Nici nu ştiu cum să le mai zic!

Nici nu ştiu cum să le zic!

         Dacă i-aş numi prieteni, fraţi sau genii tutelare, tot ar fi prea puţin.
         Pentru că, fără ei, eu nici n-aş fi existat.
         M-ar fi spulberat adierile, foşnetele şi respiraţiile.
         Prin urmare, pentru că nu există cuvinte care să exprime felul în care obişnuiesc eu să-i trăiesc, să le respir aura benefică, vi-i arăt doar cu degetul (cu degetul din care mi s-au prelins aceste portrete).