Dragusanul - Blog - Part 1388

Corifeii întâlnirilor bucovinene: Bereanu şi Surugiu

 

Bereanu Neculai         Corifeii – şi încă e puţin spus, când e vorba Bereanu Intalniri de zeităţile optate în optativa majoră (sau octavă, că nu-mi mai amintesc bine în ce gamă au cântat cu parale  în listele lui Pară-Mălăiţă?) au fost deputaţii Neculai Bereanu şi Iulian Radu Surugiu, care s-au produs acustic cu ode la ţambalul de sub batistă, acompaniaţi, discret, de localnici, cu fluierături.

        Cei doi corifei de mulţi lei şi euro, adevărate somităţi ale culturii noi şi tradiţionale bucovinene au dat prestanţă ediţiei din 2013 a Festivalului “Întâlniri bucovinene”, cuvântările domniilor lor fiind de o excepţională importanţă teoretică şi practică – hai sictir!, dar cam aşa a scris presa.

Surugiu Radu 

        De ce îşi închipuie parveniţii, luaţi de moţ,Surugiu intalniri cu tot cu purcoiul de parale, şi puşi de Ponta sau de Antonescu în capul bucatelor, habar nu am, aşa cum nu am habar nici despre tupeul care-i face pe un Bereanu sau Surugiu să se dea la creasta culturii reale ca la starostele unei nunţi cu dar.

         Că au venit, haraşo!, deşi n-au priceput nimic, pentru că nu au rămas să vadă ceva şi nici nu pot fi bănuiţi, după fixonomii, că i-ar da afară inteligenţa din casă.

         Există, oare, o insultă mai mare decât aceea prin care un nimeni sau o turmă de nimeni vin să taie panglica unui lucru făcut de alţii ori să “salute” agramat şi anagramat un act de cultură, cu care nu au nici în clin, nici în mânec (în mânecă ar zice doar unul dintr-ăia…).


O, ce veste: Băsescu îi face partid!

 

Udrea predanda         Splendida oamă politică Elena Udrea din Troia îi bucură, Basescu inel până la entuziasm, pe români cu minunata veste că, mâine, Băsescu o să-i fac partid.

         Bun, peşedintele ceapeului românesc nu are voie, conform cărţuliei pe care o poartă, în permanenţă, la el, ca să-i şteargi tălpile, să implice în politică, dar dragostea învinge totul, de când e lumea aşa a fost, vorba parafrazată a lui Matei Vişniec.

         Deci, de mâine, avem Partidul Mişcarea Populară, chestie pe care o ştiam cu toţii, deşi nu ştiam în care marţi anume sunt trei ceasuri rele pentru viitorul, mereu mult prea credul, al poporului român.


Savetuca versus patriarhul bolşevicilor

 

Acatrinei          Tovarăşul Gheorghe Acatrinei, patriarhul bolşevicilor bucovineni şi Saveta Ionesi vrednicul biruitor în bătălia cu Vadim Tudor, şi-a găsit sfârşitul (politic, pentru că bunul Dumnezeu încă îi este nespus de recunoscător pentru mituirea cu o superbă mănăstire materialist ştiinţifică), datorită unei femei tinere, Savetuca Ionesi, care, după îndepărtarea vestigiilor staliniste din duioasa  “Românie Mare”, a fost recompensată de Tribunul Vadim şi cu o funcţie de conducere la nivel naţional. 

         Atât doar să fi făcut, în întrega ei biografie politică, şi tot merită Savetuca Ionesi un puhoi de simpatie românească. 


Trupele BUCOVINA ROCK CASTLE: bucovina

Bucovina 2

 

        Cu un palmares artistic impresionant, în care, la loc de cinste, se poziţionează participarea, în 2010 (în 2009, participase altă trupă din festivalul nostru, ALTAR), la cel mai important festival de rock extrem din Europa, Wacken Open Air, desfăşurat în Germania, trupa suceveano-ieşeană BUCOVINA înseamnă o expresie modernă (heavy-black metal) a unor ritmicităţi ancestrale, pe care componenţi trupei le explică preţios şi neaşteptat de siropos feministic duios Anastasia trecea: “Muzica BUCOVINA este expresia romantica a sentimentului de apartenenţă, forma auditivă a unei dorinte ancestrale de a pătrunde şi rămâne într-un spaţiu accesibil doar conştiinţei superioare şi izolat de tumultul contemporan”.

 

Bucovina 1

 

         În componenţa: Florin “Crivat” Ţibu (chitară), Bogdan Luparu (chitară), Bogdan “Vifor” Mihu (tobe) şi Tudor “Beks” Murariu (bass), BUCOVINA înseamnă o identitate muzicală distinctă, care se impune şi prin creaţie (ştiu doar că urmează un nou album, după “Ceasul aducerii-aminte”, din 2006).

 

         “Muzica pe care o facem, preferăm să spunem că ea este o muzică pentru cei care iubesc munţii, natura, raurile şi jivinele codrilor, apusurile şi răsăriturile deopotrivă; iar, în acelaşi timp, cântecele noastre sunt menite a aduce aminte celor care le ascultă că există încă oaze de linişte în lumea de azi, şi că orice călătorie, în ţinuturile sălbatice ale munţilor, fie ea chiar şi una imaginară, ne va aduce întotdeauna mai aproape de ceea ce suntem în fapt: o licărire de spirit în mijlocul Naturii măreţe!”.

 

Bucovina afis 

          BUCOVINA este o trupă bună, extrem de sonoră şi, uneori, chiar violentă în sonorităţile ritmice străvechi, pe care le cultivă şi din nevoia de stil, mai ales din nevoia de stil, într-o competiţie creatoare acerbă şi incredibil de valoroasă, cea a muzicii generaţiilor veşnic tinere, a generaţiilor rock.


Cine-i cel mai mare terorist din România?

                                                                                                                                        Hayssam

 Ca patriot român încă insist,

 deşi Hayssam s-a cam ales cu

faima  că e un mare terorist,

că-i doar un biet copil, lângă Băsescu!