“Presedintele Republicii – seful opozitiei?”

Paradoxul Puterii

Titlul îi aparţine lui Adrian Năstase, unul dintre puţinii oameni care are priceperea de a conduce România, dar care, tocmai de aceea, a fost “asasinat civic” (cum ar fi zis Eminescu”) de către Băsescu et Co.

Năstase publică, zilnic, pe blog, probabil mânat şi el de nevoia de spovedanie, o nevoie care se adresează, de-a pururi, doar către sine. Un fel de împăcare, dacă nu cumva doar o resemnare.

Scrie Adrian Năstase, cu bun simţ, cu luciditate şi cu harul limbii românea (cea a lui Băsescu e de lemn, nu română!):

“Coabitarea, în cadrul regimului Băsescu, nu putea fi decât o ficţiune. Pentru cineva care nu are cultura dialogului, un “pact” de coabitare poate fi, cel mult, o capcană pentru adormirea vigilenţei adversarilor. Scriam, încă din decembrie, anul trecut, că un acord ar fi trebuit semnat, eventual, cu toţi liderii noii majorităţi parlamentare, nu doar cu candidatul de prim ministru. Asistăm, acum, la un joc politic periculos, în care preşedintele României, după ce a canibalizat partidele de opoziţie, afirmă, în esenţă: “Opozitia sunt eu”.

Strategia sa este, desigur, aceea de a încerca să  acumuleze puncte pe care să le transfere, poate, unor candidaţi la europarlamentare sau unui partid născut din spuma flotei“.

Oooo, nu! Noile băi de mulţime ale lui Traian Băsescu s-au născut din spumele şi spuzele lui Victor Ponta, domnule Adrian Năstase!

Cântăcioasa Lavric, cu mintea în opinci

Cu mintea în opinci

În ochinci, dat’ legatî ghini cu baticu’, sî nu sî chiardî pi drum ca faina cu poza me!

Cel puţin, aşa declară pe blog: „Eu nu ma abat niciodată de la opinci şi de la baticul de pe cap, chiar dacă folclorul nostru sună puţin a manele. Nu renunţ niciodată la original, deoarece, pentru mine, folclorul înseamnă istorie. E adevarat că nimeni nu-mi dă vârsta pe care o am. Dar stii care-i secretul? Să-ţi ramâna sufletul vesnic tânar”.

Că niciodată, în istoria noastră, româncele nu au mers la horă în opinci, ci doar în botine sau cizmuliţe roşii sau galbene, nu are rost să i se explice manelistei rachiului haida-dâra-dârî-da, măi Măruţă măi! Cum Laura Lavric a uitat să citească, nici iconografia veche nu i se poate recomanda, că şi aia se găseşte tot în cărţi, nu în crâşme. În fond, în minţişoarele ei glorioase, istroria chiar începe cu ea, postată în opinci şi hârduindu-şi baticul.

Băsesciada corlăţeană a limbii de lemn

Euforia limbii de lemn

Corlăţean şi limba lui… română

În vrema în care cărţile rămân nescrise, iar scriitorii supravieţuiesc în cumplită mizerie, ignoraţi de ignoranta noastră contemporaneitate, Băsescu şi Corlăţan dau limbi de lemn limbii diasporenilor români, care, practic, gavaresc mai şoltic şi decât primarul ion lungu ot suceavă.

Zice Băsescu: “Ziua Limbii Române  este o zi în care românii şi vorbitorii limbii române de pretutindeni cinstesc unul dintre cele mai importante simboluri ale identităţii noastre naţionale”.

Zice Corlăţean: “Este o deosebită bucurie pentru toţi românii din ţară şi din întreaga lume să sărbătorim împreună această frumoasă limbă, cu care ne putem mândri, acest liant al spiritualităţii româneşti care, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, a devenit una din limbile oficiale ale Uniunii”.

“Amurgul dumneaei de vieţişoară!”, oftează poetul Gheorghe Lupu,  din veşnicia de dincolo de Traian Băsescu şi Titus Corlăţean, de profesie limbişti lemnatici.