Dragusanul - Blog - Part 1416

Crima de la Reuseni

 

Crima de la Reuseni

 

1 Razesul

 

         Tatăl lui Ştefan cel Mare, Bogdan Vodă, intră la domnie, detronându-l pe tatăl său, Alexandru Vodă, feciorul lui Iliaş. „Domnind Alexandru Vodă ţara, venit-a, cu oaste, fiu-său, Bogdan Vodă. Însă, aşa zic unii, că nu a fost Bogdan Vodă fecior cu cununie, ci copil lui Alexandru vodă.
        Şi s-a lovit cu tată-său, Alexandru Vodă, la Tămăşani, aproape de târgul Romanului, în august, a 22-a zi. Şi, după multă nevoinţă, birui Bogdan Vodă pe tată-său, pe Alexandru Vodă, şi multă moarte s-a făcut în oastea lui Alexandru vodă.
         Şi, într-acel război, au pierit oameni de frunte, Onciul, logofătul, şi Costea Andronic, şi alţii mulţi, după ce a domnit Alexandru vodă 4 ani” (Ureche, p. 40).
        Înfrânt în bătălie, Alexandru a fugit în Polonia, împreună cu „coconii săi” legitimi, cerând ajutor şi de la leşi, dar şi de la ruşi, apoi oastea de mercenari a „apucat Hotinul şi Neamţul, şi Suceava, şi a aşezat pe Alexandru Vodă la scaun.
        Iar Bogdan Vodă, fără zăbavă, adunând oameni de pretutindeni, a scos pe Alexandru Vodă din scaun şi iar a apucat Bogdan Vodă scaunul. Iar Alexandru Vodă a năzuit iarăşi spre leşi şi a făcut jalbă de iznoavă împotriva lui Bogdan Vodă” (p. 41).

        Războiul care a urmat nu s-a purtat în ţinutul geografic al Bucovinei, ci în restul Moldovei, până spre Bârlad, tactica adoptată de Bogdan fiind cea a războiului de gherilă, în paralel stăruind pe negocieri diplomatice, în bună parte înşelătoare.

        Războiul acesta dintre fiu şi tată, care pare să reprezinte o culme a cruzimii în disputa puterii, s-a terminat cu victoria tatălui, fiul dispărând, cu pâlcurile de oaste care i-au mai rămas, prin pădurile în care încercase capcana arborilor înţinaţi, capcană eşuată din pricina celorlalţi moldoveni, care rămăseseră să lupte alături de Alexandru.
        Şi, totuşi, Alexandru nu rămâne în Suceava, ci se alătură oştilor polone în retragere, de teama fiului său. În Cetatea de Scaun, rămasă pustie, se reaşează Bogdan Vodă.
        Trebuie menţionat faptul că, din toamna anului 1449, lui Bogdan i se alăturase nepotul său, Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Dracul, după o domnie pasageră, de nici o lună, în august, pe tronul Munteniei. În perioada aceea pare să se fi cimentat o prietenie puternică între cei doi veri, Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, mai ales după ce amândoi vor supravieţui crimei de la Reuseni.
        Între timp, în Polonia, un moştenitor legitim al tronului Moldovenesc, Petru Aron, ţesea propria lui intrigă fratricidă, aşa că, „vă leatul 6963 (1454 – crima s-a petrecut în 15 spre 16 octombrie 1451, şi nu în 1454), după doi ani ai domniei lui Bogdan vodă, scrie letopiseţul cel moldovenesc c-a venit, fără de veste, Petru Vodă, ce l-au poreclit Aron, şi a aflat pe Bogdan Vodă la satul Reuseni, din jos de târgul Sucevii, şi l-au lovit, vineri, în revărsatul zorilor, octombrie. Şi acolo i-au tăiat capul lui Bogdan Vodă” (46).
        Viitorii voievozi Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, tineri fiind, au întârziat, prin Suceava, pe sub ferestrele frumoaselor domniţe, aşa că au scăpat cu viaţă.

         Preveniţi de un supravieţuitor al masacrului de la Reuseni (în fond, au fost ucişi toţi oamenii lui Bogdan), Ştefan şi Vlad au fugit în Transilvania, peste Tihuţa, iar lucrul acesta se poate afla dintr-o scrisoare a lui Iancu de Hunedoara, adresată braşovenilor, în 30 martie 1452, după ce Vlad şi Ştefan îi uciseseră pe mercenarii sibieni, angajaţi de Vlaicu Vodă ca să le ia viaţa. Iancu de Hunedoara spune că braşovenii pot sta liniştiţi („noi am făcut ca acela să plece; şi nu prin acele părţi, ci prin ţara Moldovei, deoarece nu voim să fie săvârşite oarecare vătămâni dinspre părţile noastre în Ţara Românească” – DRH, p. 425), pentru că verii au fost izgoniţi pe acolo pe unde au venit, prin Tihuţa, unde, desigur, îi aşteptau slugile domneşti ale lui Petru Aron.
 

         Capitolul care a urmat nu a fost mărturisit nici de cronicari, nici de călătorii străini, aşa că va trebui să încercăm să-l desluşim din finalitatea lui.
Vânaţi şi de Petru Aron, domnitorul Moldovei, dar şi de Vlaicu, stăpânul Ţării Româneşti, Vlad şi Ştefan se văd obligaţi să nu se îndepărteze de crestele munţilor. Vreme de vreo doi ani, cei doi tineri au trecut de la o stână la alta, de la o comunitate păstorească la alta, căutând nu numai refugiu, ci şi şansele de a înjgheba o oaste, cu care să ocupe, mai întâi, un tron domnesc. A fost să fie primul, cel al Ţării Româneşti, poate şi datorită faptului că Vlad era cu câţiva ani mai mare decât vărul său, Ştefan.

         Dar să nu anticipăm, ci să revenim la mărturiile lui Ureche. Foarte puţin româneşti, adică având ca repere fragmente de memorie moldovenească, dar masiv bazate pe scrieri străine ale vremii, la care noi nu mai avem acces.

         Aflăm, astfel, că, între timp, Alexandru Vodă, care nu renunţase la gândul de a redeveni voievod moldav, „în anii 6963 (1455), în luna lui mai, a venit Alexandru Vodă, tatăl lui Bogdan Vodă, cu oaste asupra lui Petru Vodă Aron şi au dat război la Movile. Ci norocul cel prost al lui Alexandru Vodă nici aicea nu-l lăsă să izbândească, că, dând război vitejeşte, dinspre amândouă părţile, birui Petru Vodă pe Alexandru Vodă.
         Văzând Alexandru Vodă că pierdu războiul, fugi la Cetatea Albă şi, acolo, s-a săvârşit” (p. 46).

         Bătăliile acestea între fraţi, între copii şi părinţi, au întârziat istoricitatea Moldovei, ţinut ocolit de pelerinii mărturisitori, de talia lui Francesco Filelfo, să ocolească „acea întindere campestră şi pustie a Sciţiei”, unde i-a întâlnit, ce-i drept, „pe goţi şi pe alani”, cum îi numeşte Filelfo pe moldoveni, după tradiţia vechilor scrieri europene, înainte de a depăşi, „cu efort maxim şi pericol extrem, munţii foarte înalţi şi inaccesibili, deasupra oraşului Baia” (Călători…, Supliment 1, Bucureşti, 2011, pp. 12, 13).

         Isoricitatea, dar mai curând ca tentativă, decât ca fapt stilistic, avea să se producă abia în vremea lui Ştefan cel Mare, pentru a se risipi aproape o dată cu el. Dar asta-i altă poveste.


Nechifor distruge Bucovina Rock Castle

 Ioan Cătălin Nechifor distruge şi

 

B 11

Festivalul internaţional

 “Bucovina Rock Castle”

 

Astăzi, 14 martie 2013, horvat petru, brăteanu călin, filip sorin şi încă un neica-nimeni,  prietenul preşedintelui CJ Suceava, angajat de-a moaca în administraţie şi uns în consiliul de administraţie al Centrului AntiCultural “Bucovina” (dacă nu te pricepi la nimic şi dai în gropi de prostie, imediat te aburcă  Nechifor şef cu leagfă barosană în (in)cultură! D-aia, pentru lefurile nulităţilor aburcate, şi caută Nechifor vânură-lume, săptămânal, investitori prin Ciomolunga şi Han-Tătar, iar Consiliul Judeţean nu-l mai conduce nimeni!), au decis diminuarea bugetului Festivalului Internaţional “Bucovina Rock Castle” cu 25 %, după ce noi, eu şi Emil Ursu, prin negocieri serioase, îl reduseserăm, deja, cu 25 %, faţă de bugetul prognozat pentru a-l face cu adevărat internaţional.

În aceste condiţii, deşi, prin introducerea biletelor de 5 şi, respectiv, de 10 lei, noi intenţionam să reducem cheltuielile festivalului până la 80 % din bugetul ediţiei anterioare, în ciuda faptului că spoream participarea internaţională, de la 2, la 8 trupe, pentru că nu-mi pot permite să joc bambilici cu 70 de artişti din străinătate şi cu 90 din România (cei mai buni), mă văd obligat să desfiinţez festivalul.

Nu am altă avere decât cuvântul dat (toate trupele, inclusiv cele de folk, de odinioară, se bazau şi se bazează pe cuvântul meu), aşa că nu am să mă las umilit de pozarul lui Mîrza, I. C. Nechifor, care, dacă bâiguie englezeşte, se şi crede dobă şi toacă de cultură.

Prin urmare, decât să mă las umilit de acest “da-s muieţi posmagii”, mai bine mă resemnez cu realitatea şi consimt, prin neimplicare, ca Ioan Cătălin Nechifor, care tocmai truchează nişte “concursuri de ocupare de posturi”, împreună cu veşnic complicea matrapazlâcurilor pseudo-administrative, mihaela beldiman, să distrugă şi Festivalul Internaţional “Bucovina Rock Castle”.

Gata, nu mai este! Ia-ţi banii, Nechifore, că doar îi moşteneşti de la bunică-ta, Pajiştea (bolşevică a lui) Hanuşteac, şi fă borş cu ei!

 

 Ion Drăguşanul

ultimul cetăţean liber al provinciei istorice, care trebuie desfiinţată

Caricatură de Radu Bercea


Pumnul şi palma

 

Palma şi pumnul

 

1pumn palma

 

         După doar trei săptămâni de post, Ivan, trompetistul, deja zvârle cu barda în Dumnezeu, dar înţeleptul preot al satului nu poate lăsa să se depărteze de turmă această biată oiţă rătăcită, care, ce-i drept, datorită încăpăţânării şi nu numai, seamănă mai curând cu un berbec din rasa Cahul.
        – Trebuie să te ajuţi cu Domnul, Ivane! Uite, fă legământ cu sfânta biserică să fie jumătate din bunurile ei dumnezeieşti numai ale tale, aşa cum jumătate din deşertăciunile tale lumeşti se vor orândui în faţa sfântului altar!
        Ivan nu pricepe mare lucru, dar, instinctual, îşi întoarce buzunarele nădragilor pe dos.
        – He-he-he!… De asta există sfânta biserică, Ivane, ca să-ţi fie reazăm în clipele de restrişte…
        Apoi, taica părinte scoate din desagi patru colaci mari, o duzină de colăcei, un platou cu colivă, câteva fructe, nişte sfinţişori, ceva mărunţiş şi patru sticle cu vin sfinţit.
        – Ale tale întru ale tale să fie toate acestea, Ivane, dacă te legi prin jurământ ca jumătate din cele ce le vei câştiga cu trompeta să le dăruieşti bunului Dumezeu!
        Cu sângele ars de sfânta ispită a vinului, Ivan jură ce-i de jurat, apoi goleşte o sticlă pe nerăsuflate.
                                                                          *
        Să tot fie vreo doi anişori şi mai bine de când Ivan, cel mai bun şi mai căutat trompetist de pe valea largă a Râului Mare, împarte cu taica părinte bănetul vârtos, câştigat la nunţi, cumetrii, hore şi baluri. Ce-i drept, în lunile de post, când lumea nu mai petrece, taica părinte îi face şi lui parte din colaci, colive, nuci, mărunţiş şi vin, dar toate bunătăţurile acestea sfinţite nu valorează nici măcar cât bacşişurile dintr-o singură noapte de bal, aşa că pe Ivan începe să-l roadă, direct în adâncul inimii, un vierme viclean şi neortodox.
        – Asta-i tot? întreabă taica părinte, după ce-şi îndeasă sub brâu mulţimea de parale din jumătatea care i se cuvine, după jurământ.
        – Au mai fost şi trei palme, pe care mi le-a îndesat un ţăran! zice Ivan cu năduf, apoi se luminează la chip şi la minte: Părinte, le împărţim şi pe astea!…
        Bietul Ivan deja se vede dezlegat de jurământ.
        – Aşa am jurat, că împărţim totul în mod egal!
        Şi, fără să mai aştepte consimţământul, Ivan îi trage o scatoalcă bietului popă, de se duce cucernicia sa de-a berbeleacul până în tindă, frângând o laiţă, două scaune şi uşa cancelariei parohiale ca pe nişte surcele. Dar Ivan nu-l lasă să-şi mai tragă sufletul, ci-şi face palma pumn, adică o jumătate de palmă, şi-l altoieşte pe bietul popă de se tot duce ghiulea de tun cucernicia sa, o ghiulea care dărâmă peretele tindei, coteţul păsărilor şi cuşca javrei tărcate din ogradă, apoi se înfige în lespedea de lângă fântână şi acolo rămâne.
         Ivan, trompetistul, îşi aprinde o ţigară şi fumează liniştit. Deja se vede eliberat de jurământ şi stăpân deplinit peste tot bănetul pe care îl câştigă, cinstit, cu trompeta lui fermecată.
                                                                    *
         După vreun ceas, când se trezeşte din leşin, taica părinte scânceşte, tuşeşte, se ridică anevoios, se împleticeşte, apoi şopteşte cu o neaşteptată bunătate cucernică:
         – Ivane!… Fiule, ai grijă: când o mai fi să iei palme pe la petreceri ţărăneşti, să le ceri cu pereche!… Ia-le cu pereche, fiule, că tare-s grele pârdalnicele de jumătăţi!…


Marturia lui Victor Morariu si a lui Stefan Pavelescu

 

Mărturia lui Victor Morariu

 

Sectia TEATRU 1926

 

şi a lui Ştefan Pavelescu

 

V. Inaugurarea scenei renovate din „Dom Polski”

 

Anul administrativ 1926/27

 

         În adunarea generală ordinară din 29 decembrie 1925, continuată, apoi, în 6 ianuarie 1926, se alege următorul comitet: preşedinte – Severian Procopovici; vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi Ion Berhang; secretar de externe – Victor Morariu; secretar de interne – Gheorghe Ruptaş; casier – Ilarion Berezniţchi; bibliotecar I – Ştefan Pavelescu; bibliotecar II – Pentelei Borosan; econom – Teodor Coclici: membri fără funcţie –Procopie Rodinciuc şi Eugen Palie; controlor – Pintea Nimigean.
        Cu prilejul acestei adunări generale, remarcăm o iniţiativă lăudabilă, luată la ultimul punct din ordinea de zi: domnul Ştefan Pavelescu, care a intrat în cadrele Reuniunii din 15 iunie 1924, activând în secţia de teatru şi cor, punând în scenă câteva piese de teatru şi interpretând mai multe roluri, s-a convins că situaţia precară a scenei din „Dom Polski” nu mai poate dăinui, căci culisele şi cortina sunt simple epave, rămase de pe urma războiului, care ultragiază direct simţul estetic al spectatorilor. Propune, deci, ca societatea noastră să ia iniţiativa de a colecta un fond de mai multe zeci de mii de lei, la care să contribuie, în primul rând, societăţile culturale, apoi autorităţile şi toţi ceilalţi oameni de bine din oraş şi judeţ, urmând ca, din ofrandele adunate, să se confecţioneze culise noi, cortină, draperii, recuzită etc.
        Propunerea este primită, cu entuziaste şi unanime sufragii, de către adunarea generală. În acest scop, s-au ţinut două şedinţe cu reprezentanţii autorităţilor, şcolilor, băncilor şi celorlalte societăţi culturale din localitate, care au aprobat această iniţiativă, promiţând cel mai larg sprijin.
        Domnul Ştefan Pavelescu a alcătuit, aşadar, un apel, aprobat într-una din şedinţele comitetului, apel care a fost trimis autorităţilor civile şi mili¬tare, şcolilor primare şi secundare de toate gradele, instituţiilor financiare locale, societăţilor culturale, precum şi tuturor oamenilor cu dare de mână din Suceava şi din judeţ.
        Iată conţinutul acestui apel:

        „Una din necesităţile cele mai ardente în viaţa artistică şi culturală a oraşului şi a judeţului nostru este, fără îndoială, o scenă de teatru, amenajată cu minimul de întocmiri tehnice, care să corespundă măcar celor mai modeste cerinţe teatrale.
        Este aceasta o chestiune de interes pentru toate societăţile culturale, ca şi pentru şcolile primare şi secundare din localitate, cărora o asemenea scenă le-ar putea sta la dispoziţie oricând şi în condiţii optime pentru aranjările şi serbările lor, iar pentru publicul din oraş ar mai rezulta şi avantajul că ne-ar vizita, mai des, trupe ca cele de la teatrele naţionale din Cernăuţi, Iaşi şi Bucureşti.
        Comitetul Reuniunii noastre, care, în timpul din urmă, a dezvoltat o activitate atât de bogată pe terenul teatrului, lovindu-se necontenit de neajunsurile scenei, s-a gândit la o acţiune comună, întreprinsă de toţi factorii amintiţi, cu concursul autorităţilor civile şi militare, al instituţiilor financiare şi, eventual, al particularilor, spre a aduna un fond din care să se repare şi să se amenajeze scena din „Dom Polski”, în modul următor: 1). cortină nouă; 2). instalarea luminii, de diferite culori, la rampă, sufleur, rivaltă, prosceniu; 3). sonerii; 4). decoruri ; 5). Draperii, în faţă şi pe scenă; 6). mobilier şi alte accesorii”.

        Apelul acesta a fost îmbrăţişat cu toată căldura de suceveni, care s-au grăbit să-şi dea, neprecupeţit, obolul. Fondul pentru scenă sporeşte mereu, ajungând, la finea anului 1926, la frumoasă cifră de 59.795 lei.
        Între timp, comitetul nou ales e preocupat de opera comică „Beizadea Epaminonda”, de Iacob Negruzzi, muzica de Eduard Caudella, care e pusă în scenă din 27 septembrie 1925. S-a tot amânat reprezentarea ei, deoarece comitetul se lovea de două mari dificultăţi: 1). costumele (acţiunea operei lui Caudella se petrece în vremea Fanarioţilor); şi b). scenografia, având nevoie de schimbat decoruri de patru ori: blănăria lui Tănase, grădina Mamei Axinia, strada de mahala şi casa cu cerdac şi, în fine, palatul Prinţului Epaminonda. Toate acestea reclamau o mulţime de bani, pe care comitetul nu-i avea. S-a încercat ca problema costumelor să fie rezolvată, adresându-ne marii artiste Agatha Bârsescu şi dramaturgului Adrian Pascu, care să intervină pe lângă Teatrul Naţional din Iaşi – eram siguri că ea acolo a fost jucată. Dar opera aceasta nu s-a jucat pe scena ieşeană.

 

Barsescu Agata

Agatha Bârsescu

 

        Dăm, mai jos, răspunsurile primite:

„19/I 1927, Iaşi, Str. Sf. Sava

Onorabile Comitet,

        Cu toată dragostea şi bunăvoinţa, voi fi interpreta Domniilor Voastre pe lângă Direcţia Teatrului Naţional din Iaşi; Vă doresc din suflet o reuşită cât se poate de strălucită, atât morală, cât şi materială.
        Cu dragoste frăţească,
                                                                       Agatha Bârsescu”.

        Direcţia Teatrului Naţional, ne trimite, cu data de 18 ianuarie 1927, următoarele rânduri:

Domnule Preşedinte,

        La adresa Domniilor Voastre Nr. 73 din 13 Ianuarie a. c, Vă aducern la cunoştinţă că, cu mult regret, nu Vă putem satisface cererea, întrucât nu posedăm costumele piesei „Beizadea Epaminonda.
                                                                                           Director,
                                                                                      C. B. Peunescu”.

Iubite Domnule Morariu,

        Am primii frumoasa Dumneavoastră scrisoare şi Vă asigur că, fără intervenţia mea, domnul Director C. B. Penescu, care a fost informat de entuziasta primire făcută Teatrului ieşean , precum ;şi de dragostea ce ne-o purtaţi. V-aş fi servit cu cele cerute, dar, din nenorocire, piesa din Caudella nu s-a jucat la noi.
        Regret din suflet că n-am putut să Vă servesc.
        Cu toată dragostea ce V-o poartă,
                                                                                     Adrian Pascu”.

        Menţionăm că acest neajuns, de ordin pecuniar, va fi mereu un motiv esenţial de a tot amâna reprezentarea acestei opere comice, până când, în primăvara lui 1927, se va putea realiza acest deziderat, numai cu ajutorul unui împrumut de 25.000 lei, contractat la „Banca Suceveană”.
Aşadar, noul comitet continuă cu repetiţiile operei amintite…
        Secţia de teatru, însă, ia în repertoriu, în regia domnului Ştefan Pavelescu, următoarele patru piese de teatru:

1) „Ariciul şi sobolul”, comedie într-un act, de Victor Eftimiu, cu domnişoara Aurica Neagu (Puica), Ştefan Pavelescu (Dimancea) şi Eugen Chirovici (Pârvu);
2) „Trei crai de la răsărit”, comedie în 2 acte, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu, având ca interpreţi pe domnii Gh. Ruptaş (Hagi-Pană), Ştefan Pavelescu (Jorj), N. Mihuţă (Petrică), Valerian Doboş-Boca (Numa Consule), domnişoarele O. Cosmovici (Trandafira) şi Maria Cosmovici (Mariţa);
3) „Năpasta”, dramă în 2 acte, de I. L. Caragiale, cu doana Lucrezzia Ionescu-Milano (Anca), E. Chirovici (Dragornir), Şt. Pavelescu (Ion) şi N. Mihuţă (Gheorghe);
4) „O soacră” , comedie într-un act, de 1. L. Caragiale (reluare) jucată de domnişoarele Maria Cosmovici (Liza), Aurica Neagu (Fifina), Eugenia Nimigean (Iulia) şi domnii Ştefan Pavelescu (Peruzeanu), Nicu Mihuţă (Furtunescu) şi Gh. Ruptaş (Victor).

        Domnul profesor August Karnet pune în repetiţie corurile „Cadrilul”, de Ciprian Porumbescu, „Peste deal”, de I. Vidu, „Valurile Dunării”, de Ivanovici, „Frumoasa Dunăre albastră”, de Strauss-Teodorescu şi „Înşiră-te, mărgărite”, de L. Domide, care, dimpreună cu scene întregi din „Beizadea Epaminonda” , urmau să constituie suplimentul muzical la cele patru piese de teatru, menite să fie reprezentate de Sânziene.
        Astfel, repetiţiile se desfăşoară în trei direcţii:

1) opera comică „Beizadea Epaminonda”;
2) corurile şi
3) piesele teatrale.

        Rar când s-a văzut atâta cheltuială de energie, atâta jertfă depusă pe altarele Thaliei şi Euterpei…
        Şi, la 23 iunie, se reprezintă „Ariciul şi sobolul” şi „Trei crai de la răsărit”, iar a doua zi, în 24 iunie (de Sânziene), „O soacră” şi „Năpasta”, ambele spectacole fiind precedate de piesele muzicale amintite mai sus. Succesul moral şi material, pe deplin satisfăcător.
        Săli arhipline, stăpânite de cel mai viu entuziasm şi admiraţie pentru asemenea realizări. Încasările, la ambele spectacole, se ridică la suma de 20.871 lei, spesele fiind de 14.526; rezultă, deci, un venit net de 6.345 lei.
        Sucevenii au avut prilejul să înregistreze o nouă achiziţie a secţiei de teatru: pe domnul Eugen Chirovici, artist cu reale şi variate calităţi dramatice, trecând, cu multă uşurinţă, de la comedie, la dramă. De aici, înainte, domnul Ştefan Pavelescu va avea un real sprijin în persoana domnului Eugen Chirovici.
        Aceste două manifestări muzical-dramatice au fost singurele înainte de vacanta cea mare. Cele două luni de vară, iulie şi august, în loc să fie folosite pentru recreare, Ciprianiştii le întrebuinţează pentru repetiţii (soliştii şi libretul din „Beizadea Epaminonda”, sub conducerea domnilor Severian Procopovici şi Ştefan Pavelescu), ţin adunări cu reprezentanţii autorităţilor, societăţilor culturale şi ai băncilor particulare, în vederea augmentării fondului pentru amenajarea scenei din „Dom Polski”, iar domnul Ştefan Pavelescu continuă colecta de bani în acest scop.
        La 27 septembrie, încep repetiţiile de cor la opera „Beizadea Epaminonda”.

        În octombrie, secţia de teatru pune în studiu „Deputatul tatei” (Durand et Durand), comedie în 3 acte, de M. Ordoneau şi Valabregue, localizată de A. C. Brăiloiu, având următoarea distribuţie: doamna Lucrezzia Ionescu-Milano (doamna Topuzoglu), domnişoara Aneta Samson (Linica), doamna Maria Chirovici (Veselica), doamna Adina Stănescu (Nataliţa), domnişoara E. Isopescu (Kati); domnii Ştefan Pavelescu (Iorgu), Eugen Chirovici (Belmegeanu), Nicu Stănescu (Popescu), Gheorghe Ruptaş (Căpitan Sloftovici şi Gherasie), C. Nicuţă (Un deputat), Nicu Cervinschi (Tănase), I. Neagu (băiatul de prăvălie).

 

Lucrezzia Ionescu-Milano

Lucrezzia Ionescu-Milano

        Paralel cu repetiţiile acestei comedii, încep şi lucrările decorurilor necesare acestui spectacol. Sala de gimnastică a liceului de băieţi „Ştefan cel Mare”, şi aceasta datorită bunăvoinţei domnului director Vasile Burduhos, a fost transformată într-un spornic atelier, unde domnii Eugen Chirovici şi Aurelian Buleandra, ajutaţi de câţiva elevi (Emilian Pauliuc b. o.), munceau de zor la confecţionarea culiselor.
        Şi, în sfârşit, la 26 noiembrie, mare sărbătoare pentru suceveni: inaugurarea scenei renovate din „Dom Polski” şi, totodată, deschiderea „stagiunii” Teatrului din Suceava, cu piesa „Deputatul tatei”.
        Dar dăm cuvântul domnului Victor Morariu, corespondentul ziarului „Glasul Bucovinei”, care, în numărul din 5 decembrie 1926, şi sub titlul „O reprezentaţie festivă: inaugurarea unei noi ere teatrale”, scrie următoarele:

        „Se ştia, de mai multe săptămâni, încoace, că Reuniunea „Ciprian Porumbescu” a luat iniţiativa unei acţiuni pentru amenajarea scenei de la „Dom Polski”; se mai ştia că s-a adunat un început de fond şi că se lucra febril.
        Sala de gimnastică a liceului „Ştefan cel Mare” se transfor¬mase, în zilele din urmă, într-un atelier, unde pictorul Eugen Chirovici, ajutat de domnul profesor Aurelian Buleandra, lucrau pe un cap la decoruri; iar bravele fetiţe de la Şcoala profesională lucrau şi ele, de săptămâni întregi, cosând la noua cortină.
        În sfârşit, afişe mari anunţă reprezentarea comediei în 3 acte „Deputatul tatei” (Durand et Durand), de M. Ordoneau şi A. Valabregue, localizată de A. C. Brăiloiu. Afişul spunea că reprezentaţia se va bucura de o montare fastuoasă şi seara de 26 noiembrie arătă că reclama nu exagera.
        Sala arhiplină; noua cortină de satin roşu şi, deasupra ei, somptuoasa draperie, la fel, cu ciucuri de aur, dau nota de festivitate.
        După o aşteptare încordată şi prelungită, apare, în faţa cortinei, domnul Ştefan Pavelescu, însufleţitul şi inventivul iniţiator al întregii acţiuni, care, în seara asta, are bucuria de a culege roadele străduinţelor sale neobosite.
        „Directorul Teatrului Naţional din Suceava” vorbeşte pentru a lămuri publicului geneza operei înfăptuite. Vocea şi dicţiunea i se resimt de oboseală, dar vorbele merg la inimă. Vorbeşte de patima sa pentru teatru, îşi exprimă îndoiala că românii din Suceava, divizaţi, cum sunt, în diverse partide politice şi puţini la număr, ar putea să realizeze, vreodată, importanta operă a ridicării unei „Case Naţionale”, care să fie demnă de acest nume. Laudă iniţiativa Aso¬ciaţiei Învăţătorilor din judeţul Suceava, care a cumpărat o casă, în curtea căreia urmează să se ridice, chiar la vară, o sală de teatru.
        Arată, apoi, cum i-a încolţit în suflet ideea adunării de fonduri pentru scenă, cum l-a câştigat, întâi, pe colegul Eugen Chirovici, şi pe al|ii, cum au decurs tratativele cu Societatea „Casei Polone” şi cum, în sfârşit, s-a ajuns la suma efectivă şi la înfăptuirile pe care le va vedea publicul. Termină, aducând cuvinte de mulţumire tuturor acelora care şi-au dat concursul: domnului director Vasile Burduhos, pentru bunăvoinţa de a pune la dispoziţie sala de gimnastică a liceului, pentru efectuarea tuturor lucrărilor (Datorită solicitudinii directorului său pentru tot ce e operă culturală, edificiul Liceului „Ştefan cel Mare” substituie, în bună parte, mult adăstata „Casă Naţională”; sediul Reuniunii „Ciprian Porumbescu” e la liceu şi tot aici îşi au sediul şi îşi ţin conferinţele „Ateneul” şi „Liga”).
        Mulţumeşte, apoi, domnişoarei Matilda Gheorghiu, directoarea Şcolii profesionale de fete, (astăzi, doamna Sbiera), care a binevoit a admite să se coase cortina, pânzele pentru culise, draperia şi covorul, în atelierele numitei şcoli; deosebite mulţumiri merită domnişoara profesor Aneta Samson, care, alături de eleve, a lucrat, cu multă dragoste, la efectuarea lucrărilor acestora. Elevele şcolii profesionale să ne trăiască şi să mai coasă, căci, ca cuvântul din poveste, „înainte mult mai este”… de cusut…
        În sfârşit, mulţumeşte tuturor persoanelor şi instituţiunilor care au contribuit la fondul pentru scenă (Darea de seamă asupra sumelor incurse se va publica în curând in ziare). Termină cu un apel către comisia interimară o oraşului, către bănci şi către toţi cei prezenţi, să contribuie, din răsputeri, acordând Reuniunii cel puţin sprijinul de care se bucura, înainte de război, fostul „Musikverein”.
        Încă o pauză şi cortina se dă înlături (nu se ridică), pentru a arăta publicului primul din noile decoruri, un interior relativ simplu.
        Reprezentaţia însăşi a fost o concurentă de talente, care, dintr-o piesă ce nu prea rezistă criticii, au tăcut o splendoare. Nu e uşoară pentru cronicar hotărârea cui să dea întâietatea sub raport calitativ. Totuşi, s-a impus mai mult atenţiei domnul Eugen Chirovici, în rolul lui Belmegeanu, naivul, sentimentalul socru al pretinsului deputat şi avocat.

