brusturei (2 hectare, 1.400 mp), Vasile a Petrei (3 hectare), Porcăriei (10 hectare), Banei (1 hectar, 7.000 mp), Ţăranu (1 hectar), V. Zaharia (1 hectar, 7.000 mp), Petrea Simion (3 hectare), Andriesi (1 hectar, 7.000 mp), C. Mihăilă Lazăr (3 hectare), Ştefan Beraru (1 hectar, 5.900 mp), C. Saftiaei (1 hectar, 7.500 mp), I. Ungureanu (1 hectar, 7.500 mp), Săftian (3.816 p.), G. Th. Bârleanu (7.500 mp), V. C. Monoranu (1 hectar, 5.000 mp), Petre Boboc (1 hectar, 5.000 mp), Gh. Gr. Gorban (1 hectar), I. N. Vasian (3 hectare), Th. Scripcaru (1 hectar), V. Moldovan (3 hectare, 7.500 mp), Gh. Dumitru (1 hectar, 5.000 mp), I. Monoraru (3 hectare), V. Dumitru Moldovan (1 hectar, 3.000 mp), dimpreună cu locurile de arătură, ţi anume: poienile Gherasim (19 hectare), Ţărăncuţa (1 hectar, 4.000 mp), Dealul Frasinului (4 hectare, 5.000 mp), Secuţa (4 hectare, 5.000 mp), Prisaca (1 hectar, 4.000 mp), Gh. A. Vătafului (2 hectare) şi V. a Anghelinei (1 hectar), cum şi golurile destinate pentru păşune, anume: cele denumite Golurile Halaucei, adică la Păltiniş (8 hectare), Piciorul Ursului (9 hectare), Druganu (11 hectare), Piatra lui Epure şi Babşa (150 hectare) şi cu schela la Fabrică şi Babeca (3 hectare), dimpreună şi cu locurile de fâneţe, şi anume: Poiana numită marginile hotarului de pe dealul Liciorului (16 hectare, 1.862 mp), Arşiţa părului Albu (4 hectare, 2.965 mp), poiana Nemaşului Dolenilor (5 hectare, 7.287 mp), poiana Ciungi Dolici (5 hectare, 7.287 mp), poiana Dolici (1 hectar, 4.321 mp), poiana Pârâul Negru (1 hectar, 4.321 mp); toate în întindere de 438 hectare, 9.519 mp, situate în cuprinsul pădurii Statului Boroaia; garanţia provizorie lei 3.000”(Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5938).

1913: „În seara zilei de 15 August, pe la ora 11 p. m., pe când locuitorul Nicolae a lui Gheorghe Butnariu, de loc din comuna Boroaia, se ducea la moşia Criveşti, comuna Strunga, i-au ieşit înainte băietanii Gheorghe Bran, Vasile Damian şi Ion Laiţ, de loc din Târgu Frumos, şi Gheorghe Mihai, din comuna Buznea, care au adus pe Butnariu la o cârciumă, încercând să-l îmbete. Ieşind apoi din cârciumă, l-au lovit şi rănit cu o coasă, jefuindu-l. Agresorii, în urmă, au dispărut. Poliţia din Târgu Frumos a procedat grabnic la arestarea lor”[15].

1914: „Următorii învăţători, pe 1 Octomvrie 1914, au fost înaintaţi la gradul de institutori, repartizându-se la următoarele şcoli: Vasile Jitariu, de la Boroaia, Suceava, la Şcoala mixtă Fălticeni”[16].

