1940: Omagierea lui Mattias Friedwagner în Academia Română
„ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 19 APRILIE 1940. / Preşedinţia dlui C. RĂDULESCU-MOTRU. / Dl I. NISTOR face o comunicare despre „Tudor Vladimirescu şi Sfânta Alianţă”. / Dl Dr. N. IONESCU-ŞIŞEŞTI, membru corespondent, citeşte o comunicare despre „Encefalite cu germeni vizibili”.
Şedinţa infimă
Dl Preşedinte C. RĂDULESCU-MOTRU zice: „La 5 Aprilie s-a stins din viaţă, la Dornwald, lângă Gallspach, aproape de Linz, profesorul Mathias Friedwagner, de la Universitatea din Frankfurt pe Main. Deşi în vârstă înaintată, de 80 ani, moartea l-a surprins în plină activitate. Titular al catedrei de romanistică, profesorul Friedwagner primise chemarea onorifică de la Universitatea din Cernăuţi, la 1911, când era rectorul acestei Universităţi. Trăind, între anii 1900-1911, în mijlocul românilor din Bucovina, se stabiliseră asemenea legături sufleteşti, încât romanistica lui M. Friedwagner avea ca punct de greutate preocupările de limba şi literatura română. Când, la 1906, în Ministerul Instrucţiei Publice din Viena se lua hotărârea să se dea o mare atenţiune folclorului diferitelor popoare din imperiul habsburgic, sarcina de a se ocupa cu adunarea cântecului popular românesc, text şi melodie, o ia asupra-şi Friedwagner. Patru ani de-a-rândul, a organizat şi îndrumat culegătorii acestor bogăţii spirituale.
În 1912, plecând la Frankfurt pe Main, Friedwagner ducea cu dânsul o comoară de aproximativ zece mii cântece populare din Bucovina, texte, şi două mii cinci sute arii populare româneşti, prinse pe note. Aci, la Frankfurt, pe cât de onorifică îi era chemarea, pe atât de grea sarcina de a organiza catedra la care fusese chemat. Friedwagner, pe atunci în plină maturitate, trebui să pregătească transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Sociale în Universitate. Friedwagner a creat imediat, cu ocazia acestei transformări, lectorate pentru limba franceză, italiană, spaniolă şi pentru limba şi literatura românească. A înzestrat biblioteca seminariilor cu lucrări de specialitate, iar pe masa seminarului de limbă şi literatură română nu lipseau periodicele româneşti din acea vreme.
La al XV-lea congres internaţional de romanistică, din 1912, ţinut în Frankfurt pe Main, profesorul Friedwagner a încălzit inimile congresiştilor şi le-a deşteptat interesul pentru poporul românesc, vorbind despre opera prozatorului nostru Mihail Sadoveanu.
Paralel cu activitatea didactică, munca la trierea, traducerea şi interpretarea materialului folcloristic n-a încetat, până când s-a dezlănţuit războiul de la 1914, al cărui sfârşit părea că-i ia orice nădejde de a-şi vedea tipărit rodul muncii sale şi a unei generaţii de cărturari bucovineni. Crizele economice şi sociale din ultimii ani sporeau încă această temere. Între timp, viaţa se scurgea şi bătrânul profesor cu adâncă tristeţe urca spre optzeci de ani. În momentele acestea de un dramatism tragic pentru soarta averii lui spirituale, adunată în timpul unei vieţi întregi de muncă, se produce gestul mărinimos al Suveranului nostru, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea, care dă fondurile trebuitoare pentru imprimarea primului volum de texte şi melodii din cântecele populare din Bucovina. Săptămâna trecută, a dat bătrânul bun de tipar la ultima pagină a volumului şi a închis ochii pentru vecie. „Ce trist este că lucrarea apare abia după moartea tatălui meu, cărui însă soarta i-a îngăduit s-o revadă la corecturi, până la ultima pagină”, scrie fiica profesorului Friedwagner, dna Irmingard von Frauendorfer.