        Domnia sa dispune de o gamă bogată de savante, subtile mijloace mimice, datorită cărora obţine efecte de un comic irezistibil. Şi când te gândeşti că acelaşi Chirovici, care, de data aceasta, ne-a făcut să râdem cu atâta poftă, astă-vară ne înfăţişa, cu acelaşi succes, zbuciumul tragic din sufletul lui Dragomir!
        Verva domnului Ştefan Pavelescu n-a prea avut prilej să se desfăşoare, de data aceasta, întrucât rolul lui Popescu, băcanul, se reduce aproape la o singură situaţie: perplexitatea.

        Pe Sloftovici, căpitan în rezervă, care bâlbâie şi apoi, ca să nu bâlbâie, trebuie să cânte, l-a făcut domnul Gheorghe Ruptaş; a fost o „şarjă”, stârnind ilaritate enormă.

 

Ruptas Gheorghe

 

        O frumoasă achiziţie a făcut ansamblul Reuniunii în persoana domnului judecător Nicu Stănescu, care ne-a dat un avocat şi deputat (Iorgu Popescu) plin de temperament.

        Trecând, acum, la doamne – şi cerem scuze, dacă am fost aduşi să vorbim, întâi, de bărbaţi – ni se impune să relevăm, îndeosebi, valorosul concurs al doamnei Lucrezzia Ionescu-Milano, apreciată artistă, care, cu dicţiunea ei superioară şi cu admirabila-i vervă, a înfăţişat tipul clasic al soacrei, dublată de cucoana orgolioasă de prestigiul castei militare (doamna Săftica Topuzoglu).

        O surpriză a fost doamna Maria Chirovici, care a debutat în rolul cochetei Eracliţa Veselica, cu un joc atât de nuanţat, încât s-au găsit persoane cărora să le placă chiar mai mult decât soţul dumisale; iarăşi una din achiziţiile de care se poate felicita ansamblul Reuniunii.

        Foarte simpatice, ca joc de scenă, cele două partenere ale celor doi Popescu: Nataliţa (logodnica avocatului: doamna Adina Stănescu) şi Lina (soţia băcanului, domnişoara Aneta Samson), iar domnişoara Maria Cosmovici a fost o servitoare cât se poate de nostimă şi isteaţă. Bine şi domnul Nicu Cervinschi, în rolul lui Tănase, şi I. Neagu (băiatul de prăvălie).
         Un cuvânt, încă, despre decoruri: după interiorul simplu din Actul I, în Actul II, un interior mai somptuos, cu ornamente mai bogate, în flori şi aur, iar în Actul III, publicul a admirat opera propriuzisă a piciorului Eugen Chirovici: coloanele Camerei Deputaţilor, cu colonade şi cu o boltă maiestoasă, un decor cum nu a văzut niciodată scena din Suceava. Noile decoruri vor avea şi rostul de a fi un mijloc de atracţie pentru alte trupe, asigurându-se, astfel, publicului sucevean măcar un surogat de stagiune teatrală.
        Deocamdată – încheie domnul Victor Morariu – se lucrează la montarea operei comice „Beizadea Epaminonda”, care se va reprezenta, probabil, în februarie 1927. Până atunci, se mai pregăteşte ,,Nodul gordian”, de V. Al. Jean, şi „Zorile”, de Şt. O. Iosif”.

        După succesul piesei „Deputatul tatei”, secţia de teatru, amânând „Zorile” şi „Nodul gordian”, se apucă de repetat „O noapte furtunoasă”, de I. L. Caragiale, cu care Reuniunea urmează să dea concurs de Revelion (31 Decembrie 1926) Cazinoului Funcţionarilor Publici din localitate.
        Cu acest prilej, societatea noastră face două achiziţii remarcabile, angajând pe doamna Vica Sucevanu şi pe Gheorghe Socoliuc.
        Piesa se joacă, făcându-i-se o entuziastă primire. Rolurile sunt interpretate de doamna Vica Sucevanu (Veta), doamna Maria Chirovici (Ziţa), Eugen Chirovici (Jupân Dumitrache), Gheorghe Socoliuc (Nae Ipingescu), Ştefan Pavelescu (Chiriac), Gheorghe Ruptaş (Rică Venturiano) şi elevul Eugen Doboş-Boca (Spiridon). Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu şi Eugen Chirovici.

        În cursul anului 1927, până la adunarea generală (6 februarie 1927), societatea noastră mai înregistrează următoarele realizări culturale: la 16 ianuarie, se inaugurează, la iniţiativa domnului Ştefan Pavelescu, un nou fel de manifestări artistice, numite (aşa ne spun afişele) „şezători muzical-literare declamatorice”, iar mai târziu, din 1933, vor purta numele de „academii muzicale”, după modelul Societăţii Muzicale „Armonia” din Cernăuţi.
        Aceste şezători, cu program bogat şi variat şi preţuri populare, aveau, în primul rând, menirea (după cum ne informează procesele verbale) „să popularizeze opera muzicală a lui Ciprian Porumbescu şi să ofere publicului, în lipsă de alte spectacole, plăcute momente de reculegere sufletească”.

        La 21 ianuarie, societatea noastră aranjează o seară Caragiale. S-au reprezentat comediile „O noapte furtunoasă”, având distribuţia de la 31 decembrie 1926, şi „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” , interpretată de domnii Eugen Chirovici (Leonida), Gheorghe Ruptaş (Efimiţa) şi doamna Maria Chirovici (Safta). A fost un spectacol demn, cu distribuţie fericit aleasă; decorurile, lucrate de domnul Eugen Chirovici, şi costumele epocii, împrumutate de la Teatrul Naţional din Cernăuţi, au contribuit, în largă măsură, la reuşita acestei seri rare.
        „La Suceava”, scrie domnul Leca Morariu („Junimea literară”, XVI, 63), făcând bilanţul activităţii culturale pe anul 1926 din Bu¬covina şi, deci, şi din vechea Cetate de Scaun a Moldovei, „a doua metropolă a Bucovinei (prima e Cernăuţi), e o adevărată concurentă între societăţile „Ciprian Porumbescu”, „Principele Mircea”, „Liga Culturală”, „Ateneul Român”, concurenţă sporită prin reprezentaţiile teatrale, datorită profesorului şi artistului dramatic (artist fără diplomă, dar cu talent) Ştefan Pavelescu, şi concurenţă ilustrată şi prin concertele simfonice, realizate cu o admirabilă stăruinţă şi de domnul sublocotenent Nicolae Stan, numai cu desinteresată pasiune”.
                                                                                                         *
        În cursul acestui an administrativ, comitetul decide, la iniţiativa domnului Ştefan Pavelescu, înfiinţarea unei biblioteci dramatice, bibliotecă ce s-a îmbogăţit mereu, încât astăzi (1938) atinge numărul de 734 volume.
                                                                                                         *
        Tot în cursul anului 1926, profesorul Mihail Grigore Posluşnicu, din Botoşani, un devotat prieten al Reuniunii, editează monografia ,,Ciprian Porumbescu”, închinată societăţii noastre. E un omagiu binemeritat, adus autorului operetei „Crai Nou” şi Reuniunii sucevene, care cultivă, cu atâta stăruinţă, amintirea celui ce-şi doarme somnul de veci în cimitirul bisericii din Stupca.
                                                                                                          *
        Comitetul Societăţii „Ciprian Porumbescu” s-a străduit, în tot cursul anului administrativ 1926/27 (acelaşi lucru îl vor face şi comitetele viitoare), să obţină, de la familie, una din operetele lui Tudor Flondor, „Moş Ciocârlan” sau „Noaptea Sfântului Gheorghe”, însă toate stăruinţele noastre, în această direcţie, au rămas infructuoase, şi n-am înţeles, nici până astăzi, de ce atâta ermetism, când e vorba de popularizarea unor operete româneşti.

 

 

VI. Două culmi în viaţa artistică a Reuniunii:

 

„Beizadea Epaminonda” şi „Avarul”

 

Scena BEIZADEA EPAMINONDA 3

 

Anul administrativ 1927/28

 

        În adunarea generală ordinară, din 6 februarie 1927, s-a ales următorul comitet: preşedinte –Severian Procopovici; vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi I. Berhang; secretar de externe – Victor Morariu; secretar de interne – Gh. Socoliuc; bibliotecar I – Şt. Pavelescu; bibliotecar II – Eugen Chirovici; casier – I. Berezniţchi; econom – Gh. Ruptaş; controlor – T, Coclici; membri fără funcţie – N. Stănescu şi E. Palie. Comisia de control – domnii Grigoriu, Pintea Nimigean şi I. R. Sbiera.
        Comitetul acesta a moştenit un lucru început încă din toamiu lui 1925, care e în curs de executare: opera comică „Beizadea Epaminonda”. Corul şi soliştii, sub conducerea domnului August Karnet, repetă cu asiduitate, iar comitetul, în şedinţele ţinute aproape săptă¬mânal, discută modalităţile de montare, pentru că „Beizadea Epaminonda”, fiind operă istorică, reclamă costume, decoruri noi, balet etc.

        În timp ce repetiţiile cu opera îşi urmează cursul normal, harnica secţie de teatru pune în studiu „Avarul”, de Moliere. „Cam prea se întind unde n-ajung domnii de la „Ciprian Porumbescu”, obiectau unele voci din public, la ştirea că domnii Şt. Pavelescu şi E. Chirovici se încumetă să-l atace până şi pe Moliere. Dar ei nu s-au prea lăsat impresionaţi de obiecţiunile anumitor oameni, ci şi-au văzut de lucru, iar, la 21 martie, sucevenii au fost invitaţi la spectacolul „Avarul”, care a spulberat orice scepticism.

 

Scena AVARUL

 

        Reprezentaţia a fost răsplătită cu frenetice aplauze şi interpreţii cald felicitaţi. Costumele epocii au fost împrumutate de la Teatrul Naţional din Cernăuţi, iar ansamblul, admirabil pus la punct de dioscurii Şt. Pavelescu şi E. Chirovici.

 

Scena AVARUL 2
        Rolurile au fost interpretate de următoarele persoane: Eugen Chirovici (Harpagon), Ştefan Pavelescu (Cleante), doamna Vica Suceveanu (Elisa), doamna Adina Stănescu (Mariana), domnişoara O. Cosmovici (Frozina), domnul Nicolai Stănescu (Valere), Gheorghe Ruptaş (Jupân Jaques), Gheorghe Socoliuc (La Feche), domnul Nicu Drăgoiu (Jupân Simon), domnul P. Irimescu (Anselm), domnul A. Penteleiciuc (Brendavoine), domnul N. Drăgoiu (La Merluche), domnul R. Strahmuţchi (Comisarul); D. Străchinaru (sufleur).

 

Suceveanu Victoria

 

        În fruntea interpreţilor stă, fără îndoială, domnul Eugen Chirovici, care, în rolul titular, ne-a dat o creaţie desăvârşită. Reprezentarea piesei „Avarul” constituie un adevărat eveniment în activitatea teatrală a Reuniunii.

        În 9 aprilie, Batalionul 12 Vânători de Munte din Suceava aranjează o serbare, în folosul „Casei Naţionale” din Bucureşti; Societatea „Ciprian Porumbescu” cooperează cu piesa lui Valjean, „Nodul gordian”, şi serenada din Actul II al operei „Beizadea Epaminonda”, acompaniată de orchestra Batalionului 12 Vânători de Munte.
        Reuniunea continuă cu aranjarea de şezători muzicale-literare. Aceste şezători s-au ţinut în sala de gimnastică a liceului „Ştefan cel Mare”. Primele două şezători din noul an administrativ au avut loc în 6 şi 28 februarie. Ambele manifestări s-au bucurat de mare afluenţă de public, datorită varietăţii de program (muzică vocală, in¬strumentală, recitări, lecturi etc).
        Au cooperat: doamnele Oclavia Lupu-Morariu, Eliza Manug-Tabacaru, Vica Suceveanu, domnişoara Margareta Burduhos (canto), domnii Victor Morariu (vioară), locotenent Nicolae Stan, dirijorul muzicii Batalionului 12 Vânători de Munte (flaut), A. Karnet (pian); N. Stănescu, G. Suceveanu, I. Berhang (canto), George Voevidca, Şt. Pavelescu şi E. Chirovici (lecturi şi recitări), corul mixt al Reuniunii. dirijat de d. A. Karnet. Şezătorile aceste, care au început sub auspicii atât de frumoase, au fost întrerupte din cauză că comitetul şcolar al liceului „Ştefan cel Mare” a interzis ţinerea astorfel de manifestări, pe motivul că se ruinează băncile, motiv destul de serios, căci, într-adevăr, băncile trebuiau duse, din clase, în sala de gimnastică şi, de aici, înapoi.
                                                                                            *
        Repetiţiile operei „Beizadea Epaminonda” se apropiau de sfârşit, însă comitetul nu avea mijloacele băneşti, s-o monteze.
        Într-una din şedinţele comitetului, s-au făcut diverse propuneri, pentru a procura fondurile necesare montării acestei opere: ba să se lanseze cărămizi a 5 lei (domnul I. Berezniţchi); ba să facem un apel la jurnalele mari din Bucureşti, să deschidă liste de subscripţie pentru amenajarea scenei la teatrul din Suceava (domnul I. Berhang); ori să cerem subvenţii de la Ministerul Artelor şi Consiliul Eparhial din Cernăuţi (domnul Gheorghe Ruptaş) etc.
        În sfârşit, s-a recurs la expedientul unui împrumut de 25.000 lei, de la „Banca Suceveană”, girând domnii Severian Procopovici şi Victor Morariu. Astfel, domnul Eugen Chirovici, în mod absolut gratuit, a executat decorurile (o grădină, un fundal de câmpie, casa Babei Axinia şi cerdacul casei blănarului Tănase). S-au cumpărat, apoi, stofele necesare pentru costumele arnăuţilor, turcilor, şorţurile calfelor şi costumul Beizadelei… Şi, în fine, după o muncă de mai bine de un an, cu unele intermitenţe, Reuniunea s-a putut arăta în faţa publicului, în trei seri consecutive (10, 11 şi 12 iunie).

 

Scena BEIZADEA EPAMINONDA

 

        Atât cronicarii teatrali, cât şi publicul au subliniat că reprezentaţiile operei comice „Beizadea Epaminonda” constituie cel mai însemnat spectacol din câte le-a dat Societatea ,,Ciprian Porumbescu”, de la întemeiere şi până astăzi.
        Distribuţia: doamnele Eliza Manug-Tabacaru şi Henriette Cuşnevici (Zinca, în dublură), Eleonora Franke (Mama Axinia), Ştefan Pavelescu (Beizadea Epaminonda), Nicu Stănescu şi I. Berhang (blănarul Tănase, în dublură), N. Mihuţă (Mucalidi), Gh. Ruptaş .(Plictichidi), Oct. Rodinciuc (Zamfir), A. Mihuţă (Lăutarul I), N. Prăgoiu (Paşa).

 

Mihuta Nicu

         Baletul de turcoaice a fost aranjat de domnişoaara Mimi Scherzer, baletiste fiind : Duduca Sotniţchi, Ortenzia Apşitar, Maria Cosmovici, Veturia Gherman-Moldovanu, Viorica Gherman, Lidia Pneongec, Grete Franke, Ortansa Moldovanu, Eugenia Nimigeanu şi Lily Tăutu-Simionovici.

         Corespondentul ziarului „Glasul Bucovinei” scrie următoarele:

        „În sfârşit, după o pregătire de aproape un an şi jumătate şi după repetate amânări, provocate de multe şi mari dificultăţi, Reuniunea de cântare „Ciprian Porumbescu” a putut să se prezinte în faţa publicului cu această operă a regretatului Caudella, operă care e numai cu trei ani mai tânără decât „Crai Nou” (căci premiera a fost la 1885, la Bucureşti) şi care a fost şi mai nedreptăţită decât opera lui Ciprian Porumbescu, întrucât nu s-a mai jucat, apoi, decât la Cernăuţi, de „Armonia”.
        Ne-o spune compozitorul însuşi, notând, pe titlul partiturii de orchestră: „Compusă în luna Mart 1884. Reprezentată, după 27 ani, la 7 şi 8 mai 1911, în Teatrul Comunal din Cernăuţi, de Societatea „Armonia”.
        Am zis „nedreptăţită”, pentru că e o lucrare cu calităţi remar¬cabile, atât ca libretto, care îl are de autor pe Iacob Negruzzi, cât şi ca muzică, în care, ca şi în „Crai Nou”, factura de operetă vieneză şi reminiscenţe din opere se împletesc fericit cu motive orientale şi româneşti, toate înveşmântate într-o orchestraţie bogată şi savantă. Desconsiderarea unei astfel de lucrări e încă unul din aspectele snobismului nostru cosmopolit, care încă nici acum n-a învăţat să apre¬cieze ceea ce e autohton, stăruind în direcţia preferinţei pentru tot ce e marfă de import, indiferent de calitate.
        Libretul are meritul de a înfăţişa o epocă puţin utilizată în literatura noastră dramatică: Bucureştiul domniei fanariote şi, de aici, rezultă mult element pitoresc, dar şi mari dificultăţi pentru montare: costume de boieri, de greci, arnăuţi, turci, de blănari, calfe şi ucenici.
        Conflictul e între poftele şi lăcomia veneticilor şi demnitatea şi isteţimea românului breslaş, de la mahala, care, aici, ţine deci locul tradiţionalului ţăran pitoresc din celelalte operete naţionale.
        Acţiunea are o gradaţie magistrală, interesul crescând de la act la act, gradaţie secundată admirabil şi de partea muzicală, care, după ce, în Actele I şi II, prezintă o mare varietate de forme: cor bărbătesc şi mixt, romanţe (solo şi duo), duel comic, terţet, cvintet şi sextet – în actul ultim culminează în puternice coruri mari, cu caracter dramatic pronunţat.
        Din această analiză sumară, cititorul a putut desluşi şi dificultăţile cu care a luptat Reuniunea de la Suceava, până să ajungă a-şi adăuga acest nou triumf în şiragul bogat al realizărilor sale artistice. Căci a fost un triumf sub orice raport: ca joc dramatic, ca montare, ca execuţie muzicală, triumf datorit fericitei cooperări de ta¬lente şi de devotament, de care dispune, în prezent, Suceava românească: zelul neobositului preşedinte, domnul Severian Procopovici (pentru care reprezentarea operei acesteia a fost realizarea unei vechi dorinţe, întrucât domnia sa, încă acum 20 de ani şi mai bine, încercase s-o pună în studiu), bagheta maestrului August Karnet, penelul pictorului Eugen Chirovici, care ne-a surprins cu splendide decoruri, stăruinţa şi priceperea aceluiaşi Eugen Chirovici, împreună cu a domnului Ilarie Berezniţchi, conducerea jocului de scenă şi râvna regizorului Aurel Buleandra.
        Iată, acum, şi subiectul libretului: Beizadea (Prinţul) Epaminonda e fermecat de frumuseţea Zincăi, fata lui Moş Tănasă, blănarul, pe care îl numeşte mai mare staroste şi blănar domnesc. Dar Zinca se iubeşte în taină cu Zamfir, calfa cea mai de încredere a lui Tănasă, care, acum, şi-a pus de gând să-şi mărite fata după un boier. Dragostea tinerilor o ocroteşte mama Axinia, vrăjitoare şi cumătră lui Tănasă; dar chiar acesteia i se adresează şi Epaminonda, ca să-i dea cu cărţile şi, prin farmece, să-i robească pe Zinca, şi atunci Axinia îşi face un plan, să-i scape pe tineri de primejdie. Prinţul, după obiceiul vremii, ia un taraf de lăutari şi, însoţit de arnăuţi, vine, noaptea, la casa lui Moş Tănasă, ca, prin cântece, să câştige inima Zincăi. Dar când Prinţul, înduplecat de oamenii săi, dă poruncă s-o răpească pe Zinca, Axinia îi face scăpaţi pe amândoi tinerii, iar ea, îmbrăcată anume şi de mai înainte la fel cu Zinca, cu văl pe obraz, se lasă răpită în locul fetei. La curte, Prinţul încearcă, în toate felurile, s-o îmblânzească pe această pseudo-Zincă îndrăcită, care stă mereu cu vălul pe obraz, nepăsătoare la vorbele dulci ale Prinţului şi la dansul turcoaicelor, menit s-o înveselească (Aici, s-a făcut o uşoară abatere de la textul libretului, care prevede dans de greci şi arnăuţi). Între timp, Moş Tănasă a ridicat toată mahalaua şi dă buzna la palat, urmat de calfe, ucenici şi popor, înarmaţi cu ciomege, cerând-o pe Zinca înapoi. Situaţia se complică şi mai tare, când apare adevărata Zincă, cu Zamfir al ei, implorând îndurarea beizadelei, şi, când se descoperă vicleşugul Axiniei, Prinţul, mânios foc, dă poruncă de straşnică pedeapsă. În acest moment de supremă tensiune, soseşte un paşă, cu un firman de la Sultan, prin care Epaminonda e numit guvernator în Kandia. De bucurie, beizadeaua iartă pe toată lumea şi promite s-o cunune el însuşi pe Zinca cu Zamfir.

 

Scena BEIZADEA EPAMINONDA 2

 

        Pe Epaminonda l-a înfăţişat domnul Ştefan Pavelescu, dându-ne un prinţ maiestos şi simpatic, adânc zbuciumat de chinurile dragostei, prinţ romantic de operă, distins în fiecare atitudine şi gest, contrastând, astfel, frumos cu caraghioslâcurile celor doi oameni de casă ai săi, Mucalidi şi Plictichidi, din care domnii Nicu Mihuţă şi Gheorghe Ruptaş au făcu nişte şarje de un comic irezistibil.

 

Berhang Ion

 

        Rolul lui Moş Tănasă a fost dublat: în seara întâia, l-a jucat şi cântat domnu1 Ion Berhang, cu verva şi vioiciunea care ni-l reamintea pe Moş Corbu, din „Craiu Nou”, iar în seara a doua şi a treia, domnul judecător Nicu Stănescu, care a înţeles să dea figurii blănarului o mare amploare, printr-un joc mimic foarte nuanţat, impunându-se, în acelaşi timp, şi prin timbrul vocii sale puternice, de bas dramatic.

        Foarte simpatic ca figură, ca joc de scenă şi prin dulceaţa şi timbrul tenorului său liric a fost domnul Octav Rodinciuc, în Zamfir.

 

Franke Eleonora

        Axinia doamnei Eleonora Franke a fost figură pe care sucevenii n-o vor uita curând, prin ingenioasa vervă umoristică, prin mimica şi gesticulaţia atât de neaoş românească şi bătrânească, şi prin frumuseţea cântării.
        Rolul Zincăi a fost dublat: în seara întâia, l-a cântat iubita noastră primadonă, care, deci, înţelege să rămână şi mai departe a noastră, doamna Eliza Manug-Tabacaru, cu acea artă suverană în joc şi în cântecul ei generos, biruitor, şi cu acel farmec, pentru care, de mult, orice elogiu e de prisos. În seara a doua, a debutat în rolul eroinei, cu frumos succes, doamna Henriette Cuşnevici.

        Corul, bine disciplinat şi destul de viu în mişcări, făcea să nu se simtă prea mult lipsa direcţiei de scenă a lui Pantazi, în munca căruia, de data aceasta, s-au împărţit domnii Ilarie Berezniţchi, Eugen Chirovici şi domnişoara Mimi Scherzer, care merită o menţiune specială pentru aranjarea admirabilului balet oriental din Actul III, şi d-l prof. Mihai Cărăuşu, care a dirijat efectele de lumină, element care a contribuit mult la frumuseţea montării cu adevărat fastuoasă.
        Casa Axiniei, cu un adevărat fundal (Actul II, Tabloul I), cerdacul casei lui Tănasă (Actul II, Tabloul II) şi, îndeosebi, palatul lui Epaminonda (Actul III), au pus în evidentă gustul şi talentul domnului Eugen Chirovici.
        Din scenele de ansamblu, trebuie relevate, în special: intrarea arnăuţilor, scena cu lăutarii, evocând vremea lui moş Niculai Picu şi Grigori Vindereu, valsul-serenadă din aceeaşi scenă şi, ca punct culminant în frumuseţe, baletul cu splendide costume turceşti, confecţionate de înseşi domnişoarele baletiste, apoi scena revoltei mahalagiilor.
        Frumuseţea şi bogăţia costumelor se datorează, în mare parte, bunăvoinţei Teatrului Naţional din Cernăuţi. Frumuseţea montării a culminat, în Actul III, unde persoane din public, obişnuite cu Teatrul Naţional din Bucureşti, declarau că n-au lipsit decât dimensiunile şi masa, ca să aibă impresia scenei din Capitală.
        Buchete de flori au primit tustrele protagonistele, iar dintre baletiste: domnişoarele Maria Cosmovici şi Hortensia Apşitar. Menţionăm, aici, şi munca domnului maistru frizer E. Popovici, care s-a dovedit un iscusit meşter în ale deghizatului.
        Reprezentaţiile de la Suceava erau să aibă un caracter de sărbătoare, prin faptul că se aştepta sosirea, de la Iaşi, a domnişoarei Clara E. Caudella, fiica regretatului compozitor; în momentul ultim, domnia sa a fost oprită acasă de o boală a mamei sale, şi astfel, cu regret, Reuniunea „Ciprian Porumbescu” şi publicul din Suceava au trebuit să se lipsească de prilejul de a sărbători pe moştenitoarea unui nume din cele mai ilustre în istoria muzicii româneşti.
        S-ar putea întâmpla, însă, ca, la toamnă, sucevenii să le arate ieşenilor, pe scena lor proprie, cine a fost directorul Conservatorului din Iaşi, a cărui operă, totuşi, nu s-a putut juca acolo.
        Comitetul a făcut toate pregătirile pentru turneul la Iaşi, fixând şi zilele de 15 şi 16 octombrie, însă, având în vedere enormele spese cu transportul (85 de persoane) şi găzduire, a renunţat, în cele din urmă, la acest proiect.
                                                                                                    *
        În cursul lunii august şi septembrie, secţia de teatru pune în repetiţie, în regia domnului Iancu Economu, actor de la Teatrul Naţional din Cernăuţi, ilarianta şi veşnic noua comedie în 3 acte „Extemporalul”, de Sturm, localizată de P. Gusti. 1
        La 25 septembrie, a avut loc premiera (matineu pentru elevi), repetându-se, apoi, şi a doua zi, seara, în 26 septembrie.
        Rolurile au fost susţinute de următoarele persoane: doamna Maria Chirovici (Annie), domnişoara Eugenia Nimigean (Eliza Ionescu-Bicaz), domnişoara Coca Sepciuc (Catinca), domnii Eugen Chirovici (Brebeneag), Ştefan Pavelescu (Nistorian), Gheorghe Ruptaş (Conovăţ), Nicu Mihuţă (Ionescu II, din clasa a VIII-a) şi Eugen Doboş-Boca (elevul Petrescu).
        Comedia aceasta a obţinut un răsunător succes. Ansamblul, strunit de domnul Iancu Economu, a fost de o rară omogenitate.
        La 15 octombrie, Reuniunea pleacă la Gura Humorului, cu „Extemporalul”, recoltând acelaşi succes. La dorinţa publicului sucevean, comedia se mai reia şi la 25 octombrie.
        La 12 şi 13 noiembrie, se reprezintă opera „Beizadea Epaminonda”, cu săli arhipline şi mereu acelaşi public, care o mai văzuse de trei ori.
        La 31 decembrie, Reuniunea dă concurs Cazinoului Funcţionarilor Publici, cu prilejul serbării de Revelion, jucând piesa „Nodul gordian”, de Valjean, şi un act, cu prologul, din revista „Nu-i nimic!”, de locotenent Al. Pascali-Brăila, revistă în 3 acte, prolog şi epilog, care nu s-a putut juca în întregime, din cauza lipsei de distribuţie.

        Rolurile din „Nodul gordian” au fost susţinute de: Ştefan Pavelescu (Tiberie Popescu), Eugen Chirovici (Sallo Weiss), Nicu Mihuţă (Mandragiu), Grigore Găină (Subcomisarul), domnişoara Olga Cosmovici (Lola), Nicolae Cervinschi (Tănase).
        În revista ,,Nu-i nimic!”, au jucat: domnişoara Elena Isopescu şi domnii Ştefan Pavelescu, Nicu Mihuţă, Octav Rodinciuc, Grigore Găină şi R. Malceanu.
        După vacanţele Crăciunului, Reuniunea pregăteşte Festivalul Naţional de Ziua Unirii, 24 Ianuarie 1928, cu programul ce urmează:

1. „Armata şi cultul patriei”, conferinţă ţinută de domnul lt.-col. Gheorghe Manoliu, comandantul Batalionului 12 Vânători de Munte din Suceava;
2. „Cântecul lui Ştefan cel Mare”, de G. Muzicescu, şi „Negruţa” (solo tenor: Octav Rodinciuc şi solo soprană – domnişoara Margareta Burduhos), piese executate de corul Reuniunii, dirijat de domnul August Karnet;
3. muzica militară a Batalionului 12 Vânători de Munte, dirijată de lt. Nicolae Stan, acompaniază „Imnul Regal”, cântat de Ciprianişti, şi ne surprinde plăcut cu „Rap¬sodia Română”, de Ciprian Porumbescu.

        La 15 februarie 1928, Reuniunea aranjează, în „Dom Polski”, un festival artistic-literar, în onoarea scriitorului I. Al. Brătescu-Voineşti, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viaţă.
Programul:

1) „Viaţa şi opera lui Brătescu-Voineşti”, conferinţă ţinută de domnul profesor Ştetfan Pavelescu ;
2) Mascagni: arie din “Cavalleria Rusticana” şi altă arie, din opereta „Contesa Maritza”, cântate de domnul Octav Rodinciuc (tenor), domnişoara Grete Franke (pian);
3) „Doina”, de T. Brediceanu, o arie din „Bal mascat”, de G. Verdi, şi „Cei doi grenadiri”, de Schumann, executate de domnul Nicolae E. Gaspard, directorul Băncii Nationale (bariton) şi domnişoara Grete Franke (pian);
4) corul reuniunii, dirijat de domnul August Karnet, execută „Iarna” şi „Serenada”, de Ciprian Porumbescu;

 

Franke Grete

 

5) Schubert: „Sonată”; şi Schmidt: „Chanson Russe“, cu domnul Anton Göles (violoncel) şi domnişoara Grete Franke (pian);
6) Recită, apoi, domnii Ştefan Pavelescu („Ea dansează”, de N. Ţinc) şi Eugen Chirovici (fragment din „Neam rău”, de H. G. Lecca, şi „Voichiţa lui Ştefan”, de George Coşbuc).