1918: Pe 10 iunie 1918, „ţăranii demobilizaţi erau revoltaţi împotriva autorităţilor locale, care folosiseră prilejul războiului pentru a se îmbogăţi cu preţul spoliaţiunilor şi jefuirii familiilor rămase acasă. În perioada 10-20 iunie, ţăranii din comuna Bogdăneşti, judeţul Suceava, au atacat şi bătut notarul şi primarul… / La 26 iunie 1918, ministrul de interne telefona prefectului de Suceava că era informat că în judeţul său existau numeroase cazuri de nemulţumiri şi răzvrătiri împotriva autorităţilor locale. Ţăranii din Bogdăneşti şi Boroaia, acolo unde avusese loc răscoala amintită, şi Târzia, se arăta într-o notă informativă, „sunt agitaţi contra notarilor că au comis abuzuri în timpul campaniei faţă de familiile rămase la vetre, contra preceptorilor că nu au plătit ajutoarele cuvenite”[17]. / „În vechea Românie, încă din perioada neutralităţii, asupra ţărănimii a început să apese povara concentrărilor, a achiziţiilor de produse agricole, animale, căruţe. La efectuarea rechiziţiilor, autorităţile comunale favorizau pe moşieri. Pentru a le eluda, unii moşieri şi arendaşi şi-au vândut vitele chiar prin contrabandă, contând pe faptul că, la nevoie, cu sprijinul statului, vor putea folosi vitele de muncă lăsate ţăranilor. în timp ce zeci de mii de ţărani erau concentraţi, moşierii şi arendaşii erau lăsaţi în concediu agricol”[18]. Moşierul Bogdăneştilor se numea Cantacuzino-Paşcanu (administratorul moşiilor Mănăstirii Slatina), moşia lui revenind, mai târziu, lui Tache Slăvescu. În vremea asta, Brătenii îşi lucrau moşiile cu jumătate din efectivele Regimentului de obuziere grele, cum scria ziarul „Adevărul”, în numărul său din 19 iunie 1915. Ţăranii, mobilizaţi sau nu, vedeau torul şi, în semn de nemulţumire, au refuzat să mai lucreze pentru moşieri şi arendaşi, începând cu anii războiului. Apoi, după război, au tot sperat într-o lege urgentă, promisă de altfel de Rege, care să repare nedreptăţile şi să reîmproprietărească pe cei care au luptat pentru ţară. / În loc de lege, au dat cu ochii, după demobilizare, de nedreptăţi şi mai mari. După ce şi-au bătut şi izgonit autorităţile comunale (10-20 iunie 1918), fiind gata să moară şi pentru viitorul lor, din moment ce nu ezitaseră să moară pentru patrie, bogdăneştii par să se fi potolit. Dar, după alte zece zile, „o mişcare şi mai puternică a ţărănimii împotriva obligativităţii muncii agricole a fost răscoala din comuna Boroaia. / La 30 iunie 1918, ţăranii din această comună au fost înştiinţaţi de formarea unui comitet pentru aplicarea legii muncii agricole. Ca şi în 1907, un ţăran a străbătut călare uliţa comunei, chemând sătenii să se opună aplicării acesteia şi să treacă la desfiinţarea comitetului. / Peste 300 de ţărani s-au adunat în faţa primăriei, spunând că „nu mai primesc acea lege, preferă chiar moartea şi oricine din autorităţi va îndrăzni să-i scoată la muncă vor fi omorâţi”… În raportul şefului secţiei de jandarmi se arată că ţăranii adresau „cuvinte revoltătoare şi ameninţătoare contra tuturor funcţionarilor, autorităţilor şi chiar a Majestăţii Sale Regelui, care, în loc să puie în aplicare legea împroprietăririi, după cum li se spunea pe front, a pus asupra lor legea muncii obligatorii”… / Ţăranii din Boroaia au bătut şi au alungat pe reprezentanţii autorităţilor locale (primarul, notarul şi chiar pe preot), iar jandarmii au fost dezarmaţi şi alungaţi… Luând imediat măsuri, autorităţile au trimis un detaşament de jandarmi care a repus în funcţie pe jandarmi şi pe celelalte autorităţi”[19]. / Apoi, împotriva bogdăneştilor şi boroienilor care au luptat pentru Reîntregirea Neamului, care nu s-au temut să moară pentru ţară şi, cu atât mai puţin, pentru viitorul lor şi al familiilor lor, a fost deschisă o anchetă penală, dosarul fiind închis şi clasat înainte de a sc face vreo cercetare. Este de presupus ca, pe lângă teama autorităţilor de a-1 supăra pe Mareşalul Averescu, ajuns la guvernare, administratorii locali s-au sfiit să-i poarte prin tribunale pe ţăranii din Bogdăneşti şi Boroaia care, pe parcursul aceleiaşi luni a demobilizării (iunie 1918), n-au mai putut rezista în faţa neruşinatei nedreptăţi făptuite de cei care, rămânând acasă, în „concedii agricole”, s-au îmbogăţit pe seama luptătorilor pentru gloria ţării, urmând să se înfrupte şi din gloria aceea, ca patrioţi care, deşi martirizează şi jefuiesc pe eroi şi pe familiile lor, nu ratează prilejul de a construi monumente în cimitirele satelor, monumentele însemnând, în fond şi cel mai adesea, expresii ale demagogiei celor care, întotdeauna şi peste tot în lume, se substituie statelor.

1922: „No. 4189. Procesul-verbal încheiat astăzi, 26 septembrie 1922. Comisiunea, în unanimitate, dispune: Declară expropriată suprafaţa pe 120 ha pădure, proprietatea Statului, pe terenul comunei Boroaia şi Bogdăneşti, formată din următoarele porţiuni: 89 ha, formând un triunghi, megieşit, pe două părţi, cu locuitorii din Boroaia şi Bogdăneşti, şi la Vest cu o linie dreaptă, ce desparte, de pădurea Statului „Bogdăneşti”, începând de la movila „Zăvoare”, până în pârâul Sârbului, în care se află mai multe poieni, însumând o suprafaţă totală de aproximativ 18 ha.  40 ha, între părţile Frăsiniş şi Săcuţa şi restul pădurii Statului „Boroaia”, în care se află mai multe poieni, însumând o suprafaţă totală de aproximativ 16 ha. Aceste porţiuni se atribuie comunei Boroaia, pentru satul Moişa. Propune a se expropria suprafaţa de 435 ha pădure, proprietatea Statului, de pe teritoriul comunei Boroaia, cuprinsă între delimitările locuitorilor din comuna Boroaia, pe trei părţi, iar pe cealaltă parte, despărţindu-se, printr-o linie convenţională, de restul pădurii Statului, pentru a se satisface nevoia de islaz a satului Boroaia, din comuna Boroaia”. No. 4191. Procesul-verbal încheiat în ziua de 28 septembrie 1922. Comisiunea, în unanimitate, dispune: Rezervă, pe seama Statului, poienile din pădurea Statului Boroaia şi Bogdăneşti, găsind că nu e loc a se mai proceda la exproprierea lor. / No. 4578. Procesul-verbal încheiat în ziua de 1 noiembrie 1922. Comisiunea, în unanimitate, dispune: Declară expropriată suprafaţa de 12 ha 8880 m. p., proprietatea comunei Boroaia, care se destină a fi împărţită, în loturi, sătenilor îndreptăţiţi la împroprietărire. În privinţa preţului, comisiunea este de părere a se acorda maximum de preţ regional”[20].

1926: „Subsemnatul, veteran de la 1877, pierzând titlul de pensie cu No. 161.459 al orfanilor lui Constantin Ungureanu, îl declar nul şi fără valoare, în mâinile oricui s-ar găsi. / Gheorghe D. Mironeasa, tutore, comuna Boroaia, judeţul Fălticeni”[21].

1941, septembrie 30: „Se publică mai jos lista Nr. 16, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Cercel Aurel, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în comuna Boroaia, judeţul Baia, mort la 11.VII.1941”[22];

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Ursuţu Ruxandra, învăţătoare, consiliera Centrului Boroaia; Covataru Constantin, învăţător, şeful Subcentrului Boroaia; Nicoară Teodor, învăţător, şeful Subcentrului Boroaia; Vasiliu Eufrosina, învăţătoare, şefa Subcentrului Boroaia; A Vârvarei Petru, de la Brăceni, la Bărăşti-Boroaia; Monoranu Zamfira, învăţătoare, şefa Subcentrului Boroaia; Covataru Ecaterina, învăţătoare, şefa Subcentrului Boroaia”[23].

