Claude Lévi-Strauss: Supliciul lui Moş Crăciun

Moş Crăciun: Degeaba le tot pasez eu timpul!…

Sărbătorile Crăciunului din 1951 au fost marcate în Franţa de o polemică la care presa şi opinia publică par să se fi arătat foarte sensibile şi care a introdus în atmosfera veselă tradiţională pentru această perioadă a anului o notă de ani­mozitate neobişnuită. De câteva luni, autorităţile ecleziastice îşi exprimaseră, prin intermediul anumitor prelaţi, dez­aprobarea faţă de importanţa tot mai mare acordată de familii şi de comer­cianţi personajului Moş Crăciun. Ele denunţau o „păgânizare” îngrijorătoare a sărbătorii naşterii lui Iisus, care deturnează spiritul public de la sensul cu adevărat creştin al acestei comemorări în favoarea unui mit fără valoare religi­oasă. Aceste atacuri au luat amploare în ajunul Crăciunului; cu mai multă discreţie, probabil, dar la fel de ferm, Biserica protestantă şi-a alăturat vocea celei a Bisericii catolice. În ziare apăreau deja scrisori ale cititorilor şi articole care atestau, în sensuri diverse, dar în general ostile poziţiei ecleziastice, interesul stârnit de această poveste. În fine, punctul culminant a fost atins pe 24 decem­brie, cu ocazia unei manifestări pe care corespondentul ziarului France-Soir a relatat-o în termenii următori:

„ÎN FAŢA COPIILOR DIN PATRONAJE

MOŞ CRĂCIUN A FOST ARS ÎN PIAŢA CATEDRALEI DIN DIJON

Dijon, 24 decembrie (dep. France-Soir)

„Moş Crăciun a fost spânzurat, ieri după-amiază, de poarta metalică a cate­dralei din Dijon şi ars în mod public în piaţă. Această execuţie spectaculoasă s-a desfăşurat în prezenţa câtorva sute de copii din patronaje. Ea fusese hotărâtă cu acordul clerului, care îl condamnase pe Moş Crăciun ca uzurpator şi eretic. Acesta fusese acuzat că păgânizează săr­bătoarea Crăciunului, în sânul căreia s-a strecurat hoţeşte, ocupând tot mai mult loc. I se reproşează mai ales că a pătruns în toate şcolile publice, de unde repre­zentarea naşterii în iesle a lui Iisus este exclusă în mod sistematic.

Duminică, la ora trei după-amiaza, nefericitul moşneag cu barbă albă a plătit ca mulţi inocenţi pentru o greşeală de care se făcuseră vinovaţi cei ce vor aplauda la execuţia lui. Focul i-a pârjolit barba şi Moşul a dispărut în fum.

La finalul execuţiei a fost publicat un comunicat, din care redăm aici esenţialul:

„Reprezentând toate căminele creştine din parohie, dornice să lupte împotriva minciunii, două sute cincizeci de copii, strânşi în faţa porţii principale a catedralei din Dijon, l-au ars pe Moş Crăciun.

Nu era vorba de o distracţie populară, ci de un gest simbolic. Moş Crăciun a fost jertfit prin ardere de tot. Ca să fim cinstiţi, minciuna nu poate trezi sentimentul religios la copil şi nu este în nici un caz o metodă de educaţie. Alţii n-au decât să zică şi să scrie ce vor ei şi să facă din Moş Crăciun contra­ponderea Moşului cu Biciul[1].

Pentru noi, creştinii, sărbătoarea Crăciu­nului trebuie să rămână prăznuirea naşterii Mântuitorului”.

Executarea lui Moş Crăciun în piaţa din faţa catedralei a fost apreciată în diferite moduri de către populaţie şi a stârnit vii comentarii chiar şi în rândul catolicilor”[2].

Crăciun, în Letonia – Realitatea ilustrată din decembrie 1919

[1] Fr. Père Fouettard, personaj ţinând de fol­clorul sărbătorii Sfântului Nicolae. În timp ce sfântul împarte daruri copiilor cuminţi, Moşul cu Biciul are în general rolul de a-i pedepsi pe cei care au fost obraznici (n. tr.).

[2] Lévi-Strauss, Claude, Toţi suntem nişte canibali, Editura POLIROM, 2014, pp. 12-14