        Înregistrăm că Reuniunea, prin conferinţa ţinută de domnul profesor Ştefan Pavelescu, a încălcat domeniul „Ateneului Român” şi al „Ligii Culturale” (conferinţele sunt apanajul numitelor societăţi), încălcare ce se va accentua mereu şi va culmina b. o. în anul administrativ 1937/38, când s-au ţinut nu mai puţin de zece conferinţe, fără nici un fel de condiment muzical-declamatoric.
        La 29 martie, Reuniunea aranjează a patra şezătoare muzicală-literară, ilustrată cu următorul program:

1) „Rolul revistei „Semănătorul” în literatura română”, conferinţă ţinută de domnul profesor Ştefan Pavelescu;
2) Serenada „Kubelik”, de Drdla, şi „Între brazi”, de Grigoraş Dinicu, cântate de domnul Victor Morariu (vioară) şi doamna Elena Cojocariu (pian);
3) Arie din „Bărbierul din Sevilla”, de Rossini şi „Mugur-mugurel” de George Dima, executate de Nicolae E. Gaspard (bariton) şi doamna Elena Cojocariu (pian);
4) Recitări: H. G. Lecca: „Matematici”, şi N. Ţinc: „Adam şi Eva” – domnul Nicu Minuţă; George Coşbuc: „Groparul” – domnul Ştefan Pavelescu; şi „Şfefăniţă Vodă”, de Coşbuc, recitate de domnul Eugen Chirovici;

 

Burduhos Margareta

 

5) Domnişoara Margareta Burduhos se produce cu o arie din „Carmen”, de Bizet, şi cu două romanţe, „Mon ange” şi „Parfum de tei”, de Drossino, acompaniată la pian de domnul August Karnet;
6) Schubert: „Rosamunde”, executată de domnul Anton Göles (violoncel) şi domnişoara Grete Franke (pian);
7) Domnul Octav Rodinciuc execută două arii din „Tosca” şi „Beizadea Epaminonda”; la pian, domnişoara Grete Franke.

        După acest festival, urma să se ţină adunarea generală ordinară, însă membrii Reuniunii au plecat cu toţii, rămânând numai comitetul; un indiciu, deci, că ideea domnului preşedinte Severian Procopovici, de a ţine adunarea după o manifestare artistică, nu e recomandabilă.
Aşadar, anul administrativ 1927/28 se soldează cu şaptesprezece manifestări artistice. Adevărat record! S-a muncit cu neţărmurit elan din partea tuturor reuniuniştilor, încât putem spune că Societatea „Ciprian Porumbescu” îşi îndeplineşte, cu prisosinţă, rolul de promotoare culturală pe meleagurile sucevene.

        În şedinţa comitetului din 3 martie 1927 – redăm acest lucru cu titlu de document – preşedintele Severian Procopovici constata că „Reuniunea a ajuns în situaţia de a nu mai avea unde să-şi ţină repetiţiile de teatru şi cântare, şi nici unde să mai aranjeze şezătorile artistice muzicale”, întrucât comitetul şcolar al Liceului „Ştefan cel Mare”, care, până acum, a fost atât de ospitalier, ne-a denunţat „chiria”. Dar în şedinţa comitetului din 18 octombrie, tot domnul preşedinte Severian Procopovici ne aducea îmbucurătoarea ştire că, „datorită amabilităţii doamnei Maria Cristureanu, directoarea Liceului „Doamna Maria”, repetiţiile de cântare şi teatru se vor putea ţine, pe viitor, în edificiul liceului de fete”.

        Doamna Mărioara Raţiu-Porumbescu ne aduce la cunoştinţă (11.10.1927) că Opera Română di Cluj şi-a deschis stagiunea 1927/28 cu opereta „Crai nou”, de Ciprian Porumbescu. Ştirea aceasta a produs o vie impresie asupra Ciprianiştilor, văzând că patronul societăţii lor începe să fie apreciat după cum se cuvine.

 

Ratiu Marioara

         Afişele aduc ştire a că, la 7 aprilie 1928, tenorul Nicu Leonard va da un spectacol în Suceava, cu opereta „Obraznicul”, de. Sidney.
        Comitetul Societăţii „Ciprian Porumbescu” decide să-i acorde tot sprijinul, având în vedere că cu tenorul Nicu Leonard opereta românească şi-a atins cele mai înalte culmi. Domnul Ştefan Pavelescu, cu un detaşament de cercetaşi de la Liceul „Ştefan cel Mare”, l-a întâmpinat în gara Burdujeni, conducându-l, apoi, în oraş.
        Seara, sală arhiplină. Entuziasm şi aplauze delirante: apărea idolul femeilor, actorul neîntrecut, cântăreţul fermecător, promotorul operetei, pe care chiar vienezii îl puneau înaintea unui Hubert Marischka.

 

Leonard Nicolae
        Nicu Leonard, însă, nu mai era cel de pe vremuri, în plenitudinea vocii sale; boala neiertătoare, care-l rodea de mult, îşi evidenţia, pe-ncetul, deznodământul, care nu avea să întârzie.
        Într-adevăr, după vreo două luni de joc, se retrage din teatru, iar în decemvrie 1928 se stinge, plâns de toată lumea.

 

 

VII. Angajarea domnului Constantin Mărculescu

 

ca director artistic al secţiei de teatru.

 

Turneul, în Cernăuţi, cu „Extemporalul”.

 

Jubileul de 25 ani de la înfiinţarea Reuniunii.

 

Anul administrativ 1928/29

 

        În adunarea generala ordinară din 5 aprilie 1928, se alege următorul comitet: preşedinte – Severian Procopovici; vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi Ion Berhang; secretar de externe – Victor Morariu; secretar de interne – Ştefan Pavelescu; bibliotecari – Gheorghe Socoliuc şi Eugen Chirovici; econom – Octav Rodinciuc; controlor – Gheorghe Ruptaş; casier – Leonte Burac; membri fără funcţie – Mihai Cărăuşu şi Nicu Stănescu. Comisia de control – domnii Vasile Stănescu, Gheorghe Sârbu şi Nicu Cervinschi.
        Comitetul actual a hotărât să continue prodigioasa activitate din anul expirat. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât îl aveam pe domnul Constantin Mărculescu, societar al Teatrului Naţional din Bucureşti, care, stabilindu-se în Suceava, urmează să conducă secţia de teatru, timp de şase luni.
        În şedinţa comitetului din 24 aprilie, se face un angajament cu domnul Constantin Mărculescu, în următoarele condiţiuni:

,,1) Reuniunea îl angajează pe domnul Constantin Mărculescu ca director artistic al secţiei de dramă şi comedie, pe timp de şase luni (de la 1 mai, până la 31 octombrie 1928);
2) secţia de dramă şi comedie să dea, în fiecare lună, un spectacol în Suceava;
3) domnul Constantin Mărculescu să primească venitul net de la spectacolul „Mândrie şi amor”, dramă în 4 acte, de Georges Ohnet, care se va reprezenta în luna lui mai;
4) al doilea spectacol să se dea, apoi, în beneficiul Reuniunii;
5) începând cu a treia reprezentare, însă, să i se dea domnului Constantin Mărculescu 35 % din venitul brut, după ce se vor fi scăzut taxele către stat”.

        În aceeaşi şedinţă, domnul Constantin Mărculescu declară că îşi pune toată nădejdea în secţia de dramă şi comedie şi are convingerea că, cu ascultare şi muncă, Reuniunea o să câştige mult ca valoare artistică şi prestigiu în afară.

        În şedinţa din 21 apri¬lie, Reuniunea încheie un nou angajament, cu doamna prof. Lucrezzia Ionescu-Milano, pe timp de un an (1 mai 1928 – 1 mai 1929), cu condiţia ca, în decursul acestui an, să se dea un spectacol în beneficiul domniei sale, cu piesa ce-şi va alege-o domnia sa.

        Secţia de teatru, întărită, atunci, cu aceste două forţe dramatice, pune în studiu, la 26 aprilie, în regia domnului Constantin Mărculescu, „Mândrie şi amor”, care s-a şi reprezentat, la 1 mai, cu următoarea distribuţie: Constantin Mărculescu (Filip Derblay), Nicu Mihuţă (Ducele de Bligny), Vasile Turtureanu (Octav), Octav Rodinciuc (Baronul de Prefont), Nicu Stănescu (Bachelin), Alexandru Pavelescu (Gober), Teodor Saghin (Dr. Pontac), Grigore Grămadă (lacheul), Lucrezzia Ionescu-Milano (Marchiza), Maria Chirovici (Clara), Modesta Reuţ-Olinic (Baroana), Aneta Samson (Atanaise), Olga Cosmovici (Suzana) şi Eugen Chirovici (Moulinet).

 

Rodinciuc Octavian
        Publicul a putut înregistra o deosebită omogenitate artistică şi un ritm nou în modul de a interpreta rolurile. Munca domnului Constantin Mărculescu se vedea cu fiecare scenă.

        La 15 mai 1928, Reuniunea pleacă în turneu, la Gura Humorului, cu un festival artistic. Programul:

1) Cuvânt de deschidere, ţinut de domnul preşedinte Severian Procopovici;
2) „Imnul Întregirii”, recitat de Constantin Mărculescu;
3) arii din „Beizadea Epaminonda”, „Tosca”, „Contesa Maritza” şi „Cine m-aude cântând”, cântate de Octav Rodinciuc, acompaniat la pian de domnişoara Grete Franke; Nicu Mihuţă recită „Maicile”, de Speranţia, şi parodia la „Peneş Curcanul”, iar Constantin Mărculescu se mai produce cu „Din depărtare”, de Panait Cerna, „Vara la ţără”, de Al. Depărăţeanu, şi „La mormântul Eroului Necunoscut”, de domnia sa.

        Secţia de teatru joacă, apoi, uluitoarea dramă „Năpasta”, de I. L. Caragiale. Piesa a înregistrat un succes remarcabil, datorită excelentei distribuţii: Lucrezzia Ionescu-Milano (Anca), Eugen Chirovici (Dragomir), Ştefan Pavelescu (Ion) şi Nicu Mihuţă (Gheorghe). Direcţia de scenă: Constantin Mărculescu.

        De Sânziene (24 iunie), se reia „Deputatul tatei”, comedie în acte, de M. Ordoneaux şi Valabregue, cu aceeaşi distribuţie ca în noiembrie 1926; deci: Eugen Chirovici (Belmegeanu), Nicu Stănescu (George Popescu), Nicu Mihuţă (Tudorică), Gheorghe Ruptaş (Sloftovici şi Gherasie); doamnele Lucrezzia Ionescu-Milano (Doamna Topuzoglu), Maria Chirovici (E. Veselica), domnişoarele Hortensia Apşitar (Linica), Elena Isopescu (Kati şi domnişoara Topuzoglu), rolul băcanului Iorgu, jucat la premieră de Ştefan Pavelescu, a fost interpretat, de astă-dată, de Constantin Mărculescu.

        În august, s-a luat în repertoriu „Soacra domnului deputat”, de Bisson, localizare de Constantin Mărculescu.
        Rolurile s-au distribuit astfel: Lucrezzia Ionescu-Milano (Tarsiţa), Hortenzia Apşitar (Elena), Otilia Zabocarschi (Florica), Frizzi Müller (servitoarea), apoi Constantin Mărculescu (autorul, în prolog), Ştefan Pavelescu (George), Nicu Mihută (Protopopescu), Gheorghe Ruptaş (Belcescu), Gheorghe Socoliuc (clientul), Octav Rodinciuc (Dumbrăveanu), Radu Malceanu (comisionarul I), Penteleiciuc (comisionarul II) şi I. Foit (comisionarul III).

 

Socoliuc Gheorghe

 

       Reprezentarea s-a dat în 26 septembrie, bucurându-se de o caldă primire. De remarcat e montarea cu totul nouă. Pentru acest lucru, s-au cheltuit peste 10.000 lei. S-au cumpărat perdele la ferestre, mobilă, s-a confecţionat un rând de draperii etc.
        Tot Reuniunii i se datorează că la „Dom Polski” avem cabine şi lumină electrică, orchestră, rampă etc. Toate acestea le-a făcut comitetul „Casei Polone”, la intervenţia noastră pe lângă Prefectura judeţului Suceava.
        Câteva zile după acest spectacol, reuniunea pleacă (29 septembrie) la Gura Humorului, cu „Soacra domnului deputat”, însă am rămas decepţionaţi de rezultatul moral şi material: public puţin. Unul din principalele motive a fost şi faptul că s-a amânat începerea învăţământului pe ziua de 8 octombrie; căci, orice s-ar spune, cel puţin o treime din venitul unui spectacol ni-l aduc tot elevii.

        La 25 octombrie, Reuniunea a reprezentat ,,Extemporalul” în Rădăuţi. Piesa s-a jucat cu aceeaşi distribuţie ca la premiera din Suceava, afară de rolul lui Nicu Mihuţă (Ionescu II), care a fost interpretat de domnul Grigore Vasiliu de la Teatrul Naţional din Cernăuţi. Succesul moral şi material au fost satisfăcătoare. Spectacolul acesta a fost ultimul din venitul căruia domnul Constantin Mărculescu şi-a mai încasat remiza de 35%, conform contractului încheiat.
                                                                                      *
        La 28 octombrie, Reuniunea a participat la solemnitatea inaugurării Muzeului „Porumbescu” şi a Muzeului Orăşenesc, cu două coruri: „Imn de închinare” şi „O sfântă zi…”, de Ciprian Porumbescu, iar domnul Constantin Mărculescu a recitat compoziţia domniei sale „Slăvire lui Ciprian Porumbescu” . Imnul acesta a fost tipării pe foi volante şi distribuit printre participanţi.
         Ideea înfiinţării unui muzeu „Ciprian Porumbescu” la Suceava odrăslise în sufletul domnului Leca Morariu, pe când se afla în Viena (Faur 1915). De aici, domnia sa scria Mărioarei Raţiu-Porumbescu următoarele şire laconice:

        „Respectuoase salutări, de lângă violoncelul lui Ciprian. Ne gândim la un muzeu „Ciprian Porumbescu”.
        Violoncelul se află la Societatea Studenţească „România Jună” şi era să fie vândut, la mezat, de guvernul austriac; domnu1 Leca Morariu îl cumpără pentru viitorul muzeu. Şi gândul acesta se înfiripă tot în 1915, Leca Morariu, editând volumul de poveşti bucovinene „De la noi”, trecuse pe copertă următoarea notă: „Se vinde, în scopul înfiinţării unui muzeu „Ciprian Porumbescu”.

        În 1916, Preotul Constantin Morariu tipărea tălmăcirile „Versuri de Schiller şi Goethe”, purtând aceeaşi notă. Altă broşură a Părintelui Constantin Morariu („Ciprian Porumbescu”, 1926) cuprindea următorul apel: „Invităm, deci, cu ardoare, toată presa românească şi toate societăţile româneşti de cântare să se pună în serviciul adunării de colecte, care să se trimită Muzeului „Ciprian Porumbescu”, în Cernăuţi, str. Eusebie Popovici 4”.
        Şi în 1926, Muzeul „Porumbescu” avea fiinţă, alcătuit fiind din colecţiile lui Constantin Morariu, ale doamnei Mărioara Raţiu-Porumbescu şi ale altora. Colecta bănească se urcă la suma de 20.700 lei. ,,Banca Suceveană”, datorită spiritului de distinsă comprehensiune a conducătorului ei, Dr. Teofil Lupu, donează 20.000 lei. Murind Părintele Constantin Morariu (16 martie 1927), domnul Leca Morariu mută Muzeul „Ciprian Porumbescu” la Suceava (într-o sală a primăriei).

 

Ratiu Ciprian
        La 8 octombrie, Muzeul „Ciprian Porumbescu” îşi lărgeşte şi generalizează eticheta în Muzeul „Porumbescu” („întrucât cuprindea, acum, şi relicvele muzeistice ale lui Porumbescu-tatăl”), de faţă fiind: Mărioara Raţiu-Porumbescu şi copiii ei, doamna Dr. Livia Cionca şi domnul Ciprian Raţiu.

 

Cionca Livia
         La inaugurarea festivă a nou-organizatului Muzeu al oraşului Suceava şi al Muzeului „Porumbescu”(21.10.1928), au fost de faţă Mitropolitul Bucovinei, Nectarie Cotlariuc, şi domnii miniştri Alexandru Lapedatu şi Ion I. Nistor .

        Şi acum, iată un moment important în activitatea societăţii noastre: turneul la Cernăuţi, cu „Extemporalul” (distribuţia: cea de la Rădăuţi, în frunte cu Grigore Vasiliu), în ziua de 9 noiembrie. Ziarele „Universul”, „Rampa”, „Glasul Bucovinei” etc. au subliniat că cei ce compun secţia de teatru de la Reuniunea „Ciprian Porumbescu” au trecut, de mult, bariera diletantismului, relevând şi faptul că foarte puţine societăţi culturale similare pot sta alături de societatea noastră. Reproducern cronica teatrală din ziarul „Glasul Bucovinei”, No. 2810 din 14 noiembrie 1928, semnată „Spectator”:

        „Cunoaştem întrucâtva, din cronicele periodice sucevene, viata culturală care pulsează spornică în cetatea amintirilor, datorită neastâmpărului binecuvântat al unui mănunchi de oameni cu tragere de inimii pentru treburile sufleteşti şi organizată în cadrul larg al activităţii neadormite a Reuniunii de cântare „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
        Pentru a arăta şi altora, printr-o juvenilă şi firească extensiune, roadele unei munci stăruitoare şi spre a înnoda fire de legătură cu alte centre culturale româneşti din acest colţ de ţară, „Teatrul Naţional din Suceava”, cum atât de isteţ a fost numită secţia teatrală a merituoasei Reuniuni, a întreprins un mic turneu, în circuit scurt, care l-a adus şi la Cernăuţi, unde a jucat, vineri, 9 noiembrie, ilarianta comedie „Extemporalul”, în 3 acte, de Sturm, localizată de P. Gusti.
        Elevul Ionescu Dumitru al II-lea. din clasa a VIII-a, e slab la latină şi nu e, deci, de mirare că, în urma unui extemporal în consecinţă, vine la profesor să angajeze ore de meditaţie. Aflând-o acasă pe fiica profesorului şi stabilindu-se, imediat, inevitabilul curent de simpatie, poate în baza principiului că „extremele se ating”, domnişoara e foarte, foarte tare la latină, Anişoara copiază, pentru Mitică, extemporalul în chestie, adăugând în plus câteva fraze din conceptul profesorului.
        De aici, se descopere delictul, a cărui anchetă, făcută cu antren de către directorul liceului, dă naştere la o serie întreagă de în¬curcături şcolare şi extraşcolare, disciplinare şi matrimoniale.
        Oaspeţii interpreţi au reprezentat cu cinste teatrul din Suceava.

        Doamna Maria Chirovici ne-a dat un straşnic „enfant terrible” de Anişoară zglobie, neastâmpărată, isteaţă şi irezistibilă, iar domnul Eugen Chirovici ne-a dat un director maestru în materie de instrucţie judiciară, mlădios, volubil şi insinuant: hotărât, menajul Chirovici are speciale aptitudini pentru teatru şi depăşeşte, evident, posibilităţile diletantismului.
        Profesorul rutinatului animator, domnul Ştefan Pavelescu, a avut suficientă stângăcie didactică, Conovăţul domnului Gheorghe Ruptaş s-a arătat cu bune efecte de comic sănătos, iar domnişoara Eugenia Nimigeanu şi domnişoara Coca Sepciuc, de la Cernăuţi, au fost în nota justă a rolurilor. Să amintim numai, rezervat pentru sfârşit, că elevul Ionescu Dumitru al II-lea, din clasa a VIII-a, a fost in¬terpretat de domnul Grigore Vasiliu, de la Teatrul nostru Naţional, ca să nu mai fie nevoie de a detaila marele succes de ilaritate pe care l-a obţinut, in acest extrem de convenabil rol, alintatul publicului de pretutindeni.
        Lumea, tineret mult şi amuzat, a petrecut câteva ore mai mult decât agreabile, manifestându-şi bună-dispoziţia prin frecvente aplauze şi, ceea ce e mai concludent, prin salve necontenite de râs animat”.
                                                                                         *
        După Cernăuţi, comitetul nostru şi-a îndreptat toată atenţia în vederea pregătirii jubileului de 25 de ani de la înfiinţarea societăţii noastre. S-a hotărât ca aceasta sărbătorire să se facă în zilele de 18 şi 19 decembrie. Această aniversare scumpă nouă n-o puteam sărbători mai frumos decât reprezentând opereta „Crai nou”, operă care va rămâne nouă. S-au îndesit repetiţiile. Lumea aştepta cu înfrigurare această serbare jubilară.
        Doamna Mărioara Raţiu-Porumbescu, sora lui Ciprian, care urmăreşte cu atâta interes activitatea societăţii noastre, trimite domnului prof. Victor Morariu, în preajma jubileului de 25 ani al Reuniunii, următoarea scrisoare:

„Cluj, 13 Decemvrie 1928

Stimate Domnule Morariu,

        Se apropie ziua aniversării de 25 ani a societăţii „Ciprian Porumbescu”, care se serbează cu „Crai nou”. Societatea a avut o activitate frumoasă, muncind pe toate căile. În prima linie, serbarea de 25 ani, la mormântul lui din Stupca , îm¬prejmuirea mormântului cu grilaj de fier; tipărirea şi răspândirea compoziţiilor; reprezentarea operetei „Crai nou”.
        Felicit şi mă închin persoanelor, în prima linie Domniei Voastre, stimate Domnule Profesor, domnului Severian Procopovici, ca preşedinte, şi domnului August Karnet, ca dirijor al corului. Vă slăvesc pe toţi cei care aţi muncit pentru răspândirea muzicii neuitatului meu frate.
        Doresc din suflet ca Societatea „Ciprian Porumbescu” să ajungă cât se poate de glorioasă, dobândind un renume mare, fiind totdeauna sărbătorită şi admirată… Sunt cu gândul la aniversarea şi reprezentarea operetei
        Succes şi glorie!
                                                                                      Mărioara Raţiu-Porumbescu”.

        Pentru acest jubileu, comitetul a decis să facă o montare nouă operetei lui Ciprian Porumbescu. Domnul Emilian Pauliuc, elevul lui Eugen Chirovici, a executat decorurile necesare.
        Şi, în seara zilei de 18 decembrie, în faţa unei săli arhipline, s-a desfăşurat următorul program:

1) discursul festiv al domnului prof. Victor Morariu („Istoricul Reuniunii, de la 1903-1928”) şi
2) reprezentarea operetei „Crai nou”, cu: Lucrezzia Ionescu-Milano (Dochiţa), Margareta Burduhos (Anica) Ion Berbang (Moş Corbu), Procopie Rodinciuc (Ispravnicul) şi Ştefan Pavelescu (Bujor).

 

Scena CRAI NOU 1

 

        Acest program s-a repetat întocmai şi a doua zi, în 19 decembrie (cu deosebirea că rolul lui Moş Corbu a fost interpretat de Nicu Stănescu).

 

Voevidca George

        Domnul George Voedvica, corespondentul ziarului „Glasul Buco¬vinei” (38/VII 1928), scrie următoarele:

        „Prestigioasa Societate muzicală „Ciprian Porumbescu” şi-a serbat, zilele acestea, aniversarea a 25-a de la înfiinţare. Cu acest prilej, s-a reprezentat, în două seri de-a rândul, cu un răsunător succes, „Crai nou”, operetă care, pentru valoarea ei, s-a învrednicit să vadă lumina rampei, de curând, şi la Opera din Cluj.
        Reprezentarea a fost precedată de un magistral discurs al domnului prof. Dr. Victor Morariu, având ca obiect istoricul Reuniunii muzicale din loc.
        Opereta „Crai Nou”, reprezentată cu prilejul jubileului, a avut parte de o distribuţie aleasă şi de o montare deosebit de fericită. Interpretarea, realizată cu cel mai perfect acord de ansamblu, a fost admirabil armonizată în jurul doamnei Lucrezzia Ionescu-Milano, care, pentru încarnarea plastică şi sugestivă, pentru tonul mare şi cald, merită frumoase cuvinte de laudă.
        O surpriză plăcută: domnişoara Margareta Burduhos, care se afirmă ca un puternic talent. Dovedeşte o pricepere deosebită în frazare şi o tehnică destul de reliefată pentru ca să poată râvni la o accentuare mai pronunţată a personalităţii sale.
        Pe Moş Corbu l-a interpretat Ion Berhang, cu o bogăţie de nuanţe şi-ntr-un accent atât de fericit, încât a făcut o adevărată creaţie din acest rol, dublat, a doua seară de Nicu Stănescu, care a dat mult stil interpretării sale.

        Procopie Rodinciuc: mască bună, joc degajat, umor sănătos. Un element de comedie bogat înzestrat.
        Un viu succes a înregistrat tânărul Octav Rodinciuc: natural, plastic şi armonios, ne-a înfăţişat un tip prins cu o varietate deplină. O notă de eleganţă suplă aduce locotenentul (respectiv, căpitanul de jandarmi) al lui Ştefan Pavelescu.
        Costumul naţional al protagoniştilor, cât şi al corului, bogat şi pitoresc, a fost nota sărbătorească a serii.
        Montarea, datorată domnului prof. Ilarie Berezniţchi, cum şi decorurile, executate de domnul Emilian Pauliuc, au contribuit, în mare măsură, la superbul succes al reprezentării. Ansamblul, ireproşabil pus la punct. La pupitru, maestrul August Karnet.
        Activitatea intensificată a Societăţii muzicale „Ciprian Porumbescu” răspunde unei nevoi simţite a culturii noastre artistice şi nu putem s-o primim decât cu cea mai vie gratitudine”.

        Aşadar, de la 5 aprilie şi până la 19 decembrie 1928, zece manifestări dramatice-muzicale, pe diferite scene.

 

 

VIII. Patru remarcabile succese: „Prostul”,

 

„Doctorul fără voie”, „Institutorii” şi „Vânt de primăvară”.

 

Scena DOCTOR FARA VOIE

 

 

Ideea unui bust al lui Ciprian Porumbescu.

 

Anul administrativ 1929/30, preşedinţia Ştefan Pavelescu

 

        Domnul Severian Procopovici, care, prin decurs de un sfert de veac, a condus destinele acestei vrednice societăţi, cu rosturi atât de mari şi frumoase pe aceste istorice meleaguri, jertfindu-şi, astfel, cei mai frumoşi ani pe terenul artistic şi naţional-cultural, s-a exprimat, în ultima vreme, că nu se mai simte în stare să meargă, cu acelaşi avânt, pe drumul variatelor şi multiplelor realizări ale Reuniunii; de aceea, ferma dumisale convingere e că urmaşul la prezidenţie nu poale fi altul decât fostul lui elev şi ucenic întru cele muzicale şi culturale: Ştefan Pavelescu, care, din 15 iunie 1924 şi până-n prezent, s-a afirmat ca un element harnic, de iniţiativă şi priceput în ale teatrului. Astfel, în adunarea generală ordinară, din 10 ianuarie 1929, se alege următorul comitet: preşedinte – Ştefan Pavelescu; vicepreşedinte I – Grigore Scotniţchi, vicepreşedinte II – Ion Berhang; secretar I – Victor Morariu; secretar II – Dimitrie Moldovan; casier – Eugen Ursachi; bibliotecar I – Octavian Rodinciuc; bibliotecar II – Adrian Olinic; controlor – Eugen Palie; membri fără funcţie – Ştefan Ionescu-Milano, Emilian Pauliuc; econom – Rudolf Malcean; comisia revizuitoare – Eusebie Sârbu, preşedinte, Gheorghe Socoliuc şi Mihai Cărăuşu.

 

Procopovici Severin
        Tot în această adunare, domnul prof. Mihai Cărăuşu propune ca domnull Severian Procopovici să fie numit preşedinte de onoare al Reuniunii. Propunerea aceasta e acoperită de unanime şi entuziaste aclamaţii.
        Domnul preşedinte Ştefan Pavelescu, după ce ocupă scaunul prezidenţial, declară următoarele:

        „Rolul de conducător al societăţii noastre mi se pare cu atât mai greu, cu cât sunt urmaşul vrednicului şi idealistului român, al scumpului nostru preşedinte de onoare, Severian Procopovici, care, vreme de 25 ani (1903-1928) a stat ca o santinelă credincioasă la cârma Reuniunii. În preajma unei atât de îndelungate şi rodnice activităţi, vorba cronicarului, se sperie gândul”.

        Comitetul actual şi-a propus, chiar din prima şedinţă, să pună accentul principal pe latura muzicală, întrucât unele voci din public, cunoscători şi iubitori de muzică, făceau necontenite obiecţiuni că Reuniunea cultivă prea mult teatrul, în detrimentul muzicii. Şi-ntr-adevăr, în ultimii doi ani, spectacolele de dramă şi comedie au prevalat. Deci, noul preşedinte a îndrumat serioase pregătiri, în vederea unui concert întru comemorarea lui G. Kiriac (mort în 1928).
        După vreo zece repetiţii, însă, rândurile cântăreţilor rărindu-se mereu, comitetul s-a văzut silit să întrerupă această muncă şi cheltuială zadarnică şi să apuce pe acelaşi drum, pe care a mers comitetul vechi: teatrul.

        S-a pus, deci, în studiu „Prostul’”, comedie în 5 acte, de L. Fulda, traducere de Sofia Nădejde, care, după cinci săptămâni de repetiţii asidue, s-a reprezentat, în seara zilei de 26 martie 1929, cu un răsunător succes.
        Distribuţia a fost fericită: doamnele Lucrezzia Ionescu-Milano (Doris) şi Eleonora Franke (Schirmer), domnişoarele Aneta Samson (Lucy), Frizzi Müller (Lisbeth) şi Greti Franke (servitoarea), apoi domnii Eugen Chirovici (Justus), Ştefan Pavelescu (Engelhardt), Gheorghe Ruptaş (Bohrmann), Gheorghe Socoliuc (judecătorul), Rudolf Malcean (Aprodul), Severin Doncean (Thilemis), Ion Grămada (Servitorul).
        Corespondentul ziarului „Universul” (31.03.1929) găsea următoarele aprecieri:

        „Reuniunea ,,Ciprian Porumbescu” şi-a inaugural noul an de activitate (al 26-lea) cu una din cele mai bune comedii din repertoriul teatrelor noastre: „Prostul”, de L. Fulda. A fost un spectacol de elită. Până acum, nu s-a văzut o mai completă omogenitate a ansamblului Reuniunii noastre. Puţine din reprezentaţiile acestei active societăţi au obţinut un succes mai desăvârşit”.

        În cursul lunilor lui martie şi aprilie, comitetul a organizat, după modelul „Armoniei” din Cernăuţi, o serie de „conveniri”, în Casa Germană, unde membrii şi prietenii Societăţii „Ciprian Porumbescu” aveau prilejul să se întâlnească, cu scopul de a cimenta mai mult legăturile, în jurul crezului Reuniunii.
        La 12 mai, Reuniunea reprezintă, pentru a doua oară, „Prostul”, în beneficiul Societăţii A.R.P.A., de sub preşedinţia domnului prof. Mihai Cărăuşu, rezultând un venit net de 2.000 lei.