1945: „Următorii învăţători se transferă, pe data de 1 Septemvrie 1945, la şcolile primare din judeţul Baia, arătate în dreptul fiecăruia: Tărăniţa Alexandru, gr. II, de la Boroaia Nr. 2, la Boroaia Nr. 1, post VI, interior casă, apropiere de soţie, învăţătoare; Nicoară Teodor, gr. I, de la Boroaia Nr. 2, la Boroaia Nr. 1, post V, interior casă, teren; Savinescu Dan, definitivat, de la Bursuc Vale, Lespezi, la Giuleşti, Boroaia, post III, casă, teren; Monoranu Constantin, grad definitiv, de la Bogdăneşti Nr. 2, la Boroaia Nr, 2, post V, apropiere soţie, învăţătoare; Boleac Mihai, gr. II, de la Peste Vale, Râşca, la Boroaia Nr. 2, post II, apropiere soţie, învăţătoare, casă; Boleac Elena, gr. I, de la Giuleşti, Boroaia, la Boroaia Nr. 2, post III, apropiere soţ, teren, casă; Monoranu Teodor, gr. II, de la Slătioara, Râşca, la Giuleşti, Boroaia, post II, casă, teren”[24]. Învăţători fixaţi: „Constantinescu Lidia, grad provizoriu, de la Văleni, la Boroaia, Groşi, post II; Nicolau Lucreţia, grad provizoriu, de la Spasca, la Giuleşti, Boroaia, post IV; Petrescu Gheorghe, grad definitiv, de la Corneşti, la Boroaia Nr. 2, post VI; Manoliu Constantin, gr. I, de la Ungheni, la Boroaia Nr. 1, post VII; Baltag Dumitru, grad provizoriu, de la Calul, Neamţ, la Boroaia, Moişea, post VI”[25].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[26], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Manoliu Constantin, de la Boroaia Nr. 1, la Bogdăneşti Nr. 2”.

1948: „Membrii corpului didactic cuprinși în alăturatele tablouri, care fac parte integrantă din prezenta decizie, ale cărora raționalizări, fixări li repartizări au fost anulate cu decizia Nr. 164.743 din 1948, rămân la dispoziția ministerului, fiind obligați să ceară detașarea în posturile ce vor fi publicate vacante: Beraru Gavrilă, Școala Boroaia, Suseni, postul I”[27].

1949: „Prin Decizia Nr. 326.433 din 29 Decemvrie 1948, următorii membri ai corpului didactic se deleagă directori la şcolile elementare şi grădinile de copii din judeţul Baia: Monoranu Teodor, director la Şcoala elementară Boroaia Nr. 2; Vasiliu Gheorghe, director la Şcoala elementară Bărăşti, Boroaia; Balaban Ioan, director al Şcoala elementară Scăuţa, Boroaia; Apetroaie Vasile, director la Şcoala elementară Moişa, Boroaia; Luchian Neculai, director la Şcoala elementară Giuleşti, Boroaia”[28].

“Urşii” din Boroaia

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, doc. 11 , p. 17

[2] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 434, p. 496

[3] Mihordea, op.cit, p. 185

[4] Giurescu, Constantin C., Istoria pădurii româneşti, Bucureşti 1976, p. 201 subsol

[5] Dr. Georgeta Crăciun, op. cit., p.82-83

[6] P.P.  Panaitescu, op. cit., p. 185

[7] Gh. Platon, Domeniul feudal din Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848, pp. 15, 16

[8] Monitorul Oficial, No. 196, 2/14 decembrie 1881, pp. 6078-6080

[9] România Liberă, Nr. 3233, Anul XII, vineri 17/29 iunie 1888, p. 2

[10] România Liberă, Nr. 3431, Anul XIII, vineri 24 februarie / 8 martie 1889, p. 3

[11] România Liberă, Nr. 3470, Anul XIII, vineri 14/26 aprilie 1889, p. 2

[12] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 39-41

[13] Adevărul, No. 2435, Anul IX, joi 25 ianuarie 1896, p. 3

[14] Epoca, No. 73, Anul II, duminică 4 februarie 1896, p. 2

[15] Opinia, No. 1963, Anul X, duminică 18 august 1913, p. 2

[16] Opinia, No. 1266, Anul XI, miercuri 3 septembrie 1914, p. 1

[17] Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Relaţii agrare şi mişcări ţărăneşti în România / 1908-1921, p. 235

[18] Institutul „Nicolae Iorga”, op. cit., p. 188

[19] Institutul „Nicolae Iorga”, op. cit., pp. 230-235

[20] Monitorul Oficial, nr. 52 din 8 martie 1924, pp. 2623-2627

[21] Monitorul oficial al României, nr. 20, 25 ianuarie 1926, p. 957

[22] Monitorul Oficial, Anul CIX, Nr. 231, marţi 30 septembrie 1941, pp. 5805 şi urm.

[23] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565

[24] Monitorul Oficial, Nr. 248, 30 octombrie 1945, pp. 9578, 9579

[25] Ibidem, p. 9580

[26] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[27] Monitorul Oficial, Nr. 194, 23 august 1948, pp. 6963, 7021-7023

[28] Monitorul Oficial, Nr. 3, 4 ianuarie 1949, p. 286

Povestea aşezărilor sucevene: Hânţeşti

HÂNŢEŞTI. Pentru că odinioară se creşteau mânjii hergheliilor domneşti prin lunca Siretului, satul lui Miclouş avea să se numească Hânţeşti, numele cailor mici fiind, în româna veche, „hanţă”. Numele s-a păstrat şi după prima atestare documentară, veac de veac, până astăzi.