Profesorul Friedwagner a făcut ţării noastre şi servicii de valoare istorică. A răspuns multor detractori, în ceea ce priveşte originea şi aşezările noastre străvechi, prin cartea „Zur Frage der Urheimat der Rumanen” (Cu privire la vatra originară a românilor – n. n.).
Academia Română, apreciindu-i, încă la 1911, meritele sale atât în domeniul romanisticii în general, cât şi în acel al intereselor noastre naţionale, l-a ales membru corespondent, în şedinţa din 18 Mai 1911.
Pentru memoria sa, vom păstra veşnic cele mai respectuoase sentimente”.
Dl General R. ROSETTI face a 26-a dare de seamă despre „Învăţăminte din războiul în curs”.
ŞEDINŢA DE LA 10 MAI 1940.
Dl Preşedinte C. RĂDULESCU-MOTRU, deschizând şedinţa, zice: „Domnilor Colegi, înainte de a deschide şedinţa, daţi-mi voie, ca, în câteva cuvinte, să asociez Academia Română la sărbătorirea de astăzi. Ziua de 10 Mai este, pentru noi, simbolul cel sfânt al legăturii pe care Dumnezeu a orânduit-o pe veci între dinastia Regelui Carol I şi soarta neamului nostru. Acestei legături datorăm întărirea şi înălţarea Statului român. Preşedintele, împreună cu mai mulţi dintre Domniile voastre, a asistat, astăzi, de dimineaţă, la serviciul divin, oficiat cu ocazia defilării trupelor, şi şi-au făcut datoria de a exprima omagii Suveranului, semnând în registrul Palatului.
Da, deodată cu sărbătorirea zilei de astăzi, veştile venite de pe teatrul de război din Apusul Europei ne-au zguduit sufletul. Suntem vestiţi că, în aceste clipe, se petrec evenimente de o importanţă covârşitoare pentru viitorul lumii întregi. Coincidenţa serbării noastre cu aceste evenimente nu poate fi trecută sub tăcere. Tradiţia instituţiei noastre impune că, în asemenea ocazii, preşedintele să-şi spună cuvântul. Voi spune, dar, dlor colegi, cuvântul care este în gândul nostru al tuturor Aici, între păreţii acestei zidiri, a rodit din belşug o muncă susţinută pe o neţărmurită încredere în viitorul neamului românesc. Această neţărmurită încredere va susţine munca noastră şi de aci, înainte, oricât de zguduitoare vor fi evenimentele zilei, căci nimic nu îndreptăţeşte a o părăsi. Avem la conducerea Statului mintea luminată a M. S. Regelui Carol II şi, spre paza hotarelor, eroismul iubitei noastre armate. Ziua de astăzi dă un prilej mai mult să ne exprimăm încrederea neţărmurită în viitorul neamului nostru”.
Dl Secretar General ALEX. LĂPEDATU comunică o scrisoare primită de la dl Mihai Măgureanu, fost Subsecretar de Stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, prin care se aduce la cunoştinţa Academiei că defunctul profesor german Mathias Friedwagner, fost membru corespondent al Academiei Române, şi-a exprimat, printr-o scrisoare, adresată, la 26 octomvrie 1938, Patriarhului Miron Cristea, pe atunci Preşedintele Consiliului de Miniştri, voinţa ca întreg materialul folcloristic adunat de dânsul, pentru lucrarea „Rumanische Volkslieder aus der Bukovina”, şi din care o parte se află sub tipar, la o editură din Wuizburg, să rămână Academiei Române. Dl Măgureanu trimite, în anexă, scrisoarea în original a lui Friedwagner, cuprinzând această dispoziţiune a sa. Domnia sa ne trimite şi o scrisoare ce i-a fost adresată personal de Friedwagner, la 23 noiemvrie 1939”.
Dl General R. ROSETTI face a 27-a dare de seamă despre „Învăţăminte din războiul în curs”[1].
[1] Analele Academiei Române. Dezbaterile, Tomul LX 1939-1940, Bucureşti 1941, pp. 75-77