        Paralel cu manifestările amintite, Reuniunea pregătea „Vânt de primăvară” (Frühlingsluft), operetă în 3 acte, de Ernst Reiterer, care s-a reprezentat în trei seri consecutive (23, 24 şi 25 iunie).
        Distribuţia: doamnele Lucrezzia Ionescu-Milano (Hani), Eleonora Franke (Knickebein), Eusebia Iliescu (Bertha), domnişoarele Margareta Burduhos (Emilia) şi R. Vijniţer (Baroneasa de Croise), domnii Octav Rodinciuc (Landmann), Ştefan Pavelescu (Hildebrandt), Gheorghe Ruptaş (Knickebein), Nicu Mihuţă (Felix), E. Suharovschi (Nazzi), Gheorghe Socoliuc (birtaşul).
        Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu; la pupitru: August Karnet. Baletul a fost organizat de domnişoara Grete Franke. Succesul a fost neaşteptat.
        Corespondentul ziarului cernăuţean „Cuvântul Ţărănimii”, făcând bilanţul artistic al acestor trei spectacole, scrie următoarele rânduri:

        „Vor fi existând ele, fără-ndoială, multe societăţi culturale şi artistice-muzicale, care, în limitele posibilităţii, desfăşoară o activitate lăudabilă în faţa publicului, o dată sau de două ori pe an, cu programe selecte şi temeinic studiate, însă, fără pic de exagerare, m-a uimit activitatea intensă şi prodigioasă a Reuniunii „Ciprian Porumbescu” din localitate, care, aproape în fiecare lună, reprezintă câte o piesă de teatru, operetă, aranjează vreo şezătoare literară-muzicală sau câte un concert. Aş putea spune că această societate, unică în felul ei, substituie onorabil, în acest orăşel izolat, toate turneele marilor teatre. Activitatea acestei societăţi m-a surprins, mai ales când am văzut opereta „Vânt de primăvară”, de Ernst Reiterer, pe care preşedintele Reuniunii „Ciprian Porumbescu”, domnul prof. Ştefan Pavelescu, a pus-o în studiu (10 aprilie) şi a terminat-o în două luni şi jumătate, cu diletanţi. Cele trei spectacole consecutive au întrecut orice aşteptări, încât domnii Nello Bucevschi şi Nicolae Sireteanu, actori ai Teatrului Naţional din Cernăuţi, mi-au mărturisit, fără nici o politeţe de circumstanţă, că n-au avut deloc impresia că se găsesc în faţa unui ansamblu de diletanţi”.

        Iar „Făt-Frumos”-ul domnului Leca Morariu (anul IV, nr 165) ne aduce următoarele aprecieri:
        „Dar Sânzienele pot, totuşi, rămâne o zi de sărbătoare a Sucevii. A dovedit-o, şi de data aceasta, Suceava culturală românească, Societatea „Ciprian Porumbescu” şi-a cucerit iarăşi o strălucită izbândă cu reprezentarea operetei „Vânt de primăvară”. Fapt care nici nu mai surprinde, când ştim că această harnică societate dispune de forţe atât de rutinate şi de reputaţie ca doamnele Lucrezzia Ionescu-Milano, Eleonora Franke şi domnii Ştefan Pavelescu (acum chiar preşedintele societăţii) şi Gheorghe Ruptaş în jocul de scena, şi ca domnişoara Margareta Burduhos şi domnul Octav Rodeanu în cântec, când cel ce creează minunea e neîntrecutul maistru August Karnet. Trei seri, de-a rândul, reprezentaţia aceasta n-a putut înfrâna aglome¬rata publicului”.

        În urma acestor reprezentări, Reuniunea a intrat în vacanţa cea mare.
        Pe la mijlocul lui august, însă, secţia de teatru a luat în repertoriu „Institutorii” lui Otto Ernst, comedie în 4 acte, care a văzut lumina rampei în 26 şi 27 septembrie.
        Interpreţii rolurilor: Erica Voevidca (Gisa Halm), Emilia Rodinciuc (Biesendal), Eusebia Iliescu (Dörman), domnişoara Otilia Zabocarschi (Sturhalm); domnii Ştefan Pavelescu (Flachsmann), Eugen Chirovici (Prell), Procopie Rodinciuc (Bröscke), Nicu Mihuţă (Fleming), Max Culin (Vogelsang), Alois Franke (Weidenbaum), Gheorghe Socoliuc (Dircks), Eugen Suharovschi (Riemann) Severin Doncean (Römer), Gheorghe Ruptaş (Regendanks), Rudolf Malceanu (Kluth şi Brockmann).

        Această piesă, menţinându-şi aceeaşi distribuţie, s-a jucat (29 septembrie) la Fălticeni, unde Liga Culturală şi autorităţile locale ne-au făcut o caldă primire, terminându-se cu un copios banchet.
        La 30 septembrie, Reuniunea joacă „Institutorii” în Gura Humorului.

        În seara zilei de 14 octombrie, comitetul aranjează un Festival Eminescu (40 ani de la moartea poetului), cu următorul program:

1) „Ce-a adus Eminescu nou în poezia românească”, cuvânt festiv ţinut de domnu1 prof. Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii;
2) Ştefan Ionescu-Milano: „O, mamă”, „Ca floarea albă de cireş” şi „Lacul”, cântate de Ştefan Ionescu-Milano (tenor), acompaniat la pian de August Karnet;
3) Scheletti: „Ce te legeni, codrule?”, „O rămâi” şi „Somnoroase păsărele”, tustrele cântate de doamna Octavia Lupu-Morariu (canto) şi domnul August Karnet (pian);
4) „S-a dus amorul”; şi E. M. Drossino: „Când o să vii?”, cu Margareta Burduhos (canto) şi August Karnet (pian);
5) Corul mixt, dirijat de August Karnet, cântă: „De voi adormi curând” şi „Rugăciune”;
6) Domnul Eugen Chirovici recită „Scrisoarea I”, de Eminescu, şi „Odă lui Eminescu”, de George Voevidca, iar Ştefan Pavelescu „Floare albastră”, de Mihai Eminescu.

        „La Suceava, scrie poetul George Voevidca, în „Tribuna”, din Cernăuţi (0l.11.1929), şi cu acest prilej (40 ani de la moartea „Luceafărului poeziei româneşti”) conştiinţa românească a zvâcnit dârz şi impresionant.
        Un merit mai mult pentru venerabila Reuniune muzicală „Ciprian Porumbescu”, în cadrul căreia s-a desfăşurat festivalul.
        Un merit mai mult pentru românii suceveni, care au învăluit, cu atâta înţelegătoare dragoste, această manifestare profund românească. Din nou, deci, cuvinte de laudă Societăţii „Ciprian Porumbescu” şi harnicilor ei membri şi colaboratori”.

        La 1 noiembrie, Reuniunea reprezintă „Doctorul fără voie”, de Molière, cu următoarea distribuţie: Eugen Chirovici (Sganarelle), doamna Erica Voevidca (Martine), Max Culin (Robert), Ştefan Pavelescu (Geronte), doamna Eusebia Iliescu (Lucinda), Gheorghe Socoliuc (Valere), Gheorghe Ruptaş (Luca), Otilia Zaborcaschi (Jaqueline), Max Culin (Tibaut), Şerban Bumbac (Octav) şi Cristea Tabacaru (Perrin). Direcţia de scenă: Eugen Chirovici şi Ştefan Pavelescu.
        Cu această piesă, Reuniunea pleacă în turneu la Fălticeni (03.11), unde, presa locală, precum şi intelectualitatea din oraşul lui Foltea, al cărui suflet e domnul prof. Dr. V. Tempeanu, îi salută pe Ciprianişti ca adevăraţi şi osârdnici crainici culturali şi pioni de unifi¬care sufletească.

        Gazeta fălticeneană „Săptămâna”, sub titlul „O nouă manifestare culturală a Societăţii „Ciprian Porumbescu”, ne întâmpină (03.11) cu următoarele rânduri:

        „Duminică, 3 noiembrie, va avea loc, în sala de spectacole a Liceului, reprezentarea comediei „Doctorul fără voie”, de Molière.
        Reuniunea de cântare „Ciprian Porumbescu” din Suceava vine a doua oară la noi, în scop de înfrăţire culturală. Cei ce au avut plăcerea să asiste la reprezentarea comediei „Institutorii” (29.10), jucată de aceeaşi Reuniune, sunt, desigur, în măsură să cunoască cu cât talent şi măiestrie de adevăraţi actori au interpretat rolurile mem¬brii Reuniunii. Aceştia vor fi, desigur, cei mai buni propagandişti pentru serbarea de mâine.
        Date fiind toate acestea şi nobilele scopuri ce le urmăreşte Reuniunea, de a cimenta legăturile între fraţi şi de a ridica un bust celui mai ales compozitor român, Ciprian Porumbescu, nu ne îndoim că fălticenenii îşi vor da cu toţii întâlnire, duminică, 3 noiembrie, la liceu. Din parte-ne, salutăm, cu toată dragostea, venirea între noi a iubiţilor şi distinşilor oaspeţi”.

        Şi-ntr-adevăr, fălticenenii au fost la înălţime: sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru lumea ce-a alergat să asiste la acest spectacol. Ţinem să menţionăm că „Doctor fără voie” s-a jucat, ca şi „Avarul” (21 martie 1927), în costumele epocii, împrumutate de la Teatrul Naţional din Cernăuţi.

        De Revelion (31 decembrie 1929), societatea noastră dă concurs Cazinoului Funcţionarilor Publici din Suceava, cu piesele „Supremul argument”, satiră într-un act, de George Voevidca, de faţă fiind şi autorul, jucată de: Erica Voevidca (Baroneasa), Emilia Rodinciuc (Stocker), Ştefan Pavelescu (Baronul şi Dr. Marton) şi Nicu Miluţă (Jean), şi „Un leu şi un zlot”, comedie într-un act de D. R. Rosetti, cu Emilia Rodinciuc (Tarsiţa), Otilia Zabocarschi (Lina), Frizzi Müller (Nataliţa), Ştefan Pavelescu (Trifan), Octavian Modreanu (Sărăcilă), Şerban Bumbac (Mişu), Cristea Tabcaru (Tertipof).
        Satira dramatică a domnului George Voevidca a recoltat entuziaste aprecieri din partea publicului. Remarcăm faptul că domnul George Voevidca mai are o piesă de teatru („Puteri întunecate”, un act, Suceava, 1926); liricul bucovinean este, în acelaşi timp, şi-un remarcabil dramaturg.
        Şi revista „Făt-Frumos”, an. IV, p. 227, făcând bilanţul ultimelor şase luni de activitate artistică a Societăţii „Ciprian Porumbescu”, scrie: „Din strădania câtorva eminente şi cu adevărat tinereşti energii (ca domnii profesori Ştefan Pavelescu, Eegen Chirovici şi Părintele Teodor Coclici), Suceava, ca pulsaţie culturală, deţine azi locul întâi în întreaga Bucovină”.

        În şedinţa comitetului din 5 februarie, domnul preşedinte Ştefan Pavelescu vine cu propunerea ca Reuniunea să ridice un bust lui Ciprian Porumbescu.

        „Astăzi, când opera lui Ciprian Porumbescu e tot mai mult apreciată şi tot mai răspândită în cuprinsul ţării, când societatea noastră, ce-i poartă numele, desfăşoară o tot mai apreciabilă şi variată activitate, cred că ne-am achita de-o sfântă datorie faţă de memoria autorului operetei „Crai nou”, ridicându-i un bust, în parcul din Suceava, deci în această străveche reşedinţă voievodală, de care Ciprian Porumbescu e atât de indisolubil legat.
        Reuniunea deschide o listă de subscripţie, semnând singură 500 lei”.

        Propunerea aceasta e acceptată cu entuziasm, urmând ca Ciprianiştii să întreprindă o vie acţiune, în vederea strângerii fondurilor necesare acestei frumoase opere.
        Revista „Făt-Frumos” (1929, p. 68) publică următoarele rânduri:

        „Reuniunea de cântare „Ciprian Porumbescu” din Suceava, care, în decembrie 1928, şi-a serbat jubileul de 25 ani, a luat hotărârea de a ridica, într-unul din parcurile oraşului Suceava, un bust marelui compozitor bucovinean, al cărui nume îl poartă.
        Reuniunea va aranja, începând cu luna septembrie a. c, diferite serbări, al căror venit va fi destinat pentru acest scop.
        Până atunci, deschide o listă de subscripţie, invitând pe toţi oamenii de bine, cât şi toate instituţiile culturale şi financiare, să contribuie cu cât îi va lăsa inima.
        Reuniunea, din sărăcia ei, face începutul cu 500 lei.
        Donaţiile se vor trimite la adresa Reuniunii, în Suceava.
        Revista „Făt-Frumos” înmânează, şi ea, 500 lei”.

        De aici, înainte, una din preocupările principale ale Reuniunii va fi sporirea fondului pentru bust.
        În cursul anului 1929, s-au adunat, afară de suma de 5.000 lei, colectată pe lista de subscripţie, deschisă de ziarul „Glasul Bucovinei”, din Cernăuţi, 4.200 lei, bani rezultaţi din generoase ofrande şi de pe urma spectacolelor date de societatea noastră.
        Astfel, ideea ridicării unui bust lui Ciprian Porumbescu prinde consistenţă şi strădaniile Reuniunii vor tinde, cu toată râvna, la realizarea cât mai grabnică.

 

 

IX. „O scrisoare pierdută”, „Vânzătorul de păsări”,

 

„Anonimul”. Jubileul de 30 ani al Reuniunii.

 

Semicentenarul morţii lui Ciprian Porumbescu.

 

Dezvelirea bustului lui Ciprian Porumbescu.

 

„Familia improvizată”, „Dracul”.

 

Scena FAMILIE IMPROVIZATA

 

Perioada 1930-1935, preşedinţia Ilarion Berezniţchi.

 

        Încă înainte de adunarea generală ordinară (13 februarie 1930), domnul prof. Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii pe anul administrativ 1929/30, a declarat că nu mai poate fi preşedinte şi-n acelaşi timp şi conducător al sec|iei teatrale, fiind prea ocupat. Îl recomandă, deci, pe domnul Ilarion Berezniţchi ca viitor preşedinte.
        Acesta, după multe stăruinţe, depuse de domnii Severian Procopovici, Victor Morariu şi Ştefan Pavelescu, acceptă misiunea grea, ce i se încredinţa, cu condiţia ca adunarea generală să-i voteze lista comitetului propusă de domnia sa, având convingea că numai în felul acesta se poate munci mai cu spor.
        De fapt, adunarea generală extraordinară din 20 februarie 1930 a ales, prin aclamaţiune, următorul comitet, propus de domnia sa: preşedinte – Ilarion Berezniţchi, vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi Ştefan Ionescu-Milano; secretar de externe – Victor Morariu; secretar de interne – Ştefan Pavelescu; casier – Virgil Ionescu; econom – Gheorghe Socoliuc; controlor – Petre Iliescu; bibliotecari – Eugen Chirovici şi Alexandru Isar.
        Noul comitet, stăpânit de multă dragoste de muncă, a şi pornit la drum, divizându-şi strădaniile in trei direcţii: a) intensificarea repetiţiilor de cor, în vederea unui concert; b) punerea în studiu a comediei lui I. L. Caragiale, „O scrisoare pierdută” (în locul abandonatului „Funcţionar de la Domenii”, de Petre Locusteanu, luat în studiu în noiembrie 1929 şi din care se făcuseră o serie de repetiţii) şi a unei operete; şi c) organizarea internă a societăţii.
        De la vechiul comitet mai rămăsese în studiu vodevilul „Doi morţi vii”, de Vasile Alecsandri, cu muzica de cunoscutul folclorist muzical din Bucovina, Alexandru Voevidca.
        În şedinţa comitetului din 23 februarie, se decide amânarea reprezentării, deci întreruperea repetiţiilor. Amânarea aceasta a fost, însă, fatală, căci „Doi morţi vii” nu s-a mai repetat, rămânând tot numai cu reprezentarea din 1921.
        Comitetul se gândeşte la reprezentarea uneia din operetele lui Tudor Flondor („Moş Ciocârlan” sau “Noaptea Sfântului Gheorghe”), dar nu le poale obţine. Atunci, scăparea e tot Al. P. Marinescu din Fălticeni, fost director de trupă de operete, care, dispunând de vreo 20 de operete, ne împrumută „Vânzătorul de păsări”.

        „O scrisoare pierdută” se repetă conştiincios, avându-se ca directori de scenă domnii Eugen Chirovici şi Ştefan Pavelescu, şi, la 10 aprilie, are loc premiera, în „Dom Polski”, cu distribuţia: Maria Chirovici (Zoe), Eugen Chirovici (Caţavencu), Ştefan Pavelescu (Tipătescu), Octavian Modreanu (Farfuridi), Gheorghe Socoliuc (Trahanache), Gheorghe Ruptaş (Pristanda), Grigore Vasiliu, de la Teatrul Naţional din Cernăuţi (Dandanache), sublocotenent Radu Anghel (Cetăţeanul turmentat), Octavian Burac (Brânzovenescu), Rudolf Malceanu (Popescu), A. Schley (Ionescu); figuraţia: elevi de la Liceul „Ştefan cel Mare”.
        Datorită priceputei şi serioasei pregătiri, piesa aceasta a înregistrat un frumos succes. Remarcăm, în primul rând, creaţia domnului Grigore Vasiliu, care ne-a dat un Dandanache ireproşabil, înţelegând să sublinieze, de minune, atât ramolismentul fizic, cât şi cel intelectual. Domnul Chirovici a înţeles să se identifice pe deplin cu rolul; de altfel, ca muntean, era cel mai indicat să ni-l redea pe aprigul şi zvăpăiatul Caţavencu.
        Regretatul critic Garabet Ibrăileanu susţine, undeva, în criticile sale, că piesele lui Caragiale au succes desăvârşit numai când sunt jucate de actori munteni.
        La fel, Zoe şi-a găsit o ideală încarnare în doamna Maria Chirovici. Restul actorilor a completat armonic ansamblul.
        Comitetul, întrunindu-se în mai multe şedinţe, constată că ideea unui concert mare, aşa cum se proiectase la început, trebuie abandonată, deoarece cântăreţii manifestă un fel de apatie pronunţată pentru concerte. Lipsa de punctualitate, neregularitatea cu care coriştii vin la repetiţie, apoi şi predilecţia publicului pentru comedie şi operetă îndrituiesc comitetul să pună accentul pe acestea din urmă.
        Deci, aceeaşi piesă şi cu aceiaşi interpreţi (de astă-dată, rolul lui Dandanache fiind jucat de Cristea Tabacaru) s-a reprezentat şi la 23 iunie (în ajunul Sânzienelor). E spectacolul de adio, dat în cinstea soţilor Chirovici, care, peste o lună (iulie 1930), vor pleca din Suceava, pentru a se stabili la Târgovişte, lăsând în sufletele sucevenilor amintiri atât de frumoase, iar în sânul Reuniunii, două goluri ireparabile.
        A doua zi, seara, în 24 iunie, Reuniunea a dat concurs Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Suceava, cu „Institutorii”, comedie în 3 acte, de Otto Ernst (reluare; premiera a avut loc în 26.09.1929). Interpreţi: Erica Voevidca (Gisa Halm), Eusebia Iliescu (doamna Dörmann), Otilia Zabocarschi (Sturhalm), Ion Falat (Prell), Ştefan Pavelescu (Flachsmann), Procopie Rodinciuc (Bröscke), Alois Franke (Weidenbaum), Nicu Mihuţă (Flemming), Gheorghe Ruptaş (Regendank), S. Dorneanu (Römer), Gheorghe Socoliuc (Diercks), Traian Saghin (Riemann), Rudolf Malceanu (Kluth), Cristea Tabacaru (Brockmann).

        În cadrul Ligii Culturale din Suceava, secţia de teatru a Reuniunii reprezintă „Pescuitorul de umbre”, dramă în 4 acte, de Jean Sarment, traducere de Sandu Teleajen, care se reprezintă în seara de 18 septembrie 1930, pe scena din „Dom Polski”.
        Distribuţia: Eleonora Franke (Mama), Nicu Mihuţă (Jean), Ştefan Pavelescu (René), sublocotenent Radu Anghel (Monseniorul Lescure), À. Malceanu (Alfred); direcţia de scenă: Nicu Mihuţă.
        Dintre toţi interpreţii, s-a remarcat îndeosebi Nicu Mihuţă, actor cu reale aptitudini dramatice dovedite, în acelaşi timp, şi-nu eminent regizor.
        La 22 septembrie, piesa aceasta se reprezintă pe scena din sala de gimnastică a Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni.
        În timp ce manifestările artistice şi culturale îşi urmează drumul lor, domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi elaborează noul statut, „lărgind programul Reuniunii, împrospătând anumite dispoziţiuni şi punând întreaga structură şi spiritul societăţii, în acord cu cerinţele şi cu vremea de azi. S-a schimbat denumirea de Reuniunea de cântare „Ciprian Porumbescu” în „Reuniunea muizical-dramatică „Ciprian Porumbescu”, dându-se, astfel, în program, laturii dramatice, pe lângă cea muzicală, importanţa ce şi-o merita, prin activitatea desfăşurată în trecutul apropiat. S-au modificat denumirile de membri în: a) fondatori; b) de onoare; c) activi şi d) aderenţi; s-a sporii numărul membrilor comitetului la 20, pentru a atrage, astfel, cât mai multe puteri şi talente artistice în comitet; s-a prelungit termenul de funcţionare a comitetului, la 3 ani, pentru a nu stânjeni continuitatea de activitate. Numai cenzorii au rămas să fie aleşi anual; s-au prevăzut acordarea de ajutoare şi subvenţii.
        Aceste statute s-au discutat şi s-au votat într-o serie de şedinţe, ultima finindu-se la 7 octomvrie 1930, când s-a votat pe articole, alegându-se, în adunarea generală constitutiva din 15 octomvrie 1930, la notar (căci, pentru a evita conflicte cu legea, am procedat ca la înfiinţarea unei noi societăţi) următorul comitet: Ilarion Berezniţchi – preşedinte; Grigore Sotniţchi şi Ştefan Ionescu-Milano – vicepreşedinţi; Ştefan Pavelescu – secretar; Aurelian Isar – bibliotecar; Petre Iliescu – casier; Gheorghe Socoliuc – econom; comisia de control – C. R. Niculescu, Virgil Ionescu şi Eugen Palie. Membri în comitet, dar fără funcţie: Victor Morariu, Procopie Rodinciuc, Dimitrie Moldovan, Leonte Burac, Gheorghe Ruptaş, Eusebie Oscobeniuc, Vasile Turtureanu, Dr. Rudolf Gassauer, Haralambie Mitre, sublocotenent Radu Anghel, Ion Cârdei , Eleonora Franke şi Glicheria Sotniţchi.
        Împlinindu-se, deci, toate formele de constituire şi de legalizare a statutelor la notarul public, in ziua de 15 octombrie 1930, dosarul s-a înaintat Tribunalului, iar cu data de 25 februarie 1931, nr. Asoc. II/175, Reuniunea a fost recunoscută şi înregistrată ca persoană juridică, în baza noilor statute. Cu această înregistrare, am intrat, cu noul comitet, arătat mai sus, într-o nouă perioadă administrativă, de 3 ani, care începe cu anul 1931, urmând ca, după acest termen, deci în 1934, adunarea generală să aleagă alt comitet” .
        Între Reuniune şi celelalte societăţi culturale din Suceava există, încă dinainte, strânse relaţii de prietenie. În special Societatea „Ciprian Porumbescu” a înţeles şi înţelege să cultive asemenea legături cu deosebită râvnă. De aceea, ori de câte ori i se cere concursul, la aranjări de festivaluri, concerte, spectacole de binefacere etc., îl oferă cu dragă inimă şi din belşug.

        Astfel, în 10 octombrie 1930, când „Ateneul Român” aranjează o serbare comemorativă, cu prilejul împlinirii a patru decenii de la moartea bardului de la Mirceşti, secţia de teatru a Reuniunii joacă piesa „Creditorii”, comedie într-un act, de Vasile Alecsandri, având ca interpreţi pe: domnişoara Sylvia Culin (Aglaia), Ştefan Pavelescu (Alecu Verişan), Octavian Modreanu (Jăvrescu), Gheorghe Ruptaş (ciubotarul) etc., iar Ştefan Pavelescu a conferenţiat despre „Satira comediilor lui Alecsandri”.

        Aceeaşi sec|ie de teatru cooperează, cu vodevilul „Cinel-Cinel”, de Vasile Alecsandri, la Festivalul Naţional, aranjat de Liga Culturală, în 24 ianuarie 1931, în „Dom Polski”. Piesa e jucată de doamna Eusebia Iliescu (Florica), domnişoarele Sylvia Culin (Tincuţa) şi Coca Warchow (Smărăndiţa), cu sublocotenentul Anghel Radu (Graur) şi Octavian Modreanu (pitarul Sandu).

 

Culin Sylvia

        La 14 Martie 1931, Prefectura şi Primăria oraşului Suceava, având în vedere criza care bântuia în toate părţile, organizează un festival pentru ajutorarea şomerilor din localitate. Reuniunea îşi dă concursul cu piesa „Creditorii”, de Vasile Alecsandri, susţinută fiind de aceiaşi interpreţi ca şi la spectacolul din 10 octombrie 1930.

 

Scena CREDITORII

 

        Repetiţiile la opereta „Vânzătorul de păsări”, de Carl Zeller, care începuseră în toamna anului 1930, au continuat, cu febrilitate (partea muzicală, sub conducerea domnului prof. August Karnet, iar cea dramatică, sub direcţia de scenă a domnilor Ilarion Berezniţchi şi Ştefan Pavelescu), până la finea lui martie 1931, când, în sfârşit, s-a putut reprezenta.
        Astfel, la 30 şi la 31 martie 1931, au avut loc două spectacole consecutive, înregistrând un răsunător succes artistic.
        Distribuţie aleasă şi adecvată: Lucrezzia Ionescu-Milano (Cristina), Emilia Rodinciuc (Adelaida), Eusebia Iliescu (Principesa Maria) „diletante, al căror talent şi experienţă scenică le-au ridicat în rândul artiştilor consacraţi ai Reuniunii; domnul Ştefan Ionescu-Milano (Stanislas) contribuind, cu solidele şi distinsele sale însuşiri şi cunoştinţe în arta dramatică şi în muzică, cu vocea-i splendidă, de tenor liric, la prestigiul şi strălucitele succese ale spectacolelor cu „Vânzătorul de păsări”. Doamna Aglaia Botezat (Nebel), domnişoara Sylvia Culin (Jeta), domnişoara V. Bălan (Emerenta), domnul Vasile Turtureanu (consilier comunal), apoi domnii Ştefan Pavelescu (Baronul Weps), Procopie Rodinciuc (Schnek), Gheorghe Socoliuc (Dolcini), Gheorghe Ruptaş, (Amaretti), domnul Octav Rodinciuc (Adam), sunt cu toţii talente experimentate şi cu tot dreptul gustate şi apreciate, având fiecare nota-i personală şi specifică originalitate, iar domnul Octav Rodinciuc, în plus, şi un tenor dulce şi simpatic, cu care a contribuit, în mare măsură, la succesul muzical al acestei operete”.

        În 25 aprilie 1931, domnul Leca Morariu, directorul Muzeului „Porumbescu” din Suceava, preia, de la Reuniune, toate manuscrisele lui Ciprian Porumbescu, inventariindu-le, apoi, în muzeu.
        O bună parte din ele, constată Leca Morariu, s-au pierdut sau s-au descompletat (desigur, în timpul războiului), prin dispariţia unor părţi (e vorba de piesele corale şi instrumentale). Acum se află la loc sigur, aşteptând să fie tipărite.

        Dar în toiul atâtor manifestări, ni-i amintim şi de cei decedaţi. Astfel, la 6 iunie 1931, ziua morţii lui Ciprian Porumbescu, Reuniunea a făcut, din iniţiativa doamnei Marioara Raţiu-Porumbescu, sora neuitatului nostru patron, un pelerinaj la mormântul din Stupca, cu prilejul împlinirii a 48 ani de la moartea lui. Coriştii reuniunii, conduşi de domnul Aurelian Isar, au dat răspunsurile la serviciul divin şi la panahida, săvârşite la mormânt. Aici, le-a vorbit poporenilor domnul prof. univ. Victor Morariu despre însemnătatea lui Ciprian Porumbescu pentru muzica românească.

        Şi sufletele Ciprianiştilor îngenunchează (15 octombrie 1931), din nou, în faţa memoriei lui Leon cavaler de Goian (20 ani de la moartea lui), marele meloman şi neuitatul nostru membru onorar şi Mecena al Reuniunii, căreia i-a lăsat, drept moştenire, întreaga-i bibliotecă muzicală şi şase instrumente (două violoncele, trei viori şi o violă” .

        Reuniunea s-a bucurat, prin tot timpul, de la război, încoace, de cel mai real sprijin din partea prefecturii şi a primăriei. Aşa, de exemplu, din suma de 23.000 lei, donată de domnii prefecţi Gavril Tudoraş (10.000 lei) şi G. Saint-Georges (10.000 lei) şi domnul primai Vasile Ienceanu (3.000 lei), domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi se îngrijeşte de repararea radicală a pianului, costându-ne peste 10.000 lei. Se şi impunea acest lucru, fiindcă pianul, prin desele transporturi la „Dom Polski” şi prin păstrarea lui în cutare clasă de liceu (băieţi şi fete) se ruinase.
        Între timp, domnii August Karnet şi Ilarion Berezniţchi au reluat repetiţiile operetei „Vânzătorul de păsări”, cu distribuţia de la premieră (30 martie), afară de rolul baronesei Adelaida, încredinţat doamnei Eleonora Franke, din cauza îmbolnăvirii doamnei Emilia Rodinciuc, operetă care s-a şi reprezentat în Suceava (13 noiembrie 1931), sub formă de concurs dat Regimentului 37 Infanterie din Botoşani, pentru ridicarea unui Monument al Infanteriei.

        La 21 noiembrie, aceeaşi operetă s-a reprezentat la Botoşani, in colaborare cu Societatea „Filantropia” din acel oraş. Succesul material (8.387 lei), dar mai ales cel moral, a fost din cele mai satisfăcătoare şi neaşteptate. Amintirea frumoasă, ce-o lăsase Reuniunea în Botoşani, cu prilejul spectacolului „Crai nou”, din 1925, a fost, de astă dată, sporită. Numele şi faima Reuniunii au crescut considerabil.

        În 19 decembrie 1031, comitetul şcolar al Liceului de fete „Doamna Maria” ne denunţă locuinţa. Şi domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi umbla „cu pletele-n vânt”, vorba lui Creangă, în căutarea unui adăpost pentru cea mai activă societate culturală suceveană, pe care-l va găsi în şcoala primară de băieţi, de sub conducerea domnului dirirector E. Varzariu.

        În aprilie 1932, împlinindu-se 60 ani de la naşterea lui Grigore Pantazi, eveniment sărbătorit de Societatea studenţească „Junimea”, din Cernăuţi, societatea noastră i-a expediat următoarea telegramă:
        „Exprimăm omagiile noastre cele mai bine simţite iubitului şi neuitatului Grigore Pantazi, membru de onoare al reuniunii noastre şi admirabilul regizor al operetei „Crai nou”, şi-i dorim mulţi ani!
                                                   Ilarion Berezniţchi, preşedinte”.