1431, iunie 15: Alexandru cel Bun întăreşte credinciosului boier pan Cupcici, printre multele sate pe care le stăpânea, „Henţăuţi, pe Siret, şi Grigorăuţi, mai sus de Dragan şi Camena, pe Siret, pe care i l-a dat fiica lui Miclouş… cu toate hotarele vechi, pe unde au folosit din veac”[1].

1623, martie 2: Ştefan Tomşa întăreşte clucerului Vasilie Pilat „o jirebie de ocină, cu casă, în vatra satului Hănţeşti, ce sunt în ţinutul Sucevei şi cu vătaşină loc de case boiereşti, în partea de sus a satului, şi cu loc de mori pe Siret, şi cu loc de eleşteu şi de mori în pârâul satului. Care acea parte a fost a socrului său, lui Onul, care a fost de la Coste Bucioc, vornicul. Şi ne-a arătat nouă un ispisoc încă de la Alexandru Iliiaş vodă, de danie şi de miluire pe acele părţi de ocină, partea de sus Hănţeşti. Şi iarăşi dăm şi întărim slugii noastre Vasilie Pilat, clucerul, şi jupânesei sale, Axinia, o jirebie de ocină în partea de jos, iarăşi întru acel sat Hănţăşti, ce este lor dreaptă cumpărătură de la Cârstina, fata Odochii preotesei, drept douăzeci şi cinci de taleri, bani buni, dintr-un ispisoc de cumpărătură de la Eremia vodă. Şi iarăşi dăm şi întărim pre sluga noastră Vasilie Pilat, clucer, cu două case cu jirebii, a lui Alexii şi a Nechitei, în ţarină, ce este lor dreaptă moşie, dintr-un ispisoc de la singur domnia mea. Şi întru aceeaşi, iarăşi dăm şi întărim pre sluga noastră Vasilie Pilat, clucer, şi jupânesei sale, Axinia, două jirebii şi cu casă dintr-acelaşi sat Hănţăştii, şi cu loc de mori în Siret şi în pârăul satului, care jirebii le-a răscumpărat lui şi de la Coste Bucioc, vornic şi a dat lui şaizeci de taleri, bani buni, iar Coste Bucioc a fost cumpărat acele jirebii de la Gligorii şi de la soru-sa Costanda, feciorii Gherlii lui Pătraşco, nepoţii lui Drăguşan; şi ispisocul de la Radu vodă ce-a avut Bucioc, de cumpărătură, încă l-a dat el în mâinile slugii noastre, lui Vasilie Pilat, clucerul. Pentru aceea, şi domnia mea, dacă am văzut acele ispisoace de danie şi de miluire şi de cumpărături de la cei mai dinainte domni, şi domnia mea mai vârtos m-am milostivit şi de la noi de am dat şi am miluit şi am întărit pre sluga noastră ce mai sus s-a scris, Vasilie Pilat, acele ce mai sus s-au zis jirebii de ocină de sat din Hănţeşti, ce sunt în ţinutul Sucevei, şi cu loc de mori în apa Siretului şi cu loc de heleşteu şi de mori în pârâul satului, care sunt pentru dania, şi miluirea, şi cumpărătura şi slujba, ca să-i fie lui şi de la noi uric şi ocină, lui şi feciorilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui şi a tot neamul lui, care se vor alege să fie lui mai de aproape, neruşeit niciodinioară, în vecii vecilor. Iar hotarul acestora ce mai sus s-au scris jirebii şi părţi de ocină, ca să fie lor hotarul dinspre toate părţile: din câmp, şi din pădure, şi din apă, şi cu pod, şi cu loc de mori în apa Siretului, şi cu loc de heleşteu şi de mori în pârâul satului, după hotarele sale cele vechi, pe unde din veac au trăit”[2].

1624, martie 15: În faşa Divanului lui Radul voievod s-a prezentat „sluga noastră Pilat, ce a fost clucer, şi s-a pârât, de faţă, cu sluga noastră Neagoe, ce a fost postelnic, şi cu jupâneasa lui, Candachia, ce a fost înainte după Bucioc, vornicul, pentru nişte părţi de ocină din sat din Hânţeşti, din cutul de sus, care părţi au fost cheltuite de mătuşa sa, anume Costanda, şi cu ruda ei toate părţile sale lui Bucioc, vornicul. Deci Pilat şi cu feciorii săi s-au sculat că le-a fost lor moşie şi seminţie mai aproape. Deci au întors lui Bucioc, vornicul… (rupt) jirebi şaizeci de taleri cu loc de moară şi cu vecini şi cu tot venitul a… (rupt) altă jirebie ce a fost pusă zălog de soacră-sa, de Drăgălina, ce au fost ia… (rupt), iar o au încă domnia dumi mele dintâi, cum înşine am văzut zapis de la Bucioc, de întoarcere, iscălit cu mâna lui. Iar de două jirebii, ce a zis Neagoe şi cu femeia sa, care scrie mai sus, că n-au întors Pilat lui Bucioc nici un ban pe acele două părţi, căci Pilat direse ce au fost având pe acele două părţi, el le-au pierdut, ci au adus mărturie pe boiarinul nostru Ghianghea, logofătul, şi a mărturisit cum însuşi ştie că a luat Bucioc banii de la Pilat şi pe acele două părţi, de a rămas Neagoe şi cu femeia sa din toată legea, iar pe Pilat l-am îndreptat şi am luat de la dânsul 24 florinţi în vistierul dumi meli. Iar de se vor afla, în vreo vreme, niscaiva direse sau urice, acele ca să nu se creadă pe acele părţi, ci să se rumpă. Şi, de acum, înainte să n-aibă mai mult a pârî Neagoe şi femeia sa pe Pilat de aiastă pâră, nici a dobândi în veci înaintea cartei dumi mele”[3].

1636, mai 9: Se face alegerea părţilor rămase după vornicul Coste Băcioc, în Hânţeşti. „Adică noi, Simion Ţîrea, vel vatah Suceavscoi şi Borăleanu, uricar, scriem şi mărturisim, cu cest zapis al nostru, cum au venit cinstită cartea Mării Sale, domnul nostru, Io Vasilie voievod, ca să hotărâm şi să alegem toate părţile lui Coste Băcioc, vornicul, Dumnezuu îl pomenească, ce a avut în sat, în Hănţeşti pe Siret, cu locuri de mori întru apa Siretului şi pe valea satului. Deci, noi am strâns oameni buni şi bătrâni, de primprejur, megieşii, şi am socotit pe direse şi am măsurat cum se cade, cu otgonul, şi s-au ales părţile lui Băcioc, vornicul, jumătate de sat, unde am pus doi stâlpi de piatră, unul de ceasta parte de vale, altul de ceea. Şi într-această jumătate de sat s-au aflat trei jirebii, a lui Avraam, şi iarăşi s-a stâlpit, din jos, la mijlocul satului, cu stâlpi de piatră. Însă măsura satului s-a pus din gardul ţintirimului bisericii, din sus de portiţă, până în casa Gligorcii, unde a fost dinspre Siret, şi s-a stâlpit şi s-a tocmit. Iară din ţarină, să aibă a ţine şi în fânaţe, şi din toloace, tot în două; numai ce se vor afla lazuri, făcute cu săpatul, să le ţie a cui va fi săpat; iară de se vor fi făcute cu arsura focului şi se vor fi făcut poieni, să fie iarăşi în două. Aşijderi, de două jirebii, ce s-au aflat un zapis la Avraam, cumpărătură lui Băcioc de la Gherla Pătrăşcoae, ce au zis Avraam că a cumpărat de la Pilat, încă s-au dat pre mâna vistiernicului Mălai şi s-au ales în cea jumătate de sus, în partea lui Băcioc, deosebi de cele trei jirebii ce i-am stâlpit, ce au fost cumpărătură de la Lola, sora Onului. Aşijderi, o poiană ce este peste Siret, când s-au pârât călugării de Gălata cu Bârlădeniţa şi au rămas pe călugări să ţie până în Siretul bătrân, fost-au atunce la pâră toţi fraţii câţi au fost răzeşi în Henţeşti, ca să aibă a ţinea iarăşi în două frăţeşte, cum s-a stâlpit şi în sat. Şi la cest hotar au fost Ionaşco Băzăceanul ot Băzaci, şi Ionaşco Dărman din Ungureni, şi Drăguşan, bătrânul din Zvorişte, şi Eremiia Pahulcea ot Şerbăneşti, şi Iachim din Vâlceşti, şi Ionaşco Nechiforescul ot tam, şi Dumitraşco ot Hreasca, şi Gligorcea star ot Henţeşti şi alţi oameni buni şi bătrâni au fost şi s-au tocmit şi s-au voit şi ei, de bunăvoie”[4].

1636, iunie 11: „Adică cu, Iorga din târg de Suceava, mărturisesc, cu ceastă scrisoare a mea, cum eu am fost cumpărat de la Lupul Pahulcea o jirebie din sat din Henţeşti, drept 20 de lei bătuţi, dinaintea a oameni buni şi dinaintea femeii lui şi dinaintea fraţilor lui, ca să-mi fie mie ocină dreaptă. După aceea, s-a sculat jupânul Avram de Lucăceni, că ci că-a fost moşan mai bătrân în sat în Henţeşti. Deci, n-a vrut să fiu răzeş cu dumnealui într-acea ocină şi mi-a întors banii deplin, cum a fost cumpărătura, 20 de lei bătuţi, ce-am fost eu, Iorga, dat Lupului, fără pâră şi fără price, dinaintea a oameni buni, anume: Hruci vornicul, şi Gheuca, din târg de Cotnari, şi Iacob a Chitei, din târg din Suceava, ginerele Gheuchei, şi Iusip din târg de Hotin, ce-a fost şoltuz, şi alţi oameni buni au fost într-această tocmeală, ca să n-am eu, Iorga, treabă de-acum, la acea ocină, în veci, dinaintea acestor oameni buni, cum mai sus scrie. De-aceasta mărturisim, să-i fie dumisale, de pe partea noastră, moşie şi cumpărătură, în veci. Şi, spre mai mare mărturie, noi, aceşti oameni buni, ne-am pus peceţile de mărturie”[5].