        La 18 ianuarie 1932, cohorta de cercetaşi extraşcolari „Ion Grămadă”, înfiinţată şi condusă de domnul prof. Mihai Cărăuşu, aranjează o serbare în „Dom Polski”, unde Ciprianiştii (domnişoara Sylvia Culin, Ştefan Pavelescu, Octavian Modreanu, Gheorghe Ruptaş etc.) joacă „Creditorii” lui Vasile Alecsandri, iar la festivalul organizat (25 martie) de către Cantina „Pâinea Săracilor”, condusă de doamna Olga Pruncul, secţia de teatru a Reuniunii reprezintă „Rămăşagul”, de Vasile Alecsandri, cu: doamna Eleonora Franke (M-me Franz), domnişoarele Sylvia Culin (Smărăndiţa), Coca Warchow (Tincuţa), Ştefan Pavelescu (Teodoreanu), Cristea Tabacaru (Nicu), W. Franke (valetul).

 

Ruptas Gheorghe

 

        Din raportul general al domnului preşedinte Ilarion Berezniţchi, mai desprindem următoarele înfăptuiri, pe anul administrativ 1932: întrucât, atât din partea publicului, cât şi din partea membrilor, se observa un fel de tendinţă spre piese de teatru şi operete, tendinţă motivată de faptul că piesele teatrale reclamă mai puţine persoane şi mai puţină muncă, iar opereta atrage, prin variaţie, membri şi public, deşi e foarte costisitoare, comitetul a decis să pună accentul pe teatru şi operetă; deci, revenirea la concerte a fost zadarnică.
        În consecinţă, secţia de teatru pune în studiu „Anonimul”, comedie în 3 acte de Arnold şi Bach, având următoarea distribuţie: doamnele Eleonora Franke (d-na State), Eusebia Iliescu (Mimi), Aglaia Botezat (d-na Mălăiescu), domnişoarele Sylvia Culin (Rodica), Coca Warchow, Rene Neher. domnii Ştefan Pavelescu (Jean), Gheorghe Socoliuc (Mihăiescu), Octav Rodinciuc (Marin Mălăiescu), Cristea Tabacaru (Fundeanu), E. Fomino (Ion Mălăiescu), Gheorghe Ruptaş (Scormon). Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu.
        Spectacolul a avut loc în 20 aprilie. Piesa, care, fiind citită de domnul preşedinte de onoare Severian Procopovici, părea să nu aibă auspicii de succes, la reprezentare a obţinut o reuşită neaşteptată, dovadă că s-a cerut repetarea spectacolului, la Burdujeni (15 mai), Iţcani (22 mai), iar în Suceava, se mai reprezintă o dată, în ajunul Sânzienelor (23 iunie).
        S-a făcut, apoi, şi-un turneu cu această ilariantă comedie, la Câmpulung şi Gura Humorului (16 şi 17 aprilie 1932).
        Paralel cu aceste reprezentaţii, Reuniunea repetă opereta „Mam’zelle Nitouche”, sub conducerea muzicală a domnului August Karnet, operetă menită să fie reprezentată în trei seri consecutive, de Sânziene, însă, din cauză de doliu în familiile domnilor Octav Rodinciuc şi Octavian Modreanu, care deţineau roluri principale, repetiţiile se suspendară fără termen. În cursul vacanţelor mari, s-a hotărât chiar scoaterea acestei operete din repertoriul Societăţii.

        La 1 decembrie 1932, „Ateneul Român” din Suceava, condus de domnul Nicolae Caba, şi-a sărbătorit jubileul de 10 ani de la înfiinţare, comemorând, totodată, şi 25 ani de la moartea lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu.
        Societatea „Ciprian Porumbescu” cooperează cu „Trei crai de la răsărit”, comedie în 2 acte, de B. P. Hasdeu, jucată de domnişoarele Sylvia Culin (Mariţa) şi Coca Warchov (Trandafira), de Ştefan Pavelescu (Jorj), Gheorghe Socoliuc (Numa Consule), Gheorghe Ruptaş (Hagi-Pană) şi V. Franke (Petrică).

        Anul artistic 1933 şi-l inaugurează Reuniunea, dând concurs Ligii Culturale, în 24 Ianuarie, cu „Zorile”, dramă în 2 acte, de Şt. O. Iosif. Rolurile au fost susţinute de: Lucrezzia Ionescu-Milano (Mama Anisia), Marioara Blându (Iustina), Ştefan Pavelescu (Părintele Dan), Cristea Tabacaru (Temnicerul) Nicu Tiscuteanu (Contele), Eugen Crainiciuc (Gabor), iar figuraţia (Moţii răsculaţi) au făcut-o elevii Liceului „Ştefan cel Mare. Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu; regizoratul: Gheorghe Socoliuc. Venitul de 2.000 lei a fost dat pentru bustul lui Ciprian Porumbescu.
        „Zorile” s-a bucurat de-o primire frumoasă. Domnişoara Marioara Blându, în rolul Iustinei, a fost o revelaţie. Jocul de scenă, accentele-i de mamă duioasă şi de soţie disperată, văzându-şi soţul mergând la moarte, au fost remarcate de suceveni şi recompensate cu aplauze îmbelşugate. „Ce armonic ar completa ansamblul Reuniunii – spuneau unii cunoscători ai teatrului – dacă rosturile vieţii n-ar mâna-o în altă parte!”.
        Se reorganizează corul bisericesc, în cadrul Reuniunii, care urmează să cânte la Mănăstirea Sfântului Ioan, măcar la zile mari.

        „Ideea concertelor se impunea, acum, din ce în ce mai imperativ. Un fapt îmbucurător venea să accelereze realizarea acestei vechi dorinţe şi străduinţe a Reuniunii: este bunăvoinţa membrului nostru, a domnului Aurelian Isar, de a pune la dispoziţia şi în serviciul societăţii noastre, în mod gratuit, timpul său liber şi, mai ales, temeinica sa pregătire muzicală, excelenta-i metodă şi strălucitu-i talent.

 

Isar Aurelian
        În două luni, corul Reuniunii s-a închegat şi, cu un avânt ce ne îndreptăţeşte toate nădejdile, s-au dat două frumoase audiţii (academii) de cântece muzicale şi instrumentale” . În felul acesta, Reuniunea are, de aici, înainte, doi dirijori: pe domnii August Karnet şi Aurelian Isar.
        Prima „academie” a avut loc la 18 februarie 1933.
        Programul: Bach: „Corala”; I. Vidu: „Peste deal” (solo tenor: E. Fomino); Ciprian Porumbescu: „Cât îi ţara românească” (acompaniament de pian: Grete Franke); I. Vidu: „Vara, grânele se coc”; I. Vidu: „Negruţa”; N. Oancea: „Cântec de leagăn”; Mozart: „Menuet”, cântat de Aurelian Isar (flaut) şi Grete Franke (pian); „Mă gândesc la tine”, romanţă; şi „Potpuriuri din operete vieneze”, interpretate de Grete Franke (pian).

        A doua academie muzicală a avut loc la 30 martie 1933, cu programul următor: J. S. Bach: „Corala nr. 75, în si-bemol major”; I. Vidu: „Răsunet de la Crişana” (solo tenor: Octavian Rodinciuc); C. Dimitriu: „Puişorul”; I. Vidu: „Lugojana”; Ciprian Porumbescu: „Frunză verde mărgărit” (solo soprană: doamna Leopoldine colonel Jarzembicki, acompaniată la pian de Otilia Peyersfeld); N. Popovici: „Hora dobrogeană”; Ciprian Porumbescu: „Cântec de primăvară”; Ciprian Porumbescu: „Reverie”, interpretată de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Peyersfeld (pian); Haydn: „Trio în Sol. Major”, interpretat de dr. L. Wachtel (vioară), A. Migdal (violoncel) şi Otilia Peyersfeld (pian).

 

Peyersfeld Otilia

 

        Va să zică, în intervalul de la 3 aprilie 1932, până la 10 aprilie 1933, Reuniunea a realizat zece manifestări: şase spectacole de teatru cu „Anonimul”, două colaborări (Ateneul Român şi Liga Culturală) şi două academii muzicale. „Pentru vremurile de criză în care ne zbatem, aceste realizări constituie un titlu de glorie pentru Reuniunea noastră” .
        Fondul pentru bustul lui Ciprian Porumbescu, care urmează să se ridice în Suceava, chiar în cursul acestui an, a ajuns la suma de 33.651 lei, urmând a fi intensificată acţiunea în vedere sporirii lui.
        Adunarea generală ordinară, din 10 aprilie 1933, alege următorul comitet: preşedinte – Ilarion Berezniţchi; vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi Ion Berhang; secretar general – Ştefan Pavelescu; casier – Petre Petrescu; bibliotecar – Octav Rodinciuc; econom – Gheorghe Socoliuc; membri fără funcţie – Elena Cojocariu, Leopoldine Jarzembicki, Eleonora Franke, Eusebia Iliescu, Adelina Cârdei , Victor Morariu, Gheorghe Doroftei, Dr. Rudolf Gassauer, Petre Iliescu, Procopie Rodinciuc, Dr. L. Wachtel, Ion Cârdei, Gheorghe Ruptaş, Emil Deladorna şi Dr. D. Cudla.
        Întrucât suntem în an jubiliar (50 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu), noul comitet vine cu propunerea ca , cu acest prilej, să se organizeze serbări cu caracter măreţ, demn de numele acestui mare compozitor. Se decide, deci, ca de la 6 iunie, să se dezvelească bustul şi, afară de aceasta, să se mai aranjeze: 1) o academie muzicală; 2) un concert Porumbescu; 3) reprezentarea operetei „Crai nou”; 4) pelerinaj şi parastas la mormântul compozitorului din Stupca; şi numirea unui juriu artistic pentru alegerea bustului lui Ciprian Porumbescu.
        Ba reuniunea noastră şi Societatea muzicală „Armonia”, din Cernăuţi, prezidată de domnul Leca Morariu, a făcut (8 martie) un demers comun, pe lângă Ministerul Instrucţiunii, ca această comemorare să se extindă în întreaga ţară. Cererea aceasta e rezolvată favorabil.
        În sensul hotărârilor comitetului Reuniunii, Ciprianiştii se pregătesc febril. Joi, 27 aprilie, se aranjează o academie muzicală, numai cu piese de Ciprian Porumbescu.

Programul:
1) „Personalitatea muzicală a lui Ciprian Porumbescu şi opera sa”, cuvânt festiv, ţinut de domnul prof. univ. Victor Morariu ;
2) „Tempi passati”, nocturnă interpretată de Victor Morariu (vioară) şi August Karnet (pian);
3) „Balada”, interpretată de Leca Morariu (violoncel) şi Octavia Lupu-Morariu (pian);
4) „O roză veştejită”, interpretată de Octavia Lupu-Morariu (canto) şi August Karnet (pian);
5) „ A căzut o rază lină”, interpretată de doamna Elena Colonel Teodorescu (soprană), Octavia Lupu-Morariu (alto) şi August Karnet (pian);
6) „Reverie”, interpretată de Victor Morariu (vioară), Leca Morariu (violoncel, partitură scrisă chiar de domnia sa) şi August Karnet (pian).

        În şedinţa comitetului, din 28 aprilie, se fixează definitiv juriu artistic de cinci, pentru alegerea bustului lui Ciprian Porumbescu: domnul prof. univ. Al. Tzigara-Samurcaş, domnul prof. univ. Leca Morariu, I.C.S. Părintele Arhimandrit-Mitrofor Dr. Orfisie Popescu, domnul prof. univ. O. Tafrali şi Severian Procopovici; domnul Ştefan Pavelescu e designat să îndeplinească funcţia de secretar. Busturile urmează să fie expuse în Casa Naţională, iar juriul să se întrunească în după amiaza zilei de 30 aprilie.
        Astfel, „duminică, 30 aprilie, a avut loc, în sala festivă din Casa Naţională, concursul pentru bustul lui Ciprian Porumbescu. Din cele patru busturi (prezentate de domnii Gheorghe Bilan, Dumitrescu-Leorda, Ion Simionescu şi Ioan Cârdei), juriul s-a pronunţat, cu patru sufragii, pentru bustul prezentat de Ioan Cârdei, realizare cu adevărat vred¬nică de Ciprian Porumbescu, aducând nu numai o frapantă imagine a omului, ci şi o înaltă sinteză, plină de elan, a artistului Porumbescu” .
        Dintre celelalte trei, numai bustul domnului Gheorghe Bilan a avut votul lui Severian Procopovici.
        În vederea serbărilor jubilare din 6 iunie, ne-au venit doi oas¬peţi scumpi, tocmai de la Cluj: doamna Dr. Livia Cionca şi Ciprian Raţiu, nepoţi de soră ai marelui Ciprian, care, acolo, în Cluj, unde i-au dus rosturile vieţii, întreţin un deosebii cult pentru scumpul lor unchi.
        În 20 mai, Biblioteca „Mihai Eminescu” din Burdujeni, condusă de entuziastul Gheorghe Maxim, aranjează o serbare în sala de teatru a gării, Reuniunea fiind invitată să coopereze cu „Trei crai de la răsărit”, de B. P. Hasdeu.
        Pe ziua de 4 iunie, s-a hotărât un mare pelerinaj la Stupca, pentru a ne închina în faţa mormântului lui Ciprian Porumbescu, cu prilejul semicentena¬rului morţii lui. Comitetul, corul societăţii noastre, însoţiţi de doamna Dr. Livia Cionca şi de Ciprian Raţiu, şi de alţi oaspeţi din Cernăuţi, în frunte cu doamna şi domnul Leca Morariu, ne-am îndreptat spre Stupca lui dragă, unde îşi doarme somnul de veci. Dar să dăm cuvântul Drumeţului (cf. „Glasul Bucovinei” din 15.06.1933), care a prins atât de minunat desfăşurarea acestei frumoase comemorări:

        „Şi iarăşi, numai şi numai din generozitatea distinsei culturalităţi bucovinenee (reprezentată, de data aceasta, mai ales prin jubilanta Societate „Ciprian Porumbescu”, de la Suceava, care, în acest 1933, împlineşte 30 ani de admirabilă activitate) s-a dat, în 4 iunie, cinstire Marelui Mormânt de la Stupca. Urmând, deci, invitării Societăţii „Ciprian Porumbescu”, norod şi cărturărime bucovineană s-au adunat în jurul mormântului lui Ciprian Po¬rumbescu, pentru a pomeni împlinirea a jumătate de veac de la moartea celui ce-a fost ctitorul muzicii adevărat româneşti.
        Mai întâi, toată lumea asistă la sfânta liturghie, oficiată de Părintele Inspector Misionar Dr. Orest Tarangul, Părintele protopop Al. Baciu, Părintele prof. Lazar Ianovici, parohul Stupcei Aurel Soroceanu, C.S. Părintele Ieromonah Varlaam Ciochină şi Părintele Silviu Bălan, de la Măzănăieşti.
        Afară, o zi mândră ca aceea! O răcoroasă, dar senină zi de foarte lungă primăvară. Scame de nori albi, străluminaţi de soare, sporesc şi mai mult argintirea acestei zile de sărbătoare. Lumea forfoteşte în preajma albelor cruci ale Porumbeştilor, aşteptând ieşirea soborului preoţesc din biserică.
        Mângâitor de pitoresc se vădeşte neaoşul port al stupcanilor, care nu şi-au uitat străbuna catrinţă şi care, în cămeşi şi pieptare, poartă distinse alesături monocrome, deci nu acel strident şi neromânesc amestec de toate culorile, prea frecvent în saloanele noastre dansante!
        Multă „surtucărime”, apoi, din judeţul Suceava; mai puţină de la Cernăuţi; câte unul-doi, din restul Bucovinei şi nimeni, nimeni de peste hotarul bucovinean! Absenţă compensată, însă, darnic prin cele mai apropiate rude ale lui Ciprian Porumbescu, copiii neuitatei Mărioare Raţiu-Porumbescu: doamna dr. Livia Cionca, medic la Cluj, şi domnul Ciprian Raţiu, judecător la Cluj”.
        După terminarea liturghiei, „la un semn al agerului bădica Gheorghe Păşcuţ, primar al Stupcei, lumea se îndeasă în jurul bine îngrijitelor morminte ale familiei Porumbescu. Măreţe cruci de piatră, înflorite cu adevărat creştineşti şi româneşti dăltuiri, înfăţişând simbolicul potir şi struguri; două dintre ele, proeminente: mormântul lui Ciprian şi al duioasei lui mame, Emilia…
        Pripită jelanie de clopote curmă vorbăria. IÎ zgomotos fâlfâit de prapuri (căci vântoasa se zbuciuma cu înteţire) – şi parcă ai auzi fâsâit din faldurii nevăzuţi cu care Majestatea Veşniciei păşeşte acum – soborul preoţilor”, ieşind din biserică, se apropie… „Şi rar când „Adusu-mi-am aminte” al lui Ciprian Porumbescu o fi răsunat cu mai covârşitoare copleşiri de obidă şi de neteamă de moarte, decât acum, prin corul Societăţii „Ciprian Porumbescu”, dirijat de domnul Aurelian Isar… Cuvântează, cu spornic rost, despre Ciprian Porumbescu, Părintele Aurel Soroceanu.
        Şi începe cea mai duioasă din toate slujbele câte s-or fi ţinut în Ţară pentru „adormitul întru Domnul, robul lui Dumnezeu, Ciprian”.
        Moşul Ilie Oniga, tovarăş de ani al lui Ciprian, nu-şi mai poate ogoi năvala lacrimilor. Şi-s foarte multe asprele năframe albe de in, care se umezesc pentru cel ce ne-a învăţat să cântăm româneşte…
        Cuvântează, apoi, întru prăznuirea lui Ciprian Porumbescu, preşedintele Societăţii „Ciprian Porumbescu”, domnul Ilarion Berezniţchi; domnul prof. Constantin Loghin, din partea Societăţii pentru Cultură de la Cernăuţi; domnul Leca Morariu, din partea „Armoniei” cernăuţene; trei reprezentanţi ai Societăţilor studenţeşti din Cernăuţi: domnul Traian Ropcean, de la „Junimea”, domnul Octavian Sabin, de la „Dacia”, şi domnul Pantelimon Socaciu, de la „Arboroasa”. Şirul cuvântărilor îl încheie vrednicul director de şcoală din Stupea, Constantin Brăteanu.
        După parastas, oaspeţii s-au îndreptat spre şcoala primară, unde „stupcanii ştiu să-şi prăznuiască cea mai mare zi a lor, cu o somptuoasă masă de frăţietate moldovenească, în care iscusite voroave, rostite de domnii Ilarion Berezniţchi, Severian Procopovici, Ciprian Raţiu, Constantin Brăteanu, prof. Vasile Iencennu, prefectul judeţului, şi Leca Morariu, au adăugat, din plin, şi hrana după care jinduia sufletul.
        După amiază, la ora 5, Societatea „Ciprian Porumbescu” îşi desfăşoară şezătoarea poporală, în ograda gospodarului Ilie Oniga, cât se poate de potrivită pentru aşa treabă. Mai întâi, se produce corul de plugari stupcani, dirijat de domnul director de şcoală Constantin Brăteanu, cu „Salutare”, de Ciprian Porumbescu. Apoi profesorul Ştefan Pavelescu povesteşte cu şart şi ca pentru „crăienii” dumisale, deci în grai obştesc, viaţa de mucenic a lui Ciprian Porumbescu.
        Povestea întemniţării pentru prea neîngrădit românism şi cea a morţii lui, care l-a pândit atât de hain, stârneşte suspine şi dese clipiri de gene.
        Măreaţă e apoi izbânda Corului ,,Ciprian Porumbescu”, măreaţă, căpetenia corului fiind meşterul Aurelian Isar; mai ales piesele care, aici, pot fi pe placul oricui: „Pe-al nostru steag”, „Foaie verde foi de nalbă” (cu reliefatul tenor-solo al domnului Octav Rodinciuc) şi „Cât îi ţara românească”. Dar Stupcăreţul ăsta cunoaşte bine şi „Cântecul tricolorului”, încât şi acesta se bucură de răsunet vioi. S-a executat şi „Serenada” (cu simpatic solo de soprană, doamna Eusebia Iliescu)”.
        A treia zi, după profund duioasa şi înălţătoarea închinare de la Stupea, s-a săvârşit, tot atât de demn, comemorarea la Suceava, care, cu atâta dreptate, îl reclamă pe Ciprian Porumbescu ca al său.
        Iată ce ne relatează domnul V. Morariu (,,Glasul Bucovinei”, 23.06.1933): „Acest 6 iunie s-a început cu serbările comemorative la cele două licee şi la celelalte şcoli. A fost firesc ca să se dea mai multă strălucire serbării de la liceul de băieţi, care se mândreşte de a-l fi avut pe cel sărbătorit printre elevii săi.
        De aceea, Liceul „Ştefan cel Mare” s-a învrednicit şi de prezenţa doanei Dr. Livia Cionca, cu fratele său, domnul Ciprian Raţiu, însoţiţi de domnul Liviu Halip, absolvent al Conservatorului din Cluj, de domnişoara Otilia Payersfeld, înrudită cu familia Porumbescu, de doamna Octavia Lupu-Morariu, de domnii Leca şi Victor Morariu, oaspeţi special salutaţi de domnul director Vasile Burduhos, după al cărui cuvânt de deschidere, corul elevilor, sub conducerea domnului prof. August Karnet, a intonat „Tatăl nostru”, de Ciprian Porumbescu. A urmat discursul comemorativ al domnului prof. Ilarion Berezniţchi, bogat în frumuseţe şi avânt.
        Deasupra tribunei, era chipul lui Ciprian Porumbescu, executat de domnul Ion Cârdeî. Corul liceului a mai cântat ,,Pe-al nostru steag”, ,,Tricolorul” şi admirabila „Iarnă”.
        La ora 11, sucevenii şi oaspeţii s-au adunat în Mănăstirea Sfântului Ioan, la parastasul oficiat de către Părintele Protopresviter Gheorghe Berariu, Părintele Arhimandrit Pancratie Sidorovici, L. Ianovici şi arhidiaconul Grigore Sotniţchi. Corul Reuniunii a dat răspunsurile. Cuvântarea a ţinut-o Părintele Grigore Sotniţchi.
        În după-amiaza aceleiaşi zile, Reuniunea a organizat o şezătoare în Casa Naţională, în locul reprezentării operetei „Crai nou”, care s-a amânat pe ziua de 24 iunie (Sânziene). Sala festivă a Casei Naţionale era împodobită cu portretul lui Ciprian Porumbescu (opera domnului Ion Cârdei), în faţa căruia ardeau două lumânări mari. A vorbit domnul prof. univ. Dr. Victor Morariu despre trecutul Reuniunii ,,Ciprian Porumbescu”, care, acum, îşi serbează 30 ani de la înfiinţare”.
        După conferinţă, a urmat audiţia muzicală. Corul mixt al Reuniunii a executai următorul program:

1) „Cât îi ţara românească”;
2) „Pe-al nostru steag”;
3) „Tricolorul”;
4) „Frunză verde mărgărit” (cu solo-tenor Octav Rodinciuc);
5) „Cântec de primăvară” şi serenada „Dormi uşor”, apoi muzică instrumentală;
6) Nocturna „Tempi passati”;
7) „Reverie”;
8) „Suvenir de Nervi”, tustrele executate la vioară de Victor Morariu, acompaniat de domnişoara Otilia Payersfeld (pian);
9) „Balada”, interpretată de Leca Morariu (violoncel) şi de Victor Morariu (pian).

        Audiţia s-a terminat la ora 8. Publicul a rămas în sală până la ora 9, când urma audiţia festivalului de la Radio Bucureşti, pentru care domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi a îngrijit de instalarea unui aparat ad-hoc.
        Dăm iar cuvântul cronicarului gazetei „Gl. Bucovinei”: „Scurta conferinţă a domnului G. D. Mugur a fost, totuşi, cât se poate de substanţială şi de caldă. Din programul muzical, executat de corul Societăţii „Carmen”, sub conducerea domnului I. Chirescu, nr. 1, „Adusu-mi-am aminte”, a fost o decepţie, nu numai fiindcă suntem obişnuiţi a-l auzi în cor bărbătesc, ci mai ales din cauza arbitrarei ciuntiri şi alterări, ce şi-a permis-o cel ce a „prelucrat” acest mărgăritar al muzicii noastre bisericeşti.
        Pentru rest, n-avem decât cuvinte de recunoştinţă şi laudă: „Tricolorul”, „Noapte de primăvară”, „Frunză verde mărgărit”, „Steagul nostru” ne-au dat clipe de transport, culminând, şi aici, cu „Dormi uşor”, pe care, în pauză, o voce plină de bariton o califica drept „cea mai bună din piesele corale ale lui Ciprian Porumbescu”, calificare, din întâmplare, identică cu cea enunţată, de curând, de maestrul August Karnet”.
        Repetiţiile la opereta „Craiu nou” continuă cu sârg, căci Sânzienele se apropie tot într-o fugă. Se prevede un succes rar… Iată-ne în ajunul Sânzienelor, când trebuia să se facă repetiţia generală… Dar clopotele bisericii Sf. Nicolae ne aduc vestea-trăsnet că Severian Procopovici, preşedintele de onoare al Reuniunii, a trecut în lumea umbrelor. El, care trăia pentru muzică, pentru memoria lui Ciprian Porumbescu şi pentru Reuniunea lui dragă, pe care a întemeiat-o, servindu-i, timp de 30 ani, a închis ochii pentru totdeauna. Consternare generală…
        Întrucât Severian Procopovici era pe catafalc, s-a discutat, în comitetul Reuniunii, ori de se mai poate reprezenta, a doua zi, ope¬reta ,,Crai nou”, spectacol menit să încheie sărbătorirea semicentenarului morţii lui Ciprian Porumbescu. Hotărârea unanimă a fost că acest spectacol, departe de a fi o impietate faţă de neînsufleţitul Severian Procopovici, trebuie considerat mai degrabă cel mai frumos omagiu pentru cel dus, care a trăit pentru muzică şi sub oblăduirea căruia „Crai nou” s-a jucat de nouă ori…
        Deci, „în seara zilei de 24 iunie, Reuniunea a pomenit, astfel, pe adormitul întru Domnul: înainte de ridicarea cortinei, pentru „Crai nou”, domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi, în câteva cuvinte, subliniază durerea Societăţii, pricinuită de această pierdere. Corul, după culise, a cântat „Adusu-mi-am aminte”, al lui Ciprian Porumbescu, în timp ce, pe scenă, era aşezat chipul senin al decedatului, executat ad-hoc de domnul prof. Ion Cârdei , având în faţă o splendidă jerbă de flori.
        Asistenţa îşi manifestă doliul, ridicându-se în picioare.
        „Moşul” Severin „parcă sta să deschidă gura şi să întrebe, cu obişnuita mirare naivă, de ce a încremenit toată suflarea din sală într-o atât de adâncă şi de grea tăcere…
        Al doilea tablou alegoric ni-l înfăţişează pe Ciprian Porumbescu, fiind executat de acelaşi distins artist Ion Cârdei. Chipul e încadrat de fetiţe-îngeraşi, încât corul Ciprianiştilor, tot nevăzut, adie fragmentul „Îngeri din rai cu dulce alai”, din capodopera „Serenadă” („Dormi uşor!”), de Ciprian Porumbescu. Acelaşi fin nuanţat cor cântă, apoi, solemn, cântecul „Tricolorului”.

 

Scena CRAI NOU 2

 

        Urmează reprezentaţia operetei „Crai nou”, remarcabilă sub toate raporturile, strălucind, îndeosebi, prin pleiada protagoniştilor. E de ajuns să relevăm că Anica şi Dochiţa erau Octavia Lupu -Morrariu şi Eliza Manug-Tabacar. Orice calificativ n-ar putea să fie decât mai prejos de realitate…
        Fermecătoarea Dochiţă a avut un vrednic partener în Bujor-ul domnului Liviu Halip, autentic bujor. Plin de prestanţă în joc şi distins în cântec, deşi, ca tenor, avea de susţinut o partitură de bariton.

        Profund impresionanta Octavia Lupu-Morariu, plastic reliefată, alături de Octav Rodinciuc, în Leonaş, simpatic şi discret în joc, liric în cântec.
        Ispravnicul domnului Procopie Rodinciuc, figură de un comic irezistibil.
        Ca prestaţie dramatică, s-a ridicat proeminent Ştefan Pavelescu, dăruindu-ne o adevărată creaţie în Moş Corbu, neaoş, autentic în toată sinteza şi în toate amănuntele.
        La pupitru, domnul prof. August Karnet, care, la finea acestei mari serbări, fu cald ovaţionat de colaboratorii săi şi de întreaga asistenţă, pentru împlinirea unui sfert de veac în slujba Societăţii „Ciprian Porumbescu” şi a artei româneşti”. Aceasta e ultima reprezentaţie, în care domnul prof. August Karnet mai apare ca dirijor al Reuniunii.
        Şi, astfel, Suceava (prin Societatea „Ciprian Porumbescu”), Bucovina (prin societăţile muzicale şi culturale), precum şi întreaga ţară au prăznuit, cu demnitate, 50 ani de la moartea autorului lui „Crai nou”. Jubileul acestui semicentenar a avut darul să contribuie la o cunoaştere mai profundă a vieţii şi operei lui Ciprian Porumbescu.
        Acum, mai rămânea ca Reuniunea să desăvârşească o altă operă începută: bustul lui Ciprian Porumbescu, executat de Ion Cârdei. A fost intensificată acţiunea pentru adunarea de fonduri.
        La 20 august, s-a săvârşit solemnitatea punerii pietrei fundamentale a soclului.
        Şi, în sfârşit, în ziua de 12 octombrie 1933, când se împlineau 50 ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu, i se desveleşte bustul. Acest moment fiind una din realizările cele mai proeminente în activitatea Societăţii „Ciprian Porumbescu”, îl evocăm, cu toate detaliile, după „Glasul Bucovinei”, din 22 octomvrie 1933, în capitolul următor.


Dezvelirea bustului lui Ciprian Porumbescu

 

Marea sărbătoare a Sucevii:

 

dezvelirea bustului

 

Corul Reuniunii PORUMBESCU 1938

Ciprian Porumbescu

 

Pe deasupra tuturor mizeriilor zilelor noastre, vechea capitală a lui Ştefan a trăit o zi mare, zi de înalte şi curate emoţii. Aniversarea a 80-a a naşterii Celui ce doarme la Stupca, sărbătorit prin mult aşteptata dezvelire a chipului lui de bronz. A fost o mare manifestaţie de cea mai frumoasă armonie, înfăptuire vie a devizei „Pe-al nostru steag e scris: Unire!”. Într-adevăr, în ziua aceasta, Suceava românească una s-a simţit, ca în vremurile cele mai bune.