1658, ianuarie 23: Mărturie hotarnică. „Milostive şi luminate Doamne, să fii Măria Dumitale sănătos, dăm ştire Măriei Dumitale că, după cinstit cuvântul Măriei Dumitale, venit-am aice, la ho­tarele acestor sate, cărora ne-au dat Măria Ta învă­ţătura să alegem hotarul Hănţeştilor dinspre alte hotare, ce se lipesc cu acel hotar, deci noi, milos­tive Doamne, aşa am trimis în toate părţile, împrejurul locului, de am dat ştire tuturor megie­şilor şi s-au strâns din tot împrejurul mulţi oa­meni buni megieşi, anume Ionaşco Pilat de Călineşti, care a avut ocină în Hănţeşti şi au fost vândut, mai dinainte vreme, şi Cârstea Pahulce, ca­re. iarăşi, este moşniaş de Hănţeşti, şi Gavril, ce a fost vătăman în Vâlceşti, care a fost iarăşi de ocină din Hănţeşti, şi a vândut, şi Dumitru Robul de Vâlceşti, şi Eremie de acolo, şi Andrii şi Grigori de acolo, şi alt Grigorie, de acolo, şi Şte­fan şi Tănasă ot tam, şi pe aceştia pe toţi întâi i-am întrebat cu cuvântul şi le-am adus aminte, în tot chipul, ca unor oameni bătrâni şi de cinste, să caute pe dreptate, precum or şti, de rândul ho­tarului satului Hănţăştilor, cum a ţinut de veac ho­tar în semne de către Bereşti şi de către siliştea Todirenilor, şi, după ce i-am întrebat, cu cuvântul aşa le-am dat jurământ de au jurat precum au ştiut ei cu sufletul lor, aşa să ne spună şi să ne arate semnele hotarului, deci ei au jurat şi, dacă au jurat cu mare jurământ, aşa cum au purces arătându-ne semnele hotarelor Hânţeştilor dinspre Bereşti şi dinspre Silişte, şi aşa ne-au arătat cum hota­rul Hănţeştilor, către Bereşti, se începe din fântâna putredă, unde sunt două răchite, în fântâna cea din sus, dinspre Bereşti, de acolo peste Siretul cel mare, până în Siretul cel  vechi, împotriva troianului Vâlcenilor, aşijderea şi dinspre siliştea monastirii Todirenilor, iară de la fântâna putredă. până la te­iul rotund, până în fântâna roşie, din fântâna ro­şie până în trestie, din trestie în vâlceaua de lături, dinspre Grigoreşti, de acolo drept la Siret, aşa, pe aceste semne, ne-au arătat aceşti oameni buni cu sufletele lor şi după mărturia lor am socotit de am pus şi stâlpi, şi semne înaintea oamenilor, care au fost strâns Bereştii, Ionaşco Ţire, vel jicnicer, şi Ştefan Mareş, nepotul Ţirei, şi Gligoraşco Gherman, pârcălab, şi Vasile Ropcianul, şi Dumitraşco Murguleţ; deci noi, Milostive Doamne, pe bună măr­turie, cu jurământul acestor oameni buni, am fă­cut această mărturie la Măria Dumitale, satului Hănţăştilor, precum li s-au aflat hotarul şi am iscălit noi, cu iscăliturile noastre, şi acei boiari, ce-au fost Be­reştii, care mai sus scriem, dacă au văzut jurământul megieşilor, precum au mărturisit, aşa au iscălit şi ei toţi, împreuna cu noi. De aceasta dăm ştire Măriei Dumitale, să fii Mărie Dumitale sănătos. Amin / Între hotarul Hănteştilor şi Bereştilor şi a Siliştei. / Veleat 7166 Ghenar 23. / Dabije vel vornic, Ionaşco Ţire vel jicnicer, Ştefan Mariş căpitan. / az Grigori Neaniul vtori logofăt iscal. / Vasili Ropcian (Din Condica Zvorâstei, Surete IV, 421)”[6].

1661, octombrie 13: Se face hotarnica Bereştilor, la cererea lui Vasilie Stârcia, de către Cărstea, pârcălabul de Suceava, printre martori aflându-se foştii hânţeşteni „Ionaşco Pilat, căpitanul, Dămiian… Sărstea Paholcia”, iar din Zvorişte, „Popa Ionaşco, Miftodie, feciorul lui Drăguşan, Lupul, feciorul Chitului şi Biţurco, şi Bilăi vătămanul, şi Tiron, şi Roman, şi Căzacul şi Vasilie din Zvoriştea”, apoi iarăşi câţiva hânţeşteni, „Lealea vornicul şi popa Gheorghie, şi Hilip vatamanul, şi Nastasie, şi Sidor, şi Ionaşco de Hânţeşti” etc., „şi hotarul Bereştilor s-a socotit şi s-a ales să ţină până în Siretul cel bătrân, precum ţin şi alte sate din sus şi din jos, pentru căci s-a aflat şi siliştea Bereştilor în ţărmurile Siretului celui bătrân şi locul bisericii în siliştea cea bătrână, în ţărmurile Siretului celui bătrân”[7].

1710, martie 26: La Divanul lui Niculae Alexandru voievod au venit „Ion şi Sandul, feciorii lui Ionaşco, stolnic, şi ne arată o carte de la Mihai Vodă, scriind la Ion Balşe, stolnic, şi la Constantin Zbiară, logofătul, cum a pârât, de faţă, cu Vârlăniasa, logofetiasa, pentru o parte de moşie din sat Bereşti, din ţinutul Sucevei, ce l-ar fi împresurând Vârlăniasa şi arătând Ion şi Sandul direse şi mărturii încredinţate pe acea moşie, a rămas logofeteasa Vârlaniasa şi, după aceea, a mai scos Vîrlăniasa un zapis de danie, pe acea bucată de moşie, de la moaşa (bunica – n. n.) acestor copii, femeia lui Vasile Stârcia, vornic, şi pe acel zapis a făcut şi ispisoace domneşti, iar copiii iarăşi au mai scos o mărturie de la moaşa lor, făcută la darea sufletului ei, în care mărturie s-a aflat iscălit şi duhovnicul ei, anume Popa Gheorghie, egumenul de la monastire de la Sintilie de la Suceava şi zapisul Vărlănesei a rămas făcut rău. Pe urmă, Vârlăniasa iarăşi s-a plâns de strâmbătate pentru ho­tarul acelui sat al Bereştilor şi a fost cerut de la Divan hotarnici şi a fost socotit Divanul pe sfinţia sa, părintele Chir Ghedeoan, Mitropolitul, fiind atuncea episcop la Rădăuţi, şi cu acei boieri mai sus pomeniţi, ca să ia seama, cu bună dreptate şi pe dresele monastirii şi pe dresele ce au arătat ca să-i hotarască şi aşa făcânduli-se şi carte de la Divan, iară Vârlăniasa, logofetiasa, ţine cartea închisă, de i-a trecut şi anul şi n-a vrut să o mai scoată, să-şi hotărască, şi copii lui Ionaşco, stolnicul, mai jăluind la Divan, cum le împresoară acea bucată de loc şi n-a vrut să-şi mai scoată cartea, să-şi aleagă hotarul locului de iznoavă, le-a fost făcut carte la aceşti boieri mai sus pomeniţi şi nici dumnealor n-au mai apucat a merge sa le hotărască, ci acum, dar, jăluind aceşti copii şi domniei mele şi arătând cărţi de rămas şi direse şi mărturii cu bune dovezi într-un dires, care şi singur Dabija Voevod mărtu­riseşte, când a fost boier, cum a mers de a hotărât lui Solomon, logofăt, la Hănţeşti şi a aflat şi hotarul Bereştilor că merge tot până în ma­lul Siretului celui bătrân, şi a aflat siliştea satu­lui Bereştilor ca şi alte hotare până în matca Siretului cea veche, pe unde au îmblat din veac, ci acum dar, iată că te-am socotit pe tine, vornice Bejan, trimis de aice, îndată să te scoli să mergi acolo, la Bereşti, la Vârlăniasa, şi să o faci numai să-şi scoată cartea cea închisă, ce-a fost luat de ho­tărât şi toate diresele şi zapise de la Stârcioae şi domneşti, şi să strângi megieşi de primprejur şi să cauţi pe diresele copiilor lui Ionaşco, cu care au dovedit pe dumneaei, şi să cauţi ce or mărturisi şi megieşii şi pe unde or spune diresele din semne în semne, să hotărăşti şi să stâlpeşti, şi, aflându-se acea bucată de loc a copiilor lui Ionaşco, să iei toate diresele şi mărturii viclene de la Vârlăniasa şi să le dai pe mâna copiilor şi casele ei, de s-or afla pe locul copiilor, să le strici şi să se mute de acolo şi cheltuiala toată să o plătească dumneaei, că a îmblat fără socoteală, şi cartea ce a apucat ea de hotărât încă să i se ia de la mână, să rămână hotarul Bereştilor în matca Siretului celui bătrân, pe cum sunt şi alte hotare din sus şi din jos”[8].

1822: „Parohia Hănţeşti, 400 familii, cu biserica parohială „Duminica Tuturor Sfinţilor”, fondată din zid piatră, cu grosimea în dreptul ferestrelor 1,5metri. După tradiţie, ar fi fost săsească, reparată de Teodor Silion, după inscripţia de la uşă, sus, în afară: _„Acest sfânt locaş, în care se prăznuieşte hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, s-a prefăcut de dumnealui spătarul Teodor Silion, Viliat 1822, april 23”. În peretele de miază-noapte, la pridvor se deschide un antret, care serveşte (baptisteriu) pentru botez. Aice se citeşte pe o piatră mormântală: „Sub această piatră odihneşte robul lui Dumnezeu Teodor Silion, răposat la 1800”. A doua piatră: „Sub această piatră odihneşte trupul robului lui Dumnezeu Ioan Silion, care s-a săvârşit la 1802, ghenar, ziua 8”. Şi a treia piatră: „Sub această piatră odihneşte roaba lui Dumnezeu, Zoi Silion, născută Milu, care s-a născut la anul 1756 şi a răposat la anul 1848”. Un pomelnic, cu data 1838, la vii supune: Zoi, Teodor etc., şi la morţi: Ioan, Ioan, Teodor etc., scris de I. Niculce. În afară, lângă biserică, partea de miazăzi, pe o piatră de marmoră, înconjurată cu grilaj de fier, se citeşte: „Sub aceasta piatră odihneşte robul lui Dumnezeu Teodor Silion, născut la 10 Ianuar 1736 şi răposat la 7 Iunie 1856, pace sufletului său”. Al doilea ctitor e Principele Gheorghe Sutzo, cu principesa Maria Sutzo şi nepoata ei, Ecaterina Zota, care împodobesc biserica cu policandre, candele, sfântul aer (o sută galbeni), vestminte alese, cădelniţă, sfintele vase, pe care stă scris „Maria Sutzu, născută Cantacuzino, 1870”. Catapiteazma, în 4 rânduri de icoane, făcută de spătarul şi vornicul Teodor Silion, e frumoasă ca pictură şi sculptură, strană arhierească, amvon diaconesc, frumos sculptate. În cafas se păstrează vestmântăria. Afară, lângă biserică, alături de întâiul monument, se vede al doilea monument de marmură, închis cu grilaj de fier, cu inscripţia „Gh. Al. Sutzo, încetat din viaţă în 22 Ianuar 1870”. Biserica, înconjurată cu zid de piatră, având şi case bisericeşti, unde fusese şcoala de cântări bisericeşti, astăzi nelocuite şi în ruină. Actualul proprietar, Luca V. Goilav, şi soţia sa, Roza Goilav, născută Pruncu, încă continuă a ajuta biserica cu cele necesare. Săteni împro­prietăriţi au 940,23 hectare, iar proprietatea, 1950,65 hectare câmp şi 716,10 hectare pădure. Moşia, înzestrată cu graj­duri, velniţe, ratoşe. Clerul, în 1894: paroh Constantin Teodoreanu, născut la 1825, hirotonit diacon la 1845 şi preot la 1867. Supranumerar preot Gheorghe Măzăreanu, atestat seminar 4 clase No. 417 din 1880 Iaşi, învăţător, devenit paroh în locul decedatului Teodoreanu. Cântăreţi: I. T. Munteanu, decret No. 116 din 1860, şi Gh. Tăchiţă, cu No. 377 din 1891; Leon Halunga, în locul lui Munteanu”[9].