Plouase în ajun, când comitetul executiv era cuprins de îngrijorare, dar, duminică, am văzut împlinită încrederea cuiva, care spunea că nu se poate ca bunul Dumnezeu să nu ţină seamă de intervenţia părintelui Iraclie şi a preotului Constantin Morariu pentru vreme frumoasă, pe seama cântăreţului care îl slăvise în nemuritoare cântări şi pe care Părintele Ceresc, iubindu-l prea mult, ni l-a luat prea timpuriu la Sine.
*
Oaspeţii începuseră a veni încă din ajun, între ei, I.P. Cuvioşia Sa egumen al Suceviţei, Ortisie Popescul, octogenarul stejar arborosean, prietenul şi tovarăşul de suferinţă al lui Ciprian Porumbescu.
Iar în dimineaţa zilei de 15 octombrie, se vedeau mereu trăsuri, aducând oaspeţi şi delegaţii, unele chiar cu steaguri.
În parcul oraşului, înconjurat de stâlpi înghirlandaţi şi pavoa¬zaţi, se înălţa, pe soclu, bustul învelit, deocamdată, încă mister pentru cea mai mare parte din lumea ce se adunase: reprezentanţii autorităţilor, ai societăţilor culturale şi ai corporaţiilor; numeroasă asistenţă din oraş şi din judeţ; elevi şi eleve, soldaţi şi săteni.
Dar ve¬niseră şi oaspeţi de departe; lipseau, însă, cei pe care îi aşteptam mai cu drag şi cu dor: familia Cionca-Raţiu. O telegramă de la Cluj ne lămurea că-i oprise acasă un caz de îmbolnăvire.
Telegrame mai trimiseră: maestrul Augustin Bena, directorul Academiei de Muzică din Cluj; veteranul avocat George Dobrin din Lugoj, cel dintâi Moş Corbu (în premiera de la 1882 a operetei „Crai nou”); Societatea muzicală „Hilaria” din Oradea Mare şi prof. Gheorghe Socoliuc, exilat, de un capriciu ministerial, la Soroca.
Serbarea s-a început cu parastasul şi doxologia mare, săvârşită, în faţa, bustului de Părintele Ortisie Popescul, cu mare sobor.

 

Popescu Ortisie
Răspunsurile le execută corul bisericesc al Reuniunii „Ciprian Porumbescu”, sub conducerea domnului Aurelian Isar.
Urmează momentul culminant: preşedintele Reuniunii, domnul Ilarie Berezniţchi, anunţă dezvelirea; pânzele cad şi iată-L aievea pe dulcele şi îndureratul măiestru, cu privirea visătoare şi inspirată, îndreptată –observă cineva – chiar înspre Stupea tinereţilor sale. Este clipa triumfului definitiv al artistului Ion Cârdei, care a ştiut, într-adevăr, să în¬sufleţească bronzul, să-i dea acea expresie şi acea frumuseţe, pe care în zadar o căutăm în searbădul pretins Eminescu, din faţa Catedralei cernăuţene. Şi iată-l, acum, pe părintele Ortisie, profund mişcat, îndreptându-se către chipul marelui prieten, cu duioase vorbe de bun sosit şi de amintire a ceasurilor de bucurie, dar şi de restrişte, petrecute împreună. Cu evlavie, ascultăm încă odată – mulţi poate întâia oară – peripeţiile procesului „Arboroasei”.
Corul intonează „Imnul festiv”, cu următorul text, adaptat de domnul prof. Victor Morariu, la textul şi la melodia lui Ciprian Porumbescu, „Imn de urare” :

O sfântă zi, o zi de sărbătoare
Ne umple azi de farmec îngeresc
Azi îţi deschidem loc de-nchinare,
Astăzi urmaşii Te slăvesc.

Tu ce-ai cântat: „Pe-al nostru steag: Unire!”
Tu ce-ai slăvit frumosul Tricolor
Tu ce ne-ai fost „Crai nou” de mărire,
Azi Te slăveşte al Tău popor.

Cu-n dulce vers, cu-n imn de bucurie
Ne ridicăm spre bunul Dumnezeu:
A Tale cânturi pururi să fie
Izvor de viaţă neamului Tău.

        Urmează cuvântul preşedintelui Ilarion Berezniţchi, îndeosebi pentru a aduce mulţumirile cuvenite acelora, prin jertfa şi devotamentul cărora s-a putut înfăptui frumoasa operă. În fruntea acestora stă revista „Făt-Frumos” a d-lui Leca Morariu, cu colecta ei, de 25.000 lei, apoi Consiliul Judeţean al Sucevei şi cel Comunal, cu subvenţii de câte 10.000 lei.
Se perindă, apoi, la tribună un şirag de oratori: domnul prof. univ. şi fost ministru Dr. Ion I. Nistor (din partea Academiei Române), Părintele Inspector misionar Dr. Orest Tarangul (în numele Bisericii), domnul dir. P Jelescu (Conservatorul din Cernăuţi), prof. George Onciul (în numele învăţământului din Bucovina), domnul prof. Brânzea (în numele li¬ceului „Andrei Şaguna”, din Braşov, unde domnia sa e profesor de mu¬zică, fiind, în acelaşi timp, şi dirijorul corului de la biserica Sf. Nicolae, deci, în ambele calităţi, urmaş al lui Ciprian Porumbescu); domnul prof. Constantin Loghin (Societatea pentru Cultură şi Literatură Română, din Cernăuţi); domnul E. G. Alberti, de la Universitatea din Cernăuţi (în numele Italiei); domnul prof. univ. Dimitrie Marmeliuc („Junimea literară”); domnul prof. Constantin Botezatu (venit în fruntea unei delegaţii a cohortei de cercetaşi „Aron Pumnul”, din Cernăuţi); domnul Dr. Aurel Morariu, în numele ziarului „Glasul Bucovinei”; domnul prof. univ. Leca Morariu („Armonia”, Cernăuţi); în sfârşii, reprezentanţii studenţimii cernăuţene: domnul Galatiuc („Junimea”), O. Sabin („Dacia”), Coclici („Dacia”, din Iaşi) şi Cojoc (Cercul studentenţesc „Ciprian Porumbescu”, din Iaşi).

 

Dezvelire bust PORUMBESCU

 

Dacă e să spunem care din cuvântările astea a făcut impresia cea mai adâncă, nu pregetăm a afirma că a fost a solului Italiei, domnul lector univ. E. G. Alberti, care ne-a desfătat auzul chiar cu muzica dulce a limbii sale. „Con profonda emozione ed elevazione di spirito ho assistito ed assisto a questa pia cerimonia che onora uno dei migliori figli dela dolce Bucovina”.
Aşa şi-a început cuvântul distinsul ş,i mult simpaticul „fratello”, pentru a evoca, apoi, gloria acelui „il più grande dei Voevozi romeni, quello Stefano”, legată de „questa nobili città di Suceava”.
Trecând la Porumbescu, arată, după jurnalul lui, „cosi amorosamente studiato del mio illustre amico, il professore univ. Leca Morariu”, dorul lui de Italia, de Roma şi fericirea ce a simţit-o când, în sfârşit, i-a fost dat să-şi vadă împlinit visul acesta „Ma, all’ Italia il Porumbescu e legato non solo da queste vincoli de sentimento”, ci însăşi arta sa „s’è alimentata della grande arte musicali italiana, e di quest’arte è fratello spirituale”. O notă comună a muzicii lui Porumbescu cu cea italiană, a timpului său, o găseşte oratorul în faptul ce amândouă îşi trag inspiraţia „degli tratti d’animo semplici e fondamentali”, şi că amândouă caută „nell’espressione mu¬sicale del popolo la sua fisionomia nazionale”. Relevă, apoi, valoarea artistică a bustului, „schisita opera d’arte d’un assai dotato artista”.
Călătorul talian, ce va trece, în viitor, pe aici, va privi cu veneraţiune la acest „Bucovineano”, care a arătat, în mod miraculos, „quanto profondi siano i legami che tengono avvinte nella storia e nello spirito la Romania e l’Italia”. În sensul legăturii acesteia, dintre cele două naţiuni, oratorul încheie cu vorbele lui Porumbescu: „Sulle nostre ban¬diere e scritto: Unione!”.
Rostită cu clasica dicţie eminamente italiană, cuvântarea aceasta a putut fi înţeleasă aproape deplin de cei prezenţi.
A urmat solemnitatea predării bustului, din partea preşedintelui Societăţii, către domnul Niculae Caba, primarul Sucevei, care declară că-l primeşte sub ocrotirea oraşului.
Printre discursuri, cvartetul „Armoniei” a intonat „Adusu-mi-am aminte”, iar corul sucevean (al Reuniunii „Ciprian Porumbescu”), „Imnul Regal” şi „Cântecul Tricolorului”.
Serbarea s-a sfârşit cu fotografierea în grup a tuturor persoanelor proeminente din asistenţă.
În cursul serbării, s-a pus în vânzare şi o ilustrată, cu fotografia bustului, apărută în colecţia revistei „Făt-Frumos”, care are o parte atât de covârşitoare în realizarea eroicei iniţiative – eroică, dacă avem în vedere că a fost pornită şi dusă la capăt în aceşti ani de criză. E o pilduitoare izbândă a spiritului, a idealismului, asupra materiei.
Serbarea şi-a aflat încoronarea prin şezătoarea festivă, de la ora 6, seara, în Sala Festivă a Casei Naţionale, împodobită cu acel splendid portret al lui Ciprian Porumbescu, pe care îl datorăm pictorului Ion Cârdei. Încă un cuvânt de mulţumire al preşedintelui Reuniunii, Ilarion Berezniţchi, îndeosebi la adresa oratorilor; apoi corul domnului Aurelian Isar intonează, din nou, „Tricolorul”, urmat de „Foaie verde foi de nalbă” şi de „Cât îi ţara românească”.
A urmat conferinţa domnului George cav. de Onciul , apreciatul profesor al Conservatorului nostru, din Cernăuţi, autorul celui dintâi manual românesc de „Istoria muzicii”, conferinţă care a fost o revelaţie.
Vorbind despre Ciprian Porumbescu, compozitorul, cu pătrundere şi claritate ştiinţifică, dublată de o caldă şi nespus de simpatică însufle¬ţire, conferenţiarul lămureşte definitiv locul lui Porumbescu în istoria muzicii generale şi a celei româneşti, arătând că el se situează la începutul perioadei a doua a „evului” românesc, ca unul care face tranziţia de la folclorul muzical, la muzica de casă, de salon, „galantă”, totdeauna melodică, voit simplă, fără a cădea în banal, renunţând, din principiu, la acel eşafodaj de artificii tehnice, în care unii din pretenţioşii compozitori de astăzi îneacă, îngroapă motivele populare româneşti.
Locul lui e, astfel, alături de acel Philipp Emanuel Bach, care reprezintă reacţia contra muzicii severe şi dificile a părintelui său, marele Johann Sebastian Bach, cultivând muzica uşoară, amabilă, elegantă şi pregătind clasicismul lui Haydn şi Mozart, dar şi alături de romanticii Schubert, Chopin şi Mendelssohn.
Expunerile teoretice au fost ilustrate, la pian, cu multă fineţe, de către doamna Onciul, soţia conferenţiarului. Astfel, am putut asculta o piesă de Philipp Emanuel Bach, cu factură evident porumbesciană; am putut distinge, apoi, în „O seară la stână”, motivul folcloric al buciumului şi, apoi, al doinei, de motivele „de salon” şi – surpriza surprizelor! – ne-am putut încredinţa de înrudirea motivului iniţial din „Adusu-mi-am aminte” cu un motiv din celebra sonată „Pathétique” – înrudire care nu e plagiat şi care ni-l arată pe Porumbescu ridicându-se, pe alocuri măcar, la înălţimile clasicismului.
Astfel, conferinţa aceasta, atât de nouă, atât de unică în felul său, ne-a dat marea satisfacţie de a ne vedea cultul nostru pentru muzica lui Porumbescu legitimat şi în faţa forului ştiinţei, care chiar acum îl mai consacră oficial şi în alt mod: dând numele lui Ciprian Porumbescu Conservatorului din Cernăuţi, omagiu pe care ni l-a adus la cunoştinţă, tot cu prilejul serbării acesteia, însuşi domnul director Petru Jelescu.
Şi ne-a mai confirmat conferenţiarul Onciul încă un adevăr, în care noi credeam mereu şi credem cu tărie: că opera lui Ciprian Porumbescu trăieşte aievea şi va trăi pururi.
Şezătoarea s-a încheiat cu corurile „Serenada” (soprană solo: domnişoara Viorica Bălan), „Cântec de primăvară” şi măreţul „Pe-al nostru steag”.
A urmat dansul, într-o atmosferă de vie însufleţire, alimentată, în partea fizică, şi de bogatul bufet, oferit şi servit de devotamentul nedezminţit al Societăţii „Doamnele Române”, din Suceava.

Şi, ca să rămână mărturie de ceea ce va să zică iniţiativa particulară şi ofranda oamenilor de bine, dăm, mai jos, după raportul domnului preşedinte Ilaron Berezniţchi, citit în şedinţa comitetului din 14 decemvrie 1933, şi numele acelora care au contribuit, cu obolul lor, la realizarea acestei opere frumoase: bustul Ciprian Porum¬bescu.

Deci:

– cheta revistei „Făt-Frumos”, condusă de domnul prof. univ. Leca Morariu: 25.000 lei;
– subvenţia Prefecturii jud. Suceava, de 10.000 lei, prin domnul prefect Vasile Ienceanu;
– subvenţia primăriei Suceava, în 1933, prin domnul primar Niculae Caba: 10.000 lei;
– din subscripţia depusă pe carnetul nr. 142, la Banca Cibereac: 3811 lei;
– lista de subscripţie a domnului prof. univ. Victor Morariu: 1.000 lei;
– Societatea „Doamnele Române”, Suceava: 200 lei;
– subvenţia acordată di Prefectura Sucevei în 1931: 5.000 lei;
– domnul director de şcoală Constantin Baciu, Braşca: 100 lei;
– din vânzarea a două exemplare din piesa „Reverie”, Ciprian Porumbescu: 80 lei;
– venitul de la reprezentaţia dată de Reuniune, în 24 ianuarie 1033, în cadrul Ligii Culturale, cu piesa „Zorile”, de Şt. O. Iosif: 2.000 lei;
– domnul farmacist Nicolae Caba: l60 lei;
– venitul net de la trei academii muzicale, ţinute în 18 februarie, 30 martie şi 27 aprilie 1933: 1.300 lei;
– venitul de la spectacolul din Burdujeni, dat de Reuniune, în mai 1933, cu „Trei crai de la răsărit”: 300 lei;
– colecta ziarului „Glasul Bucovinei”, din Cernăuţi: 5.000 lei;
– venitul de la conferinţa „Crăciunul de la Silivestri”, de Ionel Teodoreanu, ţinută la Siret, în 27 aprilie 1933, de domnul prof. Ştefan Pavelescu: 1.150 lei;
– de la Asociaţia Profesorilor Secundari, din Rădăuţi: 500 lei;
– domnul Ilie Vişan, prefectul judeţului Rădăuţi: 1.000 lei;
– colecta domnului prof. Ştefan Pavelescu printre elevi: 100 lei;
– doamna Bucher: 50 lei;
– colecta Părintelui Inspector misionar Dr. Orest Tarangul (Sânzien2, 1933): 1.567 lei;
– de la Societatea muzicală „Fluieraşul” din Gurahumorului, condusă de domnul Alexandru Sahleanu, membrul nostru fundator: 600 lei;
– Liceul de fete Suceava (pentru un basorelief „Porumbescu”. de Ion Cârdei): 200 lei;
– De la doamnele Tudan şi Gribovschi (Costeşti): 100 lei;
– preotul Gheorghe Gaţa, Târgu-Jiu: 500 lei;
– Liceul „Nicu Gane” din Flăticeni: 1.535 lei;
– din vânzarea a 50 ilustrate cu Ciprian Porumbescu, donate de domnul prof. Constantin Botezat: 250 lei;
– Ateneul Român, din Suceava: 1.500 lei.

Deci, suma globală a tuturor ofrandelor incurse pentru bustul lui Ciprian Porumbescu, din 1929 şi până la 15 octombre 1933, e de 70.329 lei.

Suma aceasta s-a cheltuit astfel: domnului Gheorghe Bilan, sculptor: 2.500 lei, premiu;

– domnului Ion Cârdei: 2.500 lei, premiu;
– tur¬natul bustului în bronz: 25.000 lei;
– spesele cu transportul bustului Suceava-Bucureşti şi îndărăt (drumul domnului Ion Cârdei, ambalaj, trăsuri etc.): 5.000 lei;
– gipsul pentru bust (domnului Ion Cârdei): 500 lei;
– domnului Petru Mendeac, sculptor în piatră, pentru soclu: 23.000 lei;
– domnului Ion Cârdei, pentru bust: 15.000;

La un loc = 73.000 lei.
*
Domnul prof. August Karnet, retrăgându-se, după 25 ani, din funcţia de dirijor al Reuniunii, comitetul îi încredinţează domnului comisar Aurelian Isar această demnitate, în şedinţa din 15 septembrie 1933. Domnul August Karnet a declarat, însă, că retragerea din dirijoral nu înseamnă că se retrage definitiv din societate, ci ne va da concursul, ori de câte ori vom avea nevoie.

 

Karnet August
După serbările jubilare, Reuniunea îşi continuă activitatea mu¬zicală şi dramatică.
Astfel, la 23 noiembrie 1933, ansamblul teatral al societăţii noastre reprezintă, în Suceava, „Famile improvizată”, farsă în 3 acte, de M. Riemann şi Otto Schwarz, localizată, din limba germană, de Ştefan Pavelescu.

 

Scena FAMILIE IMPROVIZATA

 

Rolurile au fost susţinute de: doamna Eleonora Franke (Coana Zina), domnişoarele Sylvia Culin (Aneta), Lilia Marcean (Lulu), Else Neher (Safta), domnii Ştefan Pavelescu (Mişu Şt. Popescu), Vasile Jauca (Ghiţă Haramu), Octavian Dârja (Gigel), Gheorghe Ruptaş (Tănasă), Cristea Tabacaru (Dr. Sălcescu) şi Nicolae Ştefan (Sergentul).
Farsa a înregistrat un răsunător succes. Deşi jucată în limba germană, de mai multe ori, pe scena suceveană, publicul a ţinut să asiste în număr foarte mare. Reuşita „se datorează perfectei unităţi de ansamblu, pe care autorul-director de scenă (Ştefan Pavelescu) a ştiut s-o realizeze, cum a realizat şi irezistibilul tempo al jocului, ce te făcea să uiţi că ai înaintezi diletanţi” .
Statutul societăţii noastre, elaborat de domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi şi aprobat de adunarea generală constitutivă din 15 octombrie 1930, a fost modificat din nou, căci, în urma aplicării lui, prin curs de câţiva ani, s-a putut constata că unele articole nu sunt tocmai practice (b. o. comitetul de 20 constituia un balast mare, dovadă că nu s-a întrunit niciodată în număr complet). Astfel, o comisiune de trei (Ilarion Berezniţchi, Leontie Moţoc şi Dr. Dimitrei Cudla), aleasă de comitet, după o muncă şi chibzuială mai îndelungată, vine cu statutul modificat, care este, apoi, votat de adunarea generală extraordinară din 26 februarie 1934 şi aprobat de Tribunalul Suceava, Secţia I, prin sentinţa nr. 106, din 24 martie 1934, Asoc. II 175 .

În cursul anului 1934, înregistrăm următoarele realizări artistice ale Reuniunii:

La 24 Ianuarie, colaborează la Festivalul Naţional, organizat de Liga Culturală, cu „Nobila cerşetoare”, piesă într-un act, de Vasile Alecsandri.
Domnul Victor Morariu scrie următoarele :

„În rolul nobilei cerşetoare, tânăra văduvă Adelina Dorian, care „cerşeşte pentru răniţii Franţei, domnişoara Sylvia Culin a desfăşurat multă graţie şi o remarcabilă fineţe de interpretare, rămânând, totuşi, datoare cu nota mondenă, pe care o comporta însuşi costumul de amazoană.
Partenerul dumisale, domnul Gheorghe Ruptaş, în Safir Balaur, amorez ridicol, a avut, ca întotdeauna, un mare succes de ilaritate.
Pe domnul Ştefan Pavelescu l-am apreciat, de data aceasta, într-o ipostază nouă: un tip profund serios şi sever, proprietarul Leon Dalbu, torturat de dezastrul Franţei şi îngrijorat de soarta frăţâne-său Ştefan (domnul Nicu Tiscuteanu), înrolat ca voluntar în armata franceza.
Domnul W. Franke a fost un spiritual şi umoristic lacheu (Jorj)”.

La 22 martie, urmează o Academie muzicală, cu următorul program:

1) Cuvânt de deschidere: domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi;
2) Doppler: „Aires valaques”, interpretate de Aurelian Isar (flaut) şi Otilia Payersfeld (pian);
3) Haydn: „Trio” , interpretat de Dr. L. Wachtel (vioară). A. Migdal (violoncel) şi O. Payersfeld (pian);
4) G. Verdi: „Parafrază din Rigoletto”; şi Chopin: „Vals” , interpretate de Elena Simon (pian);
5) corul mixt al Reuniunii: Al. Zirra, „Lasă lumea”; Sabin Drăgoi, „Firişor de iarbă neagră” şi „Cântecul luntraşilor de pe Volga”.

Reuniunea reia, în 18 aprilie 1934, farsa „Familie improvizată”, cu distribuţia de la premieră (23 noiembrie 1933), cu deosebirea numai că rolurile Zicăi şi al doctorului Stălcescu au fost interpretate de doamna Vica Sucevanu şi de domnul Enea Filip.
Invitată de către domnul prof. univ. Leca Morariu, directorul Teatrului Naţional din Cernăuţi, să joace pe scena acestei înalte instituţii de artă şi cultură românească, Reuniunea se înfăţişează, în seara zilei de 20 aprilie 1934, cernăuţenilor, cu farsa „Familia improvizată”. Succesul a fost desăvârşit.

Ansamblul Teatrului Naţional, în frunte cu directorul lui, le-au făcut Ciprianiştilor o caldă primire, încheindu-se, după spectacol, cu o agapă opulentă, la „Pajura Neagră”.
Domnul Constantin Loghin, corespondentul ziarului „Universul”, din 27 aprilie 1934, găseşte următoarele aprecieri:

„Există, la Suceava, Reuniunea muzicală dramatică „Ciprian Porumbescu”, cea mai veche societate culturală din acel oraş, care, de un sfert de veac, dezvoltă o intensă şi binecuvântată activitate culturală.
Societatea dispune de un exce¬lent cor, pe care l-am auzit cântând, cu prilejul serbărilor de astă toamnă (la dezvelirea bustului lui Ciprian Porumbescu). Ea mai are şi-o secţie de teatru, al cărei iniţiator şi suflet este profesorul Ştefan Pavelescu.
Societatea „Ciprian Porumbescu” nu şi-a limitat activitatea numai asupra Sucevei, ci, încă de multă vreme, şi-a extins-o şi asupra oraşelor din apropiere. În aceste turnee, secţia de teatru a Reuniunii a poposit, vineri seara (20 aprilie curent) şi în oraşul nostru, reprezentând farsa „Familie improvizată”.”.

A treia zi, duminică, 22 aprilie, Societatea „Ciprian Porumbescu” reprezintă aceeaşi farsă în Iţcani, dând concurs „Comitetului pentru ridicarea unei biserici ortodoxe româneşti” din acea localitate.

De 10 mai, Societatea „Ciprian Porumbescu” aranjează un Festival Naţional, dimpreună cu celelalte două societăţi (Ateneul Român şi Liga Culturală).

În ziua de 8 iunie, comitetul Societăţii ne surprinde cu o şezătoare muzicală, comemorându-se data morţii lui Ciprian Porumbescu şi serbându-se patru ani de la urcarea pe tron a M.S. Regelui Carol II.
Programul:

1) Doppler: „Scenă pastorală”, cu Aurelian Isar (flaut) şi Otilia Peyersfeld (pian);
2) Rubinstein: „Scenă de bal”; şi Ciprian Porumbescu: „Suvenir de Nervi” şi valsul „Camelii”, toate interpretate la pian de domnişoara Elena Simon, care se afirmă ca o remarcabilă artistă în ale pianului;
3) Corul mixt al Societăţii, dirijat de Aurelian Isar, se produce cu: Popovici: „La oglindă”; D. Chirescu: „Cântec de leagăn”; Sabin Drăgoi: „Doina” (,,De la Nistru pân’la Tisa”); Ciprian Porumbescu: „Cântecul Margaretei” şi „Românul”.

De Sânziene (24 iunie), Reuniunea ne vine cu o inovaţie: aranjarea unui concert religios în mănăstirea Sfântului Ioan, în prezenţa I.P.S.S. Mitropolitului Nectarie, renunţându-se, astfel, la tradiţionala reprezentaţie din „Dom Polski”.

În 20 octombrie, reuniunea reprezintă, „Dracul”, glumă dramatică, în 2 acte şi un tablou, de Mihail Sorbul.

Distribuţia: Costache Guranda (Ştefan Pavelescu), Mârza (Gheorghe Ruptaş), Miluţă Bursuc (Octavian Dârja), Victor Guranda (Florin Doroftei) şi Nuţa (Lidia Marcean).
Venitul net (2.000 lei) a fost destinat Ateneului Român, pentru bustul lui Simion Florea Marian, care urmează să se dezvelească în 1935.

De 24 Ianuarie 1935, Reuniunea dă concurs ,,Ligii Culturale” din loc, cu drama istorică „Se face ziuă”, de Zaharia Bârsan, jucată de doamna Victoria Gh. Sucevanu (Ilina), domnişoarele Else Neher (Achimia), Lydia Marceanu (Marina), Ştefan Pavelescu (Popa Costan), Dimitrie Filip (Crişan), Alexandru Prelipceanu (Baronul), Şoldeş (Zaharia) etc.
„Se face ziuă” e o piesă grea, cu acţiune mai mult statică. E departe, bunăoară , de „Zorile” lui Iosif, care, la rândul ei (24 Ianuarie 1933), a obţinut un succes mult mai mare. Cu toate eforturile depuse de directorul de scenă, piesa a produs o slabă impresie. Piesa aceasta poate avea succes, jucată de actori mari şi cu o montare aleasă.

Comitetul decide să pună în studiu „Liturghia” lui Ion Baciu şi opereta „La şezătoare”, de Tiberiu Brediceanu. „Liturghia” s-a executat de Paşti (aprilie 1935), la Mănăstirea Sf. Ioan, iar „La şezătoare” a fost fixată să fie reprezentată de Sânziene (24 iunie 1935).
Şi astfel, comitetele Reuniunii, prezidate de prof. Ilarion Berezniţchi (1930-1935), au încrestat pe răbojul faptelor patruzeci şi una de manifestări artistice (23 de spectacole de comedie şi dramă, 5 reprezentaţii de operetă şi 13 realizări muzicale, concerte şi „academii”.

X. Sediul Reuniunii.

„Soacra domnului deputat”.

Romancierul Ionel Teodoreanu, la Suceava.

Audiţii muzicale pentru elevi.

Tipărirea ineditei „Cisla”.

 

Comitetul Reuniunii PORUMBESCU 1935

 

Anul administrativ 1935/36

 

Cu adunarea generală ordinară din 22 mai 1935, începe o nouă fază a Reuniunii, deoarece visul nutrit de preşedinţii anteriori (regretatul Severian Procopovici şi domnii prof. Ilarion Berezniţchi şi Ştefan Pavelescu) de a avea un sediu al societăţii , se realizează, datorită munificentei solicitudini a domnului Gheorghe Doroftei, membru fondator şi activ, care, în calitatea dumisale de primar al Sucevei, pune la dispoziţia Reuniunii, pe timp de 15 ani şi cu contract în regulă, camerele 21 şi 23 din somptuosul edificiu al Primăriei.

 

Doroftei Gheorghe
Deci, noul comitet, ales pe anul administrativ 1935/36 (Ştefan Pavelescu – preşedinte; Leontie Moţoc – vicepreşedinte; Dr. Cristea Saco – secretar; Petre Petrescu – casier; Pavel P. Pintea – bibliotecar; Octavian Dârja – econom; Elena D. Cojocariu, Gheorghe Doroftei şi Grigore Sotniţchi – membri fără funcţie; comisia de control: Dr. Dimitrie Cudla, preşedinte – Teodor Coclici şi Ion Berhang, membri; juriul muzical – Dr. Victor Morariu, Dr. Leon Wachtel şi Ion Berhang) începe, mai întâi, o intensivă activitate de organizare internă: amenajarea celor două camere, adunarea (de pe la membrii din comitet şi plen) a averii Societăţii şi inventarierea ei.
Într-adevăr, în cursul lunilor de vacanţă ale anului 1935, membrii comitetului s-au străduit, zi de zi, să pună ordine deplină în resorturi. Subliniem, cu dragă inimă, hiperzelul domnilor Dr. Cristea Saco şi Octavian Dârja, care, tot timpul liber îl petreceau în cabinetul So¬cietăţii, muncind de zor.
Cele două camere ale Reuniunii trebuiau, însă, îngrijite şi mobilate. Pentru acest lucru, aveam nevoie de bani şi, atunci, domnul Ştefan Pavelescu a venit cu propunerea ca, în conformitate cu art. 11 din statut, să sporim numărul membrilor fundatori, care, plătesc, o dată pentru totdeauna, cel puţin una mie lei.
Apelul lansat a găsit ecou în sufletul oamenilor de bine. Primii trei care au răspuns, plini de entuziasm, chemării noastre au fost domnii Victor Morariu, Dimitrie Cojocariu şi Gheotghe Doroftei.
Ceilalţi au urmat, la scurte intervale, încât, la sfârşitul anului administrativ 1935/36, aveam peste 65 de noi membri fundatori.
Cu aceste taxe şi cu veniturile reali¬zate de pe urma manifestărilor noastre artistice şi culturale, am cumpărat mobilier pentru cele două camere (60 de scaune a 150 lei, 3 mese, două dulapuri, candelabre, cadre pentru tablouri, cuiere, covoare, perdele, feţe de masă etc.), am cumpărat registre pentru toţi deţină¬torii de resorturi, am îmbogăţit inventarul scenic, am augmentat bibliotecile muzicală şi literară, iar domnul Dr. Cristea Saco a pus ordine definitivă în arhivă, muncă destul de migăloasă şi îndelungată, pentru care Reuniunea îi exprimă vie recunoştinţă. Şi, astfel, Societatea „Ciprian Porumbescu”, după 32 ani de existenţă şi prodigioasă activitate naţional-culturală pe aceste meleaguri, îşi are, în sfârşit, sediul ei, unde membrii vin cu dragă inimă, ca să răsfoiască albumele, să citească colecţiile de reviste, să împrumute cărţi, să treacă în revistă realizările din trecut, foiletând arhiva sau citind „Ecouri în presă despre activitatea artistică-culturală a Societăţii”.
Noul comitet a moştenit, de la cel vechi, opereta „La şezătoare”, de Tiberiu Brediceanu, care urma să se reprezinte de Sânziene. Având, însă, în vedere timpul prea scurt, spesele prea mari cu montarea şi lipsa unui tenor, comitetul, în şedinţa din 19 mai 1935, hotărăşte ca, în locul operetei, să se aranjeze o Academie muzicală.
Astfel, încep pregătirile pentru a X-a Academie muzicală, fixată pe ziua de 24 iunie (Sânziene), cu care prilej i se oferă publicului următorul variat şi select program:

1) „De-ale cântecului popular”, conferinţă ţinută de zelosul nostru membru fondator şi activ, domnul profesor universitar Leca Morariu;
2) Mozart: „Trio”, cântat de Otilia Peyersfeld (pian), Leon Wachtel (vioară) şi A. Migdal (violoncel);
3) Grigoraş Dinicu: „Între brazi”, interpretată de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Payersfeld (pian);
4) Debussy: „Prélude”, interpretat de Claudia Marcianu (pian);
5) Lecturi din volumul de poezii „Suceava voivodală”, de Adelina I. Cârdei, făcute de Ştefan Pavelescu;
6) Gounod: „Fantaisie” din „Fausst”, interpretată de Aurelian Isar (flaut) şi Otilia Payersfeld (pian);
7) Corul Reuniunii, dirijat de Aurelian Isar, se produce cu: Timotei Popovici: „La oglindă”; I. Chirescu: „Cântec de leagăn”; Sabin Drăgoi: „Lasă lumea”; şi Tiberiu Brediceanu: corul iniţial din opereta „La şezătoare”.