1890: „Hănţăşti, comună rurală, în partea de sud a plasei Berhometele, formată numai din satul Hănţăşti, pe moşica cu asemenea numire; având o populaţie de 460 familii, cu 1.735 suflete şi bună situaţie. Reşedinţa primăriei se află în acest sat. Aşezările sătenilor sunt mai toate bune, cu livezi şi grădini. Casa proprietăţii este forte frumos construită şi spaţioasă, cu heiurile necesare; are grădină fru­moasă de flori; livadă de fructi­feri aleşi şi grădină de legume. Atât sadurile de flori, cât şi parcurile de arbori şi de fructiferi sunt în orânduire atât de plăcută încât se priveşte ca cea dintâi grădină din acest judeţ; formată şi îngrijită cu mult gust de răposatul Prinţ (Beizadea) Iorgu Suţu şi de soţia sa, Prinţesa Maria, născută Alexandru Cantacuzin Paşcanu.  Proprietatea moşiei este a domnişoarei Ecaterina Zota, obţinută în ereditate, ca nepoată  de soră a defunctei Prinţese Maria Iorgu Şuţu. Biserica are hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, cu 2 preoţi, 2 cântăreţi şi 1 palamar; este mare, bine zidită şi frumos înzestrată; făcută, în 1822, de boierul Teodor Silion, proprietarul de atunci; reparată şi înfrumuseţată de Prinţul Suţu. Şcoala primară e condusă de l învăţător şi frecventată de 50 elevi, dar n-are localul propriu. Calitatea pământului, în mare parte este bună. Sătenii împroprietăriţi au 940 hectare 23 ari pământ; iar proprietatea moşiei, 1.950 hectare 65 ari câmp şi 716 hectare 10 ari de pădure, cu diferite esenţe de arbori, între care domină stejarul, carpenul şi fagul. Moşia e bine înzestrată în acareturi, având coşare şi hambare bune pentru conservat productele; grajduri pentru iernatul vitelor; velniţă cu toate dependenţele ei; iazuri pentru adăpătoare şi conservarea peştelui. Apa principală care trece pe hotarul moşiei este râul Siretul. Drumuri sunt acelea care comunică cu satele vecine. Moşia se mărgineşte cu Adâncata, Zvoriştea, Grigoreşti şi Bucecea. Bugetul comunei a fost, în 1889-90, de 5.486 lei, la ve­nituri, şi lei 5.099, la cheltuieli; iar în 1890-91, de lei 3.872, la venituri, şi lei 3.799 bani 12, la cheltuieli. Vite mari albe cornute 289, oi 736, cai 104, porci 342 şi stupi 124. Însemnată aicea este Familia Zota, pe Ia 1591-1594, în Domnia lui Aron Vodă, găsim pe marele postelnic Zota că era unul din cei mai însem­naţi boieri ai ţării”[10].

1906:  Se înființează „Banca populară „Prevederea” din comuna Hânțești și filialele ei: Adâncata, Vârful Câmpului, Zamostea și Grămești din plasa Berhometele, județul Dorohoi”[11].

1917: „În tren. Sâmbătă 18 februarie / 3 martie 1917. Am pornit, la ora opt și jumătate, de la gara Verești și am făcut circuitul pe care Ballif mi-l desenase. În fiecare sat, regimentele erau aliniate într-un loc deschis și am mers să le văd, pe rând, bucurându-le. Trebuie să spun că ostaşii, în mare parte, arătau bine și erau bine îmbrăcați, majoritatea fiind bărbați foarte tineri. Toți erau pedeştri, caii neputând să se recupereze la fel de bine ca bărbații. În fiecare sat, școlile şi primăriile au fost rechiziţionate pentru a fi transformate în spitale. Oriunde m-am dus, le-am găsit într-o stare satisfăcătoare, destul de curate, nu prea multe, dar desigur foarte sărace. / La Hânţeşti, Dumbrăveni și Salcea, am găsit o mulțime de bolnavi de tifos exantematic. Oriunde m-am dus, totul era decorat cu florile timpurii ale primăverii, în special ghioceii și ramuri de salcie, care erau foarte frumoase. Am fost atât de dornică de flori, încât această abundență a fost o adevărată bucurie”[12].

1931: Direcţiunea Administraţiunii Locale din Ministerul de Interne consemnează, în „Tablou de regruparea comunelor rurale”, comuna Hănţeşti, din judeţul Dorohoi, compusă din satele Bereşti şi Hănţeşti (p. 162).

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9 de gradele inferioare (trupă) morţi pentru Patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Olaru Silvestru, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Hânţeşti, jud. Dorohoi, mort la 25 Iulie 1941; Grindei Ioan, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Hânţeşti, jud. Dorohoi, mort la 8 iulie 1941”[13].

1942: „Următoarele maestre, maeştri şi maeştri agronomi, cu titlul provizoriu, se numesc, cu titlul definitiv, în învăţământul primar al Statului, cu vechimea de la 1 Septemvrie 1941 şi cu plata drepturilor materiale din data înscrierii lor în buget: Moga Mihai, comuna Hânţeşti, Dorohoi, media 7,83”[14].

1943: Printre moştenitorii lui Ilie I. Manolache, din Rădăuţi-Prut, se numără şi „Maria M. Halunga, învăţătoare, domiciliată în comuna Hânţeşti”[15].

1947: „Următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 Septemvrie 1947, la şcolile primare din judeţul Dorohoi indicate în dreptul fiecăruia: Cutaş Virginia, de la Fântâna Mare, Baia, la Hânţeşti, Bereşti; Mirăuţă Ana, de la Cracalia, Popeni, la Hânţesti, Hânţeşti”[16].

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, doc. 103, p. 153

[2] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XVIII, Bucureşti 2006, doc. 21, pp. 27, 28

[3] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XVIII, Bucureşti 2006, doc. 173, p. 225

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 414, p. 475

[5] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 433, p. 495

[6] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, Volumul IV, Iaşi 1908, pp. 128, 129

[7] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, Volumul IV, Iaşi 1908, p. 131

[8] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, Volumul VIII, Iaşi 1913, p. 41

[9] Ciocoiu, C., Iconomul, Note la Monografia Bisericilor Parohiale din judeţul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 52, 53

[10] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al Judeţului Dorohoi, Iaşii 1891, pp. 158, 159

[11] Biblioteca Academiei Române, Creșterile din anul 1906, No. II, aprilie 107, București 1907, p, 52

[12] Marie, Queen of Roumania, The story of my Life, London, Toronto, Melbourne and Sydney 1935, pp. 159, 160

[13] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5045, 5046

[14] Monitorul Oficial, Nr. 123, 30 mai 1942, p. 4480

[15] Monitorul Oficial, Nr. 50, 28 februarie 1943, p. 1183

[16] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, p. 9655