Cu această audiţie muzicală, ne-am inaugurat noul an de activitate, intrând, apoi, în vacanţa cea mare.

Paralel cu organizarea internă, comitetul şi-a stabilii (în şedinţa din 26 iunie) programul de activitate artistică şi culturală pe anul administrativ 1935/36.

Astfel, la 23 septembrie, secţia de teatru reprezintă „Soacra domnului deputat”, comedie în 3 acte, de Bisson, localizare de C. Mărculescu, având ca interpreţi pe: Eleonora Franke (Coana Tarsiţa), Aurora Neagu (Elena), Else Neher (Mariţa) şi Didina Hotinceanu (Florica), Ştefan Pavelescu (George), Gheorghe Ruptaş (Belcescu), Dumitru Filip (Dumbrăveanu) şi Octavian Dârja (Protopopescu). Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu. Regizoratul: Dr. Cristea Saco şi Mizzi Franke.

Reuniunea întreprinde un turneu, cu această piesă, la Rădăuţi (28 octombrie), Câmpulungul Moldovenesc (30 octombrie) şi Botoşani (30 noiembrie), obţinând pretutindeni remarcabile succese morale şi materiale.

Înregistrăm, mai ales, calda primire ce ni s-a făcut în Botoşani, unde afluenţa publicului era atât de mare, încât membrul nostru fundator, Dr. Sergiu Drăgoiu, era îngrijorat să nu se dărâme balcoanele şi galeriile teatrului „M. Eminescu”.
A fost nevoii să mai evacueze o parte din elevi, plasându-i în alte părţi ale teatrului.

La 19 ianuarie 1936, domnul preşedinte Ştefan Pavelescu ţine o conferinţă („Crăciunul de la Silvestri”, de Ionel Teodoreanu), în cadrul Societăţii culturale „Miron Costin” din Roman, realizând un venii net de 800 lei, pentru fondul ineditelor lui Ciprian Porumbescu.

Secţia Ligii Culturale din localitate organizând un Festival Naţional, de 24 Ianuarie, Reuniunea e la datorie, ca întotdeauna, cooperând cu „Cuiul lui Pepelea”, comedie într-un act, de Tudor Pamfilie şi Victor Ion Popa, având ca interpreţi pe: Elise Neher (Voichiţa), Didina Hotinceanu (Ruxanda), Ştefan Pavelescu (Sandu Stroilă), Gheorghe Ruptaş (Dahina), T. Lupăşteanu (Dascălul) şi Octavian Dârja (Pepelea).
Corul Societăţii „Ciprian Porumbescu”, condus de Aurelian Isar, se manifestă cu: „Imnul Regal”; Porumbescu: „Tatăl nostru”, aranjat pentru cor mixt de domnul Eugen Isar; N. Oancea: „Calul lui Gheorghiţă; I. D. Chirescu: „Cântecul cucului”; Şt. Popescu: „Fata mamei”; şi Ciprian Porumbescu: „Cântecul Margaretei” şi „Pe-al nostru steag”.

La 13 februarie, Reuniunea aranjează a XI-a Academie muzicală, unde s-au cântat:

1) Chopin: „Nocturnă”; şi Guanz: „Arioso” şi „Presto”, interpretate de Aurelian Isar (flaut) şi Claudia Marcean (pian);
2) Beethoven: „Trio în mi bemol-major, interpretat de Otilia Peyersfeld (pian), Dr. Leon Wachtel (vioară) şi A. Migdal (violoncel);
3) Al. Vlahuţă: „Dormi în pace”, poezie recitată de Octavian Dârja;
4) Chopin: „Dans spaniol”, interpretat de Claudia Marceanu (pian);
Giuseppe Tartini: „Sonată”, interpretată de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Peyersfeld (pian);
5) Corul Reuniunii ne încântă cu: C. M. Weber: corul introductiv din „Freischütz”; Ciprian Porumbescu: „Tatăl nostru”; şi Fr. Silcher: „Lorelei”.

Academiilor muzicale li se dă o deosebită atenţie din partea publicului meloman. E şi varietatea de program care atrage, dar mai e ceva: intimitatea, atmosfera caldă şi liniştitoare din sala primăriei (un adevărat „Teatru mic” al Sucevei), unde publicul iubitor de frumos are prilejul să trăiască momente de adevărată înălţare sufletească.

La 1 martie, marele romancier Ionel Teodoreanu, urmând invitării comitetului nostru, a descins în Suceava, vorbind, în cadrul reuniunii, despre interesantul subiect „Cum am scris Medelenii”. Această manifestare poate fi considerată ca un adevărat triumf pentru suceveni, care au avut prilejul să asculte pe un orator de marcă, intrând, totodată, şi în atelierul intim al creaţiei literare a unui scriitor reputat.

 

Teodoreanu Ionel

 

Romancierul Ionel Teodoreanu s-a bucurat de una din cele mai calde primiri. Iată ce citim în „Junimea literară” , sub titlul „Maestrul Ionel Teodoreanu, la Suceava”:

„Un eveniment cultural de primul rang şi o sărbătoare pentru bătrâna şi culturala Suceava, Marele romancier Ionel Teodoreanu a fost, două zile, oaspele ei, ţinând conferinţă a doua zi, duminică, în 1 martie.
În gara Burdujeni, a fost întâmpinat şi salutat de domnul Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii „Ciprian Porumbescu”, de domnii preşedinte de tribunal Leontie Moţoc, farmacist Nicolae Caba, în numele Ateneului Român, avocat Ion Jauca, în numele avocaţilor, medic primar şi director al spitalului Traian Bona, şeful poliţiei Alexandru Preutesei şi alţii.
În Suceava, domnul Ionel Tcodoreanu a vizitat atelierul pictorului şi sculptorului Ion Cârdei, unde a avut prilejul să admire, anticipat, Suceava în pictură şi a primit, drept omagiu, „Suceava voievodală” a poetei Adelina I. Cârdei.

 

Cardei Ion
Condus la Primărie , în noul local al Societăţii „Ciprian Porumbescu”, corul Reuniunii, dirijat de domnul Isar, l-a întâmpinat cu „Lorelei”, de Fr. Silcher, ca o ini¬moasă aluzie la recentul roman al autorului.
A vizitat, apoi, Librăria Weiner, în vitrina căreia chipul scriitorului, desenat de pictorul Cârdei, era înconjurat de operele dumisale. Aici, a dat o serie de autografe.
Seara, la ora 9, pe când lua cina, în casa ospitalieră a domnului Pavelescu, acelaşi cor i-a făcut o serenadă, executând „Serenada” şi „Cântecul Margaretei”, ambele de Ciprian Porumbescu.
Maestrul a mulţumit, adânc mişcat.
A doua zi, a vizitat oraşul, cu monumentele lui, iar seara, în sala „Dom Polski”, în faţa unui numeros public, şi-a dezvoltat conferinţa sa, „Cum am scris Medelenii”, unică în felul ei, întrucât conţinea destăinuiri ale unui creator de artă asupra operei de creaţiune.
Cu o vervă exuberantă, cu o prodigioasă bogăţie de idei şi de imagini, de umor şi de consideraţii teoretice, conferenţiarul, vorbind liber de tot, a ţinut încordat auditorul, timp de trei ceasuri, cu o mică pauză.
După conferinţă, elevii şcolilor şi aproape întreaga asistentă, în aclamări frenetice l-au însoţit pe ilustrul maestru până la Restaurantul Miclea, unde a urmat o masă comună, într-o atmosferă de cald en¬tuziasm, de bucurie sinceră şi în cântecele corului Societăţi „Ciprian Porumbescu”.
Aici, au vorbit: prefectul judeţului, domnul Dimitrie Cojocariu, primarul oraşului, domnul Gheorghe Doroftei, preotul Teodor Coclici, în numele Societăţii Culturale, magistratul Leontie Moţoc, în calitate de coleg al avocatului Teodoreanu, şi, în sfârşit, iniţiatorul şi organizatorul acestei neuitate serbări a Sucevei, domnul Ştefan Pavelescu.

 

Motoc Leontie
Tuturor le-a răspuns, adânc emoţionat, domnul Teodoreanu, lăsând în suflete nădejdea unei apropiate revederi” .
*
Dar societatea noastră, care, până acuma, s-a manifestat numai în oraşe, a inaugurat colindarea prin comunele rurale, cu un program alcătuit anume pentru sate.
Astfel, în ziua de Buna-Vestire (25 mar¬tie), am mânecat spre Bosanci, organizând, în Casa Naţională” din această fruntaşă comună, o şezătoare poporală.
După cuvântul de deschidere al domnului Dr. Cristea Saco, S.S. Părintele Ioan Flaişer, membrul nostru activ şi predicator între predicatori, a ţinut o conferinţă reli¬gioasă despre „Sfânta Cruce”; domnul Octavian Dârja a recitat câteva fabule de Vasile Militaru („Cozonacul, mămăliga şi plugarul” şi „Pupăza şi cioara”), iar secţia de teatru a jucat „Cuiul lui Pepelea”, cu distri¬buţia de la premieră (24 ianuarie), cu deosebirea numai că rolul Ruxandei l-a interpretat domnişoara Eugenia Popovici, care dispune de reale resurse scenice.

În seara zilei de 3 aprilie, Societatea a organizat o Academie muzicală extraordinară (a XIII-a), în cinstea membrului ei activ şi fondator, domnul Octavian Ferlievici, drept omagiu de recunoştinţă pentru aportul dumisale muzical în cadrul Reuniunii şi cultivarea muzicii clasice.

 

Trioul Reuniunii
Cei ce compun trio-ul şi cvartetul Societăţii „Ciprian Porumbescu” (Otilia Peyersfeld, Dr. Leon Wachtel, Dr. Octavian Ferlievici şi A. Migdal), în casa dumisale au exercitat toate piesele clasice, care au constituit, apoi, punc¬tele esenţiale din programele concertelor şi academiilor noastre muzicale.
Programul acestei Academii muzicale se compune din:

1) Cuvânt festiv: Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii;
2) Beethoven: „Sonata VIII”, interpretată de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Peyersfeld (pian);
3) W. A. Mozart: „Ave verum”; Sabin Drăgoi: „Acestea zice Domnul”; şi L. Denza: „Torna”, tustrele cântate de doamna Octavia Lupu-Morrariu (alto), Otilia Peyersfeld (pian) şi Leca Morariu (violoncel);
4) Fr. Schubert: „Variaţiuni” şi „Scherzo” din „Forellenquintet”, opus 114, interpretate de Suzana Ferlievici (violă), Otilia Peyersfeld (pian), Dr. Octavian Ferlievici (violoncel), Dr. Leon Wachtel (vioară) şi A. Migdal (violoncel);
5) G. Donizetti: „Una furtiva lagrima”; Hugo Wolf: „Verborgenheit”; şi T. Brediceanu: „Dragu-mi-i, mândro, de tine”, interpretate de Liviu Halip, profesor la Conservatorul din Cernăuţi (canto) şi Otilia Peyersfeld (pian);
7) Ciprian Porumbescu: „Noapte de primăvară”, cvintet format din Leopoldina Colonel Jarzebecki (soprană), Liviu Halip (tenor), Eugen Cosmovici (bariton), Otilia Peyersfeld (pian) şi Victor Morariu (vioară).
8) Corul Reuniunii, condus de Aurelian Isar, execută: I. Baciu: „Pre Tine Te lăudăm”; Sabin Drăgoi: „Doina”; Ion Vidu: „Vara grânele se coc”; şi Ciprian Porumbescu: „Cântec de primăvară”.
*
La 4 aprilie, domnul prof. univ. Leca Morariu, membrul nostru fundator şi activ, ne conferenţiază despre „Poetul bucovinean T. Robeanu”, subliniind valoarea literară a acestui talentat scriitor al Bu¬covinei antebelice.

La 2 mai, Societatea „Ciprian Porumbescu”, în colaborare cu „Doamnele Române”, a aranjat o serată cu dans, în Casa Naţională. Jumătate din venitul net (1.500 lei) a fost destinat pentru fondul ineditelor lui Ciprian Porumbescu.

Corul şi secţia de teatru ale Reuniunii au, din nou, prilejul să facă o faptă caritabilă: în seara zilei de 21 aprilie, reuniunea noastră a dat concurs la spectacolul aranjat de cantina „Pâinea Săracilor”, condusă de venerabila doamnă Olga Pruncul, jucând comedia „Cuiul lui Pepelea”, iar corul cântând: Ciprian Porumbescu: „Serenada”, „Cântecul Margaretei” şi „Cântec de primăvară”; Ion Vidu: „Peste deal” (solo te¬nor – Octav Rodinciuc); Fr. Silcher: „Lorelei”; Ion Baciu: „Pre Tine Te lăudăm”; Octavian Dârja recită „Vântul”, de George Coşbuc. Încât se poate spune că Reuniunea e veşnic la datorie, ori de câte ori i se cere concursul.
Va să zică, Societatea „Ciprian Porumbescu” nu înţelege să aranjeze spectacole şi concerte numai pentru scopurile proprii, ci şi pentru alte societăţi culturale şi de binefacere.

De 10 Mai, am dat concurs Ateneului Român, cu sceneta lui Vasile Alecsandri „La Turnul Măgurele”, interpretată de domnişoara Eugenia Popovici (Adela), Octavian Dârja (Horcea) şi Dimitrie Filip (Doctorul), director de scenă fiind Dr. Christea Saco.

În cursul lunii lui mai, am introdus o altă inovaţie: audiţii muzicile cu elevii, care iau lecţii pe la diferiţi profesori de muzică din localitate.
Scopul: stimularea gustului pentru muzică.
Ecoul acestor manifestări a fost foarte puternic. Părinţii şi profesorii ne-au exprimat toată gratitudinea lor pentru aceste aranjări, deoarece au remarcat că odraslele lor manifestă, astfel, un interes mult mai viu pentru muzică.
S-au aranjat, în total, trei audiţii de felul acesta ( în 1, 17 şi 23 mai). Şi, astfel, am putut vedea elevi şi eleve, de la vârsta de 6-18 ani, în¬soţiţi de profesorii lor, apărând timizi în faţa publicului şi executând (canto, vioară sau pian) bucăţile pregătite. Şi vedeai, pe deoparte, profesorii emoţionaţi, parcă ei s-ar produce în faţa auditorului, iar pe de altă parte, părinţii cu ochii înrouraţi de lacrimi, de bucuria copiilor.

Ultima manifestare din acest an administrativ a avut loc la 19 mai, când domnul Ionel Teodoreanu, de astă dată, însoţit de soţie, doamna Lily, prieten sincer al Sucevei patriarhale şi culturale, precum şi al societăţii noastre, ne-a conferenţiat, a doua oară, despre „Literatură şi viaţă”, având darul de a atrage un public şi mai numeros din oraş şi judeţ, încât mulţi au fost nevoiţi să se întoarcă de la uşă, sala „Dom Polski” nemaiputându-i cuprinde…
Cu acest prilej, ma¬rele romancier ieşean a promis că va mai veni între noi, fiindcă a găsit în Suceava un teren favorabil, un public înţelegător şi oameni ospitalieri.
După conferinţă, domnul Ionel Teodoreanu a mai rămas, încă două zile, în Suceava, vizitând, în tovărăşia soţilor Ştefan Pavelescu, a doamnei şi domnului căpitan I. Ciuboiariu şi a domnului maior Gheorghiu, colegul de şcoală al romancierului, monumentele istorice din loca¬litate, precum şi cele din împrejurimi: Suceviţa, Putna, Rădăuţi, Mitocul-Dragomirnei, Mănăstirea Humorului şi Voroneţul.
Impresii culese de pe urma acestor neuitate colinde pe la sfintele lăcaşuri voievodale se găsesc şi în romanul dumisale „Arca lui Noe”.

Comitetul s-a preocupat mereu şi de o cât mai mare răspândire a operei lui Ciprian Porumbescu, împrumutând şi copiind note pentru alte societăţi de cântare. Dar cum în zilele noastre Radio este cel mai bun mijloc de propagandă a compoziţiilor patronului nostru, ne-am adresat (pe la începutul lui iunie) domnului Liviu Rebreanu, preşedintele Societăţii de Radiodifuziune, cu rugămintea ca să ia în repertoriul permanent „Rapsodia Română” pentru orchestră.
Iată ce ne răs¬punde marele nostru romancier, cu data de 17 iunie 1936:

Domnule Preşedinte şi scumpe prietene,

Îţi mulţumesc cu drag pentru oferta ce-o face Societatea „Ciprian Porumbescu”. Ne faceţi un serviciu şi nouă, Societăţii de Radio, dar mai ales muzicii româneşti, pe care noi ne silim s-o răspândim şi s-o stimulăm în tot ce produce mai valoros şi mai specific naţional creator.
Eu, mărturisesc, nu cunosc „Rapsodia Română” a lui Porumbescu, dar, din câte cunosc despre acest mândru compozitor, sunt sigur că trebuie să fie o operă interesantă. Primim, prin urmare, cu plăcere sugestia Domniei Tale şi fii sigur că „Rapsodia Română” va figura cu cinste în repertoriul nostru.
Te rog, deci, să-mi trimiţi, mai întâi, partitura de pian, ca să facem o audiţie intimă. Între timp, vei binevoi a pune să se copieze ştimele ce le aveţi, fireşte, cu toata conştiinciozitatea…
Astfel sper că, în curând, rapsodia lui Porumbescu îşi va cuceri locul cuvenit în sufletul tuturor iubitorilor de muzică românească.
Profit de acest prilej, scumpe Domnule Pavelescu, să-ţi strâng mâna cu toată afecţiunea.
                                                                                                 Liviu Rebreanu”.

„Rapsodia Română”, neavând partitură, maestrul Th. Rogalski , unul din apreciaţii dirijori ai orchestrei radio, şi-a luat asupra sa ane¬voioasa sarcină de a o alcătui, după ştime, şi avem convingerea că-n curând va fi difuzată în toate largurile pământului românesc.
Afară de această multilaterală activitate, comitetul a consolidat raporturile sale cu toate societăţile culturale din Suceava; a sporit numărul coriştilor, de la 28, la 70; a tipărit inedita lui Ciprian Porumbescu, „Cisla”, scenă muzicală-comică, revizuită de August Karnet, la Edi¬tura „Scrisul Românesc”, din Craiova, în 500 exemplare, care se vând cu câte 25 lei.

Spesele cu tipărirea acestei inedite se urcă la suma de peste 8.000 lei.
Cu tipărirea „Cislei”, Reuniunea a reluat din firul întrerupt înainte de războiu (1913), când s-au publicat 11 fascicule (=35 de piese) din compoziţiile inedite ale lui Ciprian Porumbescu.
Comitetul a mai editat 1.000 ilustrate (Ion Cârdei: „Ciprian Porumbescu, compunând „Crai Nou” ”), care s-au desfăcut cu 2 lei bucata, sporindu-se, în felul acesta, fondul ineditelor. Comitetul a mai tipărit, apoi, şi 500 exemplare din statutul Reuniunii, modificat, în 1933, de comitetul prezidat de domnul prof. Ilarion Berezniţchi.
S-a sporit numărul membrilor activi solvenţi, de la 40, la 150 ; comitelui a luat, apoi, o importantă hotărâre: în fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 6 iunie (data morţii lui Ciprian Porumbescu), să se facă parastas pentru pomenirea lui Ciprian Porumbescu şi a familiei lui, precum şi a tuturor membrilor Ciprianişti decedaţi. E un prinos de recunoştinţă, pe care-l datorăm celor adormiţi întru Domnul şi care, cât au trăit, n-au precupeţit jertfa lor pe altarul Reuniunii.

 

 

XI. Reluarea „Pescuitorului de umbre”.

Turneul cu „Familie improvizată”,

la Botoşani şi Cernăuţi.

Hotărârea de a clădi o casă a Reuniunii.

 

Comitetul Reuniunii PORUMBESCU 1937

Anul administrativ 1936/37

 

La 30 iunie 1936, s-a ţinut adunarea generală ordinară, care şi-a ales următorul comitet: preşedinte – Ştefan Pavelescu; vicepreşedinte – Dr. Christea Saco; secretar – Octavian Dârja; casier – Dimitrie Moldovan; bibliotecar – Vasile Velehorschi; econom – Dimitrie Filip; membri fără funcţie – Elena Cojocariu, Gheorghe Dorofiei şi Grigore Sotniţchi. Comisiliul de control: preşedinte – Leontie Moţoc, membri – Ştefan Moldovan şi Petre Petrescu. Juriul muzical: Victor Morariu, Dr. Leon Wachtel şi Aurelian Isar.

A treia zi după adunarea generală (2 iulie) au avut loc marile serbări de la Bucşoaia, în prezenţa Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea şi a Marelui Voievod Mihai, cu prilejul Congresului Arcăşesc din Bucovina.

 

Corul Reuniunii la Bucsoaia

 

Corul mixt al Reuniunii, dirijat de Aurelian Isar, îmbrăcat în costume naţionale, a executat, în faţa Suveranului şi a Augustului Său Fiu, „Răsunetul Ardealului” (solo tenor: Octav Rodinciuc), recoltând un bine meritat succes.

La 20 septembrie 1936, societatea noastră dă concurs ,Comitetului pentru clădirea bisericii ortodoxe române din Iţcani, cu comedia „Cuiul lui Pepelea”, de Tudor Pamfilie şi Victor Ion Popa.

La 23 octombrie, secţia de teatru reia „Pescuitorul de umbre”, puternica dramă în 4 acte, de Jean Sarment, în care Nicu Mihuţă are una din cele mai mari creaţii; spectacolul se dă în beneficiul lui Nicu Mihuţă, artist dramatic la fostul Teatru Naţional din Cernăuţi şi membru de valoare al societăţii noastre.
Distribuţia: Eleonora Franke (Mama), domnişoarele Didina Hotinceanu (Nelly), Else Neher (Maria), domnii Nicu Mihuţă (Jean), Dimitrie Filip (René), Teodor Lupăşteanu ( Monseniorul Lescule). Direcţia de scenă: Nicu Mihuţă.
La 16 noiembrie, Societatea joacă aceeaşi piesă (cu aceeaşi distribuţie), la Iţcani.

Având în vedere succesul farsei „Familie improvizată”, obţinut în mai multe rânduri, atât în Suceava, cât şi în alte centre limitrofe, Reuniunea a reluat-o, în seara zilei de 20 noiembrie. Venitul net, de 2.000 lei, a fost donat Internatului ,,Protoiereu Vasile Cocârlă”.

La 9 decembrie, am aranjat a XIV-a Academie muzicală, având-următorul program:

1) Mozart: Două menuete, interpretate de Aurelian Isar (flaut) şi Claudia Marceanu (pian);
2) E. Grieg: „Sonata în do-minor”, p. I şi II, interpretate de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Peyersfeld (pian);
3) Al. Vlahuţă: „Din prag”, recitată de Dimitrie Filip;
4) Chopin: „Polonaise”, interpretată de Claudia Marceanu;
5) Händel: „Trio în fa-major”, interpretat de Otilia Peyersfeld (pian), Leon Wachtel (vioară) şi Aurelian Isar (flaut);
6) Ciprian Porumbescu: „Noapte de primăvară”, interpretat de cvintetul format din Josefine Colonel Jarzebecki (soprană), Otilia Peyersfeld (pian), Victor Morariu (vioară), Octav Rodinciuc (tenor), Emilian Cosmovici (bariton);
7) Corul mixt al Reuniunii, dirijat de Aurelian Isar, execută: Sabin Drăgoi: „Bănăţeană”; Mihail Jora: „Foaie verde bob secară”; Nicu Popovici: „La oglindă”.

La 13 ianuarie 1937, Reuniunea pleacă la Botoşani, cu „Familie improvizata”.
Primire frumoasă: în gară, ne-a întâmpinat Societatea muzicală „Armonia”, din acea localitate, cu cântece şi urale. Domnul Copălăuanu, dirijorul „Armoniei” botoşănene, a compus un „Bine aţi venit!”, special pentru crainicii culturali ai Sucevei.
Seara, Teatrul Comunal „Mihai Eminescu” era arhiplin. Succes moral şi material peste aşteptări, datorită renumelui de care se bucură societatea noastră, de când cu turneele „Crai nou” (1925), „Vânzătorul de păsări” (1931) şi „Soacra domnului deputat” (1935), dar datorită şi propagandei intensive a valorosului nostru membru fondator Dr. Sergiu Drăgoi.
Înainte de spectacol, doamna farmacist Semaca a pregătit un bufet bogat, aşteptând pe suceveni, să-i întâmpine cu toată dragostea şi ospitalitatea.
După reprezentaţie, Societatea muzicală „Armonia” a oferit, în onoarea Ciprianiştilor, un banchet.

După zece zile, Societatea „Ciprian Porumbescu” se avântă, din nou, pe scena Teatrului Naţional din Cernăuţi, cu aceeaşi „Familie improvizată”, pe care a mai reprezentat-o, aici, în 20 aprilie 1934.
Datorită propagandei făcută din vreme, sala Teatrului Naţional părea neîncăpătoare.
Înainte de spectacol, a vorbit domnul preşedinte Ştefan Pavelescu despre rostul acestor turnee, lămurind pe cernăuţeni că Reuniunea cutreieră oraşele nu ca să ofere artă propriu-zisă (aceasta o fac teatrele noastre mari), ci ca să se achite de-o sfântă datorie faţă de memoria lui Ciprian Porumbescu, tipărindu-i ineditele, care zac în dulapurile din Muzeul „Porumbescu” din Suceava.
Şi-ntr-adevăr, venitul net, de 8.700 lei, a fost alocat, în întregime, fondului pentru tipărirea compoziţiilor inedite ale lui Ciprian Porumbescu.
A doua zi, 24 ianuarie, Societatea aranjează un festival naţional, în sala primăriei, cu programul următor:

1) Cuvânt introductiv, ţinut de Ştefan Pavelescu;
2) cuvânt festiv, ţinut de domnul prof. Gavril Ionescu;
3) recitări Ştefan Pavelescu şi Dimitrie Filip, şi coruri mixte, executate de corul Reuniunii („Imnul Regal”; Porumbescu: „Tricolorul”, „Deviza”, Serenada „Dormi uşor!”; Ion Vidu: „Peste deal”, cu solo tenor: Octav Rodinciuc); şi Sabin Drăgoi: „Bănăţeană”).

La 4 aprilie, Reuniunea a reprezentat, în Storojineţ, piesa „Dracul”, de Mihail Sorbu, jucată de doamna Lydia Marceanu-Iavorschi (Nuţa) şi domnii Ştefan Pavelescu (Costache Guranda), Octavian Dârja (Bursuc), Dimitrie Filip (Victor) şi L. Mihuţă (Mârza).
Venitul de 2.500 lei a fost menit fondului pentru tipărirea ineditelor din Ciprian Porumbescu.
Atât domnul prefect A. Apati, cât şi domnul primar Petre Bruja au donat Reuniunii câte 2.000 lei, din partea instituţiilor ce le conduc, augmentând, astfel, fondul ineditelor cu 4.000 lei.
Cu acest modest mănunchi de nouă manifestări culturale (şapte reprezentaţii teatrale, o academie muzicală şi un festival) comitetul s-a prezentat în faţa adunării generale din iunie 1937, care i-a dat absolutorul cu vot de laudă.

Tot în cursul acestui an administrativ, cu prilejul recepţiei de la prefectură (26 octombrie 1936), când corul Societăţii „Ciprian Porumbescu”, în frunte cu comitetul, s-a dus să-l felicite pe membrul ei fondator, domnul prefect Dimitrie Cojocariu, printre cuvântările ce s-au ţinut, s-a adus, în câteva rânduri, vorba de Societatea „Ciprian Porumbescu”, care, pe zi ce merge, dă dovezi tot mai temeinice că-şi are un rost bine de¬terminat şi de prim ordin în viaţa artistică şi culturală a oraşului şi judeţului Suceava.
La un moment dat, se ridică domnul Ilie Doboş-Boca, membrul nostru fondator, care spune următoarele:
„Datori suntem cu toţii să sprijinim activitatea prodigioasă a Reuniunii „Ciprian Porumbescu”, căci această scumpă societate nu e numai a mănunchiului respectabil de 350 membri onorari, fondatori şi activi, ci e a Sucevei întregi, a românismului în genere. Şi dorinţa mea fierbinte e ca Societatea „Ciprian Porumbescu” să ajungă, cât mai curând, să-şi aibă casa ei proprie, cu sală de concerte, birouri, cameră de şedinţă, sală de repetiţii etc.
În acest scop, fac începutul şi declar solemn că, de la 1 noiembrie a. c. (1936), şi până la săvârşirea mea din viaţă, voi da câte 100 leii lunar, pentru realizarea acestei idei”.
Imediat, domnul Dimitrie Cojocariu a de¬clarat că se înscrie, dimpreună cu doamna soţie, cu suma de 5.000 lei, sumă pe care, de ziua soţiei dumisale, Elena (21 mai 1937), a şi vărsat-o Reuniunii.
Comitetul a discutat această sugestie a domnului Ilie Doboş-Boca şi, într-o şedinţă, a hotărât să lanseze un apel în acest sens, stabilindu-se că pot deveni ctitori ai Casei Reuniunii cei ce plătesc suma de 500 lei.
Oamenii de bine au răspuns şi răspund cu drag acestui apel. Banii ce incurg se depun la oficiul P.T.T. Suceava, pe carnetul CEC nr. 434.
S-au ridicat şi unele obiecţiuni: adică, având în Suceava o Casă Naţională, care are şi menirea să adăpostească toate societăţile culturale din localitate şi să-şi aibă teatrul ei, n-ar mai fi nevoie şi de o casă a Reuniunii.
Am răspuns la aceste obiecţiuni: Desigur că, în acest caz, o Casă a Societăţii „Ciprian Porumbescu” nu-şi mai are nici un rost. Având, însă, în vedere că vechea Societate „Casa Naţională” s-a transformat în societate pe acţiuni, aparţinând unui cerc restrâns de acţionari, iar perspectivele de a continua cu clădirea începută de Dr. Eusebiu Popovici sunt atât de cenuşii, din cauza datoriilor de milioane pentru ceea ce s-a clădit până-n prezent, Societatea „Ciprian Porumbescu” continuă cu acţiunea de adunare de fonduri pentru o casă proprie .

 

Anuarul

Reuniunii muzicale-dramatice

„Ciprian Porumbescu”

pe anul administrativ 1937/38

 

Onorată adunare generală,

În vara aceasta, încheiem un ciclu de trei ani, petrecuţi în cuibul nostru: sediul Societăţii din edificiul Primăriei, pe care-l avem, datorită bunăvoinţei domnului Gheorghe Doroftei, fost primar al Sucevei.
În cursul acestor trei ani, s-a pus ordine desăvârşită în averea Reuniunii, pe care am adunat-o de prin diferite locuri, pe unde era împărţită, sporind-o considerabil. Astăzi, cine intră în localul Reuniunii, e impresionat plăcut de ordinea şi estetica ce domnesc în cele două încăperi: sala de şedinţe şi sala de repetiţii.
Membrii Societăţii (peste 400), de toate categoriile (onorari, fondatori şi activi), sunt mai ataşaţi de Reuniune şi vin cu mai multă plăcere la sediul ei, să împrumute cărţi, să răsfoiască colecţiile de reviste, să admire albumele care stau pe masă şi să vadă bogăţia picturilor (Ion Cârdei, Dimitrie Loghin, Silvia Bendas-Biesadovschi, Teodor Lupăşteanu etc.) şi a fotografiilor din cabinet, care împodobesc pereţii.
Şi comitetele ultimilor trei ani au căutat, prin toate mijloacele, să creeze, pentru membri, o cât mai mare atracţie şi să le dea o deosebită atenţie, prin acele calde felicitări, de sfintele sărbători ale Crăciunului şi ale Anului Nou, precum şi prin urările de sănătate, la diferite prilejuri (zile onomastice, natale, nunti, botezuri), apoi prin serenade etc. Ca să poţi realiza cât mai multe lucruri frumoase, e absolută nevoie de această osmoză sufletească între comitet şi plen.
Pe lângă această străduinţă de închegare sufletească, să vedem, acum, care sunt manifestările Reuniunii, pe teren artistic şi cultural, din anul administrativ expirat, căci, oricâtă ordine şi estetică ar domni în localul Ciprianist, oricâtă bogăţie ne-ar înveseli ochii în cele două camere, oricâtă armonie ar stăpâni sufletele reuniuniştilor, trebuie să realizăm măcar o cât de mică părticică din vastul program al acestei societăţi, care, numai astfel, îşi poate justifica restul existenţei sale.
Deci, deşi vacanta cea mare (Iulie şi August) e menită, de obicei, odihnei şi pregătirii programului de activitate pentru anul administrativ următor, societatea noastră, totuşi, şi-a inaugurat seria de manifestări, prin participarea la dezvelirea bustului lui Ciprian Porumbescu din Stupca, în 22 august 1937.
Bustul acesta (executat de stupcanul Gheorghe Bilan ), diplomat al Academiei de Belearte Bucureşti şi elevul maeştrilor O. Han, D. Paciurea şi Medrea) , a fost ridicat numai din ofrandele Asociaţiei Intelectualilor Stupcani, Reuniunea noastră contribuind şi ea cu suma de una mie lei.
Comitetul şi corul societăţii noastre au pornit, în dimineaţa zilei de 22 august, spre mormântul lui Ciprian Porumbescu din Stupea. La slujba ce s-a oficiat în sobor (A. Soroceanu, parohul satului, A. Brăteanu, S. Brăteanu, A. Sabin şi Butnariu), corul nostru, dirijat de Aurelian Isar, a dat răspunsurile.
După serviciul divin, s-a oficiat un parastas, la mormântul lui Ciprian Porumbescu, iar de aici, cortegiul impunător s-a îndreptat spre şcoală, unde s-a desfăşurat solemnitatea dezvelirii bustului. Cu acest prilej, corul Reuniunii a dat răspunsurile şi a cântat „Pe-al nostru steag”, „Tricolorul” şi „Imn festiv” („O, sfântă zi, o zi de sărbătoare” ).
În calitate de preşedinte, am vorbit despre Ciprian Porumbescu, înfăţişându-l ca cea mai comprehensivă sinteză a neamului nostru, precum şi despre rolul Reuniunii întru răspândirea muzicii ciprianiste.
După-amiază, la ora 5, în cadrul şezătorii, organizată de intelectualii stupcani, corul nostru s-a produs cu un buchet de 20 cântece (Ciprian Porumbescu: „Deviza”, „Tricolorul”, „Cântecul Margaretei”, „Cântec de primăvară”; N. Oancea: „Cântecul lui Gheorghiţă”; I. Chirescu: „Cântecul cucului”; I. Vidu: „Vara grânele se coc”; D. Cuclin: „Dor, dorule”; Gh. Cucu: „Haz de necaz”; T. Popovici: „La oglindă”; G. Muzicescu: „Marş Regal”; M. Jora: „Foaie verde bob secară”; D. Dimitriu şi Şt. Popescu: „Fata mamei”; N. Oancea: „Lângă leagăn”; I. Chirescu: „Cântec de leagăn”; Sabin Drăgoi: „Bănăţeana” şi „Cătălina”; I. Vidu: „Răsunetul Ardealului” (solo tenor Octav Rodinciuc); Sabin Drăgoi: „Lasă lumea”; T. Brediceanu: „La şezătoare”).

A doua manifestare a Reuniunii noastre a avut loc în 25 sep¬tembrie, când am sărbătorit, printr-un festival artistic-literar, împlinirea unui sfert de veac de la moartea lui I. L. Caragiale.
Programul acestui festival a fost:

1) „Durabilitatea şi actualitatea comediilor lui Caragiale”, conferinţă ţinută de Ştefan Pavelescu;
2) Corul Societăţii „Ciprian Porumbescu”, dirijat de Aurelian Isar, a executat şase piese: Porumbescu: „Deviza”; Sabin Drăgoi: „Doina”; G. Cucu: „Haz de necaz”; D. Cuclin: „Dor, dorule”; Vidu: „Răsunetul Ardealului” (solo tenor: Octav Rodinciuc) şi G. Muzicescu: „Marş Regal”;
3) Lecturi din Caragiale: Ştefan Pavelescu – schiţa „25 de minute”, şi Octavian Dârja – „Moartea protestantului”, baladă medievală.

În partea a doua a programului, s-a jucat „O soacră”, farsă într-un act, de I. L. Caragiale, interpretată de domnişoarele: Else Neher (Liza), Filomela Costaş (Fifina) şi Emilia Nemeş (Iulia), apoi domnii Ştefan Pavelescu (Peruzeanu), Dimitrie Filip (Furtunescu) şi Gheorghe Ruptaş (Victor). Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu; regizoratul: domnişoara Miţi Franke şi Christea Saco; sufleor: Octavian Dârja.
Piesa s-a jucat în decoruri noi, care ne-au costat 2.500 lei.

La 10 octombrie, societatea noastră a descins în Adâncata Sucevei, pentru a da concurs Căminului cultural „Profesorul Ştefan Pavelescu”. Din cauza ploii ce nu mai ostoia, nu ne-am putut desfăşura întreg programul, în curtea şcolii, aşa cum se pregătise. Reducând o parte din program, am făcut şezătoarea într-o clasă a şcolii.
Aici, au recitat poezii Filomela Costaş („Duşmancele”, de George Coşbuc) şi Octavian Dârja („Mămăliga, cozonacul şi plugarul”, de Vasile Militaru); corul, condus, de astă dată, de sub-dirijorul Reuniunii, domnul Leonte Burac, a cântat acelaşi mănunchi de piese, care au fost executate la Stupca (în 22 august 1938), iar Ştefan Pavelescu le-a vorbit sătenilor despre: „Legăturile ce trebuie să existe între săteni şi intelectuali”.
Adâncăţenii, sătui (ca toată lumea, de altfel) de frământările politice din ultima vreme şi de sforăitoarele vorbe ale diferiţilor vânători de voturi, s-au ales cu adevărată şi binefăcătoare baie sufletească, de pe urma acestei şezători poporale.

La 17 octombrie, domnul prof. univ. Leca Morariu, valorosul nostru membru onorific, fundator şi activ, a ţinut o conferinţă, vorbindu-ne despre „Şase versuri de Eminescu” („Se bate miezul nopţii”) A fost o ilustrare unică de felul cum trebuie citită şi în¬ţeleasă opera lui Mihai Eminescu.

În 6 noiembrie, domnul institutor Dumitru Marcu, din Gura Humorului, ne-a vorbit despre „Sunt filosofii de vreun folos omenirii?”.

La 20 noiembrie, domnul prof. Ştefan Pavelescu a conferenţiat despre „Două decenii de la moartea lui Calistrat Hogaş”.

În ziua de 4 decembrie, domnul Dr. Rudolf Gassauer, mem¬brul nostru fundator şi activ, ne-a surprins cu o prelegere rară, de-un palpitant interes „Suceava muzicală de altădată”, dezgropând, astfel, o pagină uitată în vraful anilor trecuţi. E vorba, adică, de vechiul „Suczawaer Musikverein”, condus de Ştefan Nosievici, primul profesor român la Liceul „Ştefan cel Mare”.
Corul Liceului „Ştefan cel Mare”, dirijat de domnul prof. Dimitrie Sotniţchi, a cântat „Tătarul” şi „Drum bun, doba bate”, de Ştefan Nosievici.
Conferinţa domnului Dr. Rudolf Gassauer am publicat-o în Editura Reuniunii, în 500 exemplare. Din vânzarea acestei lucrări, am realizat un venit de peste 2.000 lei, menit pentru fondul ineditelor lui Ciprian Porumbescu.

În seara zilei de 11 decembrie 1937, acelaşi Dumitru Marcu, ataşat sufleteşte de mişcarea culturală a Sucevei, a venit în mijlocul nostru, conferenţiindu-ne despre „Psihanaliză”. Cu această manifestare, ne-am încheiat activitatea de înainte de sărbătorile Crăciunului.

Reluând, în 29 ianuarie 1938, firul prestaţiilor artistice şi culturale, Ştefan Pavelescu conferenţiază despre „Douăzeci de ani de la moartea lui Barbu Ştefănescu-Delavrancea”.

Împlinindu-se, anul acesta, 70 de ani de la naşterea lui I. Al. Brătescu-Voineşti, comitetul Societăţii noastre a hotărât să sărbătoreasca acest eveniment, prin două conferinţe festive.
Conferinţele au fost ţinute de Ştefan Pavelescu: prima, în 18 februarie („Începuturile literare ale lui Brătescu-Voineşti”), iar a doua, la 13 martie („Analiza operei lui Brătescu-Voineşti”).
Cu această ocazie, comitetul nostru i-a adresat jubilarului calde felicitări, la care decanul nuvelei româneşti a răspuns cu următoarele rânduri:

Domnule Preşedinte,

Sunt adânc mişcat şi foarte măgulit de cuvintele şi urările ce-mi exprimaţi, prin adresa Reuniunii din 13 februarie a. c. Asemenea manifestări de dezinteresată dragoste sunt cea mai preţioasă răsplată ce şi-ar putea-o dori un scriitor.
Vă rog să primiţi şi să transmiteţi tuturor membrilor Reuniunii viile mele mulţumiri pentru nepreţuitul omagiu ce-mi aduc şi, urând Cercului Domniilor Voastre deplină propăşire şi prosperare, Vă rog să primiţi expresia celor mai alese sentimente.
Bucureşti, 21 Februarie 1938. Brătescu-Voineşti”.

La 20 martie 1938, domnul Dumilru Marcu ne vine cu o a treia conferinţă („Psihanaliza”), care a trezit un viu interes în rândurile auzitorilor suceveni.

La 12 martie 1938, ne-am prezentat în faţa publicului sucevean, cu a XV-a Academie muzicală, având următorul program:

1) Drdla: „Serenadă”, interpretată de Elena Cojocariu (pian) şi Victor Morariu (vioară);
2) Ciprian Porumbescu: „O seară la stână”, cântată la pian de Lily Tăutu-Simionovici;
3) G. Verdi: arie din „Rigoletto” , interpretată de Dorel Anastasiu, de la Conservatorul de muzică din Iaşi (tenor);
4) Ciprian Porumbescu: „Dorul” , interpretată de Victor Morariu (vioară);
5) Grünfeld: „Serenadă”, executată de Lily Tăutu-Siminovici (pian);
6) „Crizantemele” şi „Poveste veche”, romanţe interpretate de Dorel Anastasiu (canto);
7) Ciprian Porumbescu: „Tempi passati”, nocturnă interpretate de Lily Tăutu-Simionovici (pian) şi Victor Morariu (vioară);
8) Romanţe interpretate de Dorel Anastasiu (canto); Bizet: „Piscatore dei perle”, interpretată de Dorel Ana¬stasiu (canto). Acompaniamentul la pian, la punctele 4, 5, 6 şi 8, l-a făcut Lily Tăutu-Simionovici.

În timpul sărbătorilor Crăciunului, ne-am gândit că societatea noastră, care are trecute la răboj atâtea fapte artistice şi culturale, considerând că, în iulie 1938, se împlinesc 35 ani de la înfiinţarea ei, ar putea să se prezinte în faţa microfonului, de unde să difuzăm, în largurile scumpei noastre ţări, viaţa şi, mai ales, opera lui Ciprian Porumbescu.
Începând, deci, cu ianuarie 1938, comitetul societăţii noastre a îndrumat pregătirile necesare în acest sens. Astfel, am apelat la toţi cântăreţii mai de seamă din Suceava, care au răspuns cu dragă inimă.
Intenţia noastră a fost să creăm, cu prilejul acesta, un cor mare, de vreo 70-80 persoane, care să stea permanent la dispoziţia societăţii şi să ne putem manifesta oricând şi oriunde.
Va să zică, cu 8 ianuarie, au început repetiţiile pentru cele două manifestări de la Radio, care ni s-au fixat, la cererea noastră, în zilele de 9 aprilie (în cadrul „Orei străjerilor”) şi de 10 aprilie („Concert Porumbescu”, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de existenţă a societăţii noastre, în cadrul „Orei corurilor”).
Munca a fost extrem de grea. Cei ce-au fost sinceri şi nedespărţiţi colaboratori ai comitetului au avut ocazia să se convingă de acel lucru. Repetiţiile continuau cu febrilitate, fiind o afluenţă de cântăreţi. Mirajul Bucureştilor era un real stimulent, în privinţa punctualităţii. Şi domnul Aurelian Isar, neobositul şi competentul nostru dirijor, deşi încă nerestabilit deplin, de pe urma unei boli grele, a fost permanent la datorie, muncind cu acelaşi elan şi cu aceeaşi cunoscută îndelungă răbdare.
Pentru a verifica ori de piesele muzicale sunt bine puse la punct, am dat, în 3 aprilie, un Concert „Porumbescu” în sala „Dom Polski”.
Cuvântul de deschidere a fost ţinut de Ştefan Pavelescu, lămurind rostul pasului nostru spre Bucureşti: răspândirea, în cercuri tot mai largi, a vieţii şi a operei lui Ciprian Porumbescu, dar şi cunoaşterea activităţii societăţii noastre.
Corul a executat, apoi: 1. „Pe-al nostru steag”, 2. Serenada „Dormi uşor!”, cu solo mezzo-soprană Elisa Manug-Tabacaru; 3. „Tricolorul”, 4. „Oda ostaşilor români”, 5. „Cântecul Margaretei”, 6. „Frunză verde foi de nalbă”, cu solo soprană Elisa Manug-Tabacaru, 7. „Tatăl nostru”, aranjat pentru cor mixt de prof. Eugen Isar (Botoşani), 8. „Cântec de primăvară”, 9. „Frunză verde mărgărit”, cu solo soprană Elisa Manug-Tabacaru, la pian Virginia maior Curiş, 10. „Cât îi ţara românească”, cu acompaniament de pian Virginia maior Curiş, 11. „Adusu-mi-am aminte”, 12. „Românul”, cor bărbătesc, 13. „Balada” şi 14. „Reveria”, interpretate de Leon Wachtel (vioară) şi Virginia maior Curiş (pian), 15. „În aste haine”, aria Anicăi din „Crai nou”, interpretată de Eliza Manug-Tabacaru (canto) şi Virginia maior Curiş (pian); 16. „Noapte de primăvară”, cvintet, compus din Leopoldine colonel Jarzembicki (soprană), Octavian Rodinciuc (tenor), Dimitrie Dimitrov (bas), Leon Wachtel (vioară) şi Virginia maior Curiş (pian).
După concert, cei competenţi în materie de muzică şi-au dat verdictul: putem să ne înfăţişăm liniştiţi în faţa microfonului, corul fiind bine închegat şi programul pus la punct.
Dar, din capul locului, se punea problema transportului pe C.F.R. Să pleci, cu 80 persoane, la Bucureşti, să le plăteşti dru¬mul, să-i încartiruieşti, să le dai masă, nu-i glumă.

Datorită largii solicitudini din partea Comandantului „Străjii Ţării”, domnul Teotif Sidorovici, şi a devotaţilor dumisale colaboratori, am obţinut gratuitate pe C.F.R., accelerat, dus şi întors. E un nepreţuit avantaj, fără de care deplasarea noastră la Bucureşti ar fi fost imposibilă. Deci, socotim numai jumătate de bilet, dus şi întors, pentru 80 de: per¬soane, iată că drumul ne-ar fi costat cel puţin 48.000 lei; dar având în vedere că vreo 30 de corişti n-aveau reducere, suma totală pe C.F.R. se ridică la 72.000 lei. Dacă mai adăugăm şi alte avan¬taje, pe care le-am avut în cursul celor două zile, cât am stat în Bucureşti, putem spune că „Straja Ţării” ne-a acordat un ajutor de ¬cel puţin 80.000 (optzeci de mii) lei.

 

Sidorovici Teofil

 

Pentru această mare binefacere, reuniunea noastră rămâne veşnic îndatorată Comandantului „Străjii Ţării”.

Dar nu putem trece cu vederea şi ajutorul de 9.000 (nouă mii) lei, pe care domnul Leontie Moţoc, primarul Sucevei, entuziastul nostru membru activ şi fondator, ni l-a acordat din fondul cultural (atât de costeliv !) al primăriei.
E un gest pe care-l înregistrăm cu vie satisfacţie şi mulţumită.
Deci, în seara zilei de 8 aprilie, ne-am aşternut drumului, spre Capitala Ţării. A doua zi, 9 aprilie, orele 6.30, dimineaţa, am descins din vagon, pe peronul Gării de Nord, unde am fost întâmpinaţi şi cordial salutaţi de domnul căpitan Marin Georgescu, delegatul „Străjii Ţării”, şi de domnul Dr. Ilie Ţabrea, preşedintele „Asociaţiei Bucovinenilor” în Bucureşti.
A răspuns domnul preşedinte Ştefan Pavelescu, în numele Reuniunii şi al Sucevei culturale, mulţumind tuturor pentru calda bineventare.
Manifestarea noastră, în cadrul „Orei Străjerilor”, şi, în după-amiaza aceleiaşi zile, a fost un triumf.
Scenariul radiofonic al domnului Atanasie Mitric („Viaţa şi opera lui Ciprian Porumbescu”), plastica biografiere a autorului operetei „Crai nou”, de la vârsta de 6 ani, până la moarte, a fost interpretat de danele: Maria Velehorschi (Emilia Porumbescu), Lucreţia Palamar (micul Ciprian), Else Neher (servitoarea), Gheorghe Doroftei (Schlötzer), Vespasian Velehorschi (Iraclie Porumbescu), Dimitrie Filip (liceanul Ciprian), Octavian Rodinciuc (studentul Ciprian, la Viena), Octavian Dârja (Mayer), Dragoş Sotniţchi (Ciprian şi Valentin), Ştefan Pavelescu (crainicul).
Au colaborat, apoi, doamna Virginia Curiş (pian) şi domii Victor Morariu şi Arborel Berariu (vioară), iar corul Reuniunii, dirijat de domnul Aurelian Isar, a executat toate piesele indicate de autor în scenariu („Tricolorul”, „Pe-al nostru steag”, „Românul”, „Tatăl nostru”, „Hora detrunchiaţilor”, „Măi ciobane de la oi”, „Adusu-mi-am aminte”, „Sfinte Dumnezeule”, „Veşnica pomenire”, „Cât îi ţara românească”, „Cântec de primăvară” etc.).
După această producţie, unică în felul ei, au venit să ne felicite: acelaşi entuziast străjer, domnul căpitan Marin Georgescu, dar şi Ciprian Raţiu, nepotul de soră al marelui Ciprian, de prezent magistrat la Tribunalul Ilfov, precum şi toţi bucovinenii noştri, care petrec în Bucureşti şi care ne-au învăluit cu toată atenţia şi dra¬gostea, pe fot timpul petrecerii noastre în Capitală.

 

Corul Reuniunii la Radio
A doua zi, 10 aprilie, ora 7, după-amiază, ne-am prezentat în cadrul „Orei corurilor”. Domnul preşedinte Ştefan Pavelescu a vorbit despre ,,35 ani de la întemeierea Societăţii „Ciprian Porumbescu”, în care a schiţat eta¬pele mai însemnate, străbătute de Reuniune, de la 1903, până la 1938. Apoi, corul s-a produs cu mănunchiul de 14 piese mixte şi bărbă¬teşti (vezi programul executat la 3 aprilie în Suceava). Doamnana Elisa Manug-Tabacaru a cântat, cu aceeaşi frăgezime şi nuanţare, iar doamna Virginia maior Curiş s-a vădit, din nou, ca o valoroasă pianistă.
Reuniunea s-a bucurat şi de preţiosul concurs al Orchestrei Radio, condusă de maestrul Th. Rogalschi, care a executat uvertura la opereta „Crai nou”, precum şi de colaborarea neprecupeţită a celebrului violonist Constantin Bobescu, al doilea dirijor al Orchestrei Radio, care ne-a cântat nemuritoarea „Baladă”, de Ciprian Porumbescu.
Şi de astă dată, am înregistrat un frumos succes.
După concert, ne-am fotografiat, în chiar sala de emisiune. Cele două fotografii se găsesc, încadrate, în cabinetul Societăţii: una ne înfăţişează corul, având în mijloc pe domnii Atanasie Mitric şi Constantin Bobescu, iar a doua, corul, dimpreună cu grupul de bucovineni, în frunte cu venerabilul consilier patriarhal, Părintele Gheorghe Velehorschi.
Cu această ocazie, trebuie să exprimăm toată gratitudinea noastră domnului Teofil Sidorovici, Comandantul „Străjii Ţării”, care ne-a acordat gratuitatea pe C.F.R., iar prin delegaţii dumisale, domnii Tiberiu Crudu, Căpitan Marin Georgescu, Constantin Botezatu şi Maior Nicolae Demetriu, ne-au făcut atâtea înlesniri în Capitală (încarctiruire, masă, transport cu automobilul „Străjii Ţării” etc.). La fel, mulţumirile noastre se îndreaptă către „Cercul Bucovinenilor” din Bucureşti, în frunte cu domnul Dr. Ilie Ţabrea, care n-au precupeţit nici o jertfă.
Calde mulţumiri merită domnul Ştefan Andronic, care, tot timpul, a stat la dispoziţia Ciprianiştilor, îngrijind să-i conducă pe la cvartire, ia masă şi pe la muzeele din Bucureşti; domnul Ionel Scafa, administratorul acestui turneu, s-a dovedit cât se poate de expeditiv, înţelegând să facă faţă tuturor împrejurărilor.
Împodobiţi cu laurii acestor două succese, am luat drumul spre Suceava. În tren, bucurie, elan, promisiuni şi legăminte sfinte de colaborare prodigioasă.

 

Manug Eliza
Gratitudinea noastră se îndreaptă, apoi, către doamna Eliza Manug-Tabacaru, membra noastră activă, pentru truda şi cheltuielile ce le-a avut-o cu cele trei manifestări (3, 9 şi 10 aprilie); remarcăm că domnia sa a suportat toate cheltuielile cu deplasarea Cernăuţi-Suceava (tur-retur), apoi Cernăuţi-Suceava şi Bucureşti-Cernăuţi, în total vreo 1.600 lei, refuzând să ia vreun ban de la Reuniune. E un gest frumos, pe care-l subliniem din toată inima şi-l dăm drept pildă.
Mulţumiri i se cuvin şi membrului nostru activ, avocatul Dimitrie Dimitrov, din Cernăuţi, care ne-a dat concursul, suportând şi domnia sa cea mai mare parte din spesele de deplasare.
Mulţumim, în sfârşit, celorlalţi membri activi, care au contribuit la deplina reuşită a acestor manifestări: doamnei Leopoldine Col. Jarzembicki, doamnei Virginia Curiş, domnilor Dr. Victor Morariu, Arboret Berariu, Octavian Rodinciuc, Dr. Leon Wachtel, precum şi restului de corişti, care au secondat comitetul în întreprinderile lui.

La 14 mai, domnul prof. univ. Leca Morariu ne conferenţiază „Despre stil” (în locul conferinţei anunţate, „Bucovineanul Nicu Gane”). Domnia sa e unul din cei mai fervenţi reuniunişti, care ne sprijină cu dragă inimă, ori de câte ori îi solicităm concursul.
În paginile revistei dumisale, „Făt-Frumos”, trece la răboj orice manifestare de-a Reuniunii, încurajându-ne mereu. În prezent, domnia sa lucrează la al doilea monument, ce stăm să-l ridicăm lui Ciprian Porumbescu, în cursul anului 1939: „Viaţa şi opera lui Ciprian Porumbescu”, pe care vom tipări-o în editura Reuniunii.
În acest moment, nu pot trece cu vederea un gest al intelectualilor din Adâncată Sucevei, în frunte cu domnul director şcolar Ion Băncescu, care, fie vreme rea sau bună, n-au fost nicicând lipsă la apel, ori de câte ori am aranjat ceva. Cinste lor! Cu atât mai mult cinste lor, cu cât, la unele manifestări de-ale Reuniunii, nu vedeai decât vreo câţiva membri de-ai noştri, care sunt în Suceava.

În fine, a şaptesprezecea manifestare culturală din acest an administrativ e academia muzicală de aseară (Sânziene, 24 iunie 1938), care a avut următorul program:

1) Cuvânt introductiv, ţinut de Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii;
2) Ciprian Porumbescu: „Crai nou”, potpuriuri interpretate de Lily Tăutu-Simionovici (pian);
3) Chopin: „Fantaisie”, executată de Elena Simon (pian);
4) Haydn: „Trio”, cântat de Victor Morariu (vioară), August Karnet (pian) şi Leca Morariu (violoncel);
5) Zaharia Bârsan: „Balada lui Zefir” din „Trandafirii Roşii”, recitată de Nicu Mihuţă, de la fostul Teatru Naţional din Cernăuţi, acompaniat, în surdină, la pian, cu „Tempi passati”, de Ciprian Porumbescu, de Lily Tăutu-Simionovici;
6) Mozart: „Sonata nr. 6”, interpretată de Arborel Berariu (vioară) şi Lily Tăulu-Simionovici (pian); Bellini: „Norma” (trio) , interpretată de Victor Morariu (vioară), August Karnet (pian) şi Leca Morariu (violoncel);
7) George Topârceanu: „În jurul unui divorţ”, recitată de Nicu Mihuţă.

Acestui întreg mănunchi de preţioşi colaboratori îi aducem, şi din acest suprem for al Societăţii „Ciprian Porumbescu”, cele mai sincere mulţumiri.

Va să zică, în cursul acestui an administrativ 1937/38, am organizat un concert poporal, un festival literar-muzical-teatral, o şezătoare culturală, zece conferinţe, două academii muzicale, două concerte Porumbescu (Suceava şi Bucureşti) şi o reprezentare teatrală-muzicală, radiodifuzată.
Nu pot să nu relev, cu toată atenţiunea şi bucuria, munca şi interesul deosebit al unui membru fondator şi activ de departe de noi şi, totuşi, de atât de aproape, anume domnul director şcolar Ion Vicoveanu, din Vicovul de Jos, care întreţine o vie corespondentă cu societatea noastră, interesându-se, îndeaproape, de orice acţiune întreprindem.

 

Vicoveanu Ioan
Ba, mai mult, domnia sa ne-a copiat, până acuma, o mulţime de piese, bună oară „Crai nou”, „Cisla”, „Candidatul Linte”, „Tabăra Română” şi altele de Ciprian Porumbescu, apoi piese de D. Para, Isidor Vorobchievici etc., precum şi orice fel de piese muzicale i-am solicitat, fără să ne ceara nici o recompensă pentru atâta osteneală. Ţin să menţionez, în faţa onoratei adunări generale, că domnul Ioan Vicoveanu, nepreţuitul nostru membru fondator şi activ, dispune de cea mai bogată bibliotecă muzicală din Bucovina, ba poate din întreaga ţară, având complet pe toţi compozitorii români. Dacă se întâmplă să nu aibă vreo piesă oarecare, fie cât de mică, din colecţia cutărui compozitor, atunci nu are odihnă, până ce n-o află, cumpărând-o sau copiind-o.

Compozitori, melomani (Leca Morariu, de exemplu) şi dirijori de marcă (I. Chirescu, bună oară) abat pe la Vicovul de Jos, spre a cerceta acest muzeu al compozitorilor noştri români.
E o mândrie deci pentru Reuniune de a-l avea ca membru.
Acesta e mănunchiul de realizări, cu care ne prezentăm înaintea dumneavoastră, ca să justificăm, astfel, alegerea noastră de acum anul, declarând că am fi făcut mai mult, dar grele şi multiple au fost piedicile ce ni sau pus în cale.
*
Comitetul societăţii noastre a mai publicat a doua inedită a lui Ciprian Porumbescu „Lăsaţi-mă să cânt în pace!” (fascicola XIII), pentru canto şi pian, şi a retipărit „Hora Braşovului” (fascicola XIV), pentru pian. Spesele, cu ambele compoziţii: 16.167 lei.
În cursul ultimilor trei ani, comitetul nostru a înţeles să împo¬dobească masa cu următoarele albume (legate toate în pânză şi piele, cu inscripţii aurii):

1) Albumul cu scene din piesele jucate;
2) Albumul membrilor Reuniunii;
3) Albumul lui Ciprian Porumbescu şi al familiei sale;
4) Albumul compozitorilor români şi străini;
5) Ecouri în presă despre manifestările Reuniunii;
6) Albumul acto¬rilor şi cântăreţilor români;
7) „Cartea vizitatorilor” societăţii noastre, care, mânecând la Suceava, abat şi pe la sediul Reuniunii ,,Ciprian Porumbescu”, acest amvon de faptă românească, unde-şi aştern impresiile.

Onorată adunare generală,

Având convingerea că ne-am achitat, măcar în parte, de mi¬siunea grea ce ni s-a încredinţat, Vă rog, în numele comitetului, să binevoiţi a ne da absolutoriul.
Suceava, 25 iunie 1938.

 

S F Â R Ş